C u v â n t u l III

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

Către cei ce postesc Paştele cel dintâi

1. Iarăşi o pricină constrângătoare şi silnică , ce mi-a întrerupt şi mai înainte şirul cuvântărilor mele, îmi cheamă cuvântul şi mă îndepărtează şi astăzi de lupta pe care o începusem cu ereticii anomei. Mă pregatisem să vorbesc din nou dragostei voastre despre slava Celui Unuia Născut. Dar ambiţia deşartă a acelora ce voiesc să postească Paştele cel dintâi mă sileşte astăzi să-mi îndrept întregul meu cuvânt de învăţătură pentru vindecarea lor. Tot aşa şi păstorul cel bun nu alungă numai lupii, ci tămăduieşte cu toată purtarea de grijă şi oile bolnave. Căci care e câştigul dacă scapă oile din gura fiarelor, dar ele sunt mistuite de boală ? La fel şi un general viteaz nu pune pe goană numai maşinile de război ale duşmanilor, ci înainte de asta adună în jurul său oraşul răzvrătit; că nu va avea nici un folos de biruinţa din afară, câtă vreme înlăuntrul oraşului este răzvrătire.

Şi ca să cunoşti că nimic nu duce la pieirea unei împărăţii atât cât răzvrătirile şi luptele cele dinlăuntru asculta ce spune Hristos: „Orice împărăţie dezbinată în sine nu va dăinui”  . Şi totuşi, ce este mai puternic decât o  împărăţie ?
Are bani din destul, arme, ziduri, întărituri, număr mare de ostaşi, cai şi multe altele care o fac puternică. Cu toate acestea, o atât de mare putere este doborâtă la pământ dacă se dezbină în sine. Nimic nu slăbeşte atât ca disputele şi cearta, după cum nimic nu întăreşte şi nu împuterniceşte atât cât dragostea şi unirea.
La asta gândindu-se şi Solomon, spunea: „Când fratele e ajutat de frate, este ca o cetate întărită şi ca o împărăţie întemeiată”

Ai văzut cât de mare e tăria unirii? Ai văzut câtă vătămare aduce dezbinarea? Când o împărăţie se dezbină, este doborâtă la pământ, iar când doi oameni sunt uniţi şi legaţi între ei, sunt mai tari decât un zid.
Ştiu că, prin harul lui Dumnezeu, cea mai mare parte a turmei noastre nu este bolnavă; boala i-a cuprins doar pe câţiva; dar aceasta nu trebuie să ne facă să neglijăm vindecarea lor. De-ar fi bolnavi numai zece, sau numai cinci, sau numai doi, sau chiar numai unul, nici acesta nu trebuie trecut cu vederea. Chiar de este numai unul, chiar de este cel din urmă om, un neluat în seamă, totuşi este fratele nostru, pentru care a murit Hristos. Şi cât de mult îi are la inimă Hristos pe aceşti fraţi mici şi neluaţi în seamă! „ Celui ce va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai de folos îi este să-şi atârne o piatră de moară de gâtul lui şi să se arunce în mare”  . Şi iarăşi: „ întrucât n-aţi făcut unuia dintr-aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”  . Şi iarăşi: „ Fiu este voia Tatălui vostru Cel din ceruri, ca să piară vreunul dintr-aceştia mici”  , nu e oare nesăbuit ca noi să-i lăsăm în părăsire pe cei mici, când Hristos are atâta grijă de ei? Să nu-mi spui că e (doar) unul! Ci că unul este neglijat, şi că acesta întinde boala şi la ceilalţi! „ Puţin aluat dospeşte toată frământătura”  , spune Pavel. Neglijarea celor mici, a celor de jos, pierde totul, dărâmă totul. Din pricina aceasta rănile ajung mari; după cum, cu uşurinţă ajung mici dacă se bucură de îngrijirea cuvenită.

Celor bolnavi am să le spun mai întâi aceasta! nu este un rău mai mare ca cearta, lupta şi dezbinarea în Biserică. nu este un rău mai mare ca tăierea în mai multe bucăţi a hainei Bisericii, pe care tâlharii n-au cutezat să o sfâşie. Nu ne sunt oare de ajuns celelalte erezii, de ne mai îmbucătăţim şi noi pe noi înşine? Nu-l auzi pe Pavel, care spune: „ Dar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi căutaţi sa nu vă nimiciţi unul pe altul”  ? Te întreb: Umbli departe de turmă, şi nu te temi de lupul care dă târcoale turmei? „ Duşmanul vostru, spune Petru, umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să răpească”  . Iată înţelepciune de păstor!

Hristos nici nu l-a lăsat pe duşman înlăuntru între oi, ca să nu înspăimânte turma, dar nici nu l-a dus departe de turmă, ca, prin frica de fiară, să adune toate oile înlăuntru. Nu-L cinsteşti pe Tatăl? Teme-te atunci de duşman! Dacă te desparţi de turmă, te va înhăţa negreşit! Hristos putea să ducă duşmanul departe tare de turmă! Dar ca să te facă să priveghezi, să fii gata de luptă şi să-ti găseşti scăparea necontenit în braţele mamei, l-a lăsat pe duşman să urle pe dinafară, pentru ca aceia dinlăuntru, auzind vocea lui, să se unească şi mai mult şi să se cheme unul pe altul în ajutor. Aşa fac şi mamele cele iubitoare de copii. Când copiii plâng, mamele adeseori îi ameninţă că au să-i arunce în gura lupului; nu ca au să-i arunce, ci ca să-i facă să tacă. De aceea Hristos a făcut totul, ca să trăim în pace şi să fim uniţi unii cu alţii.

2. Pentru aceea şi Pavel, cu toate că avea de adus multe şi mari învinuiri corintenilor, totuşi nu i-a învinuit mai întâi de altceva, ci de dezbinările dintre ei. Putea să-i învinuiască de desfrânare, de mândrie, de judecăţile lor la tribunalele păgâne, de ospeţele de la capiştile idoleşti; de aceea că femeile nu-şi acopereau capetele, iar bărbaţii şi-l acopereau, de dispreţuirea săracilor, de îngâmfarea lor din pricina harismelor date, de învierea trupurilor. Pavel putea să-i mustre pentru toate aceste păcate; totuşi le lasă la o parte, şi-i mustră mai întâi pentru certurile şi dezbinările dintre ei. Păcatul acesta vrea să-l îndrepte mai întâi.

Şi dacă socotiţi că nu vă plictisesc, am să vă arăt chiar prin cuvintele lui Pavel că, deşi putea să-i învinuiască de acele păcate, totuşi n-a căutat să îndrepte alt păcat înaintea acestuia. Că trăiau în desfrânare, ascultă ce zice: „ îndeobşte se aude că la voi este desfrânare”  . Că se mândreau şi se socoteau mari, ascultă: „ Unii s-au semeţit, ca şi cum n-aş mai veni la voi”  . Că se judecau la tribunalele păgâne: „ îndrăzneşte cineva dintre voi, care are vreo pâră împotriva altuia, să fie judecat înaintea celor necredincioşi?”  . Că mâncau cele jertfite idolilor: „ Nu puteţi fi părtaşi la masa Domnului şi la masa demonilor”  . Că femeile nu-şi acopereau capetele, ci bărbaţii, ascultă cum îi mustră, zicând: „ Orice bărbat care se roagă sau prooroceşte având ceva pe cap, îşi ruşinează capul lui; iar orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul neacoperit, îşi ruşinează capul ei”  . Că îi dispreţuiau pe săraci, a arătat-o şi pe aceea, spunând: „ Unul este flămând, în timp ce altul se îmbată”  ; şi iarăşi: „ Sau dispreţuiţi Biserica lui Dumnezeu şi ruşinaţi pe cei lipsiţi?”  . Că toţi umblau după harisme mari şi nimeni nu le primea pe cele mici, spune: „ Oare toţi sunt apostoli? Oare toţi sunt prooroci?”  . Că se îndoiau de înviere, spune: „ Dar va zice cineva: Cum înviază morţii? Cu ce trup vin?”  .

Cu toate că avea deci de adus atâtea învinuiri, totuşi de nimic nu i-a mustrat mai înainte de a le vorbi despre dezbinarea şi despre certurile dintre ei, ci, chiar de la începutul epistolei, grăieşte aşa: „ Vă rog însă, fraţilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toţi să vorbiţi la fel şi să nu fie între voi dezbinări”  . Ştia, ştia bine Pavel că acesta era lucrul cel mai grabnic. Desfrânatul, îngâmfatul sau altul, care are un alt păcat, venind des la biserică şi ascultând mereu învăţătura, se izbăveşte de păcatul lui şi-şi recapătă sănătatea; dar cel care se desprinde de Biserică, cel care se depărtează încetul cu încetul de învăţătura Părinţilor, cel care fuge de spitalul cel duhovnicesc, chiar dacă i se pare că e sănătos, va cădea totuşi iute în boală. Pavel a lucrat ca un doctor iscusit, care mai întâi stinge febra bolnavului, şi apoi vindecă rănile şi abcesele: a spulberat mai întâi dezbinarea, şi apoi a vindecat rănile fiecărui mădular. De aceea, înaintea tuturor vorbeşte de aceasta: să nu se răzvrătească unii împotriva altora, să nu spună că unii sunt ai unui dascăl, iar alţii ai altuia, să nu taie în multe părţi trupul lui Hristos.

Cuvintele acestea nu le-a spus numai corintenilor, ci şi celor de acum, care suferă de aceeaşi boală ca şi corintenii. Pe ei aş dori să-i întreb: Ce sunt Pastile? Ce este postul cel de patruzeci de zile? Ce este Pastele iudaic şi ce sunt Pastile noastre? Pentru ce Pastile iudaic se săvârşeşte o dată pe an, iar al nostru se săvârşeşte la fiecare slujbă bisericească? Ce înseamnă azima? Ce înseamnă altele, cu mult mai multe, în legătură cu acest subiect? Punându-le aceste întrebări, veţi cunoaşte bine ambiţia lor deşartă! N-au să poată spune pricina faptelor pe care le săvârşesc, deşi se socotesc mai înţelepţi decât toţi oamenii, dar nici nu întreabă pe alţii, faptă ce merită cea mai grea osândă. Nu ştiu nici ei, nici nu-i ascultă pe cei rânduiţi să-i înveţe, ci, încrezându-se (doar) în părerile lor, printr-o obişnuinţă neghioabă, se aruncă în prăpastie.

3. Dar care este cuvântul lor cel înţelept când spunem că greşesc? N-aţi ţinut şi voi, ne spun ei, mai înainte acest post? Nu ai tu dreptul să-mi spui mie aceasta, ci eu am dreptul să-ţi spun că şi noi am postit mai înainte aşa, dar am preferat unirea în locul ţinerii timpurilor. Şi ceea ce le spunea Pavel galatenilor, aceea vă spun şi eu acum: „ Fiţi ca mine, că şi eu am fost ca voi”  . Ce vor să spună aceste cuvinte? Pavel i-a convins să nu se mai taie împrejur, să dispreţuiască sâmbetele, zilele şi toate celelalte îndatoriri ale Legii vechi. Apoi, pentru că îi vedea că se tem şi se înfricoşează să nu fie cumva osândiţi şi pedepsiţi pentru călcare de poruncă, îi sfătuieşte, pe temeiul propriei lui vieţi, să aibă încredere, spunându-le: „ Fiţi ca mine, că şi eu am fost ca voi” . Am venit eu oare dintre neamuri?, îi întreabă Pavel. Nu cunoşteam eu vieţuirea cea după Lege? Nu cunoşteam eu pedeapsa pentru cei ce călcau Legea? Eram „ evreu din evrei după lege, fariseu, după râvnă, prigonitor al Bisericii. Dar cele ce-mi erau câştig, pe acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă”  .

Dar pentru ce vorbesc eu de mine însumi? Mai mult de trei sute de Părinţi, adunaţi în ţara Bitiniei, au legiuit aceasta  . Îi necinsteşti pe toţi aceia? Una din două: sau îi acuzi de neştiinţă, că n-au cunoscut bine lucrurile, sau de laşitate, că le-au cunoscut, dar s-au făţărit şi au trădat adevărul. Când nu ţii ce-au legiuit Părinţii aceia, nu poţi spune altceva despre ei. Dar faptele săvârşite de ei au arătat şi marea lor înţelepciune, şi curajul lor. Credinţa arătată atunci vădeşte înţelepciunea lor; ea a închis gurile ereticilor şi a sfărâmat ca pe un zid puternic toate uneltirile lor. Iar persecuţiile terminate de curând şi războiul dus împotriva Bisericii le arată curajul.

Ca nişte eroi care au avut nenumărate victorii şi care au primit multe răni, aşa s-au reîntors atunci de pretutindeni apărătorii Bisericilor! Purtau pe ei semnele lui Hristos şi puteau să înşire multele pedepse pe care le-au suferit pentru mărturisirea credinţei. Unii puteau vorbi despre muncile din ocne, alţii despre confiscarea tuturor bunurilor, alţii despre înfometare, alţii despre bătăi dese. Unii puteau să arate, pentru Hristos, coaste scrijelite, alţii, spate zdrobit, alţii, ochi scoşi, alţii, altă parte tăiată a trupului lor. Tot Sinodul acela din aceşti atleţi era alcătuit, iar după ce au legiuit credinţa, au legiuit şi aceasta, ca să săvârşim de obşte şi în unire sărbătoarea Paştilor.

AÅŸadar, oamenii aceÅŸtia, care n-au trădat credinÅ£a în niÅŸte timpuri aÅŸa de grele, aveau ei să se făţărească pentru Å£inerea zilelor? Vezi ce faci când osândeÅŸti pe atâţia PărinÅ£i atât de curajoÅŸi ÅŸi de înÅ£elepÅ£i? Dacă fariseul, care l-a osândit pe vameÅŸ, a pierdut toate faptele bune pe care le avea, ce iertare, ce cuvânt de apărare vei avea când te ridici împotriva atâtor învăţători, prieteni ai lui Dumnezeu, ÅŸi asta pe nedrept ÅŸi cu multă lipsă de judecată? Nu L-ai auzit pe Hristos spunând că „ unde sunt doi sau trei adunaÅ£i în numele Meu, acolo sunt ÅŸi Eu în mijlocul lor”  ? Dacă acolo unde sunt doi sau trei este Hristos în mijlocul lor, apoi cu mult mai mult a fost în mijlocul acelora care au hotărât ÅŸi au legiuit toate, când au fost adunaÅ£i în numele Lui mai mult de trei sute! Nu-i osândeÅŸti numai pe acei PărinÅ£i, ci ÅŸi întreaga lume, care a lăudat hotărârea lor! Sau socoteÅŸti oare că iudeii sunt mai înÅ£elepÅ£i decât PărinÅ£ii de pe întregul pământ, iudeii, care au căzut din vieÅ£uirea părintească ÅŸi nu Å£in nici o sărbătoare? La iudei nu este nici azimă, nici PaÅŸti – căci ÅŸi aceasta aud pe mulÅ£i spunând, că odată cu azimele sunt Pastile. Dar că nu este la iudei azimă, ascultă pe legiuitor, care spune: „ Nu veÅ£i putea face Pastile în oricare dintre cetăţile voastre pe care Domnul Dumnezeu vi le dă, ci numai în locul în care se va chema numele Lui”  , adică în Ierusalim.

Ai văzut că a mărginit sărbătoarea Paştilor la un singur oraş? Apoi a dărâmat acest oraş, pentru ca să-i îndepărteze pe iudei, chiar împotriva voii lor, de această sărbătoare.
Oricine ştie destul de bine că Dumnezeu a văzut mai dinainte cele ce aveau să se întâmple. Dar pentru ce i-a adunat din întreaga lume, când Dumnezeu ştia mai dinainte că oraşul avea să piară? Nu e lămurit că a făcut aceasta pentru că a voit să desfiinţeze sărbătoarea aceea? Dumnezeu a desfiinţat sărbătoarea, şi tu mergi cu iudeii, despre care profetul spune: „ Şi cine este orb, dacă nu slugile Mele? Cine este surd, dacă nu cei ce-i stăpânesc pe ei?”  ! Cu cine n-au fost iudeii nişte nerecunoscători şi nişte nesimţitori? N-au fost cu apostolii, cu profeţii, cu învăţătorii lor? Dar pentru ce mai e nevoie să vorbesc de învăţători şi de profeţi, când ei şi-au junghiat chiar pe fiii lor? I-au jertfit pe fiii şi pe fetele lor, demonilor! N-au vrut să ştie de fire, şi voiau să mai ţină Pastele? Spune-mi: Au călcat în picioare înrudirea, n-au mai vrut să ştie de copii, L-au uitat chiar pe Dumnezeu, Care i-a făcut, căci spune Scriptura: „ Pe Dumnezeul Care te-a născut L-ai părăsit şi L-ai uitat pe Dumnezeul Care te hrăneşte”  ;

L-au părăsit deci pe Dumnezeu, şi aveau să mai păzească sărbătorile? Cine ar putea-o spune? Pentru aceasta şi Hristos a făcut Pastele cu ei, nu ca să-l facem şi noi cu ei, ci pentru ca să introducă, prin umbră, adevărul. Într-adevăr, Hristos
S-a tăiat împrejur, a păzit sâmbăta, a prăznuit sărbătorile, a mâncat azime şi a făcut toate acestea în Ierusalim; dar noi nu ne mai supunem nici uneia dintre ele. Dimpotrivă, Pavel strigă, zicând: „ Dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic”  . Iar despre azime, iarăşi: „ Deci să prăznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul răutăţii şi al vicleniei, ci cu azimele curăţiei şi ale adevărului”  .
Azimele noastre nu sunt făină muiată, ci vieţuire curată şi viaţă virtuoasă.

4. – Dar pentru care pricină a prăznuit Hristos Pastele cu iudeii?
– Pastele cel vechi era tipul PaÅŸtelui ce avea să fie; de aceea trebuia ca adevărul să urmeze tipului. Mai întâi a arătat umbra, apoi a introdus adevărul în timpul Cinei celei de Taină. Iar când adevărul a fost introdus, umbra se ascunde ÅŸi nu mai are rost. Nu-mi pune mie înainte că Hristos a prăznuit Pastele cu iudeii, ci arată-mi mie că Hristos a poruncit să prăznuieÅŸti Pastele cu iudeii! Eu îţi voi arăta contrariul! ÃŽÅ£i voi arăta nu numai că n-a poruncit să Å£inem Pastele iudeilor, ci, dimpotrivă, ne-a eliberat de nevoia aceasta. Ascultă ce spune Pavel: „ Å¢ineÅ£i zile ÅŸi luni ÅŸi timpuri ÅŸi ani? Mă tem pentru voi, ca nu cumva să mai fi ostenit în zadar la voi”  . Åži iarăşi: „ Ori de câte ori veÅ£i mânca pâinea aceasta ÅŸi veÅ£i bea paharul acesta, moartea Domnului o vestiÅ£i”  .

Când Pavel a spus: „ ori de câte ori” , a dat libertate celui ce se apropie de Sfânta Împărtăşanie să se împărtăşească ori de câte ori vrea, izbăvindu-l de orice respectare a zilelor. Nu-i acelaşi lucru Paştile   şi postul cel de patruzeci de zile. Altceva sunt Paştile, şi altceva postul cel de patruzeci de zile. Postul cel de patruzeci de zile e o dată pe an, iar Paştile, adică săvârşirea Euharistiei, de trei ori pe săptămână, uneori chiar de patru ori pe săptămână, dar, mai bine spus, ori de câte ori voim. Căci Pastile nu sunt post, ci săvârşirea Sfintei Euharistii, sunt jertfa care se săvârşeşte la fiecare Liturghie.

Şi că acest înţeles îl are cuvântul Paşti, ascultă-l pe Pavel, care spune: „ Paştile nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit”  ; şi: „ Ori de câte ori veţi mânca pâinea aceasta şi veţi bea paharul acesta, vestiţi moartea Domnului”  . Paştile dar, adică Sfânta Euharistie, este vestirea morţii Domnului. Sfânta Jertfă săvârşită astăzi şi cea săvârşită ieri şi cea săvârşită în fiecare zi este la fel şi aceeaşi cu cea săvârşită în ziua aceea a Sâmbetei! Întru nimic nu este mai cinstită aceea decât aceasta, întru nimic nu este mai prejos aceasta decât aceea, ci e una şi aceeaşi, la fel de înfricoşătoare şi de mântuitoare.

-  Dar pentru ce postim aceste patruzeci de zile?, mă poate întreba cineva.

– ÃŽn vechime mulÅ£i se apropiau de Sfintele Taine fără nici o pregătire, la întâmplare, ÅŸi mai ales în acest timp în care Hristos ni le-a dat. PărinÅ£ii, dându-ÅŸi seama de vătămarea ce o are cineva când se apropie nepregătit de Sfintele Taine, s-au adunat ÅŸi au rânduit patruzeci de zile de post, de rugăciuni, de ascultare a sfintei slujbe ÅŸi a predicii, de venire deasă la biserică, pentru ca în aceste zile toÅ£i să ne curăţim cu toată grija prin rugăciuni, prin milostenii, prin post, prin slujbe de toată noaptea, prin lacrimi, prin spovedanie ÅŸi prin toate celelalte, ÅŸi astfel, după puterea noastră, să ne apropiem cu conÅŸtiinÅ£a curată de Sfintele Taine.
Prin rânduiala aceasta, postul de patruzeci de zile a căpătat tăria unei obişnuinţe şi astfel Părinţii au făcut o faptă mare.

Şi iată care! Un an întreg strig şi predic postul, şi nimeni nu dă ascultare spuselor mele. Dar când vine timpul postului de patruzeci de zile, nu mai e nevoie nici de îndemn, nici de sfat, atunci chiar cel mai leneş se trezeşte, căci timpul sfătuieşte şi-l îndeamnă.
Dacă te va întreba vreun iudeu sau vreun păgân pentru ce posteÅŸti, să nu-i spui că posteÅŸti pentru PaÅŸti, nici pentru cruce, pentru răstignirea Domnului, căci îi dai prilej de atac. Căci noi nu postim nici pentru că se apropie Pastile, nici pentru că vine ziua crucii, a răstignirii Domnului, ci postim pentru păcatele noastre, pentru că avem de gând să ne împărtăşim cu Sfintele Taine. Pastile nu-s pricină nici de post, nici de jale, ci de bucurie ÅŸi veselie. Crucea a pierdut păcatul, a curăţit lumea, a pus capăt unei vechi duÅŸmănii, a deschis porÅ£ile cerului, i-a făcut prieteni pe cei urâţi, a înălÅ£at iarăşi la cer firea noastră ÅŸi a aÅŸezat-o de-a dreapta Tatălui. AÅŸadar, nu trebuie să jelim, nici să ne posomorâm, ci să ne veselim ÅŸi să ne bucurăm de toate acestea. Pentru aceasta ÅŸi Pavel spune: „ Mie însă să nu-mi fie a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos”  . Åži iarăşi: „ Dumnezeu îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, încă fiind noi păcătoÅŸi, Hristos a murit pentru noi”  . Iar Ioan spune aÅŸa: „ Căci aÅŸa a iubit Dumnezeu lumea…”  .

– Spune-mi, cum?

– Le-a lăsat pe toate celelalte la o parte, ÅŸi a pus crucea. Căci după ce a spus:
„ Aşa a iubit Dumnezeu lumea” , a adăugat: „ încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca să se răstignească, pentru ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viată veşnică” .
Prin urmare, dacă ea, crucea, este pricină de dragoste şi de laudă, să nu spunem că jelim pentru ea. Nu jelim pentru ea. Doamne fereşte!, ci pentru păcatele noastre. De aceea postim!

5. Catehumenul nu prăznuieşte niciodată Paştile, deşi posteşte în fiecare an, pentru că nu se împărtăşeşte cu Sfintele Taine. După cum cel care nu posteşte prăznuieşte Pastile dacă se apropie cu conştiinţa curată de Sfintele Taine, fie că se împărtăşeşte astăzi, mâine, oricând. Apropierea cea mai bună de Sfintele Taine nu se judecă prin ţinerea timpurilor sărbătorilor, ci prin conştiinţa curată, noi însă facem dimpotrivă: nu ne curăţăm cugetul; iar dacă ne apropiem de ziua aceea, socotim că prăznuim Pastile, deşi suntem plini de nenumărate păcate. Dar nu trebuie să facem aşa, nu trebuie!

Dacă te împărtăşeşti chiar în Sâmbăta Mare cu conştiinţa necurată, ai pierdut tot rodul împărtăşirii, ai plecat de la Biserică fără să fi prăznuit Pastile. Şi, dimpotrivă, dacă te împărtăşeşti chiar astăzi, fiind spălat de păcate, prăznuieşti aşa cum se cuvine Pastile.
Ar trebui să aveţi mare purtare de grijă şi mare străduinţă nu la respectarea timpurilor sărbătorilor ca timp potrivit de împărtăşire, ci la chipul cum vă apropiaţi de Sfânta Împărtăşanie. Şi dacă acum voiţi mai bine să suferiţi orice decât să vă schimbaţi obişnuinţa de a posti în aceste patruzeci de zile, tot astfel ar trebui să nu aveţi în vedere deloc timpul sărbătorilor ca timp de împărtăşire, ci să voiţi mai bine să suferiţi şi să faceţi orice pentru ca să nu vă apropiaţi de Sfintele Taine plini de păcate. Dumnezeu n-a spus nici un cuvânt despre timpuri şi nici despre o astfel de respectare a lor! Ascultă-L ce spune când îi judecă pe oameni: „ M-aţi văzut flămând şi M-aţi hrănit; însetat şi Mi-aţi dat de am băut; gol şi M-aţi îmbrăcat”  . Iar pe cei din stânga îi învinuieşte că au făcut contrariul. Şi iarăşi, aducând pe altul înaintea Sa, îl osândeşte pentru răutatea şi neomenia lui, spunându-i: „ Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o; nu se cuvenea ca şi tu să ai milă de semenul tău, cum am avut şi eu milă de tine?”  . La fel şi cu fecioarele cele nebune; nu le-a primit în cămara de nuntă pentru că nu aveau untdelemn în candele . Pe un altul l-a aruncat în întunericul cel mai dinafară pentru că a intrat la ospăţul de nuntă fără haină de nuntă, pentru că a intrat îmbrăcat cu haine murdare, acoperit de desfrânare şi necurăţie. Dar nimeni n-a fost osândit vreodată, nici n-a fost învinuit că a făcut Paştile în cutare sau cutare lună.

Dar pentru ce vorbim de noi, care suntem izbăviţi de o silnicie ca aceasta, de noi, care vieţuim sus, în ceruri, unde nu sunt nici luni, nici soare, nici lună, nici ani? Căci, daca ai vrea să judeci bine lucrurile, nici chiar la iudei nu se face mare caz de timpul serbării Paştelui, ci se pune mai mult preţ pe locul unde se prăznuieşte Paştele, pe Ierusalim, decât pe timp. Nişte oameni s-au apropiat de Moise şi l-au întrebat: „ Noi nu suntem necuraţi la suflet; cum să facem ca să nu fim lipsiţi de darurile Domnului?”  . La această întrebare, Moise le-a răspuns: „ Staţi aici, şi voi aduce lucrul acesta la cunoştinţa lui Dumnezeu”  . După ce L-a întrebat pe Dumnezeu, a adus legea aceasta, care spune: „ Dacă cineva este necurat la suflet sau este in călătorie lungă şi nu poate face Paştile în întâia lună, să le facă în a doua”  .

Deci, în vremea iudeilor, pentru ca să prăznuiască Paştele la Ierusalim, nu se ţinea seamă de timpul când trebuia săvârşit! Dar tu, pentru ce nu pui unirea şi înţelegerea din Biserică mai presus de timpul săvârşirii Paştilor? Pentru ce, ca să pari că ţii ziua, o necinsteşti pe maica noastră de obşte a tuturor, pentru ce împărţi în două Sfânta Biserică? Cum mai poţi fi vrednic de iertare, când preferi să săvârşeşti păcate atât de mari pentru nimic?
Dar pentru ce să vorbim de iudei, când nici nouă, oricât am voi şi oricât ne-am strădui, nu ne este cu putinţă să prăznuim Paştile în ziua în care a fost răstignit Hristos. Şi asta se vede din următoarele: Chiar dacă iudeii n-ar fi fost călcători de Lege, nici nerecunoscători, nici nesimţitori, nici leneşi, nici dispreţuitori, chiar dacă nu s-ar fi depărtat de vieţuirea strămoşilor lor, ci ar fi păstrat-o cu toată grija şi acum, nici aşa nu ne-ar fi fost cu putinţă să le urmăm lor şi să prăznuim chiar ziua în care Hristos a fost răstignit şi a săvârşit Paştele.
Să vă explic de ce nu. Când Domnul a fost răstignit, era ziua întâi a azimelor şi era vineri. Or, este cu neputinţă ca totdeauna să cadă amândouă în acelaşi timp. Iată, de pildă anul acesta, ziua întâi a azimelor cade duminica; şi este necesar să postim toată săptămâna; trece deci timpul când a pătimit Domnul, trece timpul când a fost răstignit şi a înviat, şi noi continuăm să postim. Şi de multe ori s-a întâmplat aşa, ca noi să postim după ce a fost răstignit şi a înviat, pentru că nu se terminase încă săptămâna. Prin urmare, nu se ţine seamă deloc de timpul când au avut loc aceste fapte.

Să nu ne mai ambiţionăm deci şi nici să nu mai spunem: Am postit atâta vreme, şi acum să schimb ziua de prăznuire? Tocmai pentru asta schimb-o! Întoarce-te la Biserică, maica ta, pentru că ai fost despărţit atâta vreme de ea! Nimeni nu spune: îmi e ruşine să mă împac acum, pentru că am dus-o atâta vreme în duşmănie! Nu e ruşine să te schimbi în mai bine, ci să stărui într-o ambiţie deşartă. Asta i-a pierdut pe iudei! Au fost târâţi spre necredinţă, pentru că totdeauna căutau să ţină vechea obişnuinţă.

Dar pentru ce vorbesc eu de post şi de ţinerea zilelor? Pavel nu înceta de a păzi Legea, de a îndura multe osteneli pentru ea, de a face multe călătorii; a suferit apoi şi alte multe necazuri şi îi întrecea pe toţi cei de o vârstă cu el în păzirea cu stricteţe a vieţuirii celei după Lege. Cu toate acestea, după ce ajunsese pe culmea acelei vieţuiri, s-a schimbat îndată când a văzut că le făcea pe toate spre pierderea şi vătămarea lui. Nu şi-a spus: „ Pentru ce să fac asta? Să zădărnicesc atâta râvnă? Să pierd atâta osteneală?” . Dimpotrivă, tocmai pentru aceea s-a schimbat mai repede, pentru ca să nu mai rămână în aceeaşi pagubă; a dispreţuit îndreptăţirea prin lege, ca să primească îndreptăţirea prin credinţă. Şi strigă Pavel, zicând: „ Cele ce-mi erau câştig, pe acelea le socotesc pagubă pentru Hristos”  .

Iar Domnul spune: „ Dacă-ţi aduci darul tău la altar şi acolo îţi aduci aminte că ai ceva împotriva fratelui tău, mergi, împacă-te mai întâi cu fratele tău, şi apoi, venind, adu darul tău!”  . Ce spui? Dumnezeu nu-ţi îngăduie să-I aduci jertfă
până ce nu te împaci cu fratele tău, dacă are ceva împotriva ta, şi mai îndrăzneşti şi mai stărui să te apropii de Dumnezeieştile Taine când întreaga Biserică şi atâţia Părinţi au ceva împotriva ta, îndrăzneşti să te apropii fără să pui capăt urii acesteia deşarte? Cum poţi săvârşi Paştile cu un astfel de suflet? Cuvintele acestea nu le spun numai celor care ţin Pastile cu iudeii, ci şi vouă, celor sănătoşi, pentru ca pe toţi pe care-i vedeţi că au această boală să-i adunaţi cu toată grija şi cu toată bunătatea şi să-i readuceţi în biserică. De se împotrivesc, de sar, de fac altceva, să nu ne lăsăm până ce nu-i înduplecăm, nimic nu este egal păcii şi unirii. Pentru aceasta episcopul, când intră în biserică, nu se urcă pe tronul acesta până ce mai întâi nu vă urează: pace; iar când se scoală pentru a vă spune cuvântul de învăţătură, nu şi-l începe până ce mai întâi nu spune tuturor: pace. Preoţii, când au să binecuvânteze, vă urează mai întâi: pace, şi apoi încep binecuvântarea. Diaconul, când porunceşte să ne rugăm împreună cu ceilalţi, ne porunceşte în rugăciunea lui să cerem înger de pace, să cerem ca toate cele puse înainte să fie cu pace; iar când vă dă drumul de la această slujbă bisericească, vă urează spunându-vă: „ Mergeţi în pace!” .

În general vorbind, nu e cu putinţă să spunem ceva sau să facem ceva fără pace. Pacea este mama şi hrănitoarea noastră, aceea care ne încălzeşte cu multă grijă. Când vorbesc de pace, nu mă gândesc la salutarea aceasta pe care o rostim cu buzele, nici la pacea ce o avem cu oamenii de pe urma invitării la mese şi ospeţe, ci mă gândesc la pacea cea după Dumnezeu, pace care izvorăşte din unirea cea duhovnicească. Pacea aceasta mulţi o strică acum; aceştia, din pricina unei ambiţii deşarte, slăbesc credinţa noastră şi o întăresc pe cea iudaică; îi socotesc dascăli mai vrednici de credinţă pe iudei decât pe Părinţii noştri şi întreabă pe omorâtorii lui Hristos când trebuie să prăznuiască Paştile. Poate fi oare o prostie mai mare ca aceasta? Nu ştii că Paştele iudaic este închipuire, iar al nostru, adevăr?

Să-ti spun cât e de mare deosebirea dintre unul şi altul! Paştele iudaic a oprit moartea trupească; Paştele nostru a pus capăt urgiei lui Dumnezeu pornită asupra întregii lumi. Acela a izbăvit atunci de Egipt; acesta a scăpat lumea de slujirea la idoli. Acela l-a înecat pe Faraon, acesta, pe diavolul. După acela Palestina, după acesta, cerul.
Pentru ce stai lângă opaiţ, când S-a ivit Soarele? Pentru ce vrei să te hrăneşti cu lapte, când ti se dă hrană tare? Ai fost crescut cu lapte tocmai pentru ca să nu rămâi la lapte! Ţi s-a arătat opaiţul tocmai pentru ca să fii povăţuit spre Soare. Să nu ne mai întoarcem dar la cele de mai înainte, când au venit la noi cele mai desăvârşite! Nici să mai ţinem (cu stricteţe) zilele, timpurile şi anii, ci să urmăm cu sârguinţă totdeauna şi în orice împrejurare Biserica, punând mai presus de toate dragostea şi pacea. Chiar dacă ar greşi Biserica, totuşi n-ar fi o faptă atât de mare prăznuirea Paştilor exact la vremea când a avut loc, cât păcat şi câtă pagubă avem de pe urma împărţirii şi dezbinării acesteia.

Acum dar nici un cuvânt n-am să mai spun despre timpul de prăznuire, pentru că, după cum am dovedit, nici Dumnezeu nu-i dă vreo importanţă! Ci un singur lucru cer: să facem totul în pace şi în înţelegere, pentru ca nu cumva în timp ce postim noi şi tot poporul, în timp ce preoţii fac rugăciuni de obşte pentru întreaga lume, tu să stai acasă şi să petreci îmbătându-te pentru că prăznuieşti Paştile! Gândeşte-te cât de diavolească este lucrarea aceasta! Nu faci numai un păcat, nici două, nici trei, ci cu mult mai multe! Acest lucru te desparte de turmă, te face să-i osândeşti pe atâţia Părinţi, te face ambiţios, te împinge spre iudaism, te face pildă de sminteală şi pentru cei ai tăi, şi pentru cei străini. Cum vom putea să-i ţinem de rău pe aceia că rămân acasă, când tu alergi la iudei? Nu săvârşeşti numai acest păcat, ci-ţi pricinuieşti şi mare vătămare când în vremea acestui post nu te bucuri nici de ascultarea Scripturilor, nici de slujbele din biserică, nici de binecuvântările preoţilor, nici de rugăciunile în comun; ci te temi şi tremuri ca să nu fii prins asupra faptului, ca un străin şi unul de alt neam, când ar trebui ca îndeobşte cu Biserica să le prăznuieşti pe toate cu îndrăznire, cu plăcere, cu bucurie şi cu toată libertatea.

Nici Biserica nu cunoaşte timpul exact al prăznuirii Paştilor. Dar pentru că toţi Părinţii din diferite locuri au hotărât să se adune în sinod şi au rânduit această zi, Biserica, ea, care cinsteşte totdeauna înţelegerea şi iubeşte unirea, a primit ce s-a hotărât.
V-am arătat îndeajuns, în cele spuse până acum, că nici eu, nici voi, nici altcineva nu poate arăta cu precizie ziua Domnului. Aşadar, să nu ne luptăm cu umbrele, nici să ne pricinuim pagube mari ambiţionându-ne pentru nişte lucruri de mică însemnătate. Nu e păcat să posteşti în cutare sau cutare vreme, ci e păcat de neiertat, vrednic de osândă şi aducător de multă pedeapsă, să dezbini Biserica, să pricinuieşti certuri în sânul ei, să dai naştere la discordie, să te lipseşti continuu de slujba din Biserică.

Ar trebui să spun chiar mai multe decât atât, dar sunt de ajuns acestea pentru cei ce le ascultă cu luare-aminte; cei ce nu le ascultă nu vor câştiga nimic, chiar dacă aş vorbi mai mult decât atât. De aceea, pun aici capăt cuvântului meu. Să ne rugăm dar cu toţii îndeobşte ca să se întoarcă fraţii noştri la noi, să îmbrăţişeze pacea şi să alunge ambiţia deşartă. Să-şi râdă de răceala ce le-a cuprins inima, să fie însufleţiţi de gânduri înalte şi mari şi să se elibereze de grija ţinerii zilelor, pentru ca toţi, într-un gând şi cu o gură, să slăvim pe Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.