Sari la conținut

Despre modul de a prăznui nunta

  • de

(Migne, P. G. 62,386-392)

Acestea nu v-au fost spuse doar aÅŸa2, ci ca să nu mai faceÅ£i nunÅ£i ÅŸi dânÅ£uiri ÅŸi cântări satanice. Ia aminte ce a găsit diavolul. Fiindcă însăşi firea le-a depărtat pe femei de scenă ÅŸi de necuviinÅ£ele de acolo, [diavolul] a băgat cele de la teatru în apartamentele femeilor, adică pe afemeiaÅ£i ÅŸi desfrânate. Această vătămare a introdus-o mai pe urmă legea nunÅ£ii3. Dar mai bine zis nu legea nunÅ£ii – să nu fie! -, ci moleÅŸeala noastră. Ce faci, omule? Nu ÅŸtii Ce faci? O iei pe femeie pentru întreagă înÅ£elepciune ÅŸi pentru facere de prunci! Deci ce caută desfrânatele?

– Ca să fie veselia mai mare, ar zice [careva].
– Åži nu Å£in acestea de nebunie? BatjocoreÅŸti mireasa, batjocoreÅŸti pe cei chemaÅ£i.
Căci dacă prin asemenea lucruri se desfătează, batjocură e acest lucru. Căci dacă a vedea femei desfrânate ÅŸi necuviincioase este semn de oarecare cinste, de ce nu o tragi ÅŸi pe mireasă ca ÅŸi aceea să le vadă? ÃŽntru totul necuviincios ÅŸi ruÅŸinos lucru este să bagi în casă bărbaÅ£i desfrânaÅ£i ÅŸi dansatori ÅŸi orice alai satanic [pompe satanike]4. „AduceÅ£i-vă aminte de lanÅ£urile mele”, zice Pavel (Coloseni 4,18). LanÅ£ este nunta, lanÅ£ orânduit de la Dumnezeu. Iar dezlegarea lui este desfrâu ÅŸi împrăştiere. Este cu putinţă să luminăm nunta ÅŸi cu altele, cum ar fi mese bogate ÅŸi haine. Nu opresc acestea, ca să nu por că sunt foarte sălbatic5, deÅŸi Rebecăi i-a fost de-ajuns doar voalul, însă nu le opresc. Este cu putinţă [ca nunta] să fie împodobită strălucit cu haine, cu venirea bărbaÅ£ilor cu bun-simÅ£, cu a femeilor cuviincioase. Pentru ce bagi [în casă] „minunăţiile” acelea ce aduc bucuria cea rea? Spune ce auzi de la ei! Te ruÅŸinezi să spui? Tu te ruÅŸinezi ÅŸi pe aceia îi sileÅŸti să facă? Dacă e bine [ce fac], de ce nu faci ÅŸi tu? Dacă e ruÅŸinos, de ce-l sileÅŸti pe altul? Toate [cele de la nuntă] trebuie să fie pline de întreaga înÅ£elepciune, toate de cinste, toate de cuviinţă. Iar acum văd dimpotrivă: sar ca niÅŸte cămile, ca niÅŸte asini6. Fecioarei numai talamusul7 îi este potrivit.

– „Dar este săracă”, ar zice cineva.
– Tocmai pentru că e săracă, trebuie să fie ÅŸi cuviincioasă. Să aibă [bune] deprinderi în loc de bogăţie. Nu are să dea zestre? De ce o mai înjoseÅŸti si în alt chip, făcând-o să se poarte [destrăbălat]? Laud când sunt [la nuntă] fecioare de faţă care cinstesc pe cea deopotrivă cu ele8, când sunt femei de faţă care cinstesc pe cea coborâtă între ele9. Bine a fost rânduit acest lucru. Căci două sunt aceste cete [choroi], una a fecioarelor ÅŸi una a celor căsătorite. Acestea [fecioarele] o predau ÅŸi acelea [cele căsătorite] o primesc. Mireasa este între acestea două: nici fecioară, nici femeie. Căci de acolo iese ÅŸi în partea aceasta păşeÅŸte. Iar de desfrânate de ce [e nevoie]? Ar trebui ca ele să se ascundă când e nuntă, ar trebui băgate în groapă (căci stricarea nunÅ£ii este desfrâul), iar noi le aducem la nuntă.

Când faceţi ceva, ţineţi cont până în amănunt de cele contrare. De pildă, când semeni, când scoţi vinul din butoaie nu îngădui elemente de acreală. Iar aici, unde e întreaga înţelepciune, băgaţi acreală? Că acreală e desfrânata. Când pregătiţi mir nu lăsaţi nimic rău mirositor în vecinătate. Mir este nunta10. Pentru ce, dar, introduci răul miros al noroiului în alcătuirea mirului?

– Ce zici?
– DănÅ£uieÅŸte fecioara ÅŸi nu se ruÅŸinează de cea de o vârstă cu ea? Căci ea [fecioara] trebuie să fie mai de cinste decât aceasta [decât mireasa]. Din braÅ£ele [mamei] a ieÅŸit, nu de la sala de antrenament11. Căci nu trebuie nicidecum să se arate la nuntă fecioara. Nu vezi în palatele împărăteÅŸti că cei cinstiÅ£i sunt înăuntru, în jurul împăratului, pe când cei fără cinste sunt afară? Åži tu, [fecioară], înăuntru vei fi, în jurul miresei, însă rămâi curată în casă. Nu îţi afiÅŸa fecioria. Se înfăţiÅŸează fiecare ceată: una arătând ce anume dă, iar una că o păzeÅŸte pe aceasta [pe mireasă] 12. De ce te ruÅŸinezi [fecioară] de feciorie? Iar dacă tu, [fecioară], eÅŸti în acest fel, ceva la fel va bănui mirele ÅŸi faţă de aceea [de mireasă]13.

Dacă vrei, [fecioară], să fii dorită, acestea Å£in de vânzătoarele de legume, de bucătărese sau de ceva de felul acesta14. Nu sunt acestea de ruÅŸine15? RuÅŸine este să fii necuviincioasă chiar fiică de împărat de ai fi. Nu cumva sărăcia te opreÅŸte [să fii cuviincioasă]? Nu cumva îndeletnicirea ta? Chiar dacă o roabă ar fi fecioară, să rămână în întreaga înÅ£elepciune [feciorie]. Căci în Hristos nu există nici rob, nici liber. Nu cumva teatru [spectacol] este nunta16? |Nu, ci] taină [mysterion] este ÅŸi simbol [typox] al unei mari realităţi. Åži dacă nu te ruÅŸinezi de ea [de taina nunÅ£ii], ruÅŸinează-te de realitatea al cărei simbol [typos] este17. „Taina aceasta”, zice, „mare este, iar eu zic în Hristos ÅŸi în Biserică” (Efeseni 5, 32). Simbol [typos] al Bisericii ÅŸi al lui Hristos este, ÅŸi tu introduci desfrânate?

– „AÅŸadar”, ar zice [careva], „dacă nici fecioarele nu joacă, nici cele măritate, atunci cine va juca?”.
– Nimeni. Că ce nevoie e de dans? La tainele [misteriile] păgânilor sunt dansuri, dar la ale noastre tăcere ÅŸi bunăcuviintă, sfială ÅŸi măsură. Se săvârÅŸeÅŸte o taină mare18! Afară desfrânatele, afară cei necuraÅ£i [bebeloi]! Cum este taină? Se adună ÅŸi se fac cei doi unu20. De ce când intră [idolul la misteriile păgâne] nu e dans, nu Å£imbale, ci multă tăcere, multă liniÅŸtire, iar când [mirii] se unesc, nu făcând un chip neînsufleÅ£it, nici un chip a ceva din cele de pe pământ21, ci un chip al lui Dumnezeu însuÅŸi, tu introduci atâta tulburare ÅŸi agiÅ£i pe cei ce sunt [acolo] ÅŸi faci de ruÅŸine sufletul ÅŸi îl tulburi?22 Mirii vin să devină un singur trup. Iată, iarăşi, taina iubirii [mysterion agapes]! Dacă cei doi nu devin una, nu produc [odrăslesc] mulÅ£i până rămân doi. Dar când vin la unitate [enotes], atunci vor produce.

-       Ce învăţăm din aceasta? Că multă e puterea unirii [enosis]. Buna mesteşugire a lui Dumnezeu a împărţit la început pe cel unul în doi; şi vrând să arate că şi după ce l-a împărţit rămâne unu, nu a lăsat să fie îndeajuns unul [singur] pentru a da naştere23. Că [fiecare din cei doi] nu este nicidecum unul ci jumătatea lui unu. Şi e limpede că [doar unul singur din ei] nu poate face copii, după cum a fost şi mai înainte [de nuntă].

Ai văzut taina nunÅ£ii? A făcut din unul pe unul24 ÅŸi, iarăşi, pe aceÅŸtia doi facându-i unu, în acest mod îi face unu, încât ÅŸi acum din unul se naÅŸte omul. Căci femeia ÅŸi bărbatul nu sunt doi oameni ci un singur om. Åži de aici ÅŸi din multe alte locuri [primim] încredinÅ£are pentru [acest] lucru. De pildă, de la Iacov, de la Maria, maica lui Hristos, din zicerea „Bărbat ÅŸi femeie i-a făcut pe ei” (Facerea l , 27). Dacă unul e capul iar altul trupul, cum sunt doi? De aceea ea [femeia] Å£ine locul [tachis]25 ucenicului, iar el al învăţătorului. El al conducătorului, iar ea a celei conduse. Åži din însăşi plăsmuirea trupului va putea vedea cineva că una sunt cei doi, căci din coastă s-a făcut [femeia] ÅŸi cei doi sunt ca două jumătăţi tăiate26. De aceea ÅŸi „ajutor” o numeÅŸte, ca să arate că una sunt [cei doi]. De aceea mai întâi a cinstit împreuna locuire a tatălui ÅŸi a mamei, ca să arate că sunt una27. Åži tatăl, asemenea [mamei], se bucură ÅŸi de fiica ÅŸi de fiul care se căsătoresc, ca un trup pornit spre propriul niădular. Åži atâta cheltuială se face ÅŸi atâta risipă de bani; ÅŸi asta pentru ca nu suferă să-l vadă necăsătorit.

Ca un trup rupt [în două], aÅŸa fiecare [din cei doi, de unul singur], este nedeplin pentru facerea de copii; fiecare, [de unul singur], e nedeplin pentru susÅ£inerea vieÅ£ii prezente28. De aceea ÅŸi proorocul zice: „Rămăşiţă este a duhului tău” (Maleahi 2, 15)29. Åži cum devin un singur trup30? După cum desparÅ£i partea cea mai curată a aurului ÅŸi o amesteci cu alt aur31, aÅŸa ÅŸi aici: primind femeia ceea ce este mai bun din plăcerea cu care se amestecă32, îl hrăneÅŸte ÅŸi îl încălzeÅŸte ÅŸi, punând ÅŸi ea cele din partea ei, dă înapoi bărbatului [pe copil]. Un oarecare pod [între cei doi] este copilul, încât cei trei sunt un singur trup, copilul unindu-i din amândouă părÅ£ile pe fiecare [dintre cei doi]33. Căci după cum dacă sunt două oraÅŸe ÅŸi un râu care le desparte, ele devin un singur oraÅŸ dacă se atinge un pod de fiecare parte, aÅŸa e ÅŸi aici. Ba ÅŸi mai mult [în cazul de faţă], căci însuÅŸi podul este din fiinÅ£a fiecăruia din cei doi. Åži prin această raÅ£iune sunt una, precum trupul ÅŸi capul sunt un singur trup. Căci se despart prin gât. Dar, mai bine zis, nu se despart [prin gât] ci se unesc. Căci fiind la mijloc, adună pe amândoi. Åži este acelaÅŸi lucru ca în cazul unui cor alcătuit dintr-o parte de aici ÅŸi dintr-o parte din dreapta, ÅŸi [astfel] devine unul. Căci cei din cor, strângându-se ÅŸi întinzând unii altora mâinile, devin una, pentru că mâinile întinse nu îi lasă să fie două [coruri]34. De aceea a ÅŸi vorbit exact. Căci nu a spus „Vor fi un trup” [mia sarx], ci „într-un trup” [eis sarka mian]; ÅŸi e limpede [că a spus aÅŸa], fiind legaÅ£i [uniÅ£i] împreună de copil.

Dar ce, când nu este copil,  nu vor fi cei doi ÅŸi atunci [un sigur trup]? E limpede [că sunt]. Căci împreunarea produce acest lucru, revărsând [unul spre altul] ÅŸi amestecând trupurile amândurora. Åži după cum, punând mir în ulei, întregul [amestec] s-a făcut una, aÅŸa ÅŸi aici. Åžtiu că mulÅ£i se ruÅŸinează de cele spuse, dar pricina acestui fapt este neînfrânarea ÅŸi destrăbălarea. [Tocmai] faptul că aÅŸa se fac nunÅ£ile, că sunt stricate, a făcut să fie învinuită [nunta]35. „Fiindcă cinstită este nunta ÅŸi patul neîntinat” (Evrei 13, 4). De ce să se ruÅŸineze de ceea ce e cinstit? De ce să roÅŸească pentru ceea ce e neîntinat? Acestea sunt ale ereticilor, aceste sunt ale celor ce introduc desfrânate. De aceea vreau să curăţ cu totul nunta, încât să o ridic [anapashein] la nobleÅ£ea ei proprie [oikeian eygheneian] ÅŸi să astup gurile ereticilor. Este batjocorit darul lui Dumnezeu, rădăcina venirii noastre la fiinţă. Căci mult e gunoiul ÅŸi mocirla în jurul rădăcinii.

Aşadar, să curăţăm nunta prin cuvânt. Răbdaţi puţin, fiindcă şi cel ce se bagă în mocirla suferă răul miros. Vreau să dovedesc că nu trebuie să vă ruşinaţi de aceste lucruri, ci de cele pe care le faceţi. Iar tu, lăsând ruşinea pentru acelea [pentru păcatele făcute], te ruşinezi de acestea36. Deci nu osândi pe Dumnezeu Cel Ce a rânduit aşa.

Dar să spun cum ÅŸi taină a Bisericii este [nunta]37. Hristos a venit către Biserică ÅŸi S-a născut din Ea ÅŸi a intrat laolaltă cu Ea într-o împreună vieÅ£uire duhovnicească [sinusia pneumatike]. „Căci v-am logodit”, zice, „unui singur bărbat fecioară curată” (II Corinteni 11,2). Iar că dintru El suntem, ascultă cum zice: „Din mădularele Lui ÅŸi din carnea Lui suntem toÅ£i”. Cugetând toate acestea acestea [ennuntes] 38, să nu ne ruÅŸinăm de o astfel de taină.

Simbol al venirii lui Hristos este nunta, iar tu te îmbeţi?
Spune-mi, dacă ai vedea chipul împăratului, oare te-ai ruÅŸina de el [de chip]? Nicidecum. Pricepe că nu sunt diferite cele ce se întâmplă în cazul nunÅ£ii, ci este pricină de mari rele. Căci toate [la nuntă] sunt pline de fărădelege39. „Cuvânt de ruÅŸine ÅŸi vorbe nebuneÅŸti ÅŸi glume să nu iasă din gura voastră”, Zice [apostolul] (Efeseni 5,4; 4,29). Åži [la nuntă] sunt toate acelea: cuvântul de ruÅŸine ÅŸi vorbe nebuneÅŸti ÅŸi glume, ÅŸi nu doar aÅŸa pur ÅŸi simplu [în treacăt], ci se fac mult ÅŸi bine. Căci artă a devenit [acest] lucru ÅŸi laudă mare pentru cei ce se dedau ei. Păcatele au devenit o artă. Åži nu le urmăm pur ÅŸi simplu, ci cu sârguinţă ÅŸi cu ÅŸtiinţă40. Åži mai departe diavolul îşi conduce cetele lui. Căci unde e beÅ£ie, e neînfrânare. Unde e vorbă de ruÅŸine, diavolul este de faţă, introducând cele ale sale. Spune-mi, cum săvârÅŸeÅŸti taina lui Hristos când tu întemeiezi [nunta] pe acestea ÅŸi chemi pe diavolul?

Poate socotiÅ£i că sunt cam împovărător, însă ÅŸi aceasta Å£ine de multa pervertire [a lucrurilor]41; fiindcă ÅŸi cel ce ceartă, sever fiind, nu îngăduie râsul. Nu auziÅ£i pe Pavel cum zice: „Tot ce faceÅ£i, fie mâncaÅ£i, fie beÅ£i, fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i” (l Corinteni l0, 31)? Iar voi le faceÅ£i spre ocară ÅŸi necinste. Nu auziÅ£i pe proorocul care zice: „SlujiÅ£i Domnului cu frică ÅŸi vă bucuraÅ£i Lui cu cutremur” (Psalmi 2, 9). Iar voi vă deşănÅ£aÅ£i. Nu este cu putinţă ÅŸi să-Å£i faci plăcerile ÅŸi să-Å£i fie bine. Vrei să auzi de bunătăţile viitoare? Dar mai bine zis nu trebuia să auzi [de cele viitoare]42, însă fie, mă plec dacă vrei. Nu asculta cele satanice, ci cele duhovniceÅŸti. Vrei să vezi pe cei ce sunt în cor? PriveÅŸte corul îngerilor!

– „Şi cum este cu putinţă să-1 văd?”, ar zice [careva],
– Dacă alungi acestea [lumeÅŸti], va veni ÅŸi Hristos la aceste nunÅ£i. Iar dacă Hristos este de faţă, ÅŸi corul îngerilor este de faţă. Dacă vrei, ÅŸi acum va face minuni ca ÅŸi atunci (cf. loan 2, 1). Va face ÅŸi acum apa vin. Åži în chip mult mai minunat va întoarce împrăştierea curgătoare ÅŸi pofta rece, ÅŸi o va schimba în duhovnicească43. Aceasta înseamnă să facă din apă vin. Unde sunt flautiÅŸti nu e nicidecum Hristos. ÃŽnsă dacă intră, mai întâi îi scoate afară pe aceÅŸtia ÅŸi atunci va face minuni.

Ce este mai lipsit de plăcere decât alaiul satanic [pompe satanike] unde toate sunt fără rânduială, toate necuviincioase? Dar şi dacă ar fi ceva cu rânduială44, iarăşi toate sunt de ruşine, toate lipsite de plăcere. Nimic nu este mai plăcut decât virtutea, nimic mai dulce decât cuviinţa, nimic mai dorit decât nobleţea.
Să facă cineva nuntă cum spun eu şi va vedea plăcere. Ce fel de nuntă? Luaţi aminte! Mai întâi, să caute pentru fecioară un bărbat care să fie cu adevărat bărbat şi purtător de grijă al ei, ca unul care va fi pus cap peste trup. Că nu vreo slugă, ci pe fiica sa i-o va da. Dacă vrea ca fiica lui să vieţuiască cu plăcere, să nu caute [la acel bărbat] bani, nici strălucirea neamului, nici faima patriei, că toate sunt de prisos- ci evlavia sufletului, blândeţea, adevărata înţelepciune, frica lui Dumnezeu.
Căci de vei căuta unul mai bogat, nu numai că nu vei folosi pe fiica ta, dar o vei şi vătăma, lăsând-o roabă în loc de liberă. Căci nu odrăsleşte atâta plăcere din aur, câtă neplăcere din robie.

Însă nu căuta acestea, ci, mai cu seamă, pe unul de aceeaşi cinste45. Iar dacă nu e cu putinţă, mai degrabă să fie mai sărac decât mai bogat, numai dacă nu cumva vrei să-ţi dai fiica nu unui bărbat, ci unui stăpân. Iar când cercetezi cu deamănuntul virtutea bărbatului şi ai de gând să i-o dai, roagă pe Hristos să fie de faţă, căci nu Se va ruşina. Este taina venirii Lui46. Deci, mai cu seamă atunci roagă-L ca să-ţi dea un astfel de peţitor.

Nu fi mai rău decât sluga lui Avraam care, fiind trimis în aÅŸa călătorie [depărtată], ÅŸtia unde trebuie să scape. De aceea a ÅŸi avut parte de toate. Când te ostenÅ£i ÅŸi cauÅ£i un bărbat [pentru fiica ta], roagă-te. Spune-I lui Dumnezeu: „Pe care vrei Tu rânduieÅŸte-l”. ÃŽncredinÅ£ează-I Lui lucrul ÅŸi, fiind [El] cinstit cu aceasta cinste din partea ta, îţi va răsplăti47. Două lucruri trebuie să faci: să-i încredinÅ£ezi Lui [problema] ÅŸi să cauÅ£i un astfel de bărbat în felul în care El vrea: cuviincios ÅŸi întreg la minte.

Deci, când faci nuntă, nu înconjura casele nici nu te folosi de oglinzi ÅŸi haine. Căci nu spre fală este evenimentul, nici nu o duci pe fiica ta în alai [pompe] [păgânesc]. Ci, luminându-Å£i casa cu lucruri simple, cheamă pe vecini ÅŸi pe prieteni, ÅŸi pe rudenii. Åži câţi ÅŸtii că sunt blânzi, pe aceÅŸtia cheamă-i ÅŸi îndeamnă-i să se îndestuleze cu cele ce sunt48. Nimeni din cei de pe scenă [orchestra]49 să nu fie prezent. Căci acolo [la teatru] e cheltuială de prisos ÅŸi necuviincioasă. Cheamă pe Hristos mai întâi de toÅ£i ceilalÅ£i. Åžtii prin cine îl chemi? „Cel care face unuia dintre aceÅŸti mai mici, Mie Mi-a făcut” (Matei 25, 40). Nu socoti că e lucru nepotrivit să chemi pe săraci pentru Hristos. Nepotrivit este să chemi desfrânate50. Căci a chema pe săraci, aceasta este pricină de îmbogăţire, pe când aceea, de răsturnare [a caselor]. ÃŽmpodobeÅŸte pe mireasă nu cu aceste podoabe de aur, ci cu blândeÅ£ea ÅŸi cu sfiala, ÅŸi cu haine obiÅŸnuite, iar în loc de orice podoabă de aur ÅŸi împletituri ale părului, atârnă-i ruÅŸinarea ÅŸi sfielnicia, ÅŸi a nu le căuta pe acelea.

Să nu fie nici o agitaţie, nici o tulburare. Să fie chemat mirele, să fie primită fecioara. Masa de prânz şi cina să nu fie pline de beţie, ci de desfătare duhovnicească. Căci mii vor fi bunătăţile de pe urma unei astfel de nunţi şi cele ce ţin de viaţa [aceasta] vor fi în siguranţă. Pe când din nunţile ce se fac acum (pe care nu nunţi, ci alaiuri [pompe] [păgâneşti] trebuie să le numim), ia aminte câte rele! Se termină petrecerea de nuntă şi îndată [apar] grija şi frica: nu cumva s-au pierdut ceva din cele folosite51; şi întristarea nesuferită urmează plăcerii, însă această supărare ţine de părinţi. Dar, mai degrabă, nici mireasa nu este scutită de aceasta. Ci toate [necazurile] de după acestea sunt ale miresei. Căci a vedea că toate s-au terminat este pricină de întristare, iar a vedea casa pustie este prilej de tristeţe. Acolo Hristos, aici Satana. Acolo bucurie, aici griji. Acolo plăcere, aici tristeţe. Acolo cheltuială, aici nimic de acest fel. Acolo simplitate [lipsă de podoabă], aici împodobire. Acolo invidie, aici nici urmă de invidie. Acolo beţie, aici trezvie, aici mântuire, aici întreagă înţelepciune.

Cugetând toate acestea, să oprim răul la nuntă ca să plăcem lui Dumnezeu şi să ne învrednicim a ne împărtăşi de bunătăţile făgăduite celor ce îl iubesc pe El, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 Extras din Omilia a XII-a din Comentariul la epistola din Corinteni.

2 Sfântul vorbise mai înainte în omilie despre lacrimile vărsate în rugăciune şi când vedem pe alţii păcătuind.

3 Diavolul se folosea de pretextul nunţii ca să introducă elemente de desfrâu în familii.

4 Acest alai se referă la tot ceea ce însoÅ£ea sărbătorile păgâne: dans, muzică, cântece, poezii etc. Azi ele sunt prezente în fiecare familie prin intermediul televizorului ÅŸi mijloacelor mass-media. De această pompe satanike (în traducerea din slujba Botezului este e numită „trufia diavolului”) noi făgăduim la botez să ne lepădăm. Ea se infiltrează foarte insidios în conÅŸtiinÅ£a noastră sub ceea ce e numit în chip înÅŸelător progres, civilizaÅ£ie ÅŸi cultură.

5 Sfântul vorbeşte de mesele bogate şi hainele frumoase nu ca regulă sau necesitate, ci ca pogorământ, pentru a nu părea prea ascetic. Dar în fond nu e nevoie nici de acestea pentru a te afla cu adevărat în bucuria lui Hristos. În nici un caz nu se referă la haine deocheate, care pun în prim plan părţile trupului în mod desfrânat, ci e vorba de haine mai curate şdar care rămân decente. Elementul de bază este decenţa. La fel este şi în cazul mâncării.

6 La fel e azi. Iar a doua zi sunt prea osteniţi ca să mai meargă la Sfânta Liturghie.

7 Talamusul era camera femeilor aflată într-un loc ferit din casă unde să aibă linişte se ocupa de treburi gospodăreşti. Acolo erau crescute fetiţele, fiind ferite de contactul cu tulburările pieţelorl (pieţele erau corespondentul de azi al centrelor de oraşe, unde era vieţii sociale a cetăţii antice).

8 Deopotrivă atât prin vârstă, cât şi prin feciorie. Fetele atunci, în general, se măritau de mici.

9 Fecioria, ca icoană a veacului viitor, este văzută ca stare superioară a căsătoriei. De aceea, cea care urma să se căsătorască cobora din starea de fecioară în cea de căsătorită.

10 După cum mirul are multe ingrediente şi trebuie mult timp fiert, aşa şi nunta trebuie compusă din multe virtuţi, care trebuie mult şlefuite sub focul harului.

11 Fecioarele erau crescute în casă de mamele lor, ferite de ispitele lumii. Azi femeia sportivă greu mai poate fi fecioară, căci chiar sportul presupune agresivitatea. Chiar dacă ar fi fecioară cu trupul, dar cu sufletul nu mai este, din moment ce, implicit, femeia sportivă -iau manechinul – îşi afiÅŸează provocator trupul.

12 Nunta păstrează neîntinată de desfrâu pe cea care a intrat fecioară. E vorba, de fapt, tot de un fel de feciorie a unui trup, de data asta, alcătuit din doi.

13 Dacă fecioara îşi îngăduie dansuri şi are dorinţe provocatoare şi desfrânate, mirele va gândi că şi mireasa înconjurată de asemenea fecioare va fi la fel. (La vechile nunţi româneşti cavalerii de onoare erau feciorelnici.)

14 Nu prin aceste acte vulgare ÅŸi pătimaÅŸe poÅ£i face pe altul cu adevărat să te dorească. Azi, pentru a ne aprinde unii de alÅ£ii, ne folosim de comportamentul sclavilor ÅŸi al oamenilor de condiÅ£ie joasă din antichitate. Ceea ce atunci era ruÅŸine acum e ridicat la rang de cultură ÅŸi standard de viaţă. Pentru a fi dorit, omul cu suflet nobil trebuie să se folosească de alte mijloace. Cel trupesc atrage prin trup, cel sufletesc, prin cele sufleteÅŸti, cel duhovnicesc, prin cele duhovniceÅŸti. Fiecare după starea lui îşi „afiÅŸează” calităţile ÅŸi dexterităţile, pentru a intra în legătură cu alÅ£ii. Åži fiecare, tot după starea lui, va fi atras de calităţile similare ale altora.

15 Omul e privit de Sfinţii Părinţi ca un aristocrat. Manifestările deşănţate şi pătimaşe sunt o ruşine pentru în raport cu starea nobilă a omului şi de aceea sfântul le asociază cu manifestările celor de condiţie joasă.

16 Doar la teatru, pe scenă erau prezente desfrânate şi dansatori şi muzică etc. Azi nunta redevine spectacol, în special, pentru că harul a părăsit bisericile neortodoxe iar ortodocşi se contaminează, de bună voie, de la ceilalţi.

17 Realitatea tainei Bisericii, ca trup al lui Hristos, nu este atinsă prin batjocorirea nunţii care este simbol al celei dintâi. Dar batjocorind simbolul, nu mai avem acces la realitatea Bisericii. Faptul că stricăm regulile şi rânduielile Bisericii arată că nu ne mai simţim lăuntric în Ea. La fel, dacă batjocorim slujbele şi le schimonosim, nu suferă vreo împuţinare realităţile al căror simboluri sunt slujbele, ci noi ne tăiem legătura vie cu acele realităţi.

18 Nunta e taină mare, după cum ÅŸi taina Bisericii ÅŸi a lui Hristos e mare. E absurdă polemica la cine se referă „taină mare” din cap. 5 al Epistolei către Efeseni. Din moment ce nunta e tip al Bisericii ÅŸi al lui Hristos e limpede că precum e prototipul, aÅŸa e ÅŸi chipul.

19 Bebeloi este cel profan, neiniţiat în tainele creştine. Deci cei nebotezaţi nu stăteau la săvârşirea tainei, căci nu puteau înţelege ce se întâmplă.

20 împărţirea, la început, a celui unu [Adam] în doi, s-a făcut în stare de extaz prin lucrarea nemijlocită a lui Dumnezeu. După ce au devenit doi, Adam şi Eva trăiau împreună taina unirii duhovniceşti prin harul în care se găseau la început în rai. Cei doi au trăit ca doi, adică în chip egoist, doar după căderea în păcat. Nunta îi adună pe cei din păcat iarăşi la unirea duhovnicească a lui Adam şi a Evei dinainte de cădere. Acea conştiinţă a unităţii  este darul cel mai important al nunţii.

21  Probabil, aluzie la practicile misteriilor păgâne unde se întrebuinţau statuete sau animale simbolice. Când se apropia momentul ca simbolul zeului să fie arătat adepţilor acelui cult se făcea mare tăcere, încât fiecare să poată contempla în taină zeul prezent în statuia lui. Cei doi devin unul prin căsătorie şi dezvăluie astfel celor prezenţi taina chipului lui Dumnezeu. În acest mod am înţeles noi pasajul. Alţi traducători l-au înţeles altfel şi mulţi mărturisesc că aceste rânduri ale sf. Ioan Gură de Aur sunt greu de înţeles. Poate sunt şi manuscrisele de vină dar cu siguranţă şi curăţia minţii noastre are un cuvânt de spus.

22 Ce sens mai are în biserică parada şi tulburarea (poze, vorbărie, slavă deşartă etc.) care e prezentă azi la cununii?

23 De aici e clar că clonarea este împotriva voii lui Dumnezeu.

24 Pe Eva a făcut-o din Adam.

25 O traducere mai exactă arată că e vorba de o rânduială, de o ordine aşezată de Dumnezeu.

26 Totuşi nu s-a împărţit firea umană prin scindarea în bărbat şi femeie.

27 Dacă părinţii trăiesc împreună în bună înţelegere şi har, ei imprimă acest caracter al unităţii depline în personalitatea copilului şi acela creşte om deplin. Dacă ei stau despărţiţi trupeşte sau sufleteşte, copilul va suferi multe traume şi i se diminuează considerabil capacitatea de a deveni persoană deplină, adică om deschis comuniunii veşnice. Aceste traume fizice, psihice şi duhovniceşti marchează intens toată evoluţia ulterioară a copilului. Doar o manifestare foarte puternică a harului, poate sub forma vederii luminii necreate sau, cel puţin, spovedania deasă şi amănunţită la un duhovnic iscusit şi deasa împărtăşire, mai pot repara aceste daune considerabile. Gradul în care sotii îşi trăiesc unitatea se imprima fundamental în duhul copilului. Relaţiile dintre oameni se fac prin lucrările firii umane a persoanelor. Omul nu se împărtăşeşte de o persoană în sine, ci de lucrarea ei, de manifestarea desigur nedespărţită de ea. De aceea, deşi toate cuplurile căsătorite în Biserica Ortodoxă
primesc acelaşi har al unităţii, în cei din jur nu se revarsă decât ceea ce soţii pun în lucrare din acest har. Pentru aceea e foarte importantă intensitatea şi trăirea tainei unităţii celor doi. La fel e şi cu preoţia. Prin orice preot harul lucrează asupra credincioşilor, dar contează şi lucrarea preotului, viaţa lui, căci şi el conlucrează, nu numai harul primit la hirotonire. Dacă preotul se opune harului prin patimile lui, lucrarea acestuia este percepută distorsionat de ceilalţi.

28 În aspectul ei trupesc căsătoria are rost doar în spaţiul lumii acesteia. Dar cei doi sunt chemaţi să se ridice deasupra trupescului, ca să fie una în împărăţia cerească.

29Contextul din proorocul Maleahi se referă la unirea bărbatului cu femeia. Deci femeia este ceea ce lipseşte duhului bărbatului ca acesta să fie deplin.

30 E vorba aici de cum devin mama, tatăl şi fiul acelaşi trup.

31 Se referă la procedeul de purificare a metalelor şi de obţinere a unui produs calitaiv bun.

32 Sămânţa bărbatului este văzută ca partea cea mai importantă din plăcerea cu care este împreunat un act sexual. Acest lucru arată că plăcerea nu este scop în sine, ci este un fel de momeală pentru ca cei doi să accepte să aibă copii, împreună cu plăcerea ei acceptă şi greutatea creşterii unui copil. Dacă ar fi doar greutatea şi osteneala n-ar mai vrea nimeni să nască copii. Folosirea prezervativelor şi a altor metode medicale sunt potrivnice rânduielii Creatorului şi lepădare a voii Lui. Înfrânarea de bună voie este singura scăpare de osteneala creşterii copiilor. Dar pentru a te înfrâna se cere o osteneală şi mai mare. Dovada este că cei mai mulţi oameni preferă greutăţile creşterii copiilor decât lupta cu poftele proprii şi li se pare de nesuferit o abţinere. Deci, e limpede că fie nevoinţa ascetică, fie copiii sunt o osteneală necesară pentru omul căzut, spre a ieşi din egoismul său. Cale de mijloc pentru mântuire nu există (adică ceea ce propune lumea de acum: a-ţi satisface poftele fie cu preţul unui avort, fie cu desfrânatele).

33 Nu copilul îi face pe cei doi un singur trup, deoarece ei sunt un singur trup prin taina iubirii, cum spunea mai sus Sfântul Ioan. Nunta e taină, pentru că cei doi devin una. Copilul face parte din acelaşi trup, nu din altul. Trupul e complet şi cu cei doi şi cu trei şi cu zece, după cum Biserica este tot trupul lui Hristos indiferent câţi credincioşi conţine. Aşa este şi taina Sfintei Treimi.
De aceea taina căsătoriei şi a Bisericii, în general, nu se poate înţelege decât prin harul Treimii de viaţă făcătoare şi nedespărţită. Şi familia este tot de viaţă făcătoare şi nedespărţită, dar în alt plan decât Sfânta Treime, şi numai prin harul dumnezeiesc. Sfântul explică aici, atât cât poate fi explicat omeneşte, doar cum se integrează copilul în trupul celor doi.

34 Corul era un ansamblu de dansatori şi cântăreţi care erau folosiţi în arta dramatică. In general, erau aşezaţi pe scenă sub formă de şir ordonat, executând aceleaşi mişcări. Uneori corul se despărţea în două părţi pentru a executa mişcări diferite. Apoi iarăşi se reunea, executând aceleaşi mişcări. Unul din mijloacele prin care întregul cor devenea una era întinderea mâinilor coriştilor. La acest fapt face aluzie Sfântul Ioan.

35 RuÅŸinea de a discuta anumite lucruri pe faţă e cauzată de faptul că acele lucruri sunt umbrite de o perspectivă pătimaşă asupra lor. TotuÅŸi există o lipsă de sfială atunci când patima nu mai este socotită patimă, ci „normalitate”. Azi se discută la toate colÅ£urile despre sex, dar nu din cauza curăţiei minÅ£ii noastre – lucru la care se referă Sfântul Ioan -, ci tocmai din pricina faptului că suntem întinaÅ£i, până în cele mai mici cute ale sufletului, de patima desfrâului. Vorbind deschis, nu facem decât să milităm pentru ca ceilalÅ£i să ne recunoască patimile fără să le osândească. Sexualitatea este ceva curat pentru omul cu mintea curată. Harul Duhului Sânt nu se pierde din pricina sexualităţii. Dar pentru omul împătimit ea duce la pierderea harului ÅŸi la îndobitocirea omului. ÃŽnsă mintea curată nu se dobândeÅŸte decât cu nevoinţă ÅŸi multă smerenie, aÅŸa încât cel care înÅ£elege că sexualitatea nu alungă harul Duhului Sfânt trebuie să aibă experienÅ£a luptei pentru fecioria trupească ÅŸi sufletească. Dialogurile adevărate despre sexualitate nu pot avea loc decât în Biserică, luminate de harul Duhului ÅŸi sub îndrumarea oamenilor duhovniceÅŸti. Dăm în continare o întâmplare din viaÅ£a Sf. Macarie cel Mare (Matericon, Anonime, XX):
Rugându-se oarecând awa Macarie în chilia lui, a venit lui glas de sus, zicându-i: „Macarie, n-ai ajuns la măsura cutăror femei, din cutare oraÅŸ”. Deci, sculându-se dimineaÅ£a bătrânul ÅŸi luând un toiag de palmier, a purces să facă spre acel oraÅŸ călătoria. AÅŸadar, ajungând acolo ÅŸi aflând locul [unde trăiau acele femei], a bătut la uşă. IeÅŸind o femeie, l-a primit în casă. Åži, ÅŸezând el puÅ£in, a venit ÅŸi cealaltă ÅŸi el le-a chemat, iar ele venind au ÅŸezut împreună cu el. Åži a zis către ele bătrânul: „Pentru voi am suferit călătoria ÅŸi atâta osteneală, venind din pustiu. SpuneÅ£i-mi, dar, care este lucrarea voastră”. Iar ele i-au spus: „Crede nouă părinte că azi fiecare dintre noi a fost împreună cu bărbatul ei. AÅŸadar, ce fel de lucrare cauÅ£i tu la noi?” Deci, făcându-le lor metanie bătrânul, le-a rugat, zicând: „ArătaÅ£i-mi lucrarea voastră”. Atunci i-au zis: „Noi, după lume, suntem străine una de alta. Åži s-a întâmplat ca să ne însoÅ£im cu doi fraÅ£i după trup. Åži iată, cincisprezece ani sunt astăzi de când locuim în casa aceasta ÅŸi nu ÅŸtim să ne fi certat vreodată sau să fi grăit vreun cuvânt de ruÅŸine. Ne-a venit ÅŸi gândul să ne lăsăm bărbaÅ£ii ÅŸi să ne ducem în rânduiala fecioarelor. Åži mult rugându-i pe bărbaÅ£ii noÅŸtri nu i-am înduplecat să ne lase. Neavând parte de această dorire a noastră, am pus legământ între noi ÅŸi Dumnezeu ca, până la moarte, să nu grăim cu gura noastră cuvânt lumesc”. Åži auzind Macarie, a zis: „Cu adevărat nu este fecioară sau femeie măritată, monah sau mirean, ci Dumnezeu caută la voia cea liberă ÅŸi dă tuturor Duhul Sfânt”.

36De partea sexuală a nunţii.

37 în sensul că nunta indică, în chip simbolic, taina lui Hristos şi a Bisericii pe care sf\ntul o explică în continuare.

38 Ennoeo înseamnă etimologic a lua în minte. Numai mintea luminată de har, în chip simţit, poate prinde tainele adânci ale actelor săvârşite în Biserică. E uşor să ştim că nunta este simbol şi taină a Bisericii, dar pentru noi acest lucru nu are nici o urmare, pentru că mintea nu este curăţită. Când mintea se curăţă, primeşte în sine puterea tainei simbolizată prin nuntă şi care îi dă omului tăria să vieţuiască conform exigenţei acelei taine duhovniceşti întrezărită pin simbol, încât un astfel de om face viu simbolul şi îl ridică în planul realităţii simbolizate. Dacă înţeleg întru simţire că nunta este taina Bisericii, atunci o voi şi trăi, zi de zi, ca proiecţie a realităţii veşnice a Bisericii în temporal, cu toate exigenţele ce decurg de aici, exigenţe ce sunt însă crucifiante şi imposibile în ochii veacului acestuia. În continuare se arată cum ar trebui nunta trăită ca simbol al Bisericii.

39 PărinÅ£ii Sinodului VII, urmând cunoscutei formulări a Sfântului Vasile cel Mare, au legat cinstea sau necinstea dată icoanei de prototipul pe care îl reprezintă. Caracterul tainelor în Biserică este iconic: realităţile văzute sunt simboluri vii ale unor realităţi nevăzute. Acest lucru nu-l înÅ£elege în chip simÅ£it decât omul ce ÅŸi-a curăţit mintea de patimi. O astfel de minte „captează” raÅ£iunile lucrurilor, în timp ce simÅ£urile se împărtăşesc de realităţile văzute. Credinciosul cu mintea curăţită trăieÅŸte plenar ÅŸi deodată amândouă aceste realităţi: simbol ÅŸi simbolizat. Batjocorirea tainei nunÅ£ii, prin manifestări desfrânate ÅŸi pătimaÅŸe, necinsteÅŸte însăşi taina Bisericii ÅŸi întruparea Mântuitorului.

40Punem toate cunoştinţele şi râvna în slujba aflării a noi moduri de făptuire a păcatului, moduri din ce în ce mai rafinate şi subtile şi din ce în ce mai greu de catalogat cu păcat.

41 Impresia că părea rigorist în ochii credincioşilor se datora faptului că păcatul devenise obicei.

42  Păcatul este dezaprobat prin sine; nu are nevoie să fie lepădat cu ajutorul celor bune. El este dezgustător prin sine.

43  Prin taina nunţii, omul poate preface pofta trupească în dragoste pentru cele duhovniceşti. Chiar dacă pofta trupească e uneori punctul de pornire într-o relaţie, prin harul dumnezeiesc ea poate deveni duhovnicească. Unirea trupească a soţilor, încet-încet, se sublimează şi cei doi devin un duh. Soţii trebuie să devină treptat de un cuget şi de o simţire. Capătul nunţii este tot fecioria, şi  locuirea celor doi împreună în împărăţie. Dar unele cupluri ajung mai repede, altele mai târziu la această cunoştinţă, un rol în aceasta jucându-l  nu doar harul, ci şi dispoziţia lor lăuntrică şi datul genetic de la care pleacă.

44 De pildă, dansurile şi cântecele pot avea o armonie desăvârşită după regulile artei, dar duhul lor este tot desfrâul.

45 De aceeaşi condiţie şi rang social.

46 Nunta este simbol al tainei întrupării Mântuitorului. Deci, după cum nu S-a ruÅŸinat să Se întrupeze, nu Se va ruÅŸina să ne ajute în acel lucru, care este simbolul pogorârii Lui Iubitoare la noi oamenii. La fel trebuie chemată în ajutor Maica Domului care a participat direct la taina întrupării Lui. Se ÅŸi spune în acatistul Acoperământului: „Bucură-te, liniÅŸtea preadorită a căsătoriÅ£ilor celor credincioÅŸi” (Icos 11).

47 Dumnezeu Se simte cinstit, dacă îl lăsăm să ne ajute. E ca un părinte care are bucuria că îl ajută pe copil, chiar dacă folosul este al copilului.

48 Să nu ne fie ruşine că facem masă simplă la nuntă. De cele mai multe ori, mesele se fac de ochii oamenilor şi aduc multă vătămare, căci adăpăm patimile celor invitaţi.

49Orchestra era de fapt in spaţiu între scenă şi public.

50 Azi o nuntă este cu atât mai vestită, cu cât cheltuim bani pe cântăreţi mai faimoşi şi pe garderobă şi masă mai sofisticată.

51 în general, vesela şi garderoba şi aranjamentele ambientale nu erau ale familiei ci erau ale celor care se ocupau de organizarea evenimentului. Părinţii erau cei care se ocupau de împrumutarea lor.