din “Problemele vietii”
Editura Egumenita
Cuvânt introductiv
Arhiepiscopul Constantinopolului, Sfântul Ioan I, care pentru nespusa lui iscusinţă oratorică a rămas cunoscut în istorie cu prenumele „Gură de Aur”, este neîndoielnic cel mai minunat chip bisericesc din întreaga lume de după perioada post-apostolică şi până astăzi.
S-a născut în Antiohia, marea capitală elenă a Siriei, între anii 349 şi 354. Buna lui educare se datorează mamei sale, Antuza, iar desăvârşita lui pregătire filozofică şi juridico-oratoricească se datorează distinşilor săi dascăli Andragatie şi Libaniu.
După încheierea studiilor sale a exercitat pentru puţină vreme profesia de avocat, având un succes remarcabil. Dar îndemnurile mamei lui, setea de adevăr şi lecţiile cunoscuţilor teologi Diodor, mai târziu episcop al Tarsului (378-392) şi Karterie, pe care-i urmărea la Şcoala de Teologie din Antiohia, l-au condus l-a hotărârea de a-şi părăsi cariera, bogăţiile, slava, pe toate „cele de pe pământ”, pentru a căuta „pe cele de sus, acolo unde este Hristos” (Coloseni 3; 2, 1).
Părăseşte, aşadar, avocatura, se botează şi, după moartea mamei sale se retrage vreme de opt ani în asceză. În felul acesta se pregăteşte pentru diaconia lui preoţească de mai târziu.
În anul 381 este hirotonit diacon de către arhiepiscopul Antiohiei, Sfântul Meletie Mărturisitorul (361-381), şi cinci ani mai târziu este hirotonit preot de către arhiepiscopul următor, Sfântul Flavian (381-404). Până în 397 desfăşoară în oraşul lui natal o deosebită activitate bisericească, atât în domeniul predicii cât şi în cel social. Faima lui ajunge până în capitală. Astfel, în anul 398, după adormirea Sfântului Nectarie, arhiepiscop al Constantinopolului (381-397), urcă fără voia sa pe scaunul arhiepiscopal al capitalei imperiului.
Se dedică îndată cuprins de râvnă arzătoare unei lucrări complexe, bisericeşti şi filantropice: predici, învăţături, dezvoltarea activităţii misionare, refacerea vieţii de cult, înălţarea morală a clerului, organizarea asistenţei sociale. Reducând cheltuielile arhiepiscopiei, iconomiseşte bani, care, împreună cu daniile creştinilor din enorie sunt folosiţi la crearea şi întreţinerea fundaţiilor, la spitalizarea bolnavilor, la uşurarea celor întemniţaţi, la adăpostirea celor lipsiţi de case, la îngrijirea celor întristaţi şi amărâţi. Poporul îl adoră şi umple bisericile pentru a asculta încântătoarele lui predici.
Din păcate, însă, activitatea renovatoare, personalitatea necompromiţătoare şi limba lui cercetătoare, care nu tăcea nici la palat, îi vor face mulţi duşmani. Aceştia complotează împotriva sa şi, folosin-d-o ca pârghie pe mândra împărăteasă Eudoxia, reuşesc exilarea lui în anul 404, în localitatea Cucuso din Armenia.
Întrucât şi din locul său de exil Sfântul continuă să exercite o uriaşă înrâurire, după trei ani se ordonă mutarea lui în Pitiuda. Dar nu va apuca să ajungă acolo. După o călătorie istovitoare de trei luni, moare în localitatea Komana din Pont, la 14 septembrie 407. Ultimele lui cuvinte sunt: „Slavă lui Dumnezeu Atotţiitorul. Amin”.
Scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur, dintre cele mai bogate şi alese ale literaturii mondiale, s-au păstrat aproape în totalitate. Ele conţin omilii, disertaţii şi epistole. Cele mai strălucitoare creaţii spirituale ale Sfântului sunt desigur omiliile, în care analizează cu limpezime şi convingere probleme morale, sociale, dogmatice şi interpretative. Uneori se impune prin retorica lui cutremurătoare iar alteori convinge prin argumentaţia invincibilă; uneori învaţă şi instruieşte prin severitatea sa deosebitoare iar alteori mângâie cu blândeţea lui părintească; uneori tâlcuieşte Scripturile cu înţelepciunea sa teologică iar alteori zideşte sufletele cu învăţătura lui insuflată de Dumnezeu; uneori condamnă inegalitatea socială prin rostirea lui profetică iar alteori înfierează aroganţa domnitorilor cu îndrăzneala sa deschizătoare de drumuri; mereu însă, chiar şi atunci când nu converteşte, îi încântă, atrage şi entuziasmează pe cei care-l ascultă.
După ce gura lui de aur a amuţit pentru totdeauna, omiliile sale au început să fie copiate, traduse şi să circule larg, fiind citite cu lăcomie de creştinii din întreaga lume. Iar învăţaţii iubitori de Dumnezeu din diferite epoci au întocmit nenumărate antologii şi compendii ale lor.
„Luminătorul a toată lumea, stâlpul şi întărirea Bisericii, povăţuitorul pocăinţei, doctorul şi tămă-duitorul bolnavilor, apărătorul şi părtinitorul celor necăjiţi, trâmbiţa de aur, gura cea de miere izvorâtoare, dascălul şi învăţătorul nostru” – iată cu ce cuvinte îl laudă imnograful pe Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru nemărginita sa iubire de oameni, pentru teologia sa limpede, pentru nevoinţele sale, pentru sfinţenia sufletului său, dar, mai ales, pentru înaltul său talent de a le vorbi oamenilor. Căci, cu adevărat: „Niciodată nu s-a ivit pe pământ un asemenea părinte, care să vorbească poporului, să-l îndrume, să-l mângâie la vreme de suferinţă şi să mişte inimile oamenilor înspre bine şi virtute, aşa cum a fost Sfântul Ioan Gură de Aur” (K. Paparrigopoulos).
În vremea în care trăia pe pământ, acest uriaş al cuvântului duhovnicesc provoca admiraţie în rândul a mii de oameni, care de multe ori îşi exprimau entuziasmul „prin aplauze, strigăte şi chiote”. Acestor manifestări ale mulţimii, le răspundea prin îndemnuri părinteşti: „Care este folosul zgomotelor şi a baterii din palme? Să dovedim bunăvoinţa noastră prin fapte bune şi prin ascultare, şi abia acestea vor fi vrednice de laudă şi mai luminoase decât cuvintele mele”.
De peste veacuri, vocea Sfântului Ioan Gură de Aur ajunge până la noi, chemându-ne spre „un creştinism deplin, în care credinţa şi dragostea sunt organic legate între ele, printr-o ascultare fără margini a omului faţă de bogata iubire de oameni a lui Dumnezeu şi printr-o încredere fără margini în mila Sa” (părintele Gheorghe Florovski).
Cu nădejdea că această chemare a Sfântului Ioan Gură de Aur va fi auzită cu limpezime mai departe, le oferim cititorilor noştri iubitori de Dumnezeu un volum cuprinzând cele mai alese predici ale sale. În acelaşi timp, îi adresăm Sfântului Ierarh rugăciunea fierbinte a imnografului său: „…vino în mijlocul nostru şi ne binecuvântează pe toţi şi cu rugăciunile tale dobândeş-te-ne iertarea păcatelor, ca toţi să ne mântuim”.
SFÂNTA MĂNĂSTIRE PARACLITU