Să ne asemuim celor ce zidesc case. Când au de ridicat pereţi de cărămidă, ţinând socoteală de şubrezenia acestor materiale, ei întăresc clădirea cu bârne lungi de lemn. Şi nu le aşează departe unele de altele, ci la distanţă mică, pentru ca prin desimea lor să facă bună legătură între cărămizi.
FaceÅ£i ÅŸi voi la fel. IntăriÅ£i îndeletnicirile voastre lumeÅŸti cu dese rugăciuni, care vor avea acelaÅŸi rost ca acele bârne de lemn – ÅŸi daÅ£i, astfel, vieÅ£ii voastre, de peste tot, o puternică armătură.
Atunci, fie că vor bate mulţime de furtuni, fie că vor veni ispite, descurajări, gânduri proaste şi orice altceva, casa ale cărei mădulare sunt ţinute laolaltă prin atâtea rugăciuni, nu se va prăbuşi.
Dar – veÅ£i zice – cum e cu putinţă unui om de lume, legat de slujba lui, să se roage trei ceasuri pe zi ÅŸi să alerge la biserică?
Se poate, – ÅŸi-i foarte uÅŸor. Dacă nu-i vine la îndemână să alerge la biserică, se poate ruga pe loc, acolo, la slujba lui. Căci ceea ce-i de trebuinţă, e mai puÅ£in cuvântul decât gândul, e mai puÅ£in întinsul mâinilor decât predarea sufletului, e mai puÅ£in Å£inuta trupului decât simţămintele.
Ana n-a fost ascultată pentru că strigase cu glas tare ÅŸi înalt, ci pentru că făcuse să izbucnească glasuri mari în inima ei. „Glasul ei – este scris – nu se auzea, ÅŸi cu toate acestea, Domnul îl auzi…” FaceÅ£i ca ea.
CăiÅ£i-vă cu amar, aduceÅ£i-vă în faţă păcatele, ziceÅ£i în voi înÅŸivă: „Ai milă de mine, Doamne!” – ÅŸi rugăciunea voastră, va fi primită.
Să nu zicem, aÅŸadar, că nu este în apropiere o casă de rugăciune. Noi înÅŸine, de vom fi curaÅ£i, suntem, prin harul Sfântului Duh, templele Domnului…
Oriunde veţi fi, puteţi ridica un altar, numai să vădiţi o voie curată. Nu este împiedicare în ce priveşte locul şi nici vremea.
Chiar fără să îngenunchem, fără să ne batem în piept, fară să întindem mâinile spre cer, ci numai arătând un cuget arzător, vom atinge desăvârşirea rugăciunii.
O femeie care lucrează la serviciu sau acasă, poate ridica la cer privirea sufletului ei şi să se roage fierbinte lui Dumnezeu.
Un bărbat care merge singuratic pe un drum, poate alcătui stăruitoare rugăciuni. Altul, stând în prăvălia lui, cosând piei, poate să-şi înalţe sufletul la Domnul. Un slujitor, făcând cumpărături, suind şi coborând, lucrând la bucătărie, când nu-i este cu putinţă să meargă la biserică, se poate ruga cu băgare de seamă, cu pietate. Dumnezeu nu vede nicăieri oprelişti. El nu cere decât un singur lucru: clocotul duhului şi curăţia inimii.