Cuvânt înainte

din “Talcuiri la Epistola Intai catre Timotei”

„Pricina tuturor relelor este necunoaÅŸterea Sfintelor Scripturi „, spune Sf. Ioan Gură de Aur, autorul omiliilor din acest volum (dimpreună cu alte aprox. 700 de omilii care ne-au rămas de la el). Schimbând tonul acestei constatări, dureros de actuale, în veacul al IV-lea ca ÅŸi acum, deducem că izvorul tuturor bunătăţilor este cunoaÅŸterea Sfintelor Scripturi! Căci spune acelaÅŸi Sfânt Părinte, cu alt prilej: „CunoaÅŸterea Scripturilor întăreÅŸte duhul, curăţă conÅŸtiinÅ£a, smulge patimile înrobitoare, seamănă virtutea, ne ridică deasupra săgeÅ£ilor diavolului, ne face să locuim aproape de cer, eliberează sufletul de legăturile trupului, dându-i aripi uÅŸoare ÅŸi face să intre în sufletul cititorilor tot ceea ce s-a putut spune vreodată mai bine” . Iar cunoaÅŸterea ÅŸi înÅ£elegerea optimă a Scripturii se realizează doar cu sprijinul PărinÅ£ilor Bisericii, între care Sf. Ioan Gură de Aur străluceÅŸte neîntrecut până azi. De aceea, reeditarea tâlcuirilor lui sporeÅŸte ÅŸansele ca relele să se împuÅ£ineze, iar bunătăţile să se înmulÅ£ească…
Se cuvine acum să reamintim binevoitorilor cititori, câteva date legate de viaţa şi slujirea Sfântului Ioan Gură de Aur, fie şi pe scurt, pentru a înţelege mai bine contextul şi condiţiile în care a rostit omiliile cuprinse în această carte.
Din biografiile ce ni s-au păstrat, aflăm că s-a născut pe la mijlocul veacului al IV-lea, cel mai probabil în 354, în Antiohia. Provenit dintr-o familie în care tatăl era un înalt funcÅ£ionar militar, iar mama, Antusa, o creÅŸtină ale cărei virtuÅ£i erau apreciate până ÅŸi de păgâni, Ioan are de parcurs un drum deloc uÅŸor spre culmile care 1-au făcut celebru. Tatăl său trece la cele veÅŸnice pe când Ioan era la vârsta prunciei. Rămasă văduvă la doar 20 de ani, Antusa, îşi dedică viaÅ£a până la sacrificiu îngrijirii ÅŸi educaÅ£iei fiului său, inspirându-i totodată dragoste neţărmurită faţă de credinÅ£a creÅŸtină. Viitorul „luminător al Dumnezeirii celei întreit strălucitoare”, Sfântul Ioan cel cu „gura de aur” va trece, astfel, prin ÅŸcolile înalte ale timpului său, dobândind o cultură vastă, atât clasică, cât ÅŸi creÅŸtină. PreferinÅ£ele sale se îndreaptă mai ales spre retorică, filozofie ÅŸi drept. ÅžtiinÅ£a profană nu 1-a subjugat, însă, ci 1-a ajutat să slujească mai bine Biserica. După moartea mamei sale se retrage pentru patru ani în asceza pustiului, la care se adaugă alÅ£i doi petrecuÅ£i într-o peÅŸteră, severitatea efortului ascetic periclitându-i sănătatea pentru tot restul vieÅ£ii. Biografii notează că aceÅŸti ani au fost dedicaÅ£i în exclusivitate studierii Sfintei Scripturi, încât o ÅŸtia aproape pe dinafară. E bine să reÅ£inem de pe acum că numele de cel mai mare predicator al tuturor timpurilor se datorează excepÅ£ionalei cunoaÅŸteri a Scripturii, în 381 este hirotonit diacon, iar în 386 preot, pe seama unei biserici din Antiohia, unde, timp de 12 ani, desfăşoară o activitate pastoral-misionară ce avea să-1 facă celebru, atrăgându-i supranumele de „Hrysostomos”. In anul 397, datorită faimei ÅŸi înÅ£elepciunii sale, care trecuseră mult peste graniÅ£ele Siriei, este hirotonit episcop ÅŸi ales patriarh în Scaunul de la Constantinopol, rămas vacant după moartea patriarhului Nectarie. De pe amvonul acestei înalte demnităţi, ÅŸi-a propus, o dată cu predicarea virtuÅ£ilor, să nu treacă sub tăcere nici un act ce contravenea preceptelor creÅŸtine. Mustră cu asprime mai ales degradarea societăţii, critica sa îndreptându-se adesea chiar spre curtea imperială, în contrast cu luxul ÅŸi excesele acesteia, Sfântul Ioan îşi duce în continuare viaÅ£a în rigoarea ÅŸi exigenÅ£ele vieÅ£ii morale pe care ÅŸi-a impus-o. Dezvoltă o amplă operă caritabilă, sprijinind pe văduve, orfani, bolnavi etc. A redus în acest sens fastul curÅ£ii patriarhale, valorificând lucrurile prisositoare în favoarea celor nevoiaÅŸi. Pe lângă slujirea pastoral-misionară, îşi continuă redactarea operei, începute pe când slujea în Antiohia, dar continuă ÅŸi organizarea administrativ-misionară. Spiritul său intransigent faţă de nereguli ÅŸi imoralitate îi atrage aversiunea stăpânirii, deranjată adesea de criticile dure primite. Drept răzbunare, este exilat de două ori. După anul 404, al doilea exil avea să însemne un lung drum prin suferinÅ£e ÅŸi necazuri, care-i vor grăbi sfârÅŸitul pământesc, în ziua de 14 septembrie 407, săvârÅŸind o ultimă liturghie (în localitatea Comana — pe ţărmul răsăritean al Mării Negre), după rostirea rugăciunii finale înaintea celor prezenÅ£i, zicând cuvântul său obiÅŸnuit „slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, este chemat din lumea aceasta în împărăţia lui Dumnezeu, cea pururea fiitoare.
Sfântul loan Gură de Aur lasă posterităţii o operă uriaşă, inegalabilă atât ca dimensiuni, cât şi prin conţinut, cuprinzând 18 volume în ediţia Migne, comparabilă doar cu a lui Origen sau a Fericitului Augustin. În cea mai mare parte, opera sa este alcătuită din scrieri exegetice, omilii si comentarii. Unele dintre acestea nu au fost scrise propriu-zis de Sfântul Ioan, manu propria, ci stenografiate de tahigrafi în timp ce el vorbea credincioşilor. Mai apoi, textele erau verificate si corectate de Sfântul Ioan însuşi. Frumuseţea aparte a acestor scrieri rezultă pe de o parte din stilul liber, dar şi din amplele concluzii asupra vieţii morale a credincioşilor, care încheiau fiecare omilie. În virtutea apartenenţei antiohiene, în tot acest volum de scrieri, preferenţială rămâne activitatea exegetică, de interpretare şi comentare a Sfintei Scripturi, în acest sens, Sfântul loan Gură de Aur parcurge, interpretând, înaintea ascultătorilor si a cititorilor săi, aproape întreaga Sfântă Scriptură. Printre scrierile care ni s-au păstrat, se numără, aşadar, şi Omiliile la Epistolele Pastorale. Astfel, Epistola întâi către Timotei este comentată în 18 omilii, iar Epistola a doua în 10 omilii, însă, despre locul şi timpul când au fost scrise nu avem prea multe amănunte. Patriarhul Fotie, în secolul IX, consideră că au fost compuse în perioada în care Sfântul Ioan se afla la Constantinopol. Tot aici se pare că au fost scrise şi cele 3 omilii în care este comentată Epistola către Filimon. În ce priveşte Epistola către Tit, aceasta este comentată în 6 omilii, cu siguranţă rostite de Sfântul Ioan la Antiohia, în ultimii ani ai activităţii sale de aici.
Tâlcuirile din acest volum cuprind sfaturi deosebit de actuale, atât pentru slujitorii sfintelor altare de la parohii şi din mănăstiri, cât şi pentru creştinii de rând, din toate categoriile sociale, în aceste omilii are loc o fericită întâlnire: scrisul inspirat al unui aghiograf genial, Sfântul Apostol Pavel, cu erudiţia celui mai mare exeget biblic din toate timpurile, Sfântul Ioan Gură de Aur. Cu toate că propovăduirea primului şi tâlcuirea celui de-al doilea s-au făcut la distanţă de trei veacuri, scopul ostenelii lor este comun: ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. (1 Tim. 2, 4)