Cuvântul III – Omilii la săracul Lazăr

Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA.  DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005

Cuvântul  III – Omilii la săracul Lazăr

1. Nu de puţin folos ne-a fost nouă, şi celor bogaţi, şi celor săraci, parabola lui Lazăr; pe unii învăţându-i să îndure cu uşurinţă sărăcia, iar pe alţii oprindu-i de a se lăuda cu bogăţia, ba, dimpotrivă, arătându-le, chiar prin fapte, că mai de plâns decât toţi este cel ce trăieşte în păcat şi nu împarte altora nimic din averile lui.
Dar bine-ar fi ca şi astăzi să vorbesc tot de pilda lui Lazăr. Că şi cei care lucrează în mine, când dau de o vână bogată de aur, sapă acolo mereu şi nu se opresc până ce nu scot la lumină tot aurul. Să ne întoarcem dar acolo unde am lăsat cuvântul, în predica noastră de mai înainte, ca de acolo să purcedem mai departe. Aş fi putut ca într-o singură zi să vă vorbesc de pilda aceasta; n-am urmărit însă să isprăvesc cuvântul, spunându-vă dintr-o dată multe, ci am urmărit ca voi să primiţi cu luare-aminte şi să reţineţi spusele mele, spre a avea de pe urma păstrării lor un vădit folos duhovnicesc. Că şi o mamă iubitoare, care vrea să înţarce copilul, dacă-i dă dintr-o dată copilului în gură mâncare tare, n-are niciun folos, căci copilul aruncă din gură ce i se dă şi pătează şi cămăşuţa în jurul pieptului; dar dacă-i dă treptat şi puţin câte puţin, copilul înghite fără dezgust ce i se dă. Ca şi voi să nu aruncaţi afară ce v-aş fi dat, nu v-am închinat dintr-o dată paharul învăţăturii, ci vi 1-am împărţit pe mai multe zile, v-am îngăduit ca în zilele dintre predicile mele să vă odihniţi de oboseala ascultării, ca cele auzite să se întărească bine în mintea dragostei voastre şi să puteţi primi cu sufletul vesel şi înflăcărat cele ce au să vi se mai grăiască. De aceea, de multe ori v-am spus, cu multe zile înainte, şi ce cuprinde predica următoare, pentru ca în zilele de la o predică la alta să luaţi în mâini Biblia; şi citind toată pericopa şi cunoscând ce s-a vorbit şi ce a mai rămas să faceţi, mintea voastră să fie mai sprintenă pentru înţelegerea celor ce se vor spune mai pe urmă. Totdeauna vă cer asta, şi nu voi înceta de a vă cere, ca nu numai când sunteţi aici să luaţi aminte la cele ce grăiesc, ci şi când sunteţi acasă, să căutaţi a vă îndeletnici necontenit cu citirea dumnezeieştilor Scripturi. În felul acesta îi sfătuiesc totdeauna şi pe cei cu care mă întâlnesc pe stradă sau în casă. Să nu-mi spună cineva acele cuvinte deşarte şi vrednice de osândă: „Am de apărat procese la tribunal, sunt ocupat cu treburile statului, am o meserie, am femeie, îmi cresc copiii, îmi gospodăresc casa, sunt bărbat care trăiesc în lume. Nu-i treaba mea să citesc Scripturile, ci a acelora care s-au lepădat de lume şi trăiesc în creştet de munte, care necontenit acolo îşi duc viaţa!” Ce vrei să spui, omule? Nu-i treaba ta să citeşti Scriptura, pentru că eşti prins de nenumărate griji? Este mai degrabă treaba ta decât a călugărilor? Că nu au aceia atâta nevoie de ajutorul dumnezeieştilor Scripturi, câtă nevoie au cei ce trăiesc în mijlocul atâtor griji. Monahii au scăpat de piaţă şi de zgomotul din piaţă; şi-au făcut colibe în pustie şi n-au nicio legătură cu oamenii; cugetă în tihnă în liniştea aceea adâncă şi, stând ca într-un port, sunt feriţi de orice primejdie. Noi însă, clătinaţi ca în mijlocul mării şi asaltaţi de nenumărate păcate, avem nevoie totdeauna, mereu şi mereu, de mângâierea Scripturilor. Călugării stau departe de luptă; de aceea nici nu primesc multe răni; tu însă eşti necontenit pe câmpul de luptă şi primeşti nenumărate răni; de acea, ai nevoie şi de mai multe leacuri. Te necăjeşte femeia, te supără copilul, te mânie sluga, te urmăreşte cu ura lui duşmanul, te pizmuieşte prietenul, îţi amărăşte zilele vecinul, îţi pune piedici pe la spate cel cu care slujeşti în armată, te ameninţă adeseori şi judecătorul, te supără foamea, te acoperă jalea pierderii averilor, te îngâmfă bunăstarea, te doboară nenorocirea; multe sunt prilejurile de mânie, multe prilejurile de griji, multe pricinile de supărare şi tristeţe, multe prilejurile de slavă deşartă şi de mândrie! Nevoile ne înconjoară de pretutindeni şi mii şi mii de săgeţi de peste tot vin împotriva noastră! Drept aceea, avem nevoie neîncetat de armele Scripturii. Să ştii bine, spune Scriptura, că prin mijlocul laturilor treci şi mergi pe creste de ziduri de cetate . Poftele trupului apoi iau cu năvală mai cumplit pe cei ce trăiesc în lume; îi subjugă prin ochi şi chipul frumos şi trupul bine întocmit; iar un cuvânt de ruşine lăsat auzului ne tulbură mintea; de multe ori, şi un cântec de desfrâu înmoaie tăria sufletului nostru. Dar pentru ce vorbesc de aceste mari ispite? Adeseori, un lucru ce pare a fi cu totul neînsemnat, de pildă mirosul de parfum pe care-1 lasă o curtezană în urma ei, robeşte sufletul prin simpla vedere.
2. Şi sunt multe cele care asaltează sufletul nostru; şi avem nevoie de leacuri dumnezeieşti, ca să vindecăm buboaiele ce ni se fac; iar care nu ni s-au făcut, dar pot să ni se facă, să le oprim mai dinainte, rupând şi depărtând săgeţile diavolului prin neîncetata citire a dumnezeieştilor Scripturi. Nu-i cu putinţă, nu-i cu putinţă să te mântui dacă nu citeşti necontenit cărţi duhovniceşti! Ar fi de dorit, într-adevăr, dacă prin aceasta ne-am putea mântui cândva, chiar citind continuu cărţile sfinte! Dar ce nădejde de mântuire să mai avem, când nu ne folosim deloc de puterea lor tămăduitoare, deşi suntem răniţi de păcate în fiecare zi? Nu vezi pe fierari, pe bijutieri, pe argintari, pe toţi cei ce se îndeletnicesc cu orice fel de meserie, că-şi au la număr toate instrumentele meseriei lor? Şi de i-ar sili foamea, de i-ar apăsa sărăcia, aleg să sufere mai degrabă orice decât să se despartă de vreunul din uneltele meseriei lor, chiar pentru ca să trăiască. Adeseori mulţi au voit mai degrabă să se împrumute şi să-şi piardă casa şi copiii decât să se despartă de cel mai mic dintre instrumentele meseriei lor; şi pe drept cuvânt. Fiindcă ştiu că, dacă vând instrumentele, nu mai pot lucra şi nu mai pot câştiga un ban. Dacă însă păstrează uneltele, e cu putinţă, muncind continuu, să stingă cu timpul împrumutul făcut; dar dacă se despart de ele şi ajung în mâinile altora, nu mai pot născoci un alt mijloc ca să-şi uşureze sărăcia şi să scape de foame. Tot astfel trebuie să gândim şi noi. După cum pentru aceia instrumentele meseriei lor sunt: ciocanul, ilăul, cleştele, tot aşa şi pentru noi uneltele meseriei noastre sunt cărţile apostolice şi profetice şi toată Scriptura, de Dumnezeu insuflată şi de folos spre învăţătură . Şi după cum aceia, cu instrumentele lor, fac toate obiectele ce li se cer, tot aşa şi noi, cu dumnezeieştile Scripturi, făurim sufletul nostru: dacă e stricat îl îndreptăm, dacă e învechit îl înnoim. Meseriaşii, de altfel, au putere cu meseria lor numai asupra formei obiectelor ce le fac; nu pot schimba materia obiectelor, nici nu pot face argintul aur, ci numai modifică forma acestor materiale; tu însă nu te mărgineşti numai la atât; ai mai mare putere decât ei: dacă iei în mâini un vas de lemn, poţi face din el un vas de aur. Martor e Pavel, care grăieşte aşa: Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut. Deci, de se va curăţi cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfinţit şi de bună trebuinţă stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun!  Să ne îngrijim dar a ne dobândi dumnezeieştile Scripturi, ca să nu poată diavolul să ne rănească de moarte! Să nu adunăm aur, îngropându-1 în pământ, ci să ne adunăm cărţi duhovniceşti. Aurul, atunci când se înmulţeşte, unelteşte împotriva stăpânilor lui; cărţile însă, când se înmulţesc, aduc mare folos celor ce le au.
După cum au mare siguranţă cei ce locuiesc într-o casă în care sunt depozitate armele împărăteşti, chiar de nu se foloseşte nimeni de ele, că nu îndrăznesc să atace casa aceia nici hoţii, nici spărgătorii, nici alt răufăcător, tot aşa şi casa în care se găsesc cărţi duhovniceşti; acestea izgonesc dintr-însa toată lucrarea diavolească şi sunt pentru cei ce locuiesc în ea puternic îndemn de virtute. Chiar numai vederea cărţilor ne face mai trândavi în a lucra păcatului. Dacă săvârşim vreo faptă oprită şi ne murdărim, când ne întoarcem acasă, la vederea dumnezeieştilor Scripturi, ne mustră şi mai mult cugetul şi nu mai cădem aşa de uşor în acele păcate; iar dacă ducem o viaţă sfântă, ele ne întăresc  şi mai mult. Când ai atins Evanghelia, Evanghelia ţi-a schimbat îndată gândurile; numai simpla privire a Evangheliei te-a şi depărtat de cele lumeşti. Iar dacă citirea Evangheliei se face cu luare-aminte, sufletul, slujind ca în sfântul altar, se curăţeşte şi ajunge mai bun, pentru că Dumnezeu vorbeşte cu el prin cuvintele Evangheliei.
-  Dar dacă nu înţeleg cele scrise?, m-ar putea întreba cineva.
– Chiar dacă nu înÅ£elegi cele scrise, sfinÅ£enia e mare în urma citirii! De altfel, e cu neputinţă să nu înÅ£elegi totul! Pentru aceea a rânduit harul Duhului ca aceste cărÅ£i să fie alcătuite de vameÅŸi, pescari, făcători de corturi, păstori, păzitori de capre, oameni simpli, oameni neînvăţaÅ£i, pentru ca niciunul din oamenii de jos să nu se folosească de acest pretext, pentru ca cele scrise să fie înÅ£elese lesne de toÅ£i, pentru ca să câştige ÅŸi să capete folos de pe urma citirii lor ÅŸi cel ce lucrează cu palmele, ÅŸi sluga, ÅŸi văduva, ÅŸi omul cel mai neînvăţat. Căci cei care de la început au fost învredniciÅ£i de harul Duhului să scrie aceste cărÅ£i, nu le-au scris pentru slavă deÅŸartă, aÅŸa cum fac scriitorii păgâni, ci pentru mântuirea celor ce le citesc ÅŸi le ascultă.
3. Filosofii, retorii şi scriitorii păgâni nu urmăresc folosul obştesc; urmăresc numai să fie admiraţi; iar dacă au spus ceva folositor, şi acest ceva i-au învăluit, ca într-un întuneric, în obişnuita lor lipsă de claritate. Apostolii şi proorocii au făcut însă cu totul dimpotrivă; cele spuse de ei sunt clare tuturor; fiind dascăli de obşte ai lumii, au scris aşa încât fiecare, şi prin el însuşi, să poată înţelege cele scrise numai din simpla citire. Vestind mai dinainte aceasta, proorocul spunea: Vor fi toţi învăţaţi de Dumnezeu ; şi nu va mai învăţa nimeni pe vecinul său: “cunoaşte pe Domnul”, că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mic până la cel mare al lor!  Iar Pavel spune: Şi eu, fraţilor, când am venit la voi, nu întru înălţarea cuvântului şi a înţelepciunii vestind vouă mărturisirea lui Dumnezeu ; şi iarăşi: Cuvântarea mea şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii ; şi iarăşi: Că nu grăim înţelepciunea veacului acestuia, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori . Cărui om nu-i sunt limpezi toate cele scrise în Evanghelii? Care om, când aude: Fericiţi cei blânzi , Fericiţi cei milostivi , Fericiţi cei curaţi cu inima  şi altele asemenea, are nevoie de învăţător ca să-i lămurească cele spuse? Nu sunt oare pe înţeles şi clare semnele, minunile şi istoriile din Evanghelii? Aşa că toate cele ce se spun sunt pretexte şi scuze, acoperăminte pentru trândăvie!
Nu înţelegi cele scrise în Scriptură? Dar cum vei putea înţelege, dacă nici măcar nu vrei să-ţi pleci ochii asupra ei? Ia în mâini Biblia! Citeşte toată istoria; ţine minte ce-ai înţeles; citeşte de mai multe ori ce n-ai înţeles şi ţi s-a părut nelămurit. Dacă, după ce ai citit de mai multe ori, nu poţi găsi înţelesul celor scrise, du-te la unul mai învăţat, du-te la dascăl, spune-i despre cele ce nu le înţelegi, arată multă râvnă. De te va vedea Dumnezeu că ai atât de mare râvnă, nu-ţi va trece cu vederea nici veghea, nici grija; iar dacă nu vei găsi un om care să-ţi lămurească ce nu înţelegi, ţi-1 va descoperi, negreşit, Dumnezeu. Adu-ţi aminte de famenul reginei Etiopiei  , care era un barbar, prins de nenumărate griji, înconjurat din toate părţile de treburi; nu înţelegea cele ce citea, şi totuşi citea stând în carul său. Dacă fiind pe cale arăta atâta râvnă pentru cititul Scripturii, gândeşte-te ce râvnă avea când era acasă! Dacă nu-şi îngăduia, în timp ce călătorea, să stea fără să citească Scriptura, cu atât mai mult când şedea acasă! Dacă neînţelegând cele ce citea, nu se oprea din citit, cu mult mai mult după ce înţelegea. Că nu înţelegea ce citea! Ascultă ce-i spune Filip: Oare înţelegi cele ce citeşti? Şi acela, când a auzit acestea, n-a roşit, nici s-a ruşinat, ci şi-a mărturisit neştiinţa, zicând: Cum voi putea, de nu mă va povăţui cineva? Pentru că citea cu atâta râvnă, şi încă nu avea povăţuitor, de aceea a primit îndată povăţuitor. I-a văzut Dumnezeu râvna, i-a lăudat sârguinţa şi i-a trimis îndată învăţător.
– Dar nu mai este Filip lângă noi acum!
– Este însă Duhul, Care 1-a miÅŸcat pe Filip.
Să nu dispreţuim mântuirea noastră, iubiţilor! Dumnezeiasca Scriptură s-a scris spre povăţuirea noastră, la care au ajuns sfârşiturile veacurilor .
Mare întărire pentru a nu păcătui este citirea Scripturilor! Mare prăpastie şi adânc abis este necunoaşterea Scripturilor! Mare trădare a mântuirii, să nu ştii nimic din legile dumnezeieşti! Aceasta a dat naştere şi ereziilor, aceasta a stricat şi viaţa, asta a răscolit totul. E cu neputinţă, e cu neputinţă să te întorci de aici fără de rod, dacă citeşti des şi cu luare-aminte Scripturile! Iată, o singură parabolă cât folos ne-a adus! Nu ne-a făcut oare mai bun sufletul nostru? Ştiu bine că mulţi s-au întors încărcaţi cu mult folos de pe urma ascultării predicii la această parabolă; iar dacă sunt unii care nu s-au folosit până într-atât, totuşi în ziua în care mi-au ascultat predica au fost negreşit mai buni. Nu-i puţin lucru ca şi o singură zi să ţi-o petreci căindu-te de păcate, să cauţi spre înţelepciunea cea după Dumnezeu, să dai sufletului puţină odihnă de grijile cele lumeşti. Iar dacă facem astfel la fiecare Liturghie, şi nu lipsim de la niciuna, ascultarea neîncetată a predicării cuvântului lui Dumnezeu va săvârşi un mare şi minunat bine în sufletul nostru.
4. Dar bine e să vă explic mai departe parabola! Ce se spune mai departe? Să auzim ce răspunde Avraam, când bogatul i-a zis: Trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului lui în apă şi să-mi răcorească limba!  Fiule, îi răspunde Avraam, adu-ţi aminte că ai luat cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, cele rele; iar acum el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi peste toate acestea, mare prăpastie s-a întărit între noi şi voi, ca cei ce vor să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi . Împovărătoare sunt cuvintele acestea şi ne umplu sufletul de mare durere. Aceasta o ştiu, de asemenea, şi eu. Dar cu cât aceste cuvinte mustră mai tare conştiinţa, cu atât mai mult se foloseşte de pe urma lor sufletul celor pe care-i mustră conştiinţa. Dacă ni s-ar spune nouă aceste cuvinte dincolo, cum i s-au spus bogatului, ar trebui cu adevărat să bocim, să plângem şi să jelim, că nu ne-ar mai fi rămas timp de pocăinţă. Dar pentru că le auzim cât timp suntem aici, pe pământ, unde ne mai putem veni în simţiri, unde ne mai putem curaţi păcatele, unde putem dobândi multă îndrăznire şi ne putem schimba, înfricoşaţi de nenorocirile ce-au dat peste alţii, să mulţumim Bunului Dumnezeu, Care, prin pedepsirea altora, ne deşteaptă din trândăvia noastră şi ne trezeşte pe noi, care dormim. De aceea ne-a spus mai dinainte toate acestea, ca să nu le pătimim. Că de-ar fi vrut să ne pedepsească, nu ni le-ar fi spus mai dinainte; dar, pentru că nu vrea să ne supună la pedeapsă, ne spune mai dinainte pedeapsa, pentru ca, înţelepţindu-ne spusa, să scăpăm de încercarea faptei.
Dar pentru ce Avraam n-a zis: “Ai primit cele bune ale tale”, ci a zis” Ai luat ? Ştiu bine că vă amintiţi, spunând că noian mare de gânduri îmi deschide acest cuvânt. Cuvântul “ai luat” arată o datorie; iei ceea ce ţi se datorează.
– Dar dacă bogatul acesta a fost ticălos, nelegiuit, crud ÅŸi neomenos, pentru ce nu i-a spus: “Ai primit cele bune ale tale”, ci ai luat, ca ÅŸi cum i s-ar fi datorat ceva, i s-ar fi cuvenit? Ce înÅ£elegem de aici?
– Unii oameni, oricât de ticăloÅŸi ar fi, de s-ar fi coborât până la cele mai mari păcate, au făcut ÅŸi ei o faptă bună sau mai multe. Că ceea ce spun acum nu-i o presupunere a mea, vă voi arăta prin cele ce urmează. A fost oare un ticălos mai mare ca judecătorul cel nedrept? A fost oare cineva mai neomenos? A fost oare cineva mai fără de frică de Dumnezeu? Nu! Judecătorul acesta nici de Dumnezeu nu se temea, nici de oameni nu se ruÅŸina. Dar, cu toate că era atât de ticălos, a făcut ÅŸi el un bine: a miluit-o pe văduva care-1 supăra mereu cu rugămintea ei, s-a învoit să-i facă pe plac, i-a împlinit cererea ÅŸi a scăpat-o de cel ce o nedreptăţea. AÅŸa că se poate întâmpla ca cineva să fie desfrânat,  dar să fie de multe  ori  ÅŸi  milostiv; sau să fie neomenos,  dar înfrânat;  iar  dacă  este  ÅŸi   desfrânat,  ÅŸi neomenos, totuÅŸi se poate ca în toată viaÅ£a lui să fi făcut măcar o faptă bună. AcelaÅŸi lucru iarăşi trebuie să-1 gândim ÅŸi despre oamenii buni. După cum cei ticăloÅŸi fac uneori ÅŸi câte o faptă bună, tot aÅŸa ÅŸi oamenii vrednici ÅŸi virtuoÅŸi păcătuiesc ÅŸi  ei adeseori: Cine se poate lăuda, spune Scriptura, că are inima curată? Sau cine va cuteza a zice că este curat de păcate? . AÅŸadar, pentru că era cu putinţă ca ÅŸi bogatul acesta, chiar dacă se coborâse până la cele mai mari păcate, să fi făcut vreo faptă bună, iar Lazăr, chiar dacă ajunsese până la culmea virtuÅ£ii, să fi săvârÅŸit un păcat uÅŸor, de aceea ia seama cum le arată pe amândouă patriarhul, zicând: Åži tu ai luat cele bune ale tale în viaÅ£a ta, ÅŸi Lazăr, asemenea, pe cele rele. Cu alte cuvinte, spune aÅŸa: “Dacă tu ai făcut vreo faptă bună ÅŸi Å£i se datorează plată pentru ea, plata Å£i-ai primit-o în lume, chefuind, petrecând, fiind bogat, bucurându-te de bunăstare ÅŸi de multă fericire; iar acesta, dacă a făcut vreun păcat, ÅŸi-a luat plata chinuindu-se în sărăcie, foamete ÅŸi în cele mai mari suferinÅ£e. Åži gol a venit aici fiecare dintre voi doi: Lazăr gol de păcate, iar tu, de fapte de dreptate. Pentru aceea el are o bucurie fără umbră, iar tu suferi o pedeapsă fără de mângâiere. Când sunt mici ÅŸi neînsemnate faptele noastre bune, dar mare ÅŸi nespusă povara păcatelor, ÅŸi ne bucurăm aici, în viaÅ£a aceasta, de bunăstare, fără s-avem vreo suferinţă, vom pleca negreÅŸit din lumea aceasta goi ÅŸi lipsiÅ£i de răsplata faptelor bune, pentru că ne-am luat aici toată răsplata; după cum, când sunt mari ÅŸi multe faptele bune, dar mici ÅŸi neînsemnate păcatele ÅŸi îndurăm suferinÅ£e, pentru că am ispăşit aici aceste mici păcate, luăm dincolo, pe lumea cealaltă, răsplata curată ÅŸi neÅŸtirbită a faptelor noastre bune. AÅŸadar, când vezi pe cineva trăind în păcate, fără să aibă aici vreo suferinţă, nu-1 ferici, ci plânge-1, jeleÅŸte-1, că are să îndure dincolo toate suferinÅ£ele, aÅŸa cum s-a întâmplat ÅŸi cu bogatul acesta! Iarăşi, când vezi pe cineva îngrijindu-se de virtute ÅŸi suferind nesfârÅŸite încercări, fericeÅŸte-1, calcă-i pe urme, pentru că a ispăşit aici toate păcatele lui ÅŸi pentru că i se gătesc dincolo multele răsplăţi ale răbdării, aÅŸa cum s-a întâmplat ÅŸi cu Lazăr.
5. Unii oameni sunt pedepsiţi aici, pe pământ; alţii nu suferă deloc aici, dar îşi iau toată pedeapsa dincolo; în sfârşit, mai mult, alţii sunt pedepsiţi şi aici, şi dincolo. Pe care dintre aceste trei categorii de oameni o fericiţi? Ştiu bine că pe cei dintâi, pentru că, fiind pedepsiţi aici, şi-au ispăşit păcatele lor. După aceştia, pe cei ce vin la rând? Voi poate că îi fericiţi pe aceştia, pentru că nu îndură aici nicio suferinţă, ci suferă dincolo toată pedeapsa. Eu însă nu-i fericesc pe aceştia, ci-i fericesc în al doilea rând pe cei care sunt pedepsiţi şi aici, şi dincolo. Că cel care a fost pedepsit şi aici, va simţi mai uşoară pedeapsa cea de dincolo; pe când cel care este silit să sufere acolo toată pedeapsa, va primi o pedeapsă de care nu mai poate scăpa. Aşa s-a întâmplat şi cu bogatul acesta. Pentru că nu şi-a ispăşit aici niciunul din păcatele sale, de aceea a fost pedepsit aşa de cumplit, încât n-a putut să capete nicio picătură de apă. Dintre oamenii care păcătuiesc, dar nu suferă aici deloc, eu îi nefericesc cu mult mai mult pe aceia care nu numai că nu sunt pedepsiţi aici, o mai duc şi în chefuri, petreceri şi trai bun. Că după cum, atunci când nu eşti pedepsit aici pentru păcatele tale, îţi faci dincolo mai grea pedeapsa, tot aşa, când cei păcătoşi se bucură de trai bun, de plăceri şi fericire, acestea toate le sunt merinde şi pricină de mai mare osândă şi pedeapsă dincolo. Pentru că, dacă suntem cinstiţi de Dumnezeu cu atâtea daruri, şi noi totuşi păcătuim, atunci tocmai cinstea aceasta ne va arunca într-un foc şi mai mare. Dacă vom primi o pedeapsă mai grea când ne bucurăm numai de îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, dar nu ne folosim de ea cum trebuie, vom mai scăpa oare de pedeapsa aceea cumplită când, pe lângă îndelungă răbdare, Dumnezeu ne mai cinsteşte şi cu bogatele Sale daruri, dar noi stăruim în păcat? Că cei care se bucură aici, pe pământ, de îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, dar nu se pocăiesc, îşi adună loruşi dincolo tot răul, o spune Pavel. Ascultă: Socoteşti aceasta, o, omule, tu, care judeci pe cei ce fac unele ca acestea şi le faci şi tu, că tu vei scăpa de judecata lui Dumnezeu? Sau dispreţuieşti bogăţia bunătăţii Lui şi a îngăduinţei şi îndelungii Lui răbdări, neştiind că bunătatea lui Dumnezeu te aduce la pocăinţă? Dar după împietrirea ta şi după inima ta nepocăită îţi aduni ţie mânie în ziua mâniei şi a descoperirii dreptei judecăţi a lui Dumnezeu!  Aşadar, când vedem pe unii că se îmbogăţesc, că petrec şi benchetuiesc, că miros a parfum, că o ţin toată ziua în beţii, că sunt slujbaşi mari şi puternici, înconjuraţi de multă slavă, fast şi strălucire, dar că păcătuiesc fără să îndure vreun necaz, tocmai pentru aceea pe aceştia mai cu seamă să-i plângem şi să-i jelim, că, deşi tot păcătuiesc, nu primesc pedeapsă. După cum, dacă vezi pe unul bolnav de dropică, sau de splină, sau cu un mădular putred, sau plin peste tot de bube, că, în pofida tuturor acestora, se îmbată, chefuieşte şi-şi înrăutăţeşte boala, nu numai că nu-1 lauzi, nici nu-1 fericeşti pentru chefurile ce le face, ba, dimpotrivă, tocmai pentru aceea mai cu seamă îl plângi, tot aşa gândeşte şi despre suflet. Când vezi că un om trăieşte în păcat şi se bucură de multă fericire, fără să aibă vreo suferinţă, să-1 plângem pe acesta tocmai pentru aceea că, fiind cuprins de boală şi de cumplită putreziciune, îşi măreşte boala, ajungând mai rău de pe urma desfătării şi a bunului său trai. Că nu suferinţa e un rău, ci păcatul e un rău. Păcatul ne depărtează de Dumnezeu, pe când suferinţa ne apropie de Dumnezeu şi pune capăt mâniei Lui.
– De unde ÅŸtim asta?
– Ascultă pe profetul care spune: MângâiaÅ£i, mângâiaÅ£i pe poporul Meu, zice Domnul. PreoÅ£i, grăiÅ£i la inima Ierusalimului,  că a luat din mâna Domnului îndoite păcatele sale!  Åži iarăşi: Doamne, Dumnezeul nostru, pace dă-ne nouă; că toate ne-ai dat nouă!
Şi ca să aflaţi că unii sunt pedepsiţi aici, iar alţii dincolo, iar alţii şi aici, şi dincolo, ascultaţi ce spune Pavel când învinuieşte pe cei ce se împărtăşesc cu nevrednicie de dumnezeieştile taine. După ce a spus: Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, vinovat va fi faţă de Trupul şi Sângele lui Hristos! , a adăugat: De aceea între voi mulţi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit. Că de ne-am fi judecat pe noi înşine, nu am mai fi judecaţi; dar, fiind judecaţi de Domnul, suntem pedepsiţi, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea . Vedeţi dar că pedeapsa de aici ne scapă de pedeapsa de dincolo? Iar despre cel ce a făcut desfrânare, spune: Să daţi pe unul ca acesta Satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului .
Mai ştim aceasta şi de la Lazăr. Chiar dacă a făcut vreun păcat, el şi 1-a spălat aici şi aşa, curat, a plecat acolo. Asta o ştim încă şi de la slăbănog . A fost bolnav treizeci şi opt de ani şi şi-a ispăşit păcatele prin timpul îndelungat al bolii lui. Că slăbănogul fusese bolnav din pricina păcatelor, o spune Hristos. Ascultă: Iată că te-ai făcut sănătos, de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău!  Se vede dar, din cele spuse, că unii sunt pedepsiţi aici şi li se iartă păcatele.
6. Că unii sunt pedepsiţi şi aici, şi dincolo, când nu iau aici pedeapsă după mărimea păcatelor lor, o spune Hristos vorbind de sodomiţi. Ascultă! După ce a spus: Şi câţi nu vă vor primi pe voi, scuturaţi praful de pe picioarele voastre! , a adăugat: Mai uşor va fi pământului Sodomei şi Gomorei în ziua judecăţii decât cetăţii aceleia!  Spunând: mai uşor, arăta că şi locuitorii Sodomei şi Gomorei vor fi pedepsiţi, dar mai uşor, pentru că au fost pedepsiţi şi aici.
Iar că sunt unii care nu îndură aici nicio suferinţă, dar suferă dincolo întreaga pedeapsă, ne-a arătat-o bogatul acesta, care suferea acolo o osândă de care nu poate scăpa şi care nu se bucură nici măcar de o mică uşurare, din pricină că i-a fost păstrată acolo întreaga pedeapsă. Şi după cum aceia dintre păcătoşi care n-au îndurat aici nicio suferinţă vor suferi dincolo mai mare pedeapsă, tot aşa şi aceia dintre virtuoşi, care au îndurat aici multe suferinţe, se vor bucura dincolo de multă cinste. Şi după cum, dacă dintre doi păcătoşi unul este pedepsit aici, iar altul nu, mai fericit este cel care a fost pedepsit decât cel care n-a fost pedepsit, tot aşa, dacă dintre doi drepţi unul suferă mai mult pe lumea aceasta, iar altul mai puţin, mai fericit este cel ce a suferit mai mult, pentru că fiecăruia i se va da după faptele lui.
Aş putea fi însă întrebat:
– Cum dar? Nu se poate cineva bucura ÅŸi aici, ÅŸi dincolo de tihnă ÅŸi fericire?
– E cu neputinţă asta, omule, e un lucru din cele cu neputinţă! Nu se poate, nu se poate ca acela care a trăit aici în trândăvie ÅŸi s-a bucurat de tihnă, care s-a desfătat aici cu toate bunătăţile ÅŸi a dus o viată zadarnică ÅŸi fără socoteală, să se bucure dincolo de cinste! De nu te supără sărăcia, te supără pofta ÅŸi eÅŸti stăpânit de ea. Åži nu mică e durerea ce Å£i-o aduce! De nu te încearcă boala, te arde mânia! Åži nu-i durere de nebăgat în seamă să învingi mânia! De nu te iau cu asalt ispitele, te frământă mereu gânduri păcătoase. Åži nu-i lucru uÅŸor să-Å£i înfrânezi pofta, să pui capăt slavei deÅŸarte, să potoleÅŸti mândria, să te depărtezi de chefuri ÅŸi de petreceri, să duci o viaţă aspră ÅŸi înfrânată. Că dacă nu faci acestea ÅŸi altele ca acestea, e cu neputinţă să te mântui! Că nu se mântuiesc cei ce petrec ÅŸi se desfată, o spune Pavel, grăind   despre   văduve. Ascultă: Văduva care trăieÅŸte în desfătare, de vie este moartă . Dacă s-a spus aceasta despre femeie, cu mult mai mult despre bărbat. Că nu poÅ£i dobândi cerurile dacă duci o viată plină de desfătări, a arătat-o ÅŸi Hristos, grăind aÅŸa: Strâmtă ÅŸi îngustă este calea care duce la viaţă ÅŸi puÅ£ini sunt care o află!
– Cum dar spune Hristos, m-ar putea întreba cineva, că Jugul Meu este bun ÅŸi sarcina Mea, uÅŸoară ? Dacă e strâmtă ÅŸi îngustă calea, cum o numeÅŸte iarăşi uÅŸoară?
– O numeÅŸte strâmtă ÅŸi  îngustă din  pricina felului ispitelor; ÅŸi o numeÅŸte uÅŸoară datorită voinÅ£ei celor care merg pe această cale. Se poate ca ceva greu prin natura lui să ajungă uÅŸor când îl primim cu dragă inimă. De pildă, Apostolii: au fost biciuiÅ£i ÅŸi s-au întors bucurându-se că s-au învrednicit, pentru numele Lui, să sufere ocară . DeÅŸi chinurile  dau  naÅŸtere totdeauna la suferinţă ÅŸi  durere, totuÅŸi voinÅ£a celor ce fuseseră biciuiÅ£i a biruit ÅŸi firea lucrurilor. De  aceea  ÅŸi  Pavel  spune:  ToÅ£i  care   voiesc  să vieÅ£uiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniÅ£i!  Prin urmare,  dacă  nu  te  prigoneÅŸte omul,  îţi  aduce  război diavolul. Åži avem nevoie de multă înÅ£elepciune ÅŸi de mare răbdare, ca să fim cu mintea trează ÅŸi cu luare-aminte când ne rugăm, ca să nu râvnim averi străine, ca să împărÅ£im averile noastre la cei nevoiaÅŸi, ca să ne luăm rămas bun de la orice desfătare, ÅŸi aceea pe care ne-o dă masa, ÅŸi aceea pe care ne-o dau hainele, ca să fugim de zgârcenie, de beÅ£ie ÅŸi de cuvinte de ocară, ca să ne stăpânim limba, ca să nu strigăm cu necuviinţă – Toată amărăciunea ÅŸi mânia ÅŸi urgia ÅŸi strigarea ÅŸi defăimarea să se lepede de la voi!  -, ca să nu grăim cuvinte de ruÅŸine, ca să nu spunem glume. Nu e mică osteneala de a păzi cu toată luarea-aminte acestea. Åži ca să afli ce lucru greu este să cugeÅ£i ÅŸi că n-ai niciun pic de tihnă, ascultă ce spune Pavel: ÃŽmi chinuiesc trupul meu ÅŸi îl supun robiei . Prin aceste cuvinte a lăsat să se înÅ£eleagă silnicia ÅŸi marea osteneală pe care trebuie neapărat să o îndure cei ce voiesc să-ÅŸi facă trupul uÅŸor de condus în toate împrejurările vieÅ£ii.  Åži  Hristos  spunea ucenicilor Săi: ÃŽn lume necazuri veÅ£i avea; dar îndrăzniÅ£i; Eu am biruit lumea!  “Acest necaz, le spune Hristos, aduce tihnă!” ViaÅ£a aceasta este o arenă; iar cel care este în arenă ÅŸi la lupte nu se poate bucura de tihnă, dacă vrea să fie încununat. Prin urmare, dacă vrei să fii încununat, alege viaÅ£a cea aspră ÅŸi plină de osteneli, ca, ostenindu-te aici puÅ£ină vreme, să te desfeÅ£i dincolo de necontenită cinste!
7. Câte necazuri nu vin peste noi în fiecare zi! Ce fel de suflet trebuie să ai, ca să nu te mânii, nici să te necăjeşti, ci să mulţumeşti; să slăveşti, să te închini Celui Ce a îngăduit să vină peşte tine aceste încercări? Câte necazuri neaşteptate, câte strâmtorări! Şi trebuie să risipeşti gândurile cele rele şi să nu îngădui limbii să rostească vreun cuvânt lipsit de cuviinţă, aşa cum a făcut fericitul Iov. A îndurat mii şi mii de suferinţe şi a mulţumit mereu lui Dumnezeu . Sunt unii oameni care încep îndată să blesteme dacă au vreo greutate, dacă sunt ocărâţi de cineva, dacă se îmbolnăvesc, dacă au podagră, dacă-i doare capul. Durerea adusă de boală nu îi lasă, dar cu aceasta şi-au pierdut câştigul.
Ce faci, omule? Blestemi pe Binefăcătorul tău, pe Mântuitorul, pe Apărătorul şi Purtătorul tău de grijă? Nu simţi că te duci în prăpastie, că te arunci în prăpastia celei mai grozave pierzanii? Crezi că dacă blestemi îţi uşurezi durerea? Dimpotrivă, ţi-o sporeşti, ţi-o faci mai cumplită. Că pentru asta aduce diavolul nenumărate necazuri şi suferinţe, ca să te afunde în prăpastia aceea. Când te vede că blestemi, îndată-ţi sporeşte durerea şi ţi-o face mai mare, pentru ca, durându-te, să-ncepi iar să te mânii. Dar dacă te vede că suferi cu curaj şi că mulţumeşti lui Dumnezeu cu atât mai mult cu cât boala se înrăutăţeşte, te părăseşte îndată, pentru că va sta lângă tine zadarnic şi fără de folos. Şi după cum un câine care stă lângă masă, dacă vede că omul care mănâncă îi aruncă mereu câte ceva din cele ce are pe masă, va sta mereu lângă masă; iar dacă stă o dată, de două ori, şi nu primeşte nimic, pleacă, pentru că stă degeaba şi fără de folos, tot aşa şi diavolul: mereu cască gura la noi; dacă-i arunci, ca unui câine, un cuvânt de blestem, tăbară asupra ta ca să-i dai iarăşi; dar dacă mulţumeşti mereu lui Dumnezeu, l-ai făcut să moară de foame, 1-ai izgonit, 1-ai pus pe fugă.
E atât de mare durerea, că nu poţi să taci?
– Nici eu nu te împiedic să vorbeÅŸti! Dar în loc de blestem, mulÅ£umiri lui Dumnezeu! ÃŽn loc de cuvinte de mânie, laude! MărturiseÅŸte-te Stăpânului! Strigă cu glas mare când te rogi, strigă cu glas mare slăvind pe Dumnezeu! AÅŸa Å£i se va uÅŸura ÅŸi durerea; pentru că, prin aceste cuvinte de mulÅ£umire, diavolul a fost îndepărtat ÅŸi ajutorul lui Dumnezeu a venit. Dar dacă blestemi, ai îndepărtat ÅŸi ajutorul lui Dumnezeu, 1-ai făcut mai puternic ÅŸi pe diavol împotriva ta ÅŸi Å£i-ai mărit ÅŸi mai mult durerile; dar dacă dai mulÅ£umire lui Dumnezeu, ai îndepărtat ÅŸi uneltirile diavolului celui viclean, ÅŸi ai atras asupra ta îngrijirea purtătorului de grijă Dumnezeu.
Se porneşte limba de multe ori, din obişnuinţă, să rostească acel cuvânt rău?
– Pentru că Å£i se porneÅŸte limba din obiÅŸnuinţă, muÅŸcă-Å£i tare limba înainte de-a rosti blestemul. Mai bine să curgă sânge din ea acum decât să dorească atunci o picătură de apă, ÅŸi să nu poată căpăta această mângâiere. Mai bine să sufere o durere vremelnică acum decât să sufere atunci pedeapsa chinului veÅŸnic, aÅŸa precum îi ardea atunci ÅŸi limba bogatului, dar n-a căpătat nicio mângâiere. Dumnezeu Å£i-a poruncit să iubeÅŸti pe vrăjmaÅŸii tăi , ÅŸi tu urăşti pe Dumnezeu, Care te iubeÅŸte? Dumnezeu a poruncit să vorbeÅŸti de bine pe cei ce te supără ÅŸi să binecuvântezi pe cei ce te ocărăsc , ÅŸi tu vorbeÅŸti de rău, fără să-Å£i fi făcut ceva, pe Binefăcătorul ÅŸi Ocrotitorul tău?
Spui că n-a putut să te scape de-ncercare?
– A îngăduit-o însă, ca să te facă mai slăvit!
РDar sunt dobor̢t, pier!, ̨mi spui tu.
– Nu din pricina încercării, ci din pricina trândăviei tale! Te întreb: Ce este mai uÅŸor: să blestemi sau să mulÅ£umeÅŸti lui Dumnezeu? Oare nu blestemul Å£i-i face duÅŸmani ÅŸi vrăjmaÅŸi pe cei ce te aud? Oare nu blestemul îţi aduce tristeÅ£e ÅŸi după aceea îţi măreÅŸte durerea? Åži, dimpotrivă, oare nu mulÅ£umirea adusă lui Dumnezeu îţi prilejuieÅŸte nenumărate cununi pentru înÅ£elepciunea ta, nenumărate laude de la oameni ÅŸi mari răsplăţi de la Dumnezeu? Pentru ce dar laÅŸi la o parte ce este folositor, uÅŸor ÅŸi plăcut, ÅŸi urmăreÅŸti în locul acestora ceea ce este vătămător, dureros, mistuitor? De altfel, dacă strâmtorarea pricinuită de încercări ÅŸi de sărăcie ar fi pricina blestemelor, ar trebui ca toÅ£i cei săraci să blesteme; dar nu este aÅŸa, căci mulÅ£i oameni care trăiesc în cea mai neagră sărăcie mulÅ£umesc necontenit lui Dumnezeu, iar alÅ£ii, bogaÅ£ii ÅŸi chefliii, nu mai contenesc cu blestemul. Prin urmare, nu firea lucrurilor, ci voinÅ£a noastră face ÅŸi una, ÅŸi alta. Că pentru aceasta am ÅŸi tâlcuit această parabolă, ca să afli că celui trândav nici bogăţia nu-i foloseÅŸte, iar pe cel ce ia aminte, nici sărăcia nu poate să-1 vatăme. Dar pentru ce spun sărăcia? De-ar veni dintr-o dată toate relele din lume, ele nu vor putea doborî sufletul celui iubitor de Dumnezeu, sufletul celui iubitor de înÅ£elepciune, nici nu-1 vor putea depărta de virtute. Åži martor este Lazăr. După cum celui uÅŸuratic ÅŸi trândav nu-i va putea fi de folos cândva nici bogăţia, nici sănătatea, nici fericirea continuă, nimic altceva.
8. Să nu spunem dar că sărăcia, boala şi mulţimea de nenorociri ne silesc să blestemăm. Nu sărăcia, ci nebunia; nu boala, ci nesocotinţa; nu mulţimea de nenorociri, ci lipsa evlaviei duce la blestem şi la păcat pe cei ce nu iau aminte.
Aş mai putea fi întrebat:
– Pentru ce unii sunt pedepsiÅ£i aici, iar alÅ£ii dincolo, ÅŸi nu aici toÅ£i? Pentru ce?
– Pentru că, dacă s-ar face aÅŸa, toÅ£i am pieri; că toÅ£i suntem supuÅŸi pedepselor. Iarăşi, dacă nimeni n-ar fi pedepsit aici, cei mai mulÅ£i nu s-ar mai îngriji de virtute ÅŸi destul de mulÅ£i ar spune că nu este Pronie. Dacă acum, când văd că mulÅ£i dintre păcătoÅŸi sunt pedepsiÅ£i, cu toate acestea spun multe vorbe de hulă, ce n-ar spune dacă n-ar fi pedepsiÅ£i? Unde n-ar fi ajuns răutatea? De aceea Dumnezeu îi pedepseÅŸte pe unii aici, iar pe alÅ£ii nu-i pedepseÅŸte. Pe unii îi pedepseÅŸte aici, ca să pună capăt răutăţii lor, ca să le facă mai uÅŸoară pedeapsa de dincolo, sau chiar ca să-i scape cu totul de ea, ÅŸi ca să-i facă, prin pedepsirea lor, mai înÅ£elepÅ£i pe cei ce trăiesc în păcat. Pe alÅ£ii, iarăşi, nu-i pedepseÅŸte aici, pentru ca, luând aminte de ei înÅŸiÅŸi, pocăindu-se ÅŸi ruÅŸinându-se de îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu, să scape ÅŸi de osânda de aici, ÅŸi de pedeapsa de dincolo; iar dacă stăruie în păcat, nefolosind nimic de pe urma îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, să sufere o pedeapsă ÅŸi mai mare din pricina marelui lor dispreÅ£.
Dacă cineva din cei care se pretind ştiutori ar spune că sunt nedreptăţiţi cei ce sunt pedepsiţi dincolo pentru că, dacă ar mai fi trăit, ar fi putut să se pocăiască, unuia ca acesta i-aş răspunde aşa: Dumnezeu a ştiut mai dinainte că n-au să se pocăiască, de aceea i-a pedepsit. Dacă pe cei pe care-i ştie că n-au să se îndrepte Dumnezeu totuşi îi lasă să trăiască, atunci cu mult mai mult pe cei pe care-i ştia că au să câştige de pe urma îndelungii Lui răbdări i-ar fi lăsat în viaţa aceasta, ca să folosească spre pocăinţă răgazul dat lor. Dar aşa, răpindu-i mai dinainte pe aceia din viaţa aceasta, le face şi lor dincolo mai uşoară pedeapsa, şi-i face şi pe ceilalţi mai înţelepţi prin pedepsirea lor.
– Dar pentru ce nu face la fel cu toÅ£i cei răi?
– Pentru ca, de pe urma fricii ÅŸi a pedepselor primite de ceilalÅ£i, cei ce rămân în viaţă să ajungă mai înÅ£elepÅ£i ÅŸi să se depărteze de răutate, lăudând îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu ÅŸi ruÅŸinându-se de bunătatea Lui.
– Dar nu fac asta!, mi-ar spune cineva.
-  Nu-i de vină Dumnezeu! E de vină trândăvia acelora care nu voiesc să se folosească de atâtea leacuri pentru mântuirea lor.
Şi ca să afli că pentru aceea face astfel, ia aminte! A amestecat odinioară Pillat sângele galileenilor cu jertfele; şi au venit unii la Hristos şi I-au vestit aceasta. Hristos le-a spus: Credeţi oare că aceşti galileeni au fost ei mai păcătoşi? Dar dacă nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel!  Iarăşi, alţi optsprezece au fost îngropaţi de un turn; şi despre ei a spus la fel. Prin cuvintele: Gândiţi oare că aceia erau mai păcătoşi? Nu! zic vouă , a arătat că şi cei care rămăseseră în viaţă erau tot atât de vinovaţi. Iar prin cuvintele: De nu vă veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel!, a arătat că pentru aceea le-a îngăduit acelora să sufere, pentru ca cei care au rămas în viaţă, înfricoşaţi de cele întâmplate celorlalţi, să se pocăiască şi să ajungă moştenitorii împărăţiei.
Poate că cineva ar vrea să mă întrebe:
– Cum dar? Ca să ajung eu mai bun, este pedepsit un altul?
– Nu-i pedepsit pentru aceasta, ci pentru păcatele lui; dar ajunge cu prisosinţă pricină de mântuire pentru cei ce iau aminte, făcându-i mai râvnitori spre fapte bune, de teama celor întâmplate aceluia. AÅŸa fac ÅŸi stăpânii: adeseori biciuind o slugă, le este învăţătură de minte ÅŸi celorlalte slugi. Când vezi dar că unii pier în naufragii, sau că mor sub dărâmăturile casei, sau că sunt arÅŸi de foc, sau că sunt luaÅ£i de ape, sau că îşi sfârÅŸesc viaÅ£a în moarte silnică sau în alt chip, iar alÅ£ii nu păţesc nimic, deÅŸi au făcut aceleaÅŸi păcate, ba poate chiar mai mari, să nu te tulburi ÅŸi să zici: “Pentru ce, dacă au făcut aceleaÅŸi păcate, n-au avut aceeaÅŸi moarte?”, ci gândeÅŸte-te la aceea că Dumnezeu a îngăduit ca unul să fie ucis sau să se înece, ca să-i facă lui mai blândă pedeapsa cea de dincolo sau să-1 scape desăvârÅŸit de pedeapsă, iar pe altul nu 1-a lăsat să pătimească la fel, pentru ca, înÅ£elepÅ£indu-se din pedeapsa celuilalt, să ajungă mai bun; dar dacă duce mai departe aceeaÅŸi viaţă păcătoasă, îşi adună prin trândăvia lui pedeapsă fără mângâiere. Åži Dumnezeu nu-i pricină acelei pedepse grozave! Iarăşi, dacă vezi pe un om drept strâmtorat sau că suferă nenorociri, despre care am vorbit mai înainte, să nu te descurajezi; că ÅŸi aceluia suferinÅ£ele îi fac ÅŸi mai strălucitoare cununile. ÃŽndeobÅŸte vorbind, orice suferinţă, dacă o îndură un păcătos, îi micÅŸorează povara păcatului; dacă o îndură un drept, îi face mai strălucitor sufletul, aÅŸa că ÅŸi unuia, ÅŸi altuia suferinÅ£a le aduce foarte mare câştig, numai dacă îndură suferinÅ£a dând slavă lui Dumnezeu; căci aceasta este ceea ce se cere de la noi.
9. Pentru aceea e plină istoria dumnezeieştii Scripturi cu nenumărate pilde de acest fel, care ne arată drepţi şi păcătoşi suferind amar, pentru ca fiecare, fie drept, fie păcătos, având înainte aceste pilde, să sufere cu bărbăţie. Îţi arată nu numai păcătoşi suferind, ci şi păcătoşi fericiţi, cărora le merg toate din plin, ca să nu te tulbure fericirea acestora, ştiind din cele întâmplate bogatului acestuia ce foc îi aşteaptă mai târziu dacă nu-şi schimbă viaţa.
– Dar nu se poate, m-ar putea întreba cineva, să fim fericiÅ£i ÅŸi aici, ÅŸi dincolo?
– Nu se poate! De aceea drepÅ£ii duc aici o viaţă plină de dureri ÅŸi trudă!
– Dar ce, Avraam a suferit?
– Dar cine a îndurat atâtea suferinÅ£e ca el? Nu ÅŸi-a părăsit patria?  Nu s-a despărÅ£it de toÅ£i ai lui? N-a suferit de foame în pământ străin?  Nu se muta, ca un hoinar, mereu dintr-o parte-n alta, din Babilon în Mesopotamia, de aici în Palestina, apoi din Palestina în Egipt? Cine poate istorisi luptele ÅŸi măcelurile ce le-a avut de dus pentru femeia lui, luptele cu barbarii, luarea în robie a familiei rudeniei lui, ÅŸi alte multe asemenea? N-a suferit oare dureri mai mari decât toate, când i s-a poruncit să ia copilul ÅŸi să-1 aducă jertfă cu mâinile lui, pe fiul său cel dorit ÅŸi drag?  Dar Isaac, cel care trebuia să fie ucis, nu era alungat mereu de vecini? Nu i s-a luat femeia, ca ÅŸi tatălui său, ÅŸi a stat atâta vreme fără de copii? Dar Iacov, cel crescut în casă, n-a îndurat suferinÅ£e mai cumplite decât bunicul său? Dar, ca să nu lungesc vorba înÅŸirând toate suferinÅ£ele lui, ascultă ce spune el despre toată viata lui: PuÅ£ine ÅŸi rele au fost zilele vieÅ£ii mele ÅŸi n-au ajuns la zilele anilor vieÅ£ii părinÅ£ilor mei!  Åži care om nu-ÅŸi uită suferinÅ£ele trecute, când vede pe fiul său ÅŸezând pe tron împărătesc ÅŸi înconjurat de-atâta slavă? Cu toate acestea, Iacov fusese atât de hăituit în toată viaÅ£a lui, că nici când ajunsese la atâta fericire nu uitase durerile trecute. Dar David? Câte nenorociri n-a îndurat! Nu grăieÅŸte ÅŸi el aceleaÅŸi cuvinte ca ÅŸi Iacov, spunând: Zilele anilor noÅŸtri într-înÅŸii ÅŸaptezeci de ani; iar de vor fi în puteri, optzeci de ani; ÅŸi ce este mai mult decât aceÅŸtia, osteneală ÅŸi durere?  Dar Ieremia? Nu-ÅŸi blestema ziua naÅŸterii din pricina deselor nenorociri? Dar Moise? N-a spus ÅŸi el descurajat: Dacă faci aÅŸa cu mine, mai bine omoară-mă ?  Dar Ilie, cel cu sufletul plin până la cer, cel care a încuiat cerul, după multele lui minuni, nu se jeluia mereu lui Dumnezeu, zicând: Ia sufletul meu de la mine, că nu sunt eu mai bun decât părinÅ£ii mei! ? Dar pentru ce să vorbesc de fiecare dintre aceÅŸti drepÅ£i? Că Pavel, strângându-i pe toÅ£i aceÅŸtia la un loc, le zugrăveÅŸte suferinÅ£ele, spunând: Au pribegit în cojoace ÅŸi în piei de capre, lipsiÅ£i, strâmtoraÅ£i, îndurând rele, ei, de care lumea nu era vrednică.  ÃŽntr-un cuvânt dar, acela care vrea să fie bine-plăcut lui Dumnezeu, care vrea să fie bun ÅŸi curat, nu trebuie să umble după o viaţă trândavă, după o viaţă de plăceri ÅŸi de desfrâu, ci după o viaţă trudnică, plină de multe sudori ÅŸi osteneli: Nimeni nu se încununează, spune Pavel, dacă nu luptă după legile jocului , iar în altă parte: Åži oricine se luptă, se înfrânează de la toate : de la cuvânt, de la privire, de la vorba de ruÅŸine, de la ocară, de la blestem, de la înjurături. Din aceasta învăţăm că, ÅŸi dacă nu vine peste noi din afară vreo încercare, trebuie să ne deprindem în fiecare zi cu postul, cu traiul aspru, cu hrana ieftină, cu masa simplă, alungând din toată viaÅ£a noastră luxul. Altfel, nu este cu putinţă să bineplăcem lui Dumnezeu. Să nu-mi spună nimeni cuvântul acela deÅŸert: cutare are de toate ÅŸi aici, ÅŸi dincolo. E cu neputinţă să se întâmple asta cu cei bogaÅ£i, cu cei care petrec ÅŸi se desfată, cu cei ce păcătuiesc. Dar dacă trebuie să spunem acest cuvânt, atunci se poate spune despre cei ce trăiesc în strâmtorări, despre cei ce trăiesc în necazuri; despre ei se poate spune că au de toate ÅŸi aici, ÅŸi dincolo. Le au pe cele de dincolo, pentru că primesc răsplată; le au pe cele de aici, pentru că, hrănindu-se cu nădejdea răsplăţii de dincolo ÅŸi aÅŸteptând bunătăţile cele viitoare, nu simt suferinÅ£ele ÅŸi necazurile de aici.
Dar să ascultăm mai departe pilda lui Lazăr! Şi peste toate acestea, spune Avraam, prăpastie mare s-a întărit între noi şi voi .
Bine a spus David: Fratele nu izbăveşte; va izbăvi omul?   Nici nu-i cu putinţă, de-ar fi frate, de-ar fi tată, de-ar fi fiu! Uită-te: Avraam 1-a numit pe bogat fiu, şi n-a putut să facă ce face un tată pentru fiul său; bogatul 1-a numit pe Avraam părinte, şi ar fi fost firesc ca fiul să se bucure de bunăvoinţa părintească, dar n-a putut, ca să afli că nici rudenia, nici prietenia, nici afecţiunea, nici altceva din cele ce sunt, nu sunt de folos unuia care a fost părăsit de propria sa viaţă.
10. Spun asta pentru că, adeseori mulţi, când îi îndemn să fie cu luare-aminte asupra vieţii lor şi să privegheze, sunt nepăsători şi-mi întorc cuvintele în batjocură, zicând: “Tu ai să mă aperi în ziua judecăţii!” “Am încredere, nu mă tem!”, spune unul. Altul: “Tatăl meu a fost mucenic!” Altul: “Bunicul meu a fost episcop!” Alţii îi aduc ca mărturie pe toţi cei din casă. Dar toate acestea sunt cuvinte deşarte. Nu ne va fi de folos atunci virtutea altora. Adu-ţi aminte de fecioarele acelea, care n-au dat untdelemn celorlalte cinci fecioare; unele au intrat în camera de nuntă, iar altele au rămas afară . Mare bine este să-ţi pui nădejdea mântuirii în propriile tale fapte! Pe lumea cealaltă niciun prieten nu ne poate ajuta. Dacă aici, în lumea asta, unde ne mai putem schimba, Dumnezeu îi spune lui Ieremia: Nu te ruga pentru acest popor! , cu atât mai mult dincolo. Ce spui? E mucenic tatăl tău? Dar tocmai asta mai ales va putea să te osândească mai mult, că te arăţi nevrednic de virtutea părintească, deşi ai avut în casă pilde de virtute! Spui că ai un prieten vrednic şi minunat? Nici el nu te va putea ajuta atunci!
– Dar atunci, cum spune Hristos: FaceÅ£i-vă prieteni din mamona nedreptăţii; ca, dacă veÅ£i fi lipsiÅ£i, să vă primească ei în corturile cele veÅŸnice ?
– Aici nu prietenia ajută, ci milostenia. Dacă Hristos ar fi vrut să spună că prietenia singură poate veni în ajutor, ar fi trebuit să spună numai FaceÅ£i-vă prieten!; dar aÅŸa, pentru a arăta că nu prietenia singură poate veni în ajutor, a adăugat: din mamona nedreptăţii. DeÅŸi, poate că ar spune cineva: “Pot fără mamona să-mi fac prieten, chiar prieten mai bun decât cu mamona”. Dar ca să ÅŸtii că aceea care te ajută este milostenia, fapta ta ÅŸi lucrul tău, te-a convins să nu te încrezi nici în prieteniile ce le ai cu sfinÅ£ii, ci în prieteniile ce Å£i le-ai făcut cu mamona.
Pe toate acestea cunoscându-le dar, iubiţilor, să fim cu mare luare-aminte asupra noastră. De suferim, să mulţumim lui Dumnezeu; de ne merg toate lucrurile bine, să ne întărim pe noi înşine şi, înţelepţindu-ne din pedepsirea altora, să mulţumim lui Dumnezeu prin căinţă, prin străpungerea inimii şi prin deasă mărturisire. Iar dacă am făcut vreun păcat în viaţa aceasta, să-1 ispăşim, ştergând întinăciunea cu toată râvna sufletului nostru. Să rugăm pe Dumnezeu a ne învrednici pe noi toţi ca să ispăşim aici toate păcatele , şi aşa să plecăm acolo, ca, nu cu bogatul, ci cu Lazăr bucurându-ne de sânul lui Avraam, să ne desfătăm de bunătăţile cele nemuritoare; pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui slavă cu Sfântul Duh, în vecii vecilor! Amin.