din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudeiâ€
Ed. IBMBOR – 2007
La cele rămase de spus împotriva ereticilor,
despre judecată şi milostenie;
ÅŸi la cererea mamei fiilor lui Zevedeu
1. De la război ne-am întors ieri, de la război ÅŸi de la luptă cu ereticii, cu săbiile pline de sânge, cu sabia cuvântului înroÅŸită! N-am doborât la pământ trupuri, ci am ucis gânduri ÅŸi „ toată trufia ce se ridică împotriva cunoaÅŸterii lui Dumnezeuâ€Â . AÅŸa e chipul acestei lupte! Tot aÅŸa este ÅŸi felul acestor arme. ÃŽnvăţându-ne despre amândouă, fericitul Pavel spunea: „ Pentru că armele luptei noastre nu sunt trupeÅŸti, ci puternice cu ajutorul lui Dumnezeu spre dărâmarea întăriturilor, ca să surpe iscodirile mintii ÅŸi toată trufia ce se ridică împotriva cunoaÅŸterii lui Dumnezeuâ€
Ar trebui să spun celor care au lipsit ieri de la biserică cum cădeau ereticii pe câmpul de bătălie, să le istorisesc lupta, încăierarea, biruinţa, trofeele. Dar ca să nu vă fac mai trândavi pe voi, care ati lipsit ieri, nu voi mai vorbi despre acestea, ci-mi voi continua azi cuvântul, pentru ca, muşcaţi de pagubă, să nu mai lipsiţi de la biserică. Iar dacă este vreunul dintre voi plin de râvnă şi curios, poate afla cele spuse de mine ieri de la cei ce au fost aici. Ascultătorii mi-au arătat atâta dragoste, încât au plecat acasă luându-mi cuvântarea, cuvânt cu cuvânt, şi n-au lăsat să se piardă nimic din cele ce-am spus. Pe acelea, dar, de la ei le veţi afla. Astăzi va trebui neapărat să vă vorbesc despre obiecţia pe care ereticii o ridică împotriva noastră.
– Care-i obiecÅ£ia aceasta?
- Mai înainte am vorbit despre stăpânia Celui Unuia-Născut ÅŸi am arătat că are aceeaÅŸi stăpânie ca ÅŸi Tatăl Care L-a născut. Despre aceasta am vorbit mult. Anomeii, răniÅ£i de cele spuse, au adus împotriva noastră alte cuvinte din Evanghelie, într-un fel spuse, ÅŸi într-alt fel răstălmăcite de ei. Iată ce este scris:„Dar a ÅŸedea de-a dreapta Mea ÅŸi de-a Stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a gătit de Tatăl Meuâ€
Åži astăzi vă îndemn ÅŸi vă sfătuiesc ceea ce totdeauna am sfătuit dragostea voastră: să nu treceÅ£i niciodată cu uÅŸurinţă peste cuvintele Scripturii, ci să căutaÅ£i să pătrundeÅ£i înÅ£elesul lor; căci dacă te opreÅŸti numai la cuvinte ÅŸi nu cauÅ£i nimic mai mult decât e scris, cazi în multe greÅŸeli. Scriptura spune că Dumnezeu are aripi: „ Cu acoperământul aripilor Tale mă vei acoperiâ€Â , zice Profetul, dar nu vom spune din pricina asta că fiinÅ£a aceea spirituală ÅŸi nepieritoare a Dumnezeirii este întraripată. Dacă nu putem spune aÅŸa despre oameni, cu atât mai mult despre acea fire nemuritoare, nevăzută ÅŸi neînÅ£eleasă.
– Dar ce trebuie să înÅ£elegem prin aripi?
– Ajutorul, liniÅŸtea, acoperământul, sprijinul, nebiruitul ajutor.
Scripturile spun iarăşi că Dumnezeu doarme, grăind aÅŸa: „ DeÅŸteaptă-Te, pentru ce dormi, Doamne?â€Â . Nu s-a spus asta ca să bănuim că Dumnezeu doarme, ar fi cea mai mare prostie!! Nu! Prin cuvântul somn Scriptura ne arată îndelunga-răbdare ÅŸi îngăduinţă a lui Dumnezeu. Alt profet spune: „ Fi-vei oare ca un om ce doarme?â€Â .
Vezi că au trebuinţă de multă pricepere cei ce vor să cerceteze comoara Dumnezeieştilor Scripturi? Dacă ascultăm de mântuială, fără atenţie şi la întâmplare cele spuse de Scriptură, se vor naşte nu numai acele rătăciri ale ereticilor, ci va fi şi luptă mare între cuvintele Scripturii. într-un loc al Scripturii se spune că Dumnezeu doarme, în altul ca nu doarme. Amândouă aceste locuri sunt adevărate, dacă dai cuvintelor înţelesul ce se cuvine. Cel care spune că Dumnezeu doarme arată prelungirea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, iar cel care spune că nu doarme ne vădeşte firea Sa nemuritoare.
Aşadar, pentru că avem trebuinţă de multă pricepere, să nu luăm cu uşurinţă nici cuvintele: „ Nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a gătit de Tatăl Meu†. Cuvintele acestea nu sunt o nimicire a atotputerniciei Fiului, nici o ştirbire a autorităţii Lui, ci dovada unei mari griji, dovada înţelepciunii şi dovada purtării de grijă pentru neamul nostru.
Că Fiul este stăpân ÅŸi să pedepsească, ÅŸi să cinstească, ascultă că însuÅŸi o spune: „ Când va veni, grăieÅŸte El, Fiul Omului întru slava Sa…, va pune oile de-a dreapta, ÅŸi caprele de-a stânga. Åži va zice celor din dreapta Lui: „ VeniÅ£i, binecuvântaÅ£ii Părintelui Meu, de moÅŸteniÅ£i împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Că am flămânzit ÅŸi Mi-aÅ£i dat să mănânc; am însetat ÅŸi Mi-aÅ£i dat să beauâ€Â . Iar celor de-a stânga le va zice: „ DuceÅ£i-vă de la Mine, blestemaÅ£ilor, în focul cel gătit diavolului ÅŸi îngerilor lui! Că am flămânzit ÅŸi nu Mi-aÅ£i dat să mănânc; am însetat ÅŸi nu Mi-aÅ£i dat să beau; străin am fost ÅŸi nu M-aÅ£i primitâ€Â . Ai văzut că judecata Fiului este deplină, că ÅŸi cinsteÅŸte ÅŸi osândeÅŸte, ÅŸi încununează ÅŸi pedepseÅŸte? Că pe unii îi duce în împărăţia cerurilor, iar pe alÅ£ii îi trimite în gheenă?
2. Dar vezi în aceste cuvinte şi multa purtare de grijă pentru noi! Când grăieşte celor încununaţi, le spune: „ Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii†. Celor osândiţi însă nu le spune: „ Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul ce/ gătit vouă†, ci: „ cel gătit diavolului†. Împărăţia a gătit-o oamenilor, dar gheena, spune Domnul, n-a gătit-o oamenilor, ci a pregătit-o diavolului şi îngerilor lui. Dacă voi duceţi o astfel de viaţă încât sunteţi vrednici de osândă şi de pedeapsă, în sarcina voastră e drept să cadă vina. Vedeţi cât de plecat e Domnul spre iubirea de oameni! Încă nu sunt luptătorii, şi cununile au şi fost pregătite, şi răsplăţile sunt dinainte gata! Spune doar: „ de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii†.
ÃŽn parabola celor zece fecioare se poate vedea acelaÅŸi lucru. Pentru că avea să vină Mirele, zic fecioarele cele nebune celor înÅ£elepte: „ DaÅ£i-ne nouă din untdelemnul vostru†. Iar acelea le-au răspuns: „ Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă!â€Â . Scriptura nu vorbeÅŸte aici de untdelemn ÅŸi de foc, ci de feciorie ÅŸi milostenie; cuvântul feciorie este luat ca foc, iar cuvântul milostenie este luat ca untdelemn, arătând că fecioria are mare trebuinţă de milostenie ÅŸi că fără de ea nu se poate mântui.
– Cine sunt cei care vând acest untdelemn?
– Cine alÅ£ii decât săracii? Că nu primesc mai mult decât dau! Să nu socoteÅŸti milostenia risipă, ci venit! Nu cheltuială, ci câştig! PrimeÅŸti mai mult decât dai! Dai pâine, ÅŸi primeÅŸti viaţă veÅŸnică! Dai haină, ÅŸi primeÅŸti haină nestricăcioasă! Dai un pat ÅŸi un acoperiÅŸ, ÅŸi primeÅŸti împărăţia cerurilor! Dai cele ce pier, ÅŸi le primeÅŸti pe cele ce veÅŸnic rămân.
– Dar cum pot face milostenie, când ÅŸi eu sunt sărac?, mă întrebi.
- Mai cu seamă când eşti sărac poţi milui. Cel bogat, îmbătat de mulţimea banilor şi averilor lui, cu fierbinţeli din pricina unei boli cumplite de friguri, are o dragoste pe care nu şi-o poate sătura, vrea să-şi mărească tot mai mult averile. Cel sărac, izbăvit de această boală, dă mai cu uşurinţă din ceea ce are. Milostenia nu stă în măsura averii, ci în măsura voinţei. Văduva aceea a aruncat atunci în cutia bisericii doi bănuţi , şi a întrecut pe cei ce se semeţeau cu bogăţia lor; iar cealaltă văduvă, cu un pumn de făină şi cu puţin untdelemn pe fundul vedrei, l-a găzduit pe omul acela, pe Ilie, al cărui suflet atingea cerul . Şi nici uneia, nici alteia, sărăcia nu le-a fost o piedică. Nu pune dar înainte pricini zadarnice şi neîntemeiate! Domnul nu-ti cere să faci milostenii bogate, îţi cere ca bogată să-ţi fie voinţa. Bogăţia milosteniei nu se arată din măsura celor date, ci din graba celor ce dau. Eşti sărac, mai sărac chiar decât toţi oamenii? Totuşi nu eşti mai sărac decât văduva aceea din Evanghelie, care i-a întrecut cu multă prisosinţă pe cei bogaţi. Eşti lipsit chiar de hrana cea de toate zilele? Dar nu eşti mai lipsit decât sidoneanca aceea care, ajunsă în pragul foametei, n-a cruţat bruma de hrană ce o mai avea nici când moartea o aştepta, iar copiii în jurul ei îi cereau de mâncare. Cu sărăcia ei cea mare a cumpărat bogăţie nespusă! A făcut din pumnul de făină arie, din vadra de untdelemn, râu, din puţine a făcut să izvorască multe!
Dar să ne întoarcem la subiect, să nu mai fac dese abateri. AÅŸadar, când avea să vină Mirele, acestea grăiau fecioarele acelea între ele. Cele înÅ£elepte le-au trimis pe cele nebune la cei ce vând. Dar nu mai era timp ca să cumpere untdelemn. Åži pe bună dreptate! Vânzătorii sunt numai în lumea aceasta. După ce pleci de aici, după ce se închide teatrul, nu mai poÅ£i găsi leac pentru cele săvârÅŸite, nici iertare, nici cuvânt de apărare, ci, neapărat, osândă. Cum s-a ÅŸi întâmplat atunci. Când a venit Mirele, cele înÅ£elepte au ieÅŸit cu candelele aprinse, cele nebune însă, venind în urma intrării Mirelui, au bătut la uÅŸa cămării de nuntă ÅŸi au auzit cuvântul acela înfricoşător: „ DuceÅ£i-vă, nu vă ÅŸtiu pe voi!â€Â .
Ai văzut că Fiul şi cinsteşte şi osândeşte, şi încununează şi pedepseşte, şi primeşte şi alungă, şi că este stăpân şi pe una şi pe alta? Aceasta poţi să o vezi şi în pilda viei, şi cu cei ce au primit cinci şi doi talanţi şi cu cel ce a primit numai unul; pe cei dintâi i-a lăudat şi i-a pus peste mai multe, iar pe celălalt a poruncit să fie aruncat afară, în întunericul cel mai din afară .
3. Dar care-i argumentul cel mai puternic al anomeilor, dar, mai bine spus, cel mai plin de nebunie? Ei spun că într-adevăr Fiul are puterea şi de a osândi şi de a încununa, şi de a pedepsi şi de a răsplăti, dar nu este al Fiului să dea şederea pe scaunul cel mai de sus, nici cinstea cea mai înaltă.
Dar dacă vei afla că hotărârii Lui nu-i scapă nimic, ai să lepezi pretenÅ£ia aceasta nechibzuită? Ascultă deci, că spune El însuÅŸi: „ Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiuluiâ€Â .
Dacă are toată judecata, urmează că hotărârii Lui nu-i scapă nimic. Căi Cel ce are toată judecata este stăpân să ÅŸi pedepsească ÅŸi să ÅŸi încununeze. Iar cuvântul acesta: „ a dat†, să nu-l înÅ£elegi omeneÅŸte, iubitule! Că nu I-a dat Fiului ca unuia ce nu avea, nici n-a născut un Fiu nedesăvârÅŸit, nici că I s-a adăugat pe urmă Lui, ci cuvântul „ a datâ€Â înseamnă că L-a născut pe Fiul aÅŸa, desăvârÅŸit, deplin. Se foloseÅŸte de cuvântul acesta ca să nu socoteÅŸti doi dumnezei născuÅ£i, ci ca să cunoÅŸti ÅŸi rădăcina ÅŸi fructul, ÅŸi nu ca să socoteÅŸti că I s-a adăugat pe urmă puterea de a judeca. Altădată, când a fost întrebat: „ Au doară împărat eÅŸti Tu?â€Â , n-a răspuns: „ am luat împărăţia†, n-a spus că I s-a adăugat Lui împărăţia, ci: „ Eu pentru aceasta M-am născutâ€Â .
Dacă S-a născut împărat desăvârşit, urmează că e şi Judecător. Căci însuşirea împăratului este şi de a judeca, şi de a hotărî, şi de a cinsti, şi de a pedepsi.
Şi din alte locuri poţi vedea că El este stăpân să dea cele mai înalte cinstiri. Ce chichiţă îţi va mai rămâne, când îl vom aduce în mijloc pe cel mai bun dintre toţi oamenii şi vom arăta că acesta a fost încununat de Fiul?
– Åži cine-i omul acesta mai bun decât toÅ£i oamenii?
– Cine altul decât acel făcător de corturi, dascălul lumii, cel ce a străbătut marea ÅŸi uscatul ca ÅŸi cum ar fi fost înaripat, vasul alegerii, nuntaÅŸul lui Hristos, săditorul Bisericii, zidarul cel înÅ£elept, propovăduitorul, alergătorul, atletul, ostaÅŸul, învăţătorul, cel ce a lăsat amintirile virtuÅ£ii sale în toată lumea, cel ce a fost răpit înainte de învierea cea de obÅŸte în al treilea cer, cel ce a fost dus în rai, cel ce a fost făcut de către Dumnezeu părtaÅŸ tainelor celor negrăite, cel ce a auzit acelea ce nu sunt cu putinţă firii omeneÅŸti să le grăiască, cel ce s-a bucurat de mai mult har ÅŸi ÅŸi-a dat mai mare osteneală. Că s-a ostenit mai mult decât toÅ£i, ascultă-l pe el spunând: „ Mai mult decât ei toÅ£i m-am ostenitâ€Â . Iar dacă s-a ostenit mai mult decât toÅ£i, mai mult decât toÅ£i este ÅŸi încununat, căci „ fiecare îşi va lua plata după osteneala luiâ€Â . Iar dacă primeÅŸte o cunună mai mare decât a Apostolilor – iar la fel cu Apostolii nu este nimeni, ÅŸi el e mai mare ca ei urmează că se va bucura de cea mai înaltă cinste ÅŸi de cea mai de sus ÅŸedere pe scaun.
– Dar cine-i Cel ce-l încununează?
– Ascultă că o spune el (însuÅŸi): „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârÅŸit, credinÅ£a am păzit. De acum mi sa gătit cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Dreptul Judecător, în ziua aceeaâ€Â . „ Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiuluiâ€Â . Dar nu numai de aici se vede asta, ci ÅŸi din următoarele: „ Åži nu numai mie, ci ÅŸi tuturor celor ce-au iubit arătarea Luiâ€Â .
– Dar a cui este arătarea?
– Ascultă, că o spune el: „ S-a arătat harul cel mântuitor al Domnului tuturor oamenilor, învăţându-ne ca, lepădând păgânătatea ÅŸi poftele cele lumeÅŸti, să vieÅ£uim în cuminÅ£enie, cu dreptate ÅŸi cucernicie în veacul de acum, aÅŸteptând fericita nădejde ÅŸi arătarea slavei marelui Dumnezeu ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristosâ€Â .
4. Dar lupta noastră cu ereticii s-a terminat. Am biruit în luptă şi am avut o victorie strălucită, dovedind prin toate cele spuse că Fiul este stăpân şi să cinstească, şi să osândească, că are toată judecata, că El încununează pe cel mai bun decât toţi, că însuşi El a arătat în pildele acelea că face şi una şi alta, şi cinsteşte şi pedepseşte. Trebuie însă acum să scot şi tulburarea din sufletul fraţilor şi să-i învăţ pentru ce a grăit Domnul aşa: „ Nu este al Meu a da†. Ştiu că mulţi sunt nedumeriţi în privinţa acestor cuvinte. Deci, ca să pun capăt nedumeririi, să potolesc tulburarea sufletelor lor, încordaţi-vă mintea şi pregătiţi-vă voinţa. Trebuie să muncesc mai mult. Nu-i acelaşi lucru a lupta cu a învăţa, a doborî pe duşman cu a-l îndrepta pe al tău, aici ai nevoie de mai multă râvnă! Trebuie să ai grijă să nu treci cu vederea mădularul care şchioapătă şi nici să-l nesocoteşti pe cel ce se tulbură. Spun, dar, să nu vă tulbure spusa mea, nici să vă neliniştească, spun că nu numai al Fiului nu este a da, ci nici al Tatălui. Şi cu glas mare strig asta, mai puternic decât o trâmbiţă, că nu este al Fiului a da, nici al Lui, nici al Tatălui. Că dacă ar fi al Lui, ar fi şi al Tatălui; iar dacă ar fi al Tatălui, ar fi şi al Lui. De aceea El nu a spus numai: „ nu este al Meu a da†.
– Dar cum?
- „ Nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a gătit†. Arată deci că nu este nici al Lui, nici al Tatălui, ci al altora.
– Dar ce înÅ£eles are graiul acesta?
– ÃŽmi închipui că v-a crescut tulburarea, s-a făcut mai mare nedumerirea, că sunteÅ£i neliniÅŸtiÅ£i. Dar nu vă temeÅ£i! n-am să mă opresc până ce nu voi da dezlegarea graiului acestuia. ÃŽngăduiÅ£i-mă însă ca să urc cuvântul mai sus. Altfel, nu-i cu putinţă să lămuresc totul.
Despre ce dar e vorba? Mama fiilor lui Zevedeu, a lui Iacov ÅŸi a lui Ioan, s-a apropiat cu cei doi fii ai ei de Iisus, pe când Domnul Se ducea la Ierusalim, ÅŸi I-a zis: „ Zi ca cei doi fii ai mei să ÅŸadă unul de-a dreapta ÅŸi altul de-a stânga Taâ€Â .
Un alt evanghelsit spune că cei doi fii I-au cerut lui Hristos asta. Dar nu-i nici o nepotrivire între o spusă ÅŸi alta – căci nu trebuie să trecem nici peste aceste lucruri mici -, ci ei au trimis-o mai întâi pe mama lor; iar după ce a grăit ea ÅŸi le-a deschis calea, L-au mai rugat ÅŸi ei. Nu ÅŸtiau ce grăiesc, dar cu toate acestea au grăit. DeÅŸi erau Apostoli, totuÅŸi erau încă nedesăvârÅŸiÅ£i; erau ca niÅŸte puiÅŸori, care se clatină în cuibul lor pentru că nu le sunt încă întărite aripile.
Trebuie să ÅŸtiÅ£i neapărat ÅŸi aceea că Apostolii înainte de răstignire erau în mare neÅŸtiinţă. De aceea, Å£inându-i de rău, Domnul le zice: „încă ÅŸi voi sunteÅ£i nepricepuÅ£i?  …încă nu înÅ£elegeÅ£i nici nu pricepeÅ£i că nu despre pâine v-am vorbit când v-am spus să vă păziÅ£i de aluatul fariseilor?â€Â . Åži iarăşi: „ încă multe am a vă spune, dar nu le puteÅ£i purta acumâ€Â . Nu numai că nu le cunoÅŸteau pe cele mai înalte, dar adeseori de frică ÅŸi din lipsă de curaj dădeau uitării ÅŸi cele pe care le auzeau. Certându-i pentru lipsa de curaj, le zicea: „ nimeni din voi nu Mă întreabă: „ Unde mergi?†. Dar pentru că am spus acestea, întristarea a umplut inima voastrăâ€Â . Åži iarăşi, vorbind despre Mângâietorul: „ Acela vă va aduce aminte de toate ÅŸi vă va învăţaâ€Â . N-ar fi spus: „ Vă va aduce aminte†, dacă n-ar fi dat uitării multe din spusele Sale.
Nu spun aceste lucruri fără pricină, ci pentru că Petru acum face o mărturisire desăvârÅŸită, ÅŸi îndată uită tot ce a spus. Cel care a spus: „ Tu eÅŸti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu†, cel care a fost fericit de Domnul pentru această mărturisire , aÅŸa de tare a greÅŸit puÅ£in mai târziu, că îl numeÅŸte satană: „ Mergi înapoia mea, Satano, îi spune, că nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilorâ€Â . Poate fi un om mai nedesăvârÅŸit ca acela care nu cugetă cele ale lui Hristos, ci cugetă cele ale oamenilor? Domnul îi vorbise lui Petru despre răstignire ÅŸi despre înviere; dar pentru că Apostolul nu cunoÅŸtea adâncul celor spuse, nici taina învăţăturilor ÅŸi nici nu înÅ£elesese mântuirea care avea să vină lumii, de aceea L-a luat pe Domnul de-o parte ÅŸi I-a zis: „ Milostiv fii Å¢ie, Doamne! Să nu-Å¢i fie Å¢ie aceastaâ€Â . Vezi că Petru nu ÅŸtia nici de înviere? Dând să se înÅ£eleagă acest lucru, Evanghelistul spune: „ Că încă nu ÅŸtiau Scriptura, că El trebuia să învieze din morÅ£iâ€Â . Dacă Apostolii nu ÅŸtiau asta, cu atât mai mult nu le cunoÅŸteau pe celelalte, de pildă împărăţia cea de sus, începătura noastră, înălÅ£area la cer. Se târau pe jos, încă nu puteau zbura la înălÅ£ime.
5. AÅŸadar, pentru că cei doi fii ai lui Zevedeu aveau această părere ÅŸi pentru că se aÅŸteptau ca îndată să se înfăptuiască pentru Hristos în Ierusalim împărăţia Sa – mai mult decât atât nu ÅŸtiau altceva; acest lucru îl arată ÅŸi celălalt evanghelist; când spune că ei credeau că are să vină împărăţia Lui, se gândeau la o împărăţie omenească ÅŸi credeau că pentru asta se duce Domnul la Ierusalim, nu la cruce ÅŸi la moarte; deÅŸi auziseră despre cruce ÅŸi despre moarte de multe ori, totuÅŸi nu o puteau înÅ£elege bine -, aÅŸadar, pentru că nu aveau încă o cunoaÅŸtere desăvârÅŸită a dogmelor, ÅŸi credeau că El Se duce la o împărăţie lumească, ÅŸi că are să împărătească în Ierusalim, s-au apropiat de El pe cale, socotind că au un prilej potrivit, ÅŸi I-au făcut cererea aceasta. Rupându-se de ceata ucenicilor ÅŸi în-suÅŸindu-ÅŸi ei totul, au pretins să ÅŸadă pe scaunele cele mai înalte ÅŸi să fie primii între ceilalÅ£i, socotind că lucrurile au ÅŸi luat sfârÅŸit, că s-a făcut totul, ÅŸi că n-a mai rămas decât timpul cununilor ÅŸi al răsplăţilor. O astfel de socotinţă vădea însă cea mai mare neÅŸtiinţă.
Vă voi aduce dovada că cele spuse nu sunt păreri ÅŸi presupuneri chiar din gura lui Hristos, Care ÅŸtie tainele. Când cei doi fraÅ£i I-au cerut asta, ascultă ce le spune: „ Nu ÅŸtiÅ£i ce cereÅ£i!â€Â . Ce dovadă mai lămurită vrei? Vezi că nu ÅŸtiau ce cereau? îi vorbeau de cununi, de răsplăti, de ÅŸederea pe scaunele cele mai înalte ÅŸi de cinste, când încă nu începuseră luptele! Domnul lasă să se înÅ£eleagă două lucruri prin cuvintele: „ nu ÅŸtiÅ£i ce cereÅ£i!†. Mai întâi, că ei I-au vorbit de o împărăţie, despre care Hristos n-a spus nici un cuvânt, – căci n-a făcut nici o făgăduinţă despre împărăţia aceasta de jos, lumească -, ÅŸi apoi, că, cerând ei de pe acum ÅŸederea pe scaunele cele mai de sus ÅŸi cinstirile cele mai înalte ÅŸi voind să fie mai străluciÅ£i ÅŸi mai cu vază decât ceilalÅ£i ucenici, n-au cerut asta la timp potrivit, ci, dimpotrivă, într-unul foarte nepotrivit.
Timpul acela când au cerut ei asta nu era timp de cununi, nici de răsplăţi, ci de lupte, de osteneli, de sudori, de războaie. Cu alte cuvinte, Hristos le spune aÅŸa: „ Nu ÅŸtiÅ£i ce cereÅ£i! îmi vorbiÅ£i de asta, când încă nu v-aÅ£i ostenit, când încă nu aÅ£i intrat pe câmpul de bătălie, când încă omenirea este neîndreptată, când încă stăpâneÅŸte păgânătatea, când încă toÅ£i oamenii sunt pierduÅ£i, încă n-aÅ£i intrat în arenă, încă nu v-aÅ£i dezbrăcat pentru lupte! PuteÅ£i oare bea paharul pe care-l voi bea Eu ÅŸi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaÅ£i?â€Â .
Prin pahar ÅŸi prin botez înÅ£elege aici răstignirea ÅŸi moartea Lui; pahar, pentru că îl bea cu plăcere, ÅŸi botez, pentru că prin moarte a curăţit lumea. Dar nu numai pentru această pricină, ci ÅŸi pentru uÅŸurinÅ£a învierii. După cum cel ce se botează în apă iese cu multă uÅŸurinţă, fiindcă apa nu-l împiedică deloc, tot aÅŸa ÅŸi El, pogorându-Se în moarte, S-a sculat cu mai multă uÅŸurinţă. De aceea numeÅŸte botezul moarte. Cu alte cuvinte, spune aÅŸa: „ PuteÅ£i fi junghiaÅ£i? PuteÅ£i să muriÅ£i? Timpul de acum este timp de moarte, de primejdii ÅŸi de osteneli†. Cei doi fraÅ£i I-au răspuns Domnului: „ Putemâ€Â , n-au înÅ£eles ceea ce a spus Domnul, dar au făgăduit cu nădejdea că vor primi ce-au cerut. Åži le-a spus Domnul: „ Paharul Meu il veÅ£i bea ÅŸi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veÅ£i botezaâ€Â . A vorbit aici de moartea lor. ÃŽntr-adevăr, lui Iacov I s-a tăiat capul cu sabia . Iar Ioan era să fie ucis de mai multe ori. „ Dar a ÅŸedea de-a dreapta ÅŸi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci se va da celor pentru care s-a gătitâ€Â . Cu alte cuvinte le spune aÅŸa: „ VeÅ£i muri, veÅ£i fi înjunghiaÅ£i ÅŸi veÅ£i fi cinstiÅ£i cu mucenicia; dar ca să fiÅ£i întâii nu este al Meu a da, ci se va da celor ce s-au nevoit prin mai multă silinţă, prin mai mare râvnă să ia aceste locuri†.
Dar ca să fie mai clare cele ce spun, să ne închipuim pe cineva care judecă şi împarte premiile la jocurile atletice. O mamă care are doi copii vine la judecător cu copiii ei şi-i zice: „ Fă ca aceşti doi copii ai mei să ia cununa!†. Ce-i va răspunde acela? îi va da acelaşi răspuns: „ Nu este al meu a da! Sunt judecător! Nu încununez ca să fac plăcere cuiva, nici la rugămintea şi cererea celor care vin la mine, ci după felul cum se sfârşesc lucrurile†. Aşa trebuie să facă judecătorul şi împărţitorul de premii! Să nu dea premiile fără nici o socoteală şi la întâmplare, ci să cinstească vitejia! La fel a făcut şi Hristos. N-a spus acele cuvinte ca să arate că este deosebire între El şi Tatăl, ci ca să arate că nu este numai al Lui a da, ci că este al celor ce se nevoiesc şi se luptă să ia aceste locuri.
Dacă ar fi depins numai de El, atunci toţi oamenii s-ar fi mântuit şi ar fi venit la cunoştinţa adevărului; dacă ar fi depins numai de El, n-ar fi fost felurite cinstiri, căci El i-a făcut pe toţi şi de toţi la fel poartă de grijă.
Că sunt felurite cinstiri, ascultă că o arată Pavel, spunând: „ Una este strălucirea soarelui ÅŸi alta strălucirea lunii ÅŸi alta strălucirea stelelor; că stea de stea se deosebeÅŸte in strălucireâ€Â . Åži iarăşi: „ Dacă zideÅŸte cineva pe temelia aceasta, aur, argint, pietre scumpeâ€Â . Pavel a alcătuit în aÅŸa fel cuvântul, încât să arate felurimea virtuÅ£ii. Åži a spus acestea ca să arate că cei care dorm ÅŸi sforăie nu pot intra în împărăţia cerurilor, că răsplăţile acelea le dobândeÅŸti cu multe necazuri.
Cei doi fii ai lui Zevedeu, din pricină că se bucurau de multă prietenie din partea Domnului şi de îndrăznire faţă de El, socoteau că au să dobândească cinstire mai mare decât ceilalţi Apostoli. De aceea Domnul, pentru ca un astfel de gând să nu-i facă mai nepăsători, le scoate din minte acest gând, spunându-le: „ Nu este al Meu a da, ci al vostru este a lua, dacă voiţi, ca să arătaţi mai mare râvnă, să munciţi mai mult, să vă sârguiţi mai mult. Încununez faptele, cinstesc munca, răsplătesc sudoarea! Dovada prin fapte, aceasta-i pentru Mine cea mai bună garanţie†.
6. Ai văzut că nu în zadar am spus că nu este nici al Lui, nici al Tatălui a da, ci al celor ce se luptă, al celor ce muncesc, al celor ce se nevoiesc? De aceea ÅŸi Ierusalimului îi zice: „ De câte ori am voit să-i adun pe fiii tăi, cum adună cloÅŸca puii ei, ÅŸi n-aÅ£i voit! Iată, se lasă casa voastră pustie!â€Â . Ai văzut că nu se pot mântui nicicând cei trândavi, cei nepăsători, cei leneÅŸi?
De aici mai aflăm şi un alt lucru, nespus, că nici mucenicia nu e îndestulătoare ca să dea cea mai înaltă cinstire şi şederea pe cele mai de sus scaune. Iată, Domnul a prezis celor doi fraţi că au să sufere mucenicia, dar nu le-a prezis că vor dobândi şederea pe scaunele cele mai de sus. Că sunt unii care pot face fapte şi mai mari. Ca să arate lucrul acesta, a spus: „ Paharul Meu îl veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza; dar a şedea de-a dreapta şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da†.
Prin aceste cuvinte Domnul n-a vrut să spună că în împărăţia cerurilor este aÅŸezare de-a dreapta ÅŸi de-a stânga, ci a vrut să arate desfătarea de mai mare cinste ÅŸi dobândirea de întâietăţi, de a fi mai presus decât toÅ£i. Prin urmare, cuvintele „ a ÅŸedea de-a dreapta ÅŸi de-a stânga†le-a spus pogorându-Se la mintea lor. Iacov ÅŸi Ioan cereau într-adevăr întâietăţile; să se arate mai mari decât toÅ£i ceilalÅ£i. Åži lor le spune Hristos: „ Ca să fiÅ£i mai mari decât ceilalÅ£i ÅŸi mai presus de toÅ£i, aceasta n-o puteÅ£i dobândi numai cu mucenicia – căci veÅ£i muri de moarte mucenicească -, iar ca să vă bucuraÅ£i de cea mai înaltă cinstire, „ nu este al Meu a da, ci se dă celor pentru care s-a gătit†.
– Dar, spune-mi, pentru cine s-a gătit? Să vedem: care sunt fericiÅ£ii ÅŸi de trei ori fericiÅ£ii aceÅŸtia, care se bucură de acele strălucitoare cununi? Care sunt dar aceÅŸtia ÅŸi ce au făcut ca să se arate aÅŸa de străluciÅ£i?
– Să-L ascultăm pe Hristos, căci o spune El. Când cei zece ucenici s-au supărat pe cei doi că, rupându-se de ceată, voiau să-ÅŸi oprească pentru ei cea mai înaltă cinste, uită-te cum îndreaptă slăbiciunea, ÅŸi a unora ÅŸi a altora. Chemându-i. El le spune: „ Căpeteniile popoarelor domnesc peste ele ÅŸi cei mari le stăpânesc. Dar la voi să nu fie aÅŸa, ci acela care vrea să fie întâiul între voi să fie slugă tuturorâ€Â . Vezi că cei doi fraÅ£i voiau să fie primii ÅŸi mai mari ÅŸi mai presus ca toÅ£i, ÅŸi, cum s-ar spune, căpeteniile celorlalÅ£i ucenici? De aceea Domnul stăruieÅŸte ÅŸi le scoate la iveală gândurile lor ascunse, spunând: „ Cel ce vrea să fie întâiul între voi să fie slugă tuturor†. „ De vi-s dragi ÅŸederile pe scaunele cele mai de sus ÅŸi cinstea cea mai înaltă, le spune Domnul, umblaÅ£i după scaunele cele mai de jos, căutaÅ£i să fiÅ£i mai nebăgaÅ£i în seamă decât toÅ£i, mai smeriÅ£i decât toÅ£i, mai mici decât toÅ£i, aÅŸezaÅ£i-vă în urma celorlalÅ£i. Virtutea aceasta dă cinstea aceea. Pilda e lângă voi ÅŸi cu multă prisosinţă. „ Că n-a venit Fiul Omului ca să fie slujit ci ca să slujeascăâ€Â .
Că asta vă face străluciţi şi cu vază, uitaţi-vă că se întâmplă lucrul acesta cu Mine, Care nu am trebuinţă nici de cinste, nici de slavă, şi totuşi, prin această smerenie săvârşesc miile de bunătăţi†.
Înainte de a lua Domnul trup şi a Se smeri, toate piereau şi se stricau; dar când S-a smerit pe Sine, pe toate le-a ridicat la înălţime; a prăpădit blestemul, a stins moartea, a deschis raiul, a omorât păcatul, a deschis bolţile cerului, a urcat la cer începătură nouă, a umplut lumea de bună-credinţă, a alungat rătăcirea, a adus adevărul, a ridicat pe tronul cel împărătesc începătura noastră, a lucrat mii şi mii de bunătăţi, pe care nici eu, nici toţi oamenii nu le-ar putea înfăţişa prin cuvânt. Înainte de a Se smeri pe Sine, numai îngerii îl cunoşteau; dar când S-a smerit pe Sine, toată firea omenească L-a cunoscut.
Vezi  că smerenia nu L-a micşorat, ci a adus mii şi mii de câştiguri, a lucrat mii şi mii de fapte mari şi a făcut ca slava Lui să strălucească şi mai mult? Dacă smerenia este un bun atât de mare chiar când e vorba de Dumnezeu, Care nu are nevoie de nimic şi Căruia nu-I lipseşte nimic, dacă I-a adăugat Lui mai multe slugi şi Şi-a întins împărăţia, pentru ce te temi tu că ai să te micşorezi din pricina smereniei? Atunci vei fi   mai sus, atunci vei fi mare, atunci vei fi strălucit, atunci vei fi cu vază, când te vei smeri pe tine însuti, când nu vei îndrăgi şederile în frunte, când vei primi să fii umilit; să fii junghiat, să fii în primejdii, când vei căuta să slujeşti celor mulţi, să-i îngrijeşti, să le porţi de grijă şi să fii gata să faci şi să suferi orice în vederea acestui scop.
Gândindu-ne, dar, iubiţilor, la acestea, să urmărim smerenia cu multă tragere de inimă! Să le îndurăm cu plăcere pe toate, şi când suntem ocărâţi, şi când suntem scuipaţi, şi când suferim cele mai grozave umilinţe, şi când suntem batjocoriţi, şi când suntem dispreţuiţi, nimic nu ne face atât de înalţi, nimic nu ne dă atâta slavă şi cinste, nimic nu ne arată atât de mari ca virtutea smereniei, pe care facă Dumnezeu să o săvârşim pe deplin şi să dobândim bunătăţile făgăduite, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care slavă şi cinste şi închinăciune Tatălui şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.