din “Talcuiri la Epistola Intai catre Timoteiâ€
Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos şi a îngerilor aleşi, ca să păzeşti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire. Nu-ţi pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaş la păcatele altora. Păstrează-te curat. De acum nu bea numai apă, ci foloseşte puţin vin, pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni, (I Timotei 5, 21-23)
Vorbind despre episcopi, despre diaconi, despre bărbaÅ£i ÅŸi femei, despre văduve, despre preoÅ£i (presbiteri), ÅŸi despre toÅ£i ceilalÅ£i, ÅŸi arătând cum episcopul este stăpân, când vorbea despre judecată, a adăugat: „Te îndemn stăruitor înaintea lui Dumnezeu ÅŸi a lui Iisus Hristos ÅŸi a îngerilor aleÅŸi, ca să păzeÅŸti acestea, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire”. PorunceÅŸte cu multă frică, ÅŸi Timotei nu s-a sfiit să o facă, pentru că era fiul său cel iubit. Căci dacă el nu s-a ruÅŸinat pentru sine, zicând: „îmi chinuiesc trupul meu, ca nu cumva altora propovăduind, eu însumi să mă fac netrebnic” (I Corinteni 9, 27), apoi cu atât mai mult nu s-ar fi ruÅŸinat vorbind de Timotei. Dacă ia ca martori pe Tatăl ÅŸi pe Fiul, bine face; dar pe îngerii cei aleÅŸi de ce îi ia drept martori? Pentru marea lui bunătate ÅŸi blândeÅ£e, pentru că ÅŸi Moise zice astfel: „Vă mărturisesc astăzi pe cer ÅŸi pe pământ” (Deuteronom 4, 26), arătând prin aceasta marea blândeÅ£e a stăpânului, ÅŸi iarăşi: „AscultaÅ£i, voi munÅ£ilor, cercetarea Domnului ÅŸi voi, neclintite temelii ale pământului”. (Miheia 6, 2) Cheamă ca martor la cele grăite pe Tatăl ÅŸi pe Fiul, arătându-le lor în ziua cea de pe urmă că dacă ele pretind mai mult decât trebuie, e ca ÅŸi cum s-ar dezbrăca de orice răspundere.
„Ca să păzeÅŸti acestea, zice, fără a lua o hotărâre dinainte, nefăcând nimic cu părtinire”, adică să fii popular ÅŸi deopotrivă cu cei condamnaÅ£i, cu cei judecaÅ£i de tine, ca nimeni să nu te aibă în stăpânirea sa, nimeni să nu te considere ca al său. Dar oare cine sunt îngerii cei aleÅŸi? Fiindcă ÅŸi Iacob ia ca martor pe Dumnezeu pe de o parte, iar pe de alta ia ca martor ÅŸi jertfelnicul. Tot aÅŸa ÅŸi noi luăm de multe ori ca martori atât persoane care covârÅŸesc, cât ÅŸi inferioare, ÅŸi astfel mărturia lor este mare. AÅŸadar, ÅŸi aici mărturia îngerilor celor aleÅŸi este a unor fiinÅ£e care nu sunt la fel cu Dumnezeu. Este ca ÅŸi cum ar zice: „chem ca martor pe Dumnezeu, pe Fiul Său, ÅŸi pe slugile Sale, că Å£i-am poruncit cu poruncă dumnezeiască”, înfricoÅŸează deci pe Timotei.
Apoi, spunând acestea, a adăugat ceea ce era mai important decât toate, ÅŸi care mai cu seamă conÅ£ine sau reuneÅŸte în sine Biserica: adică chestiunea hirotoniilor. „Nu-Å£i pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaÅŸ la păcatele altora.” Åži ce vrea să zică prin „degrabă (dinainte)”? Aceea că „nu din cea dintâi încercare, nici din a doua, nici din a treia, ci observând de multe ori, ÅŸi cercetând cu amănunÅ£ime, fiindcă nu fără primejdii este acest fapt, căci ÅŸi tu care dai această stăpânire vei fi deopotrivă de vinovat pentru cele păcătuite de acela, atât pentru păcatele trecute, cât ÅŸi de cele ce le va face. Cel ce iartă pe cele dintâi fără de timp, vinovat va fi ÅŸi de cele ce se vor face în viitor; precum ÅŸi tu fiind pricina celor trecute, vinovat vei fi pentru că nu ai lăsat aceluia timp pentru a le plânge, ÅŸi nici pentru a se umili. Precum, deci, tu te împărtăşeÅŸti, sau iei parte la succesele lui, tot aÅŸa ÅŸi la păcatele lui.”
„Păstrează-te curat”. Aici vorbeÅŸte despre prudenţă. „De acum nu bea numai apă, ci foloseÅŸte puÅ£in vin, pentru stomacul tău ÅŸi pentru desele tale slăbiciuni.” Deci, dacă el porunceÅŸte unui bărbat care a fost cu băgare de seamă la posturi până într-atâta, ÅŸi care a întrebuinÅ£at spre băut atâta apă, încât s-a ÅŸi îmbolnăvit — ÅŸi încă des se îmbolnăvea – dacă, zic, porunceÅŸte unui astfel de bărbat să fie prudent, iar acela nu respingea ÅŸi nici nu se în-greuia de acest sfat, apoi cu atât mai mult noi când auzim sfaturi ca acestea de la cineva, nu trebuie să ne îngreunăm. Åži de ce oare nu i-a însănătoÅŸit stomacul lui? Căci dacă hainele lui Pavel înviau morÅ£ii, desigur că ÅŸi aceasta ar fi putut să o facă el. AÅŸadar, de ce nu a făcut aÅŸa ÅŸi cu Timotei? Pentru că ÅŸi astăzi dacă vedem bărbaÅ£i mari ÅŸi virtuoÅŸi îmbolnăvindu-se, să nu ne scandalizăm, fiindcă ÅŸi atunci s-au petrecut lucrurile după iconomia dumnezeiască. Căci dacă lui Pavel i s-a dat îngerul Satanei ca să nu se înalÅ£e, apoi cu atât mai mult lui Timotei, fiindcă toate semnele ar fi fost de ajuns pentru a-1 face atunci ca să cadă în fapte uÅŸurele. De aceea Pavel 1-a lăsat ca el să se slujească în puterea legii doctoriceÅŸti, ca astfel ÅŸi el însuÅŸi să se cumpăteze, precum ÅŸi alÅ£ii să nu se scandalizeze, ci să afle că fiind de aceeaÅŸi natură cu noi, a reuÅŸit totuÅŸi în faptele de care îl admirăm. Mi se pare că Timotei era bolnăvicios ÅŸi în alt chip, iar aceasta o arată zicând: „pentru desele tale slăbiciuni”, de unde se vede că boala lui provenea ÅŸi din cauza stomacului, ÅŸi din cauza altor membre ale trupului său. Nu era potrivit cu demnitatea lui a se îmbuiba de vin fără sfială, ÅŸi de aceea apostolul îi recomandă puÅ£in vin ca pentru sănătate, iar nu pentru îmbuibare.
Păcatele unor oameni sunt vădite, mergând înaintea lor la judecată, ale altora însă vin în urma lor. (5, 24) Fiindcă mai sus, vorbind de hirotonii, zicea: „să nu te faci părtaÅŸ în păcate străine”, ca nu cumva să zică: „Dar dacă eu nu ÅŸtiu?”, iată că el a dezlegat această nedumerire, adăugând: „Ale unor oameni păcatele sunt arătate mergând mai înainte la judecată, iar ale unora ÅŸi în urmă vin”, adică, păcatele unora sunt arătate, fiindcă vin mai înainte în judecată, iar ale altora vin pe urmă, zice: Tot aÅŸa ÅŸi faptele cele bune sunt vădite, ÅŸi cele ce sunt altfel nu se pot ascunde. (5, 25)
Cei ce se găsesc sub jugul robiei, să socotească pe stăpânii lor vrednici de toată cinstea, ca să nu fie hulite numele ÅŸi învăţătura lui Dumnezeu. (6, l) „De toată cinstea, zice, vrednici să-i socotească. Să nu-Å£i închipui că dacă eÅŸti credincios, eÅŸti liber, fiindcă aceasta este libertatea, să slujeÅŸti ÅŸi mai mult. Căci cel necredincios dacă te va vedea purtându-te cu obrăznicie pentru credinÅ£a ce o ai, va blestema de multe ori credinÅ£a ta, ca ceea ce aţâţă spre împotrivire, pe când dacă te vede supus ÅŸi ascultător, mai mult se va convinge, ÅŸi va da crezământ ÅŸi ascultare celor spuse de tine. De altfel, ÅŸi credinÅ£a Evangheliei ÅŸi numele lui Dumnezeu vor fi hulite.”
„Dar, zici tu, dacă stăpânii vor fi necredincioÅŸi, cum trebuie să se poarte robii?” Chiar ÅŸi atunci ei trebuie să asculte, pentru numele lui Dumnezeu. Iar cei ce au stăpâni credincioÅŸi să nu-i dispreÅ£uiască, sub cuvânt că sunt fraÅ£i; ci mai mult să-i slujească, fiindcă primitorii bunei lor slujiri sunt credincioÅŸi ÅŸi iubiÅ£i. Acestea învaţă-i ÅŸi porunceÅŸte-le (6, 2), adică: „dacă v-aÅ£i învrednicit, zice, de o astfel de cinste, încât aveÅ£i stăpâni pe fraÅ£ii voÅŸtri, tocmai de aceea sunteÅ£i datori încă mai mult să ascultaÅ£i ÅŸi să fiÅ£i supuÅŸi”.
„Mergând înaintea lor la judecată” zice, anume, că unele dintre faptele cele rele se dosesc aici, iar altele nu, pe când acolo nici cele rele, ÅŸi nici cele bune nu vor putea să se ascundă. Deci, ce înseamnă „mergând înaintea lor la judecată?” Adică, când cineva greÅŸeÅŸte sau face asemenea fapte, care deja 1-au condamnat; când rămâne neîndreptat; când cineva nădăjduieÅŸte să se îndrepte, dar nu face nimic pentru aceasta. Deci ce? Pentru ce oare sunt spuse acestea? Deoarece chiar dacă unii ar ascunde aici faptele lor, acolo însă nu le vor putea ascunde, ci toate vor fi pe faţă, ÅŸi aceasta desigur că este cea mai mare mângâiere pentru cei ce fac binele. Fiindcă mai sus s-a zis: „nimic făcând după rugăminte”, iar mai jos: „Câţi sunt robi, pe stăpânii lor să-i socotească vrednici de toată cinstea”, e natural să întrebăm: Ce are a face aceasta cu episcopul? Ba încă foarte mult are a face: să sfătuiască. De altfel îl vedem pe el peste tot poruncind mai ales slugilor, decât stăpânilor; slugilor cu multă blândeÅ£e, ÅŸi vorbind mult despre aceasta, iar stăpânilor: „Lăsând la o parte, zice, ameninÅ£area” . (Efeseni 6, 9) De ce, oare? Când e vorba de cei necredincioÅŸi, cu drept cuvânt, căci cu cei necredincioÅŸi care nu dau atenÅ£ie, nu are ce să vorbească —, dar cu cei credincioÅŸi de ce porunceÅŸte în felul acesta? Pentru că mai mare slujire se aduce de către stăpâni slugilor, decât de către slugi stăpânilor. AceÅŸtia sunt cei care dau ÅŸi bani, care se îngrijesc pentru cele de trebuinţă, pentru haine, ÅŸi în fine pentru toate. AÅŸa că stăpânii mai mare slujire aduc slugilor, ceea ce de altfel ÅŸi aici se înÅ£elege, zicând: „Căci credincioÅŸi sunt ÅŸi iubiÅ£i, cei ce facerea de bine primesc”, adică „se ostenesc ÅŸi se muncesc pentru liniÅŸtea voastră; ÅŸi în asemenea caz oare nu au dreptul să se bucure de o mare cinste din partea voastră?”
Deci, dacă apostolul porunceÅŸte în felul acesta slugilor de a fi cu ascultare către stăpânii lor, înÅ£elegeÅ£i cum trebuie să fim noi faţă de Stăpânul a toate, care ne-a făcut pe noi din ceea ce nu eram, care ne hrăneÅŸte ÅŸi ne îmbracă. Chiar de nu ar trebui mai mult, cel puÅ£in să-i slujim Lui precum ne slujesc pe noi slugile noastre. Oare nu întreaga lor viaţă ÅŸi-o cheltuiesc în acest scop, acela de a-i mulÅ£umi pe stăpânii lor? Aceasta este treaba lor, aceasta este viaÅ£a lor, de a se îngriji de cele ale stăpânului. Nu oare toată ziua se îngrijesc de ale stăpânului, iar de ale lor de multe ori numai seara, pentru un timp scurt? Noi însă facem cu totul altfel; de cele ale noastre ne îngrijim veÅŸnic, pe când de cele ale Stăpânului nici cea mai mică parte din timp, deÅŸi El nu are nevoie de ale noastre, precum au stăpânii nevoie de slugi, ci chiar slujbele pe care I le facem sunt tot în folosul nostru. Acolo slujba slugii foloseÅŸte pe stăpân, pe când aici slujba robului nu foloseÅŸte cu nimic Stăpânului a toate, ci pe însăşi sluga o foloseÅŸte. „Că bunătăţile mele, zice, nu-Å£i trebuie.” (Psalmi 15, 2)
Căci, spune-mi, te rog, ce folos are Dumnezeu dacă eu sunt drept? Åži ce pagubă are El dacă eu sunt nedrept? Oare nu este întreagă ÅŸi nevătămată natura Lui? Oare nu este fără vreo vătămare? Oare nu este mai presus de orice patimă? Aici slugile nu au nimic al lor, ci totul este al stăpânului, chiar de s-ar îmbogăţi el cât de mult, în timp ce noi avem multe ale noastre. Nu în zadar ne bucurăm noi de atâta cinste din partea împăratului a toate. Care stăpân ÅŸi-a dat vreodată pe fiul său pentru slugă? Nimeni, ci cu toÅ£ii încă ar prefera să dea pe slugi pentru copii. Pe când cu Dumnezeu se petrec lucrurile cu totul altfel. Pe propriul Său Fiu nu L-a cruÅ£at, ci L-a dat pentru noi toÅ£i, pentru noi, duÅŸmanii Lui care ÃŽl urâm. Slugilor chiar dacă li se porunceÅŸte ceva greoi, nu se îngreuiază, ci mai ales, sunt recunoscători, pe când noi de mii de ori ne arătăm nemulÅ£umirea. Stăpânul de aici nimic din acestea nu făgăduieÅŸte slugilor, precum ne făgăduieÅŸte nouă Dumnezeu. Åži ce anume făgăduieÅŸte? Libertatea de aici poate, care de multe ori e mai grozavă ÅŸi mai rea decât sclavia. Căci de multe ori a venit câte o foamete mare, ÅŸi atunci libertatea aceasta a fost mai amară decât sclavia, ÅŸi iată cum darul acesta a devenit spre cea mai mare pagubă. Dar din partea lui Dumnezeu nimic nu e spre stricăciune. Dar ce? „Nu vă mai zic vouă slugi, zice, căci voi prietenii Mei sunteÅ£i.” (loan 15, 15)
Să ne ruşinăm, iubiţilor, şi să ne înfricoşăm. Cel puţin pe cât ne slujesc pe noi slugile noastre, să slujim şi noi pe Dumnezeu. Dar noi nu arătăm către El nici cea mai mică parte din slujba ce ne-o fac nouă slugile. Aceia pentru nevoia lor filosofează, având poate numai îmbrăcăminte şi hrană, pe când noi Îl necinstim cu îmbuibările noastre. Deci măcar de la slugi să luăm pildă despre regulile filosofiei. De altfel, Sfânta Scriptură obişnuieşte a trimite pe oameni nu numai la slugi, ci şi la cele necuvântătoare, ca de pildă când trimite pe leneş la albină şi când îi porunceşte să imite pe furnică , eu însă sfătuiesc a imita cel puţin pe slugi, şi ceea ce ele fac pentru frica pe care o au faţă de noi, măcar acelea să le facem şi noi pentru frica de Dumnezeu. Dar noi nu facem aşa. Slugile noastre de multe ori sunt supuse din cauza fricii pe care trebuie să o aibă faţă de noi, şi ele stau în tăcere mai mult decât orice filosof. Sunt supuse poate, cu dreptate sau fără dreptate, şi nu răspund, ci se roagă, deşi poate că de multe ori nu ne-au nedreptăţit cu nimic. Neprimind de la noi nimic mai mult decât ceea ce le trebuie, ba de multe ori chiar şi mai puţin, ele totuşi rabdă, şi culcându-se pe paie, şi mâncând poate numai pâine, şi în fine orice alt tain pe care-1 au, nu ne trag la răspundere, şi nu sunt supăraţi, pentru frica pe care o au de noi. Încredinţându-le bani, ele totul înapoiază şi să nu-mi spui de slugile cele rele, ci de cele ce nu sunt atât de rele, iar când le ameninţăm, ele îndată se cuminţesc.
Apoi, toate acestea nu sunt oare un motiv de filosofie pentru noi? Să nu spui că toate acestea sunt făcute de silă şi de frică, fiindcă sila şi teama de gheenă stau şi asupra capului tău, şi nici aşa nu te cuminţeşti, şi nici nu porţi atâta cinste lui Dumnezeu, pe câtă ai tu din partea slugilor tale. Fiecare dintre slugi îşi are locuinţa sa legiuită, şi nu se impune cu sila în locuinţa aproapelui său, nici nu este atins de pofta de mai mult. Toate acestea se petrec cu slugile care păzesc buna rânduială pentru frica pe care o au faţă de stăpânii lor şi foarte rar ar putea vedea cineva slugă luând ceva altei slugi, sau vătămând-o cu ceva. Dar cu oamenii liberi se întâmplă cu totul din contră, căci ne lovim unii pe alţii, ne mâncăm unii pe alţii, nu ne temem de Stăpânul a toate, răpim cele ale altora, furăm, lovim, deşi Stăpânul nostru vede.
Aceasta n-ar face-o niciodată sluga, ci dacă ar lovi, ar face-o fără ca stăpânul său să vadă, sau să audă, în timp ce noi toate le îndrăznim, deşi Dumnezeu toate le vede şi le aude. Înaintea ochilor acelora este veşnic frica de stăpânul lor, în timp ce noi niciodată nu avem înaintea noastră frica de Dumnezeu. De aceea s-a şi răsturnat totul pe dos, totul s-a amestecat şi s-a corupt. Nouă nici măcar prin minte nu ne trece să ne gândim la ce am păcătuit, în timp ce păcatele slugilor le cercetăm cu toată amănunţimea, ba până şi pe cele mai mici.
Spun acestea nu doar că aÅŸ vrea să văd pe slugile noastre neascultătoare ÅŸi obraznice, ci cu scopul de a alunga de la noi neascultarea ÅŸi obrăznicia, de a zgudui trândăvia ÅŸi somnolenÅ£a noastră, ca măcar aÅŸa să slujim ÅŸi noi lui Dumnezeu, precum ne slujesc nouă slugile; aÅŸa să slujim Celui ce ne-a făcut pe noi, precum ne slujesc nouă cei deopotrivă cu noi, care nu au de la noi nimic de acest fel. Liberi din natură ÅŸi slugile sunt, căci expresia „să stăpânească peÅŸtii mărilor” (Facere l, 26) este zisă ÅŸi pentru ele. Slujba aceasta a lor nu este de la natură — ci este venită din afară, sau atingătoare de vrednicia lor —, dar cu toate acestea multă cinste ne aduce nouă. Noi, în vederea slujirii noastre, le băgăm frica în oase, în timp ce faţă de Dumnezeu nu avem cât de puÅ£ină frica, deÅŸi folosul ce ar urma de aici, ar fi tot pentru noi. Cu cât vom sluji mai cu tragere de inimă lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom câştiga.
Deci, să nu ne lipsim de un folos atât de mare, căci Dumnezeu este fără nici o lipsă, iar câştigul şi răsplata la noi se înapoiază. Să slujim lui Dumnezeu cu frică şi cu cutremur, şi să ne aflăm faţă de El la fel cum se află faţă de noi slugile noastre, ca să ne învrednicim de bunurile făgăduite, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine mărirea, puterea şi slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.