Ucenicii Sf Ioan Gura de Aur: Tigrius si Eutropius pomeniti pe 16 iunie

din „Proloagele de la Ohrida”
de Sfantul Nicolae Velimirovici

•    Pomenirea Sfinţilor Mucenici Tigrius şi Europie

Tigrius şi Eutropius au fost clerici ai marelui Sfînt Ioan Gură de Aur, de el aleşi spre hirotonie şi hirotoniţi, şi devotaţi Marelui Sfînt trup şi suflet.

Cînd răii l-au surghiunit pe Gură de Aur din Cetatea Constantinopolului, scoţîndu-l în chip nelegiuit din scaunul lui, în bierica catedrală a izbucnit un incendiu devastator care şi-a întins limbile şi a ars cu desăvîrşire tocmai casele nelegiuiţilor care îl surghiuniseră pre acest Luminător şi Dascăl al Bisericii.

De aceea nelegiuiţii au zis că apropiaţii Simţului Ioan Gură de Aur au dat foc bisericii şi mai ales palatelor lor. Ei nu au văzut, precum a văzut întreg poporul Constantinopolului, că aici se află degetul lui Dumnezeu. Ei i-au luat pe cei mai apropiaţi clerici ai Sfîntului, pe diaconul Tigris şi pe tînărul citeţ Eutropius, şi i-au ucis prin torturi sălbatice.

Acestea au fost conduse de Optatus, guvernatorul oraşului, un grec nebotezat, care şi-a pus toată drăceasca lui răutate în a-i urmări pînă la moarte pe apropiaţii lui Gură de Aur, Atletul lui Hristos. Tigrius toată viaţa lui tînără fusese sclavul unui om bogat. El toată viaţa a muncit şi strîns ban cu ban ca să ajungă să-şi poată cumpăra libertatea. Cumpărîndu-şi-o, el a venit la Sfîntul Ioan Gură de Aur, care văzînd rîvna, dragostea, credinţa şi puterea sufletului lui, l-a hirotonit întru diacon. Ca diacon, Tigrius a strălucit în Biserică ca o rază luminoasă.

Optatus l-a supus pe „bărbatul acesta blînd, smerit, milostiv şi primitor de săraci” la cele mai bestiale torturi, după care l-a aruncat într-o temniţă din Mesopotamia, unde Tigris a şi murit. Eutropie era de abia un adolescent, feciorelnic, curat şi fără prihană. Şi el a fost bătut bestial cu vine de bou şi cu vergele de oţel, iar la urmă spînzurat. Cînd creştinii i-au luat trupul spre a-l îngropa cu cinste, ei au auzit din văzduh nevăzute cîntări îngereşti.

– „…şi mai înainte de vreme. Iar viţa aceea gătindu-şi roadele, de cum se începea dumnezeiasca laudă a Sfintei Liturghii, arăta strugurii pîrguiţi, iar cînd se săvîrşea dumnezeiasca jertfa, strugurii erau copţi şi gata de mîncat întru slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfintului Duh. » – după Vieţile Sfinţilor de peste tot anul, cu Sinaxarele din Triod şi Penticostar, tipărită cu binecuvîntarea I.P.S. Galaction al Alexandriei şi Teleormanului, Alexandria : Editura Biserica Ortodoxă, 2002, p. 413 (n. tr.)

– Vezi descrierea detaliată a martiriului lui Tigrius şi Eutropius, precum şi al altora din anturajul Sfîntului Ioan Gură de Aur, ca şi al Sfîntului Ioan Gură de Aur însuşi, în minunata carte a marelui scriitor român şi preot ortodox din exil VIRGIL GHEORGHIU, intitulată Gură de Aur, Atletul lui Hristos (Deisis, 2004) – n. tr.

Cîntare de laudă la Sfinţii Mucenici Tigrius şi Eutropius

Măreţul Hrisostom vultur dumnezeiesc este,
Ce se-avîntă spre înălţimi.
Lîngă el pururea stau Tigrius şi Eutropius,
Puternici şi credincioşi,
Doi vulturi mai mici,
Fără de răutate şi blînzi.
Dar răutatea neputincioasă întotdeauna
Cu josnicia se-njugă.
Diavolul iute îi uneşte
pe cei neputincioşi cu cei răi.
Răutatea drăcească astfel s-a oştit
Şi-asupra nevinovaţilor a vărsat oceane
De batjocură şi calomnie murdară.
Oamenii Bisericii învinuiţi au fost
Că biserica au ars,
Ei la chinuri au fost daţi,
Dumnezeieştii mucenici.
Dar suferinţa întotdeauna a eroilor este,
Şi ea pururi de sus priveşte
Pre cei neputincioşi şi răi.
Tigrus diaconul şi citeţul Eutropie
Cu al lor sînge Adevărul
II au pecetluit.
Dumnezeieştii viteji muceniciţi au fost
Acuzaţi de crimă,
Ei, Sfinţii lui Dumnezeu!
In tării pe urmele
Măreţului Vultur,
Vulturii mai mici s-au într-aripat,
Şi odihnă aflat-au în mult doritul Rai.
Pe urmele lor zadarnic latră
Răutatea dintr-al ei noroi;
Ea din mlaştină naşte,
Şi în mlaştină piere.

+

din „Gura de Aur – Atletul lui Hristos”
de Virgil Gheorghiu

Al doilea martor care a fost adus înaintea lui Optatus pentru a-l acuza pe Gură de Aur că a incendiat catedrala a fost Tigrius. Preotul Tigrius era sclavul care făcuse toată viaţa sa economie la hrană şi îmbrăcăminte, punând deoparte ban lângă ban şi, cumpărându-şi libertatea, devenise monah şi preot. Recunoştinţa lui Tigrius faţă de Gură de Aur era atât de mare, încât ar fi preferat să fie tăiat în bucăţi, milimetru cu milimetru, mai degrabă decât să rostească alte cuvinte decât cuvinte de laudă la adresa episcopului exilat. Cu toată inteligenţa sa, Optatus a făcut o alegere cât se poate de nefericită când a făcut apel la Tigrius pentru a-l acuza pe Gură de Aur. Pe masa de tortură, înaintea aristocraţiei şi a episcopului, lui Tigrius i-au fost zdrobite toate degetele mâinii şi toate degetele de la picioare, unul după altul. A fost bătut cu lovituri de bici cu plumb la capete până ce carnea şi pielea sa au fost smulse atârnând pe corpul său ca nişte bucăţi de stofă. Cu toate aceste torturi, cât timp a avut forţa de a vorbi, Tigrius n-a făcut decât să proclame că episcopul Ioan Gură de Aur era un sfânt.