Cuvioasa Olimpiada: Scrisoarea IX

din „Cuvioasa Olimpiada diaconiÅ£a: O viaţă – o prietenie – o corespondenţă”
Editura DEISIS
Sibiu 1997

l.a. Pentru ce plângi? Pentru ce te chinui ÅŸi-Å£i dai pedepse pe care nici duÅŸmanii n-au putut să ÅŸi le dea, lăsându-Å£i sufletul doborât de tirania tristeÅ£ii? Scrisorile pe care mi le-ai trimis prin Patrichie mi-au descoperit aceste răni ale sufletului tău. De asta sufăr cumplit ÅŸi mă întristez, că în loc să faci totul ca să-Å£i alungi tristeÅ£ea din suflet, singură alergi să aduni gânduri pline de durere, să-Å£i închipui cele ce nu sunt – sunt propriile tale cuvinte – ÅŸi să te chinui singură zadarnic ÅŸi fără de folos ÅŸi spre nespus de mare pagubă. Te întristezi că n-ai putut să mă muÅ£i din Cucuz în altă parte? Åžtii, dar, că în ce te priveÅŸte ai făcut tot ce ai putut. N-au putut avea stăruinÅ£ele tale sfârÅŸitul dorit? Asta nu trebuie să te întristeze. Poate că aÅŸa a vrut Dumnezeu să-mi facă mai lungi căile nevoinÅ£elor mele, ca să-mi fie cununile ÅŸi mai strălucite. Pentru ce, dar, suferi pentru acelea pentru care eu sunt încununat? S-ar cuveni să salÅ£i, să dănÅ£uieÅŸti, să-Å£i pui pe cap cunună, că am fost învrednicit de o soartă care depăşeÅŸte cu mult vrednicia mea? Te întristezi din pricina pustietăţii de aici? Dar este, oare, un loc mai plăcut ca aceasta? E liniÅŸte, e pace, n-am nici o grijă; iar trupul mi-i deplin sănătos. Nu-mi pasă că oraÅŸul n-are nici piaţă, nici prăvălii. Totul îmi curge ca dintr-un izvor. Am alături de mine ÅŸi pe episcopul de aici, pe preas-finÅ£itul Dioscur, care face totul ca să mă simt bine. ÃŽÅ£i va spune ÅŸi bunul Patrichie că sunt vesel, mulÅ£umit, că am tot ce-mi trebuie de când locuiesc aici.

b. Iar dacă plângi din pricina celor petrecute în Cezareea, apoi află că faci o faptă nevrednică de tine. Că şi acolo mi s-au împletit iarăşi cununi strălucitoare; toţi mă vorbesc de bine, toţi mă admiră şi se minunează din pricina suferinţelor îndurate la alungarea mea din Cezareea. Domnul Peanie mi-a dat ştirea că preoţii lui Faretrie sunt acolo şi că au declarat că sunt în comuniune cu noi, că n-au nimic comun cu duşmanii mei, că nu se întâlnesc cu ei şi nici nu au vreo părtăşie cu ei. Dar ca să nu-i tulburăm, nimeni să nu afle de asta. Da, cele ce mi s-au întâmplat au fost o grozăvie. Să nu fi suferit nimic mai înainte, cele suferite acolo sunt îndestulătoare să-mi pricinuiască nenumărate premii. Am fost în primejdie de moarte. Te rog, însă, ţine-le astea numai pentru tine; am să ţi le povestesc pe scurt, nu ca să te întristezi, ci ca să te bucuri. Acestea-mi sunt temeiurile neguţătoriei mele! Aceasta mi-i averea. Aceasta-i curăţirea păcatelor mele! Să călătoresc prin mijlocul unor astfel de încercări şi să-mi facă rău nişte oameni, de la care nu mă aşteptam.

c. Când era să intrăm în Capadocia, după ce am scăpat de Galat86, când aproape mă ameninÅ£ase cu moartea, mulÅ£i mi-au ieÅŸit întru întâmpinare pe cale ÅŸi mi-au spus: „Domnul Faretrie te aÅŸteaptă ÅŸi aleargă pretutindeni ca să nu piardă întâlnirea cu tine; face tot ce-i stă în putinţă ca să te vadă, să te îmbrăţiÅŸeze ÅŸi să-Å£i dea dovezi de dragostea lui. A pus în miÅŸcare ÅŸi mănăstirile de bărbaÅ£i ÅŸi de femei”. Eu, auzind aceste cuvinte, nu mă aÅŸteptam la astfel de manifestări de dragoste, ci-mi închipuiam cu totul contrariul; n-am spus, însă, nimic din gândurile mele celor ce mi-au adus aceste veÅŸti.

2.a. Când am ajuns în Cezareea, obosit ÅŸi istovit de drum, cuprins de friguri puternice, tulburat ÅŸi chinuit de grele suferinÅ£e, am tras într-o casă aÅŸezată la marginea oraÅŸului ÅŸi am trimis după doctori ca să-mi stingă văpaia ce mă chinuia. Că frigurile mă lăsau ÅŸi mă luau. Pe lângă acestea s-au mai adăugat ÅŸi greutatea drumului, oboseala, zdruncinul, lipsa de ajutoare, lipsa de cele de trebuinţă lipsa de doctor; istovit de oboseală, de zăduf ÅŸi de nesomn, am intrat aproape mort în oraÅŸ. Atunci a venit la mine tot clerul, poporul, călugări, călugăriÅ£e, doctori; m-am bucurat de multă îngrijire din partea lor; toÅ£i căutau să mă servească, să-mi slujească”. Dar eu eram chinuit groaznic de friguri, în primejdie de moarte, în sfârÅŸit, încetul cu încetul s-au micÅŸorat frigurile ÅŸi mi-a încetat boala. Faretrie, însă, nicăieri. AÅŸtepta plecarea mea. Nu ÅŸtiu pentru ce.

b. Când am văzut că boala e pe sfârşite, am vrut să pornesc mai departe, ca să ajung la Cucuz şi să mă odihnesc puţin de pe urma suferinţelor îndurate din pricina călătoriei. În timp ce mă pregăteam de plecare, mi s-a adus vestea că pe neaşteptate o mulţime mare de isauri au năvălit în ţinutul Cezareei, că au dat foc unui sat mare şi că au făcut mari blestemăţii. La auzul acestor veşti, tribunul a luat ostaşii pe care-i avea şi a plecat din oraş întru întâmpinarea lor. Se temeau să nu năvălească asupra oraşului. Pe toţi i-a cuprins frica; toţi erau înspăimântaţi; era în primejdie însăşi patria, aşa că au fost folosiţi şi bătrânii la apărarea zidurilor.

c. AÅŸa stând lucrurile, în faptul dimineÅ£ii, o hoardă de monahi – că aÅŸa trebuie să-i numesc pentru a arăta prin acest cuvânt furia lor -  a tăbărât asupra casei în care eram, ameninţând că are să-i dea foc, că are să o ardă, că are să-mi facă neplăceri, dacă nu ies din casă. Åži nici frica de isauri, nici boala care mă chinuia atât de tare ÅŸi nici altceva nu i-a făcut mai blânzi, ci erau stăpâniÅ£i de atâta furie că au băgat frica ÅŸi în ostaÅŸl. I-au ameninÅ£at ÅŸi pe ei cu bătaia ÅŸi se lăudau că   ÅŸi bătuseră cumplit pe mulÅ£i ostaÅŸi.

d.  Când au auzit ostaÅŸii asta, au venit la mine ÅŸi m-au rugat ÅŸi mi-au cerut, zicându-mi: „Chiar dac-ar fi să cădem în mâinile isaurilor, scapă-ne de fiarele acestea”. Când căpetenia oraÅŸului a auzit de cele întâmplate, a alergat la casa în care locuiam, vrând să mă ajute. Călugării nu s-au plecat nici la rugăminÅ£ile lui ÅŸi el însuÅŸi a dat înapol. Văzând, dar, că lucrurile se încurcă rău ÅŸi neîndrăznind nici să mă sfătuiască să înfrunt o moarte sigură, nici să mă lase în casă din pricina furiei mari a călugărilor, a trimis la Faretrie, rugându-l să-mi îngăduie o zăbavă de câteva zile ÅŸi din pricina bolii ÅŸi din pricina primejdiei care mă ameninţă. Dar nici el n-a făcut ceva; dimpotrivă, a doua zi călugării au fost ÅŸi mai înverÅŸunaÅ£i; nici un preot nu îndrăznea să vină să mă ajute, ci ruÅŸinaÅ£i ÅŸi cu faÅ£a roÅŸie
– spuneau că toate acestea se întâmplă din porunca lui Faretrie – se ascundeau, stăteau tăinuiÅ£i ÅŸi nu răspundeau când îi chemam.

e. Dar pentru ce e nevoie să spun mai mult? Asaltat de atâta frică, aproape cu moartea înaintea ochilor, istovit de friguri – că nu scăpasem desăvârÅŸit de durerile pricinuite de friguri – m-am aruncat în miezul zilei într-o targă ÅŸi am plecat de acolo; poporul întreg scotea strigăte de durere, bocea, blestema pe cel ce făcuse asta; toÅ£i plângeau ÅŸi se tânguiau.

f. După ce am ieÅŸit din oraÅŸ, câţiva clerici au ieÅŸit ÅŸi ei pe tăcute ÅŸi m-au petrecut cu lacrimi în ochi. Auzeam pe unii spunând: „Unde îl duceÅ£i la moarte sigură?” Unul din prietenii mei cei mai buni spunea: Fugi, te rog! Să cazi mai bine în mâinile isaurilor, numai să scapi de noi! Ori în ce mâini vei cădea, vei fi în siguranţă, dacă scapi din mâinile noastre”. Buna Seleucia, soÅ£ia domnului Rufin – care mi-a dat multe îngrijiri – auzind ÅŸi văzând acestea, m-a rugat să rămân în casa ei de la Å£ară, la o depărtare de cinci mile de oraÅŸ; mi-a trimis oameni ÅŸi m-am dus acolo.

3.a. Dar nici acolo nu aveam să scap de duÅŸmănia lui Faretrie, căci cum a aflat – după cum spunea Seleucia – a ÅŸi ameninÅ£at-o.

Când m-a primit în casa sa, eu nu ştiam nimic de asta; iar când a venit la mine, mi-a ascuns-o şi a spus-o numai îngrijitorului casei, căruia i-a poruncit să-mi dea toate înlesnirile; iar dacă ar veni monahi cu gândul de a mă ocări şi a mă bate, să strângă ţărani de pe alte moşii ale ei ca să le stea împotrivă. M-a rugat apoi să mă refugiez, în propria ei casă, care are un adăpost întărit, ca să scap de mâinile episcopului şi ale monahilor.

b.  Asta nu i-am fâgăduit-o, ci am rămas acolo, neÅŸtiind nimic de cele ce se puneau la cale pentru mai târziu. Dar nici hotărârea asta n-a fost îndestulătoare pentru duÅŸmanii mei, ca să pună capăt furiei lor. Mai târziu, în miez de noapte, fără să ÅŸtiu ceva, Seleucia nemaiputând îndura ameninţările lui Faretrie – căci, după cum mi-a spus, Faretrie continua s-o ameninÅ£e, silind-o să mă scoată ÅŸi de acolo – mi-a dat de ÅŸtire că au năvălit barbarii; i-a fost ruÅŸine să-mi spună de silnicia pe care a îndurat-o. Åži în miez de noapte a venit la mine Evitie preotul, m-a sculat din somn ÅŸi în gura mare mi-a spus: „Scoală-te, te rog, au năvălit barbarii, sunt aproape!” GândeÅŸte-te ce-am simÅ£it când am auzit asta! Åži l-am întrebat: „Ce să fac?” ÃŽn oraÅŸ nu mă puteam întoarce, ca să îndur suferinÅ£e mai mari decât acelea pe care le-aÅŸ suferi de la isauri. AÅŸa că am fost silit să plec.

c.  Noaptea era fără lună; era miezul nopţii, beznă, întuneric adânc. Asta îmi îngreuna situaţia. Nu era nimeni lângă mine; n-aveam pe nimeni care să mă ajute; toţi mă părăsiseră. Totuşi, împins de frică, aşteptându-mi îndată moartea, m-am sculat, aşa bolnav cum eram, şi am poruncit să se aprindă luminile. Preotul însă a poruncit să le stingă, ca nu cumva barbarii, spunea el, chemaţi de lumină, să ne atace. Şi au stins şi luminile.

d. Catârul, care mă ducea pe targa, din pricina drumului tare rău, povârnit şi plin de pietre, s-a împiedicat şi a căzut în genunchi aruncându-mă la pământ; era aproape să pier; m-am sculat şi mergeam târându-mă, sprijinit de Evitie preotul, care sărise jos de pe caL. Şi aşa mergeam dus de mână; dar, mai bine spus, eram târât. Nici nu se putea merge altfel pe un drum atât de greu, prin nişte munţi greu de străbătut şi în miez de noapte.

e. Gândeşte-te ce mari erau suferinţele mele; înconjurat de atâtea rele, chinuit de friguri, fără să ştiu ce se pusese la cale împotriva mea, temându-mă de barbari, tremurând de frica lor şi aşteptând să le cad în mâinl. Nu ţi se pare oare, că numai suferinţele acestea, chiar dacă nu mi s-ar fi întâmplat nimic altceva, pot să-mi şteargă mulţime de păcate şi să-mi dea mult prilej de laudă?

f. Pricina acestor suferinţe, după părerea mea, este că îndată ce am sosit în Cezareea, marii dregători ai oraşului, vicarii, slujbaşii din conducerea oraşului, tribunii, poporul întreg, veneau în fiecare zi să mă vadă, mă înconjurau cu atenţii, mă îngrijeau ca pe lumina ochilor. Acestea îl pişcau pe Faretrie, iar invidia, care m-a alungat din Constantinopol, nu s-a depărtat de mine nici aici, după părerea mea. N-am dovezi, dar o bănuiesc. Ce-aş mai putea spune de frica şi primejdiile din timpul călătoriei? Când mi le amintesc în fiecare zi şi mi le trec pe dinaintea minţii, zbor şi salt de bucurie pentru că am adunat comoară mare. Că aşa sunt şi aşa mă simt. De aceea, te rog şi pe tine să te bucuri de toate astea, să te veseleşti, să salti şi să slăveşti de Dumnezeu că m-a învrednicit să îndur nişte suferinţe ca acestea. De la tine să nu afle nimeni astea; dimpotrivă potoleşte pe cei ce le spun87.

4.a. Iar dacă suferi că mai port în mine urmele suferinţelor îndurate, află că am scăpat desăvârşit de toate, că mi-i trupul mai sănătos decât atunci când locuiam în capitală. Pentru ce te temi de frigul de aici? Mi s-a pus la dispoziţie o locuinţă călduroasă; iar preasfintitul Dioscur face tot ce-i stă în putinţă ca să nu simt deloc frigul. Dacă este să judec lucrurile după începuturi, mi se pare că aerul de aici e ca şi cel din răsărit, întru nimic deosebit de cel din Antiohia. Atât e de cald, atât e de bine întocmit!
b. Tare m-au întristat cuvintele ce mi le-ai spus: „Poate că te întristezi ÅŸi de mine că mă neglijez”. Åži doar Å£i-am scris, cu multe zile înainte, rugându-te să nu întreprinzi ceva ca să mă miÅŸc de aicl. M-am gândit la aceea că ai nevoie de multe cuvinte de apărare, de multe sudori ÅŸi osteneală, ca să-Å£i poti justifica acest cuvânt. Poate că în parte l-ai ÅŸi justificat când spui: „Mă gândesc la aceste lucruri atât, doar, ca să-mi măresc tristeÅ£ea”. Dar iarăşi este cea mai mare greÅŸeală că spui: „îmi place să mă gândesc la ceea ce îmi pricinu-ieÅŸte durere, în loc să faci tot ce-ti stă în putinţă ca să pui capăt durerii, tu faci voia diavolului, mărindu-Å£i tristeÅ£ea ÅŸi durerea. Nu ÅŸtii, oare, ce mare rău e tristeÅ£ea?

c. Nu te mai teme de isauri! S-au întors în ţara lor. Guvernatorul provinciei a făcut totul pentru asta. Sunt în mai multă siguranţă aici decât în Cezareea. De nimeni nu mă tem ca de episcopi, afară de câţiva, în ce priveşte pe isauri deci, n-ai decât o teamă. Au plecat; o dată cu sosirea iernii stau închişi în casă; după Rusalii ar putea să iasă.

d.  Cum poÅ£i spune că nu Å£i-am scris; Å¢i-am trimis până acum trei scrisori lungi; una prin ostaÅŸi, alta prin Antonie, iar a treia prin Anatolie, slujitorul tău. Mai cu seamă două din ele sunt un leac mântuitor în stare să dea curaj unui om trist, unui om poticnit ÅŸi să-l umple de veselie curată. Când le vei primi, citeÅŸte-le adesea de la început până la sfârÅŸit; le vei vedea puterea; vei cunoaÅŸte singură folosul ÅŸi puterea lor tămăduitoare ÅŸi-mi vei spune cât de mult ai câştigat din ele. Am gata ÅŸi o a treia scrisoare, asemănătoare acestora; n-am vrut să ti-o trimit acum, că m-au durut tare cuvintele ce-mi spui: „Strâng în mine gânduri de tristeÅ£e; îmi închipui ce nu este”. Cuvintele acestea nu-s vrednice de tine; mi-i ruÅŸine ÅŸi mie de ele ÅŸi-mi acopăr faÅ£a. CiteÅŸte, însă, scrisorile ce ti-am trimis ÅŸi n-ai să mai gândeÅŸti aÅŸa, chiar dacă ai căuta de mii de ori să te întristezi.

e. Pentru că mi-ai vorbit de episcopul Heraclide, îţi spun că-şi poate da demisia, dacă vrea, ca să scape de toate greutăţile. Nu-i rămâne altceva. Eu, cu toate că nu am făcut mare lucru, totuşi am spus doamnei Pentadia să-şi dea toată silinţa să găsească o uşurare răului, îmi spui că ai îndrăznit să-mi destăinui durerile tale, pentru că ţi-a poruncit eL. Ce îndrăzneală e asta? N-am încetat s-o spun şi nu voi înceta, că un singur lucru e dureros, păcatul numai; toate celelalte, praf şi cenuşă. Ce greutate este să stai la închisoare să fii legat cu lanţuri? Ce greutate este să suferi răul, când suferinţa răului ajunge temei de neguţătorie mare? Ce greutate e surghiunul? Ce greutate, confiscarea averilor? Toate acestea sunt cuvinte lipsite de realitate, numai cuvinte cu nume de tristeţe. Iar dacă-mi spui de moarte, află că îmi spui de o îndatorire a firii; moartea trebuie să o suferim cu totii, chiar dacă ne-o aduce altuL. Dacă-mi vorbeşti de surghiun, atunci nu-mi spui altceva decât că am prilejul să văd ţări şi oraşe multe. Iar dacă-mi vorbeşti de confiscarea averilor, apoi îmi vorbeşti de libertate, îmi spui că sunt desprins de cele de aici.

5.a. Să nu încetezi, atât cât îţi stă în putere, să te îngrijeşti de episcopul Măruţa, ca să-l scoti din prăpastie. Am nevoie de el mai cu seamă pontai cele ce am făcut în Persia. Află de la el, dacă ţi-e cu putinţă, ce a făcut acolo şi pentru ce s-a întors. Scrie-mi dacă i-ai dat cele două scrisori pe care i le-am trimis. Dacă vrea să-mi scrie, îi voi scrie iarăşi; dacă nu vrea să-mi scrie, să-ti spună tie dacă a avut vreun rezultat bun acolo şi dacă are să reuşească ceva de se va mai duce. Eu pentru asta mă străduiam să mă văd cu eL. Tu fă ce poţi; chiar dacă toţi se vor arunca cu capul în jos, tu fa-ti datoria. Că plata ta va fi desăvârşită. Apropie-ti-l, pe cât e cu putinţă.

b. Te rog nu uita ce am să-Å£i spun, ci străduieÅŸte-te cât poÅ£i de mult. Monahi marÅŸi, goÅ£i88, printre care se ascunde mereu episcopul Serapion, mi-au adus ÅŸtirea că a venit la ei diaconul Moduarie vestindu-l că a murit episcopul Unila, acel minunat bărbat, pe care l-am hirotonit ÅŸi l-am trimis în Gotia, unde a săvârÅŸit multe ÅŸi mari fapte. Diaconul Modularie a adus ÅŸi scrisori de la regele goÅ£ilor, care cere să li se trimită episcop. Dar deoarece pentru îndreptarea nenorocirii ce ne ameninţă nu văd alt mijloc, decât zăbovirea ÅŸi amânarea – căci nu-i cu putinţă să meargă acum cu corabia în Bosfor, nici în părÅ£ile acelea – fa-i ca să întârzie din pricina iernii. Să nu uiÅ£i să faci lucrul acesta; este vorba de un lucru de mare însemnătate. Două lucruri sunt cele care mă interesează dacă s-ar întâmpla – dare-ar Dumnezeu să nu se întâmple – unul, să numească pe episcopul goÅ£ilor cei care au săvârÅŸit atât de mari rele, al doilea, să fie numit unul la întâmplare. Åžtii ÅŸi tu că nu-ÅŸi dau silinÅ£a să numească un om destoinic. Iar dacă asta s-ar întâmpla – dare-ar Dumnezeu să nu se întâmple – tu ÅŸtii ce-ar urma. Dă-Å£i pe tăcute toată silinÅ£a să nu se întâmple aÅŸa ceva. S-ar face un lucru minunat dacă ar fi cu putinţă ca Moduarie să vină la mine în taină ÅŸi fără să-l simtă cineva. Iar dacă nu-i cu putinţă, facă-se ce s-o putea.

c.  Ceea ce se întâmplă când e vorba de bani ÅŸi s-a întâmplat cu văduva, tot aceea să se întâmple ÅŸi când e vorba de săvârÅŸirea unei treburi. După cum văduva, care a dat doi bănuÅ£i, a întrecut pe cei care dăduseră mai mult, pentru că dăduse tot ce avea89, tot aÅŸa se întâmplă ÅŸi cu cei care în săvârÅŸirea unui lucru se străduiesc din toată puterea lor; în ce-i priveÅŸte, au împlinit treaba, chiar dacă nu s-a reuÅŸit nimic; îşi”au răsplata desăvârÅŸită.

ÃŽi sunt dator cu multe mulÅ£umiri episcopului Ilarie. Mi-a scris rugându-mă să-i îngădui să se întoarcă în eparhia lui ca să îndrepte lucrurile de acolo ÅŸi că iarăşi are să revină. Pentru că prezenÅ£a lui mi-e de mult folos – este un bărbat evlavios, statornic ÅŸi zelos -l-am rugat să revină iute după ce pleacă. Fă, dar, ca să ajungă repede ÅŸi sigur scrisoarea în mâinile lui; să nu se rătăcească. Mi-a cerut cu mult dor ÅŸi cu stăruinţă să-i scriu. PrezenÅ£a lui mi-e de mult folos, îngrijeÅŸte-te mult de scrisorile mele. Dacă nu-i acolo preotul Eliade, caută un om cu cap ÅŸi priceput prin care să trimiÅ£i prietenilor scrisorile.

85 Scrisă în Cucuz, la sfârşitul anului 404 [= XIV, PG 52].
86  Episcopul Cezareei.
87 ÃŽn ediÅ£ia din Migne între: „niÅŸte suferinÅ£e ca acestea” ÅŸi: „De la tine”, este următorul text: „Păstrează, te rog, ce Å£i-am spus pentru tine ÅŸi nu spune nimănui, chiar dacă oamenii ar umple întreg oraÅŸul, aruncându-se înÅŸiÅŸi în mari primejdii”.
88 Monahii goţi erau numiţi marşi.
89   Luca 21, 2-4.