Cuvântul al şaselea

Din „Cele dintâi omilii la Facere”
Editura Sophia
BucureÅŸti, 2004

Despre pom, dacă din el a căpătat
Adam cunoştinţa binelui şi răului,
sau dacă avea cunoştinţa aceasta
şi mai înainte de a mânca din pom;
tot aici ÅŸi despre postire,
şi despre faptul că trebuie a cugeta
acasă la cele grăite în biserică

1. Iubesc postirea, fiindcă este maica întregii înţelepciuni şi izvorul a toată filosofia; dar o iubesc şi pentru voi, şi pentru dragostea voastră, fiindcă mi-a adunat sfinţitul şi cinstitul vostru sobor, şi îmi dăruieşte iar vederea feţelor dorite, si mă face să mă desfătez fără frică de această frumoasă prăznuire si sărbătoare: că n-ar greşi cineva numind soborul vostru prăznuire şi sărbătoare şi mulţime de bunătăţi. Că dacă omul, mergând în piaţă şi dând peste un prieten -unul singur! -, adesea leapădă toată descurajarea, atunci eu, care merg nu în piaţă, ci în biserică, şi care mă întâlnesc nu doar cu un prieten, ci cu atâţia şi atât de aleşi fraţi si părinţi, cum nu voi lepăda toată descurajarea ? Cum nu mă voi bucura de toată desfătarea ? Că nu numai prin număr este mai bun acest sobor ca adunările cele din pieţe, ci şi prin lucrurile despre care se vorbeşte30: căci cei care ţin sfat în pieţe şi şed împreună roată pălăvrăgesc adesea despre lucruri fără folos, şi vin cu graiuri reci, şi flecăresc despre cele ce nu-i privesc: fiindcă obişnuim cel mai adesea să iscodim şi să luăm la bani mărunţi cu mai multă râvnă cele străine.

Trec acum cu vederea faptul că este lucru cu primejdie a arunca ÅŸi asculta asemenea cuvinte, ÅŸi a te lăsa târât de patima flecărelii, ÅŸi că multe furtuni s-au stârnit în case din pricina unor asemenea „soboare”; dar că toată acea împreună-vorbire e fără de folos, ÅŸi rece, ÅŸi lumească, ÅŸi că un cuvânt duhovnicesc nu ar putea intra degrabă într-o asemenea adunare, nimeni nu are cum să tăgăduiască. Iar aici nu este aÅŸa, ci cu totul dimpotrivă: că toată vorba de clacă e gonită ÅŸi e adusă toată învăţătura duhovnicească. Că despre sufletul nostru vorbim, doar, ÅŸi despre bunătăţile care privesc sufletul, ÅŸi despre cununile cele puse deoparte în ceruri, ÅŸi despre vieÅ£ile cele strălucite31, ÅŸi despre iubirea de oameni a lui Dumnezeu, ÅŸi despre purtarea Lui de grijă pentru tot, ÅŸi despre toate celelalte care ne privesc în cea mare măsură, ÅŸi despre rostul venirii noastre întru fiinţă, ÅŸi despre soarta care ne va aÅŸtepta după plecarea de aici, ÅŸi despre cum vor sta atunci treburile noastre. Åži la acest sobor luăm parte nu doar noi, ci ÅŸi Prorocii cu Apostolii dimpreună ÅŸi – lucrul cel mai mare dintre toate – însuÅŸi Stăpânul tuturor Iisus, stă în mijlocul nostru, că El însuÅŸi a zis: „Unde sunt doi sau trei adunaÅ£i întru numele Meu, acolo sunt, în mijlocul lor” (Mt. 18, 20); iar dacă unde sunt doi sau trei adunaÅ£i El în mijlocul lor este, cu mult mai mult acolo unde atâţia bărbaÅ£i, atâtea femei, atâţia PărinÅ£i, ÅŸi Apostoli, ÅŸi Proroci sunt în mijloc, de faţă.

Drept aceea, ÅŸi eu cu mai mare râvnă grăiesc, bucurându-mă de acest ajutor. Åži despre ce voi vorbi v-am arătat: căci am făgăduit că voi vorbi mai întâi despre pomul cunoaÅŸterii binelui ÅŸi răului, ca să lămurim dacă din el s-a făcut lui Adam cunoÅŸtinÅ£a binelui ÅŸi răului, sau dacă ÅŸi mai înainte de a mânca din el ÅŸtia să facă această deosebire. Deci, aÅŸ cuteza să zic că ÅŸi mai înainte de a mânca ÅŸtia să facă deosebirea asta: că dacă nu ar fi ÅŸtiut ce este bun ÅŸi ce este rău, ar fi fost mai dobitoc decât dobitoacele, ÅŸi el, stăpânul, ar fi fost mai lipsit de minte decât slugile: căci cum n-ar fi un lucru nelalocul lui ca oile ÅŸi caprele să ÅŸtie ce verdeÅ£uri le sunt de trebuinţă ÅŸi care le sunt otrăvitoare ÅŸi să nu dea năvală la orice le cade în faţă, ci să facă deosebire ÅŸi să ÅŸtie limpede ce le vătăma ÅŸi ce le este de folos, iar omul să fie lipsit de o asemenea pază? Păi dacă nu ar fi avut-o, n-ar fi făcut doi bani, ci mai netrebnic decât toate vietăţile ar fi fost: căci ar fi fost cu mult mai de dorit pentru el să petreacă în întuneric ÅŸi să i se scoată ochii ÅŸi să fie lipsit de lumină decât să nu ÅŸtie ce-i bine ÅŸi ce-i rău, că dacă lipseÅŸti viaÅ£a noastră de această cunoÅŸtinţă, ne-ai răpit viaÅ£a cu totul ÅŸi ai umplut toate de multă încurcătură – fiindcă ne deosebim de dobitoace ÅŸi suntem mai buni decât fiarele prin faptul că ÅŸtim ce e răutatea ÅŸi ce-i virtutea, ÅŸi cunoaÅŸtem ce este rău, ÅŸi nu suntem în neÅŸtiinţă de ce e bine. Iar dacă ÅŸtim asta acum – ÅŸi nu doar noi, ci si sciÅ£ii ÅŸi ceilalÅ£i barbari – cu mult mai mult o ÅŸtia omul dinainte de păcat; ÅŸi nu avea cum să rămână deÅŸert de culmea bunătăţilor cel cinstit cu atâtea cinstiri – cum ar fi chipul, asemănarea ÅŸi celelalte binecuvântări, fiindcă nu cunosc binele ÅŸi răul doar câţi sunt din fire lipsiÅ£i de minte – iar Adam era umplut de înÅ£elepciune multă, ÅŸi în stare să facă deosebire între acestea două. Åži ca să te încredinÅ£ezi că era umplut de înÅ£elepciune duhovnicească, auzi dovada.

„A adus Dumnezeu la el fiarele ca să vadă ce nume le va pune: ÅŸi cum le-a numit pe ele Adam, acesta numele lor”. GândeÅŸte-te, dar, de câtă înÅ£elepciune era umplut, că a putut să pună nume atâtor soiuri de vietăţi aÅŸa de felurite ÅŸi deosebite – dobitoacelor, târâtoarelor, păsărilor – ÅŸi încă pentru fiecare în parte: că Dumnezeu a primit punerea numelor ÅŸi n-a vrut să le ÅŸteargă, aÅŸa încât numele acelea au rămas neschimbate – ceea ce dovedeÅŸte că Adam nu a greÅŸit, fiindcă Scriptura zice: „tot, cum le-a numit Adam, acesta este numele lor”.

2. Şi atunci, Adam nu ştia ce e bine şi ce e rău? Şi care ar fi noima? Şi iarăşi: Dumnezeu a adus-o pe femeie la el, şi văzând-o Adam, a cunoscut îndată că este de o fire cu dânsul. Şi ce zice? „Iată acum os din oasele mele şi carne din carnea mea”: că întrucât Dumnezeu adusese înaintea lui cu puţin mai înainte toate vietăţile, vrând Adam să arate că această vietate, adică femeia, nu este nici una dintre vieţuitoarele acelea, a zis:

„Iată acum os din oasele mele ÅŸi carne din carnea mea”. Iar unii zic că nu numai lucrul acesta se dă de înÅ£eles aici, ci ÅŸi felul facerii femeii, ÅŸi pentru că nu va mai fi femeii fel de naÅŸtere ca acesta a zis Adam: lată acum – ceea ce altcineva, tălmăcind mai cu acrivie, a zis: Aceasta o dată, altfel spus: „Numai acum s-a făcut femeie doar din bărbat; iar apoi nu va mai fi aÅŸa, ci din amândoi”. Os din oasele mele si carne din carnea mea: că din întreaga frământătură a luat Dumnezeu o bucată ÅŸi aÅŸa a făcut-o pe femeie, ca întru toate s-a facut părtaşă bărbatului. „Aceasta, zice, se va chema femeie, pentru că din bărbat s-a luat”. Vezi cum ÅŸi numele îl pune ca să te înveÅ£e părtăşia de fire, iar învăţătura despre părtăşia de fire ÅŸi felul facerii să fie temei de dragoste veÅŸnică ÅŸi legătură a unirii de cuget.

După aceea, ce spune? „Pentru aceea, va lăsa omul pe tatăl său si pe mama sa ÅŸi se va lipi de femeia sa”. Nu a zis simplu: se va uni, ci: se va lipi, arătând cât de strânsă e legătura. Åži vor fi amândoi un trup. Deci, cel care ÅŸtia asemenea lucruri, spune-mi, nu ÅŸtia ce-i bine ÅŸi ce-i rău ? Dar ce noimă ar avea asta? Că dacă nu ÅŸtia ce-i bine ÅŸi ce-i rău înainte de a mânca din pom, ci a aflat după ce a mâncat din el, păcatul s-a făcut lui dascăl de înÅ£elepciune, ÅŸi ÅŸarpele a fost nu amăgitor, ci sfătuitor spre cele de folos, făcându-l pe om din fiară ce era. Dar nu este aÅŸa, nu – ferească Dumnezeu! Că dacă nu ÅŸtia ce-i bun ÅŸi ce-i rău, cum putea primi porunca? ÃŽntrucât nimeni nu dă lege celui care nu ÅŸtie că este rea călcarea legii; iar Dumnezeu a dat lege, ÅŸi pe cel care a călcat-o l-a pedepsit: ÅŸi nu ar fi făcut nici unul din aceste lucruri de nu 1-ar fi făcut dintru început cunoscător al virtuÅ£ii ÅŸi al răutăţii. Vezi cum din toate părÅ£ile ni se dovedeÅŸte că nu după ce a mâncat din pom a cunoscut binele ÅŸi răul, ci cunoÅŸtea acestea ÅŸi mai înainte?

AÅŸadar, să păstrăm în noi cu osârdie, iubiÅ£ilor, toate aceste învăţături, ÅŸi acasă plecând să aÅŸternem îndoită masă – de mâncăruri ÅŸi de auzire -ÅŸi să grăiască bărbatul cele auzite aici, iar femeia să ia învăţătură, să asculte ÅŸi copii, ÅŸi nici slugile să nu rămână lipsite de auzirea aceasta. Fă casa ta biserică: căci eÅŸti răspunzător ÅŸi pentru mântuirea copiilor tăi, ÅŸi pentru cea a slugilor – ÅŸi precum mie mi se cere socoteală pentru voi, aÅŸa ÅŸi fiecare dintre voi dă seama ÅŸi pentru slugă, ÅŸi pentru soÅ£ie, ÅŸi pentru copil. Iar după asemenea povestiri ne vor lua în primire vise cât se poate de dulci ÅŸi libere de toată nălucirea: căci lucrurile cu care obiÅŸnuieÅŸte sufletul a se îndeletnici timpul zilei, acelea ÅŸi noaptea ni se nălucesc.

Åži dacă vom păzi cele grăite aici în fiecare zi, nu vom avea nevoie de multă osteneală: fiindcă ÅŸi cuvintele ce urmează vă vor fi mai limpezi, ÅŸi eu voi da învăţătură cu mai mult drag. Deci, ca să fie ceva mai mult ÅŸi mie ÅŸi vouă – mie din învăţătură, iar vouă din auzire – dimpreună cu masa trupului să asterneÅ£i ÅŸi masă duhovnicească: căci cuvintele de învăţătură se vor face vouă ÅŸi pază ÅŸi podoabă ÅŸi cele ale vieÅ£ii de acum vi le va îndrepta Dumnezeu spre folos, ÅŸi mai uÅŸoare ÅŸi lesnicioase vă vor fi toate – că zice: „CăutaÅ£i mai întâi ÃŽmpărăţia Cerurilor, ÅŸi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33; Le. 12, 31). Deci, pe aceasta să o căutăm, iubiÅ£ilor, ca să avem parte ÅŸi de bunătăţile de aici, ÅŸi de cele de dincolo, cu harul ÅŸi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care ÅŸi cu Care slavă Tatălui ÅŸi Sfântului Duh, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.

30 Literal: „prin însăşi natura discuÅ£iei”.
31 Ale sfinţilor.