Sari la conținut

CUVÂNTUL AL III-LEA la Sfântul Apostol Pavel

Din
PREDICI LA SARBATORI IMPARATESTI SI CUVINTE DE LAUDA LA SFINTI
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2002

CUVÂNTUL AL III-LEA
la Sfântul Apostol Pavel

După ce fericitul Pavel ne-a arătat că râvna omenească este puternică ÅŸi că noi putem să zburăm chiar în cer, lasă de o parte pe îngeri, arhangheli ÅŸi pe celelalte puteri ÅŸi uneori ne porunceÅŸte să fim următorii lui Hristos, fiind următorii lui, zicând: „FiÅ£i următorii mei, precum ÅŸi eu sunt al lui Hristos”; iar alteori, fără să se mai dea pe el ca pildă, ne urcă la ÃŽnsuÅŸi Dumnezeu, spunându-ne: „FiÅ£i dar, următori ai lui Dumnezeu, ca niÅŸte copii iubiÅ£i”.

Iar după ce a arătat că nimic altceva nu ne face următori ai lui Hristos ca vieÅ£uirea pentru binele obÅŸtesc ÅŸi căutarea folo¬sului fiecărui om, a adăugat: „UmblaÅ£i întru dragoste”.

De aceea, după ce a spus: „FiÅ£i următorii mei”, vorbeÅŸte îndată despre dragoste, arătând că această virtute, mai cu seamă, ne face să fim aproape de Dumnezeu. De altfel, ÅŸi celelalte virtuÅ£i, deÅŸi mai mici decât aceasta, au în vedere omul, de pildă lupta împotriva pof¬tei, războiul împotriva pântecelui, bătălia împotriva iubirii de arginÅ£i, lupta împotriva mâniei.

Dragostea însă este comună ÅŸi nouă ÅŸi lui Dumnezeu. Pentru asta ÅŸi Hristos spunea: „Rugati-vă pentru cei ce vă supără, ca să fiÅ£i fiii Tatălui vostru celui din ceruri”. Åžtiind deci ÅŸi Pavel că dragostea este capul bunătăţilor, o săvârÅŸea cu toată scumpătatea.

Intr-adevăr, nimeni n-a iubit atât pe duÅŸmani, nimeni n-a făcut atâta bine hulitorilor, nimeni n-a suferit atât pentru prigoni¬tori. Nu se uita la cele ce suferea, ci se gândea că ÅŸi prigonitorii săi sunt oameni ca ÅŸi el. Åži cu cât se înfuriau mai mult, cu atât mai mult îi era milă de nebunia lor. Åži după cum se poartă un tată cu copilul lui cuprins de nebunie – căci tatăl plânge ÅŸi i se rupe inima de milă cu atât mai mult cu cât copilul bolnav îl ocărăşte ÅŸi-l loveÅŸte mai cumplit ~, tot astfel ÅŸi Pavel se purta cu ei cu mai multă dragoste.

Ascultă cât de blând, cât de drăgăstos ne vorbeÅŸte despre cei care l-au biciuit de cinci ori, care l-au lovit cu pietre, care l-au legat, care însetau de sângele lui ÅŸi doreau în fiecare zi să-lsfâşie!  „Le mărturisesc, spune Pavel, că au râvnă pentru Dumnezeu, dar nu după cunoÅŸtinţă”.

Iar pe cei ce se făleau faţă de iudei, îi înfrâna spunându-le: „Tiu te îngâmfa, ci teme-te! Căci dacă Dumnezeu n-a cruÅ£at ramurile cele fireÅŸti, nu te va cruÅ£a nici pe tine”. Dar când a văzut că hotărârea dumnezeiască s-a abătut asupra lor, a făcut singurul lucru pe care putea să-lfacă: plângea necontenit pentru ei, suferea, oprea pe cei ce voiau să se arunce asupra lor ÅŸi se străduia să le găsească, pe cât putea, măcar o fumbră de iertare. Si pentru că nu putea să-i înduplece cu cuvân¬tul din pricina îndărătniciei ÅŸi învârtoşării inimii lor, se îndrepta spre necontenite rugăciuni, spunându-le: „FraÅ£ilor, dorinÅ£a mea ÅŸi rugăciunea mea cea către Dumnezeu, pentru ei, este spre mân¬tuire”.

Le dădea însă ÅŸi nădejdi bune, spunându-le: „Dumnezeu nu-Åži ia înapoi harurile ÅŸi chemarea”, ca ei să nu-ÅŸi piardă cu totul nădejdea ÅŸi să piară. Toate aceste cuvinte porneau din grija ÅŸi dragostea lui cea puternică pentru ei. Cuvintele lui Pavel se asemănau cu ale lui Isaia, care spunea: „Va veni din Sion Izbăvitorul ÅŸi va întoarce pe Iacov de la păgânităţile lui”.

Tare era tul¬burat ÅŸi îndurerat Pavel când vedea că iudeii merg spre pieire! De aceea adeseori izvodea mângâieri durerii sale; uneori zicea: ‘Va veni izbăvitorul ÅŸi va întoarce pe Iacov de la păgânităţile lui” iar alteori: „AÅŸa ÅŸi aceÅŸtia n-au ascultat acum, ca, prin mila către voi, să fíe ÅŸi ei miluiÅ£i”.

Lucrul acesta l-a făcut ÅŸi Ieremia, silindu-se ÅŸi căutând să găsească oarecare cuvânt de apărare pentru cei păcătoÅŸi. Uneori spunea: „Dacă păcatele noastre stau împotri¬va noastră, fă milă cu noi pentru numele Tău1.”, iar alteori: „nu este voia omului calea lui, nici omul nu va merge ÅŸi nu-ÅŸi va săvârÅŸi călătoria lui”; iar în altă parte David spune: „Adu-Å£i aminte că ţărână suntem”.

Cei ce se roagă pentru cei păcătoşi au obiceiul să izvodească o umbră de apărare, când nu au nimic binecuvântat de spus întru apărarea lor. Asta nu înseamnă că spusele lor sunt întărite de fapte sau că pot fi luate drept dogme, nu, ele sunt cuvinte de mângâiere pentru cei ce suferă, pentru cei ce sunt pe calea pierzaniei. Deci, şi noi, să nu luăm întocmai cele spuse de Pavel pentru apărarea iudeilor, ci să vedem în ele sufletul său îndurerat, care caută să spună ceva întru apărarea celor păcătoşi.

Dar oare Pavel a avut o astfel de purtare numai faţă de iudei, nu ÅŸi fată de păgâni? Pavel era blând cu toÅ£i oamenii, ÅŸi cu cei din-neamul lui, ÅŸi cu cei de alt neam. Ascultă ce-i spune lui Timotei: „Un slujitor al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toÅ£i, învăţător, îngăduitor, povăţuind cu blândeÅ£e pe toÅ£i cei ce-i stau împotrivă, că doar le va da lor pocăinţă, ca să cunoască, adevărul ÅŸi să scape din cursa diavolului, în care erau prinÅŸi dej el, spre a-i face voia”.

Vrei să-l vezi cum vorbeÅŸte cu păcătoÅŸii? Ascultă ce spune scriind corintenilor: „Mă tem ca nu cumva venind, să vă găsesc nu cum voiesc”. Iar puÅ£in mai jos spune: „Ca nu cumva, venind iarăşi, să mă umilească Dumnezeul meu faţă de voi ÅŸi să jelesc pe mulÅ£i care au păcătuit ÅŸi nu s-au pocăit de desfrânarea ÅŸi necurăţia ce au săvârÅŸit”. Iar galatenilor, scriindu-le, le spunea: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naÅŸterii, până ce tlristos va lua chip în voi!”. Iar pentru cel ce a făcut desfrânare, ascultă-lcă suferă tot atât de mult ca ÅŸi el, ÅŸi-i roagă pe corinteni, spunându-le: „ArătaÅ£i-i dragoste”. Când l-a alungat din Biserică, a făcut-o cu multe lacrimi: „Căci din multă întristare ÅŸi cu strângere de inimă v-am scris, nu ca să vă întristaÅ£i, ci ca să cunoaÅŸteÅ£i dra¬gostea pe care cu prisosinţă o am pentru voi”. Åži iarăşi: „M-am făcut pentru iudei ca un iudeu; pentru cei de sub lege, ca unul de sub lege; pÅŸntru cei neputincioÅŸi, ca un neputincios; tuturor m-am făcut toate ca măcar pe unii să mântui”. Iar în altă parte spune iarăşi: „Ca să înfăţiÅŸez pe tot omul desăvârÅŸit în firistos Iisus”.

Ai văzut suflet care depăşeşte tot pământul? nădăjduia să înfăţişeze lui Dumnezeu pe tot omul; şi în ceea ce-lpriveşte, i-a înfăţişat pe toţi: ca şi cum ar fi născut el pe toţi oamenii lumii, aşa se frământa, aşa alerga, aşa se străduia să-i ducă pe toţi în împărăţia cerurilor, ajutând, făgăduind, rugându-se, cucerindu-se, înfricoşând pe draci, alungând pe stricătorii de suflete. Şi toate acestea le făcea prin viu grai, prin epistole, cu cuvântul, cu fapta, prin ucenicii lui, prin el însuşi. îndrepta pe cei căzuţi, întărea pe cei ce stau în credinţă, ridica pe cei ce zăceau la pământ, mângâia pe cei cu inima zdrobită, încuraja pe cei trândavi; striga înfricoşător către vrăjmaşi, se uita cu asprime la duşmanul.

Ca un general, sau ca un prea iscusit doctor, el era ÅŸi om de cor¬voadă, ÅŸi purtător de scut, ÅŸi apărător. Era totul în tabără. Arăta multă purtare de grijă ÅŸi multă râvnă nu numai în cele duhovniceÅŸti, ci ÅŸi în cele trupeÅŸti. Ascultă ce scrie unui întreg popor, pentru o singură femeie: „Vă încredinÅ£ez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea, ca să p primiÅ£i în Domnul, cum se cuvine unor sfinÅ£i, ÅŸi s~o ajutaÅ£i în orice va avea nevoie de voi”. Åži iarăşi: „ÅžtiÅ£i casa lui Åžtefanas …ca să vă supuneÅ£i ÅŸi voi unora ca aceÅŸtia”. Åži iarăşi: „CunoaÅŸteÅ£i-i pe astfel de oameni”.

Că ÅŸi acesta este semnul deosebitor al iubirii de oameni a sfinÅ£ilor: ei dau ajutor în niÅŸte împrejurări ca acestea. Tot astfel ÅŸi Elisei, n-a fost de folos numai în cele duhovniceÅŸti femeii care l-a găzduit, ci s-a silit să o răsplătească ÅŸi în cele trupeÅŸti. Pentru aceea ÅŸi spunea: „Ai nevoie să vorbesc cu împăratul sau cu vreun dregător?”.

Pentru ce te minunezi că Pavel recomandă pe unele persoane în epistolele sale, când ei n-a socotit nepotrivit să se îngrijească chiar de hrana pentru drum a celor pe care-i chema la el ÅŸi să aÅŸtearnă asta în epistolele sale? Scriindu-i lui Tit, îi spune: „Pe Zenas, legiuitorul, ÅŸi pe Apollo trimite-i ia drum degrabă ÅŸi vezi să nu le lipsească nimic”. Dacă atunci când chema la sine pe cineva dădea astfel de sfaturi, cu atât mai mult făcea tot ce-i stătea în putinţă când vedea pe cineva în primejdie. De pildă, în epistola către Filimon, cât de multă râvnă pune pentru Onisim, cât de înÅ£elept ÅŸi cât de plin de grijă îi scrie!

Dacă nu se dă în lături de a scrie o întreagă epistolă pentru un sclav, şi acesta fugar şi hoţ al multor lucruri din casa stăpânilor, gândeşte-te cât de mare era grija lui pentru alţii. Numai un singur lucru socotea cu adevărat ruşinos: Să treacă cu vederea ceea ce trebuia îndeplinit pentru mântuirea aproapelui.

Pentru înfăptuirea acestui lucru punea totul în miÅŸcare; nu pregeta să cheltuiască cuvinte, bani, trupul său chiar, pentru cei ce aveau să se mântuiască. El, care ÅŸi-a dat viaÅ£a de mii ÅŸi mii de ori în primejdie de moarte, ÅŸi-ar fi cruÅ£at cu atât mai puÅ£in banii dacă i-ar fi avut. Dar pentru ce spun: dacă i-ar fi avut? Când e vorba de Pavel, poÅ£i spune că nu cruÅ£a banii chiar când nu-i avea. Să nu socoteÅŸti că sunt o ghicitură cuvintele mele. Ascultă-l iarăşi pe Pavel, că însuÅŸi o spune: „Cu multă plăcere voi cheltui ÅŸi mă voi cheltui pentru sufletele voastre”.

Iar în cuvântarea Å£inută efesenilor spunea: „Voi înÅŸivă ÅŸtiÅ£i că pen¬tru trebuinÅ£ele mele ÅŸi ale celor ce sunt cu mine au slujit aces¬tea”. Fiind mare în dragoste, care e capul virtuÅ£ilor, era mai arzător decât flacăra. Åži cum fierul care cade în foc ajunge cu totul foc, tot astfel ÅŸi Pavel, aprins fiind de focul dragostei, ajunge în întregime dragoste.

Fiind ca un tată obştesc al întregii lumi, se purta ca un părinte trupesc; dar, mai bine spus, depăşea pe toţi părinţii prin grija lui şi de cele trupeşti, şi de cele sufleteşti.

Dădea pentru iubiţii lui copii: banii, cuvintele, sufletul, totul.

Din pricina asta numea dragostea plinire a legii, legătură a desăvârşirii, mamă a tuturor virtuţilor, început şi sfârşit ale virtuţii.

De aceea ÅŸi spunea: “Iar Å£inta poruncii este dragostea din inimă curată ÅŸi din cuget bun”; ÅŸi iarăşi: „Poruncile, să nu preacurveÅŸti, să nu ucizi ÅŸi orice altă poruncă, se cuprind în acest cuvânt, adică să iubeÅŸti pe aproapele tău ca pe tine însuÅ£i”.

Aşadar, pentru că dragostea este început şi sfârşit în toate bunătăţile, să urmăm pe Pavel şi în aceasta. Căci prin dragoste a ajuns Pavel ceea ce a ajuns. Să nu-mi vorbeşti de morţii pe care i-a înviat, nici de leproşii pe care i-a curăţit. Dumnezeu nu-ţi cere astfel de fapte. Dobândeşte dragostea lui Pavel, şi vei avea o cunună desăvârşită.

– Cine o spune?

– El, tatăl dragostei! El, care a pus dragostea mai presus de semne, mai presus de minuni, mai presus de altele mii ÅŸi mii. Pentru că o săvârÅŸea în chip desăvârÅŸit, de asta îi ÅŸi cunoÅŸtea temeinic tăria.

Prin dragoste a fost Pavel ceea ce a fost, şi nimic nu l-a făcut pe el aşa de vrednic ca puterea dragostei.

De aceea ÅŸi spunea: „RâvniÅ£i harurile cele mai bune; dar vă arăt o cale încă ÅŸi mai înaltă”, adică dragostea, calea cea mai bună ÅŸi cea mai uÅŸoară.

Pe această cale deci să umblăm şi noi neîncetat, ca să vedem şi pe Pavel, dar, mai bine spus, pe Stăpânul lui Pavel, şi să dobândim cununile cele nestricăcioase, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.