Cuvânt despre post

din “Omilii si cuvantari”

CUVÂNT DESPRE POST, CARE S-A ZIS
ÎN SĂPTĂMÂNA A ŞASEA A SFINTELOR
PATRUZECI DE ZILE
Cât de veselitoare sunt valurile mării noastre celei duhovniceşti, mult mai, veselitoare decât cele ale mării pământeşti. Că pe acelea le ridică neorânduiala vânturilor, iar pe acestea le stăpâneşte virtutea ascultară! Şi acelea înălţându-se aduce multă înfiorare cârmaciului, iar acestea arătându-se, dă multă îndrăzneală celui ce grăieşte. Acelea înviforează marea, iar acestea sunt semne ale sufletului ce se veseleşte. Acelea bătând în stâncă slobozesc vuiete nearticulate, iar acestea lovindu-se de cuvântul învăţăturii scot glasuri dulci. Şi adierile zefirului închipuiesc pe uscat valurile mării, când prin ţarini apleacă şi ridică vârfurile spicelor.

Cu toate acestea, valurile duhovniceÅŸti sunt mult mai veselitoare decât frumuseÅ£ea Å£arinilor. Că nu adierile zefirului, ci darul Duhului a ridicat sufletele voastre ÅŸi le-a înfierbântat cu focul acela despre care zice Hristos. „Foc am venit să arunc pe pământ ÅŸi cât aÅŸ vrea să fie aprins” (Le. 12, 49). Pe acesta îl văd aruncat ÅŸi aprins in sufletele voastre. Åži de vreme ce frica lui Hristos a aprins atâtea făclii întru voi, veniÅ£i dar acum să agonisim untdelemnul învăţăturii, ca lumina noastră să Å£ină multă vreme.

Vremea postului se apropie de acum spre sfârşit. Deci vremea postului se grăbeşte către sfârşit şi corabia la liman priveşte. Dar ceea ce se caută nu este a veni la liman, ci a nu trage corabia lipsită de marfă şi de câştig. Şi vă rog pe toţi şi vă poftesc, ca fiecare să-şi cerceteze în conştiinţa sa folosul obţinut din post; şi de va afla câştig mult, să adauge la negustorie, iar de nu va afla nimic adunat, s-o întrebuinţeze, vremea cealaltă care a mai rămas la negustoria duhovnicească. Cât timp este târgul, să negustorim cu mare câştig şi apoi să plecăm, ca nu cu mâinile goale să ne aflăm. Să nu suferim în zadar osteneala postului, şi să pierdem şi plata lui, că se poate să ducem şi osteneala postului şi să nu luăm nici plata lui.

Cum ? Când de bucate ne depărtăm, dar de păcate nu ne lepădăm. Când carne nu mâncăm, dar mâncăm casele săracilor. Când nu ne îmbătăm cu vin ci cu pofta cea rea. Când toată ziua stăm nemâncaţi, dar o petrecem în privelişti desfrânate. Iată osteneala postului, dar plata lui nicăieri. Nu către voi îmi este cuvântul, căci ştiu că sunteţi curaţi de păcatul acesta, dar şi eu ca şi cei necăjiţi, când lipsesc vinovaţii, slobozesc mânia peste cei ce sunt de faţă. Ce folos ai dacă postind mergi la priveliştile fărădelegii, intri în şcoala desfrânării şi în gimnaziul cel slobod al înverşunării şi stai pe scaunul pierzătorilor? Căci scaun al pierzării, gimnaziu, al înverşunării şi şcoală a desfrânării  -  şi nu vei greşi dacă-l vei numi cu toate numirile cele de ruşine  -  este locul de comedie, locul cel prea rău şi plin de toate felurile de boli, cuptorul cel babilonesc.

Căci ca într-un cuptor băgă diavolul cetatea, îl aprinde de jos, nu punând catran, nici câlţi, nici smoală, ci cele mai rele decât acestea, vederi desfrânate, cuvinte de ruşine, versuri urâte şi desfrânate, cântece pline de toată răutatea. Şi cuptorul acela l-a aprins mâini păgâneşti, iar pe acesta îl aprind gânduri mai nebune decât păgânii. Mai cumplit este acesta decât acela, pentru că şi focul este mai cumplit, că nu arde firea trupurilor, ci vatămă sănătatea sufletului şi ceea ce este mai cumplit, că cei ce se ard nu simt. Că de ar fi simţit n-ar slobozi râsete pentru cele ce se fac acolo. Deci aceasta este răutatea cea cumplită, când cineva fiind bolnav, să nu ştie că este bolnav, ci arzându-se cu ticăloşie să nu simtă arsurile.

Care este folosul din post când trupul îl opreşte ele la hrana cea legiuită, iar sufletului îi dai ca hrană, fărădelegea ? Când petreci acolo toată ziua, văzând firea omenească purtându-se cu necuviinţă ? Că desfrânare şi preadesfrânări văd şi hule aud, ca şi prin ochi şi prin urechi să intre boala în suflet. Deci care este folosul postului, când sufletul se hrăneşte cu uncie ca acestea ? Cu care ochi vei vedea pe femeia ta după priveliştea aceea ? Cu care ochi îţi vei vedea fiul ? Cu care pe slugă şi cu care pe prieten? Că fiind nevoie să spui cele ce s-au făcut acolo, te vei necinsti sau vei tăcea afundându-te în ruşine.

Dar de aici nu te reântorci aşa, căci vei putea acasă, cu toată îndrăzneala, să povesteşti toate cele ce s-au grăit: cuvintele cele prooroceşti, dogmele cele apostoleşti, legile cele stăpâneşti; toată masa faptelor celor bune s-o pui înainte, şi pe femeie mai înţeleaptă s-o faci cu povestirile cele de aici, pe fiu mai priceput, pe slugă mai cu dragoste, pe prieten mai cu prieteşug şi chiar pe vrăşmaşul tău îl vei pleca să strice şi să înceteze vrajba.

Vezi că învăţăturile acestea sunt pretutindeni mântuitoare, iar auzurile  acelea nefolositoare. Deci  care  este folosul postului, spune-mi, când cu trupul posteşti, iar cu ochii prea-desfrânezi? Că prea-desfrânare nu este numai lipirea sau împreunarea trupului, ci şi privirea desfrânată. Care este folosul când vii aici şi mergi şi acolo? Eu învăţ, iar acela strică. Eu pun doctorii, iar acela creşte suferinţa. Eu sting văpaia firii, iar acela aprinde văpaia poftei. Care este folosul, spune-mi, când unul zideşte şi altul strică? Ce folos au? Fără numai că se ostenesc în zadar. Deci dar nu aici şi acolo, ci numai  aici sa petrecem cu folos,  nu în zadar şi în deşert, nici spre osândă.

Când unul zideşte şi celălalt strică ce folosesc? Fără numai că se ostenesc. Cu toate că mulţi ar fi cei ce zidesc, dar mâinile multe ale celor ce zidesc sunt    biruite de uşurinţa risipirii. Mare ruşine este cu adevărat văzând tineri şi bătrâni alergând la acest fel de privelişte. Ci o de ar fi răul numai ruşinea! Cu toate că nici aceasta nu este îngăduită, la un bărbat liber. Dar până la ruşine este răul, care aduce pedeapsă şi osândă mare. Toţi cei ce sunt acolo se prind în păcatul prea-desfrânării, nu că se împreună cu femeile cele de acolo, ci privesc la ele cu ochi desfrânaţi. Că şi aceştia sunt vinovaţi de păcatul prea-desfrânării, nu vă voi spune cuvântul meu,  ca să nu-L defăimaţi, ci vă voi citi legea dumnezeiască.

Ce zice dumnezeiasca Scriptură?,,AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârÅŸiÅ£i adulter. Eu însă vă spun vouă : Că oricine se uită la femeie, poftind-o,    a ÅŸi săvârÅŸit prea-desfrânare cu ea în inima lui” (Mt. 5, 27-28). Ai văzut pe prea-desfrânat ? Ai văzut păcatul împlinit? Åži ceea ce este mai cumplit este că prea-desfrânatul fiind prins în păcat, nu se va judeca pentru prea desfrânare, la judecata omenească, ci la cea dumnezeiască unde chinurile sunt fără sfârÅŸit.

Tot cele ce priveşte la femeie pentru a o pofti, a prea-desfrânat cu ea în inima sa. Nu numai boala, ci şi rădăcina bolii o taie. Rădăcina prea-desfrânării este pofta cea păcătoasă. Pentru aceea nu numai prea-desfrânarea se pedepseşte, ci şi pofta, maica ei. Aşa şi doctorii fac, nu stau numai împotriva bolilor, ci şi împotriva rădăcinilor lor. Şi de vor vedea ochii bolnavi, curgerea cea rea o opresc de sus de la tâmple. Aşa face şi Hristos. Patimă cumplită a ochilor sufleteşti este prea-desfrânarea.

De aceea de acolo a oprit curgerea păcatului cu frica Legii. Şi nu numai pentru preadesfrânare a dat pedeapsă, ei şi pentru poftă. Cel care a privit cu poftă spre femeie a păcătuit cu ea în inima sa. Deci inima fiind stricată, ce folos mai este de celelalte părţi ale trupului ? Că precum de vom vedea la copaci inima mâncată, aruncăm cealaltă parte, tot aşa şi la om, când aceea se va pierde, zadarnică mai este sănătatea trupului. Vizitiul a pierit şi a căzut, în zadar mai aleargă caii.

Pretenţioasă este Legea şi are multe sarcini, dar mari sunt şi cununile, căci cele cu osteneală aduc mari răsplătiri. Iar tu nu lua aminte Ia osteneală, ci cugetă la răsplătire, căci aşa se petrece şi cu lucrurile vieţii acesteia. Dacă vei caută la osteneala lucrului, îţi va fi greu şi dificil, iar de vei căuta la răsplătire, îţi va fi uşor şi lesnicios. Aşa şi corăbierul de va privi numai la valuri, niciodată nu va trage corabia din liman, dar privind mai înainte la răsplata negustoriei, se avântă în noian nemărginit. La fel şi ostaşul dacă se va gândi numai la răni şi la tăieturi, niciodată nu se va înrola în armată. Iar dacă mai înainte de răni va cugeta la semnele cele de biruinţă şi la biruinţă, va alerga la oştire ca la o grădină, căci cele grele, se fac uşoare, când nu cugetăm la osteneala îndeplinirii lor, ci luăm aminte la răsplătirile lor.

Dacă voieÅŸti să cunoÅŸti cum cele din fire grele se fac uÅŸoare, ascultă pe Pavel, zicând: „Pentru că necazul nostru de acum, uÅŸor ÅŸi trecător, ne aduce nouă, mai presus de orice măsură, slavă veÅŸnică covârÅŸitoare” (2 Cor. 3, 17). Nedumerire este ceea ce s-a zis. Dacă e necaz, uÅŸor? Căci acestea sunt potrivnice. Dar a dezlegat  nedumerirea,  prin  cele  spuse  mai  pe  urmă.  Cum? Nu privind la cele ce se văd, ci privind cununa, a făcut uÅŸoară nevoinÅ£a. A arătat darul ÅŸi a mângâiat sudorile.

Deci şi tu, când vei vedea femei strălucind la faţă, luminate de podoabe şi vei simţi pofta zădărându-te şi sufletul poftind, priveşte la cununa ce te aşteaptă sus şi vei birui pofta acestei priviri. Ai văzut pe o roabă ca şi tine, pune-ţi în minte pe Stăpânul şi vei face negreşit să înceteze boala. Căci dacă copiii mergând după dascălul lor, nu se răspândesc, nu iau aminte la deşertăciuni, nu cască gura în zadar, cu mult mai vârtos tu, de vei vedea cu gândul pe Hristos că stă de faţă, nu vei pătimi nimic de acest fel.

Cel ce caută la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. Cu dulceaţă de multe ori citesc învăţăturile Legii. O, de ar fi fost cu putinţă să grăiesc acestea către voi toată ziua. Dar mai ales nu către voi, ci către cei ce sunt vinovaţi şi supuşi păcatelor. Dar şi către voi,  ca să vă întăriţi, iar cai ce sunt în boală să se întoarcă întru sănătate. Cel ce priveşte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa. De ajuns sunt cuvintele acestea să curăţească  putrejunea  păcatului.  Dar  iertaţi,  rana  curăţim.  Iar cel ce curăţeşte rana,  este nevoit să pună şi doctorie amară. Şi cu cât veţi suferi cuvintele, cu atât mai mult se va curăţi rugina.

Căci precum firea focului, petrecând tot mai mult cu aurul,  mai  bine mistuieÅŸte  rugina,  aÅŸa ÅŸi frica pricinuită  de aceste cuvinte,  cu cât va petrece mai mult timp în mintea voastră, cu atâta va curaÅ£i mai bine tot păcatul înverÅŸunării. Deci  să  curăţim  aici  mintea  voastră  cu  cuvântul  învăţăturii ca un foc, ca să nu fim siliÅ£i să o curăţăm cu focul gheenei. Căci pe sufletul cel ce se duce de aici curat, nu-l va vătăma focul acela, iar pe cel ce se duce de aici cu păcate, îl va arde focul acela. „Că focul va lămuri ce fel este lucrul fiecăruia” (I Cor. 3, 13). Deci să ne curăţim aici fără de durere, ca să nu o pătimim acolo cu durere.

Din toate câte spui, vei zice, se arată că Legea este plină de osteneală. Dar ce, oare Dumnezeu cele cu neputinţă ne porunceÅŸte ? Ba nu. Astupă-Å£i gura ÅŸi nu prihăni pe Stăpânul. Că nu este acesta chip de îndreptare, ci adăugirea unui păcat mai greu decât cel dintâi. Åži că cei mai mulÅ£i din păcătoÅŸi le este în obicei să învinuiască pe Stăpânul, ascultă: ,,A venit acela căruia i se încredinÅ£ase cinci talanÅ£i ÅŸi a adus alÅ£i cinci. A venit ÅŸi cel căruia i se încredinÅ£ase doi talanÅ£i ÅŸi a adus alÅ£i doi. A venit ÅŸi cel: căruia i se încredinÅ£ase un talant ÅŸi fiindcă alt talant nu avea să aducă, în locul lui a adus învinuire. Cum? „Doamne, Te-am ÅŸtiut că eÅŸti om aspru” (Mt. 25, 24). O, nemulÅ£umire ÅŸi nerecunoÅŸtinÅ£a a slugii. Nu se mulÅ£umeÅŸte cu păcatul, ci aduce ÅŸi învinuire asupra Stăpânului. „Seceri de unde n-ai semănat ÅŸi aduni de unde n-ai risipit”.

Aşa şi în viaţa aceasta, cei ce nu lucrează nici un lucru bun, învinuiesc pe Stăpânul, adăugând păcate la răutăţile lor. Deci să nu învinuieşti pe Stăpânul, că n-a poruncit cele cu neputinţă. Voieşti să cunoşti că n-a poruncit cele cu neputinţă ? Mulţi au împlinit aceste porunci. Şi dacă ar fi fost ele eu neputinţă de împlinit, n-ar fi trecut peste ele din libera lor voie. N-a poruncit feciorie, dar mulţi o trăiesc. Nu a poruncit neagoniseală, dar mulţi se leapădă de cele ale lor, prin fapte arătând şi mărturisind împlinirea cu uşurinţă a poruncilor Legii. Nimeni n-ar fi trecut peste acestea, de n-ar fi fost lesnicioase cele poruncite.

N-a poruncit feciorie, ca cel ce porunceÅŸte feciorie, sub sila legii îl aduce pe cel ce nu voieÅŸte s-o îndeplinească. Iar cel ce sfătuieÅŸte, lasă pe ascultător ca un stăpân să. aleagă. Pentru aceasta ÅŸi Pavel zice: „Cât despre fecioare, n-am poruncă de la Domnul. Vă dau însă sfatul meu” (I Cor. 7, 25). Vezi că n-a dat poruncă, ci sfat. Vezi că n-a poruncit, ci a îndemnat. Åži mare este deosebirea; una este a obligaÅ£iei, iar cealaltă a voinÅ£ei. Nu poruncesc, zice, ca să nu îngreuiez, ci sfătuiesc ÅŸi îndemn, ca să atrag.

Aşa şi Hristos, n-a zis ca toţi să păzească fecioria, că de ar fi poruncit ca toţi să păzească fecioria şi ar fi făcut lege din acest sfat, cel ce n-ar fi păzit-o ar fi fost pedepsit cu pedepse mari, iar cel ce ar fi îndeplinit-o nu ar fi dobândit multă cinste, precum dobândesc cei ce acum o săvârşesc. Ai văzut cum Puitorul de lege ne cruţă pe noi? Cum poartă grijă de mântuirea noastră ? Oare nu putea să o facă şi pe aceasta poruncă, şi cei ce păzesc fecioria să se cinstească, iar cei ce n-o păzesc să se pedepsească? Dar ar fi îngreuiat firea. De aceea cruţă firea noastră, lăsând în afara luptei fecioria. A lăsat, deci, mai presus de nevoinţă fecioria, ca şi cei ce o săvârşesc să fie încununată, arătându-şi mărimea lor de suflet şi cei ce nu pot să dobândească iertare de la Stăpânul.

La fel ÅŸi pentru neagoniseală n-a dat lege. Că n-a zis hotărât: „vinde-Å£i averile tale”, ci ,,de voieÅŸti să fii desăvârÅŸit, du-te, vinde averea ta…” (Mt. 19, 21). La libera ta voie stă alegerea; stăpân eÅŸti al sfatului tău. Nu sileÅŸte, nici nu îngreuiază. Åži de vei împlini acest sfat, te încununezi, iar de nu vei săvârÅŸi nu te pedepseÅŸti. Cele ce sunt poruncite n-au atâta răsplătire precum au cele ce se fac din libera voinţă ÅŸi din osârdie. Iar pentru acestea martor voi aduce pe Pavel, care zice: „Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă”. Pentru ce ? „Pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti” (I Cor. 9, 16). Vezi că cel ce a isprăvit ceva poruncit de lege nu are plată multă? Că este datorie. Iar cel ce nu a împlinit, vinovat este de pedeapsă ÅŸi de osândă. „Căci vai mie dacă nu voi binevesti”. Iar la celelalte care sunt săvârÅŸite din libera voinţă nu este aÅŸa.

Dar cum  Åži care este răsplătirea? „Că, binevestind, pun fără plată Evanghelia lui Hristos înaintea oamenilor, fără să mă folosesc de dreptul meu din Evanghelie” (Idem 9, 18). Acolo era lege ÅŸi pentru aceasta nu avea plată multă, iar aici este fapta liberei voinÅ£e ÅŸi de aceea mare era plata. Acestea toate nu le-am zis în zadar din dumnezeiasca Lege, ci ca să arăt că nu este grea, că nu este dificilă ÅŸi ostenicioasă, nici cu neputinţă de împlinit. Să facem dar arătat aceasta din însuÅŸi cuvintele lui Hristos. „Cel ce priveÅŸte la femeie pentru a o pofti, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”. Åžtia Hristos aceasta, că mult vor încălca Legea ca fiind grea. Pentru aceasta nu a adus învăţătura singură, ci a pomenit ÅŸi de Legea veche, arătând eu iubire de oameni prin asemănare, uÅŸurătatea celei noi.

Åži cum ? LuaÅ£i aminte. Nu a zis numai „Cel ce caută la femeie pentru a o pofti pe ea, iată a preadesfrânat cu ea în inima sa”, ci  -  aici luaÅ£i aminte cu dinadinsul  -  mai întâi a pomenit de Legea cea veche, zicând: „AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. Iar Eu vă zic vouă: Tot cel ce priveÅŸte la femeie pentru a o pofti, iată a desfrânat cu ea în inima sa” (Mt. 5, 27, 28).

Ai văzut pe amândouă Legile, pe cea veche, care a pus-o Moise şi pe cea nouă, care a adus-o Hristos. Dar şi pe aceea El a pus-o, căci El a grăit prin Moise. Şi de unde este arătat că şi pe aceea El a pus-o? Nu de la Ioan, nici de la apostoli voi aduce mărturia, căci către iudei îmi este lupta acum, ci de la prooroci, cărora lor li se pare că cred. De la ei voi arăta că Scriptura şi cea veche şi cea nouă au un singur Dătător de lege.

Åži ce zice Ieremia? „Şi voi pune vouă… aÅŸezământ de lege nou”. Ai văzut aÅŸezământul cel nou numit în Legea cea veche? Ai auzit ÅŸi numirea lui strălucind cu atâţia ani mai înainte? „Şi voi pune vouă… aÅŸezământ de lege nou”. Dar de unde este arătat că ÅŸi pe cel vechi tot El l-a dat ? Din cele ce urmează, căci după ce a zis: „Şi voi pune vouă… aÅŸezământ de lege nou”, a adaus: „Nu după aÅŸezământul de lege pe care l-am făcut cu părinÅ£ii lor…”.

AÅŸa este cu adevărat, dar încă n-am arătat dovada, căci trebuie ca toate cele doveditoare să le aducem de faţă, ca din toate părÅ£ile să se lămurească cuvântul, iar celor neruÅŸinaÅ£i să nu le rămână nici o pricină de învinuire. „Şi voi pune vouă… aÅŸezământ de lege nouă. Nu după aÅŸezământul, de lege pe care l-am făcut cu părinÅ£ii lor…”.

A aÅŸezat legământ lui Noe, când a fost potopul, voind să ne izbăvească de toată frica, ca ne văzând noi ploaie, să socotim că va fi potop ÅŸi se va pierde iarăşi neamul omenesc. De aceea zice: „Iată Eu voi pune legământ cu voi ÅŸi cu seminÅ£ia voastră după voi” (Fac. 9, 9). Apoi a aÅŸezat legământ tăierea împrejur lui Avraam. După aceea a aÅŸezat legământ prin Moise, care le este cunoscut tuturor. A zis Ieremia: „Şi voi pune vouă… aÅŸezământ de lege nou. Nu după aÅŸezământul de lege, pe care l-am făcut cu părinÅ£ii lor”.

Spune care părinÅ£i? Căci ÅŸi Noe a fost părinte ÅŸi Avraam. Deci despre care părinÅ£i zice? Căci nedumerirea neliniÅŸteÅŸte. Ci luaÅ£i aminte aici. „Nu după aÅŸezământul de lege, pe care l-am aÅŸezat părinÅ£ilor lor”. Åži ca să nu zici că de cel din vremea lui Noe, sau de cel din vremea lui Avraam pomeneÅŸte, adaugă apoi ÅŸi vremea. „În ziua în care i-am luat pe ei de mână ÅŸi i-am scos din pământul Egiptului” (Ier. 31, 31), Ai văzut câtă lumină a făcut arătarea timpului ? Nu mai grăieÅŸte împotrivă de acum iudeul. Adu-Å£i aminte de timp ÅŸi vei cunoaÅŸte legământul: „În ziua când i-am luat pe ei de mână”.

Dar pentru ce spune ÅŸi felul ieÅŸirii? „În ziua în care i-am luat pe ei de mână ÅŸi i-am scos din pământul Egiptului”. Ca să arate dragostea părintească, că nu i-a scos ca pe niÅŸte robi, ci ca un tată, luând pe copil de mână, aÅŸa i-a izbăvit. Nu poruncindu-i să vină în urma Lui ca o slugă, ci ca pe un fiu de bun neam ÅŸi slobod l-a scos luându-l de mâna cea dreaptă. Ai văzut acelaÅŸi Puitor de lege al ambelor Legăminte ? Åži de vreme ce ne-am izbăvit de prigoniri în cuvinte îţi voi arăta aceasta ÅŸi din Legământul cel nou, ca să vezi unirea lor. Ai auzit proorocia cea prin cuvinte, învaţă-te ÅŸi proorocirea cea prin închipuiri. Åži fiindcă ÅŸi aceasta este neluminată, pe scurt voi spune ce este proorocia prin închipuire ÅŸi ce este cea prin cuvinte.

Proorocirea cea prin închipuire este proorocia prin lucruri, iar cealaltă este cea prin cuvinte. Pe cei mai cu pricepere îi adeverea prin cuvinte, iar pe cei mai nesimţitori îi încredinţa prin vederea lucrurilor. Şi fiindcă Dumnezeu trebuia să se facă trup şi pământul să se facă cer, iar firea noastră să se suie la neamul cel bun al îngerilor, şi fiindcă vestirea bunătăţilor ce aveau să fie covârşeau nădejdea şi aşteptarea oamenilor şi în scurt, trebuie să se săvârşească lucruri mari, pentru aceasta ca nu cu lucrurile cele noi şi pre-slăvite, arătate deodată, să tulbure pe cei ce ar fi văzut şi auzit, mai înainte le-a închipuit prin lucruri şi prin cuvinte, obişnuind auzul şi vederea lor cu ele şi pregătind pe cele ce vor să fie. In acest fel este proorocia prin cuvinte şi cea prin închipuiri.

Una prin cuvinte, iar cealaltă prin lucruri. îţi voi arăta ÅŸi mai luminat proorocia cea prin lucru ÅŸi cea prin cuvinte ia Hristos. „Ca o oaie spre junghiere s-a adus ÅŸi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde” (Is. 53, 7). Aceasta este proorocia prin cuvânt. Iar atunci când a adus Avraam pe Isac spre junghiere ÅŸi văzând un berbec cu coarnele încurcate într-un mărăcine, l-a adus jertfă cu lucrul, închipuind mai dinainte Patima cea mântuitoare.

VoieÅŸti să-Å£i arăt cele două Legăminte închipuite prin lucruri? Deci precum ai auzit despre oaie prin cuvânt, înÅ£elege-o ÅŸi prin lucru. „SpuneÅ£i-mi cei, ce voiÅ£i să fiÅ£i sub Lege” (Galat. 4, 21). Bine a zis: „cei ce voiÅ£i”, căci nu erau. Că de ar fi fost sub Lege, nu ar fi fost sub Lege. Nedumerire este ceea ce se grăieÅŸte. Că de ar fi fost sub Lege, ar fi cunoscut pe Hristos, care a slobozit de sub jugul Legii. Căci Legea la Hristos trimetea pe cei cu bună înÅ£elegere. Cel ce nu cinsteÅŸte pe Dascălul, nu cunoaÅŸte nici pe Pedagogul. Pentru aceea zice: ,,SpuneÅ£i-mi cei ce voiÅ£i să fiÅ£i sub Lege, nu auziÅ£i Legea ? Că Avraam doi feciori a avut, unul din slujnică, iar altul din cea slobodă, care au altă înÅ£elegere”.

Ai văzut proorocia prin lucru ? Că a avea femei nu este cuvânt, ci lucru. Å¢i-am arătat prin cuvânt ÅŸi slujnică ÅŸi slobodă ale aceluiaÅŸi bărbat, ca să te înveÅ£i prin lucruri că unul este puitorul de lege al ambelor Legăminte. Avraam a avut două femei. Iar acestea închipuiesc cele două Legăminte, care au acelaÅŸi Puitor de lege. Precum acolo oaie ÅŸi oaie, una prin cuvânt, iar alta prin lucru. Åži mare este unirea lucrurilor cu a cuvintelor. AÅŸa ÅŸi aici două Legăminte ÅŸi pe acestea Ieremia mai înainte l-a arătat prin cuvânt, iar Avraam cu cele două femei, prin lucruri le-a închipuit. Căci precum un bărbat cu două femei, aÅŸa un Puitor de lege ÅŸi două Legăminte. Dar alta era ceea ce acestea închipuiesc cele două Legăminte, s-a spus: „Cel ce priveÅŸte la femeie pentru a o pofti, iată a prea-desfrânat cu ea în inima sa”. AÅŸa este cu adevărat.

Dar pentru ce toate acestea le-am spus? Pentru care pricină aminteÅŸte ÅŸi de Legea veche? Căci zice: „AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. A ÅŸtiut că este grea porunca, nu în împlinirea ei, ci din lenevirea ascultătorilor. Că multe din fire lesnicioase se fac atunci, cu anevoie de săvârÅŸit când ne lenevim. Precum ÅŸi cele grele, uÅŸoare ÅŸi lesnicioase se fac când ne silim. Că greutatea nu este în firea lucrurilor, ci în voinÅ£a celui ce o întrebuinÅ£ează. Åži cum că aceasta este adevărat, arătat este din cele ce urmează.

Mierea este dulce şi bună la gust, dar celor bolnavi este amară şi greţoasă, dar nu din firea sa, ci din boala acelora. Aşa şi Legea de se va părea că este grea de îndeplinit, nu din firea sa este aşa, ci din lenevirea noastră. Şi nu-mi pricinuieşte multă osteneală ca să-ţi arăt că este lesnicioasă şi uşor de împlinit. Ceea ce ar fi făcut-o pe ea grea de împlinit, era dacă ar fi zis cele dimpotrivă. Acum ea zice: Fugi de vederea femeii, depărtează-te de înverşunare. Iar cea grea ar fi fost de ar fi zis: Ia aminte la femei, iscodeşte frumuseţile cele străine şi aşa stăpâneşte-ţi pofta, Dar aceasta ar fi fost greu cu adevărat de îndeplinit. Iar a zice: Fugi de cuptor, depărtează-te de foc, nu te apropia de flacără, ca să rămâi nevătămat, aduce multă lesnire; că porunca este potrivit firii, şi nu împotriva ei.

„AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”. Pentru care pricină ne pomeneÅŸte de Legea veche, dacă vrea să aducă alta nouă ? Ca din alăturarea lor să vezi că nu este luptă între aceea ÅŸi aceasta. Căci atunci când va fi ne-împotrivire, înÅ£elegerea va fi mai luminată. Åži fiindcă unii aveau să învinuiască că spune acestea, legiuind împotrivă, de aceea zice, iată pe amândouă Legile alăturea le pun, cercetează ÅŸi vezi unirea lor. Åži nu numai pentru aceasta le-a alăturat, ci ca să arate că cea nouă este ÅŸi lesnicioasă ÅŸi adusă la bună vreme.

AÅ£i auzit că s-a zis celor de demult: Să nu desfrânezi. „Şi a zis aceasta tuturor celor ce au zăbovit în Legea veche, ca un dascăl către un copil leneÅŸ, care încă mai rămâne la lecÅ£iile cele vechi. Åži voind să-l urce la cele mai înalte, îi mustră, zicând: GândeÅŸte-te de câtă vreme stai la lecÅ£ia aceasta”. La fel ÅŸi Hristos, aducându-le aminte că multă vreme au zăbovit în Legea cea veche ÅŸi că a sosit vremea să se suie la o înÅ£elegere mai înaltă, a darului Duhului, îi trage de la: „Auzit-aÅ£i că s-a zis celor de demult: Să nu preadesfrânezi”, lege care era potrivită celor vechi: „Dar Eu vă zic vouă…”. Åži n-a zis acestea celor vechi fiindcă firea omenească era nedesăvârÅŸită, dar când ea a sporit ÅŸi s-a ridicat la o    înÅ£elegere mai înaltă, era nevoie să fie aduse ÅŸi învăţături mai înalte.

Åži ca nu cineva auzind acestea ÅŸi cugetând la înălÅ£imea acestei filozofii, să pregete ÅŸi să se tragă înapoi, zice: „De nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor ÅŸi a fariseilor, nu veÅ£i intra întru împărăţia cerurilor” (Mt. 5, 21). Dar mai multă osteneală ceri de la mine? Pentru ce? Oare nu sunt ÅŸi eu om ca ÅŸi aceia ? Åži pentru care pricină a adaus ostenelile ? Åži de ce a pus nevoinÅ£e mai mari ? Da, dar aduc daruri mai mari, că nu Palestina, v-am dat vouă, nici pământul în care curge miere ÅŸi lapte, ci însuÅŸi cerul vi-l dau.

Dar nu numai întru răsplătirea faptelor bune îi întrecem pe aceia, ci ÅŸi pedepsirea păcatelor, că cei mai înainte de Lege mai uÅŸor se pedepsesc pentru acelaÅŸi păcat decât cei de sub Lege, căci zice: „Câţi, deci, fără lege, au păcătuit, fără lege vor ÅŸi pieri” (Rom. 2, 12). Adică nu au Legea care să-i pârască, ci vor fi judecaÅ£i după fire; gândurile părându-se între ele, sau îndreptându-se. Iar cei ce vor săvârÅŸi aceleaÅŸi păcate în legea Darului, nespus mai mare osândă vor lua. Deosebirea acestora a arătat-o Pavel, zicând: „Călcând cineva Legea lui Moise, e ucis iară de milă, pe cuvântul a doi sau trei martori; gândiÅ£i-vă: cu cât mai aspră va fi pedeapsa cuvenită celui ce a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, ÅŸi a batjocorit duhul harului” (Evr. 10, 28-29). Vezi că sub dar mai mare este osânda, precum ÅŸi darurile sunt mai mari.

Åži fiindcă v-am pomenit de Tainele cele prea înfricoÅŸate ÅŸi duhovniceÅŸti, vă rog ÅŸi cer de la voi, ÅŸi cu toată osârdia vă poftesc ca, lepădând tot păcatul, să vă apropiaÅ£i la această înfricoÅŸată masă, căci zice: „CăutaÅ£i pacea cu toÅ£i ÅŸi sfinÅ£enia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr. 12, 14). Iar cel ce nu este vrednic să vadă pe Domnul, nici de împărtăşirea Trupului Lui nu este vrednic. Căci zice Pavel: „Să se cerceteze însă omul pe sine ÅŸi aÅŸa să mănânce din pâine ÅŸi să bea din pahar” (I Cor. 11, 28). Nu a descoperit rana, nu a prihănit în priveliÅŸte, nu a pus martori ai greÅŸalelor, ci înlăuntru, în conÅŸtiinÅ£a ta, nefiind nimeni de faţă, fără numai Dumnezeu, Cela ce toate le vede, fă judecata ÅŸi cercetarea păcatelor ÅŸi toată viaÅ£a ta cercetând-o adu păcatele tale la judecata minÅ£ii, îndreptează-te ÅŸi aÅŸa cu conÅŸtiinţă curată atinge-te de sfinÅ£ita Masă ÅŸi te împărtăşeÅŸte din Sfânta Jertfă.

Acestea avându-le în minte, şi în toate curăţându-ne, astfel să ne apropiem de Sfintele Taine, ca nu spre judecată sau spre osândă să primim acestea, ci spre mântuire şi sănătatea sufletului, întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia Se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin.