„Din pricina desfrâului fiecare să-ÅŸi aibă nevasta lui”

La cuvintele apostoleÅŸti:
„Din pricina desfrâului
fiecare să-ÅŸi aibă nevasta lui”

1. Åži astăzi vreau să vă conduc la izvorul cel dulce, din care niciodată nu lipseÅŸte dulceaÅ£a. Căci aÅŸa este felul vorbelor lui Pavel. Åži toÅ£i câţi îşi umplu inimile din izvorul acesta vor grăi prin Duhul Sfânt. Åži mai dulce decât toată mierea este desfătarea dumnezeieÅŸtilor cuvinte. Åži acest lucru îl limpezeÅŸte proorocul, când zice: „Cât de dulci sunt gâtlejului meu cuvintele Tale, mai mult decât mierea în gura mea” (Ps 118, 103). Åži nu numai decât mierea este mai dulce desfătarea dumnezeieÅŸtilor cuvinte, ci ÅŸi mai scumpă decât aurul ÅŸi decât orice piatră preÅ£ioasă ÅŸi mai curată decât tot argintul. „Cuvintele Domnului – zice – sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc, curăţat de pământ, curăţat de ÅŸapte ori” (Ps 11, 6). De aceea ÅŸi înÅ£eleptul a zis: „Nu este bine să mănânci multă miere, dar e de trebuinţă să preÅ£uieÅŸti cuvintele slăvite” (Pilde 25, 27). Căci din aceea se naÅŸte adesea ÅŸi boală pe care nu o aveam înainte, dar din acestea putem ÅŸi slăbiciunea pe care o avem să o tămăduim. Iar mierea îşi pierde dulceaÅ£a prin digestie1, dar dumnezeieÅŸtile cuvinte când sunt digerate, atunci ÅŸi sunt mai dulci ÅŸi mai folositoare, ÅŸi celor care le au ÅŸi la mulÅ£i alÅ£ii. Åži cel ce se împărtăşeÅŸte din belÅŸug din bucatele de la masă, vomitând din această pricină, se face neplăcut tovarăşului său. Dar cel ce dă afară2 din învăţătura duhovnicească multă bună mireasmă dăruie celui de lângă sine. Åži David, bucurându-se necontenit de un asemenea ospăţ, a zis: „Revărsat-a3 inima mea cuvânt bun” (Ps 44, 1). Căci se poate revărsa ÅŸi cuvânt rău. Åži după cum în cazul mâncării voma dată afară dă seama de felul bucatelor înfulecate, aÅŸa-i ÅŸi cu puterea cuvintelor: mulÅ£i dintre oa¬meni, cu ce fel de cuvinte se hrănesc, de acelaÅŸi fel ÅŸi dau afară. Dacă mergi la teatru4 ÅŸi asculÅ£i cântece desfrânate, întru totul astfel de cuvinte vei grăi5 către aproapele. Dacă vii la Biserică ÅŸi te vei împărtăşi de auziri duhovniceÅŸti, asemenea îţi vor fi ÅŸi graiurile6. De aceea ÅŸi proorocul a zis „revărsat-a inima mea cuvânt bun”, arătându-ne hrana mesei de care pururea s-a împărtăşit. Acestuia i-a crezut ÅŸi Pavel, ÅŸi îndemnând, zice: „Tot cuvântul stricat să nu iasă din gura voastră, ci dacă este vreunul bun” (Ef 5, 29). Care este cuvântul stricat? Dacă înveÅ£i care este cel bun, atunci vei cunoaÅŸte ÅŸi pe cel stricat7. Căci spre a-1 deosebi de cel bun 1-a aÅŸezat pe acesta. Iar care este cel bun nu te ruga să afli de la mine. Căci Pavel însuÅŸi ne tâlcuieÅŸte felul lui. Fiindcă după ce zice „dacă este vreunul bun”, adaugă „spre zidirea Bisericii”, arătând că acel cuvânt este bun care zideÅŸte pe aproapele. AÅŸadar, după cum cuvântul ce zideÅŸte este bun, aÅŸa ÅŸi cel ce distruge este stricat ÅŸi rău. Acum, dar, ÅŸi tu, iubite, dacă ai ceva de acest fel să spui, care poate să facă mai bun pe cel ce ascultă, nu opri cuvântul la vremea potrivită8. Dar dacă nu ai decât vorbe rele ÅŸi stricate, taci, ca să nu fii osândit pentru aproapele.
Căci acest cuvânt este stricat, neziditor pentru cel ce ascul¬tă, ÅŸi nimicitor. Dacă cuvântul se îngrijeÅŸte de virtute, adesea se ridică împotriva lâncezelii ÅŸi lipsei de minte, iar dacă nu se îngrijeÅŸte de ea, mai delăsător îl face pe ascul¬tător. Dacă îţi vine să zici oarecare cuvânt de ruÅŸine care [stârneÅŸte] râsete, taci. Căci ÅŸi acest cuvânt este stricat, pornind spre desfrânare ÅŸi pe cel ce grăieÅŸte ÅŸi pe cel ce ascultă, aprinzând poftele rele ale amândurora. După cum lemnele se fac focului materie ÅŸi hrană, aÅŸa sunt ÅŸi vorbele pentru sfătuirile rele9. De aceea nu trebuie deloc să grăim toate câte le avem în minte, ci să ne sărguim ÅŸi să scoatem din minte poftele rele ÅŸi tot gândul ruÅŸinat. Åži dacă vreodată, uitând, primim gânduri murdare, nu cumva să le dăm afară prin limbă, ci să le înăbuÅŸim prin tăcere. Căci ÅŸi sălbăticiunile ÅŸi ÅŸerpii, căzând în cursă10, dacă află vreo cale de scăpare, când ies de acolo se fac mai sălbatici. Iar dacă rămân jos, fiind necontenit închiÅŸi din toate părÅ£ile, uÅŸor se pot ucide ÅŸi pieri. AÅŸa e ÅŸi cu gândurile rele: dacă află vreo ieÅŸire prin gura ÅŸi cuvintele noastre, aprind iar flacăra dinlăuntru. Dar dacă le ţărmurim cu tăcerea se fac mai neputincioase, ÅŸi, siluite ca de foamete prin tăcere, degrab pier din minte. Iar când pofteÅŸti oarecare dorire neruÅŸinată, nu grăi cuvântul de ruÅŸine ÅŸi se va stinge ÅŸi pofta. Dacă nu ai mintea curată, măcar Å£ine-Å£i gura curată ÅŸi nu-Å£i dezgoli în afară tulburarea, ca să nu vatămi ÅŸi pe altul ÅŸi pe tine. Căci multă pată aduce nu numai celor ce grăiesc, ci ÅŸi celor ce ascultă de la alÅ£ii cuvinte de ruÅŸine. De aceea vă îndemn ÅŸi vă sfătuiesc nu numai să nu vorbiÅ£i unele ca acestea, ci să vă Å£ineÅ£i de-o-parte ÅŸi de auzirea celor grăite de alÅ£ii ÅŸi să fiÅ£i pironiÅ£i pururea de legea dumnezeiască. Căci pe unul ca acesta ÅŸi proo¬rocul îl fericeÅŸte, când zice: „Fericit bărbatul care n-a um¬blat în sfatul necredincioÅŸilor ÅŸi în calea păcătoÅŸilor nu a stat ÅŸi pe scaunul ciumaÅ£ilor nu a ÅŸezut, ci în legea Domnului e voia lui ÅŸi la legea lui va cugeta ziua ÅŸi noaptea” (Ps l, 1-2).

2. Chiar dacă ÅŸi în adunările cele din afară11 se poate spune ceva folositor, nevătămător [cuvânt], abia unul de se găseÅŸte între cele multe spuse. Dar cu dumnezeieÅŸtile Scripturi este cu totul dimpotrivă. Căci nu se aude vreodată cuvânt rău, ci toate sunt spre mântuire ÅŸi pline de multă filosofic. AÅŸa sunt ÅŸi acestea: „Despre cele ce mi-aÅ£i scris, bine este omului să nu se atingă de femeie. Dar din pricina desfrâului, fiecare să-ÅŸi aibă femeia sa, ÅŸi fiecare femeie bărbatul său” (I Cor 7, 1-2). Despre nuntă legiuieÅŸte Pavel; ÅŸi nu se ruÅŸinează, nici roÅŸeÅŸte. Ba, mai mult, este ceva firesc. Căci dacă Stăpânul lui a cinstit nunta ÅŸi nu S-a ruÅŸinat, ci a împodobit-o ÅŸi cu prezenÅ£a Lui ÅŸi cu daruri (ÅŸi daruri mai mari decât toÅ£i a adus la nuntă, preschimbând firea apei în vin), cum să fi roÅŸit robul să legiuiască despre nuntă? Căci nu e rea nunta, ci rău e adulterul, rău e desfrâul.
Nunta este leac ucigător pentru desfrânare. Prin urma¬re, să n-o necinstim prin alaiuri12 diavoleÅŸti. Ci ceea ce au făcut cei din Cana Galileii să facă ÅŸi cei care acum îşi iau femei: să-L aibă pe Hristos în mijlocul lor. Åži cum se poate face aceasta? Prin preoÅ£i! Căci zice: „Cel ce vă primeÅŸte pe voi, pe Mine Mă primeÅŸte” (Mt 10, 40). Dacă laÅŸi deoparte pe diavol, cântecele desfrânate ÅŸi miÅŸcările mlădioase13, ÅŸi jucatul fără rânduială, ÅŸi vorbele de ruÅŸine, ÅŸi alaiul diavo¬lesc, ÅŸi zarva., ÅŸi râsul, ÅŸi toate celelalte lucruri necuviincioa¬se ÅŸi îi aduci pe sfinÅ£ii robi ai lui Hristos, atunci ÅŸi Hristos, prin ei, cu adevărat va fi de faţă, dimpreună cu Mama ÅŸi cu fraÅ£ii Lui. Căci zice: „Cel ce face voia Tatălui Meu, acesta este fratele Meu ÅŸi sora Mea ÅŸi mama Mea” (Mt 12, 50). Åži ÅŸtiu că anevoios lucru este pentru unii ÅŸi mi se pare că ÅŸi împovărător, când îndemn acestea ÅŸi tai vechiul obicei. Dar nu-mi pasă de aceasta. Căci nu mă rog să fiu plăcut înaintea voastră, ci să aveÅ£i folos. Nu caut aplauzele voastre ÅŸi laudele, ci câştigul ÅŸi filosofia14. Să nu-mi zică cineva că aÅŸa-i datina. Dacă-i vorba să cutezi a păcătui, să nu-mi pomeneÅŸti de datină! Ci, dacă sunt lucruri rele, chiar de este datină veche, leapădă-le. Iar dacă nu sunt rele, chiar de este ceva neobiÅŸnuit, adu-le ÅŸi îndătinează-le15. Åži că necuviinÅ£ele ce se fac azi nu sunt datină veche, ci noi sunt, adu-Å£i aminte cum a luat-o Isaac pe Rebeca ÅŸi lacob pe Rahila. Că Scriptura a pomenit ÅŸi de nunÅ£ile lor, ÅŸi zice chiar ÅŸi cum miresele au fost duse în casele mirilor, dar nu pomeneÅŸte de nici un lucru de acest fel. Ci au făcut ospăţ ÅŸi masă mai strălucit decât se obiÅŸnuia ÅŸi au chemat la nuntă pe cei ce se cuvenea. Dar fluiere ÅŸi surle ÅŸi Å£imbale ÅŸi dănÅ£uiri venite din înfierbântarea vinului ÅŸi toate celelalte necuviinÅ£e ce se petrec acum nu le-au primit. Iar ai noÅŸtri16 dănÅ£uiesc ÅŸi cântă cântări Afroditei, în care se vorbeÅŸte de multe adultere, de stricări de nunÅ£i, de fărădelegi, desfrânări ÅŸi împreunări nelegiuite, ÅŸi multe alte cântece pline de necuviinţă ÅŸi ruÅŸine zic în acea zi17 ÅŸi, după ce că se îmbată ÅŸi sunt într-atâta necu¬viinţă, se Å£in după mireasă, zicând cuvinte de ruÅŸine în auzul tuturor. Cum îi mai ceri întreagă înÅ£elepciune18, spune-mi, când tu o înveÅ£i din chiar prima zi să aibă atâta lipsă de sfială ÅŸi faci ca înaintea privirilor ei să se întâmple ÅŸi să se spună lucruri pe care este oprit a le auzi ÅŸi sclavii cei mai de jos! Atâta vreme s-au ostenit tatăl ÅŸi mama ei s-o păzească fecioară, încât nici n-a vorbit, nici n-a auzit pe altcineva să spună asemenea vorbe. Åži după ce s-au îngrijit ei ca să fie ascunsă, ÅŸi să stea în gineceu, ÅŸi să fie păzită de străji, de uÅŸi, de încuietori, să aibă la ceas de seară însoÅ£itori, ÅŸi să nu i se arate nimic din aceste deÅŸuchieri, ÅŸi încă de multe altele au avut grijă, tu vii acum ÅŸi într-o zi nimiceÅŸti toate acelea, făcând-o să nu se sfiiască de tot acel necinstit alai ÅŸi vârându-i în suflet cuvinte stricate. Nu de aici se întâmplă după aceea toate relele? Nu de aici ies adulterele ÅŸi geloziile? Nu de aici dorinÅ£a de a se lipsi de prunci ÅŸi văduviile ÅŸi lepădarea copiilor înainte de vre¬me19? Când chemi demonii prin cântece20, când împlineÅŸti pofta acelora prin cuvinte de ruÅŸine, când aduci în casă mimi21 ÅŸi desfrânaÅ£i ÅŸi tot teatrul, când umpli casa de des-frâu ÅŸi când pregăteÅŸti ca acolo să prăznuiască toată ceata dracilor, spune-mi, ce lucru bun aÅŸtepÅ£i mai departe22? Pentru ce mai chemi ÅŸi pe preoÅ£i, dacă în cele din urmă săvârÅŸeÅŸti unele ca acestea? Vrei să-Å£i arăt cinstire23 care aduce câştig? Cheamă cetele de săraci! Dar tu te ruÅŸinezi cu totul ÅŸi roÅŸeÅŸti. Åži ce este mai rău decât această nebunie, că pe de-o parte tragi pe diavol în casă ÅŸi nu socoteÅŸti că faci ceva de ruÅŸine, iar pe de alta roÅŸeÅŸti dacă L-ai aduce pe Hristos! Căci după cum o dată cu intrarea săracilor vine de faţă ÅŸi Hristos, aÅŸa, o dată cu desfrânaÅ£ii ÅŸi mimii care dănÅ£uiesc acolo, prăznuieÅŸte ÅŸi diavolul în mijlocul lor. Åži nu e nici câştig din acea cheltuială, ci se face ÅŸi multă vătămare. Dar din cheltuiala cu săracii pe dată iei multă plată, însă aÅŸa ceva nu face nimeni în oraÅŸ. Dar sârguieÅŸte-te să începi tu, ÅŸi să fii începătorul acestui bun obicei, ca, văzându-te, ÅŸi alÅ£ii să te urmeze24. Dacă va râvni cineva [dintre voi], dacă va urma acest obicei, copiii ÅŸi urmaÅŸii vor zice celor ce întreabă: Cutare a adus cel dintâi acest bun aÅŸezământ. Căci dacă în întrecerile25 cele din afară, ÅŸi în ospeÅ£e – în aceste lucruri fără de folos – cei care sunt premiaÅ£i, de mulÅ£i sunt proslăviÅ£i prin cântare, cu mult mai mult pentru slujba cea duhovnicească toÅ£i vor aduce laude ÅŸi mulÅ£umire celui care cel dintâi a adus această minunată începătură ÅŸi aceasta îi va fi lui ÅŸi cinste ÅŸi câştig. Åži chiar dacă acest lucru este făptuit ÅŸi de alÅ£ii, Å£ie, celui care 1-ai sădit cel dintâi, Å£i se va aduce slavă pentru roadele acelora. Acest fapt deîndată te face ÅŸi tată, aceasta te face înainte-stătător al multor născuÅ£i ÅŸi îţi vei ajunge bătrâneÅ£ile împreună cu aleasa ta. Căci după cum pe cei ce păcătuiesc degrab îi ia Dumnezeu, căci zice: „vor fi fiii voÅŸtri orfani ÅŸi femeile voastre văduve”, aÅŸa ÅŸi celor ce se încred întru toate în El le făgăduieÅŸte că le va da ÅŸi bătrâneÅ£e îmbelÅŸugată ÅŸi toate bunătăţile dimpreună cu acestea.

3. Auzi-l ÅŸi pe Pavel, care zice la fel, că mulÅ£imea păca¬telor adesea cheamă moartea înainte de vreme. Căci zice: „pentru aceea sunt între voi slabi ÅŸi neputincioÅŸi ÅŸi mulÅ£i au adormit” (I Cor 11, 30). Iar că atunci când hrănim săracii nimic de acest fel nu lasă să cadă asupră-ne, ci, chiar de se întâmplă ceva ce nu ne-am aÅŸtepta, aceia aduc grabnică îndreptare, învaţă de la copila din lope. Căci pe aceasta, pe când zăcea moartă, săracii hrăniÅ£i [mai înainte de ea], stând împrejuru-i ÅŸi plângând, au sculat-o ÅŸi au adus-o iar la viaţă (Fapte 9, 36-42). Iată cu cât e mai de folos rugăciunea văduvelor ÅŸi a săracilor decât orice râsete ÅŸi dănÅ£uiri. în acestea o singură zi Å£ine desfătarea, în celelalte neîncetat e câştigul. GândeÅŸte-te ce mare lucru este ca mireasa să intre în casa mirelui primind pe capul ei atâta noian de binecuvântări.
De câte cununi nu sunt mai scumpe acestea26, de câtă avuÅ£ie nu sunt mai de folos! Pe când cele ce se fac acum la nunÅ£i sunt cea mai mare nebunie ÅŸi sminteală. Căci dacă nici o pedepsire ori osândă nu pune cineva asupra celor care cu atâta necuviinţă fac unele ca acestea, gândeÅŸte-te câtă pedepsire suferă cei care sunt loviÅ£i cu atâtea ocări, în văzul ÅŸi auzul tuturor, de oameni beÅ£i ÅŸi stricaÅ£i la minte27. Căci săracii, [orice] primind, binecuvântează ÅŸi [pentru binefăcătorul lor] se roagă cu dinadinsul, [cerând] mii de bunătăţi. Dar aceia, după ce s-au îmbătat ÅŸi s-au îmbuibat, aduc asupra capului mirilor tot noroiul zeflemelelor, având unii cu alÅ£ii certuri diavoleÅŸti. Åži ca niÅŸte potrivnici strânÅŸi laolaltă, aÅŸa ÅŸi cei ce s-ar cuveni să-ÅŸi dea cinste unii altora, grăiesc ocări vrute ÅŸi nevrute despre miri, ca ÅŸi cum ar fi duÅŸmani. Åži întărâtarea unora faţă de alÅ£ii, întru totul trecând hotarul, îl fac de ruÅŸine pe mire dimpreună cu mireasa lui. Spune-mi, să mai căutăm altă dovadă că diavolii sunt cei ce miÅŸcă sufletele acelora ca să facă ÅŸi să spună asemenea vorbe? Cine se va mai îndoi că diavolii sunt cei ce miÅŸcă sufletele acelora ca să facă ÅŸi să zică toate acestea? De bună seamă că nimeni. Căci de acest fel ÅŸi sunt „darurile” diavolului: batjocoriri, beÅ£ii, ieÅŸirea din minÅ£i a sufletului.
Dacă ţi-ar spune cineva din superstiţie că a aduce pe săraci în locul acestora este semn de nenoroc, să înveţe şi aceasta că a nu hrăni săracii şi văduvele, ci afemeiaţii şi desfrânaţii, este un lucru cu totul [aducător] de necaz şi semn a mii de rele. Căci venind desfrânata la nuntă, din chiar acea zi şi dintre cei dragi, îl apucă pe mire şi îl face rob ei şi stinge flacăra pentru mireasa lui, şi îi răpeşte pe furiş bunăvoia faţă de aceea; şi dragostea28 mai înainte de a se aprinde o pierde şi aruncă seminţele adulterului.
Chiar dacă de nimic altceva, dar măcar de aceste lucruri ar trebui să se teamă părinÅ£ii, ÅŸi să oprească venirea cântăreÅ£ilor ÅŸi dansatorilor la nuntă. Căci nunta a fost rânduită nu ca să ne destrăbălăm, nici să ne desfrânăm, ci ca să dobândim întreaga înÅ£elepciune. Auzi-1 pe Pavel, care zice: „din pricina desfrâului fiecare să-ÅŸi aibă femeia lui, ÅŸi fiecare femeie bărbatul ei”. Două sunt pricinile pentru care s-a rânduit nunta: să dobândim întreaga înÅ£elepciune ÅŸi să devenim părinÅ£i29. Dintre acestea două, întâietate are întreaga înÅ£elepciune.
Când a intrat pofta [în fire], a venit ÅŸi nunta ca să taie lipsa de măsură ÅŸi să ne înduplece să avem o singură femeie. Căci naÅŸterea de prunci nu o săvârÅŸeÅŸte deloc nun¬ta, ci acel cuvânt al lui Dumnezeu: „creÅŸteÅ£i ÅŸi vă înmulÅ£iÅ£i ÅŸi umpleÅ£i pământul” (Facere l, 28). Åži dau mărturie de aceasta toÅ£i câţi s-au împărtăşit de nuntă, dar nu au fost părinÅ£i. AÅŸa încât aceasta este cea dintâi pricină, adică întreaga înÅ£elepciune, ÅŸi mai ales acum, când toată lumea s-a umplut de neamul omenesc. Căci la început era dorire de copii fiindcă tot omul îşi lăsa prin ei urmaÅŸi ÅŸi pomenire vieÅ£ii sale. Åži fiindcă nu era nicidecât nădejde de înviere, ci moartea stăpânea, iar după viaÅ£a de aici cei ce se săvârÅŸeau socoteau că pier cu totul, Dumnezeu a dat mângâierea cea din copii, ca ei să rămână chipuri însufleÅ£ite ale celor duÅŸi, ÅŸi neamul nostru să dăinuie ÅŸi să se desăvârÅŸească prin cei ce vin după, ÅŸi urmaÅŸii acelora să fie cea mai mare mângâiere pentru cei ce i-au îngrijit. Åži ca să vezi că pentru aceasta erau mai cu seamă copiii doriÅ£i, ascultă de ce i se plânge femeia lui Iov după multele năpaste. „Iată – zice -, pierit-a pomenirea ta de pe pământ, fiii tăi ÅŸi fiicele tale”. Iar Saul zice către David: „Jură-mi-te că nu pierzi seminÅ£ia mea ÅŸi numele meu după ce mă voi duce” (I Reg 24, 22). Acum însă, de vreme ce învierea stă la uÅŸi ÅŸi moartea nu mai are cuvânt, ci suntem pe drum către cealaltă viaţă, mai bună decât cea de faţă, de prisos este râvna pentru acestea. Căci dacă pofteÅŸti copii, mult mai buni ÅŸi spre mai multă mângâiere poÅ£i să-i capeÅ£i acum, când sunt dureri duhovniceÅŸti ÅŸi naÅŸtere mai uÅŸoară ÅŸi îngrijitori de bătrâni mai buni30, încât una este pricina nunÅ£ii, să nu desfrânezi, ÅŸi de aceea s-a ÅŸi rânduit acest leac. Iar dacă ÅŸi după nuntă petreci în desfrâu, degeaba te-ai însoÅ£it, de prisos ÅŸi în zadar. Ba, mai mult, nu numai în zadar, ci ÅŸi spre vătămare. Că nu este acelaÅŸi lucru ca, neavând femeie, să desfrânezi, iar după nuntă să faci la fel. Nici desfrânare nu mai este după, un asemenea lucru, ci adulter. Åži chiar dacă ciudat Å£i se pare ceea ce am spus, e adevărat.

4. Åžtim că mulÅ£i socotesc că este adulter numai când cineva strică o femeie măritată. Dar eu spun că este adulter ÅŸi dacă cel ce are femeie se poartă31 netrebnic ÅŸi neînfrânat fie cu o desfrânată de obÅŸte, fie cu o slujnică, fie cu orice altă femeie care nu are bărbat. Căci vina adulterului nu este doar a celor cu care se păcătuieÅŸte, ci ÅŸi a celor care păcătuiesc. Åži să nu-mi spui acum de legile cele din afară32, care pe femeile adultere le trag la tribunal ÅŸi le cer soco¬teală, iar pe bărbaÅ£ii care au ÅŸi femei ÅŸi se strică ÅŸi cu slujnicele, nu îi osândesc. Că eu îţi voi citi legea lui Dum¬nezeu, care se împotriveÅŸte atât bărbatului, cât ÅŸi femeii ÅŸi spune că acest lucru este adulter. Căci zicând: „şi fiecare femeie să aibă bărbatul ei”, adaugă: „bărbatul să-i dea femeii bunăvoirea datorată” (I Cor 7, 3). Oare ce a vrut să arate când a zis aceasta? Să-i dea mulÅ£ime de bani, să-i facă daruri multe ÅŸi haine scumpe, ori masă îmbelÅŸugată, ori ieÅŸiri strălucite, ori multă slujire a robilor? De ce fel de bunăvoire vorbeÅŸte, căci ÅŸi acestea toate, [acum înÅŸiruite], se cheamă tot bunăvoire! De nimic de acest fel nu vorbesc, zice, ci de întreaga înÅ£elepciune ÅŸi de respect33. Trupul băr¬batului nu mai este al bărbatului, ci al femeii. Să păzească, aÅŸadar, ce-i al ei întreg ÅŸi să nu-1 împuÅ£ineze nici să-1 prăpădească34. Căci ÅŸi între slugi acela se cheamă bine¬voitor care, luând în primire bunurile stăpânului, nu prăpădeÅŸte nici unul dintre ele. Deci, fiindcă trupul bărba¬tului este avuÅ£ia femeii, binevoitor să se arate bărbatul faţă de cea care i-a fost dată să-i stea alături. Căci aceasta a zis, când a spus: „să-i dea bunăvoirea”. Åži apoi adaugă: „Femeia nu are stăpânie peste trupul său, ci bărbatul. Asemenea ÅŸi bărbatul nu are stăpânie peste trupul său, ci femeia”. Când vezi vreo desfrânată amăgind, uneltind împotrivă, cătând la trupul tău, spune-i: „Nu este al meu trupul, ci al femeii mele. Nu îndrăznesc să-1 folosesc rău35, nici să-1 dau altei femei”. La fel să facă ÅŸi femeia.
Mare este aici egalitatea cinstei36, deÅŸi în alte cele Pavel dă mai multă întâietate bărbatului, zicând: „şi voi să fiÅ£i ca unul singur, ca fiecare aÅŸa să-ÅŸi iubească femeia, ca pe sine însuÅŸi, iar femeia să se teamă de bărbat” (Ef 5, 33); ÅŸi: „bărbatul este capul femeii” (Ef 5, 23), ÅŸi: „datoare este femeia să se supună bărbatului” (Ef 5, 22), iar în legă¬mântul cel vechi: „către bărbatul tău te vei întoarce ÅŸi el va fi domnul tău” (Facere 3, 16). Cum de aic,i a pus egalitate între robie ÅŸi stăpânie? Căci zicând: „Femeia nu are stă¬pânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea ÅŸi bărbatul nu are stăpânie asupra trupului său, ci femeia” (I Cor 7, 4), a pus adevărata egalitate37 între ei. Åži după cum acela este stăpânul trupului ei, aÅŸa ÅŸi ea este stăpâna trupului ace¬luia. Pentru ce le-a dat aceeaÅŸi cinste? Oare nu era ÅŸi aici trebuincioasă întâietatea? Când e vorba de întreaga înÅ£elep¬ciune ÅŸi de respect, nimic nu are bărbatul mai mult decât femeia, ci se ceartă asemenea femeii de către legile despre stricarea nunÅ£ii. Åži e firesc. Căci nu de aceea a venit femeia la tine, ÅŸi a lăsat tată ÅŸi mamă ÅŸi toată casa ei, ca să fie umilită, ca să treci peste ea pentru o slujnică de doi bani, ca să-i faci mii de necazuri. Ai luat-o ca însoÅ£itoare la drum, ca părtaşă vieÅ£uirii tale, liberă ÅŸi de aceeaÅŸi cinste cu tine. Cum nu este nebunie să primeÅŸti darul ei de nuntă, să arăţi toată bunăvoirea faţă de el ÅŸi nimic să nu împuÅ£inezi din acesta, iar ceea ce este mai de preÅ£ decât orice dar de nuntă – întreaga înÅ£elepciune ÅŸi respectul ÅŸi trupul tău, care este avuÅ£ia aceleia – să le strici ÅŸi să le pângăreÅŸti? Dacă împuÅ£inezi zestrea, dai socoteală socrului. Dacă strici întreaga înÅ£elepciune, vei da socoteală lui Dumnezeu, Cel Ce a rânduit nunta ÅŸi Å£i-a dat în grijă femeia. Åži că-i adevărat acest lucru, ascultă-1 pe Pavel ce zice despre adulteri: „Cel ce se leapădă, nu de om se leapădă, ci de Dumnezeu, Care v-a dat Duhul Sfânt” (I Å¢es 4, 8). Uită-te, prin câte vorbe Å£i-a arătat cuvântul că adulter este nu numai a strica o femeie măritată, ci ÅŸi când cel însurat are parte cu o desfrânată. Căci după cum zicem că o femeie măritată este adulteră când păcătuieÅŸte cu vreo slugă ori cu oricine altcineva38, aÅŸa ar trebui să spunem ÅŸi că adulter este bărbatul care, având femeie, se destrăbălează fie cu slujnice, fie cu vreo desfrânată de obÅŸte.
Prin urmare, să nu fim fără de grijă pentru mântu¬irea noastră, nici să-i întindem mai dinainte diavolului sufletul nostru prin acest păcat. Căci de aici ies mii de răzmeriÅ£e39 în case, mii de certuri. De aici se duc pe nesimÅ£ite cele ale dragostei adevărate [ayajir)] ÅŸi se răpeÅŸte puÅ£in câte puÅ£in bunăvoirea [unuia faţă de altul]40. Căci precum nu este cu putinţă41 ca bărbatul întreg la minte să-ÅŸi treacă cu vederea femeia, nici cândva să o dispretuiască, aÅŸa nu este cu putinţă ca bărbatul destrăbălat si nestăpânit să-ÅŸi iubească femeia, chiar dacă ar fi mai frumoasă decât toate42. Căci dragostea cea adevărată se naÅŸte din întreaga înÅ£elepciune43, iar din această dragoste vin mii de bunătăţi. Ca pe niÅŸte pietre socoteÅŸ-te-le pe celelalte femei, ÅŸtiind bine că după ce te-ai căsătorit, chiar numai să priveÅŸti cu ochi neînfrânaÅ£i altă femeie – măritată sau nu -, te faci vinovat de osânda adulterului. Repetă-Å£i44 aceste cuvinte în fiecare zi. Åži de vezi că se ridică în tine pofta către altă femeie, ÅŸi de aici soÅ£ia ta îţi pare că nu te mai desfată, intră în cămara ta, ÅŸi deschizând Scriptura ÅŸi luându-1 pe Pavel mijlo¬citor45, ÅŸi cugetând adânc46 ÅŸi neîncetat la aceste cuvinte, stinge văpaia. Åži aÅŸa femeia ta îţi va fi ÅŸi mai dorită, nici o poftă nemaitrăgând pe furiÅŸ bunăvoirea ta faţă de ea47. Åži nu numai că femeia îţi va fi mai dorită, ci ÅŸi tu vei ajunge mult mai venerabil ÅŸi mai liber48. Căci nu este, nu este nimic mai de ruÅŸine decât un om desfrânându-se după căsătorie. Căci nu numai pe socru ÅŸi pe prieteni, ÅŸi pe cei dragi, ci ÅŸi pe slugi le face să roÅŸească. Åži acest lucru nu este singurul înfricoşător, ci ÅŸi că o va privi pe propria soÅ£ie mai cumplită decât orice înlănÅ£uire ÅŸi, cătândla cea care 1-a aprins, necontenit va avea în închipuirile sale acea desfrânată.

5. Vrei să vezi în amănunt cât este de înfricoşător? GândeÅŸte-te ce fel de viată duc aceia care îşi bănuiesc feme¬ile: fără gust le este hrana, fără saÅ£ apa. Masa le pare plină de otrăvuri vătămătoare ÅŸi, ca de pierzanie, aÅŸa fug de casă, [părându-li-se] plină de mii de răutăţi. Nu mai au somn, nici noapte îmbucurată, nici părtăşie cu prietenii, nici măcar cu razele soarelui. Ci socotesc că sunt împovăraÅ£i până ÅŸi de lumina acestuia. Åži acestea se întâmplă nu nu¬mai când o văd în adulter, ci ÅŸi când doar o bănuiesc. GândeÅŸte-te că acestea le pătimeÅŸte ÅŸi femeia când aude de la altul sau când bănuieÅŸte că te-ai dat unei desfrânate. Cugetând acestea, fugi nu numai de adulter, ci ÅŸi de a-i da bănuieli soÅ£iei. Iar dacă te bănuieÅŸte pe nedrept, tămădu-ieÅŸte-o ÅŸi dă-i iarăşi încrederea în tine. Căci nu din duÅŸmănie ori nebunie, d din grijă face ea aceasta49, ÅŸi din teama multă pentru propria avere. Căci avere a ei este, după cum am ÅŸi spus, trupul tău, ÅŸi încă avere mai de preÅ£ decât toate. Nu o nedreptăţi în cele mai mari lucruri, nici nu-i da prilej de rănire. Dacă pe ea o dispreÅ£uieÅŸti, măcar teme-te de Dum¬nezeu, răzbunătorul unor asemenea fapte, Cel Ce pierde cu pedepse de nesuferit astfel de păcate. Căci celor ce îndrăznesc unele ca acestea, le zice: „viermele nu încetează ÅŸi focul nu se stinge” (Mc 9, 48). Dacă nu te muÅŸcă cu putere cele din veacul viitor, să te înfricoÅŸeze cele de aici.
Mulţi dintre cei ce iau aminte la desfrânate cumplit sunt pierduţi şi aici, răbdând vicleniile desfrânatelor. Căci acelea sunt geloase pe consoarta lui şi îl rup de apropiata sa şi îl înlănţuie cu totul50 prin dragostea [epcoq] lor. Şi fac farmece şi întrebuinţează filtre51 şi urzesc multe descântece. Şi aşa, îl aruncă într-o slăbiciune cumplită şi îl predau stricăciunii şi unei epuizări totale, şi mai aduc asupra-i mii de alte rele, ca să-1 piardă din viaţa aceasta. Dacă nu te temi de gheenă, omule, teme-te de vrăjitoriile lor.
Când prin această destrăbălare te faci gol de priete¬şugul lui Dumnezeu ÅŸi te despoi de ajutorul cel de sus ÅŸi fără nici o teamă te ia în primire desfrânata ÅŸi îşi cheamă dracii ÅŸi coase plăcuÅ£e de metal52 ÅŸi face sfătuiri potrivnice ÅŸi, [prin acestea], cu multă uÅŸurinţă îţi îngrădeÅŸte mân¬tuirea. Åži te face de ocară ÅŸi de râs înaintea tuturor locuitorilor cetăţii, încât nici de milă nu mai ai parte păti¬mind aceste rele. Pe lângă acestea, mai pune ÅŸi paguba bunurilor, bănuielile de fiecare zi, înfumurarea, ieÅŸirea din minÅ£i, păcatul ce se abate din partea desfrânatelor asupra celor fără de minte, care [toate] sunt mai amare decât mii de morÅ£i. Åži nu te-ai dăruit femeii tale, care, adesea, nici măcar un cuvânt greu nu Å£i-a zis, iar desfrânatei, care te loveÅŸte, te închini. Åži nu Å£i-e ruÅŸine, nici nu roÅŸeÅŸti, nici nu te rogi să te mai Å£ină pământul. Cum mai poÅ£i să intri în Biserică ÅŸi să-Å£i tinzi mâinile la cer? Cu ce gură îl chemi pe Dumnezeu? Cu cea cu care ai sărutat-o pe desfrânată? Åži nu te înspăimânÅ£i, nici nu te înfricoÅŸezi, spune-mi, că un fulger venit de sus îţi va aprinde neruÅŸinatul cap? Chiar dacă te ascunzi de femeia-Å£i pe care o nedreptăţeÅŸti, de ochiul cel neadormit nu te poÅ£i ascunde cândva. Fiindcă ÅŸi adulterului acela care zice: „întuneric am împrejurul meu ÅŸi ziduri, pentru ce să mă tem”, înÅ£eleptul îi răspunde: „Că ochii Domnului sunt de mii de ori mai strălucitori decât soarele, privind la faptele oamenilor”.
De aceea ÅŸi Pavel despre toate a vorbit: „Fiecare să aibă femeia lui ÅŸi fiecare femeie bărbatul ei. Femeii să-i dea bărbatul bunăvoirea53 datorată, asemenea ÅŸi femeia bărbatului” (I Cor 7, 3). Miere iese din buzele femeii desfrâ¬nate, care pentru o vreme îţi va îndulci gâtlejul, dar mai apoi, mai amară decât fierea o vei afla ÅŸi mai spintecătoare decât sabia cu două tăiÅŸuri. Venin are sărutarea desfrâ¬natei, venin ascuns ÅŸi dosit. Pentru ce te repezi după plăcerea care te face de ocară, care odrăsleÅŸte pierzania, care aduce rană fărâ de vindecare, când poÅ£i să te bucuri ÅŸi să nu pătimeÅŸti nimic înfricoşător? Căci împreună cu femeia ta liberă54 ai ÅŸi plăcere, ÅŸi siguranţă, ÅŸi îngăduinţă, ÅŸi cinste, ÅŸi frumuseÅ£e, ÅŸi conÅŸtiinţă bună. Acolo însă e multă amăreală, multă vătămare, osândă necurmată. Căci ÅŸi dacă nimeni dintre oameni nu te vede, conÅŸtiinÅ£a nu încetează vreodată să te osândească. Ci oriunde te vei duce, acest judecător te va urma, osândindu-te ÅŸi urlând lucruri mari împotrivă-Å£i.
Dacă cineva este mai plecat spre plăcere, mai abitir să fugă de vorbirea împreună cu desfrânatele. Căci nimic nu este mai amar decât acest obicei, nimic mai neplăcut decât întâlnirea cu ele ÅŸi nici o abatere mai pângăritoare. Căprioara iubirii ÅŸi puiul bucuriilor tale să vorbească [tainic] cu tine55. Izvorul apei tale să fie numai al tău (Pilde 5, 15-18). Având izvor de apă curată, pentru ce alergi la băltoaca plină de mocirlă, plină de putoarea gheenei? Ce iertare, ce apărare vei mai avea înaintea pedepsei negrăite? Căci dacă cei ce înainte de nuntă, luând aminte la desfrâu, se pedep¬sesc ÅŸi dau socoteală, după cum a dat ÅŸi acela îmbrăcat cu haine murdare (Mt 22, 11-13), cu cât mai mult cei care s-au căsătorit? Căci de două ori, ba de trei, sunt vinovaÅ£i. Că bucurându-se de mângâiere, au sărit în destrăbălarea aceea ÅŸi acest lucru nu este numai desfrâu, ci ÅŸi adulter, care este mai cumplit decât orice păcat. Acestea repetân-du-vi-le ÅŸi vouă înÅŸivă ÅŸi femeilor voastre, aÅŸa să le ÅŸi împlinim! De aceea, la acestea îmi ÅŸi întrerup cuvintele: „Din pricina desfrânării, fiecare să-ÅŸi aibă femeia lui ÅŸi fiecare femeie bărbatul ei. Femeii să-i dea bărbatul bună¬voirea datorată, asemenea ÅŸi femeia bărbatului. Femeia nu are stăpânie peste trupul ei, ci bărbatul. Asemenea ÅŸi bărbatul nu are stăpânie peste trupul lui, ci femeia”. Cu multă scumpătate păzind aceste cuvinte, ÅŸi în piaţă ÅŸi aca¬să, ÅŸi ziua ÅŸi seara, ÅŸi la masă ÅŸi în patul conjugal, ÅŸi în tot locul, ÅŸi noi să le cugetăm îndelung, să le deprindem ÅŸi pe femeile noastre, ÅŸi să le grăiască spre noi, ÅŸi să le audă de la noi} ca, petrecând cu întreagă înÅ£elepciune viaÅ£a aceasta, să avem parte ÅŸi de împărăţia Cerurilor, cu harul ÅŸi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care ÅŸi cu Care Tatălui, împreună ÅŸi Duhului Sfânt, slavă în vecii vecilor. Amin.

3 Literal, pentru a păstra jocul de cuvinte din original ÅŸi imaginea celui ce vomită din prea multă îmbuibare folosită la începutul acestui lanÅ£ de idei, s-ar traduce „vomitat-a inima mea…”
4 Locul unde atunci se ţineau unele tipuri de spectacole, funcţie preluată azi de orice mijloace media.
5 Literal: vei vomita.
6 Litreral: vomele.
7 Fapt esenţial: înainte de experienţa răului, să o avem pe cea a binelui. Acest lucru este de maximă importanţă în creşterea copiilor.
8  Literal: la vremea [potrivită] spre mântuire. Singura raţiune a oricărei vorbe a creştinului trebuie să fie veşnicia.
9 Aceste sfatuiri sunt în acest caz lăuntrice. Când cel ce s-a hotărât, după ce a cugetat în sine, să spună ceva, cuvântul rostit aprinde şi mai mult flacăra aprinsă până atunci doar în cugetul său.
10 Gropi săpate în pământ, unde se prindeau animale.
1′ Adunări ale păgânilor: spectacole, dezbateri etc.
12 este primul lucru de care ne lepădăm la botez. Ele erau toate manifestările artistice ÅŸi religioase ce însoÅ£eau sărbătorile păgâne, majoritatea dintre ele camuflate în multe din distracÅ£iile „nevinovate” de azi. De acestea toate noi făgăduim la botez să ne lepădăm.
13 Literal: mădularele frânte. MiÅŸcările lascive ÅŸi unduioase’ale părÅ£ilor corporale au în general un mesaj erotic. Acest aspect presupune o multitudine de manifestări. Nu vizează doar miÅŸcările gimnastice, iscusit executate, ci ÅŸi miÅŸcări ale ochilor, mimica feÅ£ei, timbrul vocii etc.
14 La Sfântul Ioan Gură de Aur filosofia desemnează trăirea vieţii în acord cu Evanghelia.
15 Remarcabil spirit „modernist” al Sfântului. Acceptă orice manifestare nou adusă, numai să nu fie potrivnică lui Hristos. Insistăm asupra faptului că pentru el criteriul de acceptare nu este înnoirea în duhul lumii (a Å£ine pas cu moda ÅŸi cu orice nouă practică), ci deosebirea duhurilor, discernerea duhurilor ce se manifestă prin noile sau vechile practici ÅŸi nu deosebirea practicilor prin ele însele. A se vedea ÅŸi notele 19 ÅŸi 20.
16 creÅŸtinii din vremea aceea
17 ziua căsătoriei
18 Curăţie a trupului şi sufletului, adeseori tradusă prin feciorie, dar pe care o depăşeşte ca înţeles. Este, dacă se poate spune aşa, fecioria deplină (exterioară şi interioară), starea primilor oameni.
19 Transferat în termeni actuali, mecanismul este următorul: ceea ce primim fără discernământ prin mijloacele media modelează lăuntrul omului, iar problema planing-ului familial, a orfanilor aruncaÅ£i în case de copii, a divorÅ£ului etc., sunt strict legate – chiar dacă ne este incomod s-o recunoaÅŸtem – de noutăţile vehiculate prin mijloacele de comunicare, ce ne in-formează (în sens etimologic: ne formează pe dinăuntru) interiorul.
20  Cântecul este vehicolul unui duh. în general, orice formă este vehicolul unui duh. Acesta este principiul oricărei manipulări: se oferă o formă exterioară agreabilă, care ascunde în sine duhul distrugător. Este bomba învelită în ambalaj apetisant.
21 Denumire a actorilor din acea vreme.
22 Şi azi chemăm duhurile rele şi le introducem în casele noastre şi în inima noastră prin anumite emisiuni deradio, televiziune, prin jocuri de pe computer, reclame de pe străzi, reviste şi ziare etc.
23 Toate elementele criticate, care sunt prezente la o nuntă, sunt săvârşite pentru că iubim slava din partea oamenilor. Dar această dorinţă de a fi cinstiţi în ochii celorlalţi nu ne aduce vreun câştig. Omul are înscrisă ontologic în sine dobândirea slavei. Căderea lui Adam a pervertit sensul slavei, nu a ucis şi dorinţa ei.
24 Puterea exemplului trăit. Punk-erii nu au urmat unei ficÅ£iuni când au purtat creste, ci au imitat exemplul viu, trăit, al formaÅ£iilor precum Exploited, Clash etc. De aceea ÅŸi există magazine cu îmbrăcăminte a la Michael Jackson, sau tunsori a la Elvis Presley. Exteriorizarea faptei este un mod de manifestare a persoanei, iar imitarea ei un mod de împărtăşire ÅŸi comuniune cu ea. Punctul culminant este atunci când fanii cei mai fideli obÅ£in mult-dorita întrevedere cu preferatul lor, încununare a/ „nevoinÅ£ei” de a-1 imita pe acela în toate. Este un principiu clar enunÅ£at de Mântuitorul: cel ce face poruncile Sale (la început doar imitare exetrioară ÅŸi mai slab resimÅ£ită, apoi, încetul cu încetul, împărtăşire reală ÅŸi simÅ£ită cu Hristos în poruncile Lui) este cel care îl iubeÅŸte cu adevărat ÅŸi acestuia doar i Se va arăta dimpreună cu Tatăl (corespondentul întâlnirii fanilor cu cântăreÅ£ul, manechinul, liderul etc).
25  Jocuri olimpice, întreceri sportive, concursurile gurmanzilor la banchetele greceşti, concursuri de frumuseţe etc. Nimic nou sub soare şi azi.
26 A hrăni văduvele şi săracii.
27 Pedeapsa este însăşi auzirea injuriilor şi necuviinţelor adresate ori rostite.
28 „Flacăra” traduce pe epcoq iar „dragostea” pe ccfam\. Prima nu trebuie să fie aprinsă, deoarece e firească ÅŸi carnală, prezentă în toÅ£i oamenii, mai ales la vremea tinereÅ£ii. Ajanr\ – dragostea care se dăruie necondiÅ£ionat, care se jertfeÅŸte pentru celălalt, dragostea lui Iisus pentru om – necesită un timp de finisare, ea se construieÅŸte împreună. Erosul este punctul de plecare pe care, dacă există conlucrare sinceră între cei doi împreună cu Hristos, se zideÅŸte puÅ£in câte puÅ£in, zi de zi, clipă de clipă ayanri, singura care poate duce la bun sfârÅŸit o căsnicie ÅŸi o poate încununa cu viaÅ£a veÅŸnică pentru ambii parteneri.
29 Acestea două realizează asemănarea cu Dumnezeu. Din această perspectivă a avea mulÅ£i copii pune omul într-o asemănare uluitoare cu Dumnezeu, Care îngăduie, iubeÅŸte ÅŸi poartă de grijă de cât mai mulÅ£i oameni. Omul care refuză această binecuvântare refuză să se asemene lui Dumnezeu. Dar înainte de a deveni părinte el trebuie, prin lupta cu patimile, să câştige întreaga înÅ£elepciune (la fel, părinte duhovnicesc nu poate fi decât cel care a biruit, prin experienÅ£a proprie, patimile din sine ÅŸi a reuÅŸit să-ÅŸi restaureze firea conform raÅ£iunii puse de Dumnezeu în ea), întreaga înÅ£elepciune, dobândită prin experienţă, îl ajută pe om să poată educa, cu ajutorul Duhului Sfânt, ÅŸi pe altul încredinÅ£at lui. A se observa că Sfântul Ioan nu formulează „să avem copii”, ci „să devenim părinÅ£i”. Pentru cei vechi, termenul de părinte (TtocTTip, precum ÅŸi este folosit în textul de faţă) nu era acelaÅŸi cu născătorul trupesc (yoveix; sauparens în latină). Părintele era de fapt cel care era capabil să cârmuiască pe altul, o casă cu sclavii ÅŸi averile ei, soÅ£ia, copiii, eventual copii adoptaÅ£i ori nepoÅ£i etc. De cele mai multe ori, într-o familie el era identic cu tatăl trupesc, dar nu aceasta era regula neapărată. Prin urmare, nu oricine naÅŸte un copil este în stare să-1 crească din punct de vedere duhovnicesc. De aceea, în cazul fiecărei perechi, totul ar trebui pus pe seama relaÅ£iei lor (ÅŸi nu a altora!) cu Dumnezeu: timpul când să devină părinÅ£i, câţi copii le va dărui Dumnezeu, cum îi vor creÅŸte etc. De multe ori faptul de avea copii ne poate despătimi mai repede. Dar totul poate varia de la caz la caz ÅŸi Å£ine de voia lui Dumnezeu cu fiecare pereche în parte.
30 Probabil se referă la săracii care îţi devin proprii copii şi pe care te osteneşti să-i naşti în Hristos şi care, prin rugăciunile lor, au grijă de bătrâneţele noastre. E vorba de un transfer al relaţiilor trupeşti în plan duhovnicesc.
31 Nu se referă doar la raporturi sexuale, ci la orice avansuri, gesturi, vorbe (după cuvântul Mântuitorului chiar gânduri şi sentimente lăuntrice) etc. pe care cel căsătorit le face unei alte femei şi care ar putea rupe relaţia cu soţia sa.
32 Legislaţia de stat.
33 conţine o nuanţă de venerabilitate, cinste, sfiiciune, respect maxim. Este respectul faţă de chipul lui Dumnezeu, Care este şi în femeie, ca şi în bărbat.
34 Trupul soţului este al soţiei. Prin urmare, soţul (la fel este şi pentru soţie) trebuie să păzească avuţia altuia (trupul care nu mai este al său, ci al soţiei). Este dragostea care se dăruieşete cu totul, care nu face nimic pentru sine, ci doar pentru celălalt. Dar mai întâi, cei doi trebuie să realizeze că nu-şi mai aparţin lor, ci fiecare celuilalt.
35  Reaua întrebuinţare nu se referă doar la relaţii sexuale în afara căsniciei, ci la orice folosire a trupului care ar dăuna cuplului: lăcomie de orice fel, petreceri, carierism etc., toate expresii mascate (sub motivul că acestea tot pentru familie le facem) ale celui mai adânc şi subtil egoism înrădăcinat în noi înşine.
36 Credem că este limpede că Sfântul Ioan nu era un misogin, ci om cu un adevărat simţ al valorii şi al respectului faţă de orice om, indiferent de sex, preocupări etc.
37 Literal: multă egalitate.
38 După cum s-a văzut şi mai sus, legile de stat bizantine erau favorabile bărbatului, incriminând mult mai drastic comportamentele feminine. Sfântul Ioan arată incompatibilitatea acestor legi cu Hristos. Dar, după cum uşor se poate vedea din cele spuse în această omilie, nici nu este de acord cu excluderea oricărei diferenţe între bărbat şi femeie.
39  Răsturnări de situaţii provocate de izbucnirile (ce deja mocneau prin adunătura multor nereguli din căsnicie) pricinuite unuia dintre soti de către celălalt.
40 Infidelitatea conjugală (chiar în cele mai mici amănunte ale ei: o privire pătimaşă aruncată altei femei sau bărbat, neglijarea vieÅ£ii de familie pentru distracÅ£ii, carieră, avere, neajutoararea reciprocă – când este nevoie – chiar ÅŸi în cele mai mici lucruri etc.) erodează lent legătura dintre cei doi, ÅŸi aÅŸa, într-o bună zi, se vor simÅ£i străini unul de celălalt, deÅŸi stau sub acelaÅŸi acoperiÅŸ. Toată căsnicia este mucenicia de a păstra cu stricteÅ£e ÅŸi amănunÅ£ime harul dat de Hristos celor doi, de a spori prin orice prilej oferit – cât de mic ar fi – legătura lor. Dacă nu va fi sporită (dacă nu va creÅŸte ayaTiri) se va întâmpla, mai de vreme sau mai târziu, contrariul.
41 Nimic – nici vrăji, nici alte influenÅ£e de natură psihologcă, socială, politică – nu va putea deturna pe un om, în care trăieÅŸte Hristos, să-I calce cuvintele, „întreg la minte” traduce pe aco(ppcov, din aceeaÅŸi familie de cuvinte ca ÅŸi (întreaga înÅ£elepciune).
42 Adevărata cauză a poftei de altă femeie nu este neapărat frumuseţea aceleia, ci nestatornicia noastră. Acest lucru se întâmplă cu orice altă patimă. Problema nu este lucrul dorit, ci instabilitatea noastră. Această instabilitate vădeşte caracterul nostru infidel atât faţă de oameni, cât şi faţă de Dumnezeu. Agitaţia şi nestatornicia în care ne complăcem zilnic, deşi pare un lucru ciudat, arată necredinţa noastră, incapacitatea de a trăi cu adevărat pentru Hristos.
43 Dreapta nevoinţă (al cărei prim scop este dobândirea firii integre, a lui Adam, adică întreaga înţelepciune) împreună, a celor doi, va spori dragostea duhovnicească dintre ei, căci prin nevoinţă cei doi dobândesc dragostea lui Hristos, pe care apoi şi-o comunică reciproc, şi aceasta este singura dragoste adevărată.
44 Literal: fa incantaţie, farmecă prin cântare. Aceste incantaţii aveau şi rol magic, dar ajutau şi la canalizarea minţii spre un anumit mod de a gândi. Este ceva asemănător cu formulele sacre, care repetate şi meditate conştienţii puneau pe recitator în relaţie cu cel căruia i se adresau cuvintele, în acest caz, Sfântul Ioan propune o meditare constantă din partea celor doi a ce înseamnă căsătoria.
45 Pavel oferă prin cuvintele sale cheia rezolvării problemei. Dar aceasta nu exclude şi rugăciunea îndreptată către marele Apostol. Metoda aceasta, ca prin rugăciune şi meditare la cuvintele unui sfânt să primim rezolvarea unei probleme, este o constantă în Tradiţia Bisericii.
46 AcelaÅŸi cuvânt ca ÅŸi în nota 44. DeÅŸi pare învechit, PărinÅ£ii – conform uzului antic – recomandă citirea cu glas tare ÅŸi ritmat, acest fapt modelând ÅŸi schimbând încet-încet mintea.
47 Relaţia dintre cei doi creşte dacă vor medita zilnic Scriptura şi nu se vor dezlipi de Hristosul euharistie şi de rugăciunea împreună.
48 Lupta şi împotrivirea izbândită asupra patimilor ne dă o aură care îi pleacă pe cei din jur spre respect. Este acel respect pe care puternicii lumii acesteia îl arătau faţă de Hristos, Care nu avea unde să-Şi plece capul. Vieţile Sfinţilor sunt pline de istorisiri în care era deajuns doar prezenţa Sfântului spre a da o altă întorsătură lucrurilor. Victoria împotriva patimilor ne dă şi Duhul libertăţii.
49 bănuiala
50 într-un chip greu de reparat, cu legături puternice.
51 Obiecte prin care se operează în magia erotică.
52 Tteicdov poate fi frunza unei plante, petala florii ori alt tip de obiect sub formă de foiţă. Azi vrăjitoarele pot coase diferite petece din felurite materiale ţesute ori bucăţi minuscule de metal etc.
53 Această bună voire (ei)voia, literal, dispoziÅ£ie bună a minÅ£ii) este o atitudine lăuntrică, fundamentală, ÅŸi nu un respect convenÅ£ional ori o datorie exterioară, reglementată juridic ori „la mica ÅŸi buna înÅ£elegere”.
54 Condiţie esenţială a oricărei relaţii de iubire adevărată: libera dăruire.
55 numire a soţiei