din “Predici la duminici si sarbatoriâ€
„ Este mai mic decât toate seminţele, iar dacă creşte,
este mai mare decât toate buruienele” (Matei 13, 32)
Hristos zice că ceea ce se întâmplă cu grăuntele de muştar, se întâmplă şi cu propovăduirea Evangheliei. Ucenicii Lui erau cei mai slabi dintre toţi, cei mai mici dintre toţi, dar, totuşi, lucrând în ei o putere mare, Evanghelia s-a propovăduit în toată lumea.
La pilda grăuntelui de muştar, Domnul adaugă încă şi pe cea a aluatului, pe care l-a luat femeia şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce a dospit. Adică, precum aluatul dospeşte o cantitate mare de făină, aşa Apostolii, zice El, vor întoarce toată lumea.
Åži vezi înÅ£elepciunea Lui! El alege pilde de la fire spre a arăta că, precum acelea se fac, adică creÅŸterea grăuntelui de muÅŸtar ÅŸi dospirea întregii frământături, tot aÅŸa va fi ÅŸi cu propovăduirea Evangheliei la toată lumea. Nici unul dintre Apostoli nu putea să-I stea împotrivă ÅŸi să-I zică: „Ce vom putea noi, doisprezece, aruncându-ne într-o aÅŸa mare mulÅ£ime?”. Hristos le spune că tocmai prin aceea puterea lor va străluci mai mult, că ei, amestecându-se cu o mulÅ£ime aÅŸa de mare, nu se vor nimici. Precum aluatul dospeÅŸte frământătura atunci când se apropie de făină, ÅŸi nu numai că se apropie, ci se ÅŸi amestecă cu ea, aÅŸa ÅŸi voi, atunci veÅ£i birui pe vrăjmaÅŸii voÅŸtri, când vă veÅ£i amesteca ÅŸi vă veÅ£i topi cu dânÅŸii [adică: îi veÅ£i ierta ÅŸi îi veÅ£i iubi].
Åži precum aluatul, deÅŸi se ascunde în făină, nu piere acolo, ci în curând face totul asemenea lui, în acelaÅŸi chip va fi ÅŸi cu propovăduirea Evangheliei. „AÅŸadar nu vă temeÅ£i – voieÅŸte să zică Hristos -, căci Eu, deÅŸi v-am spus mai înainte că veÅ£i trece prin multe necazuri, totuÅŸi veÅ£i birui ÅŸi veÅ£i străluci”.
Nu te mira că Domnul, vorbind despre împărăţia cerului, a întrebuinţat pilda grăuntelui de muştar şi a aluatului, căci El vorbea către oameni neînvăţaţi, care prin acest chip de învăţătură se înţelepţeau.
Iar cei necredincioşi trebuie să recunoască acum puterea lui Hristos, văzând că, în adevăr, aşa s-a făcut, precum El a spus. Ei trebuie să-L cinstească pentru două pricini: Pentru că a spus mai înainte, şi a împlinit El însuşi.
Încă şi astăzi amestecă pe adevăraţii Săi ucenici în mulţimea cea mare a lumii, pentru ca aceştia să împartăşească şi altora cunoştinţele lor cele mai bune.
Nu vă tânguiţi că numărul vostru este prea mic, căci puterea cuvintelor cucernice este mare, iar ceea ce o dată a dospit va sluji iarăşi de aluat pentru alţii. Şi precum scânteia, aprinzând lemnul, îndată se face o flacără mare, şi prin aceasta aprinde şi altele, aşa se întâmplă şi cu vorba cea cucernică, sau predica.
Dar pentru ce Hristos n-a întrebuinţat pilda focului, ci a aluatului? Focul nu lucrează totul prin sine, ci prin mijlocirea lemnului aprins; aici, însă, aluatul lucrează totul prin sine. Iar dacă doisprezece bărbaţi au învăţat toată lumea, gândeşte ce mare vinovăţie avem noi, credincioşii, care, fiind aşa de mulţi, nu putem aduce la calea cea dreaptă pe ceilalţi, pe cei necredincioşi, care stau încă afară. Şi noi putem fi aluat pentru mii de oameni.
Dar vei zice tu: „Aceia erau Apostoli!”. Åži apoi, ce? Oare, ei nu erau de aceeaÅŸi fire ca ÅŸi tine? Nu petreceau ÅŸi ei în cetăţi? Nu mâncau ÅŸi ei ca noi? Nu lucrau ÅŸi ei cu mâinile lor? Oare, ei erau îngeri ÅŸi au fost pogorâţi din cer?
Dar zici tu: „Ei puteau săvârÅŸi minuni!”. Dar nu minunile i-au făcut pe dânÅŸii aÅŸa de vrednici de mirare! Åži până când ne vom sluji de minunile lor, spre a acoperi propria noastră uÅŸurătate a minÅ£ii? Iată, sunt o mulÅ£ime de sfinÅ£i care n-au strălucit prin minuni. Dimpotrivă, sunt unii care izgoneau pe demoni, dar au căzut în păcat ÅŸi nu au fost cinstiÅ£i, ci, dimpotrivă, au fost pedepsiÅ£i.
Dar, oare, ce lucruri atât de mari au făcut Apostolii? Au nesocotit toate comorile pământeşti, n-au căutat slavă şi s-au lepădat de toate cele vremelnice. Dacă n-ar fi făcut acestea, ci ar fi fost robi ai poftelor, atunci chiar de ar fi sculat mii de morţi, totuşi nimic nu ar fi folosit. Mai mult, ar fi fost socotiţi ca nişte amăgitori. Viaţa cea dreaptă este cea care străluceşte peste toate şi atrage harul Sfântului Duh.
Ce minuni a săvârÅŸit Ioan Botezătorul de a câştigat atâtea cetăţi? Cum că el n-a săvârÅŸit nici o minune, ne spune Evanghelistul Ioan în cuvintele: „Şi mulÅ£i veneau la El ÅŸi ziceau: Ioan nu a făcut nici o minune, dar toate câte a zis Ioan pentru Acesta au fost adevărate” (Ioan 10, 41).
Şi prin ce, oare, Ilie se făcuse vrednic de mirare? Negreşit, prin îndrăzneala lui înaintea împăratului; negreşit, prin râvna lui pentru Dumnezeu; negreşit, prin sărăcia lui, prin cojocul lui, prin peştera lui, căci el, după aceea, a făcut minuni.
Şi pentru care minune s-a uimit diavolul de Iov? Acesta n-a arătat nici o minune, ci o viaţă strălucită de fapta bună şi o răbdare mai tare decât oţelul.
Ce morţi au înviat, oare, Avraam, Isaac şi Iacob? Ce leproşi au curăţit? Ba încă minunile par a vătăma, dacă nu sunt unite cu privegherea şi cu smerenia.
Åži când Hristos a dat povăţuiri ucenicilor Săi, nu le-a zis: „FaceÅ£i minuni, ca să le vadă oamenii”, ci le-a zis: „AÅŸa să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă ei faptele voastre cele bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). ÃŽncă ÅŸi lui Petru, El nu i-a zis: „De Mă iubeÅŸti, fă minuni”, ci: „PaÅŸte oile Mele” (Ioan 21, 15). Åži pentru ce, Hristos, cu deosebire, îl alese pe dânsul, pe Iacov ÅŸi pe Ioan? Poate pentru minunile lor? O, nu! ToÅ£i Apostolii curăţau leproÅŸi, înviau morÅ£i, ÅŸi toÅ£i dobândiseră de la Dânsul aceeaÅŸi putere. AÅŸadar, pentru ce aceÅŸti trei erau deosebiÅ£i? Pentru iscusinÅ£a sufletului lor.
Vezi că mai mult decât toate este de trebuinţă viaÅ£a îmbunătăţită ÅŸi dovada prin fapte, căci: „Din roadele lor îi veÅ£i cunoaÅŸte pe dânÅŸii” (Matei 7, 16).
Dacă te-ar lăsa cineva să alegi: sau morţi să înviezi în numele lui Iisus, sau să mori pentru numele Lui, tu ce ai alege? Negreşit aceasta din urmă, căci este o faptă mântuitoare, iar cealaltă este doar o minune. Şi dacă cineva te-ar lăsa să alegi între puterea de a preface fânul în aur şi puterea de a socoti toate bogăţiile ca pe fân, nu ai alege, oare, pe aceasta din urmă? Negreşit, numai aceasta ar câştiga pe oameni. Dacă ei te-ar vedea făcând aur din fân, ar creşte numai lăcomia lor de avere, şi toţi ar vrea să înveţe acel meşteşug, ca Simon Magul (Fapte 8, 19); iar dacă te-ar vedea dispreţuind bogăţiile, repede s-ar slobozi şi ei de boala lăcomiei lor.
Vezi că vieÅ£uirea valorează mult ÅŸi este un propovăduitor vorbăreÅ£? Când zic vieÅ£uirea, nu înÅ£eleg că cineva trebuie să trăiască în sac ÅŸi în cenuşă, ci înÅ£eleg nesocotirea comorilor pământeÅŸti, iubirea aproapelui, milostenia, hrănirea celor flămânzi, biruirea mâniei, lepădarea de slava deÅŸartă, alungarea pizmei. Hristos zice lămurit: „ÎnvăţaÅ£i-vă de la Mine, că sunt blând ÅŸi smerit cu inima” (Matei 11, 29).
AÅŸadar, dacă tu vrei să te asemeni Apostolilor, nimic nu te opreÅŸte. Nu ai nevoie de darul minunilor. Dacă ai nimicit păcatul din tine, dacă ai sfărâmat puterea satanei, ai călcat pe capul lui, ai slăbit puterea lui, i-ai împrăştiat oastea, atunci ai săvârÅŸit cea mai mare minune. Prin aceasta s-au făcut mari ÅŸi Apostolii, precum spune Petru: „Noi am lăsat toate, ÅŸi am urmat Å¢ie” (Matei 19, 27). ÃŽntru aceasta să urmăm ÅŸi noi lor, să ne lepădăm de cele vremelnice, să ne dăruim lui Hristos, pentru ca noi, împreună cu Apostolii, să ne facem părtaÅŸi vieÅ£ii veÅŸnice, prin harul ÅŸi bunătatea lui Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.