CUVÂNTUL AL IV-LEA la Sfântul Apostol Pavel

Din
PREDICI LA SARBATORI IMPARATESTI SI CUVINTE DE LAUDA LA SFINTI
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2002

CUVÂNTUL AL IV-LEA
la Sfântul Apostol Pavel

Fericitul Pavel, cel ce ne-a adunat astăzi, cel ce a luminat lumea, a orbit în timpul chemării sale. Dar orbireal lui a ajuns lumina lumii. Pentru că vedea rău. Dumnezeu l-a orbit bine, ca să vadă cu folos. în acelaÅŸi timp i-a dat ÅŸi dovada puterii Lui, dar i-a preînchipuit prin pătimirea asta ÅŸi cele viitoare: l-a învăţat chi¬pul predicării. anume că trebuie să arunce totulde pe el ÅŸi să-lurmeze cu ochii închiÅŸi. Din pricina asta chiar el striga, arătând cu gândul acesta: „De i se pare cuiva dintre voi că este înÅ£elept, să se facă nebun, ca să Fie înÅ£elept”.

Nu era cu putinţă să vadă bine dacă nu orbea mai înainte bine, dacă nu lepăda gândurile care-ltulburau, dacă nu se întorcea cu totul la credinţă. Dar nimeni din cei ce aud aceste cuvinte să nu socotească silnică chemarea lui Pavel! Putea să se întoarcă de unde a plecat. Multi oameni, şi din noul şi din Vechiul Testament, au văzut alte mi¬nuni mai mari şi s-au întors iarăşi la ale lor. De pildă: nabucodonosor, Elimas magul, Simon, Anania şi Safira, tot poporul iudeu. Pavel însă nu s-a întors. După ce a văzut lumina cea nestrică-cioasă, şi-a continuat calea şi a zburat la cer.

Iar de ai vrea să cercetezi pentru care pricină a orbit, ascultă că însuÅŸi o spune: „AÅ£i auzit despre purtarea mea de altădată în credinÅ£a iudaică; că prigoneam peste măsură Biserica ÅŸi o pustiam ÅŸi spoream în credinÅ£a iudaică mai mult decât cei de o vârstă cu mine în nea¬mul meu. Fiind cu prisosinţă râvnitor pentru părinteÅŸtile mele tradiÅ£ii”. Pentru că era atât de aprig ÅŸi de înfocat, avea nevoie de un frâu mai puternic, pentru ca nu cumva, dus de furia râvnei lui, să nu dea ascultare celor spuse. De aceea, Dumnezeu, după ce îi potoleÅŸte furia aceea, mai întâi îi domoleÅŸte, prin orbire, valu¬rile înverÅŸunatei lui mânii; apoi îi vorbeÅŸte, ca să-i arate înÅ£elepÅ£ciunea Lui cea neapropiată ÅŸi cunoÅŸtinÅ£a Sa cea mare, ca să cunoască Pavel pe Cel cu Care luptă, Căruia nu-I poate sta împo¬trivă nici când vrea să pedepsească, nici când vrea să facă bine.

Pe Pavel nu l-a orbit întunericul, ci l-a orbit covârşirea minunii.

– Dar pentru ce n-a făcut Dumnezeu asta de la început?, m-ar putea întreba cineva.

– Nu cerceta, nici nu iscodi, ci lasă purtării de grijă celei necuprinse de minte a lui Dumnezeu alegerea timpului potrivit! Asta a făcut-o ÅŸi Pavel când a spus: „Când a binevoit Cei ce m-a ales din pântecele maicii mele, ÅŸi m-a chemat prin harul Său, să descopere pe Fiul Lui întru mine”. Nu mai iscodi dar nici tu, de vreme ce Pavel spune asta. Căci atunci, atunci era de folos ca să fie înlăturat tot ce ar fi dus la sminteală. Deci de aici învăţăm că nimeni niciodată, nici înainte de Pavel ÅŸi nici Pavel, n-a găsit pe Hristos prin sine însuÅŸi, ci Mristos S-a arătat pe El însuÅŸi. De aceea ÅŸi spunea: ‘Tiu voi M-ati ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi”. Te întreb: Pentru ce Pavel n-a crezut în Hristos când a văzut că morÅ£ii sunt înviaÅ£i în numele Lui? Nu s-a folosit cu nimic că a văzut pe ÅŸchiop mergând, pe draci alungări, pe slăbănogi întăriÅ£i! Åži erau oare necunoscute aceste minuni aceluia care iscodea atât pe Apostoli? Când Åžtefan era bătut cu pietre, era de fată ÅŸi văzut fata lui de înger, dar nimic n-a câştigat.

– Pentru ce n-a câştigat?

– Pentru că încă nu era chemat.

Când auzi aceste cuvinte să nu socoteşti silnică chemarea. Dumnezeu nu sileşte, ci ne lasă să fim stăpânii voii noastre şi după ce ne-a chemat. Domnul S-a descoperit pe Sine iudeilor atunci când a trebuit, dar n-au vrut să-L primească din pricina slavei celei de la oameni.

Dacă un necredincios m-ar întreba:

– De unde se vede că pe Pavel l-a chemat din cer ÅŸi a fost convins? Pentru ce nu m-a chemat ÅŸi pe mine?

Acestuia îi voi spune:

– Crezi, omule, că pe Pavel l-a chemat din cer? De crezi, Å£i-i de ajuns asta ca semn. De nu crezi că l-a chemat din cer, pentru ce mai întrebi: „De ce nu m-a chemat ÅŸi pe mine?”. De crezi că l-a chemat, ti-i de ajuns asta ca semn. Crede deci! Åži pe tine te va chema din cer, dacă ai suflet curat; dar dacă sufletul Å£i-i necurat ÅŸi  ÅŸi îndărătnic, nici de-Å£i va veni glas de sus nu-Å£i va fi îndestulător pentru mântuire.

De câte ori n-au auzit iudeii glas venit din cer, şi n-au crezut! Câte semne n-au văzut şi în noul şi în Vechiul Testament, şi n-au ajuns mai buni! în Vechiul Testament văzu¬seră mii şi mii de minuni, şi s-au închinat viţelului de aur; des¬frânata din Ierihon însă nu văzuse nici una dintre aceste minuni, şi a arătat o minunată credinţă fată de iscoade. Iudeii trăiau în pământul făgăduinţei, unde se făcuseră semne, şi au rămas mai nesimţitori decât pietrele; ninivitenii însă au văzut numai pe Iona şi au crezut, s-au pocăit şi au îndepărtat mânia cea dum¬nezeiască, în Noul Testament, în timpul cât Hristos era pe pământ, tâlharul I s-a închinat văzându-L răstignit; iudeii însă L-au legat şi L-au răstignit, deşi L-au văzut înviind morţii.

Dar ce spui de minunile din vremea noastră? N-a izbucnit foc din templu, din temeliile templului din Ierusalim, şi a alungat pe lucrătorii ce lucrau la zidirea templului şi astfel s-a pus capăt încercării aceleia nelegiuite? Cu toate acestea, cei ce încercaseră rezidirea templului nu s-au pocăit, nici n-au lepădat învârtoşarea inimii lor. Câte alte minuni nu s-au mai făcut apoi după acea mi¬nune, dar n-au câştigat nimic din ele.

De pildă, trăsnetul care a căzut pe acoperişul templului lui Apolo. Templul acesta a fost trăsnit din pricină că oracolul acestui demon a silit pe împăratul de atunci să mute de lângă templu moaştele unui mucenic îngropat acolo; căci spunea oracolul că nu poate rosti oracole atâta vreme cât vede alături sicriul mucenicului. După minunea aceasta, o altă minune. Unchiul acestui împărat, pentru că a pân¬gărit sfintele vase, a murit mâncat de viermi. Vistiernicul împără¬tesc apoi, pentru o altă nelegiuire adusă de el Bisericii, a pierit rupându-i-se trupul în două. Iarăşi, o altă minune. Izvoarele din ţinutul nostru, care întreceau în apă apa râurilor, au pierit dintr-o dată şi au dispărut; asta nu s-a mai întâmplat niciodată mai înainte, ci atunci când împăratul a pângărit ţinutul acesta cu jertfe idoleşti.

Ce să mai spun de foametea din întreaga lume, care a căzut peste oraşe o dată cu suirea acestui împărat pe tron? Ce să mai spun de moartea împăratului în ţara perşilor, de rătăcirea lui de dinaintea morţii, de armata prinsă la mijloc de barbari ca într-o mreajă, de întoarcerea ei minunată şi neaşteptată de acolo? Toate aceste nenorociri au încetat îndată ce a murit într-un chip vrednic de plâns împăratul cel necredincios şi i-a urmat un altul. credincios. Ostaşii care nu mai aveau din nici o parte nici o ieşire, că erau prinşi ca în nişte plase, la un semn al lui Dumnezeu au scăpat de barbari şi s-au întors teferi acasă. Nu sunt oare îndestulătoare aceste minuni ca să ne atragă spre credinţă?

Dar minunile din timpul nostru nu sunt oare cu mult mai mi¬nunate? Nu se predică crucea, şi lumea aleargă la ea? Nu se ves¬teşte moartea care este de ocară, şi toţi o înfruntă? N-au mai fost în afară de Hristos răstigniţi şi alte mii şi mii de oameni? N-au fost oare spânzuraţi pe lemn o dată cu Hristos şi doi tâlhari? N-au fost oare mulţi înţelepţi? N-au fost oare mulţi puternici? Numele căruia dintre ei a pus atâta stăpânire? Dar pentru ce vorbesc eu de înţelepţi şi de puternici? N-au fost oare împăraţi slăviţi? Care împărat a cuprins lumea într-un timp aşa de scurt?

Să nu-mi vor¬beşti de ereziile cele multe şi felurite! Toate, toate propovăduiesc pe acelaşi Hristos, deşi nu-L propovăduiesc drept; dar toate se închina Celui răstignit în Palestina pe timpul lui Ponţiu Pilat.

Toate acestea nu ţi se pare ca sunt o dovaaa mai puternică decât vocea coborâtă din cer? Pentru ce nici un împărat n-a cuprins lumea aşa cum a cuprins-o Hristos, deşi I-au stat în cale mii şi mii de piedici? Că împăraţii I-au dus război lui Hristos, tiranii au ieşit la luptă cu El, popoare s-au răsculat împotriva Lui. Dar creştinismul nu s-a împuţinat, ci, dimpotrivă, mai mult a strălucit.

Spuneţi-mi, vă rog, de unde puterea aceasta?

Spuneţi că Hristos a fost un mag, un vrăjitor? Dar numai un mag a fost pe pământ? Aţi auzit, cred, că printre perşi şi indieni au fost mulţi magi şi mai sunt încă şi acum! Dar nimeni nu ştie de numele lor.

îmi spuneţi apoi că Apoloniu din Tyana a strălucit şi el, deşi a fost un înşelător şi un vrăjitor? Dar unde şi când? într-o mică parte a lumii şi scurtă vreme. Apoi s-a stins repede şi a pierit. N-a lăsat în urma sa nici Biserică, nici popor, nimic.

Dar pentru ce vorbesc eu de magii ÅŸi înÅŸelătorii care au pierit? SpuneÅ£i-mi, care e pricina că a încetat toată slujirea la idoli? Pentru ce tac ÅŸi s-a închis gura oracolului de la Dodona ÅŸi de la Claros ÅŸi toate aceste locaÅŸuri pline de răutate? Pentru ce demo¬nii tremură nu numai de Cel răstignit, dar chiar ÅŸi de oasele celor junghiaÅ£i pentru El? Pentru ce o iau la fugă chiar când aud cuvân¬tul „cruce”? Ar trebui să-ÅŸi râdă de ea! Este oare crucea un lucru strălucitor ÅŸi vestit? Nu! Dimpotrivă, un lucru de ruÅŸine ÅŸi de ocară: este moarte pentru osândit, este cea mai josnică moarte pentru făcătorii de rele; blestem pentru iudei, grozăvie pentru greci. Pentru ce, dar, demonii se tem de ea? Oare nu din pricina puterii Celui răstignit?

Dacă zeii se tem de cruce numai pentru că e cruce, atunci tocmai lucrul acesta e ocară pentru zei. Mulţi au fost răstigniţi şi înainte de Hristos şi după Hristos! Iar cu El, doi! Te întreb: fuge demonul la auzul numelui tâlharului răstignit sau al cutăruia sau cutăruia alt răstignit? Deloc! Dimpotrivă, chiar râde! Dar dacă rosteşti numele lui Iisus Nazarineanul, demonii fug ca de foc. Ce-mi poţi răspunde? De unde această putere? Pentru că a fost un înşelător? Dar poruncile Lui nu-L arată înşe¬lător. De altfel şi înşelători au fost mulţi! Pentru că a fost mag? Dar învăţăturile Sale nu dau o astfel de mărturie! Şi magi au fost puzderie! Pentru că a fost înţelept? Dar şi înţelepţi au fost mulţi! Care dintre aceştia au avut o putere aşa de mare? Nimeni! Nicio¬dată! Nici un înţelept nu s-a apropiat de El cât de cât! Din aces¬tea se vede că nu pentru că a fost mag, nici pentru că a fost un înşelător, ci pentru că a fost îndreptătorul tuturor fiind Putere dumnezeiască şi nebiruită, pentru aceea a biruit şi El pe toţi şi a insuflat şi acestui făcător, de corturi, lui Pavel, o putere atât de mare câtă o mărturisesc înseşi faptele.

Un om care stăteain piaţă şi se îndeletnicea cu meşteşugul pielăritului, atât de mare putere a avut, că a reîntors la adevăr, nici în treizeci de ani de toţi, pe romani, pe perşi, pe indieni, pe sciţi, pe etiopieni, pe sarmaţi, pe părţi, pe mezi, pe saracini, într-un cuvânt, tot neamul omenesc! Spune-mi, te rog, de unde, cum negustoraşul din piaţă, omul care stătea în atelierul său şi întrebuinţa cuţitul de tăiat piele, cum a ajuns să filosofeze atât de adânc? Cum a ajuns să convingă pe ceilalţi oameni, neamuri, oraşe, ţări, nu prin meş¬teşugul vorbirii, ci, dimpotrivă, prin nedibăcia în cuvânt, căci era cu totul neiscusit în asta?

Ascultă-l pe el că o spune ÅŸi nu se ruÅŸinează! „DeÅŸi sunt neiscusit în cuvânt, dar nu în cunoÅŸtinţă”. Bani nu avea. Tot el o spune ÅŸi pe asta: „Până în ceasul de acum ÅŸi flămânzim ÅŸi însetăm ÅŸi suntem goi ÅŸi suntem pălmuiÅ£i”. Dar pentru ce vorbesc eu de bani, când de multe ori nu avea nici hrana de toate zilele, nici haină cu care să se îmbrace? Că nici prin meseria lui nu era om cu vază, o arată ucenicul său prin cuvintele: „A rămas la Acvila ÅŸi Priscila din pricină că aveau aceeaÅŸi meserie: erau făcători de corturi”.

Nu era din oameni de neam. Cum ar fi putut fi când avea o astfel de meserie? Tiu era nici dintr-o tară vestită ÅŸi nici dintr-un popor vestit. Cu toate aces¬tea, îndată ce se arăta, numai ce se ivea, tulbura pe cei potrivnici, răsturna totul. Ca un foc ce cade peste trestie ÅŸi paie, mistuia uneltirile demonilor ÅŸi pe toate le schimba după cum voia. De mirare nu este numai că a avut o atât de mare putere, deÅŸi era un astfel de om, ci ÅŸi aceea că cei mai mulÅ£i dintre învăţăceii săi erau oameni săraci, oameni din popor, neînvătati, flămânzi, oameni fără vază, născuÅ£i din oameni fără vază. Pe acestea le strigă ÅŸi Pavel în gura mare ÅŸi nu se ruÅŸinează vorbind de sărăcia lor; dar, mai bine spus, nu se ruÅŸinează nici când cerÅŸeÅŸte pentru ei: „Merg la Ierusalim, spune el, ca să slujesc sfinÅ£ilor”; ÅŸi: „în ziua întâi a , săptămânii fiecare dintre voi să pună ceva deoparte ÅŸi să se strângă, ca să nu se facă strângerea ajutoarelor când voi veni”.

Că cea mai mare parte din învăţăceii lui erau oameni din popor o spune Pavel, scriind corintenilor: „UitaÅ£i-vă la chemarea voastră, că nu sunt mulÅ£i înÅ£elepÅ£i după trup”. Tot Pavel spune că nu sunt din oameni cu vază: „Tiu sunt mulÅ£i de bun neam”.

Åži nu numai că nu sunt de bun neam, ci chiar, din oameni tare de jos. „Căci, spune Pavel, Dumnezeu a ales pe cele slabe ale lumii ÅŸi pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt”.

Vrei să-mi spui că Pavel era iscusit la vorbire, deÅŸi era om din por ÅŸi neînvătat? . Nu! Pavel nici la cuvânt nu era iscusit. Åži asta o arată tot el prin cuvintele: „Åži eu am venit Ia voi ca să vestesc mărturia nu cu înălÅ£imea cuvântului sau a înÅ£elepciunii. Că nu am socotit a ÅŸti altceva între voi, decât numai pe Iisus Hristos, ÅŸi pe Acesta răstig¬nit. Iar cuvântul meu ÅŸi predica mea nu stau în cuvinte iscusite de înÅ£elepciune”. Dar ceea ce predica el era destul de puternic ca să convingă. Ascultă însă ce spune ÅŸi despre el: „Pentru că ÅŸi iudeii semne cer, iar elinii înÅ£elepciunea caută; noi însă propo-văduim pe Hristos cei răstignit, iudeilor sminteală, elinilor ne¬bunie”.

Vrei să-mi spui că s-a bucurat de tihnă şi linişte?

Dar nici nu putea răsufla cândva din pricina primejdiilor! „Căci ÅŸi în slăbiciune, spune el, ÅŸi cu frică ÅŸi cu cutremur mare am fost la voi”. Nu numai el, ci ÅŸi ucenicii îndurau aceleaÅŸi sufe¬rinÅ£e. „AduceÅ£i-vă aminte, spune el, de zilele de mai înainte, în care, fiind luminaÅ£i, aÅ£i îndurat multă luptă grea de suferinÅ£e; pe de o parte, fiind priveliÅŸte de defăimare ÅŸi necazuri, pe de altă parte, fiind părtaÅŸi celor ce sufereau aÅŸa. Iar răpirea averilor voastre cu bucurie aÅ£i primit-o”.

Åži iarăşi, scriindu-le tesalonicenilor, spune: „Căci voi aÅ£i suferit aceleaÅŸi de la cei de un neam cu voi ca ÅŸi aceia de la iudeii care ÅŸi pe Domnul L-au omorât ÅŸi pe profeÅ£ii lor, ÅŸi pe noi ne-au prigonit, ÅŸi lui Dumnezeu nu-I plac, ÅŸi sunt împotriva tuturor oamenilor”. Corintenilor, iarăşi scriindu-le, le spunea: „Că prisosesc Patimile lui Hristos în voi; ÅŸi după cum sunteÅ£i părtaÅŸi Patimilor, tot astfel ÅŸi mângâierii”. Iar galatenilor: „AÅ£i pătimit atâtea în zadar? Dacă în adevăr a fost în zadar!”.

Ce a făcut deci să biruie când propovăduitorul era un om din popor, un om sărac şi fără vază, când propovăduirea Iui n-avea nimic ademenitor, ba, dimpotrivă, părea sminteală, când învăţăceii lui erau nişte oameni săraci, neputincioşi şi de nimic, când primejdiile erau unele după altele şi necontenite şi pentru dascăli, şi pentru învăţăcei, când, în sfârşit, Cel propovăduit a fost un răstignit? Nu sare în ochi că e o putere dumnezeiască, o putere ce nu poate fi rostită prin cuvânt? Nimeni nu se va împotrivi. Asta poţi să o vezi şi din piedicile ce-au stat în calea acestei propovăduiri. Când vezi că tot ce a stat împotriva predicii: bogăţia, neamul cel bun, măreţia patriei, iscusinţa vorbirii, liniştea, toată slujirea la idoli, când vezi că totul se stinge, iar pe predicatori ii vezi biruind pe cei potrivnici, spune-mi, care e pricina? A fost la fel ca într-o bătălie în care împăratul, cu toate armatele, armele şi cu tot meşteşugul său de luptă, n-a putut învinge pe barbari, dar un om sărac, gol şi singur, fără suliţă şi fără haină, intrând în luptă, săvârşeşte ceea ce n-au fost în stare să săvârşească ceilalţi cu toate armele şi cu toată pregătirea lor.

Nu fi, dar, fără judecată! Judecă fiecare fapt şi închină-te puterii Celu Răstignit! Spune-mi, te rog, de ai vedea pe unul că ridică cetăţi, că le înconjoară cu şanţuri, că aduce pe ziduri maşini de război, că făureşte arme, că strânge oştire, că are bani cu nemiluita, dar, cu toate acestea, nu poate cuceri un oraş; iar pe un altul, că se aruncă în luptă cu trupul gol, că se slujeşte numai de mâinile lui şi că nu cucereşte numai un oraş sau două sau douăzeci, ci mii şi mii de oraşe cu locuitori cu tot, în iureşul lui de-a lungul lumii, spune-mi, te rog, puterea acestui om este o putere omenească?

Tot astfel şi aici! Pentru asta a îngăduit Dum¬nezeu să fie răstigniţi alături de El şi tâlhari pe cruce şi să se arate înainte de El şi unii înşelători, ca, prin punerea faţă în faţă să se arate chiar celor foarte nesimţitori covârşirea adevărului, iar tu să cunoşti că Hristos nu este unul dintre aceia si că este o deose-_birejieînchipuit de mare între El şiaceia, Nimic n-a putut să-I umbrească slava Lui! Nici că a suteri aceleaşi patimi ca şi ei, nici că au trăit în acelaşi timp.

Dacă s-ar spune că demonii se tem de cruce, şi nu de puterea Celui Răstignit pe cruce, atunci cei doi tâl¬hari, răstigniţi şi ei, ar închide gura celor ce spun asta. Iar dacă s-ar spune că vitregia timpurilor a săvârşit totul, Teuda şi Iuda le-ar sta împotrivă; căci au trăit aproape cam în acelaşi timp cu Hristos, au făcut şi alte multe semne, dar au dispărut pe neaşteptate.

Dar, după cum am spus mai înainte, de asta a îngăduit Dumnezeu aceasta, pentru ca să arate cu prisosinţă puterea Lui. De asta a îngăduit să se arate şi profeţi mincinoşi, pe vremea profeţilor, şi apostoli mincinoşi, pe vremea apostolilor, ca să cunoşti că nimic nu poare; umbri puterealui Dumnezeu.

Vrei să-ţi spun şi în alt chip puterea minunata şi neobişnuită a predicii şi să-ţi arăt că predica a crescut şi s-a întins chiar peste cei ce-i duceau război?

Unii dintre duÅŸmanii lui Pavel predicau în Roma aceeaÅŸi învăţătură ca ÅŸi el. AceÅŸtia, voind să aţâţe pe Nero ca să por¬nească luptă împotriva lui Pavel, au început să predice ÅŸi ei, cu gândul ascuns ca, lăţindu-se mai mult învăţătura ÅŸi înmulÅ£indu-se ucenicii, să se facă mai înverÅŸunată mânia tiranului ÅŸi să se sălbăticească mai mult fiara. Asta o spune Pavel în Epistola către filipeni: „Vreau să ÅŸtiÅ£i, fraÅ£iior, că cele întâmplate cu mine s-au întors mai degrabă spre sporirea Evangheliei, încât cei mai mulÅ£i dintre fraÅ£i, încredinÅ£aÅ£i de lanÅ£urile mele, îndrăznesc ÅŸi mai mult să grăiască, fără teamă, cuvântul.

Unii predică pe Hristos din invi¬die şi ceartă, alţii, cu bunăvoinţă; unii din vrajbă, nu cu gând curat, socotind că au să aducă necaz lanţurilor mele; alţii, din dragoste, ştiind că stau pentru apărarea Evangheliei. Dar ce înseamnă asta? Că în orice chip, fie din fătărie, fie, fiin aripvăr Hristos se propovăduieşte. Ai văzut că mulţi propovăduiau pe Hristos din vrajbă? Cu toate acestea Hristos biruia chiar prin cei potrivnici.

ÃŽn afară de aceÅŸtia mai erau ÅŸi alte piedici în calea predicii. Mai întâi, vechile legi nu numai că nu o ajutau, ci i se împotriveau ÅŸi o atacau. Apoi, răutatea ÅŸi neÅŸtiinÅ£a hulitorilor. AceÅŸtia spuneau: „Au pe Hristos de împărat!”. Nu cunoÅŸteau împărăţia Lui cea de sus, împărăţia aceea înfricoşătoare ÅŸi fără de sfârÅŸit.

Socoteau că e vorba de o stăpânire tiranică pe care creştinii voiau să o aducă în lume. Aşa îi huleau. Şi au pornit război împotriva creştinilor, toţi îndeobşte şi fiecare îndeosebi. îndeosebi, pentru că socoteau că li se distruge statul şi li se răstoarnă legile; îndeosebi, pentru că socoteau că li se strică şi li se sfărâmă familia.

Pe vremea aceea tatăl se lupta cu fiul, fiul se lepăda de tată, femeile de bărbaÅ£i, bărbaÅ£ii de femei, fiicele de mame, rudele de rude, prietenii de prieteni. Războiul acesta era felurit ÅŸi cu fel de fel de feÅ£e când intra în case; despărÅ£ea rudele, tulbura sfaturile, tulbura tribunalele, strica datinile strămoÅŸeÅŸti, strica sărbătorile ÅŸi slujirea la idoli, care trebuia, potrivit vechilor legiuiri, păzită cu sfinÅ£enie înaintea tuturor celorlalte. în afară de acestea, pornea prigoană împotriva creÅŸtinilor ÅŸi bănuiala că se urmărea răsturnarea statului. Nu se putea spune că numai la păgâni se petreceau astfel de lucruri, iar că la iudei era liniÅŸte. Nu, că ÅŸi iudeii îi prigoneau cu mult mai cumplit. Åži ei îi învinuiau că vor să le strice statul. „Omul acesta, spun ei, nu încetează a grăi cuvinte de hulă împo¬triva acestui loc sfânt ÅŸi împotriva Legii”.

Cu toate că focul se aprinsese din toate părţile, din case, din oraşe, din sate, din pustie, de la păgâni, de la iudei, de la ocârmuitori, de la ocârmuiţi, de la rude, de pe uscat, de pe mare, de la împăraţi; cu toate că toţi se sălbăticeau unii împotriva altora, cu toate că atacau mai cumplit decât fiarele sălbatice, totuşi fericitul Pavel, deşi sărea în atâtea cuptoare de foc, deşi stătea în mijlocul lupilor, deşi era atacat din toate părţile, nu numai că n-a fost doborât la pământ, dimpotrivă, i-a adus pe toţi la adevăr.

Să-Å£i vorbesc, în afară de acestea, ÅŸi de alte lupte prea cum¬plite ale lui. Lupta cu apostolii cei falÅŸi – asta îl întrista mai mult decât toate -, lupta cu cei slabi în credinţă, căci mulÅ£i dintre cei ce credeau se stricau. A ieÅŸit însă biruitor ÅŸi în aceste lupte. Prin ce mijloc ÅŸi cu ce putere? „Armele noastre, spune el, nu sunt trupeÅŸti, ci puternice prin Dumnezeu, ca să dărâme intăriturile, surpând gândurile ÅŸi toată înălÅ£imea care se ridică împotriva cunoaÅŸterii lui Dumnezeu”.

Din pricina aceasta toate se schimbau, toate se prefăceau pe neaşteptate. Şi după cum, când se dă foc unei ţarini, spinii mistuiţi încetul cu încetul se dau înapoi şi fac loc flăcării şi lasă ţarina curată, tot astfel şi când grăia limba lui Pavel, când cuprindea totul mai abitir ca flacăra, toate se dădeau înapoi şi-i făceau loc: şi slujirea idolească, şi sărbătorile şi prăznuirile şi datinile strămoşeşti, şi legile cele rele, şi mânia popoarelor, şi ameninţările tiranilor, şi uneltirile casnicilor, şi vicleniile falşilor apostoli.

Dar, mai bine spus, după cum atunci când se ivesc razele soarelui, întunericul este alungat, fiarele sălbatice se ascund şi se întorc în culcuşurile lor, tâlharii fug, ucigaşii se ascund în peşterile lor, hoţii de mare pier, jefuitorii de morminte pleacă, la fel şi desfrânaţii, hoţii şi spărgătorii, pentru că razele soarelui îi dau pe faţă, cu totii fug şi se ascund undeva, departe, şi toate ajung limpezi şi strălucitoare, şi pământul şi marea, pentru că razele le luminează de sus pe toate, mările, munţii, câmpiile, oraşele, tot astfel şi atunci când s-a ivit predica şi când Pavel a împărtăşit-o pretutindeni! înşelăciunea era alungată, iar adevărul se reîntorcea; mirosurile şi fumul jertfelor, chimvalele şi timpanele, beţiile şi ospeţele, desfrânările şi preadesfrănările şi toate celelalte, de care nici nu e bine să vorbeşti, care se săvârşeau în templele idolilor, se sfârşeau şi piereau precum ceara la foc, mistuite ca paiele de flacără, iar flacăra strălucitoare a adevărului se înălţa veselă până în înaltul cerului, înălţată chiar de cei ce căutau s-o împiedice, mărită chiar de cei ce căutau s-o stingă.

Nici primejdia n-a putut să-i oprească avântul şi puterea ei cele de nestăpânit, nici tirania prea vechii obişnuinţe, nici datinile strămoşeşti, nici puterea legilor, nici greutatea legilor noii învăţături, nici altceva decât cele spuse. Iar ca să cunoşti cât de puternică este predica, fă o încercare! Ameninţă pe păgâni, pe greci, nu cu primejdii, cu moarte şi cu foamete, nu, ci cu o mică pagubă bănească, şi vei vedea că se schimbă îndată. Predica noastră însă nu-i aşa! Cu toate că toţi o loveau şi o junghiau şi-i duceau războaie pretutindeni, şi războaie în felurite chipuri, ea înflorea din ce în ce mai mult. Dar pentru ce vorbesc de grecii de azi, aceşti oameni de nimic şi de dispreţuit? Să-i aducem în mijloc pe grecii minunaţi de altădată, pe cei vestiţi prin filosofie, pe Platon, pe Pitagora, pe cel din Clazomene şi pe mulţi alţii ca aceştia, şi atunci vei vedea puterea predicii.

După ce Socrate a băut cucută, unii din ucenicii lui au plecat în Megara, de teamă să nu păţească la fel; iar alţii şi-au pierdut şi patria şi libertatea şi, în afară de o femeie, n-au avut alt ucenic. Filosoful Platon din Chition a întemeiat Republica numai în scrierile sale, şi aşa şi-a sfârşit viaţa. Şi nu-i împiedica nimic atunci! nici primejdia, nici prostimea minţii! Dimpotrivă, erau meşteri la cuvânt, erau bogaţi, erau dintr-o ţară vestită între toate ţările. Cu toate acestea, n-au avut nici o putere! Aşa e rătăcirea: se duce, piere, fără să i se facă război!

Şi aşa e adevărul: creşte din ce în ce mai mult, în ciuda tuturor războaielor! însăşi viaţa strigă asta! nu-i nevoie de dovezi, nici de cuvinte, când lumea întreagă de pretutindeni, oraşele, satele, uscatul, marea, ţinuturile locuite şi cele nelocuite, crestele munţilor chiar slobozesc glas.

Hristos n-a lăsat nici pustia lipsită de binefacerile Lui, ci mai cu seamă pe ea a umplut-o de bunătăţile pe care ni le-a adus din cer prin limba lui Pavel, prin harul pus în el.

Harul e strălucit cu îmbelşugare în Pavel, pentru că a arătat o râvnă vrednică de dar; iar prin limba lui a săvârşit mai mult decât am spus.

Aşadar, de vreme ce Dumnezeu a cinstit atâta neamul nos¬tru, încât să învrednicească pe un om să Fie pricina unor fapte aşa de mari, să ne sârguim să mergem pe urmele lui, să ne silim să ajungem şi noi ca el, şi să nu socotim că asta e cu neputinţă. Ceea ce spuneam adeseori nu voi înceta să o spun: acelaşi trup a avut şi Pavel şi noi; aceeaşi hrană a mâncat şi el şi noi; acelaşi suflet a avut şi el şi noi. Dar voinţa i-a fost mare şi râvna străluci¬toare. Acestea l-au făcut pe Pavel atât de mare.

Nimeni dar să nu-şi piardă curajul, nimeni să nu deznădăjduiască! De-ţi înalţi sufletul către Dumnezeu, nimic nu te împiedică să primeşti acelaşi har.

Dumnezeu nu caută la faţa omului. EI l-a plăsmuit pe Pavel şi tot El te-a adus şi pe tine. După cum e Stăpânul lui, tot aşa e şi Stăpânul tău. După cum l-a încununat pe el, tot aşa vrea să te încununeze şi pe tine. Să ne făgă¬duim, deci, pe noi înşine lui Dumnezeu şi să ne curăţim, ca, pri¬mind cu îmbelşugare harul, să avem parte de aceleaşi bunătăţi, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava şi puterea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.