PRECUVÂNTARE

din  “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007

Dacă, luându-se doar după titlurile cuvântărilor adunate în acest volum, ar fi ispitit cineva să creadă că ele au fost potrivite numai pentru vremurile păstoririi Sfântului Ioan Gură de Aur, mult s-ar păgubi duhovniceÅŸte. Căci, pe de-o parte, nu ÅŸi-ar putea întări ÅŸi mai mult conÅŸtiinÅ£a sa dogmatică, aflând cât de hotărâtoare pentru mântuirea omului este împărtăşirea credinÅ£ei celei dintru început, curate ÅŸi singure adevărate – odorul nepreÅ£uit încredinÅ£at lumii prin propovăduirea SfinÅ£ilor Apostoli ai Domnului ÅŸi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, odor păstrat neschimbat ÅŸi ocrotit numai de Biserica cea dreptmăritoare, de la originile ei apostolice ÅŸi până astăzi; pe de altă parte, i-ar fi mult mai greu unei asemenea persoane să recunoască amăgirea spirituală ascunsă în formele ÅŸi formulele perfide sub care s-au strecurat, prin istorie, până în zilele acestea, erezii prin care a fost primejduită Biserica încă din primele veacuri creÅŸtine.

Şi care erezie a adunat în învăţătura ei mai multă blasfemie decât arianismul, rodul otrăvit al trufiei mintii omeneşti care a iscodit fără pic de sfială cele de necuprins, adică cele ale Dumnezeirii, respingând adevărul revelat?

Sfântul Ioan Gură de Aur i-a înfruntat prin cuvântările sale pe cei mai antihristici dintre arieni, pe anomei, cei care în totală orbire spirituală au luptat cu îndârjire împotriva adevărului mântuitor, mărturisit şi mai cu seamă dovedit de Însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „ Eu şi Tatăl Meu una suntem”  (Ioan 10, 30). Aceia nu doar tăgăduiau dumnezeirea Fiului, Cel din veci născut din Tatăl şi întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu „ la plinirea vremii”  (Gal. 4, 4) pentru izbăvirea noastră, ci cutezau să-şi atribuie chiar putinţa cunoaşterii fiinţei lui Dumnezeu.

În faţa acestei mândrii luciferice, pustiitoare de suflete, Sfântul Ioan Hrisostomul se cutremură: „ Ai văzut cât de mare este sus, printre îngeri, frica şi cât de mare este jos, printre oameni, dispreţul? Aceia slăvesc, aceştia iscodesc; aceia laudă, aceştia cercetează cu nesocotinţă. Aceia îşi acoperă fetele, aceştia pretind că-şi aţintesc cu neruşinare privirile spre slava cea nespusă a lui Dumnezeu! Cine n-ar ofta, cine n-ar jeli nebunia şi marea lor nesocotinţă?”  (p. 20). Căci, într-adevăr, îmbătaţi de propria lor gândire şi nălucire, şi astfel nemaiputând recunoaşte necuratul izvor al inspiraţiei lor, acei eretici tăgăduiau în fapt putinţa şi taina mântuirii omului prin Crucea Fiului lui Dumnezeu, Cel de-o-fiinţă cu Tatăl, înomenit prin puterea Duhului Sfânt din Preacurata Fecioară Maria pentru răscumpărarea noastră din blestem şi moarte.

Citind aceste puternice cuvinte adresate de Sfântul Ioan acelor eretici – care îşi au ucenici până în ziua de astăzi pe toÅ£i cei care nu mărturisesc credinÅ£a că Hristos Domnul este ÅŸi Dumnezeu adevărat, ÅŸi Om adevărat deci singurul Mântuitor al lumii (Fapte 4, 12) -, pătrundem parcă mai bine înÅ£elesul „ luptei celei bune”  (2 Tim. 4, 7) purtate de marii bărbaÅ£i ai credinÅ£ei începând cu Sfântul Apostol Pavel, cel atât de iubit, admirat ÅŸi urmat de Marele Hrisostom: „ Noi surpăm iscodirile minÅ£ii ÅŸi toată trufia care se ridică împotriva cunoaÅŸterii lui Dumnezeu, ÅŸi tot gândul îl robim spre ascultarea Iui Hristos”  (2 Cor. 10, 4-5). Această lucrare a săvârÅŸit-o strălucit ÅŸi Sfântul Ioan Gură de Aur, aÅŸa cum o arată din plin paginile ce urmează.

Dar fermitatea arătată tuturor tăgăduitorilor de Sfântul Ioan Gură de Aur – în apărarea adevărului de credinţă, în dreapta tălmăcire a Sfintei Evanghelii a Domnului Iisus Hristos ÅŸi a întregii Sfinte Scripturi, mai ales a proorociilor mesianice – este străină de orice încrâncenare, ascunzând de fapt o mare ÅŸi evanghelică compătimire: „ Să nu ne purtăm cu sălbăticie cu ereticii! Să nu ne înfuriem pe ei! Dimpotrivă, să le vorbim cu blândeÅ£e, nimic nu-i mai tare decât blândeÅ£ea ÅŸi bunătatea”  (p. 20).

Iată principiul de aur ÅŸi permanent actual al binevestirii de către Biserică a credinÅ£ei celei mântuitoare – strălucirea adevărului Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos din bunul chip al vieÅ£ii ÅŸi al vorbirii noastre, din curăţia faptelor ÅŸi trăirilor noastre de fiecare clipă.

Aşadar, binecuvântând tipărirea acestor înalte învăţături împărtăşite prin cuvintele dumnezeiescului Hrisostom, să ne amintim în toată vremea de armele date nouă, creştinilor zidiţi pe „ temelia adevărului” , şi astfel aflaţi în „ Biserica Dumnezeului celui viu”  (1 Tim. 3, 15), spre a cuceri pe cât mai multi semeni ai noştri pentru Împărăţia cerurilor: blândeţea şi smerenia; arme încredinţate nouă de către Cel care ne îndeamnă neîncetat: „ Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învătati-vă de la Mine, că sunt blând şl smerit cu mima, şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară”  (Matei 11, 29-30).

La pomenirea Sfântului sfinţit Mucenic Policarp al Smirnei, 2007.

ARHIEPISCOP AL BUCUREÅžTILOR.
MITROPOLIT AL MUNTENIEI ÅžI DOBROGEI,
LOCÅ¢IITOR AL CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE