Cateheza aceluiaşi despre faptul că moaştele sfinţilor mucenici sunt prilej de mare folos pentru noi. Că trebuie să dispreţuim toate ale vieţii de acum şi să ne alipim de cele duhovniceşti; că mare bine este rugăciunea şi milostenia. Către neofiţi
1. Arătând iubitorul de oameni, Dumnezeu, întru tot deosebită purtare de grijă (1) faţă de neamul omenesc, nu a plăsmuit numai toată zidirea, nici n-a întins doar cerul ÅŸi marea, ori a aprins soarele ÅŸi a făcut să strălucească luna, nici doar a dăruit pământul spre locuire ÅŸi ne-a pus la îndemână toate ale pământului spre hrănirea ÅŸi vierea trupurilor noastre, ci ne-a dăruit ÅŸi moaÅŸtele sfinÅ£ilor mucenici. Iar El, primindu-le sufletele – căci zice [Scriptura]: „sufletele drepÅ£ilor sunt în mâna lui Dumnenzeu” (InÅ£. Sol. 3, 1) – ne-a lăsat nouă până acum, ca mângâiere ÅŸi încurajare, trupurile lor, încât noi, venind la mormintele acestor sfinÅ£i, să ne ridicăm spre râvna ÅŸi imitarea [lor] ÅŸi văzându-le (2), să ne aducem aminte de faptele lor ÅŸi de răsplătirile puse deoparte pentru aceste fapte.
2. Mare folos avem de aici pentru sufletele noastre, dacă suntem treji3. Căci nici un cuvânt nu poate să ne înveţe, nici să ne ducă spre înţelepciune şi spre dispreţuirea celor din viaţa aceasta, cum pot pătimirile mucenicilor, vestind cu glas mai strălucitor decât al trâmbiţei şi arătând tuturor prin fapte mărimea răsplătirii pentru ostenelile de aici şi covârşirea darurilor primite4. Pe cât păleşte cuvântul înaintea faptei, pe atât şi cele spuse de noi pălesc în faţa învăţăturii acestor sfinţi.
3. Când vii aici, iubite, ÅŸi cugeti cu mintea că tot poporul acesta se avântă să alerge cu atâta râvnă ca să sărute pulberea [de pe mormânt] ÅŸi să primească binecuvântarea5 de aici, cum nu-Å£i vei înălÅ£a mintea ÅŸi nu vei râvni să arăţi acelaÅŸi zel cu al mucenicului, încât ÅŸi tu însuÅ£i să fii învrednicit de aceleaÅŸi răsplătiri? Ia gândeÅŸte-te, dacă se bucură aici de atâta cinste din partea noastră, a celor împreună robi cu ei, de câtă îndrăzneală se vor bucura din partea Stăpânului în Ziua cea înfricoÅŸată, când vor lumina mai strălucitor decât razele soarelui?! „Căci atunci – zice – vor lumina drepÅ£ii ca soarele” (Mt 13, 43).
4. Ştiind marea lor îndrăzneală, către ei să alergăm pururea şi sa le primim ajutorul6. Căci dacă oamenii care au îndrăzneală la împăratul pământesc pot să-i folosească cu multe pe cei ce aleargă la ei, cu mult mai mult sfinţii aceştia care au dobândit îndrăzneală înaintea Împăratului ceresc, prin pătimirile lor, ne ajută nespus, numai să aducem şi noi ceva din partea noastră. Şi atunci poate să ne fie de folos mai cu seamă ajutorul lor, când nu suntem delăsători, ci ne preocupăm şi noi cu căldură, prin perseverenţă şi prin grija faţă de modul de viaţă, să atragem asupra-ne iubirea de oameni a Stăpânului.
5. Ca la nişte doctori duhovniceşti să alergăm fără încetare la aceştia. Căci pentru aceasta ne-a lăsat bunul Stăpân trupurile lor: ca, venind aici cu o bună dispoziţie a sufletului şi sărutându-le, să primim vindecarea deplină şi a neputinţelor sufleteşti şi a celor trupeşti. Căci dacă venim cu credinţă, fie de avem vreo patimă sufletească, fie trupească, ne întoarcem înapoi, după ce-am primit o vindecare pe măsură7.
6. În cazul pătimirilor trupeşti, adesea, poate că ne ducem departe ca să dăm de vreun medic şi cheltuim bani şi născocim multe altele care ar putea să-l convingă să-şi pună în joc toată ştiinţa şi să ne găsească alinare suferinţei. Aici, însă, nu avem nevoie de nimic din toate acestea: nu tu călătorii lungi, nu tu osteneală, nici consultaţii repetate, nici cheltuială a banilor, ci ajunge să aducem o credinţă sinceră, să vărsăm lacrimi fierbinţi împreunate cu trezvia sufletului8 şi pe dată găsim vindecare sufletului şi dobândim tămăduire trupului.
7. Ai văzut putere a doctorilor? Ai văzut nobleÅ£e? Ai văzut meÅŸteÅŸug neînvins de boli? Căci, adeseori, în cazul pătimirilor trupeÅŸti, îndărătnicia bolii a biruit meÅŸteÅŸugul doctorului. Aici, însă, nu se poate vedea vreodată aÅŸa ceva, ci, dacă ne apropiem cu credinţă, îndată ÅŸi culegem folosul. Åži nu te minuna, iubite! Căci iubitorul de oameni Stăpân – fiindcă au răbdat toate pentru El ÅŸi pentru mărturisirea Lui, ÅŸi goi fiind, s-au împotrivit păcatului până la sânge – vrând ÅŸi prin aceasta să-i arate mai strălucitori ÅŸi să sporească mai mult cinstea lor, chiar în viaÅ£a aceasta stricăcioasă, spre a lor cinstire împarte daruri cu prisosinţă celor ce se apropie cu credinţă.
8. Şi că nu sunt doar vorbe cele spuse de noi, stă mărturie cercarea faptelor. Şi ştiu că înşivă le veţi spune şi le veţi mărturisi. Căci ce femeie, fiindu-i soţul plecat şi necăjind-o suferinţa despărţirii, dacă a venit aici şi a adus prin sfinţii mucenici implorare Stăpânului tuturor, nu l-a întors mai repede din îndelungata călătorie? Iar alta, văzându-şi copilul în ghearele unei cumplite boli şi rupându-i-se inima, dacă a venit rugătoare aici şi, vărsând lacrimi fierbinţi, i-a îmboldit pe sfinţii aceştia, pe încununaţii lui Hristos, să mijlocească pentru ea, cum nu a încetat pe dată boala şi nu s-a însănătoşit cel aflat în neputinţă9?
9. Şi mulţi, încurcându-se în situaţii fără ieşire şi văzând primejdii grele atârnând asupra lor, au venit aici rugători, şi printr-o rugăciune încordată10 au scăpat de ispita tuturor acelor grozăvii. Dar ce vorbesc eu de boli trupeşti şi de situaţii fără ieşire? Mulţi posedaţi de diavol şi stăpâniţi de patimi sufleteşti, venind la aceşti doctori duhovniceşti, aducându-şi aminte de greşelile proprii şi dezvăluindu-şi prin cuvânt rănile lor, au primit de aici atâta mângâiere, că îndată şi-au venit în simţiri şi şi-au uşurat conştiinţa şi s-au întors acasă plini de totala încredinţare [a iertării lor].
10. Ca pe nişte izvoare duhovniceşti ce pot revărsa bogăţie de ape, aşa ne-a dăruit Dumnezeu mormintele sfinţilor mucenici. Şi precum izvoarele naturale dau din belşug apă tuturor celor care vor să scoată, şi cât este de mare găleata celui ce vrea [s-o umple], atâta şi scoate, la fel se întâmplă şi cu aceste izvoare duhovniceşti. Căci şi aceste izvoare sunt deschise tuturor şi nu fac nici o deosebire între persoane, ci fie de este bogat, fie sărac, fie rob, fie liber, fie bărbat, fie femeie atât primeşte din aceste ape dumnezeieşti, câtă ardoare se preocupă să aducă11.
11. Ceea ce este acolo găleata pentru a scoate apă sunt aici mintea şi ardoarea aprinsă şi ruga cu trezvie. Cel ce se apropie astfel, îndată dobândeşte mii de bunătăţi: harul lui Dumnezeu în chip nevăzut îi uşurează conştiinţa, îi dă multă încredinţare12 şi îl pregăteşte să se desprindă de pământ şi să se avânte spre cer. Căci se poate, ca şi în trup fiind, să nu aibă nimic comun cu pământul, ci să-şi îndrepte dorinţa spre13 toate cele din cer şi să scruteze neîncetat cele de acolo.
12. De aceea ÅŸi Pavel a zis oamenilor legaÅ£i de trup ÅŸi care-ÅŸi duceau viaÅ£a în mijlocul lumii, îngrijindu-se de femei ÅŸi copii: „cele de sus cugetaÅ£i-le” (Col 3, 1). Apoi, ca să învăţăm ce vrea să spună acest îndemn ÅŸi ce înseamnă „a cugeta la cele de sus”, a adăugat: „unde Hristos ÅŸade de-a dreapta Tatălui” (Col 3, 2). Acelea – zice – vreau să le cugetaÅ£i, care pot să vă mute gândul acolo, care vă înalţă din lucrurile pământeÅŸti. „Căci ÅŸi cetatea voastră este în ceruri” (Fil 3, 20). Acolo v-aÅ£i înscris – zice -acolo sârguiÅ£i-vă să vă mutaÅ£i toată mintea, ÅŸi acelea sfătuiÅ£i-vă14 să le faceÅ£i, care vor putea să vă facă vrednici de acea cetăţenie.
13. Åži ca să nu socotim că el a rânduit ceva cu neputinţă ÅŸi care să depăşească firea noastră, repetă îndemnul ÅŸi zice: „Cele de sus cugetaÅ£i-le, nu cele de pe pământ” (Col 3, 2). Ce vrea să ne înveÅ£e? Nu pe acestea le cugetaÅ£i – zice – care sunt vrednice de pământ! Dar care sunt cele vrednice de pământ? Cele care nu au nimic statornic, cele care mai înainte de a se arăta se risipesc, cele care nu au nici o temelie, nici ceva nemiÅŸcat, cele care se sfârÅŸesc o dată cu viaÅ£a aceasta, cele care mai înainte de a înflori se ofilesc, cele supuse stricăciunii. De acest fel sunt toate cele omeneÅŸti, că-i spui bogăţie, putere, slavă, frumuseÅ£e a trupului sau orice bunăstare în viaÅ£a aceasta.
14. De aceea se ÅŸi folosesc de astfel de cuvinte, când zice „nu cele de pe pământ”, prin substantivul „pământ” vrând să ne arate nimicnicia lor. AÅŸadar, nu cugetaÅ£i acestea – zice -, ci cele de sus. ÃŽn locul celor de pe pământ, în locul celor ieftine ÅŸi trecătoare, cugetaÅ£i cele de sus, cele din ceruri, cele nemiÅŸcate, cele care dăinuie în veac, cele ce se văd cu ochii credinÅ£ei, cele ce nu au sfârÅŸit, cele care nu cunosc succesiunea13, cele care nu au hotar. Către acelea vreau să vă întoarceÅ£i gândul pururea. Căci meditarea la acestea vă desprinde de pământ ÅŸi vă mută la cer.
15. De aceea ÅŸi Hristos a zis: „Unde este comoara omului, acolo este ÅŸi inima lui” (Mt 6, 21). Căci sufletul, când primeÅŸte să cugete înlăuntrul minÅ£ii sale la acele negrăite bunătăţi, ca de niÅŸte lanÅ£uri se dezleagă de trup ÅŸi se înalţă, în fiecare zi zugrăvindu-ÅŸi16 bucuria acelora. Åži nu mai poate primi în gândul lui cele de pe pământ, ci pe toate ca pe vis ÅŸi umbră le trece cu vederea ÅŸi tot gândul lui tinde neîncetat într-acolo, numai pe acelea socotind să le vadă prin ochii credinÅ£ei ÅŸi în fiecare clipă arzând de nerăbdare să se împărtăşească de ele.
16. Să ascultăm de îndemnul acestui fericit ÅŸi minunat dascăl al lumii, de educatorul cel bun, de grădinarul sufletelor noastre, ÅŸi să cugetăm cele ce ne-a sfătuit. Căci astfel vom putea să ne bucurăm ÅŸi de cele de aici ÅŸi de cele din viaÅ£a viitoare17. Dacă le căutăm pe acelea mai întâi, ÅŸi acestea ni se vor adăuga. Căci zice: „CăutaÅ£i împărăţia lui Dumnezeu ÅŸi dreptatea Lui ÅŸi toate acestea se vor adăuga vouă” (Mt. 6, 33). Dumnezeu ne-a făgăduit că ne dă cu spor cele de aici. AÅŸadar, să nu le căutăm pe acestea mai întâi, ca nu cumva făcând împotriva îndemnului Stăpânului, să ne lipsim de amândouă. Căci Stăpânul nu aÅŸteaptă undeva sus, ca noi să-I aducem aminte ÅŸi doar atunci să ne dea darurile din partea Lui. Åžtie El de ce avem nevoie, mai înainte să-I cerem noi. Deci, dacă vede că ne sârguim pentru acelea, ne dăruieÅŸte ÅŸi bucuria acelora ÅŸi ne oferă cu multă prisosinţă ÅŸi pe acestea [de aici], pe care a făgăduit să ni le reverse cu adaos. Să căutăm dar, vă rog, mai întâi cele duhovniceÅŸti ÅŸi să cugetăm cele de sus, iar nu cele de pe pământ, ca să avem parte ÅŸi de acelea ÅŸi să ne bucurăm ÅŸi de acestea.
17. Fiindcă ÅŸi aceÅŸti sfinÅ£i mucenici – deoarece au cugetat cele de sus ÅŸi au dispreÅ£uit cele de pe pământ ÅŸi le-au căutat pe acelea – au avut parte ÅŸi de acelea ÅŸi se bucură în fiecare zi ÅŸi de cinstea de aici, chiar dacă nu au nevoie de aceasta18, o dată ce au dispreÅ£uit-o. Dar pentru folosul nostru primesc ei cinstea din partea noastră, chiar neavând nevoie de ea, pentru ca noi să putem primi rodul binecuvântării lor.
18. Şi ca să vezi cât au dispreţuit toate cele din viaţa aceasta ca să poată avea parte de acele bunătăţi nemuritoare, ia gândeşte-mi-te, iubite, că priveau cu ochii trupeşti pe tiran aprinzând focul şi ascuţindu-şi colţii mai cumplit decât un leu furios, încingând flacăra şi tigăile de prăjit şi căldările de fiert şi făcând orice ca să învăluie şi să biruie gândul lor. Dar aceştia, lepădând toate cele pământeşti, priveau cu ochii credinţei împărăţia cerurilor şi pe îngerii ce stăteau de faţă şi îşi aduceau în minte19 acele negrăite bunătăţi.
19. Şi, mutându-şi cugetul acolo, nu s-au mai întors către nimic din cele văzute. Şi privind la mâinile călăilor sfâşiindu-le trupurile, şi la focul acesta material, şi la cărbunii fremătând aprinşi, ei îşi zugrăveau focul gheenei, şi aşa întărindu-şi gândul, se avântau spre acele grozăvii, neluând în seamă durerea de aici ce se cuibăreşte în trup, ci râvnind doar veşnica odihnă. Şi cugetând cele de sus, după îndemnul fericitului acestuia, au străbătut până unde Hristos şade de-a dreapta lui Dumnezeu. Şi nu s-au încurcat cu nimic din cele văzute, ci pe toate le-au trecut cu vederea, socotindu-le ca pe un vis şi umbră, din pricină că gândul lor era întraripat de dorirea celor ce vor veni.
20. De aceea ÅŸi fericitul acesta, ÅŸtiind tăria unui asemenea sfat, a zis: „Cele de sus cugetaÅ£i-le, unde Hristos ÅŸade de-a dreap¬ta lui Dumnezeu” (Col 3, 1). Ai văzut priceperea dascălului, unde i-a înălÅ£at deodată pe cei care se încred în el? Căci pătrun¬zând dincolo de ÃŽngeri, Arhangheli, Scaune, Domnii, ÃŽncepătorii, Stăpânii, de toate acele Puteri nevăzute, de Heruvimi ÅŸi Sera¬fimi20, a dus chiar lângă tronul ÃŽmpăratului cugetele celor cre¬dincioÅŸi. Åži pe cei ce umblă pe pământ i-a înduplecat, prin învă¬ţătura sa, să se desprindă de lanÅ£urile trupului ÅŸi să zboare până îşi vor opri mintea lângă ÃŽnsuÅŸi Stăpânul tuturor.
21. Åži ca să nu socotească iarăşi cei ce aud acestea, că sfatul îi depăşeÅŸte ÅŸi că nu pot fi cu putinţă cele poruncite ÅŸi că este peste puterea omenească să dobândeÅŸti un asemenea cuget, după ce zice „cele de sus cugetaÅ£i-le, nu cele de pe pământ”, a adăugat: „căci aÅ£i murit”. O, ce suflet înflăcărat? Ce dor către Dumnezeu? Când zice „căci aÅ£i murit” este ca ÅŸi cum ar spune: Ce mai aveÅ£i de acum în comun cu viaÅ£a aceasta? Pentru ce căscaÅ£i gura la lucrurile pământeÅŸti? AÅ£i murit, adică sunteÅ£i morÅ£i faţă de păcat, v-aÅ£i lepădat o dată de viaÅ£a21 aceasta!
22. Apoi, ca să nu fie tulburaÅ£i cei ce aud „aÅ£i murit”, a adăugat îndată: „şi viata voastră este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu”. ViaÅ£a voastră -zice-acum nu se arată, căci este ascunsă. AÅŸadar, în treburile vieÅ£ii de acum să nu lucraÅ£i ca niÅŸte vii, ci fiÅ£i ca niÅŸte morÅ£i. Ia spune-mi, unul care s-a dus din viaÅ£a aceasta mai lucrează el ceva în cele de aici? Nicidecum! Tot astfel – zice – ÅŸi voi morÅ£i să fiÅ£i, ca unii ce prin botez aÅ£i murit o dată păcatului. Åži de aici urmează că nu mai aveÅ£i nimic comun cu patimile trupului ÅŸi cu lucrurile pământeÅŸti! Căci „omul nostru cel vechi a fost răstignit ÅŸi îngropat prin botez” (Rom 6, 6). Nimic din cele de pe pământ să nu mai faceÅ£i, nici să nu vă purtaÅ£i ca niÅŸte vii în lucrurile de acum. Fiindcă viaÅ£a voastră acum este ascunsă ÅŸi nearătată [ochilor] necredincioÅŸilor, dar va fi o vreme când se va arăta. Acum nu este vremea voastră! Deci, o dată ce sunteÅ£i morÅ£i, să nu mai vreÅ£i să cugetaÅ£i cele de pe pământ. Căci mărimea virtuÅ£ii voastre se va arăta mai ales atunci când, biruind cugetul trupului, vă faceÅ£i morÅ£i faţă de lume22 ÅŸi rămâneÅ£i aÅŸa faţă de toate cele lumeÅŸti23.
23. Să audă acestea şi cei ce au fost învredniciţi de curând de darul botezului şi noi toţi, care ne-am împărtăşit de acest har mai demult, şi să primim sfatul dascălului lumii şi să luăm aminte, cum vrea el să fie cei ce s-au împărtăşit o dată de Sfintele Taine, cât de înstrăinaţi să fie de viaţa aceasta! Aceasta nu înseamnă că trebuie] să locuiască undeva în afară şi departe de lumea aceasta24, ci, vieţuind în mijlocul ei, să nu se deosebească cu nimic de cei ce sunt departe, ci să lumineze precum stelele şi să arate, prin fapte, necredincioşilor că ei s-au mutat în altă cetate şi nu au nimic comun cu pământul şi cu lucrurile pământeşti.
24. Åži după cum prin hainele strălucitoare atrageÅ£i acum privirile tuturor spre voi, ÅŸi covârÅŸitoarea curăţie a sufletelor voastre este exprimată ÅŸi prin strălucirea veÅŸmintelor, aÅŸa ÅŸi de acum încolo – ÅŸi voi, care aÅ£i fost învredniciÅ£i acum de dar, ÅŸi noi, toÅ£i care ne-am împărtăşit deja de aceeaÅŸi cinste ca ÅŸi voi – drept este ca să ne arătăm înaintea tuturor prin cea mai înaltă vieÅ£uire ÅŸi să luminăm ca o lumină pe toÅ£i care ne privesc. Căci haina aceasta duhovnicească, dacă am vrea să-i păstrăm strălucirea, pe măsură ce trece timpul, mai strălucitoare îşi trimite lumina ÅŸi devine mai orbitoare, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată cu hainele materiale. Căci ÅŸi dacă ne îngrijim în fel ÅŸi chip de ele, se uzează în timp ÅŸi se învechesc, ori sunt mâncate de molii ÅŸi multe altele strică hainele acestea materiale. Dar haina virtuÅ£ii, dacă ne sârguim ÅŸi noi să facem cele din partea noastră, nici pată nu primeÅŸte vreodată, nici nu se învecheÅŸte, ci pe cât trece vremea, pe atât frumuseÅ£ea mai mult îi sporeÅŸte ÅŸi se face mai strălucitoare ÅŸi împrăştie mai multă lumină.
25. Ai văzut calitatea hainei? Ai văzut strălucirea veşmân¬tului, cum rezistă timpului fără să fie întunecată de învechire? Ai văzut frumuseţe ce se păstrează fără meşteşuguri25? Să ne sârguim deci, vă rog, să păzim această frumuseţe neveştejită şi să învăţăm cu amănunţime care sunt cele ce pot păzi strălucirea acestei frumuseţi. Care sunt acestea? Mai întâi de toate, rugăciunea încordată şi mulţumirea26 pentru cele deja primite şi implorarea ca să fie păzite în siguranţă cele dăruite. Aceasta este mântuirea noastră, acesta, leacul sufletelor noastre, aceasta, tămăduirea patimilor ce se nasc în suflet. Rugăciunea este zidul credincioşilor, rugăciunea e arma noastră cea nebiruită, rugăciunea e curăţirea sufletelor noastre, rugăciunea e răscumpărarea păcatelor noastre, rugăciunea este pricina a mii de bunătăţi. Căci rugăciunea nu este nimic altceva decât convorbire cu Dumnezeu şi intimitate cu Stăpânul tuturor. Cine ar putea deci să fie mai fericit decât cel ce se învredniceşte neîncetat de vorbirea [tainică] cu Stăpânul?
26. Åži ca să înveÅ£i cât de mare bunătate este rugăciunea, ia gândeÅŸte-mi-te la cei ce se agită pentru lucrurile vieÅ£ii de acum ÅŸi care nu se deosebesc cu nimic de niÅŸte umbre. AceÅŸtia, când văd pe cineva că este foarte apropiat împăratului pământesc, oare nu-l socotesc un om de seamă ÅŸi-l preafericesc ÅŸi îl măgu¬lesc, admirându-l ca pe unul ce s-a învrednicit de cea mai înaltă cinste? Iar dacă unul ca acesta, când discută cu împăratul – care este ÅŸi el om – deÅŸi se întreÅ£ine în chestiuni lumeÅŸti ÅŸi în lucruri trecătoare, este socotit atât de important, ce s-ar putea spune despre cel ce este învrednicit să discute cu Dumnezeu nu despre lucruri pământeÅŸti, ci despre lăsarea păcatelor, despre iertarea greÅŸelilor, despre paza celor deja încredinÅ£ate27, despre cele ce vor fi primite [în veacul viitor], despre bunătăţile veÅŸnice? Unul ca acesta este mai fericit decât cel ce poartă coroană, dacă prin rugăciunea sa atrage bunăvoinÅ£a de sus.
27. Rugăciunea poate, mai mult decât orice altceva, să ne păstreze neîncetat strălucirea acestei haine duhovniceÅŸti. Åži, împreună cu ea, ÅŸi milostenia prisositoare – capul bunătăţilor noastre ÅŸi mântuirea sufletelor noastre. Căci această înjugare a rugăciunii ÅŸi milosteniei ne poate aduce de sus mii de bunătăţi, ne poate stinge focul păcatelor ÅŸi ne poate da multă îndrăzneală. Prin acestea două, ÅŸi cererile lui Corneliu au ajuns la cer. De aceea a ÅŸi auzit de la înger: „Rugăciunile ÅŸi milosteniile tale s-au urcat spre pomenire înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 10, 4).
28. Ai văzut pe cel ce ÅŸi-a petrecut toată viaÅ£a în oaste câtă îndrăzneală a dobândit din acestea? Să audă ÅŸi soldaÅ£ii ÅŸi să înveÅ£e că nu există nici o piedică spre virtute pentru cel ce vrea să fie treaz, ci se poate ca purtând ÅŸi hlamidă ÅŸi femeie ÅŸi îngrijindu-te de copii, având ÅŸi bătaie de cap pentru slugi ÅŸi având ÅŸi funcÅ£ii publice, să te sârguieÅŸti spre virtute. Căci ÅŸi minunatul acesta, purtând hlamidă ÅŸi centură ÅŸi fiind mai mare peste ostaÅŸi – fiindcă era sutaÅŸ – deoarece a vrut [cu tot dinadinsul] ÅŸi a fost treaz ÅŸi neadormit, iată de câtă purtare de grijă de sus s-a învrednicit. Åži ca să-Å£i fie foarte limpede că harul cel de sus atunci se coboară asupra noastră29, când aducem mai întâi cele din partea noastră, ia aminte la situaÅ£ia acestuia. Căci după ce a făcut el multe ÅŸi prisositoare milostenii ÅŸi s-a nevoit în rugăciuni încordate, rugându-se pe la ceasul al nouălea, i-a stat îngerul înainte ÅŸi i-a zis: „Cornelie, rugăciunile tale ÅŸi miloste¬niile s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu”.
29. Să nu trecem cu uşurinţă peste ceea ce s-a spus, ci să cugetăm cu multă luare-aminte la virtutea bărbatului şi apoi la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cum Acesta nu trece cu ve¬derea pe nimeni, ci, unde vede suflet treaz, acolo şi împarte cu prisosinţă harul Lui. Soldat era acest om, fără nici o învăţătură, având treburi lumeşti, fiind în fiecare zi tras încoace şi-n colo de mii de probleme. Dar nu-şi cheltuia viaţa în banchete, beţii şi mese încărcate, ci în rugăciuni şi milostenii. Şi arăta de la sine atâta râvnă şi aşa30 stăruia în rugăciuni şi făcea cu mărinimie milostenii încât s-a aflat vrednic de o asemenea vedenie.
30. Unde sunt acum cei ce stau la mese îmbelşugate şi varsă mult vin şi se desfată în petreceri, care adesea nu voiesc să se roage nici înainte de masă, nici să mulţumească după, ci cred că le este îngăduit să facă toate fără primejduire fiindcă sunt în funcţii înalte şi în oaste şi poartă hlamidă şi centură? Să se uite la acest Corneliu care stăruia în rugăciuni, care făcea milostenii cu prisosinţă, şi să se ruşineze!
31. Dar, de bună seamă, că acesta nu este doar acelora dascăl, ci şi nouă tuturor: şi celor care au ales viaţa călugărească şi celor care sunt prinşi în misiunea publică a Bisericii. Căci cine dintre noi se poate lăuda vreodată, fie că a avut atâta stăruinţă la rugăciune, fie că a fost aşa de generos în milostenii, încât să fie vrednic de o asemenea vedenie? De aceea, vă rog, chiar dacă înainte nu [am făcut-o], însă măcar acum să-l urmăm toţi cu sârguinţă: şi ostaşii, şi cetăţenii simpli, şi cei ce s-au învrednicit de atâtea daruri31. Şi să nu fim mai prejos decât cel cu hlamidă şi centură, care a arătat atâta virtute. Fiindcă doar atunci vom putea şi noi să păstrăm neveştejită frumuseţea acestei haine duhovniceşti, când vom face cu multă luare-aminte şi sârguinţă aceste două virtuţi32.
32. Åži, dacă vreÅ£i, putem adăuga acestora ÅŸi altele care pot să desăvârÅŸească paza ÅŸi nestricăciunea acestei haine: întreaga înÅ£elepciune ÅŸi curăţie. „UrmăriÅ£i pacea – zice apostolul – ÅŸi curăţia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul” (Evr 12, 14). Åži pe aceasta s-o urmăm fără abatere, în fiecare clipă cercetându-ne gândurile ÅŸi neîngăduind ca sufletul să primească vreo pată sau întinăciune din simţămintele33 rele.
33. Fiindcă, dacă astfel ne vom curaţi mintea noastră şi întreaga sârguinţă o vom îndrepta către acest lucru, ne vom depărta mai uşor şi de alte patimi şi aşa, puţin câte puţin, vom ajunge la însăşi culmea virtuţii. Şi, punându-ne deoparte încă de aici îndestulătoare merinde duhovniceşti, ne vom putea învrednici şi de acele negrăite daruri, gătite deja celor ce-L iubesc pe El. De care, fie ca noi toţi să avem parte cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1 Termenul teologic, derivat din cel grec, este pronie.
2 Experienţa lucrurilor duhovniceşti, primite prin simţuri, ne poate transforma lăuntric. Dar condiţia esenţială a acestei transformări este dată de dispoziţia interioară cu care ne raportăm la cele duhovniceşti. Întreaga cateheză accentuează necesitatea şi importanţa dispoziţiei lăuntrice cu care ne raportăm la cele sfinte. De atenţia cu care stăm la slujbe şi ne facem rugăciunile în particular, şi, simplu spus, de orice faptă şi cugetare, depinde creşterea noastră duhovnicească.
3 Eficacitatea harului dumnezeiesc depinde de trezvia noastră, altfel ne putem împărtăşi şi frecventa Biserica de mii de ori, putem merge de zeci de ori în pelerinaje la moaştele sfinţilor, fără să realizăm nici un progres.
4 În sfintele moaşte se vădesc realitatea şi adevărul cuvintelor lui Hristos.
5 Dăm un text paralel din Omilia despre mucenici, oferit de editorul francez, în legătură cu practicile de la mormintele martirilor. AcelaÅŸi editor crede că această binecuvântare se referă la uleiul binemirositor ce ieÅŸea din trupurile sfinte: „nu numai osemintele mucenicilor, ci ÅŸi mormintele lor ÅŸi raclele revarsă multă binecuvântare. Ia ulei sfânt ÅŸi unge-Å£i tot trupul, limba, buzele, gâtul, ochii, ÅŸi niciodată nu vei cădea în pierzarea beÅ£iei. Căci uleiul, prin buna lui mireasmă, îţi aminteÅŸte de luptele mucenicilor… ÅŸi este bine venit pentru bolile sufletului” (P. G. 50, 664). Observăm că materia se poate personaliza, făcându-se mijlocitoare între credincios ÅŸi persoana sfântului.
6 A se vedea nota 33 din cateheza a II-a.
7 Gradul de tămăduire depinde de credinţă şi dispoziţia sufletească cu care venim.
8 Condiţie esenţială a oricărui act creştinesc.
9 Sfântul Ioan transformă cazuri concrete, binecunoscute credincioşilor de atunci, în paradigme comportamentale (n. ed. fr). Importante nu sunt persoanele care au avut parte de binecuvântarea mucenicilor, ci cum ne raportăm noi la sfinţi, având modelele acelor persoane.
10 Nu crispată, ci tensionată; o rugăciune în care toate puterile sufletului şi toată atenţia era îndreptată spre mucenic, fără a da loc vreunei alte preocupări.
11 Câtă credinţă, nădejde şi dragoste este dispus să investească în relaţia cu Dumnezeu.
12 O stare de încredere, de certitudine, de siguranţă, stare simţită de un astfel de om, nu înţeleasă intelectual.
13 Literal: să-ÅŸi imagineze toate cele din cer. Toate dorinÅ£ele noastre pământeÅŸti ne sunt induse prin simÅ£uri. Apoi, având o oarecare experienţă a lucrurilor dorite, ne aprindem ÅŸi mai tare pofta către ele, preocupându-ne neîncetat mintea cu întipăririle lor ce s-au impregnat în imaginaÅ£ia noastră. Un proces analog (nu identic!) este ÅŸi în acest caz (a se vedea ÅŸi nota 5 din cateheza a II-a). Că acesta este înÅ£elesul lui „a imagina” (ÅŸi nu cel peiorativ, analizat în Filocalie), dau mărturie următoarele paragrafe.
14 Fiecare se poate sfătui cu Dumnezeu fie prin rugăciune, în conştiinţa sa, fie prin discuţii cu alţii.
15 Perpetuarea existenţei prin forme derivate din ele şi care le poartă bagajul informaţional mai departe.
16 Literal, „închipuindu-ÅŸi”. A se vedea nota 13.
17 Lumea de aici nu este rea, dar de ea ne putem împărtăşi cu folos doar prin harul lui Dumnezeu.
18 De cinstirea din lumea aceasta.
19 Literal, „îşi închipuiau” (a se vedea nota 13).
20 Demnă de remarcat este nota editorului francez, care observă că cele nouă cete îngereşti nu sunt o invenţie a Sfântului Dionisie Areopagitul, ci sunt un loc comun în Biserica veche.
21 ÃŽn text e folosit acelaÅŸi cuvântul ca în versetul citat în continuare: „şi viaÅ£a voastră este ascunsă împreună cu Hristos în Dumnezeu”. Prin urmare, ne-am lepădat de viaÅ£a spirituală oferită de lumea păcătoasă, pentru că viaÅ£a noastră spirituală este cu Hristos în Dumnezeu.
22 Sensul este deci: morţi pentru toate obiceiurile şi exigenţele vieţii biologice, pătimaşe, lumeşti.
23 Important nu este că am murit o dată faţă de lume prin botez, ci să rămânem neîncetat morţi fată de păcat.
24 Între pustnici şi cei din lume n-ar trebui să existe nici o diferenţă.
25 Învăţătura şi harul lui Hristos nu necesită înnoiri şi adaptări, ci trăire. Dorinţa schimbării vădeşte şubrezenia unei învăţături. Faptul că astăzi încercăm să actualizăm credinţa şi nu să o trăim ne face şi mai vinovaţi în ochii contemporanilor. Doar faptul că nu o trăim cu adevărat ne determină să o recosmetizăm, şi aceasta pentru că nu i-am văzut adevărata frumuseţe.
26 Euharistia. Credem că această mulţumire nu are doar un aspect personal, ci ea se referă şi la Sfânta Liturghie.
27 Încredinţate omului de Dumnezeu, prin botez şi prin virtuţile făptuite după botez.
28 ÃŽnsemne militare.
29 Este vorba nu de iniţiativa omului, ci de răspunsul pe care trebuie să-L dea omul la darul lui Dumnezeu. De acest răspuns depinde sporirea dragostei între cei doi. Că nu este vorba de iniţiativa omului ni se spune foarte clar în prima cateheză, când se cercetează urâţenia firii omeneşti, desfigurată de păcat şi acceptarea ei, chiar în această stare, de către Mirele Hristos.
30 Textul permite interpretarea lui „aÅŸa” nu neapărat cantitativ, ca perioadă de timp – căci spune Sfântul Ioan că sutaÅŸul avea nenumărate îndatoriri de îndeplinit – ci, mai degrabă, calitativ. Corneliu avea un mod special de a se rupe de cele din jur ÅŸi a-ÅŸi aÅ£inti mintea la Dumnezeu.
31 Cei nou botezaţi.
32 Rugăciunea şi milostenia.
33 Gânduri, sentimente, pofte, etc.