OMILIE
Despre pocăinţă si
despre cei ce pleacă de la Sfânta Liturghie…
După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de pe urma numelui de creştin, dacă faptele noastre nu sunt pe măsura numelui.
Iar dacă vreÅ£i, am să vă aduc martor de credinţă pe Iacov, fratele Domnului, care zice: „CredinÅ£a fără fapte este moartă” (IIacov II, 17). Este deci nevoie de fapte; fără de ele nici numele de creÅŸtin nu ne poate fi de folos. Să nu te minunezi! Spune-mi, te rog, este de vreun folos soldatul care stă în armată, dar nu-i vrednic de armată ÅŸi nu luptă pentru împăratul, care îl hrăneÅŸte? Ar fi poate mai bine să nu stea în armată decât să batjocorească cinstea împăratului.
Aşa şi cu creştinii. Nu merită oare să fie pedepsiţi când nu luptă pentru împăratul lor? Dar pentru ce spun: când nu luptă pentru împăratul lor? Dare-ar Dumnezeu să lupte pentru sufletele lor!
– Dar cum pot, mi se poate spune, să fiu în lume, înconjurat de treburi, să slujesc împăratului ÅŸi să mă mântui.
– Ce spui, omule? Vrei să-ti spun pe scurt că nu locul te mântuie, ci purtarea ÅŸi voinÅ£a? Adam era în rai, ca într-un port, ÅŸi s-a înecat (Facere III, 1-24); Lot era în Sodoma, ca pe mare, ÅŸi s-a mântuit (Facere XIX, 16); Iov stătea pe gunoi ÅŸi s-a îndreptăţit (Iov II, 8), iar Saul era în mijlocul bogăţiilor si ÅŸi-a pierdut împărăţia – ÅŸi pe cea de aicea si pe cea de dincolo.
Nu te poÅ£i apăra spunând: „Nu pot să fiu si în lume, înconjurat de treburi si să mă si mântui”.
Ştii de unde ne vine acest gând? De acolo că nu ne rugăm des si nici nu venim des la biserică.
Oare nu vedeÅ£i pe cei care vor să primească dregătorii de la împăratul pământesc, cum stăruiesc si cum pun pe alÅ£ii să intervină, ca să dobândească ce doresc? Aceste cuvinte le spun celor ce pleacă de la dumnezeieÅŸtile slujbe si celor care se pun la sfat ÅŸi pălăvrăgesc în timpul înfricoÅŸatei ÅŸi sfintei liturghii. Ce faci, omule? N-ai făgăduit zicând: „Avem către Domnul”, când preotul a spus: „Sus să avem mintea si inimile”? Nu ti-i teamă, nu te ruÅŸinezi să fii găsit mincinos în acel ceas înfricoşător?
Vai ce minune! Masa cea de taină este pregătită, Mielul lui Dumnezeu este junghiat pentru tine, preotul se nevoieste pentru tine, foc duhovnicesc izvorăşte din preacurata masă, heruvimii stau împrejur, serafimii, care cu şase aripi îşi acopăr feţele, zboară pe deasupra, toate puterile cele netrupesti împreună cu preotul se roagă pentru tine, focul cel duhovnicesc se pogoară, sânge curge din precurata coastă în potir spre curăţirea ta, şi tu nu te înfricoşezi, că eşti găsit mincinos în acest înfricoşător ceas? Ai o sută şaizeci şi opt de ore pe săptămână; şi din acestea Dumnezeu şi-a oprit pentru El numai o singură oră; şi cheltuieşti şi această oră în treburi lumeşti, în glume, în discuţii. Cu ce îndrăznire, deci, te mai apropii de sfintele taine? Ai îndrăzni oare să pui mâna pe pulpana hainei împăratului pământesc, dacă ţi-ar fi mâna plină de murdărie? Nicidecum!
Să nu socoteşti că este pâine, nici că este vin ceea ce vezi! Că nu se dau afară ca celelalte mâncări. Ferească Dumnezeu! Să nu gândeşti aşa!
Ci, după cum ceara unindu-se cu focul nu pierde nimic şi nimic nu prisoseşte, tot aşa socoteşte şi aici! Sfintele taine intră în fiinţa trupului. De aceea când ne apropiem să ne împărtăşim, să nu socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din mâna unui om, ci să socotim că ne împărtăşim cu dumnezeiescul Trup ca din cleştele de foc al serafimilor, pe care l-a văzut Isaia (Isaia VI, 6-7); iar cu dumnezeiescul sânge aşa să ne împărtăşim ca si cum am atinge cu buzele dumnezeiasca şi preacurata coastă a lui Hristos.
Aşadar, fraţilor, să nu plecăm din biserică în timpul Sfintei Liturghii; şi iarăşi, nici când suntem în biserică, să stăm de vorbă. Să stăm cu frică si cu cutremur, cu ochii plecaţi în jos, dar cu sufletul ridicat în sus. Să suspinăm, fără să ni se audă glasul, dar cu inima să ne bucurăm. Oare nu vedeţi cât de nemişcaţi stau cei ce sunt lângă împăratul acesta pământesc, trecător şi muritor? Nu scot o vorbă, nu se clintesc, nu aruncă ochii ici si colo, ci stau înfricoşaţi, trişti şi plini de cutremur. Ia pildă de la ei, omule, şi te rog să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu aşa cum te-ai duce înaintea împăratului celui pământesc. Dar trebuie să te înfăţişezi cu mult mai multă frică înaintea împăratului celui ceresc. Acestea vi le-am spus adeseori si nu voi înceta a vi le spune, până ce nu voi vedea că v-aţi îndreptat.
Când intrăm în biserică, să intrăm cum se cuvine lui Dumnezeu. Să nu avem în suflet dor de răzbunare, ca nu cumva rugându-ne când spunem: „Iartă-ne nouă, precum ÅŸi noi iertăm greÅŸiÅ£ilor noÅŸtri” (Matei VI, 12), să ne rugăm împotriva noastră, înfricoşătoare sunt cuvintele acestea! Cel ce le rosteÅŸte, aproape că strigă aÅŸa lui Dumnezeu: „Am iertat, Stăpâne, iartă-mă! Am dezlegat, dezleagă-mă! Le-am lăsat, lasă-mi-le! Dacă le-am Å£inut, Å£ine-mi-le! Dacă n-am iertat vecinului păcatele lui, nu mi le ierta nici Tu pe ale mele. Cu măsura cu care am măsurat, măsoară-mi ÅŸi Tu mie!”.
Ştiindu-le, dar, pe toate acestea, gândindu-ne la ziua cea înfricoşătoare a judecăţii, la focul iadului şi la muncile cele înfricoşătoare de acolo, să ne întoarcem de pe calea noastră cea rătăcită. Va veni vremea când teatrul lumii acesteia se va risipi.
Atunci nu mai putem lupta; după trecerea acestei vieţi, nu mai putem neguţători; după ce s-a închis stadionul, nu mai putem fi încununaţi.
Timpul de acum e timp de pocăinţă; acela, de judecată!
Timpul de acum e timpul luptelor; acela al cununilor!
Timpul de acum e timp de osteneală; acela de odihnă!
Timpul de acum e timp de muncă, acela de răsplată!
DeÅŸteptaÅ£i-vă, vă rog, deÅŸtep¬taÅ£i-vă si să ascultăm cu râvnă cele spuse! Am trăit cu trupul, să trăim ÅŸi cu duhul! Am trăit în plăceri, să trăim şi în fapte de virtute!  Am trăit în trândăvie, să trăim ÅŸi în pocăinţă! „Pentru ce te trufeÅŸti, tină si cenuşă?” (Sirah X, 9)
Pentru ce te mândreşti, omule?  Pentru  ce  te  făleşti?  Ce nădăjduieşti de la slava lumii şi de la bogăţie? Să ne ducem la morminte, vă rog, şi să vedem tainele de acolo. Să vedem pe om descompus, oasele roase, trupurile putrezite.
Dacă eşti înţelept, priveşte! Dacă eşti priceput, spune-mi: Cine e împăratul, cine e ostaşul? Cine e stăpânul, cine robul? Cine e înţeleptul,  cine e neînţeleptul? Unde-i  frumuseţea  tinereţii?  Unde-i  faţa  cea frumoasă? Unde-s ochii cei strălucitori? Unde-i nasul  cel  bine  întocmit?  Unde-s  buzele cele arzătoare? Unde-i frumuseţea obrajilor? Unde-i fruntea cea luminoasă? Nu-s toate praf? Nu-s toate cenuşă? Nu-s toate pulbere? Nu-s toate putreziciune?
Gândindu-ne la acestea, fraţilor, şi aducându-ne aminte de ziua noastră cea din urmă, să ne întoarcem, cât mai avem timp, de pe calea noastră cea rătăcită. Am fost cumpăraţi cu sânge scump (I Petru I, 18-19). Pentru aceasta Dumnezeu pe pământ s-a arătat (Baruh III, 38).
Pentru tine, omule, Dumnezeu pe pământ s-a arătat şi nu avea unde să-si plece capul (Luca IX, 58).
Vai, ce minune!
Judecătorul vine să fie judecat pentru cei vinovaţi!
Viaţa gustă moarte!
Creatorul este pălmuit de creatură!
Cel ce nu poate fi privit de serafimi, este scuipat de rob, gustă oţet şi fiere, este împuns cu suliţa, este pus în mormânt!
Şi tu, spune-mi, te trândăveşti, dormi, dai din umeri cu dispreţ, omule? Nu ştii că chiar dacă ţi-ai vărsa sângele tău pentru El, nici aşa n-ai făcut ce erai dator să faci! Că altul e sângele Stăpânului si altul sângele robului! Pocăieste-te şi întoarce-te înainte de ieşirea sufletului, ca nu cumva să vină moartea si tot leacul pocăinţei să fie fără de folos. Că aici pe pământ are putere pocăinţa; si numai aici; în iad n-are nici o putere. Să căutăm pe Domnul, cât avem timp. Să facem binele, ca să scăpăm si de iadul cel fără de sfârşit ce va să fie şi să ne învrednicim si de împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin.