Cuvântul II – Despre soartă ÅŸi providenţă

Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA.  DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005

 Cuvântul II – Despre soartă ÅŸi providenţă

Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să moară!  Legiuirea aceasta era pe vremea Vechiului Testament, când nu se cerea o vieţuire desăvârşită, când Dumnezeu abia era cunoscut, când poruncile erau pentru copii, când lumea se hrănea cu lapte, când era pedagogul, când era făclia, când era chipul, umbra. Dar ce-am putea spune de cei care acum, pe vremea harului, a celor ce sunt cu adevărat a unei atât de mari cunoştinţe despre Dumnezeu, n-ar vorbi de rău pe tatăl sau pe mama lor, ci pe Însuşi Dumnezeul tuturor? Ce pedeapsă-i va aştepta pe unii ca aceştia? Ce chin va fi pe măsura răutăţii lor? Ce râu de foc, ce vierme neadormit, ce foc din afară, ce lanţuri, ce scrâşnet de dinţi, ce plânset? Toate aceste chinuri, şi cele de acum, şi cele ce vor fi, sunt neînsemnate pentru un astfel de suflet, coborât în atâta răutate. Multe şi felurite sunt hulele aduse lui Dumnezeu. Din această pricină, negreşit trebuie astăzi să vă vorbesc despre ele, ca să nu cădeţi nici voi fără de voie într-o asemenea rătăcire, nici să lăsaţi să cadă vreun prieten sau duşman. Nu este, nu este păcat mai mare ca acestea, dar nici deopotrivă; ci este adaos de păcate. Păcatul acesta amestecă totul; i se cuvine pedeapsă de neiertat, osândă neîndurată.
Cine sunt cei care vorbesc de rău pe Dumnezeu? Sunt cei care aduc împotriva înÅ£elepciunii proniei lui Dumnezeu neorânduiala ÅŸi necesitatea soartei! Deloc nu-i de mirare că suferă de boala aceasta păgânii, cei care cad în admirare ÅŸi slujesc lemnelor ÅŸi pietrelor; dar grozăvia cea mai mare, vrednică într-adevăr de lacrimi ÅŸi plânsete multe, e aceea că sunt traÅŸi ca de un ÅŸuvoi spre tulburare – gândul ÅŸi nebunia aceea, cei ce s-au învrednicit să scape de rătăcirea ÅŸi slujirea idolească ÅŸi să cunoască pe Dumnezeul tuturor, pe Dumnezeul Cel adevărat, cu adevărat Dumnezeu. Lucru de mirare foarte este când gândesc aÅŸa oameni care spun că se închină lui Hristos, care au fost învredniciÅ£i de Taine atât de mari, care-au luat parte la învăţături nespuse ÅŸi la înÅ£elepciunea ce ne-a fost din ceruri dată, oameni care, după ce au primit de la Dumnezeu atâta cinste, se aruncă singuri în prăpastie de bună voia lor, care îndepărtează de la ei, cu multă neghiobie, libertatea pe care Dumnezeu le-a dăruit-o, care vin singuri la robie prea cumplită ÅŸi născocesc cu gândurile lor o stăpânire tiranică foarte, dar înÅŸelătoare, aruncând din suflet orice nădejde bună ÅŸi încercând să curme tăria celor ce se străduiesc pentru virtute. După cum un duÅŸman care vede într-un război că are împotriva lui ostaÅŸi care-s gata să-ÅŸi dea pentru patrie chiar sufletul lor, ÅŸi că nu-i poate altfel dobori, nici nu le poate stinge dragostea pentru împărat, nici nu-i poate înfricoÅŸa, nici nu-i poate birui cu uneltele războiului, îi vatămă în alt chip, încercând să-i convingă că în zadar ÅŸi fără niciun scop se ostenesc atâta, ca să le moleÅŸească braÅ£ele, ca să le frângă tăria, ca să le stingă dragostea, ca să-i Å£ină departe de râvna de-a lupta, pentru ca, socotindu-i goi ÅŸi neînarmaÅ£i, să-i ia robi legaÅ£i, aÅŸa a făcut ÅŸi diavolul. Pentru că vedea cum, cu harul lui Dumnezeu, cea mai mare parte din lume îşi bate joc de rătăcirea păgânească ÅŸi că slujeÅŸte dreptei credinÅ£e din tot sufletul ÅŸi cu toată inima, pentru că vedea că datorită credinÅ£ei lor râvnesc tare virtutea ÅŸi dispreÅ£uiesc păcatul, nu îndrăznea să se apropie ÅŸi să le spună pe faţă: “LepădaÅ£i-vă de Hristos! BateÅ£i-vă joc de dogmele Lui! ÃŽnvăţăturile Lui sunt basm ÅŸi rătăcire, iar Hristos, rău ÅŸi nemilos!” Åžtia că, în felul acesta, are să-i îndepărteze mai mult de tirania sa ÅŸi are să-i facă să-1 urască ÅŸi mai mult. De aceea nu-l învinuieÅŸte de-a dreptul, ci, mergând pe ocolite, seamănă pe ascuns veninul învăţăturilor lui lipsite de credinţă; în aparenţă păstrând credinÅ£a, dar de fapt din rădăcini smulgând-o, surpând toate dogmele adevărului ÅŸi revărsând asupra credincioÅŸilor hulă împotriva lui Dumnezeu. Pentru aceasta diavolul a născocit asemenea otravă ÅŸi licorile cele aducătoare de moarte ale învăţăturii despre soartă, pentru ca să aducă pe negândite, după cum am spus, toată învăţătura lui, ca să ne arate deÅŸartă toată gândirea noastră, fără temei toată credinÅ£a noastră, ca să convingă pe oameni să aibă gânduri rele despre Dumnezeu. AÅŸa cum a făcut la început ÅŸi cu Adam, hulind pe Dumnezeu, că e invidios, că e pizmaÅŸ. Prin cele ce-1 sfătuia, numai că nu-i spunea aÅŸa: “Ştia Dumnezeu că vi se vor deschide ochii, ÅŸtia că veÅ£i fi ca Dumnezeu; de aceea v-a ÅŸi pizmuit; a invidiat cinstea voastră mare!” Chiar dacă nu i-a spus lui Adam aceste cuvinte, totuÅŸi asta i-a dat să înÅ£eleagă prin cele ce spunea. Uită-te la viclenia lui! După ce diavolul a surpat hotărârea lui Dumnezeu, după ce i-a spus lui Adam că va avea mari bunătăţi neascultând de Dumnezeu, prin deschiderea ochilor, îndumnezeirea ÅŸi o cunoaÅŸtere deplină, nu i-a spus că Dumnezeu este rău pentru că 1-a oprit de a mânca din pom, ca să nu pară că grăieÅŸte ca duÅŸman ÅŸi vrăjmaÅŸ; ci ia chip de sfătuitor ÅŸi purtător de grijă, pentru ca să facă bine primită reaua-i sfătuire. Fapt care s-a ÅŸi întâmplat. Diavolul nimic altceva nu voia să facă prin cele ce spunea decât: “LepădaÅ£i-vă de Dumnezeu Care v-a făcut, că este rău ÅŸi duÅŸmănos! Nu vrea să aveÅ£i bunătăţi mai mari!” Dar n-a spus deschis aceste cuvinte. Dacă le-ar fi spus, Adam ÅŸi Eva ar fi fugit, bănuind că le e duÅŸman. De aceea le-a lăsat pe acestea la o parte, ÅŸi-a ascuns gândul ÅŸi le-a dat pe ocolite sfatul acela pierzător. Tot aÅŸa ÅŸi acum, nu spune: “LepădaÅ£i-vă de Hristos, pentru că sunt de osândit dumnezeieÅŸtile Lui învăţături!” Åžtia că minte ÅŸi că n-ar fi fost crezut. Cu viclenie, diavolul pare că ne lasă în credinÅ£a noastră, că ne îngăduie să credem în adevăr, dar pe de altă parte ne despoaie, fără ca să ÅŸtim, de moÅŸtenirea veÅŸnică. A făcut întocmai ca unul care, în neputinÅ£a de a apuca de mână ÅŸi a scoate din moÅŸtenirea părintească pe un fiu adevărat ÅŸi liber, nevinovat ÅŸi fără răutate, îl îndeamnă să facă fapte care, de voie, de nevoie, îl scot din toată averea părintească. Nu poate, nu poate dobândi cerul acela care crede-n soartă, dar, mai bine spus, unul ca acesta nu poate scăpa de iad ÅŸi de pedeapsă. CredinÅ£a în soartă ne porunceÅŸte să ne împotrivim învăţăturilor lui Dumnezeu, Care spune: Åži de veÅ£i vrea ÅŸi Mă veÅ£i asculta, bunătăţile pământului veÅ£i mânca. Dar dacă nu veÅ£i vrea ÅŸi nici nu Mă veÅ£i asculta, de sabie veÅ£i fi mâncaÅ£i; căci gura Domnului a grăit acestea!
Ai văzut cum grăieşte Dumnezeu şi ce legi aşează? Ascultă şi cum vorbeşte soarta şi ce legi potrivnice aduce, şi astfel cunoaşte că cele dintâi sunt spuse de Duhul dumnezeiesc, iar cele de pe urmă, de vicleanul demon, de fiara cea neîmblânzită. Dumnezeu spune: “De vreţi vrea” şi “De nu veţi vrea”, prin aceste cuvinte făcându-ne pe noi stăpânii faptelor noastre bune sau rele, stăpânii voinţei noastre.
– Dar diavolul ce cuvânt aduce (împotrivă)?
– Diavolul spune că nu putem scăpa de soartă, oricare ne-ar fi voia. Dumnezeu spune: De veÅ£i vrea, bunătăţile pământului veÅ£i mânca. Soarta spune: „Chiar de veÅ£i vrea, dacă nu vă este dat, voinÅ£a nu vă e de vreun folos!” Dumnezeu spune: Dacă nu veÅ£i vrea să luaÅ£i aminte la cuvintele Mele, de sabie veÅ£i fi mâncaÅ£i!” Soarta spune: „Chiar dacă nu veÅ£i vrea, dacă vă este dat, veÅ£i fi negreÅŸit mântuiÅ£i!” Nu spune aÅŸa soarta? Poate fi o luptă mai lămurită ca aceasta? Poate fi un război mai vădit ca acesta, pe care demonii, dascălii răutăţii, îl duc cu neruÅŸinare cuvintelor dumnezeieÅŸti? Dar, după cum am spus, nu-i deloc de mirare că demonii ÅŸi alÅ£ii (oameni) ca demonii, adică păgânii, sunt convinÅŸi de asta; ci grozăvia grozăviilor este că voi, care aveÅ£i o învăţătură atât de dumnezeiască ÅŸi atât de mântuitoare, o necinstiÅ£i ÅŸi alergaÅ£i la acele învăţături lipsite cu totul de judecată, care vă pierd sufletul. Că ce am eu ca să judec pe cei din afară?  Eu vă vorbesc vouă, mădularele lui Hristos, fiii Bisericii, cei învăţaÅ£i în casa părintească, cei care aÅ£i primit învăţături cereÅŸti, cei care aÅ£i fost învredniciÅ£i de o cinste atât de mare. De aceea suspin, de aceea plâng ÅŸi bocesc! De bocete, într-adevăr, e vrednic acela ce cade în greÅŸeli, care nu merită iertare! Spune-mi: ce iertare mai meriÅ£i când Dumnezeu spune una, ÅŸi demonii alta, iar tu socoteÅŸti mai vrednice de credinţă cele spuse de demoni decât cele spuse de Dumnezeu? N-am să aduc acum dovezi, ci am să arăt deocamdată obrăznicia celor înduplecaÅ£i de demoni. Dumnezeu spune: Am pus înaintea ta foc ÅŸi apă, viaţă ÅŸi moarte! ÃŽntinde mâna ÅŸi ia ce vrei!  Demonul spune: “Nu stă în puterea ta să întinzi mâna, ci în puterea necesităţii ÅŸi a silniciei”. Iar Å£ie Å£i se par mai vrednice de credinţă cele spuse de soartă, fără să te gândeÅŸti câtă deosebire este între aceÅŸti sfătuitori, că unul este Dumnezeu, iar celălalt, demon. Nu cauÅ£i să cercetezi deosebirea dintre sfaturi, că unul e mântuitor ÅŸi cheamă la virtute, iar celălalt drăcesc ÅŸi cheamă la păcat ÅŸi răutate. Nu te gândeÅŸti la cele făcute Å£ie de Dumnezeu ÅŸi la cele făcute Å£ie de demon, că Unul atâta te-a iubit, că ÅŸi pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat pentru tine  – ÅŸi Tatăl nu avea ceva mai de preÅ£ ca El -, ÅŸi încă te iubeÅŸte, că te cheamă ÅŸi prin apostoli numai ca să te mântuieÅŸti, iar celălalt atâta te-a urât ÅŸi te urăşte, încât îţi poartă război prin tot ce poate ÅŸi nu numai că nu-Å£i dă nimic bun, ci încearcă să-Å£i ia ÅŸi ceea ce ai primit de la Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să te facă deopotrivă cu îngerii, iar demonul te-a făcut să ajungi mai fără cinste ÅŸi decât animalele, îndemnându-te să te închini lor. Dumnezeu te călăuzeÅŸte la împărăţia cerurilor ÅŸi la alte cinstiri, iar demonul a pizmuit ÅŸi locuinÅ£a dată Å£ie aici ÅŸi nu s-a lăsat până nu te-a scos din ea. Dacă nu vă puteÅ£i da seama de greÅŸitele învăţături ale diavolului, deÅŸi ele sunt mai limpezi ca lumina soarelui pentru cei cu mintea trează, ÅŸi deÅŸi se vede destul de bine că învăţăturile diavolului duc la păcat, iar ale lui Dumnezeu la virtute, deci dacă nu vă puteÅ£i da seama de învăţăturile diavolului, atunci cunoaÅŸteÅ£i acestea după sfătuitori: a cărui învăţătură e bună ÅŸi a căruia, vătămătoare. Nu-i oare nesăbuit ca în celelalte lucruri din viaţă să gândeÅŸti aÅŸa, de pildă să primeÅŸti fără să cercetezi, ca pricinuitoare de sănătate, o mâncare dată de un doctor, ÅŸi să respingi, fără să mai cercetezi, ca otrăvitoare ÅŸi vătămătoare, o mâncare dată de un otrăvitor ÅŸi un ÅŸarlatan, dar când e vorba de Dumnezeu să nu întrebuinÅ£ezi aceeaÅŸi măsură? Åži doar cu mult mai mare e deosebirea între Dumnezeu ÅŸi demon decât între doctor ÅŸi otrăvitor; atâta e de mare, cât nu se poate spune, nici înfăţiÅŸa cu mintea ÅŸi cuvântul. Nu-i oare cea mai mare sminteală a nu cerceta deloc mâncărurile ce ni le aduc persoane cu foarte mică deosebire între ele, ci a ne mulÅ£umi, în loc de altă cercetare, numai cu îndreptăţirea pe care o au acele persoane, iar când e vorba de sfătuitori atât de deosebiÅ£i, să avem nevoie de cercetare pentru a ÅŸti dacă sfatul lor e bun sau vătămător? Nu, vă rog, să nu fim mai fără judecată decât dobitoacele! Să fugim, să nu ne plecăm urechile! Vorbele cele rele strică obiceiurile cele bune  Åži iertare nu au cei înÅŸelaÅ£i. Spune-mi, te rog, pentru care pricină fugi când nimereÅŸti într-o localitate bântuită de ciumă ÅŸi plină de boli ÅŸi nu vrei să zăboveÅŸti acolo, chiar de te-ar atrage mii ÅŸi mii de pricini să locuieÅŸti în ea, punând mai presus de toate sănătatea trupului, dar nu fugi când dai de unii cu gura plină de cuvinte ciumate, de boală, care nu strică numai trupul, ci pierd ÅŸi sufletul, făcându-1 mai rău ÅŸi mai trândav? Ascultă, spune un bărbat înÅ£elept, nu te opri, ci fugi, nu zăbovi! , temându-te să stai cât de puÅ£in cu aceÅŸti oameni. Grăim aÅŸa nu pentru că ne este teamă de puterea învăţăturilor lor, ci pentru că ne este teamă de slăbiciunea voastră. Nouă, cu harul lui Dumnezeu, ni se par învăţăturile lor mai slabe ca pânza de păianjen, pentru că suntem întemeiaÅ£i puternic în credinţă. De ne-ar umple urechile necontenit cu acordurile învăţăturilor lor, nu vor primi din partea noastră nimic mai mult decât râsul, ca nebunii ÅŸi smintiÅ£ii; dar ne e teamă de slăbiciunea voastră. Când grăiesc aÅŸa, nu vorbesc de toÅ£i, ci de cei vinovaÅ£i de cele spuse (necuvenit). Pentru că ÅŸi Pavel, cel ce putea toate, nu 1-a învăţat pe ucenicul său, Timotei, numai credinÅ£a, ci i-a arătat ÅŸi cum să lupte cu duÅŸmanii, dar 1-a sfătuit să se ferească de certuri pe cuvinte ÅŸi vorbe deÅŸarte . Scurt este timpul vieÅ£ii noastre, scurtă ÅŸi calea mântuirii. Dacă ne cheltuim acest timp scurt, dat nouă pentru învăţarea celor folositoare, spre auzirea unor lucrări zadarnice, nesocotite ÅŸi vătămătoare, când vom mai avea timp să învăţăm cele de neapărată trebuinţă, cele neapărat folositoare? Dar, mai bine spus, chiar dacă ar fi lung timpul, ar trebui să-1 cheltuim tot în cele de folos. Dar când mai e ÅŸi scurt, ÅŸi puÅ£in, n-ar fi oare cea mai mare nebunie să cheltuim scurtimea lui cu învăţături care ne strică sufletul? Pentru ce să ai nevoie de leacuri? Nu te lăsa rănit! Să nu-Å£i iroseÅŸti timpul ca să-Å£i vindeci rănile primite de la alÅ£ii sau pe care deja le ai! Adună-Å£i învăţătura sănătoasă din Sfintele Scripturi. De vine la tine un altul să-Å£i spună altceva, astupă-Å£i urechile, fugi îndată, nu zăbovi! Dacă s-ar pune la cale un complot împotriva împăratului, n-ai vrea, negreÅŸit, să iei parte la astfel de adunare, ca nu cumva să te primejduieÅŸti numai prin simpla ta participare, chiar dacă n-ai fost de acord, iar când se grăieÅŸte împotriva lui Dumnezeu, când învăţătura Lui este tăgăduită, nu fugi, nu urăşti limba hulitoare, nu astupi gurile cele fără de Dumnezeu?! Cum vei putea să te rogi lui Dumnezeu cu îndrăznire, când iei parte la hulele aduse Lui? Nu, vă rog, nu faceÅ£i aÅŸa! Nu spun asta către cei de faţă; dar, mai bine spus, ÅŸi către cei de faţă. Chiar dacă voi nu aveÅ£i pe cuget un astfel de păcat, totuÅŸi voi să spuneÅ£i aceste cuvinte ÅŸi altele mai multe celor pe care-i ÅŸtiÅ£i bolnavi de boala aceasta, ca să smulgeÅ£i din rădăcină răul. Facă Dumnezeu ca prin rugăciunile sfinÅ£ilor ÅŸi prietenilor lui Dumnezeu – că n-au cuvintele mele atâta putere, cât îndrăznirea rugăciunii lor -, facă Dumnezeu ca noi toÅ£i, ÅŸi toÅ£i câţi alcătuiesc pliroma Bisericii, să fim scăpaÅ£i de aceste învăţături rele ÅŸi să stăm cu îndrăznire înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, Căruia slava! Amin.