De va zice cineva: Profetul plângând (E vorba de Ieremia) a adus în lume o învăţătură strâmbă. Ne răpeÅŸte libertatea zicând că aceea ce trebuie să facem nu atârnă de noi. Deloc: plângerile lui întăresc tocmai contrariul. După ce a zis: „Calea omului nu stă în puterea lui” – nu s-a oprit aici, ci a urmat: „Omul nu va merge ÅŸi nu-ÅŸi va îndruma mersul de la sine…” Ceea ce vrea el să zică, este că: Nu atârnă totul de noi. O parte de noi, alta de Dumnezeu.
Să alegem ce-i mai bun – să voim binele – să pornim la săvârÅŸirea lui; să ne silim la tot felul de nevoinÅ£e, iată care este partea voii noastre; dar să ducem lucrarea până la sfârÅŸit, să nu cădem în drum, să ajungem la izbândă, iată ceea ce atârnă de harul de sus.
Dumnezeu a împărÅ£it virtutea cu noi; n-a lăsat-o să atârne toată de noi, ca să depărteze de la noi păcatul trufiei – ÅŸi nici n-a luat-o întreagă în atârnarea lor, ca să nu ajungem la trândăvie. Făcând să atârne de noi o mică parte a sarcinii – săvârÅŸeÅŸte El pe cea mai de seamă.
Că cei mulÅ£i s-ar lăsa încântaÅ£i de trufie ÅŸi de obrăznicie dacă totul ar atârna de noi, dovada o găsim în vorbirea fariseului: ÅŸtim cât s-a semeÅ£it, ce vorbire trufaşă a Å£inut – ÅŸi cum deÅŸertăciunea îl purta pe deasupra lumii întregi. Pentru aceasta Dumnezeu n-a lăsat totul în puterea noastră, ci a făcut să atârne de noi numai puÅ£in, ca să aibă cuvenit cuvânt să ne dea dreptele cununi.
Şi şi-a arătat gândul în acea pildă când zice că găsind către al unsprezecelea ceas nişte lucrători, i-a trimis şi pe ei să lucreze în via sa. Ce-ar fi putut ei să lucreze în ceasul acela? Era totuşi de-ajuns în ochii lui Dumnezeu acest scurt răstimp ca să le dea plata deplină.
Ceea ce, aÅŸadar, vrea să zică profetul, este că izbânda nu atârnă de noi, ci de ajutorul dumnezeiesc – în vreme ce alegerea unei căi atârnă de noi ÅŸi de voia noastră. Dar atunci, veÅ£i zice, dacă izbânda atârnă de ajutorul dumnezeiesc, eu n-aÅŸ putea, la întâmplare că nu izbândesc, să fiu părtaÅŸ vreunei învinuiri. Când eu am adus tot ce puteam aduce de la mine, când am ales o cale, când m-am pus pe lucru, dacă Dumnezeu, stăpânul desăvârÅŸirii nu mă însoÅ£eÅŸte, nu-mi întinde mâna, eu mă aflu la adăpost de orice dojana. Dar aceasta nu se întâmplă, da, nu se întâmplă… E cu neputinţă ca atunci când noi am încercat totul, spre a alege binele, spre a-i face voia, Dumnezeu să ne părăsească. Dacă acelora care nu vreau, El le dă sfat ÅŸi păreri ca ei să consimtă ÅŸi să vrea – cu atât mai mult nu-i va părăsi pe cei care, ei înÅŸiÅŸi fac buna alegere.