PENTRU JUDECATA CEA VIITOARE

din „”Margaritare””

8. PENTRU JUDECATA CEA VIITOARE SI
PENTRU MUNCA, CUM ESTE NESFARSITA CELOR CE
NU CRED CÄ‚ ESTE MUNCÄ‚.

Mulţi dintre oameni şi mai vârtos dintre creştini sunt în ziua de azi ca cu nişte piroane prinşi cuprinşi şi de tot plecaţi în lucrurile şi patimile acestei lumi şi fac tot felul de păcate şi de fărădelegi şi le pare că după moarte nu este nici judecată nici plată, nici muncă, nici pedeapsă veşnică ci îndrăznesc de zic, Dumnezeu este iubitor de oameni şi nu-i va munci pe oamenii cei răi şi păcătoşi.

Dar deşi este Dumnezeu iubitor de oameni precum şi este, dar este şi judecător drept; şi un om ce a dobândit de la Dumnezeu lucruri bune, adică sănătate, cinste, avuţie şi noroc în toată viaţa lui, iar apoi să fie nemilostiv şi neîngăduitor şi să facă strâmbătăţi şi să facă nedreptate, şi să hulească cele străine şi să le răpească şi să facă tot felul de păcate şi să nu se pocăiască, nici de înfricoşarea Scripturilor nici de binele lui Dumnezeu, unul ca acesta ia spune-mi nu este vrednic muncii şi pedepsii?

Că de cum vom cerca judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, de multă vreme s-ar fi cuvenit să ne piardă după cuvântul dreptului.

Căci când amărăşte cineva pe cel  ce nu face strâmbătate are să dea seama numai lui Dumnezeu.

La fel altul ocărăşte şi face necinste celui ce a făcut lui bine şi i-a făcut bune lui.

Dar ce iertare va avea unul ca acela? Nici o iertare nu va lua, cum nu te temi de Dumnezeu, când zici: milostiv este Dumnezeu şi nu pedepseşte pe nemulţumitori ca aceia. Dar de nu va pedepsi pe unii ca aceştia precum zici, nu este iubitor de oameni, ai oare să te tămăduieşti vreo altă pricină fiindcă păcătuieşti? Nu ţi le-a spus mai înainte toate? Nu te-a înfricoşat? Nu ţi-a ajutat la nevoile tale şi în scârbele tale? N-a făcut mii de chivernisiri pentru tine? Nu S-a răstignit pentru mântuirea ta?

Dar de nu se vor munci oamenii cei răi şi tâlharii, nici oamenii cei buni şi sfinţi nu se vor încununa.

Dar unde este iubirea de oameni şi judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu? Pentru aceia oamenilor nu vă rătăciţi ascultând pe diavolul, pentru că acestea toate sunt meşteşugurile lui şi vicleniile lui. Că de vreme ce judecătorii pe oamenii cei buni îi iubesc, chiar şi legiuitorii, şi-i cinstesc, iar pe cei răi îi muncesc şi-i omoară, dar Dumnezeu cum este să nu facă unele ca acestea.

Dar când se vor slobozi şi vor lăsa păcatul oamenii cei răi? Pentru că îi aşteaptă munca veşnică şi nu se lasă de păcat şi de strâmbătate dar dacă vor alunga şi această frică de la dânşii şi nu numai la muncă să nu intre, ci încă să şi dobândească şi Împărăţia cerurilor.

Dar când se vor depărta de răutăţile pe care le fac? Am auzit pe oameni bogaţi iubitori de păcate zicând, că numai pentru ca să se înfricoşeze oamenii a zis Dumnezeu că este iad să se muncească păcătoşii, dar nu munceşte pe nimeni că este milostiv.

I-a spuneţi-mi voi mie, cei ce nu credeţi să fie muncă, dar cine a făcut potopul cel înfricoşat ce a fost în zilele lui Noe şi s-a înecat toată lumea de mânia lui Dumnezeu?

Cine a trimis fulgerele şi arderea la pământul Sodomei şi al Gomorei şi a ars de tot şapte cetăţi cu acea împuţită piatră pucioasă şi împreună a ars pe toţi ucigaşii aceia şi pe sodomiteni şi au pierit toţi de pe faţa pământului?

Cine a înecat pe faraon în Marea Roşie cu toată oastea lui?

Cine a pierdut pe cei şase sute de mii de evrei în pustiu?

Cine a ars sinagoga Abironilor?

Cine a poruncit pentru Core şi Abiron şi Datan să-şi deschidă pământul gura lui să-i înghită vii, cine a ucis în zilele lui David atâtea mii de oameni?

Cine a omorât atâţia oameni într-o noapte în zilele proorocului Isaia?

Sau nu vedem primejdiile ce le păţim în toate zilele pentru păcatele noastre ce le facem totdeauna?

Arşiţile, secetele, morţile, robiile şi răzvrătirile neamurilor celor războinice.

Ce cuvânt ai tu să răspunzi pentru acestea toate şi unii să se muncească, iar alţii să nu se muncească.

Că deşi este Dumnezeu drept, precum este adevărat, iar ţie tot îţi caută a lua judecată dreaptă şi muncă pentru păcate şi devreme ce este Dumnezeu milostiv şi nu munceşte pe nimenea, nici aceştia nu se cade să se muncească.

Dar pentru unele cuvinte fără de minte ca acestea şi acum munceşte Dumnezeu, că adică să ne facem să stăm împotriva celor ce zic că nu este muncă şi să zicem că nu este basm cuvântul muncii ci este adevărat, nu numai noi le zicem acestea ci şi mulţi filozofi şi poeţi ai elinilor, mult au filosofat pentru muncă ce va să fie, şi au zis că în iad se muncesc oamenii cei răi şi vicleni, că de n-au şi putut ei să zică şi să vorbească adevărul ca şi noi, dar tot au cunoscut că este judecată şi răsplătire şi cum au fost ei de au auzit plânsetele şi rîuri de foc şi tânguiri şi răcială şi gheaţă şi tartar şi altele multe locuri de muncă au zis că sunt sub pământ.

Şi iar au zis că sunt nişte lucruri bune şi ostroave a celor blânzi şi grădini cu flori înflorite şi cu multe mirosuri şi cete de sfinţi se află acolo în veşmintele luminate îmbrăcaţi şi cântă cântece minunate.

Pentru aceasta să nu ne arătăm necredincioşi, zicând că nu este muncă ca să nu cădem într-însa, cel ce nu crede că este muncă este leneş pentru ca să se arate că nu se teme de muncă.

Iar noi să credem fără de îndoire şi să o povestim adesea că nu vom greşi niciodată pentru că moartea şi aducerea aminte de moarte şi de muncă este ca o iarbă amară care curăţeşte tot felul de răutate şi de vicleşug când se dă adesea sufletului nostru, că de eşti scump şi nemilostiv adu-ţi aminte de cele cinci fecioare nebune a căror făclii s-au stins, că neavând milostenia ca zestre se scăpară de mire şi aşa aducându-ţi aminte de acelea te vei face milostiv.

Iar de eşti nedrept şi răpeşti cele străine, ascultă pe Hristos, zicând legaţi-l pe dânsul de mâini şi de picioare şi-l aruncaţi în întunericul cel mai dinafară, şi aşa vei alunga de la tine această poftă rea. Iar de eşti beţiv şi la bucate nesăţios, auzi pe bogatul zicând către Avraam: “părinte trimite pe Lazăr să-mi răcorească limba cu puţină apă că mă frig în para iadului“.

De ai război de către pofta curvei adu-ţi aminte de focul muncii şi se va stinge acea poftă vicleană. Dar ce zic eu foc şi muncă şi alte pedepse, când numai despăţirea de Dumnezeu este cea mai rea dintre toate pedepsele; când nu ne vor lăsa să-L vedem pe Hristos, mai rea muncă decât aceasta care este?

Nu este alta mai rea decât despărţirea de lumina dumnezeiască.

Dar de ce iubim să trăim şi să fim în lume? Că de intră un om mare la închisoare şi zace în putoarea temniţei şi la întuneric şi să fie legat într-un loc cu tâlharii şi cu ucigaşii de oameni îi pare că este mai rea aceasta decât toate morţile. Dar dacă ne vor duce acolo în temniţa iadului să ardem într-un loc cu ucigaşii lumii şi nici să vedem pe nimenea nici să ne vadă nimeni nu poate, că în atâta mulţime de oameni, muncindu-se iarăşi ne aflăm singuri şi pustii fără de mângâierea nimănui.

Pentru că cei ce se află acolo de întuneric mult ce este nu pot să vadă nici pe cei ce sunt lângă dânşii sau să-i cunoască, ci numai singur fiecare se munceşte şi deşi se cheamă foc şi pară, dar este întunecoasă şi numai ce arde dar nu luminează, nici se vede, nici se stinge.

Şi nu numai atâta dar sunt şi dureri multe care pedepsesc sufltetele noastre. Că focul acela pe care-i cuprinde îi arde pururea, pentru aceea se cheamă foc nestins. Şi se-mbracă păcătoşii nu cu cinste, ci cu pedepse să fie pururea în iad şi să sufere acolo munci amare, că scăparea bunătăţilor are atâta durere şi atâta plângere şi atâta nevoie şi greutate, încât nici o pedeapsă nici o muncă nu este în toată lumea precum au acolo în iad păcătoşii care nu se pocăiesc aici în lume până sunt vii şi în ce chip intră cineva în temniţă şi vede pe unii mârşavi, pe alţii galbeni ca şi cum ar fi morţi şi pe alţi cu lanţuri şi cu fiare în grumajii lor şi pe alţii cu butuci în picioare şi pe alţii închişi în temniţă împuţicioasă şi întunecată, oare nu ne cutremurăm şi nu ne îngrozim şi facem în tot felul să nu cădem în scârbă şi în nevoie ca aceasta?

Dar când vom merge noi legaţi în legăturile iadului, ce vom face atunci ? Amar şi vai de noi. Că legăturile acelea nu sunt de fier ci sunt de foc care nu se stinge niciodată, iar şi cei ce ne muncesc pe noi nu sunt oameni să le fie milă unul de altul, precum ne este nouă, ci sunt îngeri înfricoşaţi şi nemilostivi asupra cărora nu poate nici să caute nimeni, mare şi rea mânie au asupra noastră căci am hulit pe stăpânul lor cu faptele noastre cele rele.

Şi temniţele acelea nu sunt ca ale noastre să le duci la cei din temniţă haine şi bani, cine vrea bucate şi cuvinte de mângîiere şi măcar şi Noe de s-ar ruga sau Iacob sau Avraam sau Daniel, pentru oamenii lor,  văzându-i muncindu-se, nimic nu folosesc şi nu cutează nici mâinile să-şi întindă să-i scoată din muncă pentru că în vremea aceea a judecăţii piere firea cea milostivă şi cu cale este, pentru că oamenii cei drepţi atunci au copii păcătoşi şi iarăşi copii cei sfinţi, au părinţi păcătoşi şi nu le este milă de dânşii pentru că sfinţilor aşa se cade să nu aibă nici o scârbă, de vreme ce se învrednicesc de iau bunăţăţile cele cereşti.

Deci pentru aceasta zic că se stinge mila, de vreme ce şi ei împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos sunt scârbiţi asupra păcătoşilor. Pentru acest lucru nimeni să nu nădăjduiască că va afla făcând lucruri bune, măcar de ar avea şi părinţii drepţi, căci vremea care ni s-a dat am petrecut-o cu lacrimi rele, iar când vom merge acolo vom da seamă pentru vremea pe care am petrecut-o cu lene şi fără de grijă bunătăţilor, ca şi cel care ia bani împrumut îi cere înapoi şi dacă nu-i dă îl pune în temniţă.

Dar cel ce-şi strică viaţa în poftele cele rele, dar noi de ce stricăm darurile lui Dumnezeu ca fiul cel desfrânat, cu cât mai multă certare o să luăm noi? Adică am spurcat Sf. Botez şi fecioria o am stricat şi am întinat-o, că în ce chip noi oamenii luăm seama slugilor noastre pentru venitul şi cheltuiala banilor, aşa cercetează Dumnezeu pe bogaţi şi pe săraci de au strâns bogăţia din osteneală dreaptă sau din lăcomie şi din răpire şi sau la mâncări şi la curvii am cheltuit banii noştri sau la săraci şi la cei ce au avut strâmbătate le-am ajutat.

Pe cel sărac îl cercetează de suferă vitejeşte şi de mulţumeşte lui Dumnezeu de sărăcie văzând pe alţii că sunt în noroc, şi au tot felul de bogăţie şi nu bârfeşte pronia lui Dumnezeu. Şi să nu-ţi pară că numai bogaţii şi săracii se cercetează ci şi judecătorii şi împăraţii ce deamănuntul, adică de judecă drept sau de fac făţărnicie şi nu strică dreptatea, sau pizmă face, strâmbătate cuiva, sau de face sfat nedrept pentru rugămintea cuiva şi mai vârtos arhiereii şi patriarhii, că cu cât este omul mai mare în vrednicia şi în cinstea biruinţei şi a stăpânirii cu atâta se va cerceta mai tare să dea răspuns lui Dumnezeu, că dregătoriile şi stăpânirile acestea cu nimic nu se deosebesc de umbră şi de vise, pentru că mai îninte de a se face păcatul se stinge dulceaţa poftei, iar munca lor nu are sfârşit şi dulceaţa este trecătoare, iar amărăciunea veşnică, pentru aceasta Dumnezeu adesea ne aduce aminte de înfricoşata muncă ; mulţi ar fi căzut în ea pentru că acum de ni se cutremură sufletele de frică şi încă tot sunt unii fără de omenie şi fac păcate ca şi cum n-ar fi muncă, că de nu ne-ar învăţa şi înfricoşa munca, ce rău n-am face?

Şi pune în faţă şi altceva nu numai pentru iubirea lui Dumnezeu cea de oameni, ci de n-ar fi înfricoşat Dumnezeu pe niniviteni prin proorocul Iona, nu s-ar fi îndreptat de îndărătniciile lor.

Că de n-ar griji Dumnezeu nici de răutăţile noastre ar putea afla cineva prilej de a zice că nu este muncă. Iar de vreme ce face atâta nevoinţă ca să nu păcătium şi să facem bunătăţi, adesea este că munceşte pe cei păcătoşi şi încununează pe cei ce se-ndreaptă, socoteşte de vezi că mulţi hulesc pe Dumnezeu, pentru că răbdă îndelung spre cei spurcaţi, spre curvari, spre ucigaşi şi spre furi, spre lacomi, şi spre eretici şi nu-i pedepseşte aici, iar acolo de-i va înfricoşa îi va munci mai rău, hulitori sunt, însă de ne va şi lipsi această muncă, cealaltă nu ne va trece şi este de mirare acest lucru, o mare nebunie, o suflet iubitor de păcate, se batjocoresc cuvintele cele înfricoşate, din fapte vor să afle munca însă nici unul nu va scăpa de iad şi din muncă de nu va dezlega aicea mai dinainte păcatele sale cu spovedania şi cu pocăinţa din toată inima, pentru că în ce chip duc la judecăţi pe oamenii cei răi, legaţi aşa şi pe păcătoşi îi aduc dracii în iad legaţi cu legăturile păcatelor lor, la judecata cea înfricoşată a lui Dumnezeu şi de ţi se va întâmpla să mergi într-o baie înfierbântată, sau de te-a prins vreodată frigurile cu căldură mare atunci să-ţi aduci aminte de para muncii şi atunci te vei scula şi vei fugi de păcat.

Cel ce are lucruri şi bune şi rele tot are oarecare mângîiere puţină de muncă, pentru că iată că îţi zic, păcătosule să nu te laşi să cazi în deznădăjduire şi să zici: lasă să fac toate păcatele de vreme ce am să merg în iad.

Eşti curvar, nu te face sodomit, eşti fur, nu te face şi ucigaş şi tot vei avea mai puţină muncă. Iar cel ce este pustiu de tot felul de bunătăţi nu poate să zică câte rele va petrece dacă se va duce în munca cea fără de moarte pentru că acolo va fi mare cercetare lucrurilor celor rele.

Că încă dacă nu sunt la un om toate bunătăţile măcar puţine de sunt tot nu sunt nesocotite de dreptul judecător şi de vreme ce se cercetează păcatele şi lucrurile şi cuvintele şi gândurile cele rele şi pentru ele ne vom munci, dar cu cât mai vârtos se vor cerceta lucrurile cele bune de vor fi mari sau mici, ci să ne ferim de lucrurile cele rele şi să facem cele bune ca să ne izbăvim de matca focului celui veşnic.

Să ne depărtăm dar de viclenie şi de păcat şi să facem bine ca să dobândim împărăţia cerurilor, însă oamenii au obicei de laudă pe omul cel bun, care nu face rău şi pentru unul ca acesta zice proorocul David: “Şi mustrare n-a luat de la cei aproape de el”, adică n-au tânjit niciodată vecinii lui pentru el acest lucru este aievea că pe cel ce-l iubesc oamenii îl iubeşte şi Dumnezeu şi eşti urât oamenilor, eşti urât şi lui Dumnezeu.

Iar pentru cei nemilostivi zice Hristos: “flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, pentru că cei ce nu miluiesc pe cei lipsiţi din cele ce le-a dat lui Dumnezeu, nu se lipsesc numai de bunăţăţile cele veşnice, ci încă se trimit şi în focul cel de veci, iar cei ce fac bunătăţi vor dobândi binele cel ceresc, pentru că de petrec multă pedeapsă şi muncă cei ce calcă judecăţile stăpânilor celor pământeşti, cu mult mai mult se va pedepsi cel ce nu ia în seamă poruncile lui Dumnezeu, căci cunosc bine că vă pare şi vă este lucru greu să vă aduc aminte de munca iadului şi de judecată şi vă fac multă scârbă, iar cu cât mai mult se scârbeşte cunoştinţa cu atât mai mult se foloseşte mintea celor scârbiţi precum zice de Lazăr cel sărac şi de bogatul acela.

Aşa se cade să plângem şi să ne tânguim cu lacrimi amare că acolo noi avem vreme de pocăinţă. Căci de vreme ce suntem aici în lume şi auzim acestea cu care putem să ne pocăim şi să ne spălăm de păcate şi vom avea multă cutezare şi îndrăznire către Dumnezeu, să ne întoarcem de la rău către bine şi să mulţumim iubitorului de oameni Hristos, care prin munca celor ce s-au pocăit a folosit lenei noastre şi ne-a mântuit şi ne-a deşteptat din somnul păcatului.

Dar vrem să ştim pentru ce pricină şi povestire pe unii îi pedepseşte Dumnezeu şi-i munceşte aici, iar pe alţii îi pedepseşte acolo, şi nu-i munceşte pe toţi aici şi pentru ce?

Pentru că de-ar fi fost acest lucru toţi am pieri, că suntem toţi în cercetarea păcatului şi iarăşi de nu s-ar pedepsi aici nici unul, ne-am face mai mulţi din noi leneşi şi mulţi am zice că nu este nici o cercetare de la Dumnezeu, că de vreme ce văzând acum mulţi oameni vicleni că se muncesc şi iar hulim, dar de n-ar fi să se pedepsească oamenii cei răi, ce fel de răutate n-am face? De aceea Dumnezeu îi munceşte.

Este cineva desfrânat sau face astfel de păcate iar Dumnezeu îi dă vreo boală grea şi taie acel păcat şi are acolo pedeapsă mai uşoară sau se pocăieşte şi se izbăveşte şi pentru muncă se face mai înţelept, pe alţii iarăşi nu-i pedepseşte şi văzând ei îndelungă răbdarea lui Dumnezeu se pleacă spre bine şi scapă de aici şi acolo de muncă.

Şi iarăşi de ne aflăm în păcat şi nu ne pocăim nu vom avea nici o folosinţă din mila lui Dumnezeu, ci vom răbda mai multă muncă pentru multa hulă ce o facem spre Dumnezeu adică când păcătuim.

De la Dumnezeu avem cinste, cum ai zice ne acoperă să nu păţim rău pentru care fapte s-ar cădea să ne muncim iar după binele şi răbdarea lui Dumnezeu, dacă ne aflăm iarăşi în păcate, cine poate să ne izbăvească de muncă?

La fel cel ce  nu sufere nici o pagubă sau altă pedeapsă pentru păcatele lui într-un acest fel şi cel ce are cinste multă şi odihnă, mare muncă va avea acolo.

Pentru aceea când vezi pe cineva îmbogăţindu-se din strâmbătăţi şi din lăcomie pe acel om nu-l lăuda, ci să-l plângi, că bogăţia adaogă munca acolo, de vreme ce adună la dânsul blesteme şi urgie de la cei ce le face strâmbătate şi muncile păcătoşilor sunt de multe feluri, după vreme şi după obraze şi după vrednicie şi după cunoştinţă şi necunoştinţă.

Că sunt doi oameni vicleni unul este bogat şi altul sărac şi cel bogat se pedepseşte mai mult decât cel sărac, dar tu când nu numai pe fratele tău îl omori, ci încă şi pe fratele tău cel sufletesc ca şi Cain, nu cu cuţitul  ci cu zavistia şi cu vânzarea şi cu pagubele; oare putea-vei scăpă atunci de munci? Nu.

Dar copiii preotului pentru ce au mers în iad, căci mâncau prescurile şi jertfele mai înainte de slujbă şi de tămâiere? (preotul Eli). La fel şi tatăl lor a mers în iad pentru că nu i-a certat, dar noi ce?

Oare n-a fost nici un părinte leneş pentru copii lui şi s-au făcut copii lui leneşi pentru necertare şi se duc de se leapădă de lege şi vor merge în muncă şi feciorii şi părinţii? Ce-ţi pare? Anania şi Safira pentru ce tăgăduiră ale lor din cele ce făgăduiau lui Dumnezeu şi dovedindu-i Apostolul Petru i-a certat, ei au căzut şi au murit, oare puţine facem noi ca acestea şi mai rele? Oare putea-vom face să crezi că nu este judecată şi plată? Aş vrea eu să nu fie muncă şi mai vârtos dintre toţi eu singur, căci fiecare din noi se teme pentru sufletul lui să nu meargă în muncă. Iar eu pentru că sunt mai marele turmei acesteia voi da seamă lui Dumnezeu pentru toţi drept aceea cu neputinţă îmi este să scap de muncă.

Căci Dumnezeu nu numai miluişeşte, ci şi pedepseşte.

Adevărat este că Dumnezeu este bun şi iubitor de oameni şi muncile şi pedepsele Lui mare bine lucrează şi oamenilor, de vreme ce şi doctorul nu numai când scoate pe cei bolnavi, la grădini şi la răcoare şi-i duce la baie de-i spală le face bine ci şi când îi opreşte de tot felul de bucate şi-i pune să şi postească şi altă dată taie carnea cea rea şi putredă şi altă dată îi adapă cu ierburi ca să scoată veninul, în acest chip fac deci şi doctorii cei sufleteşti la păcatele oamenilor.

Când vei vedea un om bun făcând multe bunătăţi şi îngăduind mii de supărări şi nevoi să-i râvneşti lui şi să-l fericeşti şi să te asemeni bunătăţii lui, căci acestora li se arată aici toate păcatele şi acolo agonisesc multă plată fiind gata la răbdare.

Însă unii aici se muncesc şi alţii acolo. Iar alţii şi aici şi acolo se pedepsesc. Din aceste trei cete care se fericesc? Ceia ce petrec aici rău pentru Domnul şi se lasă de păcate sau cu post şi cu trudă sau cu plecarea cu sărăcia şi cu goliciunea, acolo au pedeapsă mai uşoară, iar acela ce face păcatul cu multă nevoinţă are multă muncă acolo, însă care pricină pune Dumnezeu mai înainte cele ce va face, pentru ca să nu facem noi lucrurile rele de la care ne opreşte.

Pentru aceia ne înfricoşează cu matca focului ca să nu intrăm în ea şi ne sperie cu cuvântul iar nu ne scârbeşte cu fapta.

Bune sunt, o, Stăpâne făgăduinţele.

Bună-Ţi este şi împărăţia pe care o aşteptăm să ne-o dai, şi înfricoşarea ghenei, că împărăţia cerului îndeamnă pe oameni, iar iadul înfricoşează pe păcătoşi ca să-i facă buni pentru Dumnezeu înfricoşează pe păcătoşi nu ca să-i pună în matcă, îi înfricoşează cu cuvântul ca să nu-i muncească cu fapta.

Pentru că cel ce nu aşteaptă nici Înviere, nici muncă pentru păcatele lui îi pare că numai aici va să vieţuiască, iar nu şi în cealaltă lume, pentru aceia nici bine nu face nici de păcat nu se lasă, dar nici munca lui sfârşit nu are.

Iar cel ce se teme de muncă şi de înfricoşata judecată care se va judeca şi de răspunsul cel groaznic, face în tot felul să poată scăpa de curvie, de malahie, de viclenie şi de tot felul de păcate şi se face blând şi întreg la minte, smerit, milostiv şi iubit de toţi şi de singur Dumnezeu, pentru că cuvântul nu poate să facă până întru atât cât face frica.

Şi aceasta este pricina de ne încununăm cu împărăţia lui Dumnezeu. Cunosc bine că mulţi dintre noi se tem de munca focului iar eu mă tem să nu mă scap de împărăţia cerului care este mai amară decât para focului, pentru că nu ştim fericirea bunătăţii celei veşnice, nici n-am văzut lipsirea bunătăţilor.

Numai fericitul Pavel le-a văzut acestea aievea când a mers în rai şi a auzit graiuri nespuse. Acesta numai ce cunoşte că se scapă de la slava lui Hristos acela este mai muncit decât păcătoşii. Şi aceasta ce zice acum atunci o vom cunoaşte când o vom păţi.

O, Fiule Unule-Născut al lui Dumnezeu rugămu-ne sfinţiei Tale să nu Te auzim zicând: “nu vă ştiu pe voi”, nici să ne mustri ca fiind flămând nu Te-am văzut, nici nu Te-am hrănit, că mai bine este să răbdăm mii şi întunerice de fulgere decât să nu vedem faţa cea prea sfântă a lui Hristos, că de vreme ce noi vrăjmaşi fiind.

El pentru noi s-a răstignit şi nouă să ne fie urât, să fugim de Dânsul şi să alergăm după diavolul.

Domnul nostru Iisus Hristos a alergat şi s-a ostenit să se întoarcă din surparea diavolului, atâta cât nici de Dânsul nu-I fu milă, ci se dădu pe Sine morţii. Dar de vreme cea păţit El aceasta pentru noi şi noi nici pâine uscată nu-I dăm când Îl vedem flămând, atunci la judecată cu ce ochi o să-L vedem?

I-a spune-mi de te-ar vedea cineva sărac şi flămând şi bătrân şi de-ar putea să te facă tânăr, tare şi frumos şi să-ţi dea împărăţia a toată lumea şi să vieţuieşti fără de moarte, ce dar sau alt bine ţi-ar mai trebui, fără decât aceasta?

Nimic alta iar Dumnul Hristos nu numai acestea făgăduieşte ce şi mai mult decât acestea pe care le are gătite pentru cei ce-L iubesc şi-I fac voia Lui. Iar de vreme ce nu este cu putinţă să vadă cineva cu ochii simţitori acele bunătăţi cereşti, înalţă numai în mintea ta şi stai deasupra cerului şi caută în sus şi vezi cerul cel mai înalt pe care l-a văzut marele Isaia, în lumina ce fără de margine şi necuprinsă în cetele arhanghelilor şi a îngerilor şi iară coboară mintea din cer şi caută de vezi împăraţii pământului cu darurile lor, oameni îmbrăcaţi cu haine poleite, cai împodobiţi cu frâie de aur şi care cu acoperământe frumoase şi pe îmbrăcămintele lor zugrăviţi balauri şi aspide. Şi acestea socoteşte să cunoşti cu amănuntul şi apoi iarăşi îţi înalţă gândul şi-ţi adu aminte de ziua cea înfricoşată în care va să vie Hristos cu multă slavă, nu cu mii sau sute de oşteni cu suliţe, ci cu mii şi cu întunecime de arhangheli şi atâta frică este în oameni care n-a fost de când este lumea şi de strălucirea slavei Lui, lumina soarelui şi a lunii se va ascunde şi atunci va da plată fiecăruia după faptele lui.

Mulţi fără de minte grăiesc cuvinte proaste, că de se vor munci şi alţii să muncesc şi eu; ia socoteşte tu care le zici acestea cu mintea ta câţi oameni zac de podagră şi au multe dureri şi iuţi şi de le-ai arăta lor mii de alţi bolnavi să aibă dureri şi mai rele, ei nimic nu cunosc de-i doare şi mai rău, pentru că de durerea lor cea multă nu se pot mângîia cu durerea altuia.

Pentru aceia nu se cade să dăm nădejdi reci ca să mângîiem unul pe altul, căci când este durere nici singur sufletul nu are mîngâiere de la nimeni că de-ar merge cineva în mijlocul unor boieri mulţi care să fie îmbrăcaţi cu haine de preţ sau măcar lângă altcineva om mare şi luminat, să aibă pe hainele lui pietre de mult preţ şi mărgăritare, la fel să fie şi cununa ce-o poartă pe cap şi apoi să-ţi făgăduiască să fii şi tu cu el în lume şi de toţi boierii lui, oare nu te-ai nevoi să dobândeşti şi tu vrednicia şi făgăduinţa lui?

Care nu este din lucrurile acestea ce se văd ale pământului ci din bunătăţile nespuse. Care sunt acestea? Ale celor cereşti zic şi ale fericitelor puteri, iar pentru Împăratul nici nu este cu putinţă a grăi. Ca să ne ostenim puţină vreme ca să nu ne lipsim de bunătăţile cele veşnice, pentru că de am şi răbda mii de morţi şi tocmai matca focului numai să-L vedem venind cu slava Lui şi să ne numărăm în ceata îngerilor.

Iară mulţi din oamenii fără de minte zic că altceva nu ne trebuieşte numai să nu mergem în muncă, dacă nu mă voi afla la a doua venire a lui Hristos, şi cela ce nu se va învrednici slavei Domnului care este mai groaznică decât toată munca cea amară, adică zic despărţire de Hristos.

Pentru aceia plâng şi mă tânguiesc, că de-ar fi om cela ce ne iubeşte n-ar fi nimic, dar el este împărat mare şi nu ne este mulţimea dragostei lui.

Dar cum este aceasta? Că n-am cinstit alta nimic mai mult decât pe noi că numai un Fiu Unul-Născut a avut şi nu I-a fost milă de Dânsul ce-L dădu de-L omorîră pentru dragostea ce o are pentru noi.

Iar noi nu numai cât nu-L iubim şi nu-I mulţumim ce încă Îl ocărâm făcând lucrurile diavolului, iară nu voia lui Dumnezeu, deci dară oare nu ne vom munci pe dreptate?

Pentru aceasta plâng şi mă tînguiesc, că vreau numai să nu mergi în muncă şi nu voi plînge, vreau să nu intri în matca focului şi nu mă voi tîngui, că mai bine îmi este să-mi fie milă de voi acum, decât în acea vreme a judecăţii să mă văd în muncă.

O, omule, tu când cazi în boală pofteşti să te mîngîie toţi şi să le fie milă de tine, iar pe cei ce-i vezi că nu le este milă de tine, iar pe cei ce-i vezi că nu le este milă de tine îi huleşti ca pe nişte nemilostivi şi apoi sufletul tău vezi în muncă şi-mi zici să nu plîng?

Eu nu pot să nu plâng, că sunt părinte iubitor de fii, că măcar de aţi putea să vedeţi para din inima mea şi văzând-o aţi cunoaşte durerea ce o am pentru voi care sunteţi poporul şi turma lui Hristos, văzându-vă pe toţi în zavistie şi ocărându-vă unul pe altul şi petrecând toată vremea în răutate iar nu în bunătate.

Când vedeţi pe careva oameni răi ducându-i să-i spânzure, cum le este faţa lor pierită şi sufletul la fel, că eu pe mulţi din aceia care scapă de moarte i-am auzit zicând că în acel ceas nici pe oameni nu-i vedeau în chip de oameni fiindu-le sufletul lor tulburat şi afară de minte.

Deci de îngrozeşte atât de tare pe oameni moartea trupească, dar când va veni moartea cea veşnică ce vom face atunci?

Când vom vedea pământul cutremurându-se şi cerul ca o coală de hârtie strângându-se, când vom vedea pe Hristos venind cu mare şi înfricoşată slavă, oare ce frică va avea omul cel păcătos atunci?

Şi sufletul lui văzându-i pe alţii muncindu-se şi omorîndu-se şi fiindu-le sufletele lor slăbănoage de scîrbă şi de frică, dar când vom vedea atunci fraţilor în mai mari morţi şi munci, ce ne vom face?

Credeţi-mă fraţilor că nu este cu putinţă să se spună cu amănuntul şi cu cuvântul acele patimi rele.

Adevărat zici învăţătorule?

Că Dumnezeu este mult milostiv şi iubitor de oameni, ce dar, în deşert sau scris cuvintele lui Dumnezeu?

Nu, ci s-au scris ca să ne temem şi să ne înţelepţim, dar de nu ne vom înţelepţi ci vom petrece tot în păcat, oare scăpa-vom de muncă?

Nu, ce dacă este aşa, dar nici oamenilor buni să nu le plătească Dumnezeu osteneala lor? Va plăti adevărat, că aşa se cade. Că ale muncilor nu s-au scris numai pentru înfricoşare, dar cele ce ai auzit de potop, de Sodoma şi de Gomora sau doară şi acelea numai de înfricoşare s-au scris?

Nu s-au făcut adesea în toată lumea?

Aceste cuvinte ce le zici tu le ziceau şi cei de demult şi de multe ori, şi dreptul Noe când făcea corabia în atâţia ani şi striga şi le zicea să se pocăiască, iar ei nici unii nu voiau să creadă şi iar le zicea nu vedeţi cum fac fiarele sălbatice cu cele domestice, leii cu viţeii, urşii cu oile, lupii cu mieii, şarpele cu porumbelul şi când fusese seara de veneau toate şi aşteptau vremea când le va porunci Noe şi le va băga în corabie.

Pentru aceea şi noi tocăm în toacă şi ne strângem în corabia cea nouă adică în Biserica lui Hristos şi în chip s-au înecat cei ce n-au intrat în corabie aşa vor păţi şi acum cei ce nu intră în Biserică şi aceştia ca şi cei ce se-necau atunci în apa potopului, care plouase patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, iar fiarele şi cele târâtoare fiindcă au intrat în corabie nu s-au înecat, iar oamenii când se înecau atunci credeau şi fără de voia lor.

De care ispită să ne nevoim şi noi să scăpăm pentru că să petrecem în această lume toată viaţa noastră cu sănătate şi cu izbăvire, iar acolo să dobândim bunătăţile cele viitoare pentru darul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos a Căruia este slava şi puterea în vecii vecilor. Amin.