C u v â n t u l IX

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

 La Lazăr cel (mort) de patru zile

1. Astăzi, din morţi înviind Lazăr, ne dăruieşte nouă dezlegarea de multe şi felurite sminteli, nu ştiu cum se face că citirea aceasta din Sfânta Evanghelie a dat şi ereticilor prilej, şi iudeilor pricină de obiecţie, nu pornită din adevărul lucrurilor. Doamne fereşte!, ci din sufletul lor înşelător.
Mulţi eretici spun că Fiul nu este de-o-fiinţă cu Tatăl.

– De ce?

– Pentru că Hristos, spun ei, a avut nevoie de rugăciune ca să învie pe Lazăr; de nu S-ar fi rugat, n-ar fi înviat pe Lazăr. Cum să fie de-o-fiinţă Cel ce Se roagă cu Cel ce a primit rugăciunea?, întreabă ei. Căci Unul Se roagă, iar Celălalt a primit rugăciunea Celui ce Se ruga.

Ereticii hulesc, neînţelegând că rugăciunea Domnului a fost urmarea unui pogorământ, din pricina slăbiciunii celor ce au fost de faţă la învierea lui Lazăr. Spune-mi, te rog, cine-i mai mare? Cel ce spală picioarele sau acela ale cărui picioare le-a spălat? negreşit că acela este mai mare, ale cărui picioare le-a spălat cel ce spală. Mântuitorul a spălat picioarele lui Iuda vânzătorul  ; că era şi Iuda cu ucenicii. Cine deci e mai mare? Iuda, vânzătorul Stăpânului Hristos, fiindcă Hristos i-a spălat picioarele? Doamne fereşte! Acum te întreb: Ce este mai smerit: să speli picioarele sau să te rogi? negreşit, să speli picioarele! Deci când Domnul nu S-a ferit să facă ce era mai smerit, cum S-ar fi ferit să facă ce era mai înalt?

Dar totul s-a făcut din pricina slăbiciunii iudeilor, care erau de faţă atunci, aşa Cum o va arăta cuvântul în desfăşurarea lui. Dar iudeii, luând din această citire din Sfânta Evanghelie pricină de obiecţie, spun: „ Cum îl au creştinii pe acesta Dumnezeu, când El nu ştie nici locul în care se afla Lazăr cel mort?” . Iudeii formulează această împotrivire, pentru că Domnul le întrebase pe surorile lui Lazăr, pe Marta şi pe Măria: „Unde l-aţi pus?”    „ Ai văzut neştiinţă? întreabă ei. Ai văzut slăbiciune? Dumnezeu e Acesta, Care nu ştie nici locul?” .

Îi voi întreba şi eu pe iudei, nu că aş gândi aşa, ci pentru că vreau să fac de râs obiecţia lor.
Spui, iudeule, că Hristos n-a cunoscut locul, pentru că a întrebat: „ Unde l-aţi pus?” . Dar şi Tatăl, în rai, nu ştia unde era ascuns Adam, căci umbla încoace şi încolo, ca şi cum l-ar fi căutat în paradis, întrebând: „ Adame, unde eşti?”  . De ce n-a spus mai înainte locul, căci Adam vorbea cu îndrăznire cu Dumnezeu? „ Adame, unde eşti?” . Ce răspunde Adam? „ Am auzit glasul Tău purtându-se prin rai şi m-am temut căci sunt gol, şi m-am ascuns”  . Dacă numeşti, iudeule, neştiinţă întrebarea lui Iisus, atunci numeşte neştiinţă şi întrebarea lui Dumnezeu! Că şi Hristos le-a întrebat pe Marta şi pe Măria: „ Unde l-aţi pus?” , Numeşti asta ne-i ştiinţă? Ce-ai să spui când îl auzi pe Dumnezeu zicând lui Cain: „ Unde este Abel, fratele tău?”  . Ce spui? De numeşti întrebarea lui Iisus neştiinţă, numeşte-o neştiinţă şi pe aceasta! Iată şi altă dovadă din Dumnezeiasca Scriptură. I-a spus Dumnezeu lui Avraam: „ Strigătul Sodomei şi Gomorei a venit la Mine. Pogorându-Mă, dar, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu”  . Dumnezeu, Cel ce ştie toate înainte de facerea lor. Cel care cerceteză inimile şi rărunchii  . Cel ce singur ştie gândurile oamenilor, a spus: „ Pogorându-Mă, dar, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu” . Dacă întrebarea lui Iisus este neştiinţă, atunci şi aceasta este neştiinţă. Dar nici Tatăl, după Vechiul Testament, n-a fost neştiutor, nici Fiul, după Noul Testament, nu este.

– Atunci, ce înÅ£eles au cuvintele: „ Pogorându-Mă, voi vedea de fac după strigătul lor ce vine la Mine; iar de nu, să ÅŸtiu” ?

-  „ Zvon a venit la Mine, spune Dumnezeu. Dar vreau totuşi să cunosc mai bine lucrurile prin ele însele. Nu că nu ştiu, dar vreau să-i învăţ pe oameni să nu se uite numai la cuvinte, nici să nu creadă cu uşurinţă de spune cineva ceva rău împotriva altuia; ci să creadă numai după ce mai întâi a pipăit bine şi a aflat prin faptele înseşi” . De aceea a spus în altă Scriptură: „ Nu crede în orice cuvânt”    Nimic nu strică viaţa omului ca a crede iute pe cineva pe cuvânt. Acest lucru şi profetul David profeţindu-l, spunea: „ Pe cel ce clevetea în ascuns pe vecinul lui, pe acela l-am izgonit”  .

2. Ai văzut că n-a fost neştiinţă la Mântuitorul când a spus: „ Unde l-aţi pus” ?, după cum n-a fost neştiinţă nici la Tatăl când a spus lui Adam: „ Unde eşti?” , sau lui Cain: „ Unde este fratele tău, Abel?” , sau: „ Pogorându-Mă, voi vedea de fac după strigătul lor, ce vine la Mine; iar de nu, să ştiu” .

Dar e timpul să încep lupta cu aceia care spun că, din pricina slăbiciunii Lui, Hristos a trebuit să Se roage ca să-l învie pe Lazăr.

Luaţi aminte, iubiţilor, vă rog, cu toată atenţia. Lazăr murise, şi Iisus nu era în locurile acelea, ci în Galileea; şi a spus ucenicilor Lui: „ Lazăr, prietenul nostru, a adormit”  . Iar ei, socotind că despre somnul acesta vorbeşte, îi spun:
„ Doamne, dacă a adormit se va scula”  . Atunci Iisus le-a grăit lămurit: „ Lazăr a murit”  .

A venit deci Mântuitorul aproape de Ierusalim, în locul unde era pus Lazăr; şi
L-a întâlnit sora lui Lazăr şi I-a zis: „ Doamne, de ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit”  . „ De ai fi fost aici” ! Slabă mai eşti, o, femeie! Femeia nu ştia că, şi de nu era Hristos de faţă cu trupul, era de faţă cu puterea dumnezeirii Sale! Ea măsura puterea Dascălului cu starea de faţă a trupului Lui. Marta I-a spus Lui:
„ Doamne, de ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! Dar acum ştiu, spune ea, că oricâte ceri de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi dă”  . Mântuitorul, dar, face rugăciunea la cererea ei.  Căci Dumnezeu nu are nevoie să Se roage ca să-l învie pe mort. N-a înviat oare şi alţi morţi?

Când a întâlnit un mort, care era scos pe poarta cetăţii, numai ce S-a atins de coşciug, şi l-a înviat pe mort  . A avut oare atunci nevoie de rugăciune ca să-l învieze pe mort? Altădată, numai prin cuvânt, a spus copilei: „ Talita kumi”  , şi îndată a dat-o sănătoasă părinţilor ei. A avut oare atunci nevoie de rugăciune? Dar pentru ce vorbesc eu de învăţătorul? Ucenicii Lui au înviat morţii numai prin cuvânt. Petru n-a înviat-o pe Tavita numai cu cuvântul ? Pavel n-a făcut multe semne cu hainele lui ? Află însă un  lucru mai  minunat decât acestea!  (Chiar numai) umbra Apostolilor învia morţi. „ Aduceau pe paturi pe cei bolnavi, ca măcar umbra lui Petru să umbrească pe vreunul dintre ei, şi îndată se vindecau”  . Cum? Umbra ucenicilor îi învia pe morţi, şi învăţătorul avea nevoie să Se roage ca să învie un mort?

Din pricina slăbiciunii femeii S-a rugat Mântuitorul! Îi spusese Lui: „ Doamne, de ai fi fost aici nu ar fi murit fratele meu! Dar acum ştiu că oricâte ceri de la Dumnezeu, îţi dă Dumnezeu” . „ Rugăciune ai cerut, rugăciune îţi dau!” . Izvorul e alăturea! Vino cu vasul, ţi-l umple! E mare vasul? Primeşti mult! E mic? Primeşti puţin! Marta deci a cerut rugăciune, şi Mântuitorul i-a dat rugăciune. Altul a spus: „ Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul: „ Fie ţie” , şi se va vindeca sluga mea”  ; iar Mântuitorul i-a spus: „ După credinţa ta. Fie ţie!”  . Altul I-a zis: „ Vino, vindecă pe fiica mea!” , şi
i-a spus lui: „ Voi merge cu tine”  . Deci, după voinţa oamenilor se dă şi vindecarea doctorului. Altă femeie s-a atins de marginea hainei Lui pe ascuns, şi pe ascuns a dobândit vindecarea  .

Fiecare, după cum a crezut, primeşte şi vindecarea. Marta spune: „ Ştiu că oricâte ceri de la Tatăl, îţi dă Tatăl” . Şi pentru că a cerut rugăciune. Mântuitorul îi dă rugăciune; nu pentru că El avea nevoie de rugăciune, ci ca să Se coboare la slăbiciunea femeii şi să arate că nu este împotriva lui Dumnezeu, ci că orice face El, face şi Tatăl. L-a plăsmuit la început Dumnezeu pe om; plăsmuirea a fost a amândurora. Căci se spune: „ Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră”  . Iarăşi, a vrut Domnul să-l ducă pe tâlhar în rai, şi îndată ce a rostit cuvântul, a şi intrat tâlharul în rai  ! N-a avut nevoie de rugăciune, deşi pe toţi cei de după Adam, Hristos i-a împiedicat să intre acolo, căci pusese sabie de foc să păzească raiul  . Dar cu putere, Hristos a deschis raiul. Îl duci, Stăpâne, pe tâlhar în rai? Tatăl Tău, | pentru un singur păcat, l-a scos afară pe Adam din rai, şi Tu î1 duci pe tâlhar, vinovat de mii de păcate şi de mii de nelegiuiri? „ Da, răspunde Domnul, căci nici aceea nu s-a făcut fără Mine, nici aceasta fără Tatăl Meu! Şi aceea e a Mea, şi aceasta a Tatălui Meu.
„ Căci Eu sunt în Tatăl şi Tatăl este întru  Mine”  .

3. Şi ca să vezi că învierea mortului n-a fost fapta rugăciunii, ascultă cuvintele rugăciunii! Ce spune Domnul? „ Mulţumescu-Ţi, Părinte, că M-ai ascultat! Eu ştiam că pururea Mă asculţi”  .

– Dar dacă ÅŸtii, o, Doamne, că pururea Te ascultă Tatăl, de ce-L mai superi pentru cele ce le ÅŸtii?

– „ Eu ÅŸtiu, spune Domnul, că pururea Mă ascultă Tatăl. „ Dar pentru mulÅ£imea care stă împrejur am zis, ca să creadă  toÅ£i că Tu M-ai trimis”  .

S-a rugat pentru mort? S-a rugat să învie Lazăr? A spus cumva: „ Părinte, porunceşte ca să asculte moartea” ? A spus cumva: „ Părinte, porunceşte iadului să nu-şi închidă porţile, ci să dea degrabă drumul înapoi mortului” ? Nu! A    spus atât: „ Dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă toţi că Tu M-ai trimis” . Prin urmare, ceea ce s-a făcut n-a fost un semn, ci învăţătură pentru cei de faţă. Ai văzut dar că rugăciunea nu s-a făcut pentru mort, ci pentru
necredincioşii de acolo, „ ca să creadă, spune El, că Tu M-ai trimis” .

– Dar cum avem să cunoaÅŸtem că El Te-a trimis?

– Ia aminte, te rog, cu toată atenÅ£ia. „ Iată, spune Domnul, cu puterea Mea îl chem pe mort! Iată, cu stăpânia Mea, îi poruncesc morÅ£ii! Chem pe Tatăl, Tată. Chem ÅŸi pe Lazăr din mormânt. Dacă cea dintâi nu este adevărată, nici cea de-a doua să nu fie! Dar de este adevărat că îl chem pe Tatăl, Tată, să asculte ÅŸi mortul pentru învăţătura celor de fată!” .

– Ce a spus Hristos?

-  „ Lazăre, vino afară!”  .
Când a făcut rugăciunea, nu a înviat mortul! O, tirania morţii! O, tirania puterii aceleia care tine sufletul! O, iadule, s-a făcut rugăciune, şi nu dai drumul mortului!

– Nu, răspunde iadul.

– De ce?

– Pentru că nu mi s-a poruncit. Sunt paznic, care Å£ine aici pe vinovat. Dacă nu mi se porunceÅŸte, nu-i dau drumul. Rugăciunea nu s-a făcut pentru mine, ci pentru necredincioÅŸii care erau de faţă. Căci eu, dacă nu primesc poruncă, nu slobozesc vinovatul. AÅŸtept glasul, ca să slobozesc sufletul.
„ Lazăre, vino afară”!.
A auzit mortul porunca Stăpânului, şi îndată a încetat tăria legilor morţii.

Să se ruşineze ereticii şi să piară de pe fata pământului! Căci a arătat cuvântul că Domnul S-a rugat nu pentru ca să-l învieze pe mort, ci pentru slăbiciunea necredincioşilor care erau atunci de faţă.
„ Lazăre, vino afară!”

– Dar pentru ce l-a chemat pe nume?

– A spus: „ Lazăre, vino afară” , ca nu cumva vocea slobozită întinzându-se la toÅ£i morÅ£ii, să-i învie pe toÅ£i cei din morminte.
„ Te chem la viată deocamdată numai pe tine, Lazăre, în fata poporului acestuia, ca prin învierea ta să arăt puterea celor ce vor fi. Eu, Cel ce am înviat pe unul, voi învia lumea. Căci Eu sunt învierea şi viaţa . Lazăre, vino afară!” .
Åži a ieÅŸit mortul, legat fiind cu fese.

O, lucruri minunate! Cel ce a dezlegat sufletul din legăturile morţii. Cel ce a sfărâmat porţile iadului. Cel ce a zdrobit porţile cele de aramă şi încuietorile cele de fier şi sufletul l-a slobozit din legăturile morţii, (Acela) n-a putut să dezlege şi fesele mortului?

– Da, ar fi putut! Dar porunceÅŸte iudeilor să dezlege feÅŸele cu care ei mai înainte l-au înfăşat când l-au îngropat, Ca să cunoască semnele feselor lor, ca să afle singuri, din Cele ce-au făcut, că este Lazăr cel îngropat de ei, ÅŸi este Hristos Cel ce a venit în lume după bunăvoinÅ£a Tatălui, Cel Ce are stăpânia vieÅ£ii ÅŸi a morÅ£ii! Å¢ie, Hristoase, slava ÅŸi puterea, împreună ÅŸi Celui fără de început al Tău Părinte ÅŸi Preasfântului ÅŸi de viată făcătorului Tău Duh, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.