OMILIA VIII

din “Talcuiri la Epistola Intai catre Timotei”

Vreau deci ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie şi fără şovăire. Asemenea şi femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur, sau din mărgăritare, sau din veşminte de mult preţ. (I Timotei 2, 8-10)
„Iar când vă rugaÅ£i, nu fiÅ£i ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi ÅŸi prin colÅ£urile uliÅ£elor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă: ÅŸi-au luat plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta ÅŸi, închizând uÅŸa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, ÅŸi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti Å£ie.” (Matei 6, 5-6) Deci, ce spune Pavel? Vreau deci ca bărbaÅ£ii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie ÅŸi fără ÅŸovăire. Dar aceasta nu este câtuÅŸi de puÅ£in împotriva celor spuse mai înainte, ci naÅŸte foarte multe discuÅ£ii. Cum ÅŸi în ce fel? Trebuie mai întâi să spunem ce înseamnă expresia „intră în cămara ta”, ÅŸi pentru ce porunceÅŸte aÅŸa, dacă trebuie să ne rugăm în tot locul ÅŸi dacă nu trebuie să ne rugăm în biserică ÅŸi nici în altă parte a casei, ci numai în cămară? AÅŸadar, ce vrea să zică Mântuitorul? Ne arată prin aceste cuvinte că noi trebuie să facem rugăciunile noastre nu pe ascuns ÅŸi oricum ar fi, ci în adevăratul înÅ£eles al cuvântului, adică a fi cu totul nestăpâniÅ£i de slava deÅŸartă. Că după cum ÅŸi atunci când zice: „să nu ÅŸtie stânga ce face dreapta” (Matei 6, 3) ne avertizează asupra pericolului slavei deÅŸarte, sau ostentaÅ£iei, tot aÅŸa lasă a se înÅ£elege ÅŸi prin expresia „intră în cămara ta”. Mântuitorul n-a mărginit rugăciunea la un anumit loc, ci numai un singur lucru ne-a poruncit: să fugim de slava deÅŸartă, sau de ostentaÅ£ie. Pavel însă ne vorbeÅŸte aici aÅŸa, spre deosebire de rugăciunea iudaică. Căci priveÅŸte ce spune: „în tot locul, zice, ridicându-ÅŸi mâinile sfinte”, ceea ce iudeilor nu le era cu putinţă, fiindcă nici nu le era îngăduit a se apropia de Dumnezeu în altă parte, sau a-I jertfi, sau a-I aduce ceva din ale cultului, decât numai într-un singur loc, la Templu, unde iudeii de pretutindeni se adunau, ÅŸi unde trebuiau săvârÅŸite toate ceremoniile religioase. Pavel, prin vorbele sale, introduce un îndemn cu totul contrar iudeilor, ÅŸi scăpându-i de acea necesitate (de a se închina doar la Templu), le spune: „cele ale noastre nu sunt ca cele ale iudeilor”. După cum el porunceÅŸte a face rugăciuni pentru toÅ£i oamenii, fiindcă ÅŸi Hristos pentru toÅ£i a pătimit, „şi le propovăduiesc acestea pentru toÅ£i, zice, tot aÅŸa ÅŸi a ne ruga pretutindeni este bine”. Deci observaÅ£ia aceasta se referă la modul rugăciunii, iar nicidecum la spaÅ£iu. „Pretutindeni roagă-te, zice, însă pretutindeni înalţă mâini sfinte, fiindcă aceasta este care se caută.”
„Mâini sfinte” ce vrea să zică? Adică mâini cuvioase, mâini cucernice, mâini neîntinate, mâini nu cu apă spălate, ci curăţite de vătămări pricinuite aproapelui de iubirea de argint, de răpiri, de ucideri. „Fără de mânie ÅŸi fără de ÅŸovăire.” Dar aceasta ce înseamnă? Adică fără aducere aminte de răul suferit, fiindcă cine rugându-se, ajunge să se mânie? Curat să fie cugetul celui ce se roagă ÅŸi slobod de orice patimă. Nimeni să nu se apropie de Dumnezeu cu duÅŸmănie, nimeni cu greutate ÅŸi îndoire. Åži ce este „şovăire”? Vom auzi îndată: „Şi toate câte veÅ£i cere, rugându-vă cu credinţă, veÅ£i primi” (Matei 21, 22), ÅŸi iarăşi, „Iar când staÅ£i de vă rugaÅ£i, iertaÅ£i orice aveÅ£i împotriva cuiva, ca ÅŸi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greÅŸelile voastre”. (Marcu 11, 25)
AÅŸadar, nu trebuie câtuÅŸi de puÅ£in a ne îndoi că vom fi auziÅ£i. Aceasta este deci fără mânie ÅŸi fără îndoială. „Şi cum voi putea crede că mi se va îndeplini cererea?”, zici tu. Dacă tu nu ceri de la El alte lucruri afară de cele cu care este gata a te mulÅ£umi; dacă nu vei cere nimic nedemn de împăratul a toate; nimic din cele pământeÅŸti; ci toate cele duhovniceÅŸti; dacă te vei apropia fără mânie; dacă ai mâinile curate ÅŸi neîntinate. Mâinile curate ÅŸi neîntinate sunt acelea ce fac milostenie. Dacă în felul acesta te apropii, nu mai încape nici o îndoială că Å£i se va îndeplini cererea: „Dacă voi, răi fiind, ÅŸtiÅ£i să daÅ£i daruri bune fiilor voÅŸtri, cu cât mai mult Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El”. (Matei 7, 11) Prin expresia „cu cât mai mult” el înÅ£elege a nu cerceta cineva în amănunt, sau a nu avea îndoială.
„Asemenea ÅŸi femeile”, zice, „voiesc să fie fără mânie, fără îndoială, să aibă mâinile curate ÅŸi neîntinate, să nu mai continue cu poftele lor, să nu răpească, să nu se lăcomească la avutul altuia. Căci, ce este, dacă ea nu răpeÅŸte, dar prin bărbatul său face aceasta?” De la femei Pavel cere încă ceva mai mult, ÅŸi anume ce cere? „Să fie, zice, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-ÅŸi lor podoabă din sfială, nu din păr împletit ÅŸi din aur, sau din mărgăritare, sau din veÅŸminte de mult preÅ£, ci, din fapte bune.” (2, 9-10) Åži ce vrea să zică: „Să se împodobească pe sine cu înÅ£elepciune?” Adică hainele să fie bine potrivite pe trup din toate părÅ£ile, cu rânduială iar nu cu meÅŸteÅŸuguri, spre a atrage curiozitatea. Aceea este podoabă adevărată, pe când aceasta este podoabă falsă.

Ce spui? Te apropii să te rogi lui Dumnezeu şi te înfăşori cu aur şi cu împletituri şi cârlionţi în păr? Nu cumva ai venit poate să joci? Nu cumva poate să iei parte la vreo nuntă? Nu cumva să iei parte la vreo pompă? Acolo îşi au locul aurăriile, împletiturile şi cârlionţii, acolo luxul, iar aici nu este nevoie de nimic din acestea. Ai venit ca să te rogi lui Dumnezeu pentru păcate, să-L rogi pentru acelea cu care L-ai mâniat, să-i ceri Lui iertare, să Se îndure de greşelile tale. Atunci de ce te împodobeşti aşa? Podoabele acestea nu sunt ale unei femei ce se roagă. Cum vei putea ofta, cum vei putea plânge, cum vei putea să te rogi cu stăruinţă, fiind împodobită cu atâtea false podoabe? De vei plânge, lacrimile tale vor provoca râsul celor ce te văd, fiindcă cea care lăcrimează nu trebuie să fie împodobită cu aur. Este o adevărată scenă teatrală şi ipocrizie, ca din acelaşi cuget, de unde ambiţia ta a zămislit acel lux de pe tine, să verşi lacrimi. Aruncă la o parte acea ipocrizie, fiindcă Dumnezeu nu Se amăgeşte! Asemenea păpuşării sunt ale mimilor, şi ale celor din orchestră, ale celor de pe scena teatrului; unei femei cu rânduială însă, nu se potrivesc.
„Din sfială, zice, ÅŸi din cuminÅ£enie”. Deci, nu imita pe cele ce umblă după amoruri, care prin asemenea destrăbălare atrag de partea lor pe mulÅ£i ibovnici, din care cauză ÅŸi-au câştigat o rea reputaÅ£ie, ÅŸi cu nimic nu s-au folosit în lumea aceasta, ba încă pe mulÅ£i i-au vătămat printr-o astfel de purtare. Căci, precum femeia desfrânată chiar de ar avea vreo reputaÅ£ie de femeie înÅ£eleaptă, totuÅŸi cu nimic nu se va folosi de acea reputaÅ£ie atunci când Cel ce cunoaÅŸte cele ascunse ale omului va aduce de faţă tot ce ea a făcut; tot aÅŸa ÅŸi femeia înÅ£eleaptă, dacă prin îmbrăcămintea sa îşi va atrage o reputaÅ£ie de desfrânare, a pierdut reputaÅ£ia de înÅ£elepciune, fiindcă mulÅ£i au fost vătămaÅ£i prin această reputaÅ£ie.
„Dar ce să fac, zici tu, dacă altul mă bănuie?” Apoi tu singură dai pricină prin faptele pe care le faci, prin ocheadele ce le arunci, prin miÅŸcările ce le faci. De aceea ÅŸi vorbele lui Pavel despre îmbrăcăminte sunt aÅŸa de lungi, ÅŸi de aceea grăieÅŸte de sfială. Dacă acestea toate cu care se împodobesc femeile: lucruri poleite cu aur, mărgăritare, haine scumpe, sunt oprite de Pavel a fi purtate, ca prima dovadă mai mult de bogăţie, apoi cu atât mai mult sunt oprite acele lucruri care atrag curiozitatea privitorilor, precum: sulimanurile de pe faţă, vopsirea genelor, păşirea alene, vocea dezmierdată, ochiul umed ÅŸi plin de toată desfrânarea, ridicarea voalului cu cochetărie, sau a hainei de pe deasupra, cingătoare atrăgătoare, ghete strâmte. Pe toate acestea el le înÅ£elege prin expresia „în îmbrăcăminte cuviincioasă”, ÅŸi „din sfială”, căci toate cele de mai sus sunt izvorâte din nesfială ÅŸi sluÅ£enie.
ÃŽngăduiÅ£i-mi, vă rog, a mai adăuga încă ceva, căci cele spuse trebuie bine lămurite, nu cu scopul de a biciui, ÅŸi nici de a supăra pe cineva, ci ca să scot din ceata celor credincioÅŸi tot ce este străin. Dacă fericitul Pavel opreÅŸte de la asemenea fapte pe femeile care au bărbaÅ£i, pe cele ce se dezmiardă în bogăţii, apoi cu atât mai mult pe cele ce s-au destinat fecioriei (monahismului). „Dar, zici tu, care fecioară pune pe ea podoabe aurite? Sau care îşi face cârlionÅ£i sau împletituri în păr?” Fiindcă atât de mare este curiozitatea unei îmbrăcăminÅ£i simple, încât cele de aici par nimic faţă de celelalte. ÃŽntr-adevăr, chiar ÅŸi prin niÅŸte haine simple poate cineva a se arăta împodobit mai mult chiar decât cele ce sunt înfăşurate cu aur. Căci, de pildă, haina de deasupra este de un albastru foarte pronunÅ£at , ÅŸi strânsă cu multă exactitate împrejurul pieptului cu cingătoarea, ca ÅŸi femeile care joacă pe scenă, încât să nu pară umflată nici în lungimea ei, ÅŸi nici în lăţime sa nu se zbârcească, ci să stea în mijlocul acestor două, iar pe piept are multe încreÅ£ituri; apoi o asemenea haină pe câte haine de mătase nu le întrece în ispitire? Åži când ciubota (gheata) străluceÅŸte foarte tare în negru, prin răsfrângerea albăstruiul de la haină, ÅŸi când se sfârÅŸeÅŸte cu vârful ascuÅ£it, imitând iscusinÅ£a cea din picturi încât nici talpa să nu iasă în afară mult, cum este? Dar ce este dacă faÅ£a nu Å£i-o încarci de felurite lucruri, în schimb o speli cu multă îngrijire ÅŸi băgare de seamă, ÅŸi întinzi pe frunte basmaua cea foarte albă la vedere, iar pe deasupra pui vălul acela, ca astfel să-Å£i stea bine negrul cu albul la un loc? Ce ar putea spune cineva despre ochi, ÅŸi despre miile acelea de ocheade? Ce ar putea spune cineva despre acea broboadă aici ascunsă, aici pe faţă în legarea sânului? Fiindcă de multe ori sunt aÅŸezate în aÅŸa fel, încât să se vadă exactitatea hainei, în timp ce vălul întreg este pus împrejurul capului. Dar mâinile când sunt împodobite, având mânecile hainei atât de cochete, încât — întocmai ca în tragedii — le crezi ca ceva străin, lipit de trup? Åži, în fine, ce ar putea zice cineva despre păşirea aceea cochetă, ÅŸi celelalte apucături femeieÅŸti, care toate la un loc pot atrage pe privitori, mai mult decât orice podoabe din aur de mult preÅ£ .
Să ne înfricoşăm, iubiÅ£ilor, ca nu cumva să auzim ÅŸi noi ceea ce profetul zicea către femeile evreilor, care se ocupau cu împodobirea trupului pe dinafară: „Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, ÅŸi în loc de cingători, frânghie”. (Isaia 3, 24) Astfel că, după cum am zis, toate acestea sunt cu mult mai atrăgătoare decât podoabele din aur, cu care multe dintre femeile cele uÅŸoare se îndeletnicesc, spre a fi văzute ÅŸi spre a subjuga pe cei ce le privesc. Păcatul săvârÅŸit de o asemenea fecioară (monahie) nu este deloc mic, ci încă foarte mare, îndeajuns de a mânia pe Dumnezeu, îndeajuns de a vătăma întreaga osteneală a fecioriei. Ai pe Hristos de mire; de ce atunci cauÅ£i a atrage spre tine pe oameni ca ibovnici? Vei fi judecată atunci pentru preacurvie. Pentru ce nu te împodobeÅŸti cu podoaba ce-i place Lui, cea iubită de El: sfiala, întreaga înÅ£elepciune, cumpătarea, îmbrăcămintea aceasta modestă? Cea de acum este curvească ÅŸi spurcată. Nici nu mai putem deosebi acum pe desfrânate de fecioare, căci poÅ£i vedea în câtă sluÅ£enie s-au aruncat singure! O fecioară trebuie să fie neprefăcută, adică sinceră, ÅŸi nu în alt fel, nici să se gătească în mănăstire stând fără rânduială, fiindcă lumea din afară nu lasă pe cel dinăuntru să fie bun. Cel ce se ocupă cu lumea din afară, dispreÅ£uieÅŸte pe cel de dinăuntru, precum ÅŸi cel ce dispreÅ£uieÅŸte lumea, pune toată râvna pentru a da la iveală pe cel dinăuntru.
Să nu-mi spui: „Vai! Eu port haină ruptă, încălţăminte proastă, camilafcă de nimic; ce podoabă este atunci aceasta?” Nu te amăgi pe tine, fiindcă după cum am spus, este cu putinţă a se împodobi cineva cu acestea mai mult decât cu acelea, ÅŸi mai ales prin hainele cele rupte, sau prin cele lipite de trup, strânse împrejurul lui ÅŸi strălucind frumos. Aceasta mi-o spui mie; dar lui Dumnezeu, Care cunoaÅŸte cugetul fiecăruia, ce-I vei spune? Pentru ce faci acestea? Poate că nu le faci spre a curvi? ÃŽnsă de ce le faci? Spre a fi admirată? Åži nu roÅŸeÅŸti, nu te ruÅŸinezi voind a fi admirată pentru asemenea lucruri? „Dar, zici tu, eu mă îmbrac cu asemenea haine la întâmplare, ÅŸi nu cu acel scop.” Åžtie Dumnezeu cele ce ne spui nouă. Nu cumva poate îmi dai mie socoteală? Lui îi vei da acea socoteală pentru cele prezente, Lui, care va cerceta atunci, Lui, Căruia toate îi stau de faţă în toată goliciunea lor.
De aceea ÅŸi noi spunem acestea acum, ca nu cumva atunci să vă găsiÅ£i vinovaÅ£i de osândă. „Pentru că fiicele Sionului sunt atât de mândre ÅŸi umblă cu capul pe sus ÅŸi cu priviri obraznice, cu paÅŸi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor”, spune profetul Isaia. (Isaia, 3, 16) AÅ£i primit asupra voastră un război mare, unde este nevoie de luptă, iar nu de împodobire, de apărare cu pumnul, iar nu de ÅŸedere în trândăvie. Nu vezi pe cei ce se luptă cu pumnul în stadion, pe cei ce se apără de atacul altuia? Oare aceÅŸtia au nevoie de o păşire cochetă ÅŸi de haine? Deloc, ci toate acestea lăsându-le la o parte, ÅŸi punându-ÅŸi haina cea muiată în untdelemn, spre un singur lucru au privirea îndreptată: de a lovi, ÅŸi a nu fi lovit. Diavolul stă de faţă scrâşnind din dinÅ£i, ÅŸi din toate părÅ£ile voind a te doborî, iar tu stai ocupându-te cu asemenea podoabe ale Satanei? Nu mai vorbesc nimic de glas, cum multe îl falsifică; nu mai vorbesc nici de mirodenii ÅŸi de alte nimicuri. Pentru toate acestea vă satirizez, demnitatea fecioriei a pierit; nimeni nu mai cinsteÅŸte o fecioară (monahie) precum trebuie a o cinsti, fiindcă ele singure s-au necinstit pe sine. Nu ar fi trebuit oare — ca ÅŸi cum ar fi venit din cer — a fi vrednice de privit în Biserica lui Dumnezeu? Iar acum sunt dispreÅ£uite prin sine înseÅŸi, nu pentru fapte înÅ£elepte. Căci, când te vede femeia din lume care are bărbat, copii ÅŸi casă, umblând cu gura căscată după astfel de podoabe, mai mult decât ea, pe tine care trebuia să fii răstignită , cum să nu râdă de tine? Cum să nu te dispreÅ£uiască?
Ai văzut la ce te duce ocupaţia şi râvna pusă în asemenea nimicuri? Prin simplitate biruieşti pe cea împodobită cu haine luxoase, şi eşti mai împodobită decât cea care e înfăşată în haine aurite. Ceea ce ţi se cuvine, tu nu cauţi, ci ceea ce nu-ţi trebuie aceea urmăreşti; însă ţi se cuvine a te îndeletnici cu lucruri bune. De aceea fecioarele (monahiile) sunt mai necinstite decât femeile din lume, fiindcă nu ne arată lucruri vrednice de fecioare. Acestea le-am spus nu pentru toate, sau mai bine zis, doar pentru toate cele vinovate, ca să se cuminţească, iar cele nevinovate să dojenească precum trebuie pe cele cu purtări necuviincioase. Băgaţi de seamă însă, ca nu cumva certarea să ajungă la fapte. Noi nu am spus acestea ca să vă întristăm, ci ca să vă îndreptăm, ca să ne mândrim cu voi. Fie, deci, ca noi toţi să facem cele plăcute lui Dumnezeu, şi spre slava Lui să vieţuim, ca să ne învrednicim şi de bunurile făgăduite nouă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.