Cuvânt la ceea ce s-a spus:” Părinte, dacă este cu putinţă… „

Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA.  DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005

Cuvânt la ceea ce s-a spus:” Părinte, dacă este cu putinţă… „

l. Adâncă rană am făcut mai zilele trecute celor ce răpesc averile altora, celor zgârciţi şi lacomi. N-am făcut asta ca să-i rănesc, ci ca să-i îndrept. Nu urăsc pe oameni, ci urăsc păcatul. Şi doctorul taie rana nu pentru că poartă război trupului bolnav, ci pentru că luptă cu boala şi cu rana. Haide dar să-i lăsăm în pace puţin astăzi, ca să se mai întremeze de pe urma durerilor ce-au avut, ca nu cumva rănindu-i mereu să fugă de vindecare! Tot aşa fac şi doctorii cu bolnavii: după ce taie, pun plasture şi leacuri, îi lasă liniştiţi zile întregi, cu gândul ca să li se potolească durerile. Pe doctori m-am gândit să-i urmez azi şi eu, ca să se folosească şi bolnavii aceia de pe urma cuvântului meu; şi voi vorbi de învăţături, pornind cuvântul de la cele citite din Scriptură.
Cred că mulţi se întreabă nedumeriţi: pentru ce au fost rostite de Hristos acele cuvinte? Poate că şi ereticii de faţă vor sări asupra cuvintelor acelora, ca să smintească prin ele pe mulţi din fraţii noştri cu mai puţină învăţătură. Deci, ca să stăvilim şi atacul acelora, şi să scăpăm de tulburare şi de frământare pe cei nedumeriţi, voi tălmăci aceste cuvinte ale lui Hristos. Să pătrundem deci în adâncul înţelesului lor. Că nu-i îndestulătoare numai citirea Scripturii; trebuie să-i adaugi şi cunoştinţa. Pentru că şi famenul reginei Candachiei citea Scriptura, dar până ce n-a venit cel care să-1 înveţe cele ce citea, n-a putut înţelege mare lucru .
Aşadar, ca şi voi să nu păţiţi la fel, luaţi aminte la cele spuse, încordaţi-vă mintea, daţi-mi sufletul vostru pregătit pentru ascultare! Să vă fie pătrunzătoare privirea, mintea trează, iar sufletul slobozit de grijile vieţii, ca să nu semăn cele spuse între spini, nici pe piatră, nici lângă drum , ci să lucrez pământ roditor şi gras, ca să secer spic bogat. Dacă veţi lua aşa aminte la cele spuse, îmi veţi face şi mie munca mai uşoară, şi veţi ajunge şi voi să găsiţi mai lesne înţelesul Scripturii.
– Dar care au fost cuvintele Scripturii ce s-au citit?
-  Părinte, dacă este cu putinţă, treacă paharul acesta de la Mine!
Ce înÅ£eles au aceste cuvinte? Că trebuie să aduc lămurire asupra acestor cuvinte ÅŸi astfel să desluÅŸesc înÅ£elesul lor. Ce-a vrut să spună prin acestea Hristos? A vrut să spună: “Părinte, dacă este cu putinţă, îndepărtează crucea de la Mine”? Ce spui? Nu ÅŸtia Hristos dacă e cu putinţă sau nu aceasta? Cine poate spune asta? DeÅŸi cuvintele par a ieÅŸi din gura unuia care nu ÅŸtie (cele ce vor fi) – căci cuvântul dacă  exprimă îndoiala -, totuÅŸi, după cum am spus, nu trebuie să luăm aminte la cuvinte, ci să ne îndreptăm spre înÅ£elesul lor, să vedem scopul Celui Care le-a rostit, pricina pentru care le-a rostit, timpul în care le-a rostit ÅŸi, după ce am adunat toate acestea, să aflăm înÅ£elesul ce-1 au. Cum putea să nu ÅŸtie, dacă e cu putinţă sau nu asta, înÅ£elepciunea cea nespusă, Cel Care cunoaÅŸte aÅŸa pe Tatăl cum ÃŽl cunoaÅŸte ÅŸi Tatăl pe Fiul? Că nici nu este cunoÅŸtinÅ£a despre pătimirea Sa mai mare decât cunoÅŸtinÅ£a despre fiinÅ£a Sa, pe care numai El o ÅŸtie desăvârÅŸit. După cum Mă cunoaÅŸte Tatăl, spune El, ÅŸi Eu cunosc pe Tatăl . Dar de ce vorbesc eu de Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu, când nici proorocii nu par a nu cunoaÅŸte pătimirile Domnului; ci chiar ei ÅŸtiu bine ÅŸi le vestesc mai dinainte cu multă încredinÅ£are, cum că acestea trebuie să fie, ÅŸi negreÅŸit vor fi.
Ascultă cum toţi proorocii vestesc crucea în chipuri diferite. Mai întâi patriarhul Iacov. Vorbind despre Hristos, spune: Din vlăstar, fiul meu, te-ai înălţat!  Prin vlăstar arată pe Fecioara şi preacurăţia Mariei. Apoi, ca să arate crucea, a spus: culcându-te, ai dormit ca un leu şi ca un pui de leu; cine-L va deştepta pe El?”  A numit moartea Lui culcare şi somn; de moartea Lui a legat învierea, zicând: Cine-L va deştepta pe El?” Nimeni altul, ci El pe Sine Însuşi! De aceea şi Hristos spunea: Putere am să-Mi pun sufletul Meu şi putere am să-1 iau! ; şi iarăşi: Stricaţi templul acesta, şi în trei zile îl voi ridica!
– Ce înseamnă cuvintele:  Culcându-te, ai dormit ca un leu ?
– După cum leul este înfricoşător nu numai când este treaz, ci ÅŸi când doarme, tot aÅŸa ÅŸi Hristos a fost înfricoşător nu numai înainte de (răstignirea pe) cruce, ci chiar ÅŸi pe cruce, ÅŸi în timpul morÅ£ii Sale; atunci a făcut minunile cele mari, a întunecat soarele , a despicat pietrele, a cutremurat pământul, a sfâşiat catapeteasma , a înfricoÅŸat pe femeia lui Pillat , i-a arătat lui Iuda ticăloÅŸia lui, căci atunci acesta a zis: Am păcătuit vânzând sânge nevinovat!  Iar femeia lui Pillat a arătat: Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, că multe am suferit în vis pentru El!  Atunci întunericul a cuprins tot pământul  ÅŸi a fost noapte în mijlocul zilei. Atunci a pierit moartea ÅŸi s-a surpat tirania ei; multe trupuri ale sfinÅ£ilor adormiÅ£i s-au sculat . Pe acestea le-a spus mai dinainte patriarhul de la început, ÅŸi ca să arate că, deÅŸi răstignit, va fi înfricoşător, a spus: Culcându-te, ai dormit ca un leu. N-a spus: “Vei dormi”, ci “Ai dormit”, pentru că aceasta avea să se întâmple negreÅŸit. Este obiceiul proorocilor să prezică totdeauna viitorul ca pe un fapt întâmplat mai înainte. Åži după cum este cu neputinţă ca cele întâmplate să nu se fi întâmplat, tot aÅŸa e cu neputinţă ca acestea să nu se întâmple, deÅŸi aparÅ£in viitorului. De aceea deci proorocii ne vestesc viitorul sub chip de trecut, tocmai pentru a ne arăta că faptele vestite mai dinainte de ei sunt fără greÅŸ ÅŸi se vor întâmpla negreÅŸit.
Tot astfel şi David, arătând crucea, spunea: Străpuns-au mâinile Mele şi picioarele Mele!  N-a spus: Vor străpunge, ci “Au străpuns”. Apoi: Numărat-au toate oasele Mele . Şi nu spune numai atât, ci vorbeşte şi de cele ce-au făcut ostaşii: Împărţit-au hainele Mele loruşi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţii . Şi nu numai atât, ci şi că L-au hrănit cu fiere şi L-au adăpat cu oţet : Şi Mi-au dat spre mâncarea Mea fiere şi în setea Mea M-au adăpat cu oţet . Alt prooroc, iarăşi, spune că va fi împuns cu suliţa: Vedea-vor pe Cine L-au împuns  Isaia vesteşte mai dinainte iarăşi crucea, în alt chip, zicând: Ca o oaie la junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-1 tunde, aşa nu-Şi deschide gura Sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat .
2. Uită-te, rogu-te, că fiecare dintre aceşti prooroci vorbeşte de cele viitoare ca de fapte trecute; prin faptul că folosesc trecutul arată că cele prezise se vor întâmpla negreşit, neîndoielnic. Astfel David, vorbind de judecata lui Hristos, spunea: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat deşertăciuni? Ridicatu-s-au împăraţii pământului şi căpeteniile s-au sfătuit împreună împotriva Domnului şi a Hristosului Său . Şi nu vorbeşte numai de judecată, de cruce, de cele din timpul crucii, ci şi de vânzător, de cel care a stat sub un acoperiş cu El şi a stat la aceeaşi masă cu El: Cel ce a mâncat pâinea Mea, spune David, a ridicat împotriva Mea călcâiul . A spus mai dinainte şi cuvintele pe care avea să le slobozească Hristos pe cruce: Dumnezeule, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?  Vorbeşte şi de mormânt: Pusu-M-au în groapa cea mai de jos, în cele întunecate şi în umbra morţii . Şi de înviere: Că nu vei lăsa sufletul Meu în iad, nici nu vei da pe Cel cuvios al tău să vadă stricăciunea . Şi de înălţarea le cer: Suitu-S-a Domnul întru strigare, Domnul în glas de trâmbiţă . Şi de şederea de-a dreapta: Zis-a Domnul Domnului Meu: “Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale!  Isaia vorbeşte şi de pricina pentru care a fost răstignit, zicând: Pentru păcatele poporului Meu a fost El dus la moarte! , şi: Pentru că toţi ca nişte oi am rătăcit, de aceea Se junghie . Apoi adaugă şi fapta mare a crucii, zicând: Prin rana Lui, noi toţi ne-am vindecat! , şi: Păcatele multora le-a purtat . Te întreb acum: E cu putinţă ca proorocii să ştie şi de cruce, şi de pricina pentru care s-a ajuns la cruce, şi de faptele mari aduse de cruce, şi de mormânt, şi de înviere, şi de înălţare, şi de vânzare, şi de judecată, şi să fi descris toate cu de-amănuntul, iar Cel Ce i-a trimis pe prooroci, Care le-a poruncit să spună acestea, tocmai El să nu le ştie? Care om cu judecată o poate spune? Vezi dar că nu trebuie să luăm aminte numai la cuvinte?
Dar nu numai cuvintele: Părinte, dacă este cu putinţă  nasc nedumeriri, ci ÅŸi cele de după ele pricinuiesc o nedumerire ÅŸi mai mare. Ce spune Hristos? Părinte, dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!  Dacă te uiÅ£i doar la cuvinte, vei socoti că Hristos nu numai că nu ÅŸtie, ci ÅŸi că fuge de cruce. Cu alte cuvinte, ar spune aÅŸa: “Dacă se poate, să nu fiu răstignit, nici omorât”. Åži doar îl mustrase atât de aspru pe Petru, verhovnicul apostolilor, când îi spusese: Milostiv fii Å¢ie, Doamne, să nu-Å¢i fie Å¢ie aceasta! , încât i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano! Sminteală-Mi eÅŸti, că nu gândeÅŸti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!  Åži doar îl fericise puÅ£in mai înainte . Atât de absurd I se părea Domnului gândul de a nu fi răstignit, încât pe acela care primise de la Tatăl descoperirea , pe acela pe care-1 fericise, pe acela care primise cheile împărăţiei cerurilor , pe acela îl numeÅŸte satană ÅŸi sminteală ÅŸi-1 învinuieÅŸte că nu gândeÅŸte cele ale lui Dumnezeu, tocmai pentru că-I spusese: Milostiv fii Å¢ie, Doamne, să nu-Å¢i fie Å¢ie aceasta!, adică să nu fii răstignit. Cum dar S-ar fi putut gândi să nu fie răstignit El, Care mustrase atât de aspru pe ucenicul Său ÅŸi-i vorbise cu atâta violenţă, încât îl numeÅŸte chiar Satana, după ce-1 lăudase atâta, pentru că I-a spus: “Să nu fii răstignit”? Cum S-ar fi putut gândi să nu fie răstignit când, înfăţişând mai târziu icoana bunului păstor, a spus că semnul cel mai mare al acestei dregătorii este jertfirea păstorului pentru oi, grăind aÅŸa: Eu sunt Păstorul Cel bun; Păstorul cel bun sufletul lui îşi pune pentru oi ?  Åži nu S-a oprit la atâta, ci a adăugat: Iar năimitul ÅŸi cel care nu-i păstor vede lupul venind, ÅŸi lasă oile, ÅŸi fuge . Dacă însuÅŸirea unui bun păstor este de a se jertfi, iar a unui năimit, de a nu voi să sufere asta, cum Hristos, Care spune că este Păstorul Cel bun, Se roagă să nu fie răstignit? Cum a spus: Eu ÃŽnsumi ÃŽmi pun sufletul Meu  ? Dacă tu singur îţi pui sufletul tău, cum rogi pe altul să nu-1 pui? Cum se minunează Pavel de El pentru această hotărâre a Lui de a Se jertfi, grăind aÅŸa: Care, fiind în chip de rob, n-a socotit răpire a fi întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deÅŸertat pe Sine, chip de rob luând, întru asemănare omenească făcându-Se ÅŸi aflându-Se la înfăţiÅŸare ca om, S-a smerit, făcându-Se ascultător până la moarte, ÅŸi încă moartea de cruce ?  Cum apoi ÃŽnsuÅŸi Hristos spune aÅŸa: Pentru aceasta Mă iubeÅŸte Tatăl, că Eu ÃŽmi pun sufletul Meu, ca iarăşi să-1 iau”?  Dacă nu vrea să fie răstignit, dacă refuză ÅŸi roagă pe Tatăl, cum Tatăl ÃŽl iubeÅŸte pentru asta? Cum spune iarăşi Pavel: IubiÅ£i-vă unii pe alÅ£ii, după cum ÅŸi Hristos ne-a iubit pe noi ÅŸi S-a dat pe Sine pentru noi”?  Åži iarăşi, ÃŽnsuÅŸi Hristos când avea să Se răstignească spunea: Părinte, a venit ceasul! PreaslăveÅŸte pe Fiul Tău! , numind “crucea” slavă. Cum într-un loc refuză să fie răstignit, iar în alt loc Se grăbeÅŸte să fie răstignit? Că este slavă crucea, o spune Evanghelistul. Ascultă: Că încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu Se preaslăvise . Cu alte cuvinte, spune aÅŸa: încă nu fusese dat harul, pentru că nu fusese desfiinÅ£ată vrajba cu oamenii, pentru că nu venise biruinÅ£a crucii. Da, crucea a desfiinÅ£at vrajba lui Dumnezeu cu oamenii, a adus împăcarea, a făcut din pământ cer, a amestecat pe oameni cu îngerii, a doborât împărăţia morÅ£ii, a tăiat puterea diavolului, a nimicit puterea păcatului, a scăpat lumea de rătăcire, a adus iarăşi adevărul, a alungat pe demoni, a dărâmat templele, a sfărâmat capiÅŸtile, a împrăştiat fumul jertfelor, a sădit virtutea, a pus rădăcini Bisericilor. Da, crucea, voinÅ£a Tatălui, slava Fiului, bucuria Duhului, lauda lui Pavel: Mie să nu-mi fie, spune el, a mă lăuda decât în crucea Domnului nostru Iisus Hristos! . Crucea, mai frumoasă ca soarele, mai strălucitoare ca raza soarelui. Când soarele s-a întunecat , atunci crucea a luminat; soarele nu s-a întunecat atunci pentru că a dispărut, ci pentru că a fost biruit de strălucirea crucii. Crucea a ÅŸters zapisul nostru , a făcut fără folos închisoarea morÅ£ii. Crucea este dovada dragostei lui Dumnezeu: AÅŸa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară . Åži, iarăşi, Pavel: Că dacă vrăjmaÅŸi fiind ne-am împăcat cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său…” . Crucea este zidul cel nedoborât, arma cea nebiruită, trăinicia celor bogaÅ£i, bogăţia celor săraci, zid împotriva celor ce ne viclenesc, armă împotriva celor ce ne duc război, nimicire a patimilor, dobândire a virtuÅ£ii, semnul cel minunat ÅŸi nemaiîntâlnit. Semn caută neamul acesta; ÅŸi semn nu i se va da decât semnul lui Iona . Crucea a deschis raiul, 1-a dus pe tâlhar în rai , a povăţuit neamul omenesc, care era pe cale de pieire ÅŸi nu era vrednic nici de pământ, spre împărăţia cerurilor. S-au făcut ÅŸi se fac prin cruce atâtea bunătăţi, ÅŸi atunci te întreb: N-a voit Hristos să Se răstignească? Cine poate spune asta? Iar dacă nu voia, cine L-a silit, cine L-a forÅ£at? Pentru ce a trimis mai înainte prooroci care să vestească aceasta, că are să fie răstignit, când nu avea să fie răstignit, nici nu voia să sufere asta? Pentru care pricină numeÅŸte crucea ÅŸi pahar , dacă nu voia să fie răstignit? Paharul arată dorinÅ£a ce o are pentru răstignire. După cum paharul este plăcut celor însetaÅ£i, tot aÅŸa ÅŸi Lui răstignirea. De aceea ÅŸi spunea: Cu dor am dorit să mănânc cu voi PaÅŸtele acesta!  N-a spus la întâmplare cuvintele acestea, ci pentru că după seara aceea a fost răstignit.
3. Cum dar, El, Care numeşte crucea slavă, Care mustră pe ucenic pentru că Îl împiedica (de la voia Sa), Care arată pe păstorul cel bun prin junghierea lui pentru oi, când El cu dor doreşte răstignirea şi Se duce la ea de bună voie, cum dar Se roagă să nu se întâmple asta? Dacă nu voia, ce greutate era să împiedice pe cei ce veneau să-L răstignească? Dar aşa, noi Îl vedem că aleargă la cruce. Când iudeii au tăbărât asupra Lui, i-a întrebat: Pe cine căutaţi?  Aceia I-au răspuns: Pe Iisus. Iar El le-a zis: Iată, Eu sunt!  Şi ei s-au tras înapoi şi au căzut la pământ . Astfel Hristos mai întâi i-a orbit, ca să arate că ar fi putut fugi; după aceea S-a dat în mâna lor, ca să cunoşti că nu de nevoie, nici silit, nici din pricina tiraniei celor ce-au tăbărât asupra Lui a suferit, fără să vrea, crucea, ci de bună voie, alegând-o şi voind-o, demult lucrând pentru ea. Pentru jertfa de pe cruce proorocii au fost trimişi mai dinainte, patriarhii au prezis, iar crucea a fost preînchipuită şi prin cuvânt, şi cu fapta. Junghierea lui Isaac ne-a arătat Crucea ; de aceea şi spunea Domnul: Avraam, părintele vostru, a fost bucuros să vadă slava Mea; şi a văzut-o şi s-a bucurat . Deci patriarhul s-a bucurat văzând icoana crucii, iar El a voit să fugă de cruce? Moise învingea pe Amalec atunci când arăta semnul crucii . Şi poţi găsi în Vechiul Testament mii şi mii de fapte care preînchipuiesc crucea. Pentru ce s-au întâmplat toate acestea, dacă Cel Care avea să fie răstignit nu voia să se întâmple asta?
După toate acestea, iată un alt fapt ÅŸi mai plin încă de nedumerire. După ce a spus: Să treacă de la Mine paharul acesta, a adăugat: Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieÅŸti Tu!  ÃŽn acest text, atât cât spun cuvintele, găsim două voinÅ£e potrivnice una alteia: Tatăl vrea ca Hristos să fie răstignit, iar El nu vrea. Åži doar vedem că în toate împrejurările El are aceeaÅŸi voinţă ÅŸi aceeaÅŸi lucrare cu Tatăl. Când spune: Dă-le lor ca, după cum Eu ÅŸi Tu una suntem, ÅŸi ei să fie una întru Noi! , nu spune altceva decât că Tatăl ÅŸi Fiul au o singură voinţă. Iarăşi, când spune: Cuvintele pe care le grăiesc Eu, nu le grăiesc Eu, ci Tatăl Care rămâne întru Mine, Acela face lucrurile acestea , arată acelaÅŸi lucru. Iar când spune: Nu de la Mine am venit  ÅŸi: Nu pot să fac de la Mine nimic , nu spune acestea ca să arate că e lipsit de puterea de a grăi sau a face (cele cuvenite Lui) – Doamne fereÅŸte! -, ci vrând să arate desluÅŸit că voinÅ£a Lui, ÅŸi în cuvinte, ÅŸi în fapte, ÅŸi în toate cele ce privesc mântuirea noastră, este deopotrivă cu voinÅ£a Tatălui, că e una ÅŸi aceeaÅŸi; aÅŸa precum ÅŸi până acum adeseori am dovedit, în adevăr, cuvintele: Nu grăiesc de la Mine  nu înseamnă desfiinÅ£area puterii lui Hristos, ci dovada unimii, a conlucrării dintre puterea Lui ÅŸi a Tatălui.
– Dar atunci, pentru ce în textul nostru zice: Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieÅŸti Tu ?
– Poate că v-am pus la grea luptă, dar reînnoiÅ£i-vă puterile. Da, predica mea e lungă, dar ÅŸtiu bine că râvna voastră este puternică. Åži, de altfel, cuvântul meu se grăbeÅŸte să dea dezlegare nedumeririi voastre.
Deci, pentru ce a grăit aşa Hristos? Fiţi cu mare luare-aminte!
Învăţătura despre întruparea Fiului lui Dumnezeu se primea cu anevoie. Era plină de frică toată covârşirea iubirii Lui de oameni, dar şi măreţia pogorământului Lui; de aceea avea nevoie de multă pregătire ca să fie primită. Gândeşte-te ce lucru mare era să auzi şi să afli că Dumnezeu, Cel nespus, Cel nestricăcios, Cel mai presus de minte, Cel nevăzut, Cel neînţeles, în a Cărui mână sunt marginile pământului , Cel Ce caută spre pământ şi-l face de se cutremură, Cel Ce Se atinge de munţi şi fumegă , a Cărui pogorâre nici heruvimii n-au putut s-o îndure, ci-şi acopereau feţele cu aripile lor, că acest Dumnezeu Care covârşeşte orice minte, Care biruie orice gând, Care lasă în urmă pe îngeri, pe arhangheli şi toate puterile cele de sus, că acest Dumnezeu a primit să Se facă om, să primească trup plăsmuit din pământ şi tină, să intre în pântece fecioresc, să stea în pântece vreme de nouă luni, să fie hrănit cu lapte şi să pătimească cele omeneşti! Deci, pentru că era nemaiauzit ceea ce avea să se facă şi pentru că de mulţi n-avea să fie crezut, de aceea a trimis mai întâi prooroci, ca să vestească întruparea lui Dumnezeu. Aşa a vestit-o mai dinainte patriarhul prin cuvintele: Din vlăstar, fiul meu, te-ai înălţat; culcându-te, ai adormit ca un leu . Aceasta a vestit mai dinainte Isaia prin cuvintele: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel ; şi iarăşi: Vestitu-L-am pe El ca un prunc, ca o rădăcină în pământ însetat  . Numeşte pământ însetat pântecele cel fecioresc, pentru că nu primise sămânţă de bărbat, nici nu se bucurase de împreunare, ci L-a născut fără de nuntă. Şi iarăşi: Prunc S-a născut nouă, Fiul, şi S-a dat nouă! ; şi iarăşi: Şi va ieşi toiag din rădăcina lui Iesei şi floare din rădăcina lui se va înălţa . Iar Baruh zice: Acesta este Dumnezeul nostru; şi nimeni altul nu este asemenea Lui; aflat-a toată calea ştiinţei şi a dat-o lui Iacov, slugii Sale, şi lui Israel, cel iubit de El. Apoi, pe pământ S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit . Şi David, arătând venirea Lui în trup, spunea: Pogorî-Se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe pământ , că a intrat în pântecele cel fecioresc fără zgomot şi fără tulburare.
4. Dar nu S-a mulţumit numai cu atâta! Ci, când a venit, ca să nu se creadă că nălucire este întruparea Sa, încredinţează pe oameni despre întrupare nu numai prin vederea trupului Său, ci şi prin aceea că a stat printre oameni multă vreme şi a trecut prin toate cele omeneşti. N-a venit pe pământ sub chip de bărbat desăvârşit şi deplin, ci a stat şi în pântece fecioresc, ca să îndure şi zămislirea, şi naşterea, şi hrănirea cu lapte, şi creşterea, pentru ca să dea adeverire de întruparea Sa şi prin lungimea timpului, dar şi prin schimbările proprii vârstei. Şi n-a mărginit dovada întrupării Sale numai la atât, ci, după ce S-a îmbrăcat cu trup, îngăduie ca trupul Său să sufere toate scăderile firii: să flămânzească , să înseteze , să doarmă , să ostenească , în sfârşit, când ajunge pe cruce, îngăduie ca trupul să pătimească cele ale trupului. De aceea şi râuri de sudoare curgeau din trupul Lui  şi îngerul se găsea lângă El întărindu-L ; şi Se întrista, şi Se mâhnea. Da, înainte de a spune cuvintele acelea, a zis: Tulburat e sufletul Meu şi întristat până la moarte!  Şi deşi s-au făcut toate acestea, totuşi gura spurcată a diavolului a încercat prin Marcion Ponticul şi Valentin şi Manes Persanul şi prin mai mulţi alţi eretici să dărâme învăţătura despre întrupare, şi a răspândit zarvă satanică spunând că Dumnezeu nici nu S-a întrupat, nici nu S-a îmbrăcat cu trup, ci întruparea a fost o aparenţă, o nălucire, o amăgeală, o părere, cu toate că împotriva unei astfel de rătăciri strigau şi patimile Lui, şi moartea Lui, şi mormântul, şi setea Lui. Oare, dacă nu s-ar fi întâmplat nimic din acestea, n-ar fi semănat diavolul cu mult mai mult aceste învăţături rele ale necredinţei? De aceea, după cum a flămânzit, după cum a dormit, după cum a ostenit, după cum a mâncat, după cum a însetat, tot aşa fuge şi de moarte, ca să arate că este om; iar slăbiciunea firii omeneşti nu îngăduia să Se despartă de viaţa aceasta fără durere. Dacă Hristos n-ar fi spus niciun cuvânt cu privire la teama de moarte, ne-am fi putut întreba: Dacă era om, nu trebuia oare să sufere cele ale omului?
– Care sunt acelea?
– Cel ce avea să fie răstignit se teme, este cuprins de neliniÅŸte, nu se desparte fără durere de viaÅ£a de aici. ÃŽn fire e sădită dragostea de cele din lumea aceasta. De aceea, vrând să arate că îmbrăcămintea trupului Lui era adevărată, vrând să dea încredinÅ£are despre întruparea Sa, lasă să iasă la iveală patimile Sale cu multă putere de dovedire.
Aceasta-i o pricină pentru care a rostit Hristos acele cuvinte. Mai este încă una, nu mai mică decât aceasta.
– Care?
– Prin venirea Sa, Hristos a voit să înveÅ£e pe oameni toată virtutea. Iar cel care învaţă, nu învaţă numai prin cuvânt, ci ÅŸi cu fapta, aceasta fiind cea mai bună învăţătură a unui dascăl. Căpitanul unei corăbii, stând lângă ucenic, îi arată nu numai prin cuvânt cum să Å£ină cârma corabiei, ci adaugă cuvântului ÅŸi fapte; nici nu vorbeÅŸte numai, nici nu lucrează numai. Tot aÅŸa ÅŸi zidarul, stând lângă cel pe care are să-1 înveÅ£e cum să Å£easă zidul, îl învaţă ÅŸi cu fapte, dar îl învaţă ÅŸi prin cuvânt. La fel ÅŸi Å£esătorul, cel ce brodează, argintarul, fierarul. Orice meserie se învaţă ÅŸi prin cuvânt, ÅŸi cu fapta. Deci, pentru că ÅŸi Hristos venise ca să ne înveÅ£e toată virtutea, de aceea ÅŸi spune ceea ce trebuie să facem, dar ÅŸi face. Cel ce va face ÅŸi va învăţa, spune El, acela mare se va chema în împărăţia cerurilor!  De pildă: a poruncit să fim smeriÅ£i ÅŸi blânzi, ÅŸi ne-a învăţat prin cuvânt. Dar iată că ne învaţă ÅŸi cu fapta. După ce a spus: FericiÅ£i cei săraci cu duhul , fericiÅ£i cei blânzi” , ne arată ÅŸi cum trebuie să împlinim aceste porunci.
– Cum ne-a arătat?
– A luat un ÅŸtergar, S-a încins cu el ÅŸi a spălat picioarele ucenicilor . Ce smerenie poate fi deopotrivă cu această smerenie? Nu ne-a învăţat smerenia numai prin cuvânt, ci ÅŸi cu fapta. Tot cu fapte ne învaţă ÅŸi blândeÅ£ea, ÅŸi îngăduinÅ£a.
– Cum anume?
– A fost pălmuit de sluga arhiereului, ÅŸi-i spune: Dacă am vorbit rău, mărturiseÅŸte despre rău! Dar dacă am vorbit bine, pentru ce Mă baÅ£i?
A poruncit să ne rugăm pentru duşmani . Iarăşi, şi asta ne-a învăţat cu fapta. Pe când era răstignit sus, pe cruce, spune: Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!  După cum ne-a poruncit să ne rugăm pentru vrăjmaşi, tot aşa S-a rugat şi El de Tatăl Său, cu toate că Însuşi avea puterea să ierte; dar a făcut-o tocmai ca să te înveţe pe tine. Iarăşi, a poruncit să facem bine celor ce ne urăsc pe noi şi celor ce ne vatămă şi ne prigonesc . Porunca aceasta a împlinit-o şi cu fapta: a scos demonii din iudeii care-L numeau îndrăcit , a făcut bine celor care-L prigoneau, a hrănit pe cei care unelteau împotriva Lui, a făcut să intre în împărăţia cerurilor pe cei care voiau să-L răstignească.
Iarăşi, le spunea ucenicilor Săi: Să nu aveţi aur, nici argint, nici bani de aramă în cingătorile voastre! , ca să-i îndemne spre sărăcia de bună voie. Porunca aceasta a arătat-o şi cu fapta: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; iar Fiul Omului nu are unde să-Şi plece capul . Nu avea masă, nu avea casă, nimic din toate acestea. Nu pentru că nu avea de unde, ci pentru că învăţa pe oameni să meargă pe această cale.
În acelaşi chip i-a învăţat şi cum să se roage. Ucenicii I-au spus: Învaţă-ne să ne rugăm!  Pentru aceea Se şi ruga: ca să înveţe ucenicii să se roage. Nu numai că S-a rugat, dar a trebuit să-i înveţe şi cum să se roage. De aceea i-a învăţat şi o rugăciune, care glăsuieşte aşa: Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ! Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită , adică în primejdii, în necazuri. Pentru că-i învăţase să spună în rugăciunea lor: Şi nu ne duce pe noi în ispită, de aceea îi învaţă şi cu fapta, spunând: Părinte, dacă este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!  Prin asta a învăţat pe toţi sfinţii să nu înfrunte primejdiile, nici să se arunce în ele, ci să aştepte ca primejdiile să vină la ei, şi să-şi arate atunci tot curajul lor. Să nu sară mai înainte în ele şi nici să meargă ei mai întâi să le caute.
– Pentru ce a dat Hristos o astfel de poruncă?
– Pentru ca să ne înveÅ£e smerenia ÅŸi să ne scape de păcatul slavei deÅŸarte. De aceea ÅŸi atunci, în grădină, când a rostit acele cuvinte, mergând mai înainte, S-a rugat , iar după ce S-a rugat, grăieÅŸte ucenicilor aÅŸa: N-aÅ£i putut priveghea un ceas împreună cu Mine? PrivegheaÅ£i ÅŸi vă rugaÅ£i, ca să nu cădeÅ£i în ispită!  Vezi că nu Se roagă numai, ci ÅŸi îndeamnă? Că duhul este osârduitor, dar trupul, neputincios .Cuvintele  acestea  le-a  spus  ca  să scoată mândria din sufletul lor, să-i scape de semeÅ£ie, să-i facă smeriÅ£i, să-i facă să fie măsuraÅ£i la faptă ÅŸi cuvânt. AÅŸadar, precum voia să-i înveÅ£e să se roage, aÅŸa S-a rugat ÅŸi El ca om, nu ca Dumnezeu, că Dumnezeirea este nepătimitoare. S-a rugat ca să ne înveÅ£e pe noi să ne rugăm, să ne înveÅ£e pe noi să căutăm totdeauna să scăpăm de primejdii; iar dacă nu e cu putinţă, să îndurăm cele voite de Dumnezeu. Pentru aceea a ÅŸi spus: Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieÅŸti Tu!  Nu pentru că una e voinÅ£a Lui ÅŸi alta voinÅ£a Tatălui, ci ca să-i înveÅ£e pe oameni că, ÅŸi dacă îi cuprinde spaima, ÅŸi dacă tremură, ÅŸi dacă e vorba să vină peste ei primejdii, ÅŸi dacă e vorba să fie smulÅŸi din viaÅ£a aceasta, să pună înaintea voinÅ£ei lor voinÅ£a lui Dumnezeu. Pavel, învăţând astfel, a arătat cu fapta ÅŸi una, ÅŸi alta. Se ruga să scape de încercări, grăind aÅŸa: Pentru aceasta am rugat de trei ori pe Domnul ; dar pentru că Dumnezeu n-a voit, a spus:  Mă bucur în slăbiciuni, în ocări, în prigoniri . Poate că spusele mele nu sunt destul de clare; am să le fac mai clare. Pavel era ameninÅ£at de multe primejdii ÅŸi se ruga să scape de ele. Dar când a auzit pe Hristos spunând: Destul îţi este harul Meu, că puterea Mea în slăbiciune se desăvârÅŸeÅŸte!, când a văzut care era voinÅ£a lui Dumnezeu, ÅŸi-a supus de atunci încolo voinÅ£a lui voinÅ£ei lui Dumnezeu.
Aşadar, prin rugăciunea Sa din grădină (Ghetsimani), Hristos ne-a învăţat două lucruri: întâi: să nu înfruntăm primejdiile, ci să ne rugăm să nu cădem în ele; al doilea: să le îndurăm cu curaj, dacă vin peste noi, punând înaintea voinţei noastre voinţa lui Dumnezeu.
Ştiindu-le dar pe acestea, să ne rugăm să nu cădem niciodată în ispită; iar dacă se întâmplă să cădem, să rugăm pe Dumnezeu să ne dea răbdare şi curaj şi să punem voinţa lui Dumnezeu înaintea voinţei noastre. Aşa vom străbate în siguranţă şi viaţa de aici, şi vom dobândi şi bunătăţile cele viitoare; pe care facă Dumnezeu ca noi toţi să le dobândim cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul Duh, slavă, putere, cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.