Cuvânt la Sfânta şi Marea Joi

din “Omilii la Postul Mare”

„ Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu,
întru Mine petrece ÅŸi Eu întru el”
(In. 6, 56)

Despre Sfânta Cină

Noi avem de gând a ne apropia de masa cea prea sfântă, care umple pe fiecare de o sfială cucernică. Să ne apropiem dară de ea cu o conştiinţă curată. Să nu fie aici vreun Iuda, care poartă în inimă înşelăciunea împotriva aproapelui său, să nu fie vreun înrăutăţit, care ascunde în sufletul său otrava prihanei.
Aici se află de faţă ÃŽnsuÅŸi Hristos, spre a găti pentru noi această masă, căci nu omul a putut să prefacă pâinea ÅŸi vinul în trupul ÅŸi în sângele lui Hristos, ci preotul stă acolo numai spre a înfăţiÅŸa pe Hristos ÅŸi a săvârÅŸi rugăciunea; numai harul ÅŸi puterea lui Dumnezeu lucrează acea prefacere. „Acesta este trupul Meu” (Lc. 22, 19). AÅŸa se rosteÅŸte cuvântul, care aduce acea prefacere. Precum glasul acela, care a zis: „CreÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i, ÅŸi umpleÅ£i pământul” (Fac. 1, 28), deÅŸi era numai un cuvânt, dar a trecut în faptă, ÅŸi a înmulÅ£it omenirea, aÅŸa ÅŸi la Cina cea Sfântă glasul acesta al lui Dumnezeu înmulÅ£eÅŸte harul la toÅ£i cei ce se împărtăşesc din ea cu vrednicie.
De aceea să nu fie părtaş la această sfântă masă nici un făţarnic, nici un înrăutăţit, nici un răpitor, nici un hulitor, nici un învrăjbit, nici un zgârcit, nici un beţiv, nici un lacom de avere, nici un desfrânat, nici un pizmăreţ, nici un fur, nici unul cu răutatea ascunsă în inimă, ca nu cumva el însuşi să-şi atragă judecata, adică hotărârea osândirii. Iată, Iuda s-a împărtăşit cu nevrednicie din Cina cea tainică, şi apoi de acolo s-a dus şi a vândut pe Domnul. De aici tu trebuie să vezi că diavolul tocmai asupra acelora are stăpânire, care cu nevrednicie se împărtăşesc din această Sfântă Taină, şi că ei înşişi se aruncă într-o osândă încă mai mare.
Eu aceasta o zic nu pentru a vă înspăimânta de această sfântă masă, ci pentru a vă face mai cu luare aminte. Adică, precum hrana cea trupească, intrând într-un stomac bolnav, mai mult sporeşte boala, aşa hrana cea sufletească, gustându-se cu nevrednicie, mai mult măreşte răspunderea şi osânda. De aceea vă conjur să nu ascundem în sufletul nostru nici un gând păcătos, ci să curăţim inima noastră, căci noi suntem Biserica lui Dumnezeu, dacă facem aceasta! Aşa, să curăţim sufletele noastre, şi să facem aceasta curând.
Cum ÅŸi în ce chip? – întrebi tu. Iată cum: dacă tu ai ceva împotriva vrăjmaÅŸului tău, stârpeÅŸte mânia ÅŸi curmă duÅŸmănia, pentru ca la această masă să dobândeÅŸti iertarea păcatelor tale. Tu te apropii de jertfa cea prea sfântă, cea înaltă. Hristos este aici Cel jertfit. SocoteÅŸte, deci, pentru ce Hristos S-a adus pe Sine jertfă? El a pătimit de bună voie, pentru ca să surpe zidul ce era între Dumnezeu ÅŸi oameni, să împace cerul ÅŸi pământul, iar pe tine, din vrăjmaÅŸ lui Dumnezeu, să te facă iarăşi soÅ£ al îngerilor.
Hristos a dat viaţa Sa pentru tine, iară tu nu voieşti să curmi vrăjmăşia contra aproapelui tău? Cum poţi tu aşa să te apropii de masa păcii?
Domnul nu a pregetat pentru tine a răbda toate patimile, iar tu pregeţi a te lepăda de mânia ta!
Gândeşte, însă, că dragostea este rădăcina, izvorul şi muma a tot binele.
Dar pentru ce nu voieşti tu să ierţi?
„M-a mâhnit foarte adânc, zici tu, mi-a făcut o nedreptate înmiită, m-a adus chiar la primejdie de viaţă”.
Dar ce sunt toate acestea? El, totuÅŸi, nu te-a răstignit, ca jidovii pe Domnul! Dacă tu nu ierÅ£i mâhnirea pricinuită Å£ie de aproapele tău, nici Tatăl cel ceresc nu-Å£i va ierta Å£ie păcatele tale; ÅŸi cu ce conÅŸtiinţă vei putea tu să te rogi ÅŸi să zici: „Tatăl nostru, care eÅŸti în ceruri, sfinÅ£ească-se numele Tău”, ÅŸi celelalte mai departe?
Hristos tocmai pentru mântuirea oamenilor a dat însuşi sângele Său, pe care aceştia l-au vărsat. Ce poţi tu să faci, care să se asemene cu aceasta?
Când, tu nu ierţi pe vrăjmaşul tău, strici nu atât lui, cât ţie însuţi, gătindu-ţi pentru ziua cea viitoare a Judecăţii o osândă veşnică.
Căci Dumnezeu de nimenea nu se îngreţoşază aşa de tare şi pe nimenea nu osândeşte aşa de mult ca pe cel ce rămâne neîmpăcat, a cărui inimă este umflată de mânie şi aprinsă de izbândire.
Ascultă, numai, ce zice Domnul: „Când aduci darul tău la altar, ÅŸi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului ÅŸi mergi de te împacă mai întâi cu fratele tău; apoi, venind, adu darul tău” (Mat. 5, 23-24).
Ce zici? Trebuie oare eu să las darul şi jertfa? Desigur, aceasta este jertfa păcii, iar dacă tu nu năzuieşti la pace, părtăşia ta la jertfă nu-ţi aduce nici un folos.
AÅŸadar, dobândeÅŸte mai întâi pacea, apoi vei putea să tragi ÅŸi folosul de la jertfă. Pentru pace este întemeiată această jertfă, căci pentru aceasta a venit în lume Fiul lui Dumnezeu, pentru ca iarăşi să împace neamul omenesc cu Tatăl, precum zice Pavel: „Acum El a împăcat toate ÅŸi a nimicit vrajba pe cruce” (Col. l, 22; Efes. 2, 16). Åži El însuÅŸi nu numai că a venit ca să întemeieze pacea, ci ne ÅŸi fericeÅŸte pe noi, dacă vom face ÅŸi noi la fel, când zice: „FericiÅ£i făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Mt. 5, 9).
Deci, precum a făcut Hristos, Fiul lui Dumnezeu, aşa fă şi tu acum, pe cât este aceasta omului cu putinţă, căutând a face pace ţie şi aproapelui tău.
Dragostea este cea mai mare între faptele cele bune, pentru aceea Hristos pe împăciuitori îi numeÅŸte „fii ai lui Dumnezeu”; ÅŸi pentru aceea El, în cuvântarea cea pentru lăsarea jertfei la altar, a pomenit numai de împăcarea cu aproapele.
Gura ta primeşte acum trupul Domnului. De aceea păstrează limba ta curată de vorbele cele de ruşine şi semeţe, de batjocură şi de hulire; căci este foarte pierzător de a întrebuinţa la ocară şi batjocură şi la vorbe nebuneşti limba care a fost părtaşă acestor prea Sfinte Taine.
Nu pângări cinstea pe care Dumnezeu ne-a dat-o în Cina cea Sfântă, ca ea să nu se facă pentru tine o mai mare răspundere şi păcat. Dar tu primeşti Taina cea Sfântă nu numai cu gura, ci şi cu inima; de aceea, să nu gândeşti rele şi viclenie asupra aproapelui tău, ci ţine sunetul tău curat de toată răutatea.
Aş putea, iubiţilor, să vă vorbesc mai mult despre aceasta, dar şi cele ce s-au zis ajung pentru cei ce au primit întru sine sămânţa cucerniciei, cu luare aminte şi cu pricepere, dornici să urmeze celor zise. Aşadar, vă rog neîncetat să gândiţi la aceste cuvinte şi de-a pururea să vă aduceţi aminte de această sfântă unire, pe care o săvârşim noi acum, la masa Domnului!
Aici sufletele noastre se curăţesc şi toţi ne facem mădulare ale lui Hristos; căci aici este un trup căruia toţi ne facem părtaşi.
Aşa, prin aceasta, noi ne facem un trup, ca sfânta dragoste cea întru Hristos să lege toate sufletele noastre.
Dacă vom face aceasta, atunci putem să gustăm hrana cea sfântă cu o siguranţă îmbucurătoare şi ne vom face locaşuri ale păcii celei agonisite de Hristos.
Dimpotrivă, dacă ne lipseşte împăcarea, atunci, de am avea mii de fapte bune, toate acelea vor fi deşarte şi zadarnice.
Când Hristos S-a înălÅ£at la Tatăl, în loc de bogăţie ÅŸi mărire, a lăsat ucenicilor Săi altă moÅŸtenire, prin cuvintele: „Pacea Mea dau vouă, pacea mea las vouă” (Ioan. 14, 27). ÃŽnsă ce bogăţie ÅŸi ce comoară poate să fie mai mare ÅŸi mai scumpă decât pacea lui Hristos, care este un bine negrăit, pe care nu-l poate cuprinde cu desăvârÅŸire nici o minte omenească?
Fiindcă ÅŸi profetul Zaharia ÅŸtia acestea ÅŸi vedea ce mare nelegiuire este ne-pacea, de aceea a zis: „Ascultă poporul meu, fiecare să grăiască adevăr cu aproapele său ÅŸi nimenea să nu amintească întru inima sa jignirile suferite de la aproapele; fugiÅ£i de cuvintele cele mincinoase ÅŸi nu veÅ£i vedea moartea [cea sufletească], zice Domnul” (Zah. 8, 16-17). El vrea să zică: De veÅ£i fi mincinoÅŸi ÅŸi neîmpăcaÅ£i, de veÅ£i jura jurăminte mincinoase ÅŸi veÅ£i uita poruncile mele, veÅ£i muri (adică sufletele voastre se vor osândi).
Deci, iubiţilor, ştiind noi toate acestea, să părăsim orice mânie, să ţinem pacea unii cu alţii, să smulgem rădăcina răutăţii, să curăţim conştiinţa noastră, să ne împărtăşim de înfricoşatele taine ale Sfintei Cine cu blândeţe şi cu bunătate, să ne apropiem de masa cea sfântă cu umilinţă, cu smerenie, cu frică şi cu lacrimi pentru păcatele noastre, pentru ca înduratul Dumnezeu, privind din cer simţămintele noastre cele paşnice, dragostea noastră cea nefăţarnică şi conglăsuirea noastră cea frăţească, să ne facă părtaşi tuturor bunătăţilor celor făgăduite, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh se cuvine lauda şi închinăciunea în vecii vecilor ! Amin.