Omilia 4

Cateheza aceluiaÅŸi către neofiÅ£i ÅŸi tâlcuire la cuvântul Apostolului că „dacă cineva e în Hristos este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată, toate sunt noi” [II Cor 5, 17]

1. Mai strălucitoare văd azi adunarea noastră decât de obicei. Şi Biserica se veseleşte de propriii Săi copii. Căci precum o mamă iubitoare, văzându-şi copiii roată în jurul ei, se bucură, şi saltă, şi se înalţă întru desfătare, în acelaşi fel şi Maica aceasta duhovnicească, privind copiii ei, îşi surâde şi Se veseleşte văzându-Se pe Sine ogor mănos, vălurit cu aceste spice duhovniceşti. Uită-mi-te, iubite, la covârşirea harului! Căci iată, într-o singură noapte, câţi prunci a născut această Maică duhovnicească! Şi să nu te minunezi! Căci astfel de naşteri duhovniceşti nu au nevoie de vremi şi soroace.

2. Hai dar şi noi să ne veselim şi să fim părtaşi bucuriei Sale! Căci dacă pentru un păcătos ce se pocăieşte bucurie se face în cer, cu cât mai mult nu se cuvine la atâta mulţime să săltăm, şi să ne bucurăm, şi să slăvim pe iubitorul de oameni Dumnezeu pentru netâlcuitul Lui dar? Căci cu adevărat covârşeşte tot cuvântul mărimea darurilor dumnezeieşti. Ce minte, ce înţelegere, ce gând poate să cuprindă covârşitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu şi măreţiile negrăitelor daruri ce le-a dat firii omeneşti?!

3. Căci cei ce erau ieri ÅŸi alaltăieri robi ai păcatului ÅŸi lipsiÅ£i de toată îndrăzneala, supuÅŸi tiraniei diavolului, adunaÅ£i ÅŸi încarceruiÅ£i ca niÅŸte prizonieri, iată, azi au fost primiÅ£i în rânduiala fiilor. Lepădând povara păcatelor ÅŸi îmbrăcând haina împărătească, se iau la întrecere cu însăşi strălucirea cerului ÅŸi, împrăştiind lumină mai strălucitoare decât a acelor stele, orbesc privirile celor ce se uită la ei. Căci acelea apar doar în noapte, dar ziua nu se mai arată. Acestea însă ÅŸi noaptea ÅŸi ziua strălucesc la fel, căci sunt stele duhovniceÅŸti, ÅŸi cu însăşi lumina soarelui se întrec; ba mai mult, îl depăşesc cu totul. Chiar dacă Stăpânul Hristos S-a folosit de această icoană ca să arate strălucirea drepÅ£ilor în veacul ce va să fie, zicând: „Atunci drepÅ£ii vor străluci precum soarele” [Mt 13, 43], totuÅŸi a spus-o nu fiindcă vor străluci numai atât, ci fiindcă nu a găsit altă pildă sensibilă mai grăitoare decât aceasta. Åži de aceea a asemănat cu această icoană moÅŸtenirea drepÅ£ilor (2).

4. AÅŸadar ÅŸi noi să-i îmbrăţişăm pe aceÅŸtia ce au putere să lumineze mai mult decât stelele, pe cei ce se întrec în strălucire cu razele soarelui. Åži nu doar cu mâinile acestea trupeÅŸti să-i îmbrăţişăm, ci să ne arătăm dragostea pentru ei prin îndemnuri duhovniceÅŸti, să-i rugăm să ia aminte la covârÅŸitoarea mărinimie a Stăpânului ÅŸi să fie vrednici de sclipirea hainei pe care au îmbrăcat-o. „Câţi – zice apostolul – în Hristos v-aÅ£i botezat, în Hristos v-aÅ£i îmbrăcat” [Gal 3, 27]. AÅŸa să le făptuiÅ£i ÅŸi să le tocmiÅ£i de acum încolo toate, ca unii care Il aveÅ£i locuind în voi pe Hristos, Făcătorul tuturor ÅŸi Stăpânul firii noastre. Iar când vorbesc de Hristos, înÅ£eleg ÅŸi pe Tatăl ÅŸi pe Duhul Sfânt. Căci InsuÅŸi ne-a făgăduit, zicând: „dacă Mă iubeÅŸte cineva ÅŸi va păzi poruncile Mele, Eu ÅŸi Tatăl vom veni ÅŸi ne vom face sălaÅŸ la el” [In 14, 23].

5. Un astfel de om, chiar dacă va păşi pe pământ, va fi precum cel ce viază în cer: cugetă cele de sus, vede (3) cele de sus, nu se mai înfricoşează de uneltirile potrivnice ale vicleanului diavol. Când vede diavolul asemenea schimbare, că cei ce erau mai înainte sub stăpânirea lui au fost ridicaţi la atâta înălţime şi au fost învredniciţi de atâta iubire de oameni din partea Stăpânului, vădindu-şi, spre propria-i ocară, neputinţa, nici nu îndrăzneşte să-i privească în faţă. Căci nu suferă valurile de lumină ce se revarsă cu strălucire de pe faţa lor, ci este orbit de lucire şi se întoarce îndărăt.

6. Dar voi, proaspeţi oşteni ai lui Hristos, care azi aţi fost înscrişi în ceruri, care aţi fost chemaţi la acest praznic duhov¬nicesc şi urmează să vă bucuraţi de masa împărătească, voi arătaţi zel pe măsura măreţiei darurilor, ca şi mai mare har să atrageţi de sus. Căci iubitor de oameni fiind Stăpânul nostru, văzând că pentru cele încredinţate vouă aţi avut o dispoziţie binevoitoare şi bine aţi păzit mulţimea darurilor, vă va revărsa cu prisosinţă har şi, chiar dacă Îi oferim ceva neînsemnat, El ne va cinsti cu mari daruri.

7. Pavel, dascălul lumii, care mai înainte prigonise Biserica şi care pretutindeni hăituia şi târa bărbaţii şi femeile, care învălmăşea şi tulbura toate prin multa-i nebunie, chiar el, s-a bucurat de iubirea de oameni a Stăpânului. Şi, luminat fiind de lumina cea înţelegătoare, a lepădat întunericul înşelăciunii şi a fost condus către adevăr şi a spălat prin botez toate păcatele dinainte. Şi neavând nimic favorabil sieşi4, cel ce înainte râvnea întru toate pentru cele ale iudeilor şi răvăşea Biserica, deîndată i-a pus în încurcătură pe iudeii din Damasc, vestind că Răstignitul este Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

8. Ai văzut dispoziţie binevoitoare?! Ai văzut, din chiar faptele sale, cum ne arată că şi pe cele de mai înainte le-a făcut din neştiinţă? Ai văzut cum prin însăşi proba faptelor ne-a învăţat că pe drept a fost învrednicit de iubirea de oameni cea de sus şi a fost condus pe calea adevărului? Căci bunul Dumnezeu văzând sufletul cu bună dispoziţie, dar aflat în rătăcire din pricina neştiinţei, nu-l trece cu vederea, nici nu-l lasă îndelung fără purtarea Sa de grijă, ci face din partea Sa totul şi nu lasă la o parte nimic din cele ce au legătură (5) cu mântuirea noastră. Numai noi să ne pregătim în chip vrednic spre a atrage prisositorul har de sus, după cum a făcut şi fericitul apostol.

9. Fiindcă cele pe care le-a făptuit mai înainte, pe toate le-a lucrat din neÅŸtiinţă, socotind că astfel răzbună cu râvnă Legea ÅŸi fiind pentru toÅ£i pricină de agitaÅ£ie ÅŸi tulburare. Dar aflând de la ÃŽnsuÅŸi Dătătorul Legii că merge pe un drum potrivnic ÅŸi nu simte6 că se abate spre locuri accidentate, nu s-a trufit, nici s-a înălÅ£at, ci pe dată – pentru că i-a strălucit lumina cea înÅ£elegătoare – lepădând toată rătăcirea, s-a făcut crainic al Adevărului. Iar pe cei pentru care a primit scrisori din partea arhiereilor, pe aceia a vrut cei dintâi să-i ducă pe calea dreptei credinÅ£e, după cum însuÅŸi a ÅŸi spus mulÅ£imii iudeilor: „Şi arhiereul mărturiseÅŸte în favoarea mea, ÅŸi tot sfatul bătrânilor, că primind scrisori de la ei am mers la preoÅ£ii din Damasc, ca ÅŸi pe cei ce erau acolo să-i duc legaÅ£i la Ierusalim” [Fapte 22, 5].

10. L-ai văzut pe apostol, asemenea unui leu turbat, alergând pretutindeni7? PriveÅŸte-l iarăşi schimbându-se cu totul într-un miel blând: cel ce mai înainte îi lega ÅŸi îi arunca în temniţă, îi hăituia ÅŸi prigonea pe toÅ£i cei ce credeau în Hristos, dintr-o dată, pentru Hristos, este coborât într-un coÅŸ peste ziduri ca să scape de uneltirile iudeilor [Fapte 9, 25]; altă dată este trimis noaptea la Cezareea ÅŸi de acolo la Tars ca să nu fie sfârtecat de furia iudeilor [Fapte 9,30]. Ai văzut, iubite, câtă schimbare? Ai văzut ce transformare? Ai văzut cum, împărtăşindu-se de mărinimia de sus, cu generozitate a adus partea sa (8): râvna, căldura [inimii], credinÅ£a, bărbăţia, răbdarea, cugetarea la cele de sus, voinÅ£a neabătută. De aceea a ÅŸi fost învrednicit de mai mult ajutor (9) de sus ÅŸi scrie zicând: „Am ostenit mai mult decât ei toÅ£i, dar nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este împreună cu mine” [I Cor 15,10].

11. Pe acesta dar, vă rog, să-l imităm ÅŸi noi cei ce am fost învredniciÅ£i să venim acum sub jugul lui Hristos ÅŸi să ne bucurăm de înfiere. ArătaÅ£i chiar de la început multă căldură ÅŸi credinţă în Hristos, ca să atrageÅ£i cu putere mai mult har de sus, ca să faceÅ£i mai strălucitoare haina încredinÅ£ată vouă ÅŸi să vă bucuraÅ£i de generoasa bunăvoinţă a Stăpânului. Căci dacă pe cei care nu au lucrat nimic bun, ba au mai avut ÅŸi atâta povară de păcate, i-a învrednicit de atâtea daruri, urmându-ÅŸi iubirea de oameni – căci nu i-a eliberat doar de păcate ÅŸi le-a dăruit dreptatea, ci ÅŸi sfinÅ£i i-a făcut ÅŸi fii – dacă, prin urmare, mai dinainte le-a dat atâtea, voi, dacă – după atâtea daruri – doriÅ£i cu râvnă să aduceÅ£i ceva din parte-vă ÅŸi împreună cu paza celor deja încredinÅ£ate vouă arătaÅ£i ÅŸi o vieÅ£uire foarte atentă, cum oare nu veÅ£i fi învredniciÅ£i iarăşi de o ÅŸi mai mare cinste [din partea Lui]?

12. L-aÅ£i ascultat astăzi pe fericitul Pavel, cel ce a condus Biserica spre Mirele Ei, scriind ÅŸi grăind: „încât dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă” [II Cor 5, 17]10. Dar ca să nu credem că despre această zidire sensibilă s-a vorbit, a adăugat „dacă cineva este în Hristos”, învăţându-ne că, dacă cineva îşi schimbă viaÅ£a conform credinÅ£ei în Hristos, devine „zidire nouă”. Căci, spune-mi, ce mare folos este a vedea un cer nou ÅŸi celelalte părÅ£i ale zidirii [tot noi], faţă de mărimea câştigului de a vedea un om ce s-a schimbat de la răutate la virtute ÅŸi a trecut din rătăcire la adevăr? Acest fapt l-a numit fericitul „zidire nouă” ÅŸi de aceea a ÅŸi continuat îndată: „cele vechi au trecut, iată, toate sunt noi”, arătând nu numai că au dezbrăcat prin credinÅ£a în Hristos, precum o haină veche, povara păcatelor, ci ÅŸi că au îmbrăcat veÅŸmântul cel nou, strălucitor ÅŸi împărătesc, ei care au fost eliberaÅ£i de rătăcire ÅŸi strălucesc în lumina dreptăţii. Pentru aceea a zis: „dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”.

13. Cel ce alaltăieri petrecea în desfătări şi lăcomie, îmbrăţişează cu totul înfrânarea şi simplitatea modului de vieţuire? Cum nu sunt noi şi minunate toate, când neînfrânatul de mai înainte, ce-şi cheltuia viaţa aceasta în plăceri, dintr-o dată se ridică mai presus de patimi şi precum unul ce nu mai are trup aşa aleargă după întreaga-înţelepciune şi curăţie?

14. Ai văzut cum zidire nouă cu adevărat este ceea ce s-a întâmplat? Căci pătrunzând harul lui Dumnezeu, a replăsmuit ÅŸi a schimbat sufletele: altele le face din cum au fost nu preschim-bându-le fiinÅ£a, ci primenind voinÅ£a liberă ÅŸi nelăsând mai departe ca ochii minÅ£ii să aibă, ca ÅŸi criteriu, o prejudecată” contradictorie faţă de lucruri (12), ci, curăţind albeaÅ£a ochiilor, le-a dat să vadă cu claritate (13) atât urâţenia ÅŸi diformitatea răutăţii, cât ÅŸi marea frumuseÅ£e ÅŸi strălucire a virtuÅ£ii.

15. Ai văzut cum Stăpânul face zi de zi o nouă creaţie? Cine, spune-mi, a crezut [vreodată] că cel ce-şi pierdea adeseori întreaga existenţă în plăcerile vieţii (14), închinându-se pietrelor şi lemnelor şi socotindu-le pe acestea dumnezei, s-a suit cu totul la atâta înălţime a virtuţii şi a dispreţuit şi batjocorit pe toate acelea: pietrele le-a văzut ca pietre, lemnele, ca lemne, iar Făcătorului tuturor I s-a închinat şi L-a cinstit prin credinţă mai mult decât pe toate cele din viaţa aceasta.

16. Ai văzut cum credinÅ£a în Hristos ÅŸi urcuÅŸul spre virtute sunt numite „zidire nouă”? Să luăm aminte, vă rog , ÅŸi noi, cei ce am fost iniÅ£iaÅ£i mai demult ÅŸi voi, care v-aÅ£i bucurat acum de cinstea Stăpânului (15), la îndemnul apostolic care zice: „cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”. Uitând deci de toate cele de mai înainte, să ducem o viaţă nouă, schimbându-ne obiceiurile trupeÅŸti (16) ÅŸi, cugetând la vrednicia Celui Ce locuieÅŸte întru noi, să grăim ÅŸi să facem toate conform Lui.

17. Oamenii care au primit funcţii lumeşti poartă pe haină întipărirea însemnelor împărăteşti şi de aceea sunt cinstiţi înaintea tuturor. Ei s-ar ruşina să facă ceva ce ar fi nevrednic de acea haină cu însemne împărăteşti. Iar dacă unii îi atacă, au mulţi [în jurul lor] care să intervină; dacă alţii ar vrea să le facă rău, au deplină asigurare din partea hainei că nu păţesc ceva neplăcut. Aşadar, cu mult mai mult, cei care nu pe haină, ci în suflet au locuind pe Însuşi Hristos şi pe Tatăl Lui şi pe Duhul Sfânt, ar avea multă siguranţă dacă ar fi drepţi, arătând în toate, prin stricteţea (17) şi grija modului de vieţuire, că poartă chipul Impăratului!(18)

18. Căci precum aceia, când prezintă însemnele împărăteşti, sunt recunoscuţi de toţi [ca slujbaşi ai împăratului], tot aşa şi noi, cei ce L-am îmbrăcat o dată pe Hristos şi am fost învredniciţi de a-L avea înlăuntru, dacă am vrea, am putea printr-un mod de vieţuire atent, chiar tăcând, să scoatem la iveală puterea (19) Celui Ce locuieşte în noi. Şi după cum hainele voastre de acum şi strălucirea veşmintelor iau ochii tuturor (20), tot aşa, dacă aţi vrea, aţi putea în toată vremea, prin vieţuirea după Dumnezeu, să sporiţi mai mult decât acum strălucirea hainei împărăteşti şi, prin multa râvnă, să-i atrageţi pe toţi care vă privesc spre un zel asemănător şi spre a-L slăvi pe Stăpân.

19. Căci de aceea ÅŸi Hristos zicea: „Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” [Mt 5, 16]. Ai văzut cum îndeamnă să lumineze lumina din noi nu prin haine, ci prin fapte? Spunând „să lumineze lumina voastră”, a adăugat „ca să vadă faptele voastre bune”. Această lumină nu se referă la simÅ£urile trupeÅŸti (21), ci luminează ÅŸi sufletele ÅŸi mintea celor ce privesc ÅŸi risipeÅŸte întunericul răutăţii, atrăgându-i către propria lor iluminare ÅŸi spre imitarea virtuÅ£ii pe cei care au parte de ea.

20. „Să lumineze – zice – lumina voastră înaintea oamenilor.” Bine a zis „înaintea oamenilor”. Atât de puternică să fie lumina voastră încât nu numai pe voi să vă lumineze, ci să strălucească ÅŸi înaintea oamenilor, care au nevoie de călăuzirea ei. După cum lumina aceasta sensibilă alungă întunericul ÅŸi îi ajută să umble drept pe cei ce călătoresc, aÅŸa ÅŸi lumina înÅ£elegătoare ce vine, dintr-o vieÅ£uire înaltă, celor ce au ochii minÅ£ii înceÅ£oÅŸaÅ£i de întu¬nericul înÅŸelăciunii ÅŸi nu pot să vadă cu limpezime, le arată drumul virtuÅ£ii ÅŸi le curăţă albeaÅ£a ochilor minÅ£ii, apoi îi conduce pe drumul drept ÅŸi îi ajută să umble pe calea virtuÅ£ii.

21. „Ca să vadă faptele voastre cele bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri.” Adică: virtutea voastră, ÅŸi stricteÅ£ea vieÅ£uirii, ÅŸi dreapta săvârÅŸire a faptelor bune să stârnească pe cei ce privesc spre slăvirea Stăpânului tuturor. Prin urmare, vă rog, fiecare dintre voi să se preocupe a trăi cu atât seriozitate, încât toÅ£i care vă văd să-L vorbească de bine pe Stăpân.

22. De aceea ÅŸi fericitul acesta, următorul lui Hristos, dascălul înaltei vieÅ£uiri, care se avântă peste tot ÅŸi face orice spre mântuirea oamenilor, a scris spunând: „Dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă. Cele vechi au trecut, iată toate sunt noi”. Åži aceasta ca ÅŸi cum ne-ar îndemna: Leapădă haina cea veche! Ia-o pe cea nouă care are atâta strălucire că întrece înseÅŸi razele soarelui. Ia aminte să păstrezi frumuseÅ£ea hainei întru aceeaÅŸi strălucire. Căci atâta vreme cât acel rău demon ÅŸi duÅŸman al mântuirii noastre vede haina cea duhovnicească asemeni unui fulger, nu îndrăzneÅŸte nici măcar să stea aproape, atât se înspăimântă de strălucirea ei. Căci îi orbeÅŸte ochii fulgerul ce ţâşneÅŸte din ea.

23. De aceea, vă rog, chiar de la început să arătăm căldură în luptă ÅŸi strălucire orbitoare, pururea făcând mai strălucitoare ÅŸi mai luminoasă frumuseÅ£ea acestei haine. Åži nici un cuvânt să nu iasă în zadar, ci mai întâi să veghem dacă aduce ceva folositor ÅŸi dacă poate zidi pe cei ce ascultă. Dar chiar ÅŸi atunci cu multă frică să grăim – ca ÅŸi cum cineva ar sta de faţă ÅŸi le-ar scrie -aducându-ne aminte de spusa Domnului: „Zic vouă că pentru tot cuvântul nelucrător pe care îl vor grăi, oamenii vor da seama de raÅ£iunea (22) lui în ziua judecăţii” [Mt 12, 36].

24. Să nu fie din parte-vă nici o discuţie lumească, nefolositoare şi fără nici un câştig [duhovnicesc]. Căci noi am ales o vieţuire nouă şi se cuvine să urmăm acestei vieţuiri cu fapta, ca să nu devenim nevrednici de ea (23). Nu vedeţi cum în cazul funcţiilor lumeşti, cei ce se preocupă să ajungă în Senat sunt opriţi de legile omeneşti ca să făptuiască unele din cele care sunt cu totul îngăduite celorlalţi oameni? În acelaşi fel şi noi, cei acum iniţiaţi, cât şi cei ce ne-am învrednicit mai demult de acest har, ar trebui să fim drepţi. Căci suntem membri ai senatului duhovnicesc şi nu ne sunt îngăduite aceleaşi [comportări] ca şi celorlalţi. Ci să arătăm şi scumpătatea vorbei şi curăţia minţii; să ne educăm fiecare mădular (24) al nostru ca să nu facă nici o faptă care nu ar aduce mult câştig sufletului.

25. Oare ce vreau să zic? Să ne ostenim limba numai spre cântări de laudă, spre slavoslovire, spre citirea dumnezeieÅŸtilor cuvinte ÅŸi spre convorbiri duhovniceÅŸti! Căci zice: „[GrăiÅ£i] dacă aveÅ£i cuvânt bun spre zidire, că să dea har celor ce ascultă. Åži nu întristaÅ£i Duhul lui Dumnezeu întru Care aÅ£i fost pecetluiÅ£i” [Ef 4,29]. VedeÅ£i că a nu respecta acestea duce la întristarea Sfântului Duh? De aceea, vă rog, să râvnim să nu facem ceva ce întrisează Sfântul Duh, ci dacă trebuie să mergem în oraÅŸ să nu ne ducem la adunările vătămătoare ori la întâlnirile nefolositoare ÅŸi pline de flecăreli. Să nu avem nimic mai de cinste decât Biserica ÅŸi casele de rugăciune (26) ÅŸi întâlnirile cu discuÅ£ii duhovniceÅŸti.

26. Åži fiecare lucru făcut de noi să fie cu multă bună cuviinţă. Căci zice: „îmbrăcămintea (27) bărbatului ÅŸi râsul dinÅ£ilor ÅŸi umble¬tul piciorului arată cine este” [Is. Åžir. 19,27]. Căci icoana stării sufleteÅŸti este privirea senină a ochilor (28) ÅŸi miÅŸcarea mădularelor arată în special frumuseÅ£ea ei. Iar dacă ne plimbăm prin centru, mersul nostru să fie atât de liniÅŸtit ÅŸi aÅŸezat încât să-i uimească pe cei cu care ne întâlnim. Dar nici ochii să nu fie curioÅŸi, nici picioarele să nu păşească cu neorânduială, iar limba să grăiască cu pace ÅŸi blândeÅ£e. ÃŽntr-un cuvânt, toate cele din afară să exprime frumuseÅ£ea lăuntrică a sufletului. Să trăim de acum schimbat ÅŸi neobiÅŸnuit, fiindcă noi ÅŸi neobiÅŸnuite sunt cele se s-au întâmplat cu noi, după cum ÅŸi fericitul Pavel arată, zicând: „Dacă cineva este în Hristos, este zidire nouă”.

27. Åži ca să vezi că noi ÅŸi minunate sunt cele dăruite nouă, iată: cei ce mai înainte eram mai lipsiÅ£i de preÅ£ decât lutul ÅŸi ţărâna, curăţiÅ£i fiind, am devenit mai strălucitori decât aurul ÅŸi am câştigat cerul în locul pământului. De aceea ÅŸi toate cele dăruite nouă sunt duhovniceÅŸti. Căci ÅŸi haina noastră este duhovnicească, ÅŸi hrana, ÅŸi băutura. Ar mai trebui ca ÅŸi faptele ÅŸi orice îndeletnicire să fie duhovniceÅŸti. Căci acestea sunt roadă Duhului, după cum ÅŸi Pavel zice: „Iar roadă Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, facerea de bine, bunătatea, credinÅ£a, blândeÅ£ea, înfrânarea. ÃŽmpotriva unora ca acestea nu este lege” [Gal 5, 22-23]. Åži bine a zis ceea ce a zis. Căci mai presus de lege sunt cei ce practică virtutea ÅŸi ei nu se supun legii: „nu pentru cel drept s-a pus legea” [I Tim 1,9].

28. Åži după ce a vorbit despre roada Duhului, a continuat: „Iar cei ai lui Hristos ÅŸi-au răstignit trupul dimpreună cu patimile ÅŸi cu poftele” [Gal 5, 23]. Ca ÅŸi cum ar zice: nu au mai lăsat să se facă în el lucrarea răutăţii ÅŸi l-au statornicit să fie nelucrător [faţă de rău]. Åži atât l-au războit, încât l-au ridicat mai presus de patimi ÅŸi de pofte. Acesta este înÅ£elesul lui „şi-au răstignit” (29). Căci după cum cel pironit pe cruce ÅŸi străpuns de acele cuie, fiind sfâşiat de dureri ÅŸi îmboldit din toate părÅ£ile, nu mai poate fi supărat de poftele trupeÅŸti ÅŸi sunt alungate de la el toate patimile ÅŸi orice poftă rea – durerea fiind mai aprinsă decât acele patimi – în acelaÅŸi mod ÅŸi cei ce s-au oferit pe sine lui Hristos s-au pironit asemenea Lui ÅŸi au dispreÅ£uit sila trupului, încât s-au răstignit pe ei înÅŸiÅŸi împreună cu patimile ÅŸi cu poftele.

29. Iar noi, fiind ai lui Hristos, şi îmbrăcându-L, şi fiind învred¬niciţi de hrana şi băutura Lui cea duhovnicească, aşa să trăim, încât să nu avem nimic comun cu lucrurile lumii acesteia. Căci ne-am înscris în altă cetate, în Ierusalimul cel de sus. De aceea, vă rog, să arătăm fapte vrednice de acea cetate, ca şi prin cele care ne fac virtuoşi şi prin cele prin care îi stârnim pe alţii să-L slăvească, pe Stăpân, să atragem multă bunăvoinţă de sus. Fiindcă atunci când Stăpânul nostru este slăvit (30), ne revarsă cu multă generozitate darurile. Căci primind El dispoziţia noastră binevoitoare, ştie că nu dă binefacerile Sale unor nerecunoscători şi răuvoitori.

30. Ştiu că am lungit cuvântul. Dar iertaţi-mă! Căci multa noastră dragoste (31) părintească pentru voi ne-a tras să întindem învăţătura. Căci văzând bogăţia voastră duhovnicească şi ştiind turbarea răului diavol şi că acum mai ales aveţi nevoie de multă siguranţă şi pază, de aceea v-am dat aceste îndemnuri: ca în fiecare zi să fiţi treji şi deşteptaţi, priveghind şi păzind neîncetat comoara voastră duhovnicească, aşa ca vrăjmaşul mântuirii noastre să nu poată găsi nici o intrare [pe unde să se strecoare].

31 . Legămintele pe care le-aÅ£i făcut cu Stăpânul, scriindu-le nu cu cerneală ÅŸi hârtie, ci prin credinţă ÅŸi mărturisire, să le păziÅ£i statornice ÅŸi necălcate, silindu-vă să rămâneÅ£i tot timpul vieÅ£ii în aceeaÅŸi strălucire. Căci este cu putinţă – doar dacă vrem să aducem ÅŸi noi neîncetat din partea noastră ceva – nu numai să rămânem întru aceeaÅŸi strălucire, ci ÅŸi mai strălucitoare să facem aceste haine duhovniceÅŸti. Fiindcă ÅŸi Pavel, după botez, o dată cu trecerea timpului, mult mai luminos ÅŸi strălucitor devenea, harul înflorind ÅŸi mai mult în el.

32. Aşadar, şi noi să ne silim să veghem zi de zi, ca nu cumva strălucirea hainei noastre să primească vreo pată sau murdărie, ci să fim foarte atenţi până şi în lucrurile socotite mărunte, ca să putem fugi de păcatele mari. Căci dacă începem să le dispreţuim pe unele, socotind că nu au importanţă, puţin câte puţin, mergând pe acest drum, vom ajunge în căderi mari. De aceea, vă rog, să aveţi pururea în minte pomenirea legămintelor şi toate de care v-aţi lepădat: adică cortegiile drăceşti şi celelalte meşteşugiri (32) ale vicleanului. De lepra acestora să fugiţi pururea şi să păziţi nestricate legămintele cu Hristos ca, neîncetat împărtăşindu-vă cu Sfintele Taine şi întăriţi fiind de această Hrană, să fiţi neatinşi de vicleniile diavolului.

33. Şi printr-o vieţuire înaltă să atrageţi atâta har, încât şi voi să fiţi neînvinşi şi Biserica lui Dumnezeu să salte şi să se veselească pentru sporirea voastră, şi Stăpânul tuturor să fie slăvit şi noi toţi să fim învredniciţi de împărăţia cerurilor (33) cu harul şi cu îndurările şi cu iubirea de oameni a Fiului Unuia Născut şi Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 O aproximaţie a numărului putem avea din informaţia lui Paladie (P. G. 47, 33-34), care spune că la Constantinopol, pe la 404, se botezau în noaptea de Paşti circa 3000 de catehumeni (n. ed. fr).
2 Textul pune o problemă mult mai generală ÅŸi delicată, aceea a transmiterii conÅ£inutului experienÅ£ei dumnezeieÅŸti prin intermediul categoriilor limbajului. In cele din urmă aceasta este tot problema simbolului, pe larg accentuată de Sfântul Ioan în aceste cateheze. „Oare limitele lumii mele (deci ÅŸi ale experienÅ£ei) sunt limitele limbajului meu, cum spune Wittgenstein, sau limbajul simbolic este ÅŸansa oferită nouă de Dumnezeu pentru a primi în dar – pe măsura conlucrării noastre în înÅ£elegerea ÅŸi raportarea la simboluri – realitatea unei alte experienÅ£e?”
3 Exact: „îşi închipuie cele de sus” (a se vedea nota 5 din cateheza a II-a). Este vorba de a-ÅŸi preocupa mintea în detaliu, în adâncime cu cele de sus.
4 Situaţia în care se găsea nu era dintre cele mai fericite: ştia că nu aveau încredere în el creştinii, iar evreii îl vor persecuta.
5 Cele ce sunt conexe sau tind cumva spre viaţa în Hristos. Unele dintre ele, chiar dacă aparent nu au legătură cu Hristos, ba îi pot fi chiar potrivnice, conform judecăţilor noastre limitate, pot, prin iubitoarea Sa purtare de grijă, să ducă în cele din urmă la întâlnirea cu Sine.
6 Aşa este tot omul fără Hristos, nu simte că este mort fără El. De aceea, pentru cei care nu-L cunosc, este nevoie de rugăciune şi jertfelnicie, nu de osândire şi renegare.
7 Când prigonea Biserica.
8 Dumnezeu dăruieÅŸte dragostea Sa nemăsurată, iar noi facem din parte-ne, după putinţă, ceva incomparabil mai puÅ£in. Åži totuÅŸi aceasta este bucuria dăruirii reciproce între Dumnezeu ÅŸi om, cea care nu Å£ine seama de „cantitatea” darului, ci de calitatea lui (Sfântul Ioan pune mare accent pe buna dispoziÅ£ie a voinÅ£ei noastre de a-I sluji lui Dumnezeu).
9 roph – acest termen desemnează înclinarea acului balanÅ£ei înspre talerul mai greu. La Sfântul Ioan Gură de Aur, el denumeÅŸte înclinarea binevoitoare a lui Dumnezeu faţă de noi, când vede că ne luptăm sincer să-I păzim poruncile.
10 Pericopa din Apostol care se citise în acea zi.
11 Ceea ce primesc pe ascuns, fără să o pun în lumina judecăţii. Majoritatea părerilor noastre sunt convenÅ£ionale ÅŸi primite de la cei din jur f” fără prea mult discernământ. CreÅŸtinul este chemat să vadă totul în lumina minÅ£ii lui Hristos, singura fără greÅŸeală, nu în lumina propriei gândiri, tributară adesea inerÅ£iilor modului de a gândi ale omenirii.
12 Aceasta înseamnă că după botez vedem realitatea aşa cum este ea, nu cum ne închipuim că este.
13 Cu limpezime, dar şi în cele mai mici detalii.
14 Traducerea exactă ar fi: „şi-a cheltuit întreaga viaţă duhovnicească în plăcerile vieÅ£ii biologice”.
15 Cele două categorii de oameni prezenţi la cateheză: cei botezaţi cu ani în urmă şi noii botezaţi.
16 Sensul foarte precis al textului este: „ca unii ce ducem o viaţă duhovnicească nouă să ne schimbăm ÅŸi deprinderile vieÅ£ii biologice conform noilor cerinÅ£e ale celei dintâi”.
17 Nu în sens de rigiditate ori conformism gratuit şi desuet, ci de a duce un mod de viaţă care sesizează cele mai fine aspecte şi nuanţe ale păcatelor şi virtuţilor, aceasta presupunând desigur neabaterea nici chiar cu gândul de la poruncile Mântuitorului.
18 Având în vedere cele spuse de Sfântul Ioan, oare mai pot creştinii de azi să-şi facă asigurări pentru viaţă, maşină, casă etc.
19 Problema adevăratului ecumenism este una ascetică: doar vădindu-se în noi puterea lui Hristos, îi putem cu adevărat converti pe ceilalţi.
20 ÃŽn perioada pe care o numim acum „săptămâna luminată” cei nou botezaÅ£i erau îmbrăcaÅ£i în straie albe ÅŸi erau în centrul atenÅ£iei comunităţii. Dar această strălucire a vestimentaÅ£iei trebuie să constituie o meditaÅ£ie asupra vieÅ£ii duhovniceÅŸti. ÃŽn acest mod este valorificată de Sfântul Ioan primenirea veÅŸmintelor.
21 Strălucirea şi fastul cu care, spre exemplu, sărbătorim acum Pastile, nu are nici un sens în lipsa unor corespondenţe lăuntrice.
22 Motivul, scopul pentru care au spus acel cuvânt.
23 Orice alegere are sens şi dă rod în măsura continuităţii practicării a ceea ce ea cere.
24 Parte a trupului, dar şi facultate a sufletului, după cum se şi face generic referire la limbă (exponent al membrelor trupului) şi minte (reprezentantă a puterilor sufleteşti). Cele din urmă se manifestă prin cele dintâi şi deci nu poate exista o disciplinare a trupului fără o bună aşezare a sufletului.
25 CreÅŸtinii de atunci citeau cu voce tare. Este un obicei antic cu multiple implicaÅ£ii educaÅ£ionale ÅŸi mnemotehnice. Vorbind la un nivel psihologic, nu se exersează doar memoria vizuală, ci ÅŸi cea auditivă ÅŸi „cea vocală” . Este foarte folositor a rosti sonor bucăţile lecturate, dovadă fiind psalmodierea ÅŸi rugăciunea făcute cu buzele de părinÅ£ii pustiei.
26 Poate se referă la casele de asceţi din care şi Sfântul Ioan făcuse parte în tinereţe.
27 nu se referă doar la hainele în sine, ci şi la modul cum le aşezi şi care este intenţia folosirii lor. Echivalentul de azi e o paradă a modei, ilustrare perfectă a lipsei de bună-cuviinţă, chiar dacă uneori veşmintele par sărăcăcioase sau sumare.
28 Pasajul mai poate fi tradus: „Icoana clară a stării sufleteÅŸti este înfăţiÅŸarea exterioară” (poate fi ÅŸi privirea, dar ÅŸi întregul aspect exterior al trupului).
29 Trupul nu se distruge prin asceză, ci se personalizează, devine un instrument prin care se manifestă deplin harul.
30 De către cei pe care i-am incitat noi prin vieţuirea noastră.
31 Orice predică, cât de savantă, nu este nimic fără dragostea pentru cei cărora se adresează.
32 Literal : „metodele” prin care îşi face în mod subtil -adesea nebăgată în seamă – prezenÅ£a.
33 Vieţuirea virtuoasă a unui creştin se răsfrânge asupra destinului întregii firi create şi, mai cu seamă, asupra celor din Biserică.