OMILIA II – 2Timotei

din “Tâlcuiri la Epistola a doua către Timotei, Tit, Filimon”

Deci, nu te ruşina de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru El, ci pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după puterea de la Dumnezeu. El ne-a mântuit şi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre şi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor, iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. (II Timotei 1, 8-10)

Nimic nu poate fi mai rău decât atunci când cineva, stăpânit fiind de raţionamente omeneşti, judecă şi măsoară lucrurile cele dumnezeieşti; fiindcă în trupul acesta se va izbi de piatra aceea cu putere şi va fi lipsit de lumină. Căci, dacă cel ce voieşte a pune stăpânire pe lumina soarelui cu ochii cei omeneşti, nu numai că nu va reuşi sau nu se va putea împotrivi razelor lui, ci, pe lângă acest eşec, va şi suferi multă vătămare, cu atât mai mult cel ce voieşte a-şi îndrepta privirea către acea lumină şi a vedea prin raţionamentele sale, nu numai că va cădea, ci încă şi batjocoreşte harul lui Dumnezeu.

Priveşte cum Marcion, Mani şi Valentin  — şi toţi ceilalţi care au introdus în Biserica lui Dumnezeu ereziile şi dogmele lor vătămătoare — s-au pierdut; căci, măsurând cele ale lui Dumnezeu prin raţionamente omeneşti, s-au ruşinat de iconomia Lui. Deşi este vrednic de cinste şi de laudă, mai mult decât de ruşine; vorbesc de crucea lui Hristos. Nimic nu constituie o mai mare dovadă a iubirii Sale de oameni — de ai pune în considerare cerul sau marea, sau pământul, sau chiar toate cele tăcute din nimic — decât crucea Lui. Pentru aceasta şi Pavel se laudă cu ea, zicând: „Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos. (Galateni 6, 14)

ÃŽnsă cei trupeÅŸti ÅŸi care nu-I pot atribui lui Dumnezeu nimic mai mult decât oamenilor cad ÅŸi se ruÅŸinează. De aceea Pavel de la început îl sfătuieÅŸte pe Timotei, zicând: „nu te ruÅŸina” că-L propovăduieÅŸti pe Cel răstignit — căci aceasta este „mărturisirea” —, moartea lui Hristos, zice. ÃŽn ele însele, moartea, închisoarea ÅŸi lanÅ£urile sunt vrednice de ruÅŸine ÅŸi de batjocură; însă dacă cineva ar adăuga ÅŸi cauza lor ÅŸi ar cunoaÅŸte bine taina, ar găsi pe fiecare din acestea încărcată de multă laudă ÅŸi cinste.

Căci moartea aceea a mântuit lumea cea pierdută; că moartea aceea a unit pământul cu cerul; că moartea aceea a nimicit tirania diavolului, iar pe oameni i-a făcut îngeri ÅŸi fii ai lui Dumnezeu. Moartea aceea a ridicat firea noastră în tronul cel împărătesc, iar lanÅ£urile acelea pe mulÅ£i i-au întors de la rătăcire. „Deci, nu te ruÅŸina, zice, de a mărturisi pe Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanÅ£uri pentru El, ci pătimeÅŸte împreună cu mine pentru Evanghelie”, ÅŸi anume, chiar tu de vei pătimi acestea, să nu te ruÅŸinezi.

Cum că acestea a voit să spună, se învederează ÅŸi din cele zise mai sus, prin expresia: „Căci Dumnezeu nu ne-a dat duhul temerii, ci al puterii ÅŸi al dragostei, ÅŸi al înÅ£elepciunii” (1, 7), precum ÅŸi din cele spuse după aceasta. „Ci pătimeÅŸte împreună”, adică nu simplu să nu te ruÅŸinezi, ci, chiar cercând (suferind, experimentând) acele patimi, să nu te ruÅŸinezi. Åži n-a spus: „să nu te temi sau să te împuÅ£inezi”, ci: „nu te ruÅŸina”, ca ÅŸi cum n-ar fi nici o primejdie, ci doar o oarecare ruÅŸine.

RuÅŸine aceasta este dacă tu te înspăimânÅ£i. „Deci, să nu te ruÅŸinezi dacă eu, zice, care învii morÅ£ii, care fac mii de semne ÅŸi minuni, eu, care cutreier lumea întreagă, acum sunt legat; fiindcă nu ca făcător de rele sunt legat, ci pentru Cel răstignit. Căci, dacă Stăpânul meu nu S-a ruÅŸinat de cruce, nici eu nu mă ruÅŸinez de lanÅ£uri.”

Åži bine a făcut el că, îndemnându-l a nu se ruÅŸina, mai întâi îi aminteÅŸte de cruce. „Dacă nu te ruÅŸinezi de cruce, zice, nu te ruÅŸinezi nici de lanÅ£uri; că, dacă Domnul ÅŸi Stăpânul nostru a suferit crucea, noi cu atât mai mult vom suferi lanÅ£urile. Cel ce se ruÅŸinează de acestea, se ruÅŸinează si de Cel ce S-a răstignit ÅŸi a pătimit acestea. Căci eu, zice, nu sufăr acestea pentru mine. Deci, nimic omenesc nu suferi dacă te împărtăşeÅŸti de asemenea patimi.”

„Ci pătimeÅŸte împreună cu mine pentru Evanghelie” — nu ca ÅŸi cum Evanghelia ar pătimi împreună — „după puterea lui Dumnezeu, zice, Care ne-a mântuit ÅŸi ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre ÅŸi după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”. De altfel, fiindcă expresia „pătimeÅŸte împreună” este dificilă auzului, apostolul iarăşi îl mângâie. „Nu cumva, zice, tu suferi acestea cu puterea ta? Cu puterea lui Dumnezeu suferă-le. Al tău este de a le voi ÅŸi a le prefera pe acestea.”

După aceea, arată ÅŸi dovezile puterii Lui. „Cum te-ai mântuit, zice, ÅŸi cum ai fost chemat?” După cum spune ÅŸi în alt loc: „Prin puterea cea lucrătoare în noi”. (Efeseni 3, 20) Astfel că mai mare putere este aceasta — de a convinge lumea întreagă — decât de a face cerul. „Cum ai fost chemat?”, zice. „ Cu chemare sfântă”, adică pe cei ce erau duÅŸmani ÅŸi păcătoÅŸi i-a făcut sfinÅ£i. „Şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2, 8)

Deci, dacă este ÅŸi puternic de a chema, în acelaÅŸi timp ÅŸi bun, de a face aceasta nu după datorie, ci după bar, nu trebuie a te teme. Căci, Cel ce ne-a mântuit pe noi numai prin har, în timp ce eram duÅŸmani, când ne va vedea ÅŸi lucrând cele bune, oare nu va lucra împreună cu noi? „Nu după faptele noastre, zice, ci după a Sa hotărâre”, adică nesilit de nimeni, nesfătuit de nimeni, ci după a Sa hotărâre luată mai dinainte; cu alte cuvinte, fiind miÅŸcat numai de bunătatea Sa ne-a mântuit.

„După a Sa hotărâre ÅŸi după harul ce ne-a rost dat în Hristos Iisus, mai înainte de începutul veacurilor”, adică fără de început au rost rânduite acestea a se race în Hristos, prin Hristos. Nu este puÅ£in lucru nici acesta, de a voi de la început. Prin urmare, nu este din căinţă (un gând ulterior). Cum deci Fiul nu este veÅŸnic ÅŸi fără de început? Căci ÅŸi El a voit aceasta de la început. „Iar acum s-a dat pe faţă prin arătarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, zice, Cel ce a nimicit moartea ÅŸi a adus la lumină viaÅ£a ÅŸi nemurirea, prin Evanghelie”. Ai văzut putere? Ai văzut dar adus nouă, nu prin fapte, ci prin Evangnelie? Acestea sunt obiecte ale speranÅ£ei.

Amândouă în trupul Său s-au făcut, pe când în trupul nostru urmează a se face;  însă cum? „Prin Evangnelie”, zice:

Spre aceasta am fost pus eu propovăduitor ÅŸi apostol, ÅŸi învăţător al neamurilor (1, 11). Dar oare de ce necontenit spune aceasta, numindu-se pe sine învăţător al neamurilor? O face arătând că trebuie a se apropia ÅŸi de naÅ£iuni. „Să nu te descurajezi, zice, de patimile mele: a fost omorâtă deja puterea morÅ£ii. Eu nu sufăr acestea ca făcător de rele, ci pentru învăţătura neamurilor.”

ÃŽn acelaÅŸi timp ÅŸi cuvântul îl face vrednic de credinţă, zicând: Din această pricină ÅŸi sufăr toate acestea, dar nu mă ruÅŸinez, că ÅŸtiu în cine am crezut ÅŸi sunt încredinÅ£at că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinÅ£at, până în ziua aceea (1, 12). „Dar nu mă ruÅŸinez”, zice. „Dar ce, legăturile mele sunt spre ruÅŸine? zice; patimile sunt spre ruÅŸine? Deci, nu te ruÅŸina.”

Ai văzut cum arată învăţătura prin fapte? „Acestea le pătimesc, zice, fiind aruncat în temniţă, fiind alungat”. „Că ÅŸtiu în cine am crezut ÅŸi sunt încredinÅ£at că puternic este să păzească comoara ce mi-a încredinÅ£at, până în ziua aceea.” Care lucru i-a fost încredinÅ£at lui? CredinÅ£a, propovăduirea Evangheliei. „însuÅŸi El, zice, Care mi-a încredinÅ£at aceasta, va păzi întreg depozitul. Eu toate le pătimesc, ca nu cumva depozitul să mi se fure. De pătimiri nu mă ruÅŸinez, atât timp cât depozitul se păstrează întreg.”

Sau că prin expresia: „comoara ce mi-a încredinÅ£at”, el îi numeÅŸte pe credincioÅŸii pe care Dumnezeu i-a încredinÅ£at lui, sau că e vorba de lucrul pe care el l-a încredinÅ£at lui Dumnezeu, după cum zice: „Şi acum vă încredinÅ£ez lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 20, 32), adică nu vor fi acestea nefolositoare, iar Timotei arată roadă depozitului dat lui spre păstrare. Vezi cum el nici nu simte relele ce-1 loveau, pentru speranÅ£a ucenicilor?

Astfel trebuie să fie învăţătorul, aÅŸa trebuie a se îngriji de ucenici ÅŸi aÅŸa trebuie a-i povăţui pe toÅ£i. „Acum noi suntem vii, zice, dacă voi staÅ£i neclintiÅ£i întru Domnul” ÅŸi iarăşi: „Căci care este nădejdea noastră sau bucuria, sau cununa laudei noastre, dacă nu chiar voi, înaintea Domnului nostru Iisus, întru a Lui venire?” (I Tesaloniceni 3, 8; 2, 19) L-ai văzut cum se îngrijeÅŸte de cele ale ucenicilor, nu mai puÅ£in ca de ale sale?

Se cuvine ca părinÅ£ii să se mândrească, se cuvine ca ei să fie cu căldură către fii, însă ÅŸi fiii se cuvine a oferi părinÅ£ilor iubirea ce trebuie a le purta. AscultaÅ£i pe mai-marii voÅŸtri, zice, ÅŸi vă supuneÅ£i lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea de ele seamă”. (Evrei 13, 17) Căci spune-mi, te rog: acesta (mai-marele, dascălul, preotul) este răspunzător de atâtea primejdii ce vin asupra ta, ÅŸi tu nu voieÅŸti nici măcar a-l asculta, deÅŸi este în interesul tău?

Chiar dacă ale sale stau bine, totuşi întrucât cele ale tale nu stau la tine, el este mult îngrijorat, fiindcă răspunderea sa este îndoită. Gândeşte-te deci cum fiecare dintre cei stăpâniţi trebuie a fi cercetat şi cum de fiecare el trebuie a se îngriji. Câtă cinste deci şi câtă iubire nu merită el în schimbul acestor primejdii? Dar nu vei putea spune nimic. Căci, dacă este nevoie, el şi sufletul şi-l pune pentru tine.

Dacă nu ÅŸi-l pune aici la timp, îl va pierde acolo; tu însă nu voieÅŸti a te supune nici măcar cu cuvântul. Aceasta este pricina tuturor relelor, că au dispărut toate cele cuvenite celor mai-mari; nici o sfială, nici o cinste, nici o frică. „SupuneÅ£i-vă, zice, mai-marilor voÅŸtri, ÅŸi-i ascultaÅ£i”; iar acum toate s-au răsturnat pe dos. Nu spun acestea pentru cei mai mari — căci ce folos vor avea de la cinstea noastră? —, ci pentru folosul vostru. Ei chiar de ar fi cinstiÅ£i, cu nimic nu se folosesc (beneficiază) în viitor, ci mai mare le va fi osânda ÅŸi, chiar de ar fi batjocoriÅ£i, cu nimic nu vor fi vătămaÅ£i în viitor, ci încă mai mare le va fi justificarea.

ÃŽnsă eu voiesc ca toate să se facă pentru voi. Când cei mai mari sunt cinstiÅ£i de cei mici, ÅŸi aceasta este spre ponosul lor, după cum este spus în cazul lui Eli: „Şi nu l-am ales Eu oare din toate seminÅ£iile lui Israel”; iar când sunt batjocoriÅ£i, ascultă ce zicea Dumnezeu lui Samuel: „Nu pe tine te-au lepădat, ci M-au lepădat pe Mine” (I Regi 2, 28; 8, 7), astfel că batjocura este câştig pentru ei, iar cinstea este o povară. Deci, acestea le spun nu pentru ei, ci pentru voi.

Cel ce-l cinsteÅŸte pe preot, ÅŸi pe Dumnezeu II va cinsti; iar cel ce se învaţă a-l dispreÅ£ui pe preot, cu timpul îl va dispreÅ£ui ÅŸi pe Dumnezeu. „Cine primeÅŸte proroc în nume de proroc plată de proroc va lua” ÅŸi: „Cine vă primeÅŸte pe voi pe Mine Mă primeÅŸte” (Matei 10, 41, 40), ÅŸi: „CinsteÅŸte pe preot ÅŸi dă-i partea lui” (ÃŽnÅ£elepciunea lui Isus Sirah 7, 32). De aici s-au învăţat iudeii a-L dispreÅ£ui pe Dumnezeu, fiindcă l-au dispreÅ£uit pe Moise, fiindcă l-au alungat cu pietre. Când cineva se poartă cu evlavie faţă de preot, cu atât mai mult se va purta faţă de Dumnezeu.

Chiar de ar fi preotul rău, totuÅŸi Dumnezeu, văzând că pentru cinstea Sa tu te porÅ£i cuviincios faţă de cel ce nu este vrednic de cinste, îţi va răsplăti Å£ie după dreptate. Căci dacă „cine primeÅŸte proroc în nume de proroc plată de proroc va lua”, la fel ÅŸi cel ce se pleacă ÅŸi este supus preotului. Că, dacă fiind vorba de ospitalitate ÅŸi primeÅŸti răsplată, deÅŸi nu ÅŸtii cine este cel ospătat, apoi cu atât mai mult vei primi dacă te supui celui ce Å£i se porunceÅŸte a te supune.

„Cărturarii ÅŸi fariseii, zice, au ÅŸezut în scaunul lui Moise; deci toate câte vă vor zice vouă, faceÅ£i-le ÅŸi păziÅ£i-le; dar după faptele lor nu faceÅ£i”. (Matei 23, 2-3) Nu ÅŸtii ce este preotul? Nu ÅŸtii că este îngerul Domnului? Nu cumva spune poate cele ale sale? Dacă îl dispreÅ£uieÅŸti, nu pe el îl dispreÅ£uieÅŸti, ci pe Dumnezeu, Care 1-a hirotonit pe el. „Şi de unde este învederat, zici, că Dumnezeu 1-a hirotonit?”

Dacă nu ai această credinţă, speranţa ta este deşartă. Că, dacă Dumnezeu nu lucrează nimic printr-însul, atunci nici botez nu ai, nici de taine nu te împărtăşeşti, nici de binecuvântări nu te bucuri şi, prin urmare, nici nu eşti creştin.

„Dar ce? zici tu; Dumnezeu îi hirotoneÅŸte pe toÅ£i, chiar ÅŸi pe cei nevrednici?” Nu pe toÅ£i îi hirotoneÅŸte Dumnezeu, însă prin toÅ£i lucrează – chiar de ar fi ÅŸi nevrednici – pentru mântuirea poporului. Căci, dacă Dumnezeu a vorbit pentru popor printr-un măgar ÅŸi prin Valaam , printr-un om spurcat, cu atât mai mult prin preot.

Căci ce nu face Dumnezeu pentru mântuirea noastră? Ce nu grăieÅŸte El? Prin cine nu lucrează? Că, dacă El a lucrat prin Iuda ÅŸi prin cei ce proroceau, cărora le va zice: „Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. DepărtaÅ£i-vă de la Mine cei ce lucraÅ£i fărădelegea” (Matei 7, 23), iar alÅ£ii încă ÅŸi alungau demoni, cu atât mai mult va lucra prin preoÅ£i.

Dacă ar urma să cercetăm viaÅ£a mai-marilor noÅŸtri, atunci noi ar trebui să fim hirotonitorii învăţătorilor, ÅŸi atunci toate s-ar răsturna pe dos; picioarele sunt sus, iar capul jos. Ascultă-l pe Pavel, care zice: „Dar mie prea puÅ£in îmi este că sunt judecat de voi sau de vreo omenească judecată de toată ziua” (I Corinteni 4, 3), ÅŸi iarăşi:

„Dar tu, de ce judeci pe fratele tău?” (Romani 14, 10). Deci, dacă nu se cuvine a judeca pe frate, cu atât mai mult pe învăţător. Dacă tu faci ceea ce a poruncit Dumnezeu, tine faci, iar de nu raci aÅŸa, păcătuieÅŸti. Nu cuteza deci ÅŸi nici să-Å£i ieÅŸi din marginile bunei-cuviinÅ£e. După ce israeliÅ£ii au făcut viÅ£elul de aur, cei de pe lângă Core, Datan ÅŸi Atiron s-au răsculat asupra lui Aaron . Dar ce au pătimit? Oare nu s-au pierdut cu toÅ£ii?

AÅŸadar, fiecare să se îngrijească de ale sale. Dacă preotul are o credinţă stricată (greÅŸită), chiar înger din cer de ar fi, tu nu te supune; iar dacă învaţă drept, nu te uita la viaţă, ci la cuvintele lui. Ai pe Pavel care te poate povăţui pe tine precum trebuie, ÅŸi cu fapta, ÅŸi cu vorba. „Dar, zici tu, nu dă săracilor, nici nu administrează tine.” De unde îţi este învederată aceasta? Mai înainte de a afla bine, nu batjocori, teme-te de răspundere!

Multe se judecă numai din tănuială. Imită pe Stăpân, căci ascultă ce spune: „Pogorâ-Mă-voi deci să văd dacă faptele lor sunt cu adevărat aÅŸa cum s-a suit până la Mine strigarea împotriva lor, iar de nu, să ÅŸtiu”. (Facere 18, 21) Iar dacă tu ai cercetat tine, te-ai convins sau ai ÅŸi văzut, aÅŸteaptă-l pe judecător; nu răpi mai dinainte locul lui Hristos; al Său este dreptul de a cerceta, ÅŸi nu al tău.

Tu eÅŸti cea de pe urmă slugă, iar nu stăpân. Tu eÅŸti oaie, deci nu cerceta cu amănunÅ£ime pe păstor, ca nu cumva să ai răspundere ÅŸi tu pentru cele ce-l învinovăţeÅŸti pe dânsul. „Dar, zici tu, cum de îmi spune mie să fac, el care nu face?” Nu el îţi spune — iar dacă îl vei crede că este aÅŸa, plată nu vei avea —, ci Hristos este Cel care te îndeamnă la aceasta. Dar ce spun eu? Chiar lui Pavel nu trebuie a-i crede, dacă spune ceva de la sine, dacă spune ceva omenesc, ci tu să-L crezi pe Hristos, Care vorbeÅŸte prin apostol.

Să nu le judecăm pe cele ale altora, ci fiecare să le judece pe ale sale, fiecare să se cerceteze pe sine. „Dar, zici tu, acela este dator a fi mai bun decât mine.” Pentru ce? Fiindcă este preot. Åži ce are mai mult decât tine? Oare nu ostenelile? Oare nu primejdiile? Oare nu necazurile ÅŸi celelalte ticăloÅŸii? Este dator de a fi mai bun decât tine? Dar ce? Fiindcă nu este mai bun decât tine, de aceea tu te pierzi pe sine-Å£i?

Dar acestea sunt cuvinte prosteÅŸti. Åži cum nu este, oare, mai bun decât tine? „Fiindcă fură cele sfinte”, zici tu. Åži de unde ÅŸtii aceasta, omule? De ce te împingi singur în prăpastie? Dacă Å£i-ar spune cineva acestea despre unul care este îmbrăcat cu porfiră, tu, chiar de ai ÅŸti că este aÅŸa, totuÅŸi Å£i-ai astupa urechile — putând foarte bine a-l dojeni — ÅŸi iute ai fugi prefăcându-te că nu ÅŸtii, nevoind a te expune unei primejdii zadarnice; dar aici de ce te expui unei primejdii zadarnice?

Aceste cuvinte nu sunt fără răspundere. Căci ascultă-L pe Hristos, Care zice: „Vă spun că pentru orice cuvânt deÅŸert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii”. (Matei 12, 36)

De altfel, nu ştii poate cine are a fi mai bun? Şi atunci oare nu oftezi, nu-ţi taţi pieptul, nu pleci ochii la pământ şi nu-l imiţi pe vameşul din Evanghelie?

Prin urmare, te-ai pierdut pe sine-ţi, chiar de ai fi bun. Eşti bun? Taci, ca să rămâi bun, iar dacă nu, apoi ai pierdut totul. Dacă tu crezi că nu eşti bun, vei câştiga mai mult decât dacă te vei crede cel mai bun. Căci, dacă vameşul, care era păcătos, fiindcă şi-a mărturisit păcatele, s-a dus la casa sa îndată, apoi cel ce nu era atât de păcătos, ce n-ar fi putut câştiga dacă nu avea o astfel de încredere în sine?

Cercetează-ţi viaţa singur. Nu furi, poate? Dar poate că răpeşti sau că-l silniceşti pe aproapele, sau că faci altele de acest fel. Nu spun acestea pentru a apăra furtul (celor sfinte) — să nu fie una ca aceasta! Căci încă plâng din tot sufletul dacă este cineva astfel (vinovat), eu însă nu cred. Cât de mare este păcatul de a fura cele sfinte, nici nu se poate spune. Ci numai vă cruţ pe voi, căci nu voiesc a vă pierde învinovăţindu-i pe alţii.

Ce poate fi mai rău ca vameÅŸul? Spune-mi! Căci, fiind cu adevărat vameÅŸ, avea cu sine mii de păcate; ÅŸi totuÅŸi a fost de-ajuns ca fariseul să spună: „Eu nu sunt ca acest vameÅŸ”, ÅŸi iată că a pierdut totul. Dar tu, care spui
drept despre preot că „nu sunt ca ei, fur al celor sfinte”, oare nu ai pierdut totul?

Acestea m-am văzut silit a le spune ÅŸi a le cerceta cu de-amănuntul, nu doar pentru că mă interesez atât de mult de aceia, ci fiindcă mă tem pentru voi, ca nu cumva să vă pierdeÅ£i pe voi înÅŸivă prin asemenea îngâmfare, prin asemenea învinovăţire. Căci ascultă-l pe Pavel, care îndeamnă ÅŸi zice: „Fapta lui însuÅŸi să ÅŸi-o cerceteze fiecare (ÅŸi atunci va avea laudă, dar numai faţă de sine însuÅŸi), ÅŸi nu faţă de altul”. (Galateni 6, 4)

Spune-mi, te rog: dacă tu, având vreo rană, te duci la spital ÅŸi, în loc să pui pe rană doctoriile ce Å£i s-au dat, spre a o vindeca, te-ai uita cu amănunÅ£ime la doctor spre a vedea dacă are ÅŸi el vreo rană sau nu, oare ai avea vreun folos? Åži chiar de ar avea, tu te îngrijeÅŸti de aceasta? Dacă el o are, atunci tu nu te mai vindeci, ci zici: „Trebuia a se vindeca el ca doctor mai întâi pe sine; dar fiindcă nu s-a vindecat, las ÅŸi eu rana mea nevindecată”?

Dacă preotul este rău, nu cumva aceasta poate fi o mângâiere pentru tine? Nicidecum; ci ÅŸi acela îşi va lua osânda hotărâtă, ÅŸi tu de asemenea o vei primi pe cea cuvenită Å£ie. Fiindcă, chiar ÅŸi dascălul, la urma urmei, îşi are locul în rândul celorlalÅ£i, după cum zice: „ToÅ£i copiii tăi vor fi ucenici ai Domnului” (Isaia 54, 13), „Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul ÅŸi frate pe frate, zicând: «CunoaÅŸteÅ£i pe Domnul!», că toÅ£i de la sine Mă vor cunoaÅŸte, de la mic până la mare”. (Ieremia 31, 34)

„Dar, zici tu, de ce stă în mintea tuturor? De ce s-a ridicat la această demnitate?” Să nu-i grăim de rău pe dascăli (învăţători), vă rog, ca nu cumva să fie rău pentru noi înÅŸine. Să le cercetăm pe cele ale noastre ÅŸi pe nimeni să nu grăim de rău. Să ne sfiim de ziua aceea în care preotul ne-a luminat cu sfântul botez. Are cineva tată? Atunci chiar mii de păcate de ar avea, pe toate le va acoperi. „Nu căuta mărire întru necinstea tatălui tău, zice, că necinstea tatălui tău nu-Å£i este mărire… Åži chiar de i se va împuÅ£ina mintea lui, ai îndurare ÅŸi nu-i dispreÅ£ui”. (ÃŽnÅ£elepciunea lui Isus Sirah 3, 10, 13)

Apoi, cu atât mai mult s-ar putea spune acestea despre părinţii duhovniceşti.  Sfieşte-te, căci în fiecare zi el te slujeşte, citeşte Scripturile, pentru tine împodobeşte casa, pentru tine priveghează, pentru tine se roagă lui Dumnezeu, pentru tine race rugăciuni şi toată credinţa lui în Dumnezeu este pentru tine. De acestea te sfieşte, pe acestea le cugetă, pe acestea ţi le însuşeşte cu toată evlavia.

Căci spune-mi: este el rău? Şi ce urmează de aici? Nu cumva poate acest dascăl rău îţi hărăzeşte ţie bunurile cele mari? Nicidecum, ci el face totul pentru credinţa ta. Nici cel drept nu-ţi va putea fi de folos cu ceva, fiind tu rău, şi nici cel rău nu te va vătăma întru nimic, fiind tu bun şi credincios. Când Dumnezeu a voit să mântuiască poporul, a lucrat pe corabia lui Noe prin cele necuvântătoare. Nu cumva poate viaţa preotului sau virtutea lui contribuie cu ceva la îndreptarea noastră?

Nu astfel de lucruri ne hărăzeÅŸte Dumnezeu, ca noi să săvârÅŸim cele bune sub înrâurirea virtuÅ£ii preoÅ£eÅŸti, ci totul este al barului. Preotul este dator de a deschide gura, iar celelalte toate Dumnezeu le lucrează. El Å£ine numai locul unui sfetnic. GândeÅŸte-te câtă deosebire este între Ioan (Botezătorul) ÅŸi Iisus, ÅŸi totuÅŸi ascultă-l pe Ioan ce spune: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine” ÅŸi „nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintei”. (Matei 3, 14; Ioan 1, 27)

Åži cu toate acestea, zic, atât de mare deosebire fiind, Dunul s-a pogorât; ceea ce Ioan nu avea, după cum spune: „Şi din plinătatea Lui noi toÅ£i am luat”. (Ioan 1, 16) Cu toate acestea, Duhul nu s-a pogorât mai înainte de a se boteza ÅŸi nici Ioan nu L-a făcut a Se pogorî. De ce deci s-a făcut aÅŸa? Pentru ca tu să afli că preotul Å£ine locul unui sfetnic. Nimeni dintre oameni nu stă atât de departe de alt om, pe cât de departe stă Ioan de Iisus, ÅŸi totuÅŸi, cu el, Duhul s-a pogorât, ca tu să afli că Dumnezeu lucrează totul, că Dumnezeu face totul.

Voiesc chiar a spune ceva paradoxal, însă voi să nu vă minunaţi, nici să vă tulburaţi. Şi ce voiesc a spune? Proaducerea sau jertfa aceeaşi este — chiar de ar race-o Pavel sau Petru, sau oricine altul -, aceeaşi este, zic, cu cea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Săi şi pe care acum o săvârşesc preoţii. Cu nimic nu este mai prejos aceasta decât aceea. De ce oare? Pentru că şi pe aceasta nu o sfinţesc oamenii, ci Acela care a sfinţit-o şi pe aceea.

Căci precum cuvintele pe care Hristos Dumnezeu le-a grăit aceleaşi sunt, pe care şi preotul le grăieşte acum, tot aşa şi jertfa aceeaşi este, precum acelaşi este şi botezul pe care L-a dat. Astfel deci totul este al credinţei. A stat de îndată Duhul asupra lui Corneliu, fiindcă încă mai dinainte a arătat cele ce se cuveneau şi, pe lângă acestea, a avut şi credinţă. Şi acesta este trupul lui Hristos, ca şi acela, iar cel ce-şi închipuie că acesta este mai prejos de acela nu ştie că Hristos este de faţă şi acum, că şi acum lucrează.

Ştiind deci acestea, pe care nu întâmplător vi le-am spus, ci ca să vă îndreptăm cugetarea şi să facem a vă găsi într-o mai mare siguranţă pe viitor, vă rog să ţineţi seama de cele vorbite. Dacă noi auzim pururea, dar nu îndeplinim niciodată, nu avem nici un folos din cele vorbite. Să luăm bine aminte, să fim cu mare băgare de seamă la cele vorbite, să le scriem, aşa-zicând, în cugetul nostru, să le avem lipite de conştiinţă şi necontenit să înălţăm slavă Tatălui şi Fiului, şi Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.