Cuvânt la Cruce şi la tâlhar

din “Omilii si cuvantari”

CUVÂNT LA CRUCE ŞI LA TÂLHAR,
PENTRU A DOUA VENIRE A LUI HRISTOS
ÅžI PENTRU A NE RUGA ADESEORI PENTRU VRÄ‚JMAÅžI

Astăzi Domnul nostru Iisus Hristos este pe Cruce şi noi prăznuim , ca să cunoşti că Crucea este praznic şi sărbătoare duhovnicească.

Mai înainte Crucea era lemn de osândire, iar acum s-a făcut lucru de cinste.

Mai înainte era semn de osândire, iar acum pricină de mântuire.

Aceasta ni s-a făcut nouă aducătoare de nenumărate bunătăţi, ne-a izbăvit din înşelăciune, aceasta, întru întuneric şezând noi, ne-a luminat, aceasta, învrăjbiţi fiind noi cu Dumnezeu, ne-a împăcat, înstrăinaţi fiind ne-a împrietenit, departe fiind aproape ne-a adus.

Aceasta este surparea vrajbei, întărire a păcii şi vistierie de nenumărate bunătăţi. Pentru aceasta nu ne mai rătăcim în pustietăţi, căci Calea cea adevărată am cunoscut-o.

Nu mai petrecem afară de curţile împărăteşti, că am aflat Uşa.

Nu ne mai temem de săgeţile cele aprinse ale diavolului, că am aflat Izvorul.

Nu mai sântem în văduvie, că am aflat Mirele.

Nu ne temem de lup, că avem pe Păstorul cel bun, „Că Eu, sunt Păstorul cel bun”.

Nu ne cutremurăm de tiranul, că stăruim aproape de Împărat.

Åži pentru toate acestea prăznuim, săvârÅŸind pomenirea Crucii. Căci ÅŸi Pavel a poruncit să prăznuim pentru Cruce. „De aceea să prăznuim nu cu aluatul cel vechi… ci cu azimile curăţiei ÅŸi ale adevărului”. Apoi adăugând pricina, a adăugat : „Că PaÅŸtile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit” (I Cor. 5, 8).

Vezi cum pentru Cruce porunceşte să prăznuim ? Căci pe Cruce S-a jertfit Hristos. Şi unde este jertfă acolo este surpare a păcatelor, acolo împăcare a Stăpânului, acolo praznic şi bucurie. Paştile noastre, Hristos, pentru noi S-a jertfit. Şi unde S-a jertfit ? Pe Cruce înaltă. Nou este jertfelnicul acestei Jertfe, pentru că şi Jertfa este nouă şi slăvită.

Acesta era ÅŸi Jertfă ÅŸi Preot. Jertfă după trup, iar Preot după duh. El a adus ÅŸi S-a ÅŸi adus. Ascultă cum pe acestea amândouă le-a arătat Pavel : „Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni” (Evr. 5, 1). Pentru aceasta trebuia să aibă ceva ca să aducă. Åži iată El se aduce pe Sine. Iar în altă parte zice : „Tot aÅŸa ÅŸi Hristos, după ce a fost adus odată jertfă, ca să ridice păcatele multora… Se va arăta celor ce cu stăruinţă îl aÅŸteaptă spre mântuire” (Idem 9, 28). Iată că aici, a fost adus, iar acolo El pe Sine S-a adus. Vezi cum ÅŸi Jertfă ÅŸi Preot S-a făcut, iar Crucea a fost jertfelnic.

Åži pentru care pricină nu în biserică se aduce Jertfa, ci afară de cetate ÅŸi de zidurile ei ? Ca să plinească cele zise : „Că între cei fărădelege S-a socotit” (Isaia 53, 12).

Şi pentru care pricină pe Cruce înaltă se junghie şt nu sub acoperământ ? Ca să curăţească firea aerului, nefiind deasupra acoperământ, ci numai cerul. Căci cu adevărat se curăţea aerul jertfindu-se Mielul pe lemn înalt. Dar se curăţea şi pământul, că pe el pica Sânge din coasta Lui. Pentru aceasta nici sub acoperământ, nici în Templu S-a jertfit, ca să nu facă iudeii jertfa a lor şi să nu socoteşti că numai pentru neamul lor se aduce. Pentru aceasta afară de cetate şi de ziduri.

S-a jertfit, ca să cunoşti că de obşte este Jertfa, că pentru tot pământul este aducerea şi pentru toţi este curăţirea, nu în parte, cum era la iudei. Iudeilor le-a poruncit Dumnezeu să lase pământul şi într-un singur loc să aducă jertfe şi să se roage, pentru că tot pământul era necurat de fumul şi mirosul spurcatelor jertfe elineşti, care se aduceau pe el. Iar fiindcă a venit Hristos şi toată lumea a curăţit, orice loc ni l-a făcut loc de rugăciune.

Pentru aceasta ÅŸi Pavel cu îndrăzneală sfătuieÅŸte, ca fără de frică să se facă rugăciuni pretutindenea, zicând : ,,Vreau deci ca bărbaÅ£ii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte…” (I Tim. 2, 8).

Ai văzut cum s-a curăţit lumea. Că pretutindeni putem să ridicăm mâini sfinte, fiindcă tot pământul s-a făcut sfânt şi mai sfânt decât sfintele cele dinlăuntru ale Templului. Căci acolo s-a jertfit un miel necuvântător, iar aici unul duhovnicesc. Şi pe cât este mai mare jertfa, pe atât mai mare şi sfinţenia. Pentru aceasta Crucea este praznic.

Voieşti să cunoşti şi altă ispravă a ei ? Raiul, care cinci mii de ani şi mai mult a fost închis, astăzi ni l-a deschis. În ziua şi în ceasul acesta pe tâlhar l-a băgat în rai.

Două isprăvi a făcut Dumnezeu : întâi că a deschis raiul, apoi pe tâlhar l-a băgat înăuntru. Astăzi ne-a dat nouă patria cea veche, astăzi ne-a întors pe noi în cetatea cea părintească ÅŸi a dăruit firii omeneÅŸti casa. „Astăzi, zice, vei fi cu Mine în rai” (Lc. 23, 48). Ce zici ? EÅŸti răstignit ÅŸi cu piroane pironit ÅŸi făgăduieÅŸti rai ? Da, zice, că prin Cruce vei cunoaÅŸte puterea Mea.

Că devreme ce ceea ce pătimea era de mâhnire, şi ca să-ţi abată luarea aminte de la firea Crucii, ca lemn de osândă şi să cunoşti puterea Celui răstignit, pe Cruce face minunea aceasta, care arată mai mult ca oricând stăpânirea Lui. Că nu pe vreun mort a înviat, nici marea şi vânturile a certat, nici pe draci a izgonit, ci fiind răstignit, pironit, ocărât, scuipat şi batjocorit, a putut să schimbe mintea cea rea a tâlharului, ca din amândouă părţi să vezi puterea Lui.

Toată zidirea a clătinat-o, până ÅŸi pietrele despicând ÅŸi pe sufletul tâlharului cel mai nesimÅ£itor decât piatra l-a tras la El ÅŸi l-a cinstit. „Că astăzi vei fi cu Mine în. rai”, zice. Cu toate că heruvimii păzeau raiul, însă El este Stăpânul heruvimilor. Sabia cea de foc acolo se învârtea, dar Acesta ÅŸi peste foc ÅŸi peste gheena ÅŸi peste viaţă ÅŸi peste moarte are stăpânire. Åži cu toate că nici un împărat nu va îngădui cândva ca pe vreun tâlhar, sau pe altcineva din slugi să-l pună lângă sine ÅŸi să-l bage în cetate, dar Hristos a făcut aceasta. Åži intrând în sfânta patrie, a adus împreună cu Sine ÅŸi pe tâlhar, nu defăimând raiul, nici ruÅŸinându-l cu picioarele tâlharului, ci mai degrab cinstindu-l, căci cinste a raiului este a avea un astfel de Stăpân, care ÅŸi pe tâlhar a făcut vrednic de desfătarea cea din el.

Şi apoi băgând vameşi şi desfrânate în rai, nu pentru a-l necinsti o făcea aceasta, ci mai ales pentru a-l cinsti, arătând că în acest fel este Domnul Împărăţiei cerurilor, că şi pe desfrânat şi pe vameşi aşa de lămuriţi îi face, încât îi arată vrednici de cinstea şi de darul cel de acolo.

Aşa cum ne minunăm de un doctor când îl vedem că izbăveşte de boală şi aduce la sănătate pe oamenii care suferă de boli nevindecate, aşa şi de Hristos pe drept este a ne minuna când vindecă răni nevindecate. Vameşii şi desfrânatele îi întoarce la sănătate şi îi arată vrednici cerurilor. Şi ce fel de sănătate a arătat tâlharul, zici, pe cruce fiind, ca să dobândească raiul ? Voieşti să-ţi spun în scurt bărbăţia lui ? Când Petru s-a lepădat jos, atunci: acela a mărturisit sus.

Åži zic acestea nu prihănind pe Petru, să nu fie! Ci mărimea de suflet a tâlharului vreau s-o arăt. Ucenicul a suferit ameninÅ£area unei slujnice simple, tâlharul, însă văzând mult popor stând împrejur, strigând, tulburându-se ÅŸi cu hule ÅŸi ocări însăgetând, nu a luat aminte la el, nu a cugetat numai că Cel răstignit este simplu trup ca ÅŸi el, ci, toate acestea lăsându-le ÅŸi piedicile materiei trecându-le, a cunoscut pe Stăpânul cerurilor ÅŸi la El a căzut, zicând: „PomeneÅŸte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţit Ta !”. Să nu trecem aÅŸa de simplu pe tâlharul acesta, nici să ne ruÅŸinăm a lua de dascăl, de care nu S-a ruÅŸinat Stăpânul nostru a-l băga întâi în rai.

Să nu ne ruşinăm a lua de dascăl pe un om, care mai înainte de toată firea s-a arătat vrednic de petrecerea cea din ceruri, ci fiecare cu deadinsul să cercetăm, ca să cunoaştem puterea Crucii.

Nu a zis către el, precum a zis lui Petru : „Vino după Mine ÅŸi te voi face vânător de oameni” (Mt. 4, 19). Nici precum a zis celor doisprezece : „Că veÅ£i sta pe douăsprezece scaune judecând ne cele douăsprezece seminÅ£ii ale lui Israel” (Idem 19, 28). Nici minuni n-a făcut, nici morÅ£i înviaÅ£i n-a văzut, nici draci scoţându-se. Nici pe mare ascultând n-a văzut-o, nici despre împărăţie nu i-a spus ceva, nici pentru gheena. Dar el mai înainte de toÅ£i pe Iisus L-a mărturisit, cu toate că celălalt tâlhar ÃŽl ocăra.

Celălalt tâlhar răstignit împreună cu El, ÃŽl ocăra ca să se plinească cele zise : „Între cei fărădelege S-a socotit”. Căci iudeii voiau să-I prihăneaseă slava Lui ÅŸi din toate părÅ£ile aduceau învinuiri la cele ce El făcea. Dar din toate părÅ£ile strălucea adevărul ÅŸi creÅŸtea cu toate împiedicările. Ai văzut tâlhar ÅŸi tâlhar ? Amândoi pe cruce, amândoi duceau o viaţă tâlhărească, amândoi făcuseră răutăţi, dar nu amândoi aveau aceiaÅŸi mărturisire, ci unul a moÅŸtenit raiul, iar celălalt s-a trimis în gheenă.

AÅŸa ÅŸi ieri. Ucenici ÅŸi ucenic, cei doisprezece ÅŸi Iuda. Aceia ziceau : “Unde voieÅŸti să-Å¢i pregătim să mănânci PaÅŸtile ?” (Idem 26, 17). Iar acesta zicea, vânzare pregătind: „Ce-mi veÅ£i da mie ÅŸi eu ÃŽl voi da pe El vouă ?” (Idem 26, 15). Aceia se pregăteau de slujbă ÅŸi de dumnezeiasca învăţătură a celor de taină, iar acesta se silea să-L vândă.

AÅŸa ÅŸi aici tâlhar ÅŸi tâlhar. Unul ocărăşte, iar celălalt se închină. Unul huleÅŸte, iar celălalt binecuvântează ÅŸi îi astupă gura celuilalt ce huleÅŸte, zicând : „Nu te temi tu de Dumnezeu… căci noi primim cele vrednice după faptele noastre” (Lc. 23, 40, 41).

Ai văzut îndrăzneală a tâlharului? Ai văzut îndrăzneală pe cruce? Ai văzut filozofie în pedeapsă şi evlavie în chinuri ? Cine nu se va minuna de el că lua aminte de sine şi avea mintea limpede când i se băteau piroanele. Şi nu numai că lua aminte de sine, ci pe ale sale lăsându-le, de cele ale altora se îngrijea, făcându-se dascăl pe cruce, certând şi zicând : ,,Nu te temi tu de Dumnezeu ? Nu lua aminte, zice la judecata cea de jos, căci este alt judecător nevăzut, este altă judecată fără de mită. Deci nu căuta că S-a osândit jos căci cele de sus nu sunt în felul acesta.

Aici la judecata cea de jos de multe ori cei drepÅ£i se osândesc, iar cei nedrepÅ£i scapă, vinovaÅ£ii se slobozesc, iar cei nevinovaÅ£i se pedepsesc. Căci vrând ÅŸi nevrând judecătorii multe greÅŸesc. Că sau ÅŸtiind adevărul, dar de bani mituindu-se, sau neÅŸtiindu-l si înÅŸelându-se, de multe ori au judecat nedrept. Nimic ceva de acest fel nu este în El, căci Dumnezeu este drept judecător ÅŸi judecata Lui ca lumina va lumina, neavând nici o umbră de întuneric sau de neÅŸtiinţă”.

Deci ca să nu rămână cu judecata celor de jos, L-au osândit, îl suie la cea de sus. I-a adus aminte de judecata cea de sus ÅŸi numai că nu-i zicea : „PriveÅŸte acolo ÅŸi nu vei aduce hotărârea cea osânditoare, nici vei sta cu judecătorii cei stricaÅ£i de jos, ci vei aproba judecata cea făcută sus”. Ai văzut filozofie a tâlharului ? Ai văzut înÅ£elepciune ÅŸi învăţătură ? Deodată de pe cruce a sărit în cer. Apoi ÅŸi mai mult astupându-i gura celuilalt, zice : „Nu te temi… că întru aceiaÅŸi osândă suntem ? Ce înseamnă aceasta, că întru aceiaÅŸi osândă suntem ? Adică întru aceleaÅŸi chinuri. Ca ÅŸi cum i-ar fi zis : „Oare nu eÅŸti ÅŸi tu pe cruce ?”. Deci pe acela înfruntându-l, pe sine mai înainte decât pe celălalt se prihăneÅŸte.

Căci precum cel ce este în păcate ÅŸi prihăneÅŸte pe altul pe sine mai înainte decât pe acela se prihăneÅŸte. AÅŸa ÅŸi cel ce este într-o greÅŸală ÅŸi înfruntează pe altul pentru greÅŸeală, pe sine mai înainte decât pe acela se înfruntează. „Că întru aceiaÅŸi osândă suntem” Lege apostolească îi spune lui, cuvinte evangheliceÅŸti, care zic : „Nu judecaÅ£i, ca să nu fiÅ£i judecaÅ£i” (Mt. 7, 1). „Că întru aceiaÅŸi osândă suntem”.

Ce faci, o tâlhărule ? Ispitându-te să-l îndreptezi pe el, te-ai făcut părtaÅŸ la cele rele ale lui.  Ba nu, zice. Ci îndreptez  părerea aceasta prin cuvintele ce urmează. Åži ca nu pentru că sunt părtaÅŸi aceleaÅŸi pedepse să cugeti că el este părtaÅŸ păcatului, a ados îndreptarea, zicând: „Şi noi după dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre primim”. Ai văzut mărturisirea desăvârÅŸită ? Ai văzut cum pe cruce s-a dezbrăcat de păcate ? Că zice: „Spune tu întâi fărădelegile tale, ca să te îndreptezi” (Is. 43, 26). Nimeni nu l-a silit. Nimeni nu l-a îndemnat, ci el pe sine s-a vădit, zicând: ,.Åži noi după dreptate, căci cele vrednice după faptele noastre primim. Acesta însă nici un rău n-a făcut”. Åži după aceea zice: „PomeneÅŸte-mă,  Doamne, întru ÃŽmpărăţia Ta !”.

Nu a îndrăznit să zică : „PomeneÅŸte-mă întru împărăţia Ta !”, până ce nu a lepădat, prin mărturisire, sarcina păcatelor. Vezi ce mare lucru este mărturisirea?

S-a mărturisit şi a deschis raiul.

S-a mărturisit ÅŸi atâta îndrăzneală a luat, încât de la tâlhărie a cerut ÃŽmpărăţie. Vezi de câte bunătăţi ne este pricinuitoare Crucea ? De ÃŽmpărăţie pomeneÅŸti. O tâlharule ? Dar din ce vezi aceasta ? Piroane ÅŸi cruce sunt cele ce se văd. Dar însăşi Crucea, zice, este semnul ÃŽmpărăţiei. Åži de aceea ÃŽl numesc pe El ÃŽmpărat, pentru că îl văd pe El răstignit. Că datorie a împăratului este a muri pentru cei supuÅŸi, cum El ÃŽnsuÅŸi a zis: „Păstorul cel bun îşi pune sufletul, pentru oi” (In. 10, 11). Deci ÅŸi împăratul cel bun îşi dă sufletul pentru supuÅŸi. Åži devreme ce sufletul Său Åži-a dat, pentru aceasta ÃŽl numesc pe El împărat. „PomeneÅŸte-mă, Doamne, întru ÃŽmpărăţia Ta”.

Ai văzut cum Crucea este închipuire ÅŸi a ÃŽmpărăţiei ? VoieÅŸti să cunoÅŸti acest lucru ÅŸi din altă parte ? N-a lăsat-o pe ea pe pământ, ci o a luat ÅŸi a suit-o în cer. Dar de unde se arată aceasta ? De acolo, căci cu ea va veni la a doua ÅŸi slăvită Sa venire. Åži ca să cunoÅŸti cum că Crucea este cinstită, pentru aceea ÅŸi slavă a numit-o. Dar să vedem cum va veni Crucea? Åži de nevoie este să aducem de faţă dovada. „Deci de vă vor zice vouă : „Iată este în pustie (Hristos), să nu ieÅŸiÅ£i ; iată este în cămări, să nu credeÅ£i” (Mt. 23, 26), acestea spunându-le ca să ne ferim de proorocii cei mincinoÅŸi, de hristoÅŸii cei mincinoÅŸi ÅŸi de antihrist ÅŸi ca să cunoaÅŸtem a doua ÅŸi slăvită Lui venire. Ca nu cumva amăgindu-se să cadă în înÅŸelăciunea lui antihrist, căci mai înainte de venirea lui Hristos, va veni antihrist. Åži ca nu căutând Păstorul să găsească lupul, pentru aceasta spune semnele venirii Păstorului.

Şi fiindcă venirea Lui cea dintâi s-a făcut în taină, să nu cugeti că şi cea de-a doua va fi la fel, a dat acest semn. Iar venirea cea dintâi cu cuviinţă s-a făcut în taină, căci a venit să caute oaia cea pierdută. Iar venirea a doua nu va fi aşa. Dar cum, spune-mi ?

„Căci precum fulgerul iese de la răsărit ÅŸi se arată până la apus, aÅŸa va fi ÅŸi venirea Fiului Omului” (Mt. 24, 27). Deodată tuturor se va arăta ÅŸi nimeni nu va mai trebui să întrebe : Aici, sau acolo este Hristos ? Căci precum fulgerul când se arată, nu trebuie să mai cercetăm dacă s-a făcut, aÅŸa ÅŸi când va fi venirea lui Hristos, nu va mai fi nevoie să cercetăm de a venit. Dar ceea ce căutăm este de va veni ÅŸi Crucea, ca să nu uităm ceea ce v-am făgăduit.

Deci ascultă cele ce urmează. „Atunci”, zice. Când atunci ? Când va veni Fiul Omului „soarele se va întuneca ÅŸi luna nu-ÅŸi va mai da lumina sa”. Că atât de covârÅŸitoare va fi lumina, încât ÅŸi stelele cele mai luminoase se vor ascunde. Atunci ÅŸi „stelele vor cădea ÅŸi se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Idem 24, 30).

Ai văzut câtă strălucire are Crucea ? Că soarele se va întuneca şi luna nu se va mai arăta. Iar aceea va lumina şi va străluci mai mult decât soarele şi decât luna. Şi precum când împăratul vrea să intre în cetate, ostaşii lui poartă pe umere însemnele împărăteşti, vestind de mai înainte intrarea lui. Aşa şi atunci când Se va pogorî Domnul din ceruri, vor merge înainte oştile îngerilor şi ale arhanghelilor, purtând acel semn pe umere şi vestindu-ne nouă intrarea Lui cea împărătească.

Atunci se vor clătina puterile cerurilor. Pentru îngeri zice. De frica cea mare, cutremur îi va cuprinde. Şi pentru, care pricină, spune-mi ? Pentru acea înfricoşată Judecată. Căci toată firea noastră va fi judecată, stânci înaintea înfricoşatului Judecător. Dar pentru care pricină îngerii se tem şi se cutremură? Căci nu vor fi judecaţi. Când un judecător judecă, nu numai cei vinovaţi, ci şi cei ce slujesc, care nu se ştiu cu nimic vinovaţi, se tem şi se cutremură de frică de hotărârea judecătorului. Aşa şi atunci când firea noastră va fi judecată şi îngerii care cu nimic nu se ştiu vinovaţi se vor teme de Judecătorul.

Dar de ce se va arăta atunci Crucea şi pentru ce va veni, când noi o avem şi acum? Ca cei ce L-au răstignit pe Domnul să-şi cunoască păcatul lor, pentru aceea pe însuşi semnul Lui îl arată, mustrând răutatea lor.

Åži cum că pentru aceasta o aduce, ascultă pe evanghelistul care zice : „şi vor plânge toate seminÅ£iile pământului”, văzând pârâşul ÅŸi cunoscând păcatul. Åži de ce te minunezi că va veni purtând Crucea, când ÅŸi ranele le va purta ? Căci zice : „Vedea-vor pe care L-au împuns” (Zah. 12, 10). Åži cum a făcut cu Toma, când a îndreptat necredinÅ£a lui, arătându-i, după ÃŽnviere, semnele cuielor ÅŸi ranele ÅŸi zicându-i : „Adu degetul tău încoace ÅŸi vezi mâinile mele… ÅŸi nu fi necredincios, ci credincios” (In. 20, 27), aÅŸa ÅŸi atunci va arăta ranele ÅŸi Crucea, adeverind că El ÃŽnsuÅŸi a fost Cel ce S-a răstignit.

Åži nu numai de la Cruce, ci ÅŸi de la cuvintele cele rostite pe Cruce se poate vedea iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea negrăită. Căci fiind El pironit ÅŸi batjorocit, luat în râs ÅŸi scuipat, zicea: „Părinte, iartă-le lor că nu ÅŸtiu ce fac” (Lc. 23, 34), se ruga pentru cei ce-L răstigneau. Iar aceia îi ziceau: „De eÅŸti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe Cruce… ÅŸi vom crede…” (Mt. 27, 40, 42).

Dar El nu Se pogoară de pe Cruce, pentru că este Fiul lui Dumnezeu ÅŸi pentru aceasta a venit ca să se răstignească pentru noi. „Pogoară-Te de pe Cruce ÅŸi vom crede întru Tine”. Acestea sunt cuvinte doveditoare ale necredinÅ£ei. Mult mai mare minune a fost ÃŽnvierea Lui, fiind piatra deasupra mormântului, decât dacă S-ar fi pogorât de pe Cruce.

Åži mai mare minune a fost când a scos pe Lazăr din mormânt, mort de patru zile ÅŸi înfăşurat cu cele de îngropare, decât dacă S-ar fi pogorât de pe Cruce. DeÅŸi cei ce-L răstignise ÃŽi ziceau în batjocură : „De eÅŸti Fiul lui Dumnezeu… mântuieÅŸte-Te pe Tine ÃŽnsuÅ£i” (Lc. 23, 37), dar El toate le făcea ca să-i mântuiască ÅŸi pe ei ÅŸi zicea: „Părinte, iartă-le lor păcatul, că nu ÅŸtiu ce fac. Åži oare le-a iertat lor păcatul ? Le-au iertat, dar ei n-au vrut să se pocăiască. Că de nu le-ar fi iertat lor păcatul, Pavel nu s-ar fi făcut apostol. De nu le-ar fi iertat lor păcatul, nu ar fi crezut îndată trei mii, cinci mii ÅŸi alte multe mii. Căci multe mii de iudei au crezut, arătat este din cele ce zic apostolii lui Pavel: „Vezi frate, câte mii de iudei au crezut” (F, Ap. 21, 20).

Să urmăm dar pe Stăpânul şi să ne rugăm pentru vrăşmaşi. Iată iarăşi mă întorc la aceiaşi sfătuire. A cincea zi este azi de când vorbesc cu voi despre aceasta, nu acuzându-vă de neascultare, să nu fie, ci mai ales nădăjduind că vă veţi pleca.

Iar dacă unii sunt aspri şi mânioşi sau nesupuşi, încât se arată neascultători la cele ce s-au vorbit pentru rugăciune, aceşti măcar de numărul zilelor înduplecându-se, să lepede vrajba şi împuţinarea de suflet. Urmează Stăpânului tău. Se răstignea şi Îl ruga pe Tatăl pentru cei ce-L răstigneau.

Åži cum voi putea, zici, să urmez Stăpânului ? Dacă vei voi, poÅ£i. Că de n-ar fi fost cu putinţă a-I urma n-ar fi zis: „ÎnvăţaÅ£i-vă de la Mine că sunt blând ÅŸi smerit cu inima” (Mt. 11, 29). De nu este cu putinţă să-i urmezi, Pavel n-ar fi zis: „FiÅ£i următori ai mei precum; ÅŸi eu sunt lui Hristos” (I Cor. 11, 1). Åži de nu voieÅŸti să urmezi Stăpânului, urmează slugii celei împreună cu tine, lui Åžtefan apostolul. Că acela a urmat Stăpânului.

Căci precum Hristos între cei ce-L răstigneau fiind, lăsând Crucea ÅŸi cele ce priveau la Sine, ÅŸi se ruga Tatălui pentru cei ce-L răstigneau, aÅŸa ÅŸi sluga între cei ce-l împroÅŸcau cu pietre fiind, ÅŸi lovindu-se de toÅ£i, a lăsat durerile pricinuite de aceÅŸtia ÅŸi zicea : „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta” (F.A. 7, 60). Ai văzut cum sluga se roagă. Acela zice : „Părinte, iartă-le lor păcatul acesta, că nu ÅŸtiu ce fac”, iar acesta : „Doamne, nu le pune lor păcatul acesta”. Åži ca să cunoÅŸti că cu osârdie se roagă, iar nu simplu, el, împroÅŸcându-se cu pietre, îngenunchează ÅŸi cu multă milostivire ÅŸi umilinţă zice ruga.

VoieÅŸti să-Å£i arăt ÅŸi altă slugă, care a pătimit mult mai multe decât acela ? Pavel, zice : „De la iudei… de trei ori am fost bătut cu toiage ; o dată am fost împroÅŸcat cu pietre, o noapte ÅŸi o zi întru adânc am petrecut” (II Cor. 11, 25). Åži după acestea ce zice ? „Căci aÅŸ fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos pentru fraÅ£ii mei si rudele mele după trup” (Rm. 9, 3).

VoieÅŸti să vezi ÅŸi altul ? Nu din Scriptura cea nouă, ci din cea veche. Åži acest lucru este mai ales de mirare că acolo unde nu li se poruncise să iubească pe vrăşmaÅŸi, ci să scoată ochi pentru ochi, dinte pentru dinte ÅŸi să răsplătească întocmai cu aceleaÅŸi răutăţi, s-a ajuns la filozofia cea apostolească. Ascultă ce zice Moise, cel supărat de multe ori de iudei ÅŸi defăimat de ei: „Şi acum de voieÅŸti să ierÅ£i lor păcatul, iartă-l, iar de nu ÅŸterge-mă ÅŸi pe mine din cartea Ta în care m-ai scris” (IeÅŸ.  32,  32).

Vezi că fiecare din aceştia puneau mai înainte folosul celorlalţi, decât mântuirea lor ? Nimic nu ai greşit, o Pavele şi pentru ce voieşti să te împărtăşeşti cu ei de pedeapsă ? Pentru că nici o bucurie nu mă înveseleşte, când ştiu că alţii pătimesc rău.

Ne erau de ajuns aceste pilde, dar ca mai mult să ne îndreptăm, mă voi ispiti să arăt ÅŸi pe altul. David, fericitul ÅŸi blândul, când toată oastea s-a ridicat împotriva lui ÅŸi a ridicat la împărăţie pe fiul său, Abesalom, care voia să-l ucidă, pentru care Dumnezeu S-a mâniat ÅŸi a trimis pe îngerul Său să pedepsească poporul  -  că ce este dacă s-a pus altă pricină a pedepsei – , văzându-l cu sabia scoasă ce zice ? „Eu care sunt păstor am greÅŸit; eu păstorul am făcut rău. Să fie mâna Ta peste mine ÅŸi peste casa tatălui meu” (II Imp. 24, 17).

Vezi iarăşi asemenea isprăvi ? Voieşti să-ţi mai arăt şi altul ? Că nu suntem lipsiţi de încă unul care a filozofat asemenea.

Samuil proorocul a fost ocărât de iudei ÅŸi atât de necinstit încât Dumnezeu voind să-l mângâie i-a zis: „Nu pe tine te-au lepădat, ci pe Mine…” (I Imp. 8, 7). Dar ce zice cel lepădat, defăimat ÅŸi ocărât ? „Departe să fie de la mine păcatul acesta ca să încetez a mă ruga Domnului pentru voi” (Idem 12, 23). Păcat a socotit a nu se ruga pentru vrăşmaÅŸi. Deci Hristos zice : „Părinte, iartă-le lor păcatul că nu ÅŸtiu ce fac”, Åžtefan zice : „Doamne nu le pune lor păcatul acesta”, Pavel zice : „AÅŸ fi poftit ca eu însumi să fiu anatema pentru fraÅ£ii mei ÅŸi rudele mele după trup”, Moise zice: „De voieÅŸti să le ierÅ£i lor păcatul, iartă-l, iar de nu ÅŸi pe mine mă ÅŸterge din cartea în care m-ai scris”, David zice: „Să fie mâna Ta peste mine ÅŸi peste casa tatălui meu”, iar Samuil: „Departe să fie de la mine păcatul acesta ca să încetez a mă ruga Domnului pentru voi”.

Ce iertare vom dobândi, spune-mi, când Stăpânul, slugile cele din Scriptura cea veche ÅŸi cea nouă ne îndeamnă la rugăciune pentru vrăşmaÅŸi ? Åži mai ales că noi cele împotrivă facem blestemând pe vrăşmaÅŸi. Nu, rogu-vă fraÅ£ilor nu faceÅ£i aceasta. Căci pe cât sunt mai multe pildele, cu atâta este mai mare pedeapsa, de nu vom urma lor. Åži mai mare lucru este a ne ruga pentru vrăşmaÅŸi, decât pentru prieteni. Åži mai mult ne foloseÅŸte rugăciunea pentru aceia, decât pentru aceÅŸtia. Că zice : „Căci dacă iubiÅ£i pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veÅ£i avea? Au nu fac ÅŸi vameÅŸii acelaÅŸi lucru?” (Mt. 5, 46). Åži dacă ne rugăm numai pentru prieteni, iată că nu ne-am făcut mai buni decât păgânii  sau  vameÅŸii. Iar dacă    vom iubi pe vrăşmaÅŸi, ne vom face asemenea lui Dumnezeu, după puterea omenească, „că El face să răsară soarele peste cei răi ÅŸi peste cei buni ÅŸi trimite ploaie peste cei drepÅ£i ÅŸi peste cei nedrepÅ£i” (Idem 5, 45). Să ne facem aÅŸadar asemenea Tatălui, căci zice: „FiÅ£i desăvârÅŸiÅ£i, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârÅŸit este” (Idem 5, 48), ca să ne învrednicim de ÃŽmpărăţia cerurilor, cu harul ÅŸi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.