din “Predici la duminici ÅŸi sărbătoriâ€
Cuvânt la Duminica a III-a după Pogorârea Sfântului Duh
„LuaÅ£i seama la crinii câmpului cum cresc, nu se ostenesc nici nu torc. Åži vă spun vouă că nici Solomon întru toată slava sa nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceÅŸtia” (Mat. 6, 28- 29).
Bogatul nu trebuie să se semeţească întru bogăţia sa
“Celor bogaÅ£i în veacul de acum porunceÅŸte-le, să nu se înalÅ£e cu gândul, nici să nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Această învăţătură a dat-o Pavel ucenicului său Timotei (l Tim. 6, 17).
Este vrednic de luarea aminte a noastră, că Apostolul nu opreÅŸte bogăţia în sine, nu a zis: „insuflă bogaÅ£ilor, să fie săraci, ÅŸi să arunce bogăţia lor”. Ci: „insuflă-le să nu se semeÅ£ească”. El ÅŸtia, că preÅ£uirea peste măsură a bogăţiei ÅŸi umblarea ÅŸi alergarea după dânsa purcede de la mândrie, ÅŸi că din contra cel smerit nu pune în ea vreo mare vrednicie, nici întrebuinÅ£ează la ea râvnă mare. El ÅŸtia, că bogăţia nu este oprită, numai dacă cineva, o întrebuinÅ£ează la ceea ce este de trebuinţă. Adică, precum vinul în sine nu este ceva rău; ci rău este numai întrebuinÅ£area lui cea fără rânduială, adică bogăţia; aÅŸa ÅŸi bogăţia nu este în sine ceva rău, ci rea este zgârcenia ÅŸi lăcomia de avere. Altceva este un lacom de avere, ÅŸi altceva un bogat. AÅŸa, lacomul de avere este acela, care, deÅŸi are mult, totuÅŸi nu se crede bogat, căci el de-a pururea tot mai mult pofteÅŸte. Dar cel ce pofteÅŸte mult, acela mai de grabă se poate numi lipsit, decât bogat ÅŸi avut. Zgârcitul este numai păzitorul, nu ÅŸi stăpânul avuÅ£iei sale, rob era ÅŸi nu stăpânul banilor săi. Mai lesne ar da el o bucată din propriul său trup, decât ceva din comoara sa cea îngropată. El o păzeÅŸte cu aÅŸa teamă, ca ÅŸi când cineva i-ar fi poruncit, a nu atinge nimic dintrînsa. El se fereÅŸte de ale sale, ca ÅŸi cum ar fi străine. Căci banii aceia, din care el nici într-un fel de împrejurări nu voieÅŸte a da, încât mai bucuros ar suferi cea mai grozavă osândă, adică a iadului, decât să voiască a da ceva săracilor, cum pot oare aceÅŸti bani să fie cu adevărat proprietatea sa? Cum poate el să fie stăpânul unui lucru, pe care el niciodată nu l-a întrebuinÅ£at, nici s-a îndulcit de dânsul?
Aşadar Pavel nu porunceşte bogaţilor, să fie săraci, ci să fie smeriţi, fiindcă el ştia, că smerenia opreşte pe oameni de la umblarea şi alergarea după bogăţie şi de la iubirea ei cea fără rânduială. De aceea el îi sfătuia, să nu se mândrească întru bogăţia lor, şi totodată le arăta, cum pot să depărteze de la sine această mândrie.
Cum trebuie ei să înceapă aceasta?
Ei trebuie să bage seama la firea bogăţiei cât este ea de nesigură ÅŸi necredincioasă. Pentru aceasta Pavel a adăugat: „să nu nădăjduiască spre bogăţia cea nestătătoare”. Adică nimic nu este mai necredincios, decât bogăţia; ea este sluga nemulÅ£umită ÅŸi necredincioasă, ÅŸi de a-i pune asupra lui mii de cătuÅŸe, el totuÅŸi fuge cândva de la tine împreună cu cătuÅŸele sale. Adeseori stăpânii lui l-au păzit cu încuietori ÅŸi cu zăvoare ÅŸi au pus străji. Dar el i-a mituit ÅŸi a fugit cu dânÅŸii; i-a tras cu dânsul ca cu un lanÅ£, ÅŸi straja n-a folosit cât de puÅ£in. AÅŸadar cine poate fi mai necredincios, decât bogăţia? Åži cine este mai nenorocit decât aceia, care i-au dat toată îngrijirea lor? Cine cu toată râvna adună un lucru aÅŸa de trecător ÅŸi de schimbător, acela nu socoteÅŸte cuvintele psalmistului, care zice: „vai de cei ce se reazemă pe puterea lor, ÅŸi se fălesc întru mulÅ£imea bogăţiei lor” (Ps. 48, 7).
Dar pentru ce el îi văicăreÅŸte? „Ei adună comori, zice el, ÅŸi nu ÅŸtiu, cine se va îndulci de ele” (Ps. 38, 7). Osteneala adunării bogăţiei este ÅŸtiută, dar îndulcirea din ea nu se ÅŸtie. Adeseori se întâmplă, că aceia, ce noi am adunat ÅŸi am agonisit cu osteneală, ajunge chiar în mâinile vrăjmaÅŸilor noÅŸtri, ÅŸi după moartea ta moÅŸtenirea adeseori va fi în partea acelora, care în curgerea vieÅ£ii tale de mii de ori te-au vătămat, Å£i-au făcut rău. Ei au îndulcirea banilor, ÅŸi tu pe seama ta nu ai decât păcatele, pe care le-ai săvârÅŸit cu agonisirea lor.
De eşti bogat, gândeşte, că propriu-zis nu acela este bogat, care are mult, ci acela, care dă mult.
Aşa făcea Avraam. El era bogat, dar nu zgârcit, ci primea pe călători în casa sa, şi ajuta lipsa săracilor. El nu şi-a zidit palat pompos, şi totuşi îngerii veneau la el în gazdă, pentru că ei se uitau nu la strălucirea locuinţei, ci la fapta cea bună a sufletului. Deci să urmăm lui, iubiţilor, şi averea noastră să o întrebuinţăm pentru săraci. Nu casele noastre, ci inimile noastre să le împodobim; căci nu ar fi oare ruşine, ca noi să ne învelim pereţii cu marmură, dar să lăsăm nebăgat în seamă pe Hristos, care în cel sărac umblă gol şi desculţ?
Căci, o omule, ce-ţi va folosi o casă aşa de scump împodobită? Când vei muri, nu vei lua-o cu tine. Dimpotrivă, sufletul tău, dacă l-ai împodobit şi îmfrumuseţat, ai să-l iei cu tine în cealaltă viaţă. Dar închipuieşte-ţi, că şi aici pe pământ ai cazut întru o primejdie, şi te-a ajuns o patimă grea, ce poate să-ţi ajute casa cea strălucită? Poate oare să te scape din primejdie şi din nenorocire, dacă de pildă te îmbolnăveşti, sau îţi mor copiii?
AÅŸadar vezi, căci casa cea strălucită nu poate să-Å£i ajute. Noi zidim case, spre a locui în ele, nu spre a ne mândri cu ele. Ce este peste trebuinÅ£a noastră, este de prisos ÅŸi nefolositor. Tu nu îngăduieÅŸti a Å£i se face o încălţăminte prea mare, pentru că ea te-ar împiedica la mers, aÅŸa ÅŸi o casă prea mare te va împiedica la intrarea în cer. Vrei să-Å£i zideÅŸti case mari ÅŸi slăvite, – eu nu te opresc, însă zideÅŸte-le nu pe pământ, ci în cer; case, care nici odinioară nu se învechesc ÅŸi nu putrezesc. Dar asemenea case îţi zideÅŸti tu prin cucernicie ÅŸi prin binefacere.
Ce alergi tu ca un furios după lucruri trecătoare, care la moarte te părăsesc? Nimic nu este mai înşelător, decât bogăţia, astăzi ea este pentru tine, mâine împotriva ta; de-a pururea înarmează ea ochii tuturor pizmaşilor împotriva ta; ea este potrivnicul tău sub însuşi acoperământul tău, şi-ţi face pe casnicii tăi vrăjmaşi ascunşi. Ce povară este bogăţia, mărturisesc aceasta mulţi chiar din cei bogaţi. Bogatul are mii de griji, umblă încoace şi încolo căutând, unde să-şi îngroape banii, sau caută pe aceia, la care să-i poată pune. Pe cine cauţi tu, bogatule?
Iată aici stă Hristos, care voieşte să împrumute bani de la tine. El are să ţi-i dea iarăşi odinioară cu o dobândă bogată, şi nicăieri nu poate fi pus mai sigur un capital, decât la dânsul. Dacă îl pui aiurea, lesne poţi să fii neliniştit şi îngrijorat, dar de îl pui la Hristos, prin binefacerea săracilor, atunci poţi să fii cu totul sigur şi fără de grijă. Pe pământ tu eşti numai un oaspete şi un călător.
Patria ta este în cer.
Aşadar acolo pune capitalul tău, pentru ca să ai adevăratul folos şi îndulcire de la El. Vrei sa fii bogat cu adevărat, fă-ţi pe Dumnezeu prieten, şi vei fi cel mai bogat.
Voieşti să rămâi bogat, fii smerit; căci prin smerenie se slăbeşte pisma altora şi atunci poţi în tihnă să stăpâneşti ceea ce ai.
Iar a fi smerit, la aceasta noi în adevăr avem multe pricini. Noi trebuie numai să socotim firea noastră cea pătimaşă, să numărăm păcatele noastre, ÅŸi să cumpănim, cine suntem noi.                               Â
Nu zice, întru mândria ta: eu am grămădit venitul atâtor ani, au am atâtea si atâtea mii de bani şi dobânzile se înmulţesc în fiecare zi. Căci oricât de mult ai putea număra, totuşi acesta este ceva deşert şi trecător. Adeseori un singur ceas, asemenea unui vânt, carele mână pulberea, a răpit toate acestea dintru o casă. Istoria e plină de exemple de felul acesta. Astăzi eşti bogat, mâine poţi să fii sărac.
Dar cine dă săracilor, acela are o comoară nepiertioare, a cărei stăpânire nu se pierde la moarte, ci mai vârtos se va dobândi, în cealaltă viaţă, mai mult decât s-a dat aici. De aceea să ne adunăm nouă comori în cer, pe care nici rugina nici moliile nu le strică, şi nici furii nu pot a le desgropa şi a le fura. (Mat. 6, 20). Să ne dea nouă Dumnezeu harul Său spre a împlini aceasta! Amin!