Omilia a XIV-a

din “Omilii la Epistola catre Filipeni”

„Căci mulţi, despre care v-am vorbit adeseori, iar
acum vă spun si plângând, se poartă ca duşmani ai
crucii lui Hristos. Sfârşitul acestora este pieirea.
Pântecele este dumnezeul lor; iar m ar ir eu lor este
întru ruşinea lor, ca unii care au în gând cele
pământeşti. Cât pentru noi, cetatea noastră este în
ceruri, de unde si aşteptăm Mântuitor pe Domnul
Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţişare trupul
smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei
Sale, lucrând cu puterea ce are de a-şi supune Sieşi
toate. ” (Flp 3, 18 – 21).

Nimic nu este atât de nepotrivit ÅŸi de străin creÅŸtinului ca faptul de a căuta mereu numai liniÅŸte ÅŸi odihnă. Nimic nu este atât de străin de făgăduinÅ£a dată nouă ÅŸi de recrutarea noastră (ca soldaÅ£i ai lui Hristos), ca a ne lipi de viaÅ£a prezentă. Stăpânul tău a fost răstignit ÅŸi tu te mai dezmierzi? Stăpânul tău a fost pironit pe cruce ÅŸi tu umbli încă după liniÅŸte; ÅŸi odihnă? Dar cum pot acestea să fie demne de un soldat viteaz? De aceea ÅŸi Pavel zice: „Căci mulÅ£i, despre care v-am vorbit adeseori, iar acum vă spun ÅŸi plângând, se poartă ca duÅŸmani ai crucii lui Hristos” (Flp 3, 18).

Fiindcă erau unii care se prefăceau a fi creştini, dar în realitate căutau doar odihna trupului şi trăiau în dezmierdări, fapt ce e contrar crucii, de aceea Apostolul spunea cuvintele de mai sus. «Crucea Domnului este obiectul de căpetenie al unui suflet care se chinuieşte, care suferă fără a căuta mereu numai liniştea şi comoditatea, pe când aceia se poartă cu totul dimpotrivă». Prin urmare, chiar dacă ar susţine ei că sunt ai lui Hristos, în realitate sunt duşmani ai crucii lui Hristos, pentru că dacă ar fi iubit într-adevăr crucea, s-ar fi silit şi să ducă viaţa Celui Răstignit.

Nu a fost străpuns pentru tine Stăpânul tău?( Nu a fost crucificat pentru tine stăpânul tău? – n. tr.).

Imită-L dacă nu poÅ£i întocmai, atunci într-alt fel. RăstigneÅŸte-te pe tine însuÅ£i, dacă nu te răstigneÅŸte altcineva. RăstigneÅŸte-te pe tine însuÅ£i, dar nu cumva să te sinucizi, să nu fie, pentru că lucru păgân este; ci cum spunea Pavel: „prin care lumea este răstignită pentru mine, ÅŸi eu pentru lume!” (Ga 6, 14). Dacă iubeÅŸti pe Stăpânul tău, primeÅŸte moartea Lui. Nu ÅŸtii cât de mare este puterea crucii, câte fapte minunate a săvârÅŸit ÅŸi mai săvârÅŸeÅŸte încă ÅŸi câtă siguranţă aduce vieÅ£ii? Prin cruce se săvârÅŸesc toate: botezul prin cruce se săvârÅŸeÅŸte, spre a primi pecetea harului; hirotonia prin cruce se săvârÅŸeÅŸte.

Chiar în stradă de am fi, chiar în casă, sau oriunde altundeva, crucea este un mare bun, o armă mântuitoare, pavăză neînvinsă ÅŸi războinic împotriva diavolului. Åži pentru că-l urăşti pe acesta porÅ£i crucea, nu doar pecetluindu-te de formă, ci suferind chiar cele ale crucii lui Hristos. Chiar Hristos obiÅŸnuia să numească pătimirile cruce, zicând: „să-ÅŸi ia crucea sa ÅŸi să-Mi urmeze.Mic” (Mt 16, 24), adică să fie pregătit pentru moarte.

ÃŽnsă ei, fiind fricoÅŸi, iubitori de viaţă ÅŸi iubitori ai trupului, sunt duÅŸmani ai crucii. Oricine este prieten al dezmierdărilor ÅŸi al nesiguranÅ£ei de aici este totodată ÅŸi duÅŸman al crucii lui Hristos, în care Pavel se laudă, cu care se identifică, încercând a se uni cu totul. Spune, de exemplu: „lumea este răstignită pentru mine ÅŸi eu pentru lume!”(Ga 6, 14).

„…iar acum vă spun ÅŸi plângând”. De ce? Pentru că răul se întinsese, pentru că aceia erau vrednici de lacrimi. Cu adevărat că erau vrednici de plâns, pentru că în timp ce îşi sporesc îmbrăcămintea cea dinafară, adică trupurile, despre viaÅ£a viitoare ei nici măcar nu aduc vorba, fiind cu totul lipsiÅ£i de responsabilitate. Iată că trăieÅŸti în plăceri, iată că astăzi te îmbeÅ£i, ÅŸi mâine, ÅŸi zece ani, sau douăzeci, sau treizeci, sau cincizeci, sau o sută -ceea ce este cu neputinţă; dar dacă voiesti, să ne oprim aici. Care e sfârÅŸitul? Care e câştigul? Nici unul. Åži oare o astfel de viaţă nu e vrednică de plâns? Dumnezeu ne-a pus în acest loc de luptă pentru ca noi, luptând, să ne încununăm; noi însă părăsim locul nefâcând ÅŸi nelucrând nimic bun. Prin urmare, Pavel le deplânge tocmai pe cele pe care duÅŸmanii crucii le Å£in de laudă ÅŸi de care se bucură. Iată ce înseamnă a suferi pentru toÅ£i, iată ce înseamnă a te îngriji de toÅ£i oamenii!

„Pântecele este dumnezeul lor” (Flp 3, 19), zice el. Åži tocmai de aceea spune altundeva „Să bem ÅŸi să mâncăm” (l Co 15, 32). Ai văzut câtă răutate are în sine plăcerea? Dumnezeul unora este banul, iar al altora pântecele. Oare nu sunt si aceÅŸtia idolatri, ba încă ÅŸi mai răi decât idolatrii?

„…iar mărirea lor este întru ruÅŸinea lor” (Flp 3, 19). Unii zic că Apostolul face aici aluzie la tăierea împrejur, dar nu cred, ci sensul este acela că faptele pe care trebuiau să le ascundă ei le Å£in de laudă ÅŸi se mândresc cu ele.

Urât lucru este să facă cineva fapte murdare dar, dacă se ruşinează de cele făcute, răul este doar pe jumătate, în timp ce dacă cineva se laudă cu cele făcute, aceasta este culmea nesimţirii! Să fie oare cuvintele acestea spuse doar pentru ei, iar noi să fi scăpat de osândă şi să nu fie nimeni vinovat de acest păcat? Nimeni nu are pântecele ca pe Dumnezeu? Nimeni nu se mândreşte cu ruşinea sa? Ce mult aş vrea ca printre noi nimeni să nu fie ca unul dintre ei şi nici să se afle vinovat de cele spuse! Tare mi-e teamă însă că Apostolul să nu fi spus aceste cuvinte mai mult pentru noi decât pentru cei de atunci. Pentru că dacă cineva îşi petrece viaţa în chefuri şi în beţii, cu săracii prea puţin cheltuind, iar partea cea mai însemnată o cheltuieşte cu pântecele, oare nu i s-ar adresa şi lui aceste cuvinte?

Nici un cuvânt nu poate fi mai ÅŸfichiuitor ÅŸi mai ruÅŸinos decât vorbele acestea ale Apostolului: „Pântecele este dumnezeul lor, iar mărirea lor întru ruÅŸinea lor” (Flp 3, 19). Åži cine sunt aceÅŸtia? Aceia, spune el, „care au în gând cele pământeÅŸti” (Flp 3, 19). Clădim case, însă unde? Pe pământ. Cumpărăm moÅŸii, unde însă? Tot pe pământ. Dobândim vreo stăpânire, vreo funcÅ£ie de conducere, însă unde? Pe pământ. Ne bucurăm de slavă tot pe pământ. Ne îmbogăţim tot aici. Ei bine, aceÅŸtia sunt cei al căror Dumezeu este pântecele. Aceia care nimic duhovnicesc nu cugetă, ci îşi agonisesc totul pentru această viaţă, doar la acestea gândindu-se, pe drept cuvânt că au pântecele ca Dumnezeu ÅŸi de aceea spun: „Să mâncăm ÅŸi să bem, căci mâine vom muri”.

Pentru trup te îngrijeşti şi te amărăşti atunci când e bolnav, cu toate că trupul e trecător, neputând să te vatărne prea mult, iar sufletul îl tragi înspre pământ şi nu aminteşti despre el nici un cuvânt? Mai râzi şi te mai dezmierzi? Ce iertare crezi că vei găsi când eşti atât de nesimţitor? E necesar ca si trupul să ţi-l faci duhovnicesc fiindcă, dacă vrei, este cu putinţă. Pântecele l-ai primit de la Dumnezeu pentru a te hrăni şi nu pentru a te târî la pământ; pentru a-l stăpâni, iar nu pentru te lăsa stăpânit de el; pentru a le sluji hrănind celelalte organe ale trupului şi nicidecum pentru ca tu să-i slujeşti lui, sau să treci peste hotarele naturii sale.

Nu poate marea pricinui atâtea răutăţi când îşi iese din hotarele ei câte poate pricinui sufletului nostru şi chiar trupului un pântece neînfrânat. Marea se revarsă peste tot pământul, iar pântecele peste tot corpul. Pune însă hotar pântecelui precum Dumnezeu a pus nisipul hotar mării! Şi chiar de s-ar înfuria, chiar de s-ar tulbura, tu înfrânează-l cu puterea pe care o ai în tine. Priveşte câtă cinste ţi-a dat Dumnezeu doar pentru a deveni asemenea Lui. Dar tu nu vrei, ci te uiţi cum pântecele se revarsă si distruge întreaga ta natură, fără a îndrăzni să-l stăpâneşti şi să-l cuminţeşti.

„Pântecele este dumnezeul lor” (Flp 3, 19), spune el. Vezi cum slujeÅŸte Pavel lui Dumnezeu, vezi ÅŸi cum gurmanzii slujesc pântecelui? Nu crezi că pe unii ca aceÅŸtia îi aÅŸteaptă mii de nenorociri? Oare nu se tem ei de neascultare ca ÅŸi cum pântecele ar fi cel care porunceÅŸte? Oare nu îl servesc chiar ÅŸi cu cele imposibile? Oare nu se află ei chiar mai prejos decât sclavii?

„Cât pentru noi, cetatea noastră este în ceruri” (Flp 3, 20). AÅŸadar, să nu căutăm aici distracÅ£ia ÅŸi comoditatea, ci să căutăm de a fi strălucitori acolo unde vom petrece. „De unde ÅŸi aÅŸteptăm Mântuitor, pe Domnul Iisus Hristos, Care va schimba la înfăţiÅŸare trupul smereniei noastre ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Flp 3, 20 – 21). PuÅ£in câte puÅ£in ne-a înălÅ£at unde trebuia. «Din ceruri, zice el, este Mântuitorul nostru», astfel încât sfinÅ£enia vieÅ£ii noastre este de la persoana Mântuitorului ÅŸi de la locul venirii Lui ÅŸi locul petrecerii noastre.

„Care va schimba la înfăţiÅŸare trupul smereniei noastre”, spune. Multe pătimeÅŸte acum trupul nostru; e pus în lanÅ£uri, biciuit ÅŸi suferă mii de necazuri; dar ÅŸi trupul lui Hristos a suferit asemenea dureri. La aceasta se ÅŸi referă când zice: „…va schimba la înfăţiÅŸare trupul smerenie ca să fie asemenea trupului slavei Sale” (Flp 3, 21). ÃŽn concluzie, este acelaÅŸi lucru cu a te îmbrăca întru nestricăciune. „Va schimba trupul” înseamnă că ÅŸi chipul va fi altul si că l-a numit aÅŸa în mod metaforic. A spus „trupul smereniei noastre” pentru că în prezent este smerit, supus durerii ÅŸi stricăciunii, pentru că pare a fi demn de dispreÅ£, cu nimic mai presus de alte corpuri.

„Ca să fie, zice, asemenea trupului slavei Sale” (Flp 3, 21). Vai! Trupul nostru va deveni întocmai, adică la fel cu trupul Celui ce sade de-a dreapta Tatălui, al Celui închinat de îngeri, al Celui înaintea Căruia stau puterile cele netrupeÅŸti! Va fi la fel cu trupul Aceluia Care ÅŸade mai presus de toate stăpâniile ÅŸi puterile!

AÅŸadar, dacă lumea întreagă s-ar întrista ÅŸi i-ar plânge pe cei ce cad din această nădejde, oare nu pe bună dreptate i-ar plânge? Pentru că deÅŸi au această făgăduinţă ca trupurile noastre să devină asemenea cu al lui Hristos – ei se duc împreună cu diavolii? «Nu-mi pasă de gheenă, orice ai spune! Dacă am căzut din această slavă, consider gheena ca fiind nimic în raport cu această cădere!» Ce spui, Pavele? Va deveni egal cu trupul Aceluia? Da, răspunde. Åži apoi, pentru ca nu cumva să cazi în îndoială ÅŸi să nu crezi, aduce si un argument puternic: „lucrând cu puterea ce are de a-Åži supune SieÅŸi toate” (Flp 3, 21). «Are putere, zice, de a-Åži supune toate, prin urmare ÅŸi stricăciunea ÅŸi moartea». Deci, dacă are această putere, e neîndoielnic că poate face aceasta, ca trupul nostru să devină la fel cu al Lui.

Spune-mi, ce putere este mai mare? A supune demoni, îngeri, arhangheli, heruvimi şi serafimi, sau a face trupul nestricăcios şi nemuritor? Negreşit că aceasta din urmă e cu mult mai mare decât cea dintâi. El a arătat încă şi mai mari fapte ale puterii Sale, pentru ca tu să crezi şi acestora. «Aşa că chiar dacă-i veţi vedea pe unii ca aceia bucurându-se, chiar de-i veţi vedea în slavă, voi staţi neclintiţi, fiindcă nu sunteţi cu nimic vătămaţi de ei şi de nimic nu trebuie să vă temeţi. Sunt de ajuns asemenea speranţe pentru a deştepta chiar şi pe cel mai trândav şi somnoros».

„Deci, fraÅ£ii mei iubiÅ£i ÅŸi mult doriÅ£i, bucuria ÅŸi cununa mea, aÅŸa să staÅ£i întru Domnul, iubiÅ£ii mei” (Flp 4, 1). „AÅŸa”, adică drepÅ£i ÅŸi nebiruiÅ£i. PriveÅŸte cum după sfaturi le aduce ÅŸi laude. „Bucuria ÅŸi cununa mea”, spune el. Nu numai bucuria, ci ÅŸi slava, ÅŸi nu doar simpla slavă, ci ÅŸi cununa, cu a cărei măreÅ£ie nimic nu este asemenea, când ei sunt cununa lui Pavel. „AÅŸa să staÅ£i întru Domnul, iubiÅ£ii mei” (Flp 4, 1), adică întru nădejdea lui Dumnezeu.

„Rog pe Evodia ÅŸi rog pe Sintihi să aibă aceleaÅŸi gânduri în Domnul, încă te rog ÅŸi pe tine, credinciosule Sizig, ajută-le lor” (Flp 4, 2 – 3). Unii cred că aici el o numeÅŸte ÅŸi o roagă pe femeia sa, dar nu este aÅŸa, ci numeÅŸte o femeie oarecare ÅŸi pe bărbatul uneia dintre ele. „…ajută-le lor, ca pe unele care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine ÅŸi cu Clement ÅŸi cu ceilalÅ£i împreună-lucrători cu mine, ale căror nume sunt scrise în cartea vieÅ£ii” (Flp 4, 3). Ai văzut despre câte virtuÅ£i pe care le aveau ei aminteÅŸte el aici? Ceea ce Hristos a spus apostolilor Săi: „Dar nu vă bucuraÅ£i de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraÅ£i că numele voastre sunt scrise în ceruri” (Lc 10, 20), acelaÅŸi lucru îl mărturiseÅŸte ÅŸi Apostolul despre aceste femei „ale căror nume sunt scrise în cartea vieÅ£ii”.

Mie mi se pare că aceste femei erau căpetenii în Biserica filipenilor, iar Apostolul le pune sub protecÅ£ia unui bărbat minunat pe care îl numeÅŸte însoÅ£itor (tovarăş, soÅ£, însoÅ£itor, împreună-lucrător; de aici ÅŸi sensul pe care Sf. Ioan îl ia în considerare – n. edit., cf. ÅŸi cu Noul Testament, Editura Institutului Biblic ÅŸi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, BucureÅŸti, 1993, p. 344, nota 3), ÅŸi sub protecÅ£ia căruia, ca împreună-lucrător, ca împreună-ostas, ca tovarăş ÅŸi frate, Apostolul obiÅŸnuia poate să-i pună pe alÅ£ii; la fel face ÅŸi în Epistola către Romani, când spune: „Şi vă încredinÅ£ez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chenhrea” (Rm 16, 1). „ÎnsoÅ£itorule”, spune el. Aici ori că e vorba de vreun frate al lor, ori de bărbatul vreuneia dintre ele, e ca ÅŸi cum ar zice: «abia acum eÅŸti frate iubit, abia acum soÅ£ adevărat ÅŸi iubit, pentru că ai devenit mădular».

„Care au luptat pentru Evanghelie, împreună cu mine” (Flp 4, 3). Protejarea lor se datora deci nu prieteniei, ci succeselor lor: „…au luptat… împreună cu mine”. Dar ce spui tu, Pavele? S-au nevoit femei împreună cu tine? «Da, zice el, nu cu puÅ£in au contribuit ÅŸi ele, pentru că deÅŸi mulÅ£i au fost împreună-lucrători cu mine, nici ele n-au fost mai prejos». Nu pentru nimic, se întemeiau pe atunci bisericile; iar pentru ca cei încercaÅ£i, fie bărbaÅ£i, fie femei, să se poată bucura de atâta cinste din partea celorlalÅ£i, trebuia să fi făcut multe bunătăţi. Åži multe bunătăţi izvorau de aici: mai întâi că toÅ£i ceilalÅ£i erau îmboldiÅ£i spre aceeaÅŸi râvnă; în al doilea rând că prin cinstea care li se acorda câştigau mult; în al treilea rând că toate acestea le sporea ÅŸi lor voinÅ£a cea bună ÅŸi înflăcărarea. De aceea peste tot Pavel se îngrijeÅŸte de aceasta, numărându-se totodată împreună cu ei. La fel procedează ÅŸi în Epistola către Corinteni când spune: „că este pârga Ahaiei” (1 Co 16 – 15).

Unii cred că „însoÅ£itorule” este un nume propriu (Sizic, aÅŸa cum s-a tradus si în ediÅ£ia românească; vezi si nota 2 – n. edit), dar ce contează? Fie aÅŸa, fie altfel, nu trebuie a scărmăna cuvintele, ci trebuie să ÅŸtim că Apostolul porunceÅŸte ca aceste femei să se bucure de multă protecÅ£ie.

«Toate ne sunt în ceruri, spune el, ÅŸi Mântuitorul, ÅŸi petrecerea, ÅŸi orice ar spune cineva, „…de unde ÅŸi aÅŸteptăm Mântuitor” (Flp 3, 20). Dar ÅŸi aceasta tot din iubirea Lui de oameni este. El va veni iarăşi la noi, ÅŸi ne va trage ÅŸi pe noi acolo, va pleca luându-ne cu El. ÃŽnsă ÅŸi acest fapt este o dovadă de mare cinste. Dacă El a venit pe când noi eram duÅŸmani, atunci cu atât mai mult va veni când suntem prieteni ai Săi. Åži nu va permite aceasta nici îngerilor, nici slujitorilor Lui, ci va veni El ÃŽnsuÅŸi ÅŸi ne va chema la moÅŸtenirea împărăţiei Sale. Iar atunci, cei care L-au cinstit vor fi cinstiÅ£i de El ÅŸi vor fi ridicaÅ£i în nori. «Iar noi, spune el, vom fi răpiÅ£i în nori ÅŸi astfel pururea cu Domnul vom fi.»

Aşadar, cine se va afla slugă credincioasă şi înţeleaptă? Cine se va învrednici de atâtea binefaceri? Cât de nenorociţi vor fi cei căzuţi din acea slavă? Iar dacă atunci neîncetat vom plânge, la ce ne va mai folosi? Şi dac-ai vorbi de mii de gheene şi totuşi, nimic asemenea cu acea durere pe care sufletul o va avea atunci nu vei putea spune; întregul univers zguduindu-se, trâmbiţele răsunând, cele dintâi cete îngereşti trecând pe dinaintea tuturor, apoi celelalte, cetele din al doilea rang, din al treilea, în sfârşit, miile de cete trecând pe dinaintea celor de pe pământ; trecând Heruvimii şi multe, ba chiar nenumărate sunt aceste cete apoi Serafimii; iar El, venind întru slava cea negrăită; în sfârşit, trecând toate acele cete spre a aduce pe cei vrednici înaintea Celui ce stă pe tronul slavei. Vor trece apoi şi cei de pe lângă Pavel, toţi care au fost cinstiţi şi iubiţi de el, toţi aceştia, zic, încununaţi, lăudaţi, cinstiţi de Împăratul cerurilor şi de toată oastea cea cerească. Iar atunci unii vor fi cinstiţi, iar alţii necinstiţi, şi ce poate fi mai înfricoşător? Poate gheena? Este de nesuportat gheena şi poate chiar foarte mult, dar mai de nesuportat este căderea din împărăţia cerurilor.

Aţi înţeles marea importanţă a acestui fapt? Dacă un împărat oarecare, sau fiu de împărat, care a plecat la război, ar fi avut multe biruinţe în lupte şi admirat de toţi ar intra în fruntea întregii armate împreună cu trofeele, cu acele regimente nenumărate de ostaşi purtători de paveze aurite, cu întreaga lui gardă imperială şi întreaga cetate ar fi încununată şi în haine de sărbătoare şi toţi stăpânitorii lumii ar fi cu dânsul; dacă în urma lui ar veni prizonierii legaţi, prizonieri de toate vârstele şi din toate naţiunile biruite, apoi ar urma guvernatorii provinciilor, conducătorii şi, în sfârşit, toţi stăpânitorii; dacă fiind în toată slava şi în toată acea strălucire i-ar primi pe toţi câţi ar întâlni pe cale şi i-ar săruta, le-ar întinde mâna, ar discuta cu toţi şi i-ar îmbărbăta ca pe nişte prieteni şi ar porunci ca unii dintre cei aflaţi pe drumul pe care trece să fie luaţi şi duşi în împărăţia lui, iar alţi să fie părăsiţi, oare atunci aceştia din urmă, deşi nu vor fi pedepsiţi, nu vor fi însă vrednici de foarte multă compătimire?

Dacă deci printre noi, oamenii, este un lucru atât de amar a cădea cineva din slavă, atunci cu cât mai mult la Dumnezeu, când puterile cele de sus se vor înfăţişa înaintea Împăratului, când demonii vor fi legaţi şi făcuţi de ruşine, când chiar diavolul va fi adus legat cu toată puterea potrivnică şi, în sfârşit, când El va veni pe nori înconjurat de puterile cerurilor?

Credeţi-mă, că sufletul mi-e atât de îndurerat de această povestire, că nici nu mai pot termina cuvântul!

Să pricepem deci de câtă slavă vom fi lipsiţi şi, de e cu putinţă, să nu ne lipsim de ea. Ceea ce e cumplit este că, deşi ne stă în putere să nu pătimim toate acestea, le pătimim totuşi din propria noastră voinţă. Când pe unii îi va primi pentru a-i duce la Părintele Său cel ceresc, iar pe alţii îi va părăsi şi îngerii îi vor trage cu de-a sila în jos, când ei vor plânge, căutând cu privirea la focul gheenei, fiind daţi pildă întregii lumi, credeţi că puţină durere vor suferi?

De aceea să ne grăbim, iubiÅ£ilor, cât mai avem timp ÅŸi să avem mare grijă pentru mântuirea noastră. Câte nu vom avea ÅŸi noi de spus, asemenea bogatului din Evanghelie! Dacă ne-ar ierta cineva acum, oare am lepăda noi ceva din averile noastre? Nimeni, însă, nu leapădă… Iar ceea ce spunem e clar nu numai din cele de mai sus, ci ÅŸi din multe altele. Câţi nu au ajuns în aÅŸa spaimă încât ziceau: «Dacă ne-am reîntoarce la cele dintâi, nu am mai cădea în păcate»? Multe din acestea vom spune atunci, dar vom auzi ceea ce a auzit bogatul din Evanghelie, că prăpastie mare este ÅŸi că am primit cele bune aici.

Să suspinăm deci cu amar, rogu-vă, şi mai ales nu numai să suspinăm, ci şi să facem fapte bune. Să plângem acum şi să căutăm mântuirea pentru pentru ca nu cumva să plângem atunci în zadar şi să suspinăm din cauza răutăţii. Acesta de acum este plânsul virtuţii iar acela este plânsul unei pocăinţe zadarnice. Să ne întristăm acum, ca nu cumva să ne întristăm atunci. Nu este egală întristarea de aici cu cea de acolo. Aici te întristezi pentru un timp scurt, şi chiar, de multe ori, nici nu simţi întristarea, ştiind că ea este spre binele tău, în timp ce acolo întristarea este foarte dureroasă, lipsită de orice speranţă, fără vreun mijloc de scăpare si pentru totdeauna.

Fie ca toţi să ne învrednicim de odihnă! Să ne rugăm, însă, şi să căutăm a fi vrednici de acea odihnă. Să ne luptăm, vă rog, pentru că dacă vom căuta aceasta, şi ne vom ruga, vom câştiga.

Dacă ne rugăm îndelung, Dumnezeu ne va da biruinÅ£a. Dar dacă nici nu ne rugăm ÅŸi nici nu lucrăm ceva în acest scop, atunci cum să reuÅŸim? Dormind? Nicidecum. Cei care aleargă ÅŸi urmează morÅ£ii Mântuitorului, aceia, după cuvintele lui Pavel, sunt cei care se vor bucura de bunuri ÅŸi nicidecum cei ce dorm. „Ca, doar, să pot ajunge la ÃŽnvierea cea din morÅ£i” (Flp 3, 11), zice el, ÅŸi dacă el zice aÅŸa, atunci noi ce vom zice?

Dormind, nu putem săvârÅŸi nici măcar lucruri lumeÅŸti, necum lucruri duhovniceÅŸti. Dormind, nu putem căpăta nimic nici măcar de la prieteni, necum de la Dumnezeu. Dormind, nici părinÅ£ii nu ne cinstesc, cum atunci Dumnezeu? „Să ne obosim puÅ£in pentru a ne odihni apoi pentru totdeauna. Trebuie ca aici să ne întristăm, căci de nu ne vom întrista aici, ne vom întrista acolo. De aceea, să preferăm întristarea de aici, iar acolo să ne odihnim ÅŸi să ne bucurăm de bunătăţile cele negrăite, prin Hristos Iisus, Căruia împreună cu Tatăl ÅŸi cu Duhul Sfânt, se cuvine slava, stăpânirea ÅŸi cinstea, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.