Sari la conținut

Omilia 8

Urările de bun venit ale aceluiaşi şi lauda celor care
au venit din împrejurimile Antiohiei. Că toţi drepţii, primind făgăduinţe materiale,au cugetat cele înţelegătoare în locul celor materiale, iar noi, dimpotrivă, primind făgăduinţa celor înţelegătoare, stăm gură-cască la cele materiale. Şi că se cuvine ca şi dis-de-dimineaţă şi seara să ne sârguim să facem în Biserică rugăciune şi mărturisire. Către neofiţi

1. ÃŽndeajuns v-au hrănit cu bunătăţi bunii voÅŸtri dascăli în zilele care s-au scurs ÅŸi v-aÅ£i bucurat neîncetat de îndemnul lor duhovnicesc ÅŸi v-aÅ£i împărtăşit de bogată binecuvântare de la moaÅŸtele sfinÅ£ilor mucenici. HaideÅ£i dar, astăzi – fiindcă mai strălucită au făcut serbarea cei ce s-au strâns de prin împrejurimi – ca ÅŸi noi să le punem înainte o masă duhovnicească mai bogată, încărcată de multă dragoste, după cum ÅŸi ei au arătat faţă de noi. AÅŸadar, dăruindu-le această răsplată, după ce am primit din parte-le iubitoarea dispoziÅ£ie faţă de noi, să ne sârguim la rându-ne să arătăm omenie faţă de ei. Căci dacă ei nu s-au dat în lături să bată atâta cale, ca prin prezenÅ£a lor să ne aducă multă bucurie, cu mult mai mult este drept ca noi să le punem înainte astăzi mai bogată hrană duhovnicească, încât, luând merinde îndestulătoare, aÅŸa să se întoarcă de aici la casele lor.

2. Căci sunt fraţii noştri şi mădulare ale trupului Bisericii. Îmbrăţişându-i ca pe nişte mădulare ale noastre, să arătăm dragoste sinceră faţă de ei şi să nu ne uităm că au un alt fel de a grăi, ci să scrutăm cu băgare de seamă filosofia sufletului lor. Să nu privim la faptul că vorbesc mai simplu1, ci să pricepem adâncimea gândului lor. Să cugetăm că cele pe care noi ne sârguim să le învăţăm, filosofând prin cuvinte, ei le arată prin fapte, plinind prin lucrare legea apostolică, care porunceşte să ne dobândim hrana de fiecare zi prin munca braţelor.

3.  Căci l-au ascultat pe fericitul Pavel, care zice: „Să ne ostenim, lucrând cu braÅ£ele proprii” (I Cor 4, 12). Åži iarăşi: „Căci pentru nevoile mele ÅŸi ale celor ce sunt cu mine aceste mâini au robit” (Fapte 20, 34). Åži sârguindu-se ei să plinească acestea cu însăşi fapta, vorbesc [astfel] o limbă mai clară decât cea din cuvinte, arătându-se prin lucrare vrednici ÅŸi de fericirea din partea lui Hristos. Căci El zice: „Fericit cel ce face ÅŸi învaţă” (Mt 5, 19). Fiindcă atunci când învăţătura călăuzeÅŸte prin fapte, nu mai este nevoie de educarea prin cuvinte. Ai putea vedea în fiecare din cei care stau lângă Sfântul Altar ÅŸi citesc legea dumnezeiască ÅŸi îi învaţă pe ascultători un ostenitor asemenea celui ce se îngrijeÅŸte de pământ. Åži ceea ce face ţăranul când trage cu plugul ÅŸi despică brazdele pământului, ÅŸi aruncă seminÅ£ele, ÅŸi le sădeÅŸte în sânurile acestuia, aceasta face ÅŸi cel ce mânuie plugul învăţăturii, sădind în sufletul ucenicilor sămânÅ£a dumnezeieÅŸtilor învăţături.

4. Aşadar, nu cumva cătând doar la înfăţişarea şi graiul lor, să le trecem cu vederea virtutea, ci să scrutăm cu luare aminte viaţa lor îngerească, petrecerea lor cea înţeleaptă. Căci toată desfătarea şi îmbuibarea a fost alungată de către aceştia. Şi nu numai acestea, ci şi orice altă moliciune2 care bântuie prin cetăţi. Iar ei doar atât se hrănesc cât să le fie de-ajuns spre întreţinerea vieţii3, iar tot restul timpului îşi îndeletnicesc mintea cu cântări de laudă şi rugăciuni neîntrerupte, imitând prin aceasta petrecerea îngerească.

5.  Åži precum acele puteri netrupeÅŸti au o singură lucrare: să laude pururea prin cântări pe Făcătorul tuturor, la fel ÅŸi aceÅŸti minunaÅ£i bărbaÅ£i, dând trupului trebuinÅ£a sa – căci trăiesc în trup -petrec restul timpului în cântări de laudă ÅŸi în rugăciuni. Renunţând la închipuirile lumeÅŸti, se sârguiesc, printr-o vieÅ£uire înaltă, să-i aducă la propria lor trăire pe cei ce iau aminte la ei. Deci cine ar putea să-i fericească în chip vrednic pe aceÅŸtia, căci neavând nici o educaÅ£ie din afară4, sunt ÅŸcoliÅ£i în adevărata înÅ£elepciune, arătând că plinesc prin faptă acel cuvânt apostolic: „cel nebun pentru Dumnezeu este mai înÅ£elept decât oamenii” (I Cor 1, 25).

6. Fiindcă dacă priveÅŸti la acest ţăran simplu, care nu ÅŸtie altceva decât lucrul ÅŸi îngrijirea pământului, nu-Å£i poate spune nici o vorbă despre cele ale vieÅ£ii de aici, dar întraripându-ÅŸi mintea spre bunurile păstrate în ceruri, ÅŸtie să filosofeze despre acele bunuri negrăite. Åži ÅŸtie5 în amănunÅ£ime cele pe care filosofii – care fiindcă poartă barbă ÅŸi toiag cugetă lucruri măreÅ£e – nici măcar nu ÅŸi le-au putut închipui vreodată. Oare nu este aceasta o strălucită dovadă a puterii lui Dumnezeu? Spune-mi, de unde altundeva au aceÅŸtia o asemenea filosofie despre virtute, că iau aminte nu la cele văzute, ci pun mai presus de cele arătate ÅŸi pipăibile pe cele nevăzute ÅŸi nearătate ÅŸi care sunt nădăjduite? Căci aceasta este credinÅ£a, când cineva pe cele făgăduite de Dumnezeu – chiar dacă nu sunt văzute cu aceÅŸti ochi trupeÅŸti – le socoate mai vrednice de crezare decât cele văzute, ce zac sub ochii noÅŸtri materiali.

7. AÅŸa s-au pregătit toÅ£i drepÅ£ii, ÅŸi au fost învredniciÅ£i de acele bunătăţi negrăite. AÅŸa patriarhul Avraam, când a fost vestit de Stăpân, a trecut cu vederea neputinÅ£a firii omeneÅŸti ÅŸi ÅŸi-a aÅ£intit toată mintea spre puterea Celui Ce i-a dat făgăduinÅ£a. De aceea se ÅŸi spune în Sfânta Scriptură „a crezut Avraam lui Dumnezeu ÅŸi i s-a socotit spre dreptate” (Rom 4, 3). De aceea, auzind de la început „ieÅŸi din pământul tău ÅŸi din neamul tău ÅŸi din casa tatălui tău ÅŸi vino în pământul pe care Å£i-l voi arăta” (Fac 12, 1), cu multă căldură6 s-a supus ÅŸi ceea ce a fost poruncit a adus în faptă: a părăsit pământul unde îşi avea cortul ÅŸi a plecat, neÅŸtiind unde se va statornici. Åži a cinstit mai mult decât cele văzute ÅŸi sigure porunca Stăpânului ÅŸi nu numai că nu a iscodit-o ÅŸi nu ÅŸi-a tulburat cugetul, ci, privind la vrednicia Celui Ce a poruncit, a trecut cu vederea toate piedicile omeneÅŸti ÅŸi tot gândul lui era unul singur: să nu lase nimic deoparte din cele poruncite.

8. Acestea s-au întâmplat nu numai pentru cel drept, ca să-i fie arătată mărimea credinÅ£ei, ci ca să râvnim ÅŸi noi patriarhului. Deoarece a văzut buna lui dispoziÅ£ie sufletească, pentru aceea – ca pe un luminător ascuns ce era – a vrut să-l mute în Canaan, încât pe rătăciÅ£ii de acolo, care aveau mintea vătămată încă de întunericul neÅŸtiinÅ£ei, să-i aducă la înÅ£elesul dreptei credinÅ£e. Lucru ce s-a ÅŸi întâmplat, căci prin acela nu numai palestinienii, ci ÅŸi egiptenii au învăţat despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de el ÅŸi despre virtutea dreptului. Ia uită-te la măreÅ£ia sufletului său, cum întraripat fiind de dorul lui Dumnezeu, nu s-a oprit la cele văzute, nici nu a luat aminte doar la cele făgăduite, ci s-a dus cu mintea7 la cele viitoare. Dumnezeu i-a făgăduit alt pământ în locul pământului său, atunci când a zis: „ieÅŸi din pământul tău ÅŸi vino în pământul pe care Å£i-l voi arăta”. Iar el, lepădând cele simÅ£ite, s-a avântat spre cele înÅ£elegătoare.

9. Vi se par de neînÅ£eles cele spuse8? Nu vă tulburaÅ£i! Vă voi arăta cum dreptul, primind făgăduinÅ£a celor simÅ£ite, ÅŸi-a îndreptat dorirea către cele înÅ£elegătoare. De unde ÅŸtim sigur aceasta? Să-l ascultăm chiar pe Avraam ce spune, sau mai bine pe fericitul Pavel, dascălul lumii, cel care cunoaÅŸte toate acestea cu amănunÅ£ime. Ceea ce spune despre Avraam nu numai despre el zice, ci despre toÅ£i drepÅ£ii. Căci vrând el să-i pomenească pe drepÅ£i – cum sunt Avraam, Isaac, Iacob – zice: „în credinţă au murit aceÅŸtia toÅ£i, fără să aibă parte de făgăduinÅ£e, ci de departe privindu-le, le-au salutat ÅŸi au mărturisit că străini ÅŸi călători sunt pe pământ” (Evr 11, 13).

10. Ce zici, fericite Pavele? Că nu au primit făgăduinÅ£ele? Nu au dobândit oare toată Palestina? Nu au fost stăpâni ai pământului? Ba da – zice – au căpătat Palestina ÅŸi stăpânirea pământului, dar prin ochii credinÅ£ei îşi aÅ£inteau dorirea către altceva. Åži continuă: „căci cei ce zic acestea arată că îşi caută patrie, ÅŸi dacă ÅŸi-ar fi amintit de aceea din care au plecat, dacă aveau vreun prilej, s-ar fi întors în ea. Acum, însă, doresc una mai bună, cea cerească” (Evr 11, 14-16). Ai văzut dorul lor? Ai văzut ce pofteau? Ai văzut cum ori de câte ori Dumnezeu le făgăduia cele simÅ£ite ÅŸi le vorbea de pământuri, ei căutau acea patrie ÅŸi o doreau pe cea cerească? De aceea a ÅŸi adăugat: „al cărei MeÅŸter ÅŸi Făcător este Dumnezeu” (Evr 11, 10). Ai văzut cum doreau cele înÅ£elegătoare ÅŸi cum mergeau cu mintea9 spre acelea care nu se arată ochilor trupeÅŸti, ci sunt înÅ£elese prin credinţă?

11. Dar aici mi se tulbură mintea ÅŸi se amestecă gândurile când văd că noi mergem contrar tuturor acestora. Căci, după cum aceÅŸti drepÅ£i primind făgăduinÅ£a celor simÅ£ite îşi duceau dorirea către cele înÅ£elegătoare, dimpotrivă, noi primind făgăduinÅ£a celor înÅ£elegătoare ne zbatem pentru cele simÅ£ite ÅŸi nu ascultăm de fericitul Pavel, care zice: „cele văzute sunt trecătoare, cele nevăzute veÅŸnice” (II Cor 4, 18). Åži iarăşi, arătând altundeva că astfel10 sunt cele pregătite de Dumnezeu celor ce-L iubesc, zice: „Cele pe care ochiul nu le-a văzut ÅŸi urechea nu le-a auzit ÅŸi la inima omului nu s-au suit” (I Cor 2, 9). Noi însă, chiar după toate acestea, căscăm gura la cele trecătoare, adică la bogăţie ÅŸi la slava —acestei vieÅ£i, la desfătare, la cinstiri din partea oamenilor. Căci acestea ni se par că sunt luminile acestei vieÅ£i. Am zis „par”, fiindcă nu sunt nimic altceva decât umbră ÅŸi vis.

12. Căci această bogăţie adesea nu le rămâne nici până seara celor care cred că o deţin, ci este precum un fugar răuvoitor care trece de la unul la altul, şi îi lasă goi şi pustii pe cei care o urmăresc cu multă ardoare. Iar că adesea îi aruncă şi în primejdii de nesuferit pe cei ce au poftă nesăturată pentru ea ne învaţă însăşi experienţa vieţii. Asemenea este şi slava omenească. Căci cel ce astăzi e arătat ca strălucit şi însemnat înaintea tuturor, deodată ajunge lipsit de cinste şi dispreţuit de toţi.

13. Ce ar putea fi mai nimicnic decât acestea care, mai înainte de a se arăta, pier, care niciodată nu sunt statornice, ci trec atât de repede pe lângă cei ce se agită pentru ele? Căci, după cum niciodată roata carului nu rămâne nemişcată în jurul axului, ci în continuu se învârte şi se mişcă, acelaşi punct fiind când sus, când jos, aşa este şi cu lucrurile. Uşor de schimbat11 sunt lucrurile omeneşti şi grabnică le este căderea şi nu au nimic statornic şi nemişcat, ci toate sunt lesne de abătut şi au multă tragere spre cele potrivnice [firii]. Aşadar cine sunt mai de râs decât aceia care cască gura şi se pironesc de cele trecătoare şi le socotesc pe acestea mai de cinste decât cele ce fiinţează neîncetat şi rămân pururea?

14.  De aceea ÅŸi proorocul, osândindu-i foarte pe cei ce se agită pentru ele, zice: „Le-au socotit ca statornice ÅŸi nu ca pe unele ce fug” (Am 6, 5). Vezi cum printr-un singur cuvânt a vrut să le înfăţiÅŸeze nimicnicia lor? Nu a zis „ca pe unele ce se duc”, nici „ca pe unele ce se schimbă”, nici „ca pe unele ce trec”. Dar cum? „Ca pe unele ce fug”, vrând să arate repeziciunea lor ÅŸi multa ÅŸi grabnica lor schimbare ÅŸi să ne înveÅ£e pe noi ca niciodată să nu tindem către cele văzute, ci numai către cele pe care Dumnezeu le făgăduieÅŸte să dorim ÅŸi să îndrăznim.

15.  Căci chiar dacă ar fi mii de piedici, nu se poate ca în  vreun fel să nu mai stea vreodată în picioare cele făgăduite de Dumnezeu. Fiindcă, după cum El Însuşi este neabătut şi nes¬chimbat, rămânând neîncetat şi pururea Acelaşi, tot aşa şi făgăduinţele Lui nu pot cădea şi sunt nemişcate, în afară de cazul când sunt oprite să vină de faptele noastre. Dar în lucrurile omeneşti se întâmplă contrariul. Căci după cum stricăcioasă şi muritoare este firea omenească, aşa şi darurile din partea oamenilor sunt stricăcioase şi veştejite. Şi-i firesc. Căci stricăcioşi suntem noi, toţi oamenii, iar firea darurilor omeneşti urmează firea noastră. Dar cu făgăduinţele dumnezeieşti nimic de acest fel nu se întâmplă vreodată, ci doar acelea singure au  statornicie, şi nemişcare, şi fixitate, şi tărie.

16.  De aceea, vă rog, să le căutăm pe acelea care rămân pururea şi nu primesc schimbare. Căci aceasta fiind grija12 mea, v-am pus înainte cuvântarea aceasta, ca să fac un îndemn comun tuturor, şi celor iniţiaţi mai demult şi celor învredniciţi de curând de darul botezului. Dar acum, după ce zilele trecute am fost neîncetat lângă mormintele sfinţilor mucenici şi am dobândit de acolo multă binecuvântare şi ne-am bucurat de învăţătură din belşug, urmează să se termine slujbele neîncetate şi este necesar să amintesc dragostei voastre că [trebuie] să aveţi înlăuntrul vostru pomenirea unei atât de bogate învăţături şi să le cinstiţi pe cele duhovniceşti mai presus decât toate cele ale vieţii acesteia.

17. Cu multă râvnă să fiţi aici, în fiecare dimineaţă, ca să aduceţi Dumnezeului tuturor rugăciunile şi mărturisirile [voastre] şi să-I mulţumiţi pentru cele deja încredinţate, şi să-L imploraţi ca să fiţi învredniciţi de mult ajutor spre a le păzi mai departe. Şi astfel, plecând de aici, fiecare să-şi facă, cu toată evlavia13, treburile sale. Unul să se ocupe cu meşteşugurile, altul să alerge la ostăşie şi altul la îndatoririle cetăţeneşti. Dar fiecare să se apropie de treaba sa cu frică şi trezvie14 şi întreg timpul zilei să-l petreacă aşa, ca unul ce este dator la ceas de seară să vină iarăşi aici şi să dea socoteală de întreaga zi Stăpânului, şi să-I ceară iertare pentru imboldurile15 potrivnice [voii Lui]. Căci şi dacă ne-am face mii de asigurări, nu se poate să nu ne facem vinovaţi de multe şi felurite alunecări: fie că am grăit ceva nepotrivit, fie am auzit şi am acceptat vreo vorbă deşartă, fie ne-am pornit mintea către vreun gând necuviincios, fie am avut priviri repezite16, fie am pierdut vremea în zadar făcând lucruri care nu sunt de neapărată trebuinţă17.

18. De aceea se şi cuvine în fiecare seară să cerem iertare Stăpânului pentru toate acestea şi să alergăm şi să implorăm iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Iar în vremea nopţii să petre¬cem cu trezvie, şi aşa să întâmpinăm mărturisirea de dimineaţă18 încât, în acest fel, fiecare dintre noi, bine chivernisindu-şi modul de trai, să poată trece fără primejdie marea acestei vieţi şi să fie învrednicit de iubirea de oameni a Stăpânului. Iar când ne cheamă vremea Liturghiei, mai mult decât toate să cinstim cele duhovniceşti şi adunarea de aici, ca şi cele pe care le avem în mână19, să fie chivernisite în siguranţă.

19. Căci dacă ne preocupăm mai întâi de acestea duhovniceÅŸti, în celelalte nu vom avea nici o greutate, iubitorul de oameni, Dumnezeu, dăruindu-ne multă îmbelÅŸugare în acelea20. Iar dacă suntem negrijulii faţă de cele duhovniceÅŸti ÅŸi ne sârguim doar pentru celelalte ÅŸi, nedându-i nici o atenÅ£ie sufletului, ne întoarcem necontenit către cele lumeÅŸti, vom rămâne în pagubă ÅŸi cu cele duhovniceÅŸti ÅŸi nici în celelalte nu vom avea cu nimic mai mult. Acum dar, vă rog, să nu întoarcem pe dos buna rânduială, ci, ÅŸtiind bunătatea Stăpânului nostru  să-I încredinţăm Lui toate ÅŸi să nu ne coborâm21 spre grijile lumeÅŸti. Căci, Cel Ce ne-a adus dintru nefiinţă întru fiinţă, din pricina iubirii Lui de oameni, cu mult mai mult ne va face parte, după aceea, de toată purtarea Sa de grijă22. „Căci ÅŸtie – zice – Tatăl vostru Cel din cer că aveÅ£i nevoie de toate acestea, mai înainte ca voi să I le cereÅ£i” (Mt 6, 32).

20. De aceea, doreşte ca noi să ne desprindem de orice grijă de acest fel şi toată tihna23 să o avem în cele duhovniceşti. Căci El zice: tu caută cele duhovniceşti, iar Eu îţi voi da cu mărinimie toate cele trupeşti. Aşa au fost bine plăcuţi toţi drepţii [înaintea Lui]. Căci pornind de la virtuţile lor am adus vorba despre ceea ce grăim acum. Fiindcă spuneam că aceia, primind făgăduinţa celor simţite, au căutat pe cele înţelegătoare, iar noi facem contrar acelora: având făgăduinţa celor înţelegătoare, căscăm gura la cele simţite.

21 . De aceea, vă rog, chiar dacă suntem sub har24, să-i urmăm pe aceia care de la sine şi încă înainte de Lege, din învăţătura pusă în firea lor, au putut să se ridice la atâta înălţime de virtute, şi să ne punem toată sârguinţa în grija faţă de suflet şi să alungăm alte preocupări şi să împărţim cu bună rânduială sarcinile: noi înşine să ne îngrijim de suflet, căci acest lucru este cel mai de seamă pentru noi, iar Stăpânului tuturor să-I încredinţăm toată preocuparea şi grija pentru trup.

22. Iar aceasta este cea mai mare dovadă a înÅ£elepciunii Lui ÅŸi a negrăitei Sale iubiri de oameni, că a dat pe mâna noastră grija faţă de ceea ce e mai măreÅ£ în noi25 – adică faţă de suflet – învăţându-ne, prin însăşi realitatea lucrurilor, că ne-a făcut li¬beri26 ÅŸi a lăsat pe seama noastră ÅŸi a voinÅ£ei noastre libere ÅŸi să aleagă virtutea, ÅŸi să alerge de bunăvoie spre răutate. Iar El a făgăduit că se îngrijeÅŸte de toate cele trupeÅŸti, vrând să ruÅŸineze ÅŸi prin acest fapt firea omenească, pentru a nu se încrede în puterea proprie, nici să socotească ea că poate să aducă ceva pentru susÅ£inerea vieÅ£ii de aici27.

23. De aceea pe noi, cinstiÅ£i fiind cu raÅ£iune ÅŸi fiind învredniciÅ£i de atâta preÅ£uire, ne îmboldeÅŸte spre imitarea celor iraÅ£ionale ÅŸi zice: „PriviÅ£i la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în hambare ÅŸi Tatăl vostru Cel din cer le hrăneÅŸte” (Mt 6, 26). Este ca ÅŸi cum ar fi zis: dacă am atâta grijă de păsările cele necuvântătoare, căci fără să semene ÅŸi fără să lucreze le dau de toate, cu mult mai mult voi avea mai mare grijă de voi, cei cuvântători, dacă aÅ£i vrea să preÅ£uiÅ£i mai mult cele duhovniceÅŸti decât cele trupeÅŸti. Căci dacă ÅŸi păsările, ÅŸi chiar toată zidirea, pentru voi le-am adus [întru fiinţă] ÅŸi Mă îngrijesc atât de mult de acestea, de câtă [gingaşă] purtare de grijă nu vă voi învrednici pe voi, pentru care le-am făcut toate acestea?

24.  Să avem îndăzneală, vă rog, dar [temeluită] pe făgăduinţa lui Dumnezeu28 şi toată mintea noastră să o întindem către dorirea celor duhovniceşti şi toate celelalte să le socotim mai prejos faţă de bucuria celor viitoare, ca să avem parte, cu prisosinţă, şi de cele de aici şi să putem fi învredniciţi şi de bunătăţile făgăduite şi să fim sloboziţi şi de chinul gheenei. Să nu-mi fie mie iarăşi ca să-mi omor toată vremea29 în delăsare şi spectacole nefolositoare, în adunări stricate, în banchete şi beţii zilnice, nici să nu risipim prin negrijă, după ce [plecăm], cele bine adunate [aici], ci să ţinem cu tărie toate cele dăruite nouă de iubirea de oameni a lui Dumnezeu.

25.  Şi mai ales voi, cei nou îmbrăcaţi în Hristos, care aţi primit coborârea Duhului, vă rog, în fiecare zi cercetaţi cu atenţie strălucirea hainei voastre, ca să nu primească nicidecum vreo pată sau zbârcitură: nici prin vorbe nepotrivite, nici prin auzirea celor deşarte , nici prin gânduri rele, nici prin ochii ce se împiedica pur şi simplu de orice le cade prima dată sub privire. Să ne străjuim pe noi înşine din toate părţile, prin pomenirea neîncetată a acelei înfricoşate zile31 încât, rămânând în lumina [de acum] şi păzind haina nestricăciunii nepătată şi curată, să fim învredniciţi de acele negrăite daruri. De care fie ca noi, toţi, să avem parte cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1 Literal: că au o limbă barbară. Aceasta se poate referi ÅŸi la faptul că nu vorbesc limba greacă (puteau fi simpli călugări sirieni), dar se poate înÅ£elege ÅŸi că erau „barbari” faţă de cei ce trăiau în oraÅŸ. Erau oameni nemanieraÅ£i.
2 Confort, comoditate, efeminare etc.
3 Prin urmare, se folosesc de hrană cât să nu-i deranjeze – fie prin exces, fie prin prea mare lipsă – în preocupările duhovniceÅŸti. Se ÅŸtie, din literatura ascetică, faptul că ÅŸi prea multa nevoinţă se repercutează negativ asupra progresului duhovnicesc.
4 Această educaţie era cea dobândită în şcolile păgâne.
5 Le cunoaşte din vedere, nu din deducţii logice.
5 Cu toată hotărârea şi puterea.
7 Literal: „şi-a închipuit” (a se vedea nota 13 din cateheza a VII-a).
8 Probabil mimica ascultătorilor vădea uimire faţă de asemenea interpretări îndrăzneţe.
g Literal: „îşi închipuiau” (a se vedea nota 13 din cateheza a VII-a).
10 Nevăzute şi veşnice.
11 Extrem de sensibile la orice influenţă din afară.
12 Singura grijă a unui preot este cum să-i facă pe ascultători să se lipească numai de Hristos şi de cele netrecătoare.
13 A se vedea nota 9 din a doua cateheză.
14 Literal „stare de luptă”.
15 Aceste imbolduri potrivnice se pot referi la cele concrete, prin faptă sau cuvânt, sau la cele ascunse (gânduri, impulsuri lăuntrice), martor pentru ambele fiind conştiinţa sinceră a fiecăruia.
16 Privirile care se supun atracÅ£iei imediate ÅŸi care se reped într-acolo, fără să mai fie controlate de minte. Exemplificarea concretă a acestui fenomen se poate uÅŸor surprinde astăzi, când privim vitrinele magazinelor, reclamele, emisiunile vizualizate, lăsându-ne atraÅŸi doar de stimulenÅ£ii care violentează cel mai puternic retina ochiului (culori aprinse, flash-uri, apariÅ£ii de tip „deus ex machina”). Oare mai conÅŸtientizăm că asemenea impresii senzoriale „nevinovate”, amuzante ÅŸi distractive (etimologic „care ne trag în toate părÅ£ile”) au nevoie de spovedanie, cel puÅ£in lăuntrică, ÅŸi apoi, puÅ£in câte puÅ£in, să încercăm să renunţăm la ele?
17 Lucruri care nu ne ajută la sporire duhovnicească.
18 A se vedea începutul paragrafului 17.
19 Tot ceea ce posedăm. „Cele pe care le avem în mână” se pot referi atât la cele lumeÅŸti (îndatoriri, funcÅ£ii, averi), cât ÅŸi la cele primite, prin mila lui Dumnezeu, în tainele Bisericii: rugăciune, asceză etc.
20 Termenul redat prin îmbelşugare nu are neapărat sensul de adunătură cantitativă, ci, mai degrabă, de facilitate în a aduna. Cu mai puţin efort dobândim mai multe (acesta este şi mecanismul mult râvnitului profit din orice activitate economică). Ocupându-ne sincer de cele duhovniceşti, Dumnezeu ne va da din cale materiale (atât cât ne este necesar şi nu după trebuinţele exagerate pe care le calculăm uneori), cu foarte puţin efort. Aceasta  nu este un îndemn la lenevire, ci doar o altă distribuire a puterilor noastre  fireşti, mai mult orientate spre cele duhovniceşti, decât spre celelalte.
21  Nuanţa termenului original sugerează o tensionare, o încordare în efortul de a rezolva grijile lumeşti, stare cu totul străină de pacea lui Hristos, care covârşeşte toată mintea.
22 Text remarcabil ce vădeşte că orice fiinţă umană este adusă întru fiinţare din dragoste dumnezeiască şi pentru a se dărui pe sine lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu pune le temelia existenţei oricărei fiinţe dragostea Sa, de câtă osândă nu ne facem vrednici prin faptul că stricăm, prin lipsa noastră de dragoste (care este un factor necesar care să conlucreze cu iubirea dumnezeiască), direct sau indirect (căci orice păcat al nostru are consecinţe asupra întregului univers, nu doar asupra persoanei sau lucrului spre care este concret îndreptat), taina la care a fost chemat orice om. Ne gândim la orice relaţie egoistă: de la avort, până la satisfacerea poftelor sexuale, ucidere, inducere în eroare, manipulare etc.
23 Tihnă nu în sens pasiv, ci în sens de preocupare constantă, fără grabă, cu toate puterile sufleteşti orientate spre aprofundarea celor duhovniceşti.
24 Am putea oare înţelege legitimitatea altor tradiţii neiudaice şi faptul că ele ar putea constitui surse de sporire duhovnicescă chiar pentru creştini?
25 Motivaţie absolut surprinzătoare şi care nu face decât să confirme, încă o dată, diferenţa dintre judecata omului duhovnicesc în raport cu cel psihic.
26 Exact: având deplină putere asupra noastră, în continuare Sfântul vorbeşte şi de deplina noastră responsabilitate.
27 Am putea cugeta la clonare, având în minte sugestia dată de Sfântul Ioan în această frază.
28 Singura ÅŸi adevărata temeritate ÅŸi cutezanţă este dată de credinÅ£a deplină în biruinÅ£a lui Hristos asupra lumii. Chiar El ne spune că temelia îndrăznelii noastre nu suntem noi înÅŸine, ci învierea Lui: „îndrăzniÅ£i, căci Eu am biruit lumea” (In 16, 33).
29 Înţeleasă de către creştin ca prilej şi şansă oferite în dar de Dumnezeu spre mântuirea noastră.
30 Azi se poate remarca o permanentă dorinţă a omului de a auzi tot ce este nou, extravagant, senzaţional, chiar dacă acestea nu au nici o importanţă pentru viaţa lui.
31 Ziua Judecăţii de Apoi.