Cuvânt la Sâmbăta morţilor

din “Predici la duminici şi sărbători”

Cuvânt la Sâmbăta morţilor

„ Vine ceasul în care toÅ£i cei din morminte vor auzi glasul Lui. Åži vor ieÅŸi cei ce au făcut cele bune, spre învierea vieÅ£ii, iar cei ce au făcut cele rele, spre învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29)

Despre ÃŽnviere

Ce este moartea altceva decât despărţirea sufletului de trup. Fiindcă sufletul, care trăieşte veşnic, nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu. Sufletul părăseşte trupul, de aceea moare numai acesta, căci o parte din noi este muritoare, iar alta nemuritoare. Sufletul, care se desparte de trup neobservat de ochii omeneşti, se ia de către îngeri şi se duce în sânul lui Avraam, dacă este drept, sau în temniţa iadului, dacă este păcătos, până ce va veni ziua cea hotărâtă a Judecăţii de apoi, când sufletul iarăşi se va uni cu trupul şi va trebui să dea socoteală înaintea scaunului Judecătorului Hristos.

Eu zic că sufletul iarăşi se va uni cu trupul pentru că viaţa viitoare nu înghite şi nu nimiceşte trupul. Putrezirea trupului şi moartea n-au fost legate de la început de trup, fiindcă trupul este lucru al lui Dumnezeu, iar putreziciunea şi moartea lui au venit în lume prin păcat. Totuşi, trupul iarăşi se va dezbrăca de această haină trecătoare şi se va îmbrăca în cea netrecătoare; el va lepăda ceea ce vine de la păcat şi va lua iarăşi în stăpânire ceea ce îi dăduse harul lui Dumnezeu, adică nestricăciunea.

Învăţătura despre învierea trupului este însă de cea mai mare însemnătate; ea ne dă o pătrundere mai deplină în adevărurile credinţei, orânduieşte viaţa noastră şi apără pronia dumnezeiască de orice învinovăţire. Necredinţa întru înviere răzvrăteşte toată viaţa noastră, o umple cu mii de răutăţi şi duce totul în neorânduială. Din contra, credinţa întru înviere întăreşte convingerea noastră despre o providenţă care cârmuieşte lumea, ne dă o mare râvnă pentru fapta bună, ne îndeamnă a fugi de rău cu toată îngrijirea, şi toate le umple cu linişte şi pace.

Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală de faptele sale, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte numai în viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa mult pentru fapta bună. Şi cum ar putea el face altfel, când nu nădăjduieşte la nici o răsplătire? Dar el nu se va înfrâna nici de la fapte rele, fiindcă el nu aşteaptă nici o pedeapsă pentru nelegiuirile sale, ci se va deda poftelor şi patimilor şi va propăşi în toate felurile de păcătoşenie.

Dimpotrivă, cine este convins despre judecata cea viitoare, şi totdeauna are înaintea ochilor săi această judecată înfricoşată, împreună cu neînlăturata dare de seamă şi hotărârea judecăţii, care nu se poate schimba, acela va încerca în tot chipul a se îndeletnici în înfrânare, în blândeţe şi în toate celelalte fapte bune şi a fugi de desfrânare, de îndrăzneală şi de toate celelalte răutăţi.

CredinÅ£a în înviere este totodată ÅŸi cea mai mare mângâiere în suferinţă, în lupta cu ostenelile ÅŸi cu greutăţile vieÅ£ii. Pentru aceasta, Apostolul Pavel vorbeÅŸte deseori despre înviere, spre a încuraja pe luptătorii lui Hristos în ostenelile ÅŸi în pătimirile lor, spre a-i mângâia ÅŸi îmbărbăta. De aceea, el zice: „în toate pătimind necaz, dar nefiind striviÅ£i; lipsiÅ£i fiind, dar nu deznădăjduiÅ£i; prigoniÅ£i fiind, dar nu părăsiÅ£i; doborâţi, dar nu nimiciÅ£i… Åžtiind că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia ÅŸi pe noi cu Iisus… pentru aceea nu slăbim” (II Corinteni 4, 8-9, 14, 16). Åži: „Noi ÅŸtim că, de se va strica casa noastră cea pământească a cortului acestuia, zidire de la Dumnezeu avem, casă nefăcută de mână, veÅŸnică, în ceruri” (II Corinteni 5, 1).

AÅŸadar, Apostolul socoteÅŸte nădejdea la viaÅ£a cea viitoare după înviere ca fiind cea mai mare mângâiere în luptele ÅŸi pătimirile vieÅ£ii. La înviere, iubiÅ£ilor, fiecare om este părtaÅŸ, căci Apostolul zice: „ToÅ£i vom învia, fiecare întru a sa rânduială” (I Corinteni 15, 22-23).

Ce înseamnă aceasta? El vrea să spună că ÅŸi păgânul, ÅŸi iudeul, ÅŸi cel rătăcit în credinţă, ÅŸi cel drept-credincios, fiecare om, va învia în ziua aceea. Deci, dacă toÅ£i oamenii vor învia, păcătoÅŸii ca ÅŸi drepÅ£ii, necucernicii ca ÅŸi virtuoÅŸii, pentru aceasta nu trebuie să crezi tu că Dumnezeu este nedrept ÅŸi nu trebuie să te întrebi: „Ce este aceasta? Eu, care am fost aÅŸa de râvnitor ÅŸi aÅŸa de mult am răbdat, voi învia negreÅŸit, dar tot aÅŸa va învia păgânul, necucernicul, închinătorul la idoli, încă ÅŸi ei vor fi părtaÅŸi de aceeaÅŸi cinste a învierii?”. Pentru ca să nu te rătăceÅŸti cu asemenea vorbe, ascultă ce zice însuÅŸi Iisus Hristos: „ Vine ceasul întru care toÅ£i cei din mormânturi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; ÅŸi vor ieÅŸi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieÅ£ii, iar cei ce au făcut cele rele întru învierea osândirii” (Ioan 5, 28-29).

Vedeţi ce deosebire între înviaţi? Deşi toţi oamenii vor învia, însă cel drept va învia spre viaţă, iar păcătosul, din contra, spre a primi osânda. Deşi trupurile păcătoşilor sunt netrecătoare, această cinste va fi pentru ele un izvor de osândă şi de ticăloşie, căci trupurile lor vor învia spre a suferi necontenitele chinuri ale focului.

Căci nu aceasta este vrednic de dorit, ca noi îndeobşte să înviem şi să ne îmbrăcăm întru neputreziciune, ci ca noi, la înviere, să nu ne aflăm fără de slavă şi fără nădejdea bucuriei; ca soarta noastră să nu fie focul cel gătit pentru păcătoşi.

„Dar cum vor învia drepÅ£ii?”, întrebi tu. Ascultă ce zice ÃŽnsuÅŸi Domnul: „Atunci vor străluci drepÅ£ii ca soarele întru împărăţia Tatălui lor” (Matei 13, 43). Dar ce vorbesc eu de strălucirea soarelui? DrepÅ£ii vor fi aÅŸa de luminoÅŸi, ca slava lui Hristos însuÅŸi, precum dovedeÅŸte Apostolul Pavel, când zice: „Cetatea noastră este în ceruri, de unde ÅŸi aÅŸteptăm Mântuitor, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Care va schimba trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Lui” (Filipeni 3, 20-21).

Aşadar, trupul nostru cel muritor se va preschimba şi se va face asemenea slavei lui Hristos; muritorul se va îmbrăca întru nemurire, şi ceea ce s-a semănat întru slăbiciune va învia întru putere. Carnea nu se va mai teme de putreziciune, nu se va mai teme de foame, nici de sete, nici de boală, nici de vreo nenorocire, ci în locul lor va intra o pace sigură şi o statornică odihnă a vieţii.
În adevăr, slava cerească, pe care la înviere o va dobândi cel drept, covârşeşte cu mult oricare altă slavă şi este fără de sfârşit.

Dar cel ce se îndoieÅŸte ÅŸi cel necredincios întreabă: „Oare, vor învia trupurile cu adevărat?”. Eu răspund prin cuvintele Apostolului Pavel: „Nebun ce eÅŸti! Tu ce semeni nu înviază dacă nu va muri. Åži ceea ce semeni nu este trupul ce va să fie, ci grăuntele gol, fie de grâu, fie de altceva” (I Corinteni 15, 36-37), care este mort, uscat ÅŸi fără suc. Dar după ce putrezeÅŸte, el iese mai rodit, face boabe ÅŸi se înarmează cu Å£epi. Deci Acela, Care pentru tine înviază iarăşi sămânÅ£a de grâu, nu va putea, oare, pentru Sine să te învieze? El, Care în toate zilele scoală soarele din mormântul nopÅ£ii, ÅŸi, de asemenea, adeseori readuce luna din pieirea sa ÅŸi recheamă spre folosul nostru timpurile anului dispărute, Acela, zic, nu va putea să ne înnoiască ÅŸi pe noi, pentru care El înnoieÅŸte toate acestea? Putea-va El suferi ca aceia pe care El i-a creat cu suflarea ÅŸi cu răsuflarea Sa, să se stingă în veci? Cum, omul, care singur pe pământ poate cunoaÅŸte ÅŸi cinsti pe Dumnezeu, trebuie, oare, să piară în veci?

Dar tu te îndoieşti că este cu putinţă ca trupul tău să se restabilească după moarte, când el este prefăcut în cenuşă şi oasele tale în pulbere. Omule, spune-mi, ce erai tu înainte de a te fi zămislit în pântecele maicii tale? Nimic, curat nimic. Dar Dumnezeu, Care te-a făcut din nimic, nu va putea, oare, mai uşor să te restabilească pe tine din ceva? Crede numai. A restabili ceva ce fiinţează este mai uşor decât a face ceva ce nu fiinţează. Acela care te-a plăsmuit în pântecele maicii tale, poate iarăşi să te plăsmuiască din sânul pământului. Dar te temi, poate, că oasele tale cele uscate nu se vor putea iarăşi îmbrăca cu carne. O, încetează de a măsura atotputernicia dumnezeiască cu neputinţa ta! El, Plăsmuitorul tuturor lucrurilor, Care în fiecare an îmbracă iarăşi cu frunze arborii cei goi, câmpiile cele uscate cu flori şi cu iarbă, El iarăşi va îmbrăca şi oasele tale în primăvara învierii.

ÃŽncă ÅŸi proorocul Iezechiel se îndoise odinioară de aceasta, însă Dumnezeu i-a arătat într-o vedenie cum au început oasele a foÅŸni, „…iată s-a făcut un vuiet ÅŸi o miÅŸcare ÅŸi oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa… Åži crescuse carne ÅŸi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele… ÅŸi a intrat în ei duhul ÅŸi au înviat, ÅŸi mulÅ£ime multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor” (Iezechiel 37, 7-10). AÅŸa a convins Dumnezeu pe proorocul despre înviere, prin arătare duhovnicească, iar el a însemnat această arătare, pentru ca un adevăr aÅŸa de însemnat să fie cunoscut ÅŸi urmaÅŸilor.

Iar Isaia strigă cu dreptate: „MorÅ£ii Tăi vor trăi ÅŸi trupurile lor vor învia!… Căci rouă Ta este rouă de lumină ÅŸi din sânul pământului umbrele vor învia” (Isaia 26, 19). Precum ierburile pământeÅŸti udate de rouă încolÅ£esc ÅŸi înviază, aÅŸa ÅŸi oasele credincioÅŸilor vor învia, prin rouă cea duhovnicească a lui Dumnezeu.

Dar tu ai nedumerire, dacă se poate iarăşi restabili omul întreg din părticelele cele multe de pulbere, în care s-a sfărâmat trupul după moarte. Iată, tu însuţi poţi, dintr-o scânteie foarte mică, să produci un foc mare; dar Dumnezeu nu va putea să restabilească iarăşi trupul tău din puţină cenuşă?

Dar dacă tu zici că din acesta sau din alt trup n-a rămas nimic, pentru că el a fost mistuit de foc sau mâncat de fiare; dacă voieşti a zice acestea, gândeşte însă îndată, că toate acestea iarăşi în pământ se întorc, cenuşa celui ars, fiara care a mâncat pe un om, toate iarăşi se fac pământ, iar din pământ poate porunca cea atotputernică a lui Dumnezeu iarăşi a te scula. Uită-te numai la tine însuţi. Când nu se vede nici o scânteie de foc, atunci întrebuinţezi o bucăţică de piatră şi oţel şi scoţi din lăuntrul pietrei cât foc îţi trebuie.

Focul era ca şi îngropat în piatră, dar tu l-ai scos la lumină. Deci, ceea ce tu faci cu mintea ce ţi-a dat-o Dumnezeu spre a aduce la fiinţă ceea ce este ascuns şi îngropat, adică scânteia, ar trebui, oare, să nu poată face însăşi mărimea şi atotputernicia dumnezeiască? Ea, să nu poată chema iarăşi la viaţă ceea ce este ascuns şi îngropat? Crede numai; Dumnezeu este atotputernic!

Numai aceasta trebuie să întrebi: „Oare, a făgăduit Dumnezeu învierea trupului?”. El a făgăduit aceasta, ÅŸi tu ai mărturie că Dumnezeu a făgăduit-o; ai chiar mărturia lui Hristos. De aceea, crede tare ÅŸi nu te teme de moarte! Hristos zice răspicat: „Vine ceasul, întru care toÅ£i cei din mormânturi vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu; ÅŸi vor ieÅŸi cei ce au făcut cele bune întru învierea vieÅ£ii, iar cei ce au făcut cele rele, întru învierea judecăţii” (Ioan 5, 28-29). însuÅŸi Hristos ne făgăduieÅŸte învierea. Iar Apostolii au propovăduit că Hristos S-a sculat din morÅ£i, ÅŸi că prin El vor învia încă ÅŸi toÅ£i ceilalÅ£i morÅ£i întru nădejdea învierii. Apostolii nu se temeau nici de moarte, nici de chinuri, nici de răstignire; ei au pecetluit mărturia învierii prin vărsarea sângelui lor.

„Dacă nu este înviere a morÅ£ilor, zice Apostolul Pavel, nici Hristos n-a înviat…; dar Hristos a înviat…, căci precum printr-un om a venit moartea (adică prin Adam), tot printr-un om (adică prin Hristos) a venit ÅŸi învierea morÅ£ilor. Căci precum în Adam toÅ£i mor, aÅŸa ÅŸi în Hristos toÅ£i vor învia” (I Corinteni 15, 13, 20-22). Åži la acestea el adaugă: „Dacă morÅ£ii nu înviază nicidecum… de ce mai suntem ÅŸi noi în primejdii în tot ceasul? Mor în fiecare zi!, dar care îmi este folosul, dacă morÅ£ii nu înviază?” (I Corinteni 15, 29-32). Åži în alt loc zice, că în toate zilele este expus la moarte, ÅŸi totuÅŸi, nu se lasă de propovăduirea Evangheliei, având puternica convingere „că Cel ce a înviat pe Domnul Iisus ne va învia ÅŸi pe noi cu Iisus” (II Corinteni 4, 14).

Dar ce trebuie să zicem noi despre Sfinţii Mucenici? Avut-au ei, oare, o nădejde tare întru înviere sau nu? Dacă ei nu ar fi avut-o, în adevăr, ei n-ar fi socotit a fi câştig o moarte plină de atâtea chinuri şi schingiuiri. Dar ei nu gândeau la muncile prezente, ci la răsplătirea cea viitoare.

Trebuie, oare, să vă vorbesc de nenumăraţii bărbaţi şi femei, de tineri şi de tinere care au dispreţuit moartea cea pământească? Ei ar fi putut să-şi scape viaţa lor dacă s-ar fi lepădat de Hristos. Însă ei au voit mai bine a jertfi viaţa cea pământească, şi prin aceasta a dobândi pe cea veşnică; a fi alungaţi de pe pământ, şi prin acesta a se face locuitori ai cerului. Ei, ca şi Apostolul Pavel, au fost întăriţi într-o asemenea vitejie prin credinţa întru înviere.

Deci, cum putem noi să ne temem de moarte? Dacă noi suntem urmaşi ai Sfinţilor Mucenici, şi voim vreodată a ne uni cu dânşii, nu trebuie să ne plângem nici de moartea noastră, nici de moartea celor apropiaţi nouă.

Când simÅ£i că se apropie moartea ta, stăpâneÅŸte lacrimile ÅŸi suspinurile tale, ÅŸi fă ca în locul acestei jeliri să vină în inima ta tânguirea cea sfântă, despre care zice Apostolul că este plăcută lui Dumnezeu (II Corinteni 7, 10), acea tânguire care lucrează vindecarea noastră cea statornică, adică pocăinÅ£a de păcatele săvârÅŸite. Cercetează inima ta, ispiteÅŸte conÅŸtiinÅ£a ta, ÅŸi dacă vei afla ceva de care să-Å£i pară rău – ÅŸi negreÅŸit vei afla – suspină întru mărturisirea păcatelor tale, plângi întru rugăciune, îngrijeÅŸte-te de moartea cea adevărată, adică de osânda sufletului tău, ÅŸi jeleÅŸte păcatele tale.

Atunci nu te vei înspăimânta de desfacerea trupului tău, căci acela, după voia lui Dumnezeu, se va restabili mai slăvit.

Însă, pentru ca să nu tremurăm la gândirea despre înviere, să ne sârguim la faptele cele bune şi la viaţa cea îmbunătăţită. La fiecare privire a unui cadavru, să punem din nou în mintea noastră această gândire şi să nu amânăm vindecarea noastră, cât este încă timp. Să aducem roade bune de pocăinţă şi să îndreptăm ceea ce am greşit, ca să nu ne apuce ceasul morţii şi să nu ne lipsească timpul de a face destulă pocăinţă pentru greşelile noastre. Amin.