Voinţa liberă este aceea care ne îndrumeazâ. Noi nu suntem, cum cred unii, la îndemâna soartei.
In limitele a ceea ce voim şi aceea ce nu voim, se află, pentru noi, binele şi răul.
De aceea Dumnezeu ne-a făgăduit împărăţia Sa – ÅŸi ne-a pus sub ameninÅ£area mâniei Sale. N-ar fi făcut aceasta cu niÅŸte fiinÅ£e care stau înlănÅ£uite de trebuinţă. Åži la o întâmplare ÅŸi la cealaltă. El plăteÅŸte faptele ce săvârÅŸim cu deplin cuget. N-ar fi statornicit legi, n-ar fi dat sfaturi, dacă am fi fost legaÅ£i în lanÅ£uri de soartă.
Dar cum noi ne aflăm liberi ÅŸi stăpâni, deplini, pe voia noastră -cum ne înrăutăţim prin nebăgarea noastră de seamă – ÅŸi ne îmbunătăţim prin vegherea noastră, Dumnezeu a pregătit această tămăduire: făcându-ne să ne temem de pedeapsa sa ÅŸi să nădăjduim către împărăţia Sa; ne dojeneÅŸte ÅŸi ne înÅ£elepÅ£eÅŸte. Dar nu sunt numai aceste temeiuri, ci chiar purtarea noastră ne dovedeÅŸte că viaÅ£a nu ni-i îndrumată nici de soartă, nici de noroc, nici de graiurile horoscopului, nici de mersul stelelor pe cer.
Dacă tot ce se petrece ar atârna de aceste temeiuri, de ce baţi pe slujitorul tău dacă ţi-a furat ceva? De ce duci pe femeia ta adulteră în faţa judecătorului? De ce te ruşinezi când faci ceva ce nu trebuie? De ce nu suporţi vorbele de dojana, iar dacă cineva îţi atribuie numele de beţiv, destrăbălat, stricat sau altul asemenea, de ce grăieşti că aceasta este o ocară?
Dacă aceasta n-ai săvârÅŸit-o cu voie deplină, dacă aceasta nu-i temei de dojana, atunci nici ce-a fost zis nu-i o ocară… Din clipa când dojeneÅŸti pe cei ce greÅŸesc, sau te ruÅŸinezi c-ai făcut rău ÅŸi cauÅ£i sa-l acoperi, sau vezi ocară în dojanele ce Å£i se fac pentru aceasta, ai ÅŸi recunoscut că faptele noastre nu sunt înlănÅ£uite de soartă, ci că sunt vrednice de demnitatea pe care le-o dă voia cea liberă.
Cu cei care în adevăr au săvârşit ceva din constrângere, peste voia lor, se cade să fim mărinimoşi. Dacă un om stăpânit de un diavol ne sfâşie veşmântul sau ne loveşte, -nemulţumiţi că nu-l putem deloc pedepsi, avem pentru el milă şi îndurare. De ce? Pentru că fapta lui nu-i lucrarea voii libere, ci a asupririi diavolului.
AÅŸa fiind, dacă ÅŸi celelalte greÅŸeli ar fi ieÅŸite de sub apăsarea soartei, s-ar cădea să le iertăm…
De vom invoca întotdeauna soarta, totul va fi amestec în lucrurile acestei lumi. Nu va fi nici virtute, nici viciu, nici arte, nici legi – ÅŸi nici altele acestora asemănătoare. La ce bun să ne îngrijim atâta de tare când suntem bolnavi; să cheltuim bani, să chemăm doctori, să primim leacuri, să ne înfrânăm pofta ÅŸi să alungăm dorinÅ£ele?
Dacă de soartă atârnă sănătatea ÅŸi boala, zadarnice sunt cheltuielile, zadarnice cercetările doctorilor, zadarnice toate opririle care ni le pun ei. Dar nu, ÅŸi aici ca ÅŸi mai sus, se arată adevărul: nimic din toate acestea nu-i de prisos. Dreptatea se arată ÅŸi cu privire la această vorbă, soarta. Treburile omeneÅŸti nu se află sub supunerea trebuinÅ£ei, ci, precum spuneam, totul este aici luminat de demnitatea pe care o dă voia cea liberă…