OMILIA A III-A

din „DESPRE MÄ‚RGINITA PUTERE A DIAVOLULUI. DESPRE CÄ‚INŢĂ. DESPRE NECAZURI ÅžI BIRUIREA TRISTEÅ¢II”

1. Eu, alaltăieri, am grăit dragostei voastre despre diavol; alÅ£ii, alaltăieri, pe când vorbeam aici, stăteau în teatru ÅŸi priveau la alaiul diavolului. Aceia luau parte la cântecele cele desfrânate; voi vă împărtăşeaÅ£i cu cuvintele cele duhovniceÅŸti. Aceia mâncau necurăţia cea drăcească; voi vă hrăneaÅ£i cu mirul cel duhovnicesc. Cine i-a momit oare? Cine i-a despărÅ£it oare de turma cea sfântă? Diavolul i-a înÅŸelat oare? Pentru ce nu v-a înÅŸelat ÅŸi pe voi? Că oameni sunteÅ£i ÅŸi voi, ÅŸi ei – în ce priveÅŸte firea vorbesc! AcelaÅŸi suflet aveÅ£i ÅŸi voi, ÅŸi ei; aceleaÅŸi dorinÅ£e fireÅŸti. Pentru ce n-aÅ£i fost ÅŸi voi, ÅŸi ei în acelaÅŸi loc? Pentru că voinÅ£ele voastre n-au fost aceleaÅŸi! De aceea ei, în loc de înÅŸelăciune; voi, departe de înÅŸelăciune. Iarăşi, nu grăiesc aÅŸa ca să-l scap pe diavol de vină, ci mă străduiesc să vă scap pe voi de păcat. Rău este diavolul, o mărturisesc ÅŸi eu; dar rău luiÅŸi, nu nouă, dacă priveghem. AÅŸa e natura răului: este pierzătoare numai pentru cei ce-l au. Virtutea, dimpotrivă, este de folos nu numai celor ce o au, ci poate folosi ÅŸi semenilor. Åži ca să cunoÅŸti că omul rău este rău numai luiÅŸi, iar omul bun este bun ÅŸi altora, îţi voi da o mărturie din Pilde: „Fiule, spune Solomon, dacă eÅŸti rău, singur vei culege cele rele; dacă eÅŸti înÅ£elept, eÅŸti înÅ£elept ÅŸi pentru tine, ÅŸi pentru semenul tău” .
Cei ce au fost la teatru au fost înÅŸelaÅ£i; voi însă n-aÅ£i fost înÅŸelaÅ£i. Aceasta e cea mai mare dovadă, dovadă de fapte, probă evidentă, argument neîndoielnic că în orice împrejurare din viaţă voinÅ£a e suverană. FoloseÅŸte-te ÅŸi tu de acest fel de argumentare! Dacă vezi pe vreun om că trăieÅŸte în păcate ÅŸi săvârÅŸeÅŸte tot felul de răutăţi, dacă vezi apoi că învinuieÅŸte purtarea de grijă a lui Dumnezeu ÅŸi spune că a supus pe oameni necesităţii sorÅ£ii ÅŸi destinului, că i-a dat în stăpânirea diavolului, ÅŸi că în toate îndepărtează de la el vina ÅŸi o aruncă asupra Creatorului ÅŸi Proniatorului universului, închide-i gura nu cu cuvântul, ci cu fapta, arătându-i un alt om, un om virtuos ÅŸi bun. N-ai nevoie de multe cuvinte, n-ai nevoie de fraze bine alcătuite, nici de silogisme. Fă dovada cu fapte. Spune-i: „Åži tu eÅŸti rob al lui Dumnezeu, ÅŸi acela; tu eÅŸti om, ÅŸi acela e om. LocuieÅŸti în aceeaÅŸi lume, te hrăneÅŸti sub acelaÅŸi cer, cu aceleaÅŸi mâncăruri. Pentru ce tu eÅŸti păcătos, ÅŸi acela virtuos?”. De aceea a lăsat Dumnezeu ca cei răi să trăiască la un loc cu cei buni; n-a dat celor răi alt pământ, iar celor buni o altă parte a lumii, ci i-a amestecat pe unii cu alÅ£ii. Cu aceasta a făcut un lucru foarte de folos. Cei buni se arată mai vrednici, căci stăruie în virtute, cu toate că sunt în mijlocul celor care-i împiedică să trăiască virtuos ÅŸi-i atrag spre rău. „Trebuie să fie ÅŸi erezii între voi, spune Apostolul, ca să se învedereze între voi cei încercaÅ£i” . Deci ÅŸi pentru aceasta i-a lăsat pe cei răi în mijlocul celor buni, ca cei buni să strălucească mai mult. Vezi cât de mare e câştigul? Câştigul nu-i din pricina celor răi, ci din pricina vredniciei celor buni. De aceea admirăm ÅŸi pe Noe. Nu-l admirăm numai pentru că era drept, nici numai pentru că era desăvârÅŸit, ci pentru că, în mijlocul acelui neam stricat ÅŸi rău, a rămas virtuos când nu avea în jurul lui nici o pildă de virtute, când toÅ£i îl împingeau la rău. Noe merge pe calea potrivnică celei pe care mergeau ceilalÅ£i, ca un drumeÅ£ care-ÅŸi croieÅŸte drum printr-o mulÅ£ime mare de oameni care merg zoriÅ£i într-o direcÅ£ie contrară. De aceea ÅŸi Scriptura n-a spus numai: „Noe era drept desăvârÅŸit”, ci a adăugat: „în neamul lui” , în neamul acela stricat în neamul care nu mai avea nici o nădejde de mântuire, când nu era nici vorbă de virtute. Acesta este câştigul adus de cei răi celor buni. Tot aÅŸa ÅŸi un copac se înrădăcinează mai puternic când e bătut de vânturi potrivnice. Dar au ÅŸi cei răi câştig din amestecul lor cu cei buni. Se ruÅŸinează, se sfiesc, roÅŸesc din pricina celor buni; chiar dacă nu se depărtează de răutate, totuÅŸi săvârÅŸesc în ascuns păcatele ce le săvârÅŸesc, nici acesta nu-i puÅ£in lucru, să te sfîeÅŸti când faci păcatul! ViaÅ£a celor buni este rechizitoriul vieÅ£ii celor răi. Ascultă ce spun cei răi despre omul drept: „Ne este împovărător chiar când îl vedem” . Åži un mic început de îndreptare este stânjenirea celor răi de prezenÅ£a celui bun! Că n-ar rosti aceste cuvinte dacă nu i-ar stânjeni vederea celui drept. Dar aÅŸa, chinurile ÅŸi mustrările de conÅŸtiinţă, pricinuite de prezenÅ£a celor buni, îi fac să nu mai săvârÅŸească aÅŸa de lesne păcatul. Ai văzut cât câştig au ÅŸi cei buni de pe urma celor răi, ÅŸi cei răi de pe urma celor buni? De aceea nu i-a despărÅ£it Dumnezeu, ci i-a lăsat amestecaÅ£i.

2. Acelaşi argument e valabil şi pentru diavol. De aceea l-a lăsat Dumnezeu aici, ca să te facă mai puternic, ca să facă mai strălucit pe atlet, ca să fie mai măreţe luptele.
Când, dar, te întreabă cineva: „Pentru ce a lăsat Dumnezeu pe diavol?”, răspunde-i aÅŸa:
Diavolul nu vătăma cu nimic pe cei cu mintea trează ÅŸi cu luare-aminte; dimpotrivă, le e de folos; nu datorită voii lui – că voia lui e rea -, ci datorită vitejiei acelora care se folosesc cum trebuie de răutatea diavolului. Pe Iov l-a atacat nu cu gândul de a-l face mai strălucit, ci de a-l doborî. Diavolul e rău; ÅŸi de aceea e rău, pentru că are gânduri rele ÅŸi voinţă rea. Åži totuÅŸi nu l-a vătămat pe drept; dimpotrivă, Iov a avut chiar mai mare folos de pe urma luptei, aÅŸa cum am arătat. Dracul ÅŸi-a arătat răutatea, iar dreptul, vitejia.
– Dar pe mulÅ£i îi doboară!
– Din pricina slăbiciunii lor, nu din pricina tăriei diavolului. Åži aceasta am dovedit-o cu multe argumente.
ÃŽndreaptă-Å£i, dar, voinÅ£a, ÅŸi n-ai să fii vătămat niciodată de nimeni! Dimpotrivă, vei avea foarte mare câştig nu numai de la oamenii buni, ci ÅŸi de la cei răi. De aceea, după cum am spus mai sus, a lăsat Dumnezeu ca oamenii să trăiască amestecaÅ£i, mai cu seamă cei buni cu cei răi, ca să fie atraÅŸi ÅŸi aceÅŸtia la virtute. Ascultă ce spune Hristos ucenicilor Săi: „Asemănatu-s-a împărăţia cerurilor cu o femeie care a luat aluat ÅŸi l-a ascuns în trei măsuri de făină” . Prin urmare, drepÅ£ii au puterea aluatului de a transforma pe cei răi în buni.
– DrepÅ£ii sunt puÅ£ini!
– Dar ÅŸi aluatul e puÅ£in! PuÅ£inătatea aluatului nu vătăma frământătura; dimpotrivă, puÅ£inătatea aceea, datorită puterii sale proprii, preface făina în aluat. Tot aÅŸa ÅŸi puterea celor drepÅ£i îşi are tăria nu în cantitatea numărului, ci în harul Duhului. Doisprezece au fost apostolii. Vezi cât de mic a fost aluatul? Toată lumea era necredincioasă! Vezi cât de mare e frământătura? Dar cei doisprezece au prefăcut toată frământătura în aluat. Aluatul ÅŸi frământătura sunt de aceeaÅŸi natură, dar nu de aceeaÅŸi calitate. De aceea a lăsat Dumnezeu pe cei răi printre cei drepÅ£i, pentru ca cei răi să ajungă să fie de aceeaÅŸi voinţă, după cum sunt de aceeaÅŸi fire cu cei drepÅ£i.
De aceste cuvinte aduceÅ£i-vă aminte! Cu aceste cuvinte să închideÅ£i gura celor trândavi, celor dezmăţaÅ£i, celor nepăsători, celor ce amână pe a doua zi ostenelile cele pentru virtute, celor ce învinuiesc pe Stăpânul universului. „Ai păcătuit? ConteneÅŸte cu păcatul!”, spune Scriptura , nu adăuga un al doilea păcat mai greu. Nu-i atât de greu păcatul, cât e de greu să dai vina pe Dumnezeu după ce ai păcătuit! Caută pe cel ce-i de vină că ai păcătuit! Åži vei vedea că nu-i altul de vină decât tu, care ai păcătuit, în orice împrejurare e nevoie de voinţă bună. V-am arătat aceasta nu numai cu argumente, ci ÅŸi cu fapte din viaÅ£a semenilor noÅŸtri din lume. FoloseÅŸte-te ÅŸi tu de această argumentare. AÅŸa ne va judeca ÅŸi Stăpânul nostru, învăţaÅ£i acest fel de argumentare, ÅŸi nimeni nu vă va putea învinge. Este unul desfrânat? Arată-i pe altul cuminte! Este unul zgârcit ÅŸi răpitor? Arată-i pe altul care dă milostenie! Este unul invidios ÅŸi pizmăreÅ£? Arată-i pe altul lipsit de această patimă! Este unul stăpânit de mânie? Dă-i pildă pe unul care trăieÅŸte filosofic! Nu trebuie să recurgem numai la istorii vechi, ci să luăm exemple ÅŸi din viaÅ£a de azi. Că ÅŸi astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, se fac fapte nu mai mici decât cele din trecut. Este cineva necredincios ÅŸi socoteÅŸte mincinoase Scripturile? Nu crede că Iov a suferit atâta? Arată-i un alt om care are o viaţă la fel cu dreptul acela! AÅŸa ne va judeca ÅŸi Stăpânul nostru! Va pune la judecată pe oameni în faÅ£a oamenilor ÅŸi nu va pronunÅ£a sentinÅ£a în urma unei judecăţi făcute de El, ca să nu înceapă unul să zică iarăşi ca ÅŸi sluga aceea căreia i s-a încredinÅ£at talantul, ÅŸi, în loc de talant, i-a adus învinuiri: „… că eÅŸti om aspru” . Ar fi trebuit să suspine că nu ÅŸi-a înmulÅ£it talantul; dar nu, el ÅŸi-a făcut păcatul ÅŸi mai greu, adăugând la trândăvia sa ÅŸi învinuirea adusă împotriva Stăpânului. Că ce spune? „Am ÅŸtiut că eÅŸti om aspru”. Ticălosule, nenorocitule, nerecunoscătorule, trândavule! Ar fi trebuit să te învinuieÅŸti de trândăvie, ca să-Å£i ÅŸtergi păcatul săvârÅŸit! Dar tu ai aruncat vina pe Stăpân. Prin aceasta, în loc să-Å£i înmulÅ£eÅŸti talantul, Å£i-ai înmulÅ£it păcatul .

3. De aceea Dumnezeu la judecată va pune pe oameni în faÅ£a oamenilor, ca unii să judece pe alÅ£ii; ÅŸi ca aceia, fiind judecaÅ£i de ceilalÅ£i, să nu mai poată învinui pe Stăpân. De aceea ÅŸi spune Domnul: „Când va veni Fiul Omului întru slava Tatălui Său”  – Uită-te la identitatea de slavă, n-a spus: „întru o slavă asemenea slavei Tatălui”, ci: „întru slava Tatălui” – „Åži va aduna toate neamurile” , înfricoşător e scaunul de judecată! înfricoşător pentru cei păcătoÅŸi ÅŸi pentru cei vinovaÅ£i! Dulce ÅŸi dorit pentru cei care se ÅŸtiu cu fapte bune! „Åži va pune oile de-a dreapta, ÅŸi iezii de-a stânga” . Åži unii ÅŸi alÅ£ii, oameni.
– Dar pentru ce unii sunt numiÅ£i oi, iar alÅ£ii iezi?
– Pentru ca să afli că-s numiÅ£i aÅŸa nu din pricina deosebirii de fire, ci din pricina deosebirii de voinţă.
– Dar pentru ce-s numiÅ£i iezi cei care n-au dat milostenie?
– Pentru că iedul este un animal care nu dă nimic; nu dă stăpânilor lui nici lapte, nici pui, nici păr. Nu poate da nimic din pricina vârstei lui crude. De aceea Domnul a numit iezi pe cei care nu dau rod de milostenie, iar pe cei din dreapta, oi. Dărnicia oilor e mare. Ele dau ÅŸi lână, ÅŸi pui, ÅŸi lapte.
Ce le spune Domnul celor din dreapta? „M-aÅ£i văzut flămând ÅŸi M-aÅ£i hrănit; gol ÅŸi M-aÅ£i îmbrăcat; străin ÅŸi M-aÅ£i primit” . Celor din stânga însă le grăieÅŸte cu totul dimpotrivă. Åži doar ÅŸi unii ÅŸi alÅ£ii sunt oameni. Au primit aceleaÅŸi făgăduinÅ£e ÅŸi unii ÅŸi alÅ£ii, aceleaÅŸi răsplăţi le stăteau în faţă ÅŸi unora ÅŸi altora pentru faptele lor bune. AcelaÅŸi Hristos a venit ÅŸi la unii ÅŸi la alÅ£ii, cu aceeaÅŸi goliciune ÅŸi la unii ÅŸi la alÅ£ii, cu aceeaÅŸi foame, la fel de străin. Toate au fost egale ÅŸi pentru unii ÅŸi pentru alÅ£ii.
– Dar atunci, pentru ce sfârÅŸitul n-a fost egal?
– Pentru că voinÅ£a le-a fost deosebită. Ea singură a făcut deosebirea dintre ei. De aceea unii se sălăşluiesc în iad, alÅ£ii în împărăţia cerurilor. Dacă diavolul ar fi fost de vină pentru păcatele lor, n-ar fi fost ei pedepsiÅ£i, căci altul a păcătuit ÅŸi i-a împins la păcat.
Ai văzut aici şi pe păcătoşi, şi pe virtuoşi. Ai văzut cum a fost închisă gura celor păcătoşi când au văzut pe semenii lor virtuoşi?
Dar să-ţi mai dau şi o altă pildă.
Erau zece fecioare, spune Domnul . Iarăşi, şi aici, deosebire de voinţe. Unele îndreptate spre bine, altele pornite spre păcat. Pentru ca din acest paralelism să vezi păcatele unora, şi faptele bune ale altora. Aşa se poate face mai bine comparaţie între ele. Fecioare erau şi unele şi altele; cinci, şi unele şi altele; candele aveau şi unele şi altele; pe Mire îl aşteptau cu toatele.
– Pentru ce atunci unele au intrat în cămara cea de nuntă, iar altele nu?
– Pentru că unele au fost fără milă, iar altele blânde ÅŸi iubitoare de oameni.
Vezi iarăşi că voinţa determină sfârşitul, nu diavolul. Ai văzut că judecata se face pe temeiul paralelismului şi că sentinţa este pronunţată pe temeiul unor condiţii similare de existenţă? Oameni de aceeaşi condiţie judecă pe oameni de aceeaşi condiţie cu ei.
Vrei să-Å£i arăt acum ÅŸi o comparaÅ£ie făcută între oameni de condiÅ£ii deosebite, ca să fie ÅŸi mai vădită osânda celor răi? „BărbaÅ£ii niniviteni, spune Domnul, se vor scula ÅŸi vor osândi neamul acesta” . Cei judecaÅ£i nu sunt de condiÅ£ii asemănătoare. Unii barbari, alÅ£ii iudei. Unii s-au bucurat de învăţătura profetică, alÅ£ii n-au avut parte de cuvântul lui Dumnezeu. Åži nu-i numai aceasta deosebirea! La unii s-a dus robul, la alÅ£ii Stăpânul; robul a predicat pieirea, Stăpânul a binevestit împărăţia. Care dintre aceste două popoare trebuia să creadă mai mult: barbarii, neînvăţaÅ£ii, cei care nu avuseseră parte niciodată de învăţătură dumnezeiască, sau cei care fuseseră crescuÅ£i din fragedă copilărie cu cărÅ£ile profetice? FireÅŸte, iudeii! Dar s-a întâmplat contrariul. Iudeii n-au crezut în Domnul, Care Ie predica împărăţia cerurilor, iar ninivitenii au crezut în rob, care-i ameninÅ£a cu pieirea, ca să se facă mai vădită bunătatea unora, ÅŸi răutatea altora. Unde-i dracul? Unde-i diavolul? Unde-i soarta? Unde-i destinul? n-a fost fiecare pricina răutăţii ÅŸi virtuÅ£ii lui? Dacă n-ar fi fost ei vinovaÅ£i de răutatea lor, Hristos n-ar fi spus: „BărbaÅ£ii niniviteni vor osândi neamul acesta” , n-ar fi spus că împărăteasa de la miazăzi are să-i osândească pe iudei . Atunci, la ziua judecăţii, nu vor osândi numai popoare pe popoare, ci, în multe cazuri, un singur om va osândi un popor întreg, când se va vedea că au rămas neînÅŸelaÅ£i cei care puteau fi înÅŸelaÅ£i ÅŸi au fost biruiÅ£i cei care trebuia negreÅŸit să biruie. De aceea am amintit de Adam ÅŸi de Iov. Adam a fost atacat numai cu cuvântul; Iov, cu fapta. Lui Iov i-a fost luată toată averea ÅŸi a fost lipsit de copii; lui Adam nu i s-a luat nimic din ce avea, nici un lucru mic sau mare. Dar mai bine să cercetăm chiar cuvintele cu care a fost ispitit ÅŸi chipul ispitei: „S-a apropiat ÅŸarpele, spune Scriptura, ÅŸi a zis femeii: „Ce este? A spus Dumnezeu să nu mâncaÅ£i din tot pomul cel din rai?”. Aici ÅŸarpe; dincolo, la Iov, femeie. Mare este deosebirea între sfătuitori. Unul rob, celălalt tovarăş de viaţă. Una ajutor, celălalt supus. Ai văzut cât de neiertată este căderea Evei? Pe ea a înÅŸelat-o un supus, un rob; pe Iov nu l-a putut doborî nici tovarăşul de viaţă, ajutătoarea. Dar să vedem ÅŸi ce spune ÅŸarpele. „Ce este?, a zis el. A spus Dumnezeu să nu mâncaÅ£i din tot pomul?”. Åži doar Dumnezeu n-a spus asta, ci cu totul dimpotrivă. Uită-te la viclenia diavolului. A spus ce n-a spus Dumnezeu ca să afle ce a spus Dumnezeu. Ce a făcut femeia? Ar fi trebuit să-i închidă gura, ar fi trebuit să nu-i răspundă. Dar nu; i-a răspuns ÅŸi s-a dat în mâna lui.

4. Vezi cât de mare rău este să încredinţăm tainele noastre duÅŸmanilor ÅŸi uneltitorilor? De aceea Hristos spune: „Nu daÅ£i cele sfinte câinilor, nici nu aruncaÅ£i mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să se întoarcă ÅŸi să vă sfâşie” . AÅŸa s-a întâmplat ÅŸi cu Eva. A dat cele sfinte câinelui, porcului. Acela a călcat în picioare cuvintele, s-a întors ÅŸi a sfâşiat pe femeie.
Åži iată de ce viclenie se foloseÅŸte! El spune: „Nu veÅ£i muri” . Aici, fiÅ£i cu luare-aminte! Era cu putinţă ca femeia să-ÅŸi dea seama de înÅŸelăciune; căci ÅŸarpele chiar de la început se arătase duÅŸman ÅŸi declarase război lui Dumnezeu; de la început spusese altceva decât spusese Dumnezeu. Dar fie! Ai spus, femeie, ÅŸarpelui pentru că ÅŸarpele voia să ÅŸtie ce hotărâse Dumnezeu! Dar mai pe urmă de ce l-ai urmat când ai văzut că-Å£i spune altceva decât îţi spusese Dumnezeu? Dumnezeu îţi spusese: „VeÅ£i muri”; acela, altceva decât asta: „nu veÅ£i muri”. Vrei mai lămurit război decât acesta? De unde din altă parte ar trebui să cunoÅŸti pe vrăjmaÅŸ ÅŸi pe duÅŸman decât de acolo că spune altceva decât ce spune Dumnezeu?
Ar fi trebuit deci ca Eva să fugă de momeală; ar fi trebuit să se ferească de laÅ£. „Nu veÅ£i muri, i-a spus ÅŸarpele. Åžtie Dumnezeu că în ziua în care veÅ£i mânca vi se vor deschide ochii voÅŸtri ÅŸi veÅ£i fi ca niÅŸte dumnezei” . Bizuindu-se pe o făgăduinţă mai mare, a aruncat ÅŸi bunătăţile pe care le avea în mâini. Åžarpele le făgăduise să-i facă dumnezei, ÅŸi i-a supus tiraniei morÅ£ii. Pentru ce te-ai încrezut în cuvântul diavolului, femeie? Ce-ai văzut bun la el? Nu-Å£i era de ajuns că era vrednic de crezut Dumnezeu, Care Å£i-a dat poruncă? Dumnezeu era creatorul ÅŸi făcătorul tău! Åžarpele, diavol ÅŸi vrăjmaÅŸ! Nu-l numesc însă diavol! îl socoteai numai ÅŸarpe. Te întreb: Se cădea să-l învredniceÅŸti pe ÅŸarpe de atâta cinste încât să-i spui porunca Stăpânului?
Vezi, dar, că era cu putinţă ca Eva să-şi dea seama de înşelăciune, dar n-a voit? Dumnezeu dăduse doar destule dovezi de binefacerile pe care le făcuse lor; le arătase cu fapta purtarea Lui de grijă. Plăsmuise pe om din nefiinţă, îi insuflase suflet, îl făcuse după chipul Lui, îl făcuse stăpân peste toate cele de pe pământ, îi dăruise ajutor, îl pusese în rai, i-a îngăduit să se folosească de toţi pomii şi l-a oprit numai de la unul. Opreliştea aceasta chiar era spre folosul lui. Diavolul nu-i făcuse cu fapta nici un bine, mare sau mic; a îngâmfat-o pe femeie numai cu cuvântul, a îmbătat-o cu nădejdi zadarnice, şi aşa a înşelat-o. Cu toate acestea, femeia a socotit pe diavol mai vrednic de credinţă decât pe Dumnezeu, deşi Dumnezeu îi arătase prin fapte dragostea Lui. Diavolul nu-i dăduse decât cuvinte, nimic altceva, şi femeia l-a crezut.
Vezi deci că înÅŸelăciunea s-a făcut numai din pricina prostiei ÅŸi a trândăviei? Åži ca să cunoÅŸti mai bine aceasta, ascultă cum învinuieÅŸte Scriptura pe femeie! Scriptura nu spune: „Femeia a fost înÅŸelată”, ci „Văzând pomul că este frumos, a mâncat” . Prin urmare, păcatul se datorează vederii fără frâu, nu înÅŸelăciunii diavolului. A fost învinsă de pofta sa, nu de răutatea diavolului. De aceea nici n-a fost iertată; ci, când a spus: „Åžarpele m-a înÅŸelat”, atunci a ÅŸi primit cea mai grea pedeapsă. Că era în puterea ei să nu cadă.
Şi ca să înţelegi mai bine spusele mele, haide să vorbesc şi de Iov! Să trec de la cei biruiţi la biruitor, de la cei învinşi la învingător. Iov ne va da mai mult curaj ca să ridicăm mâna împotriva diavolului. Dincolo, şarpele era înşelătorul; şi a biruit; dincoace, femeia lui Iov era ispititorul, şi n-a biruit; cu toate că era cu mult mai vrednică de crezare decât şarpele. Mai mult. Iov a fost ispitit după ce-şi pierduse averile, după ce-i pieriseră copiii, după ce rămăsese gol de toate. Dincolo, nimic din toate acestea. Adam nu pierduse averile, nu-i pieriseră copiii, nu zăcea pe gunoi; dimpotrivă, locuia în raiul desfătării, se bucura de roadele a fel şi fel de pomi, de izvoare, de râuri şi de toate celelalte bucurii. Nicăieri, nici osteneală, nici durere, nici tristeţe sau griji, nici ocări sau insulte, nici miile şi miile de nenorociri care s-au abătut asupra lui Iov; şi cu toate că nu era nimic din acestea, totuşi a căzut, a fost culcat la pământ! Nu e evident că din pricina trândăviei? Iov, dimpotrivă, a rezistat cu curaj, deşi toate veneau pe capul lui, deşi toate îl împovărau, nu e limpede că din pricina trezviei sufletului lui?

5. Culege, iubite, mare, mare câştig şi dintr-o pildă, şi din alta. Nu imita pe Adam. Ştii câte rele naşte trândăvia. Imită evlavia lui Iov. Ştii câte bunătăţi odrăsleşte sârguinţa. Gândeşte-te necontenit la cel încununat, şi vei avea îndestulătoare mângâiere pentru orice durere şi necaz. Fericitul şi viteazul acesta blând stă în lume ca într-un teatru obştesc; prin suferinţele îndurate de el vorbeşte tuturor oamenilor, îndemnându-i să îndure cu curaj necazurile ce vin peste ei, să nu se plece deloc în faţa relelor ce-i lovesc. Nu este, nu este suferinţă omenească ce nu poate dobândi mângâiere şi uşurare prin suferinţele lui Iov. Că toate suferinţele ce sunt pe lume, toate s-au strâns la un loc şi au tăbărât asupra trupului lui Iov. Ce iertare dar va mai avea acela care nu poate îndura cu mulţumire o parte din suferinţele îndurate de Iov, când el, după cum se vede, n-a îndurat numai o parte, ci toate suferinţele ce se pot întâmpla tuturor oamenilor?
Åži ca să nu mă învinuiÅ£i că exagerez, haide să cercetăm fiecare dintre suferinÅ£ele venite peste el, ca să vă încredinÅ£ez de adevărul spuselor mele. Dacă vreÅ£i, să vorbesc mai întâi de suferinÅ£a care pare tuturora cel mai greu de îndurat, de sărăcie ÅŸi de chinurile pricinuite de ea. Că toÅ£i oamenii de pretutindeni o deplâng. Cine a fost mai sărac decât Iov? Nu era oare mai sărac decât cei ce stau întinÅŸi lângă zidurile băilor, decât cei care dorm în cenuÅŸa cuptoarelor, într-un cuvânt mai sărac decât toÅ£i oamenii? AceÅŸtia au cel puÅ£in o haină ruptă; Iov zăcea gol, avea pe el numai haina dată de Dumnezeu, pielea de pe trup, ÅŸi pe aceasta diavolul o ciuruise peste tot cu buboaie groaznice. Mai mult, săracii se mai pot adăposti sub acoperiÅŸul pridvoarelor băilor sau într-o colibă! Iov însă stătea zi ÅŸi noapte sub cerul liber; nici un acoperiÅŸ, cât de mic, nu-i uÅŸura chinul. Mai mare grozăvie e alta. Săracii se ÅŸtiu pe ei cu o mulÅ£ime de păcate; Iov nu se ÅŸtia cu nimic vinovat. Lucrul acesta, de a nu se ÅŸti vinovat cu nimic, acest lucru, dintre toate necazurile Iui, îi mărea ÅŸi mai mult durerea ÅŸi îi făcea ÅŸi mai mare suferinÅ£a. Săracii, după cum spuneam, îşi pot găsi multe vini; ÅŸi nu-i puÅ£in lucru pentru uÅŸurarea suferinÅ£ei să ÅŸtii că eÅŸti pedepsit pe drept. Iov era lipsit însă ÅŸi de această mângâiere; dusese o viaţă plină de virtuÅ£i, ÅŸi iată că suferea ca unul dintre cei mai mari ticăloÅŸi! Săracii sunt obiÅŸnuiÅ£i de multă vreme, de la început, cu suferinÅ£a; Iov îndura o sărăcie necunoscută până atunci. A ajuns dintr-o dată din bogat sărac. După cum ai mare mângâiere când ÅŸtii pentru ce suferi, tot aÅŸa ai tot atâta mângâiere când, trăind în sărăcie, eÅŸti obiÅŸnuit de la început cu sărăcia. Dreptul acela însă era lipsit ÅŸi de o mângâiere, ÅŸi de alta. TotuÅŸi n-a căzut. Ai văzut că a ajuns atât de sărac, cum nu mai putea fi altul? Este oare cineva mai sărac decât cel care n-are nici haină, nici adăpost? Dar, mai bine spus, Iov nu putea avea nici pământul gol. Nu zăcea pe pământ, ci pe gunoi. AÅŸadar ÅŸi tu, când te vei vedea ajuns în sărăcie, du-te cu mintea la suferinÅ£a dreptului, ÅŸi îndată vei primi curaj, îndată vei îndepărta orice gând de tristeÅ£e. Sărăcia deci pare a fi în ochii oamenilor pricina tuturor suferinÅ£elor. După sărăcie, mai este o altă nevoie, dar, mai bine spus, înaintea sărăciei: boala trupului. Cine a fost aÅŸa de bolnav ca Iov? Cine a îndurat o boală ca aceea? Cine a primit o rană atât de cumplită sau a văzut pe altul că a primit-o? nimeni. Boala ÅŸi rănile îi mâncau încetul cu încetul trupul; izvoare de viermi ieÅŸeau din toate mădularele lui; foitul viermilor nu se mai termina; miros greu ieÅŸea din tot trupul lui; iar trupul se macină puÅ£in câte puÅ£in; topit de atâta putreziciune, învăluia cu duhoarea lui ÅŸi mâncarea ce i se aducea – foame nouă ÅŸi nemaiîntâlnită -, că nici nu se putea atinge de ea. ÃŽnsuÅŸi o spune: „FoÅŸnet de viermi văd ÅŸi în mâncarea mea” . Când cazi dar bolnav, omule, adu-Å£i aminte de trupul lui Iov, de trupul acela sfânt. Era sfânt ÅŸi curat; ÅŸi totuÅŸi avea pe el atâtea răni! De slujeÅŸti în armată, ÅŸi apoi pe nedrept ÅŸi fără vreo pricină binecuvântată eÅŸti atârnat pe lemn ÅŸi-Å£i sunt scrijelite coastele, nu socoÅ£i asta o ocară, nici nu cădea doborât de dureri! GândeÅŸte-te la Iov! Mi se poate însă spune:
– Iov avea mare mângâiere ÅŸi uÅŸurare, că ÅŸtia că toate suferinÅ£ele lui îi vin de la Dumnezeu.
-  Dar tocmai asta îl tulbura ÅŸi-l chinuia, că socotea că Dumnezeu, Căruia îi slujise în tot chipul, îi ducea război; iar pricină întemeiată a suferinÅ£elor sale nu putea găsi. Mai târziu, când a aflat pricina, să vezi câtă evlavie a arătat! Când Dumnezeu i-a spus: „Crezi oare că am vorbit cu tine numai de aceea ca să fii arătat drept?” . Iov, uimit, a spus: „Voi pune mâna la gură. O dată am vorbit; a doua oară nu voi mai vorbi” . Åži iarăşi: „Mai înainte până la auzul urechii Te-am auzit; dar acum ochiul meu Te-a văzut; de aceea mă socotesc ticălos ÅŸi mă topesc; mă socotesc pământ ÅŸi cenuşă” .

6. Iar dacă socoţi că-ţi sunt îndestulătoare acestea spre mângâiere, poţi avea şi tu această mângâiere. Dacă suferi un necaz, nu din pricina lui Dumnezeu, ci din pricina uneltirilor omeneşti, şi dacă mulţumeşti şi nu huleşti pe Cel ce ar fi putut împiedica necazul, dar n-a făcut-o pentru încercarea ta, vei primi şi tu aceleaşi răsplăţi ca şi cei ce au suferit pentru Dumnezeu şi au fost încununaţi, pentru că ai îndurat cu curaj necazurile venite asupra ta de la oameni şi pentru că ai mulţumit Celui care putea să le împiedice, dar n-a vrut.
Iată, au venit peste Iov şi sărăcie, şi boală! Şi ai văzut că au venit amândouă cu cea mai mare covârşire.
Vrei să-ţi arăt şi războiul dat de glasul sângelui împotriva acestui viteaz, cu tot atâta covârşire? Zece copii a pierdut, zece deodată, zece în floarea vârstei, zece plini de virtute, n-au murit de legea obştească a firii, ci de moarte silnică, jalnică. Cine poate descrie o astfel de nenorocire? nimeni! Când, dar, pierzi şi fiul şi fiica deodată, aleargă la dreptul Iov şi-ţi va uşura mult durerea!
Dar oare numai aceste nenorociri i s-au întâmplat? Nu! A mai îndurat părăsirea ÅŸi trădarea prietenilor, batjocura, ocările, dispreÅ£ul, râsul! E îngrozitor să fii batjocura tuturora! Nu ne chinuie atât sufletul suferinÅ£ele prin ele însele, cât ne chinuie cei care ne ocărăsc din pricina suferinÅ£elor, în jurul lui Iov nu era unul care să-l mângâie! Dar erau mulÅ£i, veniÅ£i de pretutindeni, care-l batjocoreau! Uită-te la el că se plânge ÅŸi spune: „Ei bine, ÅŸi voi tăbărâţi asupra mea?” , îi numeÅŸte oameni fără milă ÅŸi le spune: „Vecinii mei m-au părăsit ÅŸi casnicii mei grăiau împotriva mea; chemam pe fiii slujnicelor mele, ÅŸi ei se depărtau de mine” . „AlÅ£ii spune el, mă scuipau în faţă ÅŸi am ajuns batjocură tuturor” . „Åži de haina mea le-a fost scârbă” , spune el in altă parte.
Acestea nici să le auzi nu poÅ£i, darămite să le mai înduri! Sărăcie lucie, boală groaznică, neobiÅŸnuită, cum nu s-a mai văzut, pieirea atâtor copii ÅŸi în aÅŸa chip, ocară, batjocură, insultă de la oameni. Unii îl batjocoreau, alÅ£ii îl ocărau, alÅ£ii îl dispreÅ£uiau; nu numai duÅŸmanii, ci ÅŸi prietenii; nu numai prietenii, ci ÅŸi casnicii; nu-l batjocoreau numai, nici nu-l ocărau numai, ci se ÅŸi îngreÅ£oÅŸau de el; ÅŸi aceasta nu două sau trei zile, ci vreme de luni ÅŸi luni. Åži i s-a întâmplat numai lui ca nici noaptea să nu-i aducă uÅŸurare de dureri! La durerile din timpul zilei se adăugau nălucirile fricii de noapte, însuÅŸi spune ce chinuri groaznice suferea în vis: „Pentru ce mă înfricoÅŸezi în vis ÅŸi mă îngrozeÅŸti cu vedenii?” . Numai un om de fier sau de diamant ar fi putut îndura atâtea chinuri! Fiecare dintre ele e de nesuferit! GândeÅŸte-te ce zbucium era în sufletul lui Iov când îl chinuiau toate deodată! Cu toate acestea, Iov le-a îndurat pe toate. Åži, în toate cele ce i s-au întâmplat, Iov n-a păcătuit  ÅŸi nici n-a fost viclenie pe buzele lui.

7. Să ne fie, dar, suferinţele aceluia leacuri suferinţelor noastre, iar furtuna cumplită a aceluia, port necazurilor noastre, în fiecare necaz ce vine peste noi să ne gândim la sfântul acesta! Văzând strânse într-un singur trup, în Iov, toate suferinţele din lume, vom putea lupta mai cu curaj şi noi împotriva câtorva suferinţe răzleţe! Să alergăm totdeauna la cartea lui Iov ca la o mamă iubitoare, care ne întinde din toate părţile mâinile, care-şi primeşte la sânul ei copiii cei înspăimântaţi şi le dă curaj. De-ar veni peste noi cele mai amare necazuri, cartea lui Iov ni le va uşura pe toate. Şi vom lăsa din mână cartea uşuraţi.
Iar de-mi vei spune: „Acela a fost Iov, ÅŸi de aceea a îndurat totul; eu nu sunt ca el!”, pe tine te vei osândi mai mult, ÅŸi vei lăuda tot pe drept. Tu vei îndura mai uÅŸor acele suferinÅ£e decât le-a îndurat Iov.
– De ce?
– Pentru că Iov a trăit înainte de venirea harului, chiar înainte de darea Legii, când nu se cerea o vieÅ£uire atât de curată,   când   harul  Duhului  nu  era  revărsat  cu   atâta îmbelÅŸugare, când păcatul era greu de doborât, când blestemul stăpânea, când moartea era înfricoşătoare. Acum, după venirea lui Hristos, luptele sunt mai uÅŸoare, toate aceste greutăţi au dispărut. Prin urmare, n-avem nici un cuvânt de apărare dacă noi nu ne putem urca până la măsura lui Iov, după trecere de atâta vreme, după atâta spor duhovnicesc ÅŸi după atâtea daruri date nouă de Dumnezeu.
Gândindu-ne, dar, la toate acestea, că suferinţele lui Iov erau mai mari decât puterile lui, că el a intrat în luptă şi a luptat într-o vreme când lupta era mai greu de dus, să îndurăm şi noi cu curaj şi cu multă mulţumire necazurile şi suferinţele ce vin peste noi, ca să putem dobândi aceleaşi cununi ca şi el, cu harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui slava, împreună cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.