C u v â n t u l VII

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

1. V-aţi săturat oare de lupta împotriva iudeilor sau vreţi ca şi astăzi să mă lupt cu ei? Am grăit multe şi mai înainte, totuşi cred că doriţi să mă auziţi vorbind (iarăşi) despre acelaşi subiect. Cel care nu se satură de a-L iubi pe Hristos nu se satură niciodată de a lupta împotriva celor ce-L urăsc pe El. În plus, mai este şi altă pricină care mă sileşte la asta. Au mai rămas unele rămăşiţe din sărbătorile lor. Şi după cum trâmbiţele lor au fost mai nelegiuite decât trâmbiţele cele din teatru, şi după cum posturile lor sunt mai pline de ruşine decât beţia şi chefurile, tot astfel şi corturile pe care şi le instalează nu sunt cu nimic mai bune decât casele de desfrâu şi casele cu cântăreţi din flaut.

Nimeni să nu osândească îndrăzneala cuvintelor mele! Cea mai mare îndrăzneală şi nelegiuire este a nu gândi aşa despre iudei, nu trebuie oare să-i judec astfel când se iau la harţă cu Dumnezeu, când se împotrivesc Duhului Sfânt? Sărbătoarea aceasta era sfântă altădată, când se prăznuia după Lege şi la porunca lui Dumnezeu, dar nu acum. Toată vrednicia ei i-a pierit pentru că o săvârşesc împotriva voii lui Dumnezeu. Iudeii, care par că ţin sărbătorile vechi şi Legea mai mult decât toţi, ei sunt aceia care ocărăsc mai ales şi Legea, şi sărbătorile; pe când noi, care le lăsăm să se odihnească aşa cum laşi un om bătrân, pe care nu-l mai bagi în lupte când e cu părul alb şi nici nu-l mai sileşti să lupte când nu mai e timpul, noi suntem aceia care cinstim şi Legea, şi sărbătorile.

V-am demonstrat îndeajuns şi mai înainte că a trecut timpul Legii şi al religiei iudaice. Haide, dar, să vorbim astăzi despre cele ce au mai rămas. Ar fi de-ajuns, pentru a scăpa de orice greutate, să demonstrez cu ajutorul tuturor profeţilor că săvârşirea sărbătorilor în afara Ierusalimului este o nelegiuire şi o păgânătate. Şi chiar dacă ar fi adevărat ceea ce şoptesc cu lăudăroşenie iudeii, că au să-şi ia oraşul înapoi, nici aşa n-ar scăpa de crimele fărădelegii lor. Noi însă am demonstrat cu temeinicie că nici n-are să se mai ridice Ierusalimul şi nici iudeii n-au să-şi mai reia felul lor vechi de vieţuire. Odată demonstrat lucrul acesta, s-au demonstrat şi celelalte toate, că nu va mai putea fi nici jertfă, nici ardere de tot, nici puterea legii şi nici altceva din vieţuirea cea veche. Mai întâi, Legea poruncea ca toată partea bărbătească să se urce la templu de trei ori pe an .

Dărâmându-se templul, acest lucru nu se mai poate face. Apoi, Legea poruncea ca acela cu scurgere de sămânţă, leprosul, femeia cu scurgere de sânge la lună, lehuza să aducă jertfă , dar asta iarăşi nu se poate odată ce nu se vede nici loc de jertfă, nici altar. Legea a poruncit ca preoţii să cânte imne; dar am demonstrat şi mai înainte că locul îi oprea să facă aceasta şi că profeţii îi învinuiau spunându-le că au citit Legea, dar au mărturisit în afară. Deci, când nu era cu putinţă nici Legea s-o citeşti în afară de oraş, cum este cu putinţă să faci legea în afară de oraş? De aceea Dumnezeu, ameninţându-i, le spunea: „Nu le voi pedepsi pe fetele voastre când se vor desfrâna şi nici pe nurorile voastre când se vor preadesfrâna”  .

– Ce vor să spună aceste cuvinte?

– Voi încerca să vi le explic citindu-vă o lege veche.

– Care lege este aceasta?

-  „ Dacă va greÅŸi femeia împotriva bărbatului ei ÅŸi-l va înÅŸela pe el ÅŸi se va culca altcineva cu ea în pat ÅŸi va fi tăinuită de ochii bărbatului ÅŸi martor nu va fi împotriva ei, ÅŸi nu va rămâne îngreunată…, ÅŸi va veni peste el duh de gelozie, iar ea nu va fi pângărită…”  . Cu alte cuvinte spune aÅŸa: „ Dacă se va desfrâna femeia, iar bărbatul va bănui desfrânarea, sau nu se va desfrâna, dar o va bănui fără să aibă martor ÅŸi fără să o vădească sarcina, „ o va aduce la preot ÅŸi va aduce darul ei făină de orz”  .

– Dar pentru ce făină de orz, ÅŸi nu de grâu curat?

– Pentru că fapta este faptă de jale, de învinuire, de rea bănuială; felul jertfei era asemenea cu nenorocirea. De aceea ÅŸi spune Scriptura: „ Nu vei turna peste ea untdelemn, nici nu vei pune peste ea tămâie. Apoi- căci trebuie să prescurtez –o va aduce pe ea preotul ÅŸi va lua apă curată într-un vas de lut, ÅŸi va pune în apă ţărână luată din pământ ÅŸi va pune pe femeie ÅŸi o va jura ÅŸi va zice: Dacă n-ai greÅŸit ca să te pângăreÅŸti faţă de bărbatul tău, curată să fiii de apa mustrării; dar dacă ai greÅŸit ÅŸi te-ai pângărit ÅŸi altcineva s-a culcat cu tine, în afară de bărbatul tău, să dea Domnul ca tu să fii de blestem ÅŸi de urgie în poporul tău”  .
– Ce înseamnă „ de blestem ÅŸi de urgie” ?

– Ca să se spună: Să nu păţească ce-a păţit cutare femeie! „ Să dea Domnul ca apa aceasta blestemată să intre în pântecele tău ÅŸi să-Å£i rupă sânul ÅŸi să se umfle pântecele tău. Åži femeia să zică: Fie, Fie! Åži dacă femeia va fi pângărită, va intra apa mustrării ÅŸi va rupe pântecele ei ÅŸi va fi femeia în blestem. Iar dacă femeia nu va Fi pângărită, va Fi nevinovată ÅŸi va avea urmaÅŸi”  .
Când iudeii erau duşi în robie, nimic din acestea nu se mai putea face, căci nu era nici templul, nici altarul, nici cortul mărturiei, nici aducerea de jertfă. De aceea. Dumnezeu îi ameninţa zicând: „ nu le voi pedepsi pe fetele voastre când se vor desfrâna, nici pe nurorile voastre când se vor preadesfrâna”  .

2. Ai văzut că locul dădea tărie Legii? Nici preot nu mai poate fi, odată ce nu mai este oraşul. După cum nu mai este cu putinţă să mai fie împărat când nu mai e oştire, nici diademă, nici porfiră, nici altceva din cele ce alcătuiesc puterea împărătească, tot astfel nu mai este cu putinţă să fie nici preot când a pierit jertfa, s-a oprit aducerea de jertfe, au fost călcate în picioare Sfintele şi a dispărut tot ceremonialul de la templu. Căci acestea toate făceau preoţia.
Deci, aşa cum spuneam mai sus, ne-ar fi de-ajuns atâta pentru a demonstra că n-au să se mai întoarcă nici jertfele, nici arderile de tot, nici celelalte curăţiri, nici altceva din religia iudaică. Să dovedesc acum că templul nu va mai fi ridicat niciodată. După cum acum, când nu este templu, toate ceremoniile legale sunt desfiinţate, şi dacă se săvârşeşte vreuna se face o nelegiuire, tot astfel, dacă se demonstrează că templul nu-şi va mai recăpăta niciodată forma lui, se demonstrează astfel şi aceea că nici slujirea lui Dumnezeu nu se va întoarce iarăşi la vechea stare, că nu va fi nici preot, nici împărat. Dacă nu era îngăduit celor din sămânţa lor, de-ar fi fost chiar dintre cei mai de jos, să slujească altor neamuri, cu atât mai mult nu era îngăduit împăratului să se supună altora.

Dar pentru că lupta şi strădania mea nu-i numai să le închid gura iudeilor, ci să înţelepţească şi dragostea voastră, haide să demonstrăm şi pe altă cale că au încetat jertfele lor, că a încetat preoţia lor şi că nu se vor reîntoarce iudeii la obiceiurile lor de mai înainte.
– Cine spune asta?

– Minunatul ÅŸi marele profet David. El arată că o jertfă are să fie scoasă, ÅŸi alta adusă. Åži grăieÅŸte aÅŸa: „ Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul Meu, minunile Tale, ÅŸi gândurilor Tale nu este cine să se asemene Å¢ie. Am vestit ÅŸi am grăit”  . Uită-te la înÅ£elepciunea profetului. Când a spus: „ Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale” ,ÅŸi când s-a spăimântat de faptele minunate ale lui Dumnezeu, nu ne-a vorbit deloc despre creaÅ£ia văzută, despre cer, despre pământ, despre mare, despre apă, despre foc, nu ne-a vorbit despre minunile acelea străine petrecute în Egipt, nici despre alte minuni asemenea acestora!

– Dar despre care lucruri spune el că sunt minunate?

-  „ Jertfă şi prinos nu ai voit”  .

– Ce spui? Spune-mi, te rog, acesta este lucru străin ÅŸi minunat?

– Nu, răspunde el. Căci n-a văzut numai atât; cu ochii lui profetici a văzut de la început că neamurile au să vină la Dumnezeu; a văzut că cei care stăteau Å£intuiÅ£i de zei, care slujeau pietrelor ÅŸi erau mai ticăloÅŸi decât necuvântătoarele au să-ÅŸi recapete dintr-odată vederea, au să-L cunoască pe Stăpânul tuturor ÅŸi, părăsind slujirea cea spurcată a demonilor, au să-I slujească curat ÅŸi fără sânge lui Dumnezeu.

ÃŽncă a mai văzut că vor veni nu numai aceia, ci ÅŸi iudeii, care nu erau desăvârÅŸiÅ£i în credinÅ£a lor, au să părăsească ÅŸi ei jertfele, arderile-de-tot ÅŸi celelalte slujiri trupeÅŸti ÅŸi au să fie aduÅŸi ÅŸi ei la filosofia noastră cea înaltă. Gândindu-se profetul la nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu, care covârÅŸeÅŸte toată mintea, spăimântându-se de marea schimbare a lucrurilor, că a adus pe lume un nou fel de viaţă, că i-a făcut pe oameni din diavoli îngeri – toate acestea s-au făcut pentru că a fost desfiinÅ£ată vechea jertfă ÅŸi a fost adusă altă jertfă, aceea a trupului lui Hristos -, spăimântându-se deci ÅŸi minunându-se, profetul zicea:
„Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale” . Pentru că prezice această întreagă profeÅ£ie din partea lui Hristos, după ce a spus: „ jertfă ÅŸi prinos nu ai voit” , a adăugat: „ …, dar trup mi-ai alcătuit”  . VorbeÅŸte de trupul Stăpânului, de jertfa obÅŸtească pentru toată lumea, care a curăţit sufletele noastre, a pus capăt păcatului, a stins moartea, a deschis cerurile, ne-a arătat multe ÅŸi mari nădejdi ÅŸi le-a făcut pe toate celelalte. Cunoscându-le ÅŸi Pavel pe acestea, striga: „O, adâncul bogăţiei ÅŸi al înÅ£elepciunii ÅŸi al ÅŸtiinÅ£ei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui ÅŸi de negăsit urma căilor Lui!”  . Proorocul, prevăzând toate acestea, spunea: „ Multe ai făcut Tu, Doamne Dumnezeul meu, minunile Tale” . Apoi, după ce a spus din partea lui Hristos: „ Arderi-de-tot ÅŸi jertfă pentru păcat n-ai voit” , a adăugat: „ Atunci am zis: Iată, vin”  .

– Când „ atunci” ?

– Când a venit vremea unor învăţături mai înalte. ÃŽnvăţăturile nedesăvârÅŸite trebuia să le învăţăm prin robii Lui, dar pe cele mai înalte, pe cele ce depăşesc firea omenească trebuia să le învăţăm de la însuÅŸi Legiuitorul. De aceea ÅŸi spunea Pavel: „în multe feluri ÅŸi în multe chipuri a grăit odinioară Dumnezeu părinÅ£ilor noÅŸtri prin profeÅ£i; iar în zilele acestea de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moÅŸtenitor a toate; prin Care a făcut veacurile”  . Åži, iarăşi, Ioan: „ Legea prin Moise s-a dat, dar harul ÅŸi adevărul prin Iisus Hristos au venit”  . ÃŽncât cea mai mare laudă a Legii este ÅŸi lauda aceasta, că i-a pregătit pe oameni pentru primirea învăţătorului. Apoi, ca să nu socoteÅŸti că este un Dumnezeu nou, ÅŸi nici să nu socoteÅŸti că introduce vreo noutate, ascultă ce zice Profetul: „ în fruntea cărÅ£ii este scris despre Mine”  . ProfeÅ£ii au vestit din vechime venirea Mea, spune Domnul; chiar la începutul cărÅ£ilor le-am făcut oamenilor cunoscută dumnezeirea Mea.

3. Când Dumnezeu spune la începutul facerii lumii: „ Să facem om după chipul ÅŸi după asemenea noastră”  , ne descoperă tainic dumnezeirea Fiului, cu Care vorbeÅŸte. Apoi, pentru a arăta că vieÅ£uirea de acum nu este potrivnică vieÅ£uirii de mai înainte, ba, dimpotrivă, că voinÅ£a lui Dumnezeu era de a pune capăt jertfei Vechiului Testament ÅŸi de a aduce în locul ei jertfa aceasta a noastră, – căci este o îndreptare a jertfei celei vechi, nu o împotrivire, nici luptă -, după ce a spus:
„ în fruntea cărţii este scris despre Mine” , a adăugat: „ Ca să fac voia Ta, Dumnezeule, am voit şi legea Ta înlăuntrul inimii Mele”  . Apoi, ca să arate care este voinţa lui Dumnezeu, nu mai vorbeşte de jertfe, de arderi de tot, de prinoase, de osteneli, ci spune: „ Am binevestit dreptate în Biserică mare”  .
– Ce înseamnă „ Am binevestit dreptate” ?
– N-a spus simplu: „ Am dat ” , ci: „ Am binevestit” .
– Ce înseamnă dar?
– ÃŽnseamnă că a îndreptăţit neamul nostru nu din pricina faptelor noastre, nici a ostenelilor, nici a răsplătirii noastre, ci numai din pricina harului Său. Acest lucru l-a arătat ÅŸi Pavel, zicând: „ Dar acum, în afara Legii, dreptatea lui Dumnezeu s-a arătat”  . Dreptate a lui Dumnezeu prin credinÅ£a lui Iisus Hristos, nu prin vreo oboseală sau osteneală. Tălmăcind această mărturie a proorocului David, Pavel spunea: „ Pentru că Legea, având umbra bunătăţilor viitoare, nu însuÅŸi chipul lucrurilor, nu poate niciodată să-i facă desăvârÅŸiÅ£i pe cei ce se apropie prin aceleaÅŸi jertfe, pe care le aduc neîncetat în fiecare an …” . De aceea, intrând în lume, zice: „ Jertfă ÅŸi prinos n-ai voit, dar trup Mi-ai întocmit”  . VorbeÅŸte de intrarea Celui Unul-Născut în lume, de întruparea Lui. AÅŸa a venit Cel Unul-Născut la noi! Nu a shimbat un loc cu altul – cum s-ar putea gândi asta despre Cel ce pretutindenea este ÅŸi toate le plineÅŸte? -, ci ni S-a arătat nouă prin trup.

Dar pentru că lupta noastră nu este numai cu iudeii, ci şi cu elenii şi cu mulţi eretici, haide să vă descopăr aici înţelesul adânc al acestor cuvinte şi să vedem pentru ce Pavel a amintit numai această proorocire a lui David, cu toate că avea nenumărate mărturii care desfiinţează Legea şi vechea vieţuire. N-a făcut asta fără rost şi nici la întâmplare, ci mânat de o pricină întemeiată şi de o înţelepciune nespusă. Toţi sunt de acord că Pavel avea şi alte mărturii mai mari şi mai puternice pe care ar fi putut să le aducă pentru acest subiect. Într-adevăr, Isaia spune: „ Nu este voinţa Mea în voi! M-am săturat de arderile-de-tot ale berbecilor; iar seu de miei şi sânge de tauri şi de ţapi nu voiesc, nici dacă aţi veni să le arătaţi Mie. Căci cine a cerut acestea din mâinile voastre? Dacă-Mi veţi aduce Mie făină de grâu, în zadar! Tămâia este urâciune înaintea Mea”  . în altă parte, iarăşi: „ Nu acum te-am chemat pe tine, Iacove, nici nu te-am făcut să osteneşti, Israele. Tu nu M-ai slăvit cu jertfe, nici nu Mi-ai robit cu darurile tale, nici nu te-am făcut să osteneşti cu jertfe de tămâie, nici nu Mi-ai cumpărat cu argint tămâie”  . Iar Ieremia spune: „ Pentru ce-Mi aduci tămâie din Saba şi scorţişoară din pământ depărtat? Arderile-de-tot ale voastre nu M-au îndulcit”  . Şi iarăşi: „ Adunaţi arderile de tot ale voastre cu jertfele voastre şi mâncaţi carne”  . Un alt profet a grăit aşa: „ Strămută de la Mine glasul cântărilor tale şi cântare din instrumentele tale muzicale nu voi auzi”  . Iar în altă parte, când iudeii ziceau: „ Oare va primi Domnul arderile de tot dacă-i voi da pe cei dintâi născuţi ai mei pentru păgânătatea mea, dacă voi da rodul pântecelui meu pentru păcatul meu?” . Profetul i-a mustrat şi le-a zis: „ Nu ţi s-a vestit ţie, omule, ce este bun şi ce cere Domnul Dumnezeu de la tine? Nu-ţi cere decât să iubeşti mila, să faci judecată şi dreptate şi să fii gata să mergi în urma Domnului Dumnezeului tău”  . David grăia la fel: „ Nu voi primi din casa ta viţei nici din turmele tale ţapi”  .

– Pentru ce, dar, Pavel a amintit numai mărturia aceea, când putea aduce atâtea mărturii prin care Dumnezeu declară că îndepărtează jertfele Vechiului Testament, lunile noi, sărbătorile? Pentru ce le-a lăsat pe toate acestea la o parte ÅŸi a amintit numai mărturia aceea?

– Nu fără rost ÅŸi nici la întâmplare. Vă voi spune acum pricina!
MulÅ£i necredincioÅŸi ÅŸi mulÅ£i iudei, când se luptă cu noi, spun că trăirea după religia Vechiului Testament s-a terminat nu din pricina nedesăvârÅŸirii ei, nici din pricină că a fost adusă în lume religia noastră, ci din pricina răutăţii acelora care aduceau jertfe în vremea aceea. Iată ce spune lsaia: „ Dacă veÅ£i întinde mâinile voastre, îmi voi întoarce ochii de la voi; ÅŸi dacă veÅ£i înmulÅ£i rugăciunea, nu vă voi auzi” . Apoi adaugă ÅŸi pricina, zicând: „ …căci mâinile voastre sunt pline de sânge”  . Cuvintele acestea nu învinuiesc jertfele, ci răutatea celor care aduc jertfele. De aceea Dumnezeu nu primea jertfele, spun aceÅŸtia, pentru că le aduceau cu mâini necurate.

La fel şi David; după ce spune: „ Nu voi primi din casa ta viţei, nici din turmele tale ţapi”  , a adăugat: „Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: Pentru ce povesteşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta? Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta. Dacă vedeai un hoţ, alergai cu el şi cu cel desfrânat puneai partea ta. Gura ta a înmulţit nedreptatea şi limba ta a împletit vicleşuguri. Şezând împotriva fratelui tău ai clevetit şi împotriva fiului maicii tale ai pus sminteală”  . Din aceste texte se vede, spun ei, că Dumnezeu n-a îndepărtat jertfele pentru altă pricină decât pentru că cei ce le aduceau se desfrânau, furau, unelteau împotriva propriilor fraţi. Fiecare profet deci, spun ei, îi învinuieşte pe cei ce aduceau jertfe; de aceea Dumnezeu a oprit jertfele.

4. Acestea sunt argumentele adversarilor noştri. Dar Pavel, prin mărturia proorocului David, le-a dat o lovitură puternică şi a închis cu totul gura lor cea neruşinată.
Pavel, voind să arate că Dumnezeu a îndepărtat şi a desfiinţat religia Vechiului Testament pentru că era nedesăvârşită, a citat această mărturie, în care nu se aduce nici o învinuire celor ce aduceau jertfe, dar iese la iveală pe deplin nedesăvârşirea ei. Într-adevăr, Profetul nu îi învinuieşte deloc pe iudei, ci spune simplu aşa: „ Jertfă şi prinos nu ai voit, dar trup mi-ai întocmit; arderi-de-tot şi jertfă pentru păcat n-ai binevoit”  . Interpretând acest text, Pavel spunea:
„ Desfiinţează, aşadar, pe cea dintâi, ca să o pună pe cea de-a doua”  . Dacă Profetul ar fi spus: „ Jertfă şi prinos nu ai voit”  şi ar fi tăcut, adversarii noştri ar mai putea avea cuvânt de apărare; dar aşa, pentru că Profetul a adăugat: „ dar trup Mi-ai întocmit”  şi pentru că a arătat că are să fie introdusă o altă jertfă, nu le-a mai dat nici o nădejde că religia lor are să mai revină. Interpretând acest text, Pavel spune: „ Prin această jertfă suntem sfinţiţi în voinţa lui Hristos”  . „ Căci dacă sângele de tauri şi de ţapi şi cenuşa junincii, cu care se stropesc cei întinaţi, îi sfinţesc spre curăţirea trupului, cu cât mai mult sângele lui Hristos, Care, prin Duhul Sfânt S-a adus pe Sine jertfă fără de prihană, va curăţi cugetul nostru de faptele moarte!”  . Cuvintele acestea au demonstrat îndeajuns că religia Vechiului Testament a încetat, că a fost adusă în locul ei alta şi că vechea religie nu va mai învia.

Haide acum să arăt ceea ce urmăream mai înainte, anume că nu mai este nici preoţia Vechiului Testament şi nici nu va mai fi! Dar, ca să arăt ritos şi lămurit lucrul acesta din Scripturi, să o iau puţin mai de departe, ca să fie mai limpede înţelesul cuvintelor mele.
După ce Avraam s-a întors din Persia, a născut pe Isaac, apoi Isaac a născut pe Iacov, iar Iacov, pe cei doisprezece patriarhi, din care au ieşit douăsprezece seminţii, dar, mai bine spus, treisprezece, căci în locul lui Iosif au ajuns capi de seminţii Efraim şi Mănase, copiii lui. Şi după cum seminţia era numită după numele fiecăruia din fiii lui Iacov, seminţia lui Rufin, a lui Simeon, a lui Levi, a lui Iuda, a lui Neftalim, a lui Gad, a lui Asir, a lui Veniamin, tot astfel şi cu copiii lui Iosif, cu Mânase şi Efraim, ei au dat numele lor celor două seminţii, şi fiecare seminţie se chema: una a lui Efraim şi alta a lui Mănase. Din aceste treisprezece seminţii, douăsprezece aveau ţarine, aveau venituri, se ocupau cu agricultura şi cu toate celelalte meserii pe care le are viaţa.

Seminţia lui Levi însă a fost cinstită cu preoţia, este singura seminţie care a fost scutită de munca de toate zilele; nu lucrau pământul, nu se îndeletniceau cu meseriile, nu se ocupau cu nimic altceva decât cu preoţia; primeau zeciuială de la tot poporul, din vin, din grâu, din orz şi din toate celelalte; toţi le dădeau zeciuială, şi acesta le era venitul. Din altă seminţie nu se putea face nimeni preot. Din această seminţie, din a lui Levi, a fost Aaron, iar urmaşii lui primeau preoţia prin moştenire şi nimeni din altă seminţie n-a ajuns vreodată preot. Leviţii aceştia primeau de la celelalte seminţii zeciuială şi din aceasta trăiau.
Dar chiar înainte de Iacov şi de Isaac, pe vremea lui Avraam, pe când nu era Moise, nici nu era scrisă Legea, nici nu se arătase preoţia levitică, pe când nu era nici cortul mărturiei, nici templul, nici seminţiile, când nu se arătase Ierusalimul şi nici nu luaseră început lucrurile iudeilor, a fost Melchisedec, preot al Dumnezeului celui Preaînalt.

Acest Melchisedec era şi împărat, şi preot în acelaşi timp. El avea să fie închipuire a lui Hristos şi Scriptura îl pomeneşte destul de lămurit. Avraam i-a lovit pe perşi şi l-a smuls din mâinile lor pe Lot, nepotul său; după ce a luat toate prăzile de război şi se întorcea victorios, Scriptura spune aşa despre Melchisedec: „ Şi Melchisedec, împăratul Salemului, i-a adus pâine şi vin; şi era preot al Dumnezeului celui Preaînalt. Şi l-a binecuvântat pe Avraam şi a spus: Binecuvântat este Avraam de Dumnezeu cel Preaînalt Care a zidit cerul şi pământul şi binecuvântat este Dumnezeu cel Preaînalt Care i-a dat pe duşmanii tăi sub mâna ta. Şi Avraam i-a dat lui zeciuială din toate”  .
Aşadar, dacă vom găsi vreun profet care să spună că se va ridica alt preot în urma lui Aaron, în urma preoţiei levitice şi în urma acestor jertfe şi prinoase, dar nu din seminţia lui Levi, ci din alta, din care niciodată n-a fost preot, şi nu după rânduiala lui Aaron, ci după rânduiala lui Melchisedec, atunci este evident că vechea preoţie va înceta şi va fi înlocuită cu alta nouă. Căci dacă avea să dăinuiască preoţia veche, Profetul trabuia să spună după rânduiala lui Aaron, şi nu după rânduiala lui Melchisedec.

– Care profet spune aÅŸa?

– AcelaÅŸi profet care a vorbit despre jertfe vorbeÅŸte ÅŸi despre Hristos. Åži grăieÅŸte aÅŸa: „ Zis-a Domnul Domnului Meu: Åžezi de-a dreapta Mea”  .

5. Apoi, ca să nu bănuieşti cumva că a spus aceasta despre un om oarecare, nu rosteşte aceste cuvinte Isaia, nici Ieremia, nici un alt om de rând care a fost prooroc, ci însuşi împăratul, ca să ştii că împăratul nu poate numi pe nimeni altul domn decât pe Dumnezeu. Dacă ar fi grăit aceste cuvinte un om de rând, poate că unul dintre neruşinaţii iudei ar fi spus că e vorba despre un om; dar un împărat nu-l va numi niciodată pe un om Domn al său. Dacă David ar fi rostit aceste cuvinte despre unul dintre oameni, cum ar fi spus că l-a aşezat în dreapta slavei aceleia mari şi nespuse? E cu neputinţă.

Despre Acesta David spune: „ Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce-i voi pune pe duşmanii Tăi aşternut picioarelor Tale”  . Apoi, ca să nu crezi că e slab şi neputincios, a adăugat: „ Cu Tine, începutul în ziua puterii Tale”  . Şi grăieşte şi mai lămurit: „ Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut”  . Nici un om nu s-a născut mai înainte de luceafăr. „ Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”  . N-a spus: „ După rânduiala lui Aaron” . întreabă-l dar pe iudeu: Pentru ce profetul a introdus un alt preot, după rânduiala lui Melchisedec, dacă nu avea să desfiinţeze vechea preoţie?
Venind Pavel la acest text, iată cum l-a făcut mai lămurit. După ce spune despre Hristos că, după cum zice în alt loc: „ Tu eÅŸti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”  , a adăugat: „ Despre aceasta avem mult de vorbit ÅŸi este greu de tâlcuit”  . După ce îi Å£ine de rău pe ucenici – căci trebuie să scurtez -, Apostolul le spune cine este Melchisedec, le spune istoria lui, grăind aÅŸa:
„ Acesta este cel ce l-a întâmpinat pe Avraam când acesta se întorcea de la înfrângerea regilor şi l-a binecuvântat şi căruia Avraam i-a împărţit zeciuială din toate”  . Apoi le descoperă superioritatea lui Melchisedec, închipuire a lui Hristos, şi le zice: „ Vedeţi dar cât de mare este acesta, căruia Avraam, patriarhul, i-a împărţit zeciuială din toate”  . Pavel n-a spus aceste cuvinte fără rost, ci pentru că voia să arate că preoţia noastră este cu mult mai mare decât preoţia iudaică.

Această superioritate se vede chiar în închipuirea ei, înainte de venirea adevăratei preoţii. într-adevăr, Avraam a fost tatăl lui lsaac, bunicul lui Iacov şi străbunicul lui Levi, căci Levi a fost Fiul lui Iacov; şi preoţia iudaică îşi are începutul de la Levi; or, acest Avraam, străbunicul leviţilor şi al preoţilor iudaici, s-a purtat ca un laic în faţa lui Melchisedec, care era închipuire a preoţiei noastre. Asta se vede din două fapte: întâi, că i-a dat zeciuială, căci laicii dau preoţilor zeciuială; al doilea, că a fost binecuvântat de Melchisedec, căci laicii sunt binecuvântaţi de preoţi. Uită-te dar cât de înaltă este preoţia noastră, dacă Avraam, patriarhul iudeilor, străbunicul leviţilor, este binecuvântat de Melchisedec şi-i dă acestuia zeciuială. Căci Vechiul Testament vorbeşte despre amândouă: şi că l-a binecuvântat Melchisedec pe Avraam, şi că Avraam i-a dat zeciuială lui Melchisedec . Amintind de toate acestea, Pavel zicea: „ Vedeţi dar cât de mare este acesta!” .

– Care „ acesta” ?

– „ Melchisedec, răspunde Pavel, căruia patriarhul Avraam i-a ÅŸi dat zeciuială din cele mai bune prăzi. Åži aceia dintre fiii lui Levi care primesc preoÅ£ia au poruncă să ia zeciuială de Ia popor, adică de la fraÅ£ii lor, deÅŸi au ieÅŸit din coapsa lui Avraam”  . Cu alte cuvinte, spune aÅŸa: LeviÅ£ii, preoÅ£ii iudeilor, au primit poruncă, după Lege, să ia zeciuială de la ceilalÅ£i iudei. DeÅŸi toÅ£i erau din Avraam, ÅŸi leviÅ£ii, ÅŸi restul poporului, totuÅŸi leviÅ£ii luau zeciuială de la fraÅ£ii lor. Dar Melchisedec, care nu se înrudea cu ei – căci nu era din Avraam, nici din seminÅ£ia levitică, ci din alt neam – a zeciuit pe Avraam, adică a luat zeciuială de la el. Åži nu numai atât, ci ÅŸi altceva.

– Ce anume?

– L-a binecuvântat pe cel ce avea făgăduinÅ£a, pe Avraam.

– Åži ce spune asta?

– Că Avraam e cu mult inferior lui Melchisedec. -Cum?

-  „ Or, fără nici o îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare”  .
Prin urmare, dacă Avraam, străbunicul leviţilor, n-ar fi fost mai mic decât Melchisedec, n-ar fi fost binecuvântat de acesta şi nici nu i-ar fi dat lui zeciuială. Voind apoi Pavel să arate că prin Melchisedec a ieşit la iveală aceasta, a adăugat: „ Şi, ca să spun aşa, adică aproape, prin Avraam a fost zeciuit şi Levi, cel care ia zeciuială”  .

– Ce înseamnă „ a fost zeciuit” ?
– ÃŽnseamnă că Levi, care încă nu se născuse, i-a dat ÅŸi el, prin Avraam, zeciuială lui Melchisedec. „ Căci era încă în coapsa tatălui său, spune Pavel, când l-a întâmpinat pe acesta Melchisedec”  . De aceea Pavel, ca să arate mai dinainte aceasta, a zis: „ ca să spun aÅŸa” .

Mai departe, Pavel explică pentru ce a trebuit să spună toate acestea. „ Deci dacă desăvârÅŸirea ar fi fost prin preoÅ£ia levitică – căci poporul sub ea a primit Legea -, ce nevoie mai era să se ridice alt preot după rânduiala lui Melchisedec ÅŸi să nu se numească după rânduiala lui Aaron?”  .

– Ce înÅ£eles au aceste cuvinte?

-  Dacă religia iudaică era desăvârşită, spune Pavel, dacă Legea nu era umbră a bunătăţilor viitoare, dacă ea putea săvârşi totul, dacă nu avea să facă loc altei legi, dacă nici preoţia de mai înainte nu avea să fie desfiinţată şi dacă nu avea să fie adusă alta în locul ei, atunci, pentru ce Profetul a spus: „ Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec”  , când ar fi trebuit să spună: „ după rânduiala lui Aaron” ? De aceea şi întreabă Pavel: Dacă desăvârşirea ar fi fost prin preoţia levitică, ce nevoie mai era să se aducă un alt preot, după rânduiala lui Melchisedec şi să nu se numească după rânduiala lui Aaron? De aici se vede că preoţia levitică a luat sfârşit şi că a fost înlocuită cu alta, cu mult mai bună şi mai înaltă. Odată recunoscut acest lucru, trebuie recunoscut şi celălalt, că are să fie adusă o altă religie, pe măsura acestei preoţii superioare, adică religia noastră, şi o legiuire mai bună.

Pentru a demonstra acest lucru, Pavel a spus: „ Schimbându-se preoţia, s-a schimbat neapărat şi Legea; şi unul este Ziditorul acestora”  . Iar pentru că cele mai multe legi erau în legătură cu slujirea preoţiei şi pentru că preoţia aceasta a fost îndepărtată, este lămurit că, aducându-se altă preoţie în locul ei, trebuia să fie adusă şi altă legiuire, mai bună.
Pentru a arăta despre cine s-au spus aceste cuvinte, Pavel zice: „ Pentru că Cel despre Care se zic acestea face parte din altă seminţie, din care nimeni n-a slujit altarului. Şi este învederat că din Iuda a răsărit Domnul nostru, seminţie căreia Moise nu i-a grăit nimic despre preoţie”  . Aşadar, când se vede că Hristos este din seminţia lui Iuda, că este preot după rânduiala lui Melchisedec şi că Melchisedec este cu mult mai de cinste decât Avraam, urmează că se aduce o altă preoţie în locul celeilalte, cu mult superioară aceleia. Dacă închipuirea acestei preoţii a fost atât de mare, şi mai strălucitoare decât preoţia iudaică, atunci cu mult mai mare este însăşi realitatea, preoţia noastră. Pentru a arăta acest lucru, Pavel spunea: „ Este încă şi mai învederat lucrul acesta dacă, după asemănarea lui Melchisedec, se ridică alt preot, care nu-i preot după Legea poruncii trupeşti, ci după puterea vieţii nepieritoare”  .

– Ce înseamnă: „ nu după Legea poruncii trupeÅŸti, ci după puterea vieÅ£ii nepieritoare” ?

– ÃŽnseamnă că nu-i trupească nici una dintre poruncile lui Hristos. Nu ne-a poruncit să jertfim oi ÅŸi viÅ£ei, ci să-I slujim lui Dumnezeu cu virtutea sufletului nostru; iar ca răsplată a acestor fapte ne-a gătit viaÅ£a care nu piere niciodată. Åži iarăşi, când a venit, fiind noi morÅ£i din pricina păcatelor, ne-a înviat ÅŸi ne-a dat viaţă; ne-a dezlegat dintr-o îndoită moarte, moartea păcatului ÅŸi moartea trupului. Pentru aceasta spune Pavel: „ Fiu după Legea poruncii trupeÅŸti ci după puterea vieÅ£ii nepieritoare” , pentru că Hristos a venit să ne aducă astfel de daruri.

6. Aşadar, odată ce s-a demonstrat că s-a schimbat preoţia, s-a demonstrat şi aceea că trebuia neapărat să se facă şi schimbarea Legii. Cu toate acestea, ar trebui să dovedesc ritos şi acest lucru şi să aduc mărturii din profeţi că şi Legea se va schimba, că religia veche se va schimba într-o religie mai bună şi că niciodată iudeii nu vor mai avea rege.
Dar pentru că trebuie să grăiesc doar atât cât mă pot urmări ascultătorii şi pentru că nu trebuie să spun totul într-o singură cuvântare şi deodată, îmi sfârşesc aici cuvântul meu, lăsându-le pe celelalte pentru un alt timp.

ÃŽndemn dragostea voastră să-ÅŸi amintească de cele spuse ÅŸi să le lege cu cele spuse mai înainte. Rugămintea pe care v-am făcut-o mai înainte v-o fac ÅŸi acum: însănătoÅŸiÅ£i pe fraÅ£ii voÅŸtri! AveÅ£i multă purtare de grijă de mădularele voastre lăsate în părăsire! Eu mă ostenesc atât nu pentru ca să vorbesc, nici ca să mă bucur de aplauzele ÅŸi laudele voastre, ci ca să aduc pe calea adevărului pe cei smulÅŸi de pe ea. Să nu spună nimeni: „ Ce legătură am eu cu el? De-ar da Dumnezeu să mă pot mântui pe mine însumi!” , nimeni nu se poate mântui fără dragostea de aproapele ÅŸi fără mântuirea aproapelui! De aceea ÅŸi Pavel spune: „ nimeni să nu caute pe ale sale, ci fiecare pe ale celuilalt”  , ÅŸtiind că atunci îşi este de folos, când este de folos aproapelui. Tu eÅŸti sănătos, dar fratele tău este bolnav. Dacă eÅŸti om cu judecată, vei suferi mai mult pentru cel bolnav ÅŸi îl vei imita în aceasta pe fericitul Pavel, care spune: „ Cine este slab, ÅŸi eu să nu fiu slab? Cine se sminteÅŸte, ÅŸi eu să nu ard?”  . Dacă atunci când dăm doi bănuÅ£i, când cheltuim puÅ£in argint cu săracii, ne bucurăm, câtă plăcere n-am simÅ£i dacă am putea mântui suflete, câtă răsplată n-am primi în veacul ce va să fie! Aici, ori de câte ori ne întâlnim cu aceia cărora le-am făcut bine, simÅ£im mare bucurie aducându-ne aminte de binefacerile făcute lor; iar la scaunul cel înfricoşător de judecată vom dobândi mare îndrăznire văzându-i ÅŸi pe ei acolo. Åži după cum cei nedrepÅ£i, cei lacomi, cei răpitori, cei ce au făcut rău semenilor lor, când vor pleca acolo ÅŸi îi vor vedea pe cei cărora le-au făcut rău – Scriptura spune că îi vor vedea, ÅŸi se vede asta din cele petrecute cu bogatul ÅŸi Lazăr – nu vor putea să deschidă nici gura, nici să spună ceva ca să se apere, ci vor fi copleÅŸiÅ£i de ruÅŸine ÅŸi de osândă, ÅŸi vor fi duÅŸi din faÅ£a acelora în râurile cele de foc, tot aÅŸa ÅŸi cei care în viaÅ£a aceasta de aici i-au învăţat ÅŸi i-au îndemnat pe semenii lor se vor umple de multă îndrăznire când vor vedea acolo că îi apără cei mântuiÅ£i de ei. Pavel a arătat asta prin cuvintele: „ Lauda voastră noi suntem, după cum ÅŸi voi sunteÅ£i lauda noastră”  .

РSpune, Pavele, c̢nd?

– „ ÃŽn ziua Domnului nostru Iisus Hristos”  . Åži, iarăşi, Hristos îndeamnă, spunând: „ FaceÅ£i-vă prieteni cu bogăţia nedreaptă, ca, atunci când veÅ£i sărăci, să vă primească ei in corturile veÅŸnice”  . Vezi că dobândim multă îndrăznire de la aceia cărora le facem bine acum? Deci, dacă avem atâtea cununi, atâta răsplată când facem bine cuiva ajutându-l cu bani, cum să nu avem multe ÅŸi mari bunătăţi când lucrăm pentru folosul sufletesc al cuiva?

Dacă Tavita cea vestită, care le-a îmbrăcat pe văduve şi a uşurat sărăcia, a venit iarăşi din moarte la viaţă, dacă lacrimile celor ajutaţi de ea au întors în trup sufletul ei plecat înainte de învierea cea de obşte, ce nu vor putea face lacrimile oamenilor acelora mântuiţi de tine? După cum văduvele care stăteau în jurul Tavitei au arătat-o din moartă vie, tot astfel şi cei mântuiţi acum de tine vor sta atunci în jurul tău. Vor face să te bucuri de marea iubire de oameni a lui Dumnezeu, te vor scoate din gheena focului.

Cunoscând toate acestea, să nu fiţi înflăcăraţi şi zeloşi numai acum, când vă vorbesc, ci aprindeţi şi mai târziu focul pe care îl aveţi acum. Ieşind de aici, răspândiţi mântuirea în întreg oraşul. Dacă nu-i cunoaşteţi pe cei care suferă de această boală, căutaţi-i. De veţi face aşa, vă voi vorbi şi eu cu mai multă tragere de inimă; voi şti că n-am semănat pe piatră; iar voi veţi ajunge şi mai râvnitori în a săvârşi virtutea.
Se întâmplă cu virtutea ceea ce se întâmplă şi cu banii. După cum cel ce câştigă două monezi de aur capătă mai mare dorinţă să adune şi să strângă zece şi douăzeci de monezi, tot astfel şi cel care face şi săvârşeşte o faptă bună capătă chiar prin săvârşirea acestei fapte sfat şi imbold ca să facă şi alte fapte. Deci, ca să mântuim şi pe fraţii noştri şi să dobândim şi iertare pentru păcatele noastre, dar, mai bine spus, să dobândim multă îndrăznire înaintea lui Dumnezeu, şi înainte de toate celelalte să facem să se slăvească numele lui Dumnezeu, să pornim cu soţiile, cu copiii şi cu cei ai noştri la vânătoarea aceasta! Să-i smulgem din cursa diavolului pe cei prinşi de el după voinţa lui. Să nu ne oprim până ce nu facem tot ce ne stă în putinţă, fie de-i convingem, fie de nu-i convingem. Dar, mai bine spus, este cu neputinţă ca un creştin să nu poată fi convins.

Dar ca să nu aveţi nici această scuză, că nu i-aţi putut convinge, vă spun aşa: Când vezi că nu-l poţi convinge după ce ai vorbit mult cu el şi ai făcut tot ce-ţi stă în putinţă, adu-l la preoţi si   negreşit, cu harul lui Dumnezeu, vor pune mana pe vânat. Tot meritul va fi al tău, care l-ai adus la preoţi. Acestea să le spună bărbaţii femeilor, femeile, bărbaţilor, părinţii, copiilor, prietenii, prietenilor. Să afle şi iudeu, şi cei care par că sunt în rândurile noastre dar gândesc ca iudeu, să afle de râvna, de grija şi de privegherea ce le avem pentru fraţii noştri care au trecut de partea iudeilor. Dar, negreşit înaintea noastră, aceia îi vor respinge pe creştinii care se duc la sinagogile iudeilor. Dar, mai bine spus, nici nu va mai îndrăzni cineva de acum înainte sa se ducă la ei, ci trupul Bisericii va fi curat. Iar Dumnezeu, Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi să vină la cunoaşterea adevărului , să vă dea vouă putere la această vânătoare, iar pe ei săi scape de această rătăcire şi, mântuindu-ne pe noi toţi, să ne învrednicească de împărăţia cerurilor, spre slava Lui, că Lui se cuvine slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.