Sari la conținut

Cuvânt la Schimbarea la Faţă

din „Predici la duminici si sarbatori”

(6 august)

„ Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan,
fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.
Åži S-a schimbat la faţă, înaintea lor… ”
(Matei 17, 1-2)

Pentru ce a luat Domnul cu Sine numai pe cei trei Apostoli? Pentru că ei întreceau pe toţi ceilalţi.

Petru se deosebea ÅŸi prin aceea că iubea foarte mult pe Domnul, Ioan prin aceea că era foarte iubit de Domnul, iar Iacov prin răspunsul ce-l dăduse împreună cu fratele: „Putem bea paharul” (Matei 20, 22). Åži, în afară de aceasta, prin fapta sa, căci Iacov, într-adevăr, a făcut ceea ce adeverise prin acel răspuns, pentru că el a fost atât de nesuferit pentru iudei, încât Irod a crezut că-ÅŸi va dobândi cinstea lor, dacă-l va omorî (Fapte 12, 1-3).

Dar pentru ce a îngăduit Domnul să se arate Moise şi Ilie?

S-ar putea aduce multe motive, dar primul este următorul: Unii oameni ziceau că Hristos este Ilie, alţii că este Ieremia, sau altul din proorocii cei vechi, de aceea a trebuit să se arate lângă Hristos cei mai însemnaţi dintre trimişii dumnezeieşti ai Vechiului Testament, spre a arăta ce deosebire mare este între Domnul şi slujitorii Săi, şi pentru ca Petru, cu dreptate, să poată avea laudă de la Domnul când L-a numit Fiu al lui Dumnezeu. La acest motiv se mai adaugă şi al doilea, că iudeii deseori înfruntau pe Hristos că încalcă Legea şi huleşte pe Dumnezeu, pentru că El Îşi însuşea vrednicia dumnezeiască, pe care, ziceau ei, nu o merita.

Ei ziceau: „Acest om, care nu păzeÅŸte sâmbăta, nu este de la Dumnezeu” (Ioan 9, 16); ÅŸi iarăşi: „Nu pentru lucru bun aruncăm cu pietre asupra Ta, ci pentru hulă ÅŸi pentru că Tu, om fiind, Te faci pe Tine Dumnezeu” (Ioan 10, 33).

Spre a arăta că amândouă învinovăţirile proveneau din neştiinţă, şi Hristos era nevinovat de amândouă, adică El nu era nici încălcător al Legii, nici hulitor de Dumnezeu atunci când Se numea pe Sine asemenea cu Dumnezeu, de aceea a trebuit să-L înconjoare cei doi bărbaţi ai Vechiului Testament, care au strălucit tocmai în aceste două puncte.

Moisi a dat Legea, iar iudeii trebuiau să tacă aici, că Moisi n-ar fi trecut cu vederea ca aceasta să fie încălcată şi, desigur, n-ar fi arătat stimă călcătorului Legii şi vrăjmaşului Dătătorului de Lege. De asemenea, ei trebuiau să ştie că Ilie, acest râvnitor pentru cinstea lui Dumnezeu, nu s-ar fi arătat la chemarea lui Hristos, dacă Acesta S-ar fi ridicat împotriva lui Dumnezeu şi cu nedreptate S-ar fi numit pe Sine Dumnezeu şi deopotrivă cu Tatăl.

Dar este şi un al treilea motiv pentru care Moisi şi Ilie s-au arătat alături de Hristos. Care este acela? Pentru ca Apostolii să cunoască că El are putere peste moarte şi peste viaţă, de aceea a trebuit să se arate lângă Dânsul Moisi, cel de mult mort, şi Ilie, cel ce nu era încă mort (Ilie a fost luat la cer fără a muri).

Încă şi alt motiv vede Evanghelistul Luca: Spre a arăta slava crucii şi pentru a îmbărbăta şi a ridica duhul lui Petru şi a celorlalţi, care se temeau încă de patima Lui.

Hristos a ales pe cei doi, pe Moisi ÅŸi pe Ilie, încă ÅŸi pentru fapta cea bună pe care El mai cu seamă o cerea de la cei care trebuiau să fie lângă Dânsul; pentru că El a zis: „Cel ce voieÅŸte să vină după Mine, să-ÅŸi ia crucea sa ÅŸi să urmeze Mie” (Matei 16, 24). De aceea a adus acum pe cei doi, care, pentru porunca lui Dumnezeu ÅŸi pentru poporul cel încredinÅ£at lor, au murit de mii de ori. Fiecare din ei ÅŸi-a jertfit viaÅ£a, ÅŸi tocmai prin aceasta au dobândit viaÅ£a cea adevărată. Åži unul ÅŸi altul s-au împotrivit cu statornicie: unul împotriva egiptenilor, altul împotriva lui Ahav ÅŸi a altor oameni nemulÅ£umitori ÅŸi nestatornici.

Amândoi au fost în cea mai mare primejdie din partea celor pe care ei îi mântuiseră, amândoi au voit să abată pe oamenii lor de la închinarea la idoli şi amândoi păreau a fi neînsemnaţi.

Unul avea o limbă greoaie ÅŸi un glas slăbit – Moisi (IeÅŸirea 4, 10); celălalt părea ţărănos. Amândoi erau foarte săraci, că Moisi nu avea nimic ÅŸi nici Ilie nu avea altceva decât cojocul pe care dormea. Åži toate acestea le-au făcut ÅŸi le-au răbdat în Vechiul Testament, când încă nu dobândiseră aÅŸa de multă putere minunată.

Dacă Moisi despărţea marea, Petru a umblat pe mare, putea să mute munţii, izgonea diavolii cei sălbatici, vindeca toate bolile, chiar şi umbra sa făcea minuni mari şi a întors la credinţă toată lumea. Şi dacă Ilie a sculat un mort, Petru a sculat sute.

Moisi şi Ilie au trebuit să se arate şi pentru aceea că Domnul a voit ca ucenicii Lui să urmeze râvna acelora în povăţuirea poporului, statornicia şi tăria lor şi să fie plini de iubire ca Moisi şi râvnitori ca Ilie şi tot la fel să se îngrijească de popor.

Unul dintre ei – Ilie – a suferit foamete trei ani pentru poporul israelit (III Regi 17, 1), iar celălalt a zis: „lartă-le lor păcatele, iar dacă nu, atunci ÅŸterge-mă ÅŸi pe mine din cartea Ta!” (IeÅŸirea 32, 32).

Despre toate acestea a amintit Domnul ucenicilor Săi, ÅŸi, prin arătarea lui Moisi ÅŸi a lui Ilie, ei trebuiau nu numai a-i ajunge pe aceÅŸtia, dar ÅŸi a-i depăşi. Când, de pildă, ucenicii, urmând lui Hristos, au zis: „Doamne, voieÅŸti să zicem să se pogoare foc din cer?” (Luca 9, 54), Iisus le-a răspuns împotrivă: „Nu ÅŸtiÅ£i, oare, fiii cărui duh sunteÅ£i?” (Luca 9, 55), ÅŸi prin aceasta i-a îndemnat, potrivit cu harul cel mai înalt, ca să ierte nedreptatea suferită.

Ilie şi Moisi erau mari pentru timpul lor, dar de la Apostoli Domnul cerea o desăvârşire mult mai mare.

Ei nu au fost trimişi numai la egipteni, ci în toată lumea, care era mai rea decât egiptenii.

Ei nu aveau a grăi către Faraon, ci a se lupta cu diavolul, adevăratul tiran al răutăţii.

Ei erau datori să-l lege pe acela şi să-i răpească toate armele, şi ei au făcut aceasta despărţind nu Marea Roşie, ca Moisi, ci marea cea monstruoasă, mult mai grozavă, a nedumeririi, prin mijlocirea Toiagului din rădăcina lui Iesei (adică prin Iisus Hristos).

Moartea, sărăcia, dispreţul şi miile de rele sunt lucruri care umplu de groază pe oameni. Apostolii se temeau atunci de toate acestea mai mult decât iudeii de Marea Roşie, însă Hristos i-a învăţat să fie curajoşi împotriva acestor rele şi plini de siguranţă să treacă peste ele cu picioarele uscate. Spre a-i întări, El a poruncit să se arate cei mai străluciţi bărbaţi ai Vechiului Testament.

„Bine este nouă să fim aici”. Petru ÅŸtia că Domnul va merge în Ierusalim ÅŸi va pătimi acolo ÅŸi se temea ÅŸi tremura pentru Dânsul, însă după reproÅŸul acela: „Mergi înapoia Mea, satana!” (Matei 17, 23), el n-a mai cutezat a zice către Domnul „Fie-Å¢i milă de Tine”, de aceea, el rosteÅŸte cam aceeaÅŸi idee, cu alte vorbe: „Bine este nouă să fim aici”.

Căci muntele ÅŸi latura aceea nelocuită i se părea lui a da siguranţă, încă ÅŸi mai sigur i se părea lui ca Domnul să nu meargă în Ierusalim, ci să rămână acolo de-a pururi. De aceea vorbeÅŸte el de corturi. Dacă noi le-am avea pe acelea, gândea el, nu ne-am mai duce în Ierusalim, ÅŸi, neducându-ne acolo, Domnul nu va muri. Pentru aceasta el a zis: „Bine este nouă să fim aici”, unde sunt ÅŸi Moisi ÅŸi Ilie, dintre care unul, la nevoie, a pogorât foc din cer; celălalt s-a acoperit de nori când a vorbit cu Domnul. Dacă noi vom rămâne aici, nimeni nu va ÅŸti unde suntem. Vezi dragostea cea înfocată pentru Iisus? Nu gândi că îndemnul său nu era cel mai potrivit, ci gândeÅŸte numai ce dragoste avea el pentru Hristos. El adaugă: „Dacă voieÅŸti, voi face aici trei colibe: una Å¢ie, una lui Moisi ÅŸi una lui Ilie”.

Ce zici, Petre? Oare, nu tu, nu de mult, ai fost primul care ai deosebit pe Domnul de slugi când ai zis: „Tu eÅŸti Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Matei 16, 16), iar acum ÃŽl pui în acelaÅŸi rând cu slugile, cu Moisi ÅŸi cu Ilie? Iată cât erau de nedesăvârÅŸiÅ£i înainte de moartea Domnului!

Chiar dacă Tatăl a descoperit lui Petru că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, el însă nu a Å£inut minte această descoperire ÅŸi s-a buimăcit de groază. Evanghelistul Marcu, cu dreptate adaugă: „El nu ÅŸtia ce grăia” (Marcu 9, 6), la fel ÅŸi Evanghelistul Luca, care zice: „Ei erau cuprinÅŸi de somn” (Luca 9, 32). Spaima ce îi cuprinsese pentru această vedenie el o numeÅŸte somn. Ochii lor se întunecaseră de lumina cea peste măsură, însă nu era noaptea, ci ziua, ÅŸi numai strălucirea razelor a îngreuiat ochii lor.

Ce s-a întâmplat apoi? Însuşi Hristos nu vorbeşte nimic, nici Moisi, nici Ilie, doar Acela care este mai mare decât toţi, Tatăl, ridică glasul Său din nori, şi pe când vorbea, i-a învăluit un nor luminos.

Când Domnul îngrozeÅŸte, Se arată în nor întunecat, precum s-a întâmplat în Sinai, aici El însă n-a voit să îngrozească, ci să înveÅ£e, de aceea norul era luminos. Tatăl a strigat: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit”. Ca să nu se poată cineva îndoi despre cine este vorba, Moise ÅŸi Ilie s-au făcut nevăzuÅ£i, când s-a sfârÅŸit glasul acela.

Dar ce a voit Domnul să zică prin acele cuvinte? Dacă Acesta este Fiul Meu Cel iubit, nu te teme, o, Petre, că tu cunoÅŸti puterea Lui ÅŸi eÅŸti convins că El iarăşi va învia! Dacă tu nu ÅŸtii aceasta, apoi îmbărbătează-te pentru glasul Tatălui, căci dacă Dumnezeu este puternic, precum ÅŸi este cu adevărat, apoi dovedit este că ÅŸi Fiul este puternic precum Tatăl. Dacă El este Fiul Cel iubit, nu te teme, căci nimeni nu părăseÅŸte pe cel iubit. Nu te teme, căci dacă ÅŸi tu iubeÅŸti pe Domnul foarte mult, Dumnezeu Tatăl ÃŽl iubeÅŸte ÅŸi mai mult. „Întru Dânsul am binevoit”, zice Dumnezeu Tatăl. Nu ÃŽl iubeÅŸte doar pentru că L-a născut, ci ÅŸi pentru că El este întru-totul deopotrivă cu Tatăl ÅŸi de aceeaÅŸi voie.

Aşadar, aici este un întreit motiv de iubire: Pentru că El este Fiul Său, Fiul Său Cel iubit şi El are întru Dânsul bunăvoinţa Sa.

„Pe El să-L ascultaÅ£i”, adică: „Dacă El voieÅŸte să moară pe cruce, nu te împotrivi”.

„Şi pogorându-se ei de pe munte le-a poruncit lor Iisus, zicând: Nimănui să nu spuneÅ£i ceea ce aÅ£i văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morÅ£i”.

Căci cu cât se vor povesti despre El lucruri mari, cu atât mai mult mulÅ£i vor primi greu credinÅ£a ÅŸi scandalul ce se va face la cruce mai mult va spori. Pentru aceea, ei trebuiau să tacă. Iar când El a adăugat „până după ÃŽnviere”, a arătat totodată ÅŸi motivul pentru care trebuiau ei să tacă ÅŸi a arătat ÅŸi timpul cât de îndelung să tacă.

Desigur, fericiţi au fost cei trei Apostoli care au văzut pe Domnul strălucind pe munte.

Dar şi noi, numai dacă vom voi, putem să vedem pe Iisus strălucit, nu ca dânşii pe munte, ci încă şi mai strălucit.

Atunci, fiind cu ucenicii Săi, S-a arătat numai într-o astfel de strălucire pe cât ei suportau, dar la sfârşitul veacurilor, El va veni întru deplina strălucire a Tatălui, şi înconjurat nu numai de Moisi şi Ilie, ci şi de nenumărata oştire a îngerilor, a arhanghelilor şi a heruvimilor. Amin.