La ̨nceputul Faptelor Apostolilor РI

Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA.  DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005

Omilie împotriva celor care n-au venit la biserică
(La ̨nceputul Faptelor Apostolilor РI)

l. Ce să însemne asta? Cu cât mai numeroase sărbătorile, cu atât sunt mai puţini credincioşii care vin la slujbele bisericeşti! Dar noi, cei de faţă, să nu ne trândăvim! Sunt mai puţini ca mulţime, dar nu mai puţini cu râvna; sunt mai puţini la număr, dar nu mai puţini cu dorul. Sunt mai puţini, ca să se vădească cei vrednici dintre voi, ca să cunoaştem care credincioşi vin la biserică din obicei, care vin din dorinţa de a asculta dumnezeieştile cuvinte numai la Paşti  şi care vin din dorinţa de a auzi predica duhovnicească. Duminica trecută tot oraşul se găsea aici; plină era biserica; mulţimea se asemăna cu valurile mării care se duc şi se întorc! Dar mie mi-e mai dragă liniştea de acum decât valurile de atunci; mai scumpă mi-e liniştea voastră decât tulburarea şi zgomotul acela. Atunci puteai număra doar trupuri, acum, suflete pline de evlavie! Dacă ai vrea să cântăreşti ca într-o balanţă sau într-un cântar cele două adunări, aceasta de acum, alcătuită din oameni putini, mai mult din săraci, şi cealaltă adunare, alcătuită din oameni mulţi la număr, mai mult din bogaţi, ai vedea că e mai cu greutate aceasta. Da, sunteţi mai puţini la număr, dar mai de preţ prin dorul vostru. Aşa e şi cu lucrurile ce se pot cântări. Dacă ai pune pe talerul unei balanţe zece monede de aur, iar pe celălalt, o sută de monede de aramă, (s-ar părea că) acesta, cu o sută de monede de aramă, va coborî spre ei cumpăna balanţei, dar cei zece galbeni, prin preţiosul lor metal, vor trage mai mult, fiind prin firea lor mai grei şi mai scumpi. Deci se poate ca cei puţini la număr să fie mai de preţ şi mai de folos decât cei mulţi. Dar pentru ce vă dau eu pilde din lucrurile din viaţă, când ar trebui să vă aduc în privinţa aceasta porunca rostită de Dumnezeu?
– Ce spune această poruncă?
-  Mai bun este unul care face voia Domnului decât mii de nelegiuiţi . Se poate, da, se poate ca un om să fie mai de preţ decât mii de oameni! Dar pentru ce spun eu că un om poate fi mai de preţ decât mii de oameni numai? Poate fi mai de folos şi mai de preţ decât lumea întreagă! Ca mărturie voi aduce cuvintele lui Pavel. Pomenind de oameni săraci, prigoniţi, strâmtoraţi, de oameni care au îndurat rele, grăieşte aşa: Au pribegit în piei de oaie şi-n piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, indurând rele, ei, de care lumea nu era vrednică!
– Ce spui, Pavele? Nu era lumea vrednică de cei lipsiÅ£i, de cei ce îndurau rele, de cei ce nu aveau patrie? Nu vezi câţi a pus în faÅ£a lor?
– Da, văd, răspunde el. Dar tocmai de aceea am spus că nu era lumea vrednică de ei! Cunosc bine din ce metal sunt aceste monede. De-ai pune într-o parte pământul, marea, împăraÅ£i ÅŸi voievozi, într-un cuvânt pe toată lumea, iar în altă parte, doi sau trei săraci din aceÅŸtia, aÅŸ îndrăzni să spun că ei cântăresc mai mult. Da, toÅ£i oamenii aceia au avut o patrie, dar săracii aceÅŸtia au avut ca patrie Ierusalimul cel de sus. Au trăit în sărăcie, dar erau bogaÅ£i în dreapta credinţă. Erau urâţi de oameni, dar iubiÅ£i de Dumnezeu!
– Åži cine-s ei?
– Ilie, Elisei ÅŸi toÅ£i cei deopotrivă cu aceÅŸtia. Nu te uita că n-au avut nici pâinea cea de toate zilele, ci uimeÅŸte-te că gura lui Ilie a închis ÅŸi a deschis cerul , iar cojocul lui a despărÅ£it apele Iordanului .
Gândindu-mă la acestea, mă bucur, dar mă şi întristez! Mă bucur pentru voi cei de faţă, dar mă întristez pentru cei ce nu-s aici. Mă întristez amar, sunt supărat, mi-e inima zdrobită. Care om, chiar unul dintre cei ce nu se întristează lesne, nu s-ar întrista văzând că cele drăceşti se bucură de mai multă râvnă? Dar chiar dacă s-ar bucura de aceeaşi râvnă, nicio iertare n-ar avea şi nici apărare. Iar când cele drăceşti mai şi prisosesc, ne mai rămâne oare cuvânt de apărare? Teatrele ne cheamă în fiecare zi, şi nimeni nu pregetă, nimeni nu amână, nimeni nu spune că are alte treburi, ci toţi aşa aleargă, de parcă nu i-ar împiedica nimic, ca şi cum ar fi scăpaţi de orice grijă. Bătrânul nu se uită că are părul alb; tânărul nu caută la vâlvătaia trupului şi poftei; bogatul nu socoate că-şi face de râs dregătoria lui. Dar când e vorba să vină la biserică, şovăie şi pregetă, ca şi cum ar fi să se pogoare de la mare înălţime, dintr-o înaltă vrednicie, iar după aceea se făleşte de parcă I-ar fi făcut lui Dumnezeu un mare hatâr! Se zoreşte la teatru, unde-s privelişti şi cuvinte desfrânate, şi nu socoate că se face de râs pe el, bogăţia şi nobleţea. Tare-aş dori să ştiu unde sunt acum aceia care ne tulburau în acea zi! Că tulburare a fost venirea lor! Tare-aş dori să ştiu ce fac, cu ce treburi de folos se ocupă ei, faţă de voi, cei de aici! Dar nu îndeletnicirile îi opresc să vină aici, ci numai trufia. Poate fi oare o nebunie mai mare? Pentru ce te semeţeşti, omule, pentru ce socoţi că-mi faci un hatâr dacă vii la biserică, dacă vii să iei aminte şi să asculţi cele pentru mântuirea sufletului tău? Pentru ce, spune-mi, pentru ce te făleşti? Din pricina bogăţiei tale? Din pricina hainelor tale de mătase? Nu te gândeşti oare că acelea sunt fire de viermi şi născociri de-ale barbarilor? Nu te gândeşti că le poartă desfrânatele, cei cuprinşi de moleşeală, spărgătorii de morminte şi tâlharii? Cunoaşte bogăţia cea adevărată, şi coboară-te odată din îngâmfarea aceea înaltă şi deşartă! Gândeşte-te la nimicnicia firii tale! Pământ şi cenuşă eşti, praf şi pulbere, fum şi umbră, iarbă şi floare de iarbă. Spune-mi, cu o astfel de fire te mândreşti? Poate fi oare ceva mai de râs? Vrei să spui că eşti căpetenie peste mulţi oameni? Dar ce folos că eşti căpetenie peste mulţi oameni, dar eşti rob şi prizonier patimilor tale? Eşti la fel cu cel umil acasă, bătut şi rănit de slugi, dar care în oraş umblă semeţindu-se că domneşte peste alţii! Te bate slava deşartă, te răneşte desfrânarea, te robesc toate patimile, iar tu te mai şi semeţeşti că domneşti peste cei de o fire cu tine? Dar-ar Dumnezeu să domneşti peste ei! Să dea Dumnezeu să fii de aceeaşi cinste cu ei!
2. Nu spun aÅŸa ca să învinuiesc pe cei bogaÅ£i, ci pe cei care folosesc rău bogăţia. Bogăţia nu e rea dacă o întrebuinţăm cum trebuie. Nu bogăţia e rea, ci mândria, îngâmfarea. Dacă avuÅ£ia ar fi rea, nu ne-am ruga cu toÅ£ii să ajungem în sânurile lui Avraam, care a avut trei sute optsprezece slugi de casă . Deci nu bogăţia e rea, ci rea e întrebuinÅ£area nelegiuită a bogăţiei. După cum mai deunăzi, când vă vorbeam despre beÅ£ie, nu învinuiam vinul, – că toată făptura lui Dumnezeu e bună, ÅŸi nimic nu este de lepădat dacă se ia cu mulÅ£umire  -, tot aÅŸa ÅŸi acum, nu învinuiesc pe cei bogaÅ£i, nici nu hulesc banii ÅŸi averile, ci întrebuinÅ£area rea a banilor, cheltuirea lor în desfrânări. De aceea se numesc bani, ca să ne folosim noi de ei, nu ei să se folosească de noi . De asta se numesc avuÅ£ii, ca să le avem noi pe ele, nu ele să ne aibă pe noi. Pentru ce vrei să ai ca stăpân o slugă? Pentru ce strici rânduiala?
Dar tare aş dori să ştiu ce fac acum cei care n-au venit la slujbă şi cu ce se ocupă! Dar ştiu: sau joacă zaruri, sau se îndeletnicesc cu treburi lumeşti, care produc tulburare. De eşti, omule, aici, (în biserică) e vreme cu cer senin şi eşti în port. Nu vine logofătul să te tulbure! Nu te tulbură vechilul, nu te supără sluga cu treburi lumeşti! Nimeni nu te necăjeşte! Eşti liniştit, te desfeţi de auzul cuvintelor dumnezeieşti. Nicăieri aici nu-s valuri, nicăieri vifor; dimpotrivă, binecuvântare şi rugăciuni, cuvântare duhovnicească şi mutare la cer. Iar la plecarea de aici, mai iei şi arvuna împărăţiei cerurilor. Pentru ce laşi masa bogată de aici şi te muţi la alta, plină de povară? Pentru ce laşi portul, pentru ce schimbi vremea bună cu furtuna? Dureros a fost duminica trecută, că n-au fost aici săracii , dar nu atât de dureros ca acum, când nu-s aici bogaţii!
– De ce?
– Pentru că săracii se îndeletnicesc cu lucruri de mare trebuinţă: au grijă să muncească de dimineaţă până seara; îşi câştigă traiul cu braÅ£ele lor; au grijă să-i crească pe copiii lor, să-ÅŸi întreÅ£ină soÅ£iile; de nu muncesc, viaÅ£a le e pierdută! Nu spun asta ca să le fac apologie, ci ca să arăt că cei bogaÅ£i sunt vrednici de mai mare osândă decât cei săraci. Cu cât le e mai mare huzurul, cu atâta ÅŸi osânda. Că n-au niciuna din grijile săracului! Nu-i vedeÅ£i pe iudei, pe luptătorii împotriva lui Dumnezeu, pe împotrivitorii Sfântului Duh, pe cei tari în cerbice? Cei care n-au venit la biserică sunt mai răi decât iudeii. AceÅŸtia nu se împotrivesc dacă preoÅ£ii lor le cer să nu lucreze ÅŸapte zile, sau zece, sau douăzeci, sau treizeci de zile. Åži poate fi oare ceva mai greu decât să stai atâta timp fără să lucrezi? Nu! Åži totuÅŸi iudeii încuie uÅŸile, nu aprind focul, nu aduc apă, nu-ÅŸi îngăduie să facă nimic. Sărbătoarea se tine lanÅ£, ÅŸi totuÅŸi nu crâcnesc să citească în această sărbătoare.  Că n-aÅ£i auzit citindu-se în cursul anului cartea aceasta. E de folos să ÅŸtim ÅŸi acest lucru. Iar după aceea, trebuie să aflăm pentru ce cartea are acest titlu: Faptele Apostolilor. Nu trebuie să trecem nepăsători nici pe lângă titluri, ÅŸi nici să intrăm dintr-o dată în începutul cărÅ£ii, ci să vedem întâi ce titlu poartă ea. După cum capul ne face cunoscut tot trupul, iar chipul nostru aÅŸezat sus arată cine suntem, tot aÅŸa ÅŸi titlul cărÅ£ii, inscripÅ£ia ei, aÅŸezată înaintea pânzăturii scrierii, în fruntea cărÅ£ii, ne face cunoscut tot cuprinsul ei. Nu vedeÅ£i că ÅŸi în tablourile cele împărăteÅŸti, sus, se află chipul ÅŸi numele împăratului, iar jos sunt scrise trofeele împăratului, biruinÅ£ele ÅŸi faptele lui mari? Aceasta o poÅ£i vedea ÅŸi în Scripturi. Icoana împărătească este pictată sus; jos sunt scrise biruinÅ£ele, trofeele, faptele cele mari. AÅŸa facem ÅŸi când primim o scrisoare: nu-i rupem îndată legătura, nici nu citim îndată cele scrise în ea, ci mai întâi citim inscripÅ£ia de-afară, ÅŸi din ea aflăm ÅŸi cine a trimis-o, ÅŸi pe cel ce trebuia s-o primească. Nu-i oare o prostie ca în cele omeneÅŸti să fim cu atâta grijă, să nu ne frământăm, să nu ne tulburăm, ci să luăm lucrurile după rostul lor, iar aici să ne grăbim ÅŸi să sărim îndată la începutul cărÅ£ii? VreÅ£i să vedeÅ£i ce valoare, ce tărie are un titlu, o inscripÅ£ie? VreÅ£i să vedeÅ£i ce comoară se găseÅŸte în titlul Scripturilor? AscultaÅ£i, ca să nu mai dispreÅ£uiÅ£i titlurile dumnezeieÅŸtilor cărÅ£i! Odinioară a intrat Pavel în Atena. ÃŽn cartea noastră e scrisă această istorie. ÃŽn oraÅŸ a găsit nu o carte dumnezeiască, ci un altar idolesc; pe el a găsit o inscripÅ£ie cu aceste cuvinte: necunoscutului Dumnezeu . N-a trecut cu nepăsare pe lângă inscripÅ£ie, ci cu inscripÅ£ia de pe altar a dărâmat altarul. Pavel cel sfânt, Pavel care avea harul Duhului, n-a trecut cu nepăsare pe lângă inscripÅ£ia de pe un idolesc altar, ÅŸi tu treci cu nepăsare pe lângă inscripÅ£ia de pe Scripturi, pe lângă titlul lor? Acela n-a nesocotit cele ce au scris atenienii, închinători la idoli, ÅŸi tu nu crezi celor scrise de Duhul Cel Sfânt? Ce iertare poÅ£i să mai ai? Dar să vedem cât e de mare câştigul ce-1 scoatem dintr-un titlu. Când vei vedea că o inscripÅ£ie săpată pe un altar dă atâta putere, atunci vei cunoaÅŸte că titlurile puse pe dumnezeieÅŸtile Scripturi vor putea face asta ÅŸi mai mult. A intrat Pavel în oraÅŸ ÅŸi a găsit un altar pe care era scris: necunoscutului Dumnezeu. Ce trebuia să facă? ToÅ£i din oraÅŸ erau elini, toÅ£i necredincioÅŸi. Ce trebuia să facă? Să le vorbească din Evanghelii? Ar fi râs de el! Să le vorbească din prooroci, din scrierile legii? Nu 1-ar fi crezut!
– Atunci ce a făcut?
– A alergat la altarul idolesc ÅŸi cu armele duÅŸmanilor supus-a pe duÅŸmani. Acest înÅ£eles îl are cuvântul ce-1 spusese: M-am făcut tuturor toate : iudeilor ca un iudeu , celor ce n-au Legea ca unul fără lege . A văzut altarul, a văzut inscripÅ£ia, a fost ridicat de Duhul. AÅŸa e harul Duhului! Totdeauna îi face să câştige pe cei ce ÃŽl primesc. AÅŸa sunt armele noastre cele duhovniceÅŸti! Robesc tot gândul spre ascultarea lui Hristos . A văzut altarul, ÅŸi nu s-a speriat! Ci, dimpotrivă, a atras de partea lui altarul. Dar, mai bine spus, a lăsat cuvintele precum erau, dar a schimbat înÅ£elesul lor. Pavel a făcut întocmai ca un general care în vreme de război vede în tabăra duÅŸmană un ostaÅŸ viteaz; pe acesta îl apucă de chică, îl trage în tabăra sa ÅŸi-1 face să lupte pentru el. AÅŸa ÅŸi Pavel. A găsit, ca într-o tabără duÅŸmană, inscripÅ£ia aceea scrisă pe altar; a adus-o în tabăra lui, ca să lupte împotriva atenienilor alături de Pavel, nu ca să doboare ea pe Pavel stând cu atenienii. Sabie era în mâna atenienilor inscripÅ£ia aceea; în mâna duÅŸmanilor era cuÅ£it. Dar sabia aceea a tăiat capul vrăjmaÅŸilor. N-ar fi fost un lucru de mirare dacă Pavel ar fi biruit cu propriile lui arme. Asta ar fi fost firesc să se întâmple. Dar lucru nou ÅŸi nemaiîntâlnit este când armele duÅŸmanilor sunt folosite ca arme împotriva lor, când cu sabia ce-o poartă împotriva noastră îi rănim de moarte.
4. Aşa este puterea Duhului. Aşa a făcut altădată şi David. A ieşit la luptă fără de arme, ca să se arate numai harul lui Dumnezeu. “Când Dumnezeu luptă pentru noi, spune David, să nu mai fie nimic omenesc!” A ieşit dar la luptă fără arme şi a doborât turnul acela. Dar pentru că nu avea arme, a alergat şi a smuls sabia lui Goliat, şi aşa a tăiat capul barbarului . La fel a făcut şi Pavel cu inscripţia aceasta. Şi ca să vă fie şi mai lămurit chipul biruinţei, vă voi vorbi despre puterea acestei inscripţii. A găsit dar Pavel în Atena un altar, pe care era scris: necunoscutului Dumnezeu. Cine era Dumnezeul Cel necunoscut, dacă nu Hristos? Ai văzut cum a robit inscripţia, nu spre răul celor care-au scris-o, ci spre binele şi mântuirea lor?
– Ce vrei să spui? Atenienii au scris-o pentru Hristos?
– Dacă atenienii ar fi scris-o pentru Hristos, poate n-ar fi de mirare într-atât! Dar aceasta este de mirare, că atenienii au scris ceva, iar Pavel a putut s-o schimbe în altceva.
Mai întâi trebuie neapărat să vă spun pentru ce atenienii au scris pe altar: necunoscutului Dumnezeu.
– Pentru ce au scris?
– Atenienii aveau mulÅ£i duÅŸmani, dar, mai bine spus, mulÅ£i demoni. Că spune Scriptura: ToÅ£i dumnezeii neamurilor sunt demoni . Aveau ÅŸi dumnezei băştinaÅŸi, ÅŸi dumnezei străini. VedeÅ£i cât e de mare batjocura? Dacă e Dumnezeu, atunci nu-i străin, că Dumnezeu este Stăpânul întregului pământ. Pe unii dintre aceÅŸti idoli atenienii i-au moÅŸtenit de la părinÅ£i, iar pe alÅ£ii i-au luat de la neamurile vecine, de la sciÅ£i, de la traci, de la egipteni. Dacă aÅ£i fi cunoscători ai ÅŸtiinÅ£ei păgâne, v-aÅŸ vorbi despre toate aceste istorii. AÅŸadar atenienii n-au avut dintru început toÅ£i idolii aceia, ci i-au introdus încetul cu încetul; unii pe vremea strămoÅŸilor lor, iar alÅ£ii, în vremea lor. De aceea, strânÅŸi la un loc, au vorbit între ei ÅŸi-au zis: “După cum pe aceÅŸti dumnezei nu-i cunoÅŸteam, dar mai pe urmă i-am primit ÅŸi i-am cunoscut, tot aÅŸa se poate întâmpla să mai fie ÅŸi un alt dumnezeu, necunoscut, pe care nu-1 cunoaÅŸtem ÅŸi, din pricina asta, fără să ne dăm seama, îl neglijăm ÅŸi nu-i slujim”.
– Åži atunci, ce-au făcut?
– Au ridicat un altar ÅŸi au scris pe el: Necunoscutului Dumnezeu. Prin scrisul lor, ei voiau să spună aÅŸa: “Dacă este un alt dumnezeu pe care încă nu-1 cunoaÅŸtem, să-i slujim ÅŸi lui!”. Iată cât de mare era temerea lor de zei! De aceea ÅŸi Pavel spune la începutul cuvântării sale: ÃŽn toate vă văd că sunteÅ£i foarte evlavioÅŸi . SlujiÅ£i nu numai zeilor pe care-i cunoaÅŸteÅ£i, ci ÅŸi celor pe care încă nu-i cunoaÅŸteÅ£i”. Scopul acesta 1-au avut atenienii când au scris pe altar: necunoscutului Dumnezeu; Pavel însă le-a arătat cine-i Acest Dumnezeu necunoscut. Atenienii vorbeau de alt dumnezeu, dar Pavel L-a identificat cu Hristos, robindu-le gândul  ÅŸi  punându-i să lupte  în  tabăra  lui,   pentru  El, spunând: Pe Acela pe Care voi, necunoscându-L, ÃŽl cinstiÅ£i, pe Acela vi-L vestesc!  Că Dumnezeul necunoscut nu-i altul decât Hristos. Uită-te la priceperea lui duhovnicească! Atenienii aveau să-1 învinuiască mai pe urmă spunându-i: “Aduci la urechile noastre învăţături străine, vii cu noutăţi, aduci un Dumnezeu de Care nu ÅŸtim!” Pavel deci, voind să scape de bănuiala că vine cu noutăţi, voind să le arate că nu predică Dumnezeu străin, ci pe Acela pe Care ei de mult ÃŽl cinsteau cu slujbe, a adăugat ÅŸi a spus: Pe Acela pe Care voi, necunoscându-L, ÃŽl cinstiÅ£i, pe Acela vi-L vestesc! “Mi-aÅ£i luat-o înainte voi, le spune el. Cultul pe care-1 daÅ£i acestui Dumnezeu necunoscut a luat-o înaintea predicii mele. Nu mă învinuiÅ£i dar că aduc Dumnezeu străin; vestesc doar pe Acela Căruia, chiar necunoscându-L, voi ÃŽi slujiÅ£i. Nu-I slujiÅ£i după cum merită, totuÅŸi ÃŽi slujiÅ£i. Lui Hristos nu trebuie să I se înalte astfel de altare, ci altar însufleÅ£it ÅŸi duhovnicesc. Dar pot să vă urc de la acest altar al vostru la acela. Tot aÅŸa ÅŸi iudeii slujeau altarului celui vechi; dar au părăsit slujirea cea trupească, ÅŸi toÅ£i cei ce au crezut au venit la slujirea cea duhovnicească”. Ai văzut înÅ£elepciunea lui Pavel? Ai văzut priceperea lui? Ai văzut cum i-a supus pe atenieni, nu cu Evanghelia, nu cu proorocii, ci cu inscripÅ£ia de pe altar? Să nu treci dar nici tu, iubite, cu nepăsare pe lângă inscripÅ£iile, pe lângă titlurile dumnezeieÅŸtilor cuvinte! De eÅŸti atent, de eÅŸti cu mintea trează, poÅ£i găsi ceva de folos ÅŸi în cărÅ£i străine. Dar dacă te trândăveÅŸti ÅŸi caÅŸti, nici din dumnezeieÅŸtile Scripturi nu scoÅ£i câştig. După cum cel care ÅŸtie să câştige, câştigă de oriunde, tot aÅŸa cel ce nu ÅŸtie, chiar de-ar găsi comoară, pleacă tot cu mâna goală. VreÅ£i să vă vorbesc despre alte cuvinte, la fel cu acestea, rostite de un altul cu alt gând, dar a căror putere evanghelistul a mutat-o de partea sa? FiÅ£i dar cu mare luare-aminte, ca să vedeÅ£i că ÅŸi evanghelistul a robit gândul aceluia spre ascultarea lui Hristos; ca să vedeÅ£i că, dacă putem robi cele străine pentru câştigul nostru, apoi cu mult mai mult vom câştiga ÅŸi vom folosi din ale noastre. Caiafa era arhiereu al anului aceluia . Åži asta făcea parte din păcatele iudeilor. Se ruÅŸinau de vrednicia preoÅ£ească; arhieria ajunsese să se poată cumpăra ÅŸi vinde. Mai înainte însă nu era aÅŸa, ci numai moartea punea capăt preoÅ£iei arhiereului; pe vremea lui Caiafa însă, părăseau arhieria ÅŸi arhiereii în viaţă. Arhiereu dar al anului aceluia fiind Caiafa, a înarmat pe iudei împotriva lui Hristos ÅŸi a spus că “trebuie să moară Hristos”. Nu-I găsea nicio vină, dar îl rodea invidia. AÅŸa e pizma. Astfel de răsplătiri dă pentru binefaceri. De acea, ca să arate pricina uneltirii împotriva lui Hristos, a spus: Mai de folos este să moară un om pentru popor, ÅŸi să nu piară tot neamul . Uită-te acum cum a trecut de partea noastră puterea cuvintelor acestora! Ca să cunoÅŸti că, într-adevăr, cuvintele au fost ale preotului, dar înÅ£elesul lor a putut fi duhovnicesc. Mai de folos este să moară un om pentru popor, ÅŸi să nu piară tot neamul. Dar pe aceasta n-a zis-o de la sine, spune evanghelistul, ci pentru că era arhiereu al anului aceluia, a profeÅ£it că avea să moară Iisus nu numai pentru iudei, ci pentru tot neamul . De aceea a ÅŸi spus: Mai de folos este să moară un om pentru popor, ÅŸi să nu piară tot neamul. Ai văzut cum puterea lui Dumnezeu sileÅŸte limba duÅŸmanilor să grăiască adevărul?
5. Dacă Å£ineÅ£i minte ce v-am spus, sunt îndestulătoare acestea ca să nu treceÅ£i cu nepăsare pe lângă titlurile dumnezeieÅŸtilor Scripturi. AÅŸ fi dorit să vă spun ÅŸi cine a scris cartea Faptele Apostolilor, când a scris-o ÅŸi pentru ce a scris-o. Dar deocamdată să le Å£inem minte pe cele ce le-am spus. Despre celelalte voi vorbi mâine, de va voi Domnul. Acum vreau să-mi îndrept cuvântul către cei nou-luminaÅ£i. Numesc nou-luminaÅ£i nu numai pe cei botezaÅ£i acum două sau trei zile, nici numai pe cei botezaÅ£i acum zece zile, ci chiar pe cei botezaÅ£i acum un an ÅŸi mai mult de un an. Åži aceÅŸtia trebuie numiÅ£i aÅŸa! Dacă avem mare grijă de sufletul nostru, putem fi nou-luminaÅ£i ÅŸi după zece ani. Dacă păstrăm tinereÅ£ea pe care ne-a dat-o botezul. Nu timpul arată pe cel nou-luminat, ci viaÅ£a cea curată. Cel care-i fără luare-aminte poate pierde vrednicia numelui ÅŸi după două zile. Åži vă voi da o pildă despre unul ca acesta, cum un nou-luminat a pierdut îndată, după două zile, ÅŸi harul, ÅŸi cinstea de nou-luminat. Vă spun pilda aceasta pentru ca, văzând căderea, să vă-ntăriÅ£i mântuirea. Trebuie să vă îndreptaÅ£i ÅŸi să vă vindecaÅ£i nu numai privind la cei ce stau, ci ÅŸi la cei ce cad. Simon Magul, spune Scriptura, a crezut ÅŸi, după ce s-a botezat, stătea pe lângă Filip ÅŸi privea minunile . Dar, după puÅ£ine zile, s-a reîntors la răutatea lui ÅŸi a vrut sa cumpere cu bani harul facerii de minuni . Åži ce-i zice Petru celui nou-luminat?: ÃŽntru amărăciunea fierii ÅŸi legătura nedreptăţii te văd că eÅŸti . De aceea roagă-te Domnului, doar Å£i se va ierta cugetul inimii tale!  Nici nu intrase în arena de luptă, ÅŸi a ÅŸi căzut îndată, cu o cădere fără de iertare. După cum este cu putinţă să cazi după două zile ÅŸi să pierzi ÅŸi numele de nou-luminat, ÅŸi harul, tot aÅŸa este cu putinţă să păstrezi acest strălucit ÅŸi sfânt nume ÅŸi har ÅŸi după zece ani, ÅŸi după douăzeci de ani, ÅŸi chiar până în cea din urmă zi. Martor al acesteia e Pavel apostolul, care la bătrâneÅ£e strălucea ÅŸi mai mult. Că tinereÅ£ea aceasta nu Å£ine de fire, ci suntem stăpâni ÅŸi pe o voinţă, ÅŸi pe alta, adică în puterea noastră stă ÅŸi să îmbătrânim, ÅŸi să rămânem tineri. ÃŽn ce priveÅŸte trupul, oricât te-ai strădui, oricât te-ai nevoi ca să nu-Å£i prăpădeÅŸti trupul, de ai face să stea mereu în casă, de nu 1-ai pune la munci ÅŸi la necontenite osteneli, negreÅŸit, potrivit legilor firii, chiar ÅŸi aÅŸa îl va cuprinde bătrâneÅ£ea. Dar cu sufletul nu se întâmplă aÅŸa; ci, dacă nu Å£i-1 ponoseÅŸti, dacă nu-1 amesteci cu grijile lumeÅŸti ÅŸi pământeÅŸti, rămâne mereu curat, păstrându-ÅŸi tinereÅ£ea lui. Nu vedeÅ£i stelele care sunt pe cer? Ne strălucesc de ÅŸase mii de ani, ÅŸi niciuna din ele n-a ajuns mai întunecoasă. Deci dacă acolo unde e materie rămâne lumina aÅŸa de strălucită, cum să nu rămână cu mult mai multă lumină acolo unde e voinţă, cum să nu strălucească aÅŸa cum a strălucit dintru început? Dar, mai bine spus, dacă voim, nu va rămâne numai aÅŸa, ci va ajunge chiar mai strălucitoare, să se ia chiar la întrecere cu raza de soare. Vrei să afli cum poÅ£i fi nou-luminat după ani ÅŸi ani? Ascultă ce le spune Pavel celor luminaÅ£i cu multă vreme înainte: …între care străluciÅ£i ca niÅŸte luminători în lume, Å£inând cuvântul vieÅ£ii spre lauda mea . AÅ£i lepădat haina cea veche, cea zdrenÅ£uită, v-aÅ£i uns cu mirul cel duhovnicesc, toÅ£i aÅ£i ajuns slobozi, nimeni dar să nu mai intre în robia celui rău! ViaÅ£a e luptă ÅŸi război. Iar robului nu-i este îngăduit să lupte în arenă, nici slugii, pe câmpul de bătaie. De e prins că-i rob, e pedepsit ÅŸi scos dintre ostaÅŸi. Legea aceasta are putere nu numai în oÅŸtire, ci ÅŸi în întrecerile olimpice. După ce concurenÅ£ii olimpici sunt Å£inuÅ£i în oraÅŸ treizeci de zile, sunt plimbaÅ£i în arena de la marginea oraÅŸului ÅŸi, în faÅ£a întregii lumi, crainicul strigă pentru fiecare: “Are cineva de adus vreo vină împotriva lui?”, ca să îndepărteze de la el bănuiala că ar putea fi rob, ÅŸi să-1 poată face astfel să intre la lupte. Dacă diavolul nu primeÅŸte robi la luptele lui, cum îndrăzneÅŸti tu, rob păcatului fiind, să intri la lupta lui Hristos? Acolo crainicul strigă: “Are cineva de adus vreo vină împotriva lui?” Aici Hristos nu spune aÅŸa, ci, chiar dacă toÅ£i te-ar acuza înainte de botez, Hristos îţi spune: “Eu te primesc, te scap de robie! Te fac liber ÅŸi te duc la lupte!” Ai văzut iubirea de oameni a Celui Ce stă în fruntea luptelor? Nu-Å£i cere socoteală pentru ce-ai fost înainte, ci pentru ceea ce eÅŸti după aceea! Când erai rob, aveai mulÅ£ime de acuzatori: conÅŸtiinÅ£a, păcatele, demonii toÅ£i. “Nimeni dintre aceia, îţi spune Hristos, nu M-a pornit împotriva ta, nici nu te-am socotit nevrednic de luptele Mele! Te-am primit la lupte nu pentru vrednicia ta, ci pentru bunătatea Mea! Rămâi dar în arenă, luptă, de-ar fi să alergi, să te lupÅ£i cu pumnii sau să te iei la trântă. Luptă în văzul tuturora; nu lupta de mântuială, nici la întâmplare!” Ascultă ce a făcut Pavel: îndată ce-a ieÅŸit din ape, îndată după botez, Pavel a luptat, a predicat că Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Din cea dintâi zi a închis gura iudeilor . Spui că nu poÅ£i să predici, că n-ai cuvânt de învăţătură? ÃŽnvaţă prin faptele ÅŸi vieÅ£uirea ta, cu lumina faptelor! AÅŸa să lumineze, spune Hristos, lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre cele bune ÅŸi să-L slăvească pe Tatăl vostru Cel ceresc!
Spui că nu poÅ£i astupa gura iudeilor prin cuvânt? Fă-i cu viaÅ£a ta să-ÅŸi închidă gura! Fă-i ÅŸi pe păgâni să se tulbure prin schimbarea ta! Când vor vedea că tu, cel de mai înainte, desfrânatul, răul, trândavul, stricatul, te-ai schimbat deodată ÅŸi, o dată cu schimbarea cea din har, arăţi că Å£i-ai schimbat ÅŸi viaÅ£a, nu vor rămâne oare uimiÅ£i iudeii ÅŸi păgânii, nu se vor întreba ÅŸi ei cum se întrebau iudeii despre orb: Nu este acesta cel ce ÅŸedea ÅŸi cerÅŸea?… Unii ziceau: EI este. AlÅ£ii ziceau: Nu…  ? Cuvintele acestea sunt cuvinte de oameni uimiÅ£i, care se îndoiesc de ceea ce ÅŸtiu, care nu-s statornici în ei înÅŸiÅŸi, care nu dau crezare cugetului lor ÅŸi nici ochilor lor.
Acela a lepădat orbirea trupească, tu ai lepădat orbirea sufletească. Acela a văzut soarele acesta, tu uită-te la Soarele dreptăţii. Ai cunoscut pe Stăpânul. Fă dar fapte vrednice de cunoaşterea aceasta, ca să dobândeşti şi împărăţia cerurilor, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slavă, cinste, putere, împreună cu Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.