Predica a XV-a despre statui

din „Predicile despre statui”

Predica a XV-a
 
Tot despre nenorocirea Antiohiei ÅŸi despre aceea că frica este peste tot folositoare ÅŸi că jalea e mai folositoare decât râsul ÅŸi despre zicerea aceea: „Să ÅŸtii că treci prin mijlocul curselor” ÅŸi că e mai rău să juri decât să ucizi

1) Ţinută la 20 Martie

1. Şi azi, şi sâmbăta trecută trebuia să vorbesc despre post şi totuşi nimeni să nu-şi închipuie că ceea ce s-a spus până acum a fost nelalocul lui. Căci în zilele de post nu e nevoie de sfaturi şi îndemn, deoarece astfel de zile îi stârnesc chiar şi pe cei mai trândavi la întrecerea postului. Fiindcă însă, mulţi oameni, când e vorba să înceapă postul, se dedau la mâncare şi băutură din belşug, ca şi cum pântecele ar lua măsuri să facă faţă unei împrejurări; şi fiindcă iarăşi când ies din post ca dintr-o lungă foamete, scăpaţi parcă din o închisoare cumplită, aleargă fără ruşine la ospeţe zorindu-se parcă să piardă prin necumpătarea la mâncare folosul ce-l avuseseră de pe urma postului, a fost nevoie şi atunci şi este şi acum să încep o vorbire despre cumpătare.

Totuşi nici înainte n-am spus aşa ceva şi nici acum nu vom spune. Frica de nenorocirea ce ne ameninţă e în stare să cuminţească sufletele mai bine decât orice sfat şi îndemnuri. Căci cine e atât de păcătos şi nemernic să se îmbete pe o astfel de furtună? Cine e atât de nesimţitor, ca în vreme ce cetatea e aşa de frământată şi e ameninţată de o asemenea scufundare, să nu stea treaz şi de veghe şi să nu fie călăuzit de această spaimă, mai bine decât de orice sfat sau îndemn? Vorba nu va putea lucra asupra sufletului atâta, cât lucrează teama; şi asta se poate dovedi prin cele întâmplate acum. Câte cuvântări n-am ţinut, sfătuind pe mulţi din cei nepăsători şi îndemnându-i să lase teatrele şi scenele de desfrâu ce se înfăţişează acolo. Dar ei N-au ascultat, ci într-una, până în ziua aceasta, alergau la priveliştea nelegiuită a dansatorilor, puneau în faţa adunării pline din Biserica lui Dumnezeu o adunare a diavolului, iar strigătele de acolo, mânate încoa cu multă putere, ţineau isonul cântărilor noastre bisericeşti. Dar iată acum, când noi am tăcut şi nu mai vorbim despre aceasta, ei singuri (locuitorii iubitori de jocuri şi reprezentaţii), nesiliţi de nimeni, au închis de bună voia lor teatrul şi drumul ce ducea la locul de alergări de cai. Mai înainte mulţi din ai noştri alergau acolo, acum însă, toţi cei de acolo au fugit la biserica noastră şi toţi laudă pe Dumnezeul nostru.

Vezi ce câştig iese din teamă? Dacă teama n’ar fi ceva bun, părinÅ£ii nu ar tocmi dascăli (pedagogi) pentru feciorii lor, nici legiuitorii n’ar orândui diregători în cetăţi. Ce-i mai grozav pa gheena? Dar nimic  nu e mai folositor decât frica de ea; căci teama de  gheena ne aduce cununa domniei. Unde e teamă, nu e pismă;  unde e teamă,  dragostea de bani nu ne mai sâcâie; unde e teamă, s-a stins mânia, s-a smerit dorinÅ£a cea rea, orice patimă fără minte e alungată. Åži precum de o casă păzită mereu de un ostaÅŸ înarmat nu va cuteza să se apropie nici tâlhar, nici hoÅ£, nici vreunul din cei ce sunt deprinÅŸi să facă astfel de isprăvi, tot astfel, dacă sufletul nostru e cuprins de teamă, nu se va strecura spre noi nici una din patimile josnice, ci toate vor fugi, vor fi alungate de pretutindeni de către teama stăpânitoare. Åži nu numai cu acest câştig ne alegem de pe urma temerii, ci ÅŸi cu altul mult  mai mare. Căci ea nu numai că alungă toate patimile noastre cele rele,  dar aduce cu sine foarte uÅŸor virtutea. Unde e teamă, acolo e ÅŸi râvna de a face pomană, năzuinÅ£a de a-ÅŸi spori rugăciunile, lacrimi fierbinÅ£i, necontenite, ÅŸi gemete întovărăşite de multă smerenie. Nimic nu mistuie mai bine păcatele, nu face să crească mai bine ÅŸi să încolÅ£ească virtutea, decât firea temerii celei neintrerupte. De aceea cel care nu trăieÅŸte în teamă, nu poate să se îndrepte; după cum iarăşi e peste putinţă să păcătuiască cel care trăieÅŸte în teamă. Să nu ne plângem, deci, iubiÅ£ilor, nici să nu fim abătuÅ£i din pricina necazului de faţă, ci să admirăm iscusinÅ£a lui Dumnezeu. Căci pe unde nădăjduia diavolul să dărâme cetatea noastră, pe acolo a ridicat-o ÅŸi a îndreptat-o Dumnezeu. Diavolul a însuflat unor oameni nelegiuiÅ£i gândul să dărâme statuile împărăteÅŸti, ca să fie pustiit până ÅŸi pământul cetăţii, dar Dumnezeu s-a folosit tocmai de această  faptă  pentru îndreptarea noastră, alungând nepăsarea noastră prin teama de ameninÅ£area ce vă aÅŸtepta; ÅŸi s-a întâmplat tocmai dimpotrivă de cum voia diavolul, prin acelea ce pregătea el. Căci cetatea noastră se curăţeÅŸte pe zi ce trece, ÅŸi străzile, răspântiile ÅŸi pieÅ£ele au scăpat de cântecele desfrânate ÅŸi desmăţate, ÅŸi oriunde te-ai uita numai rugăciuni ÅŸi binecuvântări ÅŸi lacrimi în loc de râs fără rost, ÅŸi vorbe pline de cuminÅ£enie în loc de vorbe ruÅŸinoase: astfel tot oraÅŸul a ajuns o biserică, întrucât toate prăvăliile sunt închise, toÅ£i îşi petrec întreaga zi în aceste rugăciuni obÅŸteÅŸti ÅŸi  toÅ£i, cu multă râvnă,  într’unul ÅŸi singur glas cheamă pe Dumnezeu. Ce cuvântare ar fi putut vreodată să aibă aÅŸa putere? Ce sfat? Åži cât de lungă vreme?

2. De aceea să mulÅ£umim lui Dumnezeu, să nu ne supărăm, să nu ne mâniem. Cum că teama e un bine, ne-au dovedit-o cele pomenite: dar auzi-l ÅŸi pe Solomon vorbind cu înÅ£elepciune despre aceasta, pe Solomon cel care a trăit în desfătare deplină ÅŸi ÅŸi-a putut împlini toate voile. Ce spune acela: „E mai bine să mergi în casa jalei, decât sâ mergi în casa râsului” (Ecl. 7, 3). — Ce vrei să zici? Ia spune-mi. E mai bine să mergi unde e jale, lacrămi, tânguiri, durere ÅŸi descurajare mare sau unde sunt jocuri, chimvale, râs, desfătare, belÅŸug de mâncări ÅŸi beÅ£ie? — Da, zice. — Dar de ce ? Din ce pricină ? Ia spune-mi. — Din cele dintâi te alegi cu semeÅ£ie, din aceasta din urmă cu cumpătare. Åži apoi dacă merge  cineva la ospăţul unuia mai bogat, nu-ÅŸi va mai privi la întoarcere gospodăria lui cu aceeaÅŸi plăcere, ci la femeia lui va veni cu scârbă, cu scârbă se va înfrupta din masa lui, va fi urîcios pentru slugi ÅŸi pentru copii ÅŸi tuturor celor din casă, deoarece acum, când vine de la belÅŸugul altora îşi vede mai bine sărăcia lui. Dar răul nu se opreÅŸte aci, ci adesea mai pismuieÅŸte ÅŸi pe cel ce l-a poftit la ospăţ. într-un cuvânt, nu se alege cu nici un bun  când se întoarce  acasă. La cei ce se jelesc n-aisă vezi aÅŸa ceva, ci la ei e multă cuminÅ£enie, multă cumpătare. Căci îndată ce ajungi în tinda casei unde e un mort, ÅŸi vezi pe răposat zăcând fără glas, iar pe nevasta lui smulgându-ÅŸi părul, sfâşiindu-ÅŸi obrajii, lovindu-ÅŸi braÅ£ele, te smereÅŸti, te posomorăşti ÅŸi nici unul  din cei de faţă nu spune altceva decât că: Nimic nu suntem, iar răutatea noastră e nespusă. Ce vorbe ar putea fi mai cuminÅ£i decât acestea, prin care recunoaÅŸtem ÅŸi nimicnicia firii, ÅŸi bârfim răutatea ÅŸi socotim că toate cele de faţă nu sunt nimic; cu alte cuvinte, dar în acelaÅŸi înÅ£eles, spunem vorbele acelea minunate ÅŸi pline de înÅ£elepciune ale lui Solomon: „DeÅŸertăciunea  deÅŸertăciunilor, toate sunt deÅŸertăciune?” (Ecles. 1, 2). Cel care întră în casa cernită, îndată plânge pe cel mort, chiar dacă i-a fost duÅŸman. Vezi cu cât e mai bună casa aceasta decât aceea! Căci acolo (in casa veseliei), chiar dacă Å£i-e prieten, te pismuieÅŸte;  aci, chiar dacă Å£i-e duÅŸman, te plânge. Tocmai ce cere mai ales Dumnezeu: să nu te bucuri de necazurile altuia. Åži nu numai cu aceste bunuri te alegi de aci, ci ÅŸi cu altele nu mai mici ca acestea. Căci fiecare îşi aduce aminte de păcatele lui ÅŸi de judecata cea cumplită, ÅŸi de răspunderile acelea, ÅŸi de scaunul acela de judecată; ÅŸi chiar dacă ar fi suferit din partea altora nenumărate necazuri ÅŸi ar avea acasă tot felul de supărări, se întoarce la el cu leacul tuturor acestor neajunsuri. Dându-ÅŸi seama că ceva mai târziu ÅŸi el va păţi acelaÅŸi lucru, ca ÅŸi toÅ£i cei ce-s plini de îngâmfare ; că toate bunurile de aci, fie plăcute sau neplăcute, sunt vremelnice uitând de orice mâhnire ÅŸi pismă ÅŸi uÅŸurându-ÅŸi sufletul, se va întoarce acasă uÅŸor ca o pasăre. De aci încolo va fi mai blând cu toÅ£i, mai omenos, mai apropiat ÅŸi mai înÅ£elept, pentru că teama de cele viitoare a întrat în sufletul lui ÅŸi i-a mistuit toÅ£i spinii. Åžtiind toate acestea, spune că: „Mai bine să mergi Ia casa de jale, decât să mergi la casa de băutură” (Ecl. 7, 3). De aci te alegi cu toropeala, de acolo, cu neliniÅŸtea; de la una cu dispreÅ£ul, de la cealaltă cu teama care ne duce spre orice virtute. Dacă teama n’ar fi fost un lucru bun, Hristos n’ar fi Å£inut acele lungi cuvântări în care vorbea despre pedepsele ÅŸi chinurile viitoare. Teama nu e altceva decât un zid de adăpost ÅŸi un turn ce nu poate fi dărâmat. Åži avem nevoie de multă apărare, căci ÅŸi laÅ£urile ne pândesc pretutindeni. După cum acelaÅŸi Solomon ne învaţă zicând: „Dă-Å£i seama că treci prin mijlocul curselor, ÅŸi că umbli pe  meterezurlle  zidului”  (Isus Sirah   9,   20).
                  
A, cât  de  plină  de bunuri e această zicală, nu mai puţin decât cele de mai sus.

Să o scriem aÅŸadar fiecare în înima lui ÅŸi  să o purtăm în aducerea noastră aminte, ÅŸi nu vom mai păcătui. Să o scriem, după ce mai întâi o vom fi cercetat cu băgare de seamă. Căci n-a zis: Uite că mergi prin mijlocul curselor, ci Dă-Å£i seama. Åži de ce a zis:  Dă-Å£l seama? Cursa a fost acoperită căci atunci îi zice cursă, când moartea nu apare pe faţă, ÅŸi paguba nu e uÅŸor de văzut, ci când ea—cursa — din toate părÅ£ile e tăinuită. De aceea spune: Dă-Å£i seama! Deci să fii cu băgare de seamă ÅŸi să cercetezi cu multă luare aminte. După cum copiii pun cursa pe pământ, tot aÅŸa ÅŸi diavolul a acoperit păcatul cu tot felul de plăceri. Ci tu cercetează  bine ca să-Å£i dai seama, ÅŸi, dacă se iveÅŸte vreun câştig, nu te uita numai la câştig, ci cercetează bine dacă nu cumva în acest câştig stă ascunsă cumva moartea ÅŸi păcatul. Åži dacă vezi aÅŸa ceva, fugi. Iarăşi, când se iveÅŸte vreo desfătare sau plăcere, nu căta numai la plăcere, ci vezi dacă în adâncul plăcerii nu s-a tupilat vreo nelegiuire; cată cu luare aminte, ÅŸi dacă vezi aÅŸa ceva, sări înapoi. Dacă ne sfătuieÅŸte cineva, dacă ne linguÅŸeÅŸte, se ia cu binele pe lângă noi ÅŸi ne făgăduieÅŸte slujbe de cinste, sau orice altceva, să cercetăm cu luare aminte, să ne uităm de jur împrejur în toate părÅ£ile, ca nu cumva, de pe urma acestui sfat, cinste, linguÅŸire, să ne alegem cu vreo pagubă sau primejdie ÅŸi să nu alergăm repede ÅŸi nechibzuiÅ£i spre ele. Căci dacă ar fi numai o cursă sau două, ne-ar fi uÅŸor să ne păzim. Dar, voind să arate mulÅ£imea lor, ia ascultă ce spune Solomon: „Dă-Å£i seama că mergi prin mijlocul curselor”. n-a spus că mergi pe lângă curse, ci prin mijlocul curselor. Din amândouă părÅ£ile ne pândesc prăpăstiile, vicleÅŸugurile, s-a dus cineva în târg ÅŸi a văzut pe un duÅŸman; s-a ÅŸi aprins numai la vederea lui; a văzut un prieten căruia îi mergea bine ÅŸi l-a pismuit; a văzut un sărac, l-a dispreÅ£uit ÅŸi nu s-a uitat la el; dacă a văzut un bogat, l-a pismuit; a văzut pe unul asuprit ÅŸi s-a mâhnit; a văzut pe unul asuprind pe cineva ÅŸi s-a necăjit; a văzut o femeie frumoasă, ÅŸi s-a prins (in laÅ£). Vezi, iubitule, ce de curse? De aceea spune Solomon: „Dă-Å£i seama, câ mergi prin mijlocul curselor”. Curse sunt ÅŸi acasă, ÅŸi Ia masă ÅŸi la întruniri. Adesea unul cu nechibzuinţă vorbind plin de încredere în mijlocul prietenilor, a rostit vreo vorbă ce nu trebuia spusă ÅŸi a dat de o primejdie aÅŸa de mare, încât ÅŸi-a surpat toată casa.

3. Prin urmare trebuie totdeauna să cercetăm lucrurile cu luare aminte. Adesea, pentru cei ce N-au luat seama, ÅŸi soÅ£ia a ajuns o cursă, adesea copiii, prietenii, vecinii. Åži de ce atâtea curse? Ca să nu sburăm în jos, ci să cătăm spre cele de sus. Căci ÅŸi pasările câtă vreme despică văzduhul înalt, nu sunt prinse; tot aÅŸa ÅŸi tu, cât timp vei privi la cele de sus, nu vei fi prins cu uÅŸurinţă, nici în laÅ£, nici în vreo cursă. Diavolul e păsărar; sboară deci mai presus de trestiile (Trestia din care e făcut laÅ£ul) lui. Cine sboară în sus, nu se va mai minuna de nici unul din lucrurile omeneÅŸti, ci, după cum, când ne-am suit în vârful unui munte înalt, ni se par aÅŸa de mici ÅŸi zidurile ÅŸi oraÅŸul, iar oamenii în mersul lor pe pământ seamănă cu niÅŸte furnici:  tot astfel, când te-ai înălÅ£at cu mintea pe culmea înaltă a înÅ£elepciunii, nu te mai poate miÅŸca nici unul din lucrurile omeneÅŸti, ci toate Å£i se vor părea mici: bogăţia, slava, puterea, acestea ÅŸi altele de acest fel, când te uiÅ£i la cele cereÅŸti. Precum ÅŸi lui Pavel, toate i se păreau mici ÅŸi toată strălucirea din viaÅ£a aceasta i se părea mai fără folos decât ceea ce este mort. De aceea  striga zicând: „Pentru mine, lumea este răstignită” (Gal. 6, 14); de aceea ÅŸi pe noi ne sfătuia cu verbele: „Să vă fie cugetul Ia cele de sus” (Colos. 3, 2), La cele de sus? Ce vrea să zică cu asta, spune-mi: Unde e soarele ÅŸi luna? —- Nu, zice el.— Atunci acolo unde sunt îngerii, arhanghelii, heruvimii ÅŸi serafimii?—Nici acolo, spune el. — Dar unde? — „Unde Hristos ÅŸade de-a dreapta  Tatălui”  (Colos. 3, 2), Să îl ascultăm deci ÅŸi  să ne gândim fără încetare la aceea că, precum pentru o păsărică prinsă aripile nu mai sunt de nici un folos, ci zadarnic ÅŸi degeaba dă din aripi: tot astfel nici tu nu vei avea  nici un folos de pe urma judecăţii ÅŸi chibzuinÅ£ei, dacă eÅŸti cu totul prins de mrejile lăcomiei, ci, oricât te-ai sbuciuma, eÅŸti prins. Pasările au aripi ca să scape de laÅ£uri; oamenii au judecată, ca să scape de păcate. Ce iertare vom afla, aÅŸadar, ÅŸi cum ne vom desvinovăţi,  când suntem mai fâră minte decât dobitoacele?

Căci o pasăre, care, după ce s-a prins în laÅ£, a scăpat, ÅŸi un cerb care, după ce a căzut în mreajă, a izbutit să fugă iar, cu greu se vor mai lăsa prinÅŸi a doua oară; căci pentru oricine păţania e mama prevederii. Noi însă, chiar după ce am fost prinÅŸi de mai multe ori, cădem în aceleaÅŸi laÅ£uri ÅŸi noi, care suntem împodobiÅ£i cu judecată, nu ne luăm după prevederea   ÅŸi  băgarea de  seamă a animalelor. De câte ori, după  ce am zărit o femeie, am avut de tras atâtea ÅŸi atâtea necazuri, ÅŸi apoi, întorÅŸi acasă cu sămânÅ£a dorului în suflet, ne-a chinuit durerea atâta amar de zile? Dar tot nu ne îndreptăm, ci nici n-am apucat să ne vindecăm bine de rana de mai înainte, că iarăşi cădem ÅŸi ne prindem în aceleaÅŸi curse, ÅŸi pentru o scurtă  plăcere a ochilor, trebuie să îndurăm o durere lungă, necurmată. Dar dacă  ne învăţăm să ne spunem nouă înÅŸine mereu zicala aceasta, ne vom feri de toate relele. Cel  mai grozav laÅ£ e frumuseÅ£ea femeii; mai bine zis, nu frumuseÅ£ea femeii, ci privirea cea desfrânată (cu care o privim noi). Căci să  nu bârfim lucrurile, ci pe noi  ÅŸi lenevia noastră. Să nu spunem: să nu fie femei!, ci: să nu fie stricări de case (adultere). Să nu spunem: să nu fie frumuseÅ£e ci: să nu fie desfrânare. Să nu spunem: să nu fie pântece ci să nu fie lăcomie la mâncare, căci nu pântecele face lăcomia, ci tembelismul nostru. Să nu zicem că de la mâncare ÅŸi băutură se trag toate relele, căci nu de la ele, ci de la trândăvia ÅŸi nesăturarea noastră. Diavolul n-a mâncat ÅŸi n-a băut, dar totuÅŸi a căzut. A băut ÅŸi a mâncat Pavel ÅŸi s-a suit la cer. Pe câţi îi aud zicând: Să nu fie sărăciei Să-i facem, deci, să amuÅ£ească pe cei ce se supără de asemenea lucruri, căci e o hulă să spui asemenea vorbe. Ci să le spunem lor: Să nu fie josnicie de cuget, căci sărăcia a adus nenumărate bunuri vieÅ£ii noastre ÅŸi, fără de sărăcie, bogăţia e nefolositoare. Să nu bârfim, deci, nici pe una, nici pe alta, căci ÅŸi bogăţia ÅŸi sărăcia sunt arme, care, dacă vrem, ne duc — ÅŸi una ÅŸi cealaltă — la virtute. După cum, aÅŸadar, un ostaÅŸ viteaz, orice armă ar lua în mână, îşi dovedeÅŸte cu ea vitejia, tot aÅŸa cel fricos ÅŸi nemernic e încurcat ÅŸi de una ÅŸi de cealaltă. Åži ca să te încredinÅ£ezi că aceasta e adevărat, adu-Å£i aminte de Iov acela, care a fost ÅŸi bogat, ÅŸi sărac, a mânuit amândouă aceste arme ÅŸi a biruit cu amândouă. Când era bogat, zicea: „Poarta mea a fost deschisă oricui venea*’ (Iov 31, 32); când a ajuns sărac, zicea: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat; cum lui Dumnezeu i-a plăcut, aÅŸa s-a întâmplat” (Iov 1, 21). Bogat fiind, era primitor de oaspeÅ£i; în sărăcie, a dat dovadă de multă răbdare. Drept aceea ÅŸi tu, dacă eÅŸti bogat, dă de pomană; dacă eÅŸti sărac, dă dovadă de multă răbdare ÅŸi îngăduinţă. Nici bogăţia, nici sărăcia nu sunt rele în ele înÅŸile, ci ajung aÅŸa după voinÅ£a acelora ce se slujesc de ele.

4. Să ne învăţăm, deci, să nu judecăm astfel lucrurile ÅŸi să nu învinovăţim făpturile lui Dumnezeu, ci voinÅ£a cea păcătoasă a oamenilor. Nici pe cel mic la suflet nu-l pot ajuta bogăţiile, nici celui mărinimos nu-i strică vreodată sărăcia. Să ne dăm, deci, seama de laÅ£uri ÅŸi să ne îndepărtăm de ele; să ÅŸtim unde e prăpastia ÅŸi să nu ne apropiem de ea. Va fi pentru noi cea  mai bună  temelie a izbăvirii noastre, să fugim nu  numai de păcate, ci ÅŸi de lucrurile ce par nepăsătoare, dar care ne pot poticni spre păcate. De pildă a râde ÅŸi a spune vorbe glumeÅ£e, nu pare a fi un păcat recunoscut, dar ne duce la greÅŸală recunoscută: anume din râs ies adesea vorbe ruÅŸinoase ÅŸi din vorbe ruÅŸinoase se ivesc fapte ÅŸi mai ruÅŸinoase. Adesea din vorbe ÅŸi râs răsar ocări ÅŸi batjocuri; deci ocări ÅŸi batjocuri, răni ÅŸi loviri, din răni ÅŸi loviri, măceluri ÅŸi omoruri. Dacă, deci, ai grijă de tine, te vei feri nu numai de vorbe ruÅŸinoase,  nu numai de fapte ruÅŸinoase, nu numai de răni, loviri ÅŸi omoruri, ci ÅŸi de râsul fără rost ÅŸi de vorbele de glumă, căci ele sunt de obicei rădăcina unor astfel de nenorociri. De aceea spune Pavel: „Nici cuvinte nechibzuite, nici  glume proaste să nu  iasă  din gura voastră”  (Efes. 5, 3).  Căci chiar dacă lucrul în sine pare mic, el ajunge pricina a mari rele pentru noi. Iarăşi desfătarea nu ni se pare a fi o vină limpede ÅŸi mărturisită, dar ne stârneÅŸte mari rele: beÅ£ia, faptele de la beÅ£ie, lăcomia, hrăpirile. Căci cel risipitor ÅŸi cheltuitor, care face pântecelui toate poftele, chiar cele mai costisitoare, adesea e silit să fure, să răpească ce-i al altuia, să lăcomească la al altuia ÅŸi să întrebuinÅ£eze sila. Prin urmare dacă fugi de desfătare, ai surpat temelia, ÅŸi a lăcomiei, ÅŸi a răpirii, ÅŸi a beÅ£iei, ÅŸi a o mie de alte rele,  tăind de departe rădăcina răutăţii. De aceea a zis ÅŸi Pavel: „Văduva cea dedată la plăceri, măcar că trăieÅŸte, este moartă” (I Tim. 5, 6). Iarăşi a merge la teatre, a privi la alergări de cai, a juca zaruri, nu pare pentru cei mulÅ£i o greÅŸală recunoscută, dar aduce în viaÅ£a noastră nenumărate rele. Căci zăbovirea la teatre a dat naÅŸtere la curvie, la orice desfrânare, desmăţare, iar privirea întrecerilor  de  cai a adus după sine lupte, înjurături, loviri,  ocări ÅŸi  uri necurmate; iar râvna pentru zaruri a pricinuit blesteme, pagube, mânii, înjurături ÅŸi adesea alte rele mai grozave ca acestea. Să nu fugim aÅŸadar numai de păcate, ci ÅŸi de cele ce par nevinovate, dar care încetul cu încetul ne duc la aceste greÅŸeli. Căci ÅŸi acela care merge pe lângă prăpastie, chiar dacă nu cade în ea, tremură ÅŸi adesea,  târît chiar de acest tremur, se rostogoleÅŸte în ea. Tot aÅŸa ÅŸi cel care nu fuge departe de păcate, ci merge pe lângă ele,  va trăi cu frică ÅŸi adesea va cădea în ele. Cel ce se uită prea lung după nevestele frumoase ale altora, chiar dacă nu păcătuieÅŸte cu ele, de vreme ce Ie doreÅŸte, a ÅŸi devenit, după cum spune Hristos (cf. Mat. 5, 28), un păcătos; adesea e dus el însă de poftă ÅŸi la săvârÅŸirea păcatului. Să ne Å£inem, deci, departe de greÅŸeli. Vrei să fii cumpătat? Nu fugi numai de păcatul cu femeia altuia, ci ÅŸi de privirea desfrânată. Vrei să fii departe de vorbele urîte, să nu fugi numai de vorbele urîte, ci ÅŸi de râsul desmăţat ÅŸi de  orice  poftă. Vrei să fii departe  de  omoruri? Fugi  de ocări. Vrei să te desparÅ£i de beÅ£ie? Fugi de desfătări, de mese bogate ÅŸi smulge din rădăcină viÅ£iul. O mare cursă e ÅŸi desfrânarea limbii, care are nevoie de frâu puternic. De aceea ÅŸi spune cineva: „Cursă primejdioasă sunt pentru om propriile-i buze ÅŸi cade în laÅ£ prin vorbele propriei sale guri” (Prov. 6,2).

5. AÅŸadar înainte de toate celelalte mădulare, pe acesta să îl muÅŸtruluim, să-l înfrânăm ÅŸi să gonim din gura noastră ocările ÅŸi batjocurile, vorbele urîte ÅŸi bârfelile ÅŸi răul nărav de a jura, căci cuvântarea ne-a adus iar la acelaÅŸi sfat. Åži totuÅŸi ieri am hotărît cu voi, dragii mei, că nu voi mai vorbi despre porunca aceasta, de vreme ce în fiecare din zilele trecute v’am vorbit îndeajuns despre ea. Dar ce să fac? Nu pot să mă las de această învăţătură, până nu vă voi vedea pe toÅ£i îndreptaÅ£i. Căci ÅŸi Pavel zice, când scrie Galatenilor (6, 17): „Nimeni să nu mă mai dea de osteneală de aici înainte”, ÅŸi totuÅŸi iar se duce la ei ÅŸi le propovădueÅŸte. AÅŸa e înima unui adevărat părinte; când spune că pleacă, totuÅŸi nu se îndepărtează până ce nu vede că fiii s-au îndreptat.

AÅ£i auzit azi pe proroc vorbind cu noi despre jurăminte? „M-am uitat cu ochii mei ÅŸi am văzut, zice, o coasă sburând, lungă de douăzeci de coji ÅŸi lată de zece coÅ£i. Åži mi-a zis: „Ce vezi?” ÅŸi eu l-am răspuns: văd o coasă sburând, lungă de douăzeci de coÅ£i ÅŸi lată de zece coÅ£i. Åži va întra, zice, în casa celui ce jură pe numele Meu ÅŸi îl va prăpădi în mijloc ÅŸi va surpa lemnele ÅŸi pietrele ei” (Zah. 5, 1-3). Ce înseamnă această spusă ÅŸi din ce pricină pedeapsa menită celor ce jură apare în chip de coasă, ÅŸi încă coasă sburătoare ? — Pentru ca să vezi că nu poÅ£i scăpa de judecată ÅŸi nici să ocoleÅŸti pedeapsa. Căci de o sabie sburătoare s-ar mai putea feri cineva, dar de o coasă care cade în jurul gâtului ca o frânghie, nimeni n’ar putea scăpa. Dar când se mai adaogă ÅŸi aripi, atunci ce nădejde de scăpare mai poate fi? Åži de ce va surpa pietrele ÅŸi lemnele casei celui care jură? Pentru ca această păţanie să slujească drept învăţătură ÅŸi altora.

Căci, deoarece mortul care a jurat oricum trebuie îngropat în pământ, casa dărâmată va fi, pentru toţi care trec pe acolo şi o văd, o învăţătură, ca să nu cuteze acelaşi lucru, spre a nu păţi la fel; astfel dărâmătura aceea va arăta   necurmat   păcatul  mortului.  Sabia  nu înţeapă atât de tare ca firea jurământului; cuţitul nu te ucide atât ca tăişul jurământului. Cine a jurat,  deşi i se pare că  trăieşte a  şi murit, căci şi-a primit lovitura de moarte. Şi precum cel ce a primit frânghia (in jurul gâtului), chiar înainte de a ieşi din cetate şi a ajunge la locul de osândă şi a vedea pe călău, a murit odată ce a ieşit pe uşile închisorii, tot aşa şi cel care a jurat. La acestea să ne gândim şi să nu împingem pe fraţii noştri să jure. Ce faci, omule? Juri  pe sfânta masă, unde zace Hristos jertfit? Acolo jertfeşti pe fratele tău? Chiar tâlharii ucid în drumul mare, iar tu ucizi pe fiu în faţa mamei, făcând un omor mai blestemat decât al lui Cain?  Căci acela şi-a ucis fratele în pustiu şi i-a dat moartea cea de aci; tu însă îţi ucizi  fratele în mijlocul bisericii  şi-i dai moartea cea viitoare,  moartea  cea veşnică.

Biserica, nu s-a făcut ca să jurăm pe ea, ci că să ne rugăm în ea. Crezi că masa sfântă a fost făcută ca să jurăm pe ea? A fost făcută ca să ne deslegăm de păcate, nu ca să ni Ie legăm.

Dacă nu de altceva, dar aibi măcar ruÅŸine faţă de această carte pe care o dai altuia să jure pe ea, de Evanghelia, pe care i-o dai altuia în mână să jure;  deschide-o ÅŸi auzi ce spune acolo Hristos despre jurăminte ÅŸi apoi înfricoÅŸează-te ÅŸi lasă-te de planul tău. Ei, ce spune despre jurăminte: ,fCi eu vă spun vouă să nu juraÅ£i deloc”  (Mat. 5, 34). Åži tu faci jurământ tocmai pe legea care opreÅŸte jurământul? O, ce batjocură! O, ce nebunie! Faci la fel ca acela care ar vrea să ia părtaÅŸ la omor pe legiuitorul care a făcut legea ce opreÅŸte omorul.
                                                 
Nu suspin ÅŸi plâng atâta când aud de unii că au fost uciÅŸi pe drumuri, cât suspin, plâng ÅŸi mă înfricoÅŸez, când văd pe vreunul venind aproape de acest pristol, punând mâinile, atingând Evanghelia ÅŸi jurând. Dintr’o pricină de bani, ia spune-mi, vrei să-Å£i ucizi sufletul? Ce câştigi, când îţi păgubeÅŸti ÅŸi sufletul, ÅŸi pe aproapele? Dacă crezi că e iubitor de adevăr, nu-l sili să jure, dacă ÅŸtii că va minÅ£i, nu-l sili să jure strâmb. Dar trebuia, zice, să stărui ca să-mi întăresc încrederea.
                  
— Ba atunci ar fi fost încrederea ta întemeiată  când nu l-ai fi silit să jure.  Acuma, când te întorci acasă, eÅŸti mereu mustrat dencugetul tău, chibzuind cu tine însuÅ£i: Oare nu l-am pus zadarnic să jure? Nu cumva a jurat strâmb? Nu cumva eu am fost pricina păcatului? Dacă fnsă nu l-ai pus să jure, întorcându-te acasă vei avea mare mângâiere, mulÅ£umind lui Dumnezeu ÅŸi zicând: Binecuvântat să fie Dumnezeu, că m-am stăpânit ÅŸi nu l-am pus să jure fără rost ÅŸi zadarnic. Ducă-se în treaba lor ÅŸi aurul ÅŸi banii, aÅŸa că mai ales acest lucru să ne întărească încrederea noastră, anume că n-am călcat legea ÅŸi nici nu l-am silit pe altul să facă acelaÅŸi lucru. GândeÅŸte-te la pricinile pentru care nu l-ai pus să jure ÅŸi acestea îţi vor fi de ajuns ca alinare ÅŸi mângâiere. Adeseori răbdăm cu mărinimie,  când  suntem însultaÅ£i în toiul unei certe, ÅŸi îi spunem aceluia care ne ocărăşte: „Ce să-Å£i fac? Ocrotitorul acela al tău mă opreÅŸte; el îmi leagă manile”. „Şi aceasta ne va fi mângâiere destulă. Tot astfel ÅŸi tu, când e să-l pui pe cineva să jure, stăpâneÅŸte-te, opreÅŸte-l ÅŸi spune celui care e gata să jure: „Ce să-Å£i fac? Dumnezeu a poruncit să nu pui pe altul să jure; el mă opreÅŸte acum”. Aceasta e deajuns ÅŸi pentru slava legiuitorului, ÅŸi pentru izbăvirea ta ÅŸi pentru sperierea celui ce vrea să jure. Căci, văzând el că ne sfiim să punem pe alÅ£ii să jure, cu mult mai mult se va teme el să jure. Dacă deci, îţi vei spune această vorbă (v. Mat. 5, 34), te vei întoarce acasă plin de multă încredere. Ascultă aÅŸadar de poruncile Domnului ca să-Å£i asculte ÅŸi El rugăciunile tale. Vorba aceasta se va scrie în cer ÅŸi în ziua judecăţii îţi va sta într’ajutor ÅŸi va ÅŸterge multe din păcatele tale. Åži nu numai când e vorba de jurământ, ci în toate treburile noastre, să ne gândim: ÅŸi dacă, atunci când e vorba să facem vreun bine numai spre a plăcea lui Dumnezeu, bine ce în curând ne va aduce pagubă, să nu ne gândim numai la paguba ce-o vom avea din această treabă, dar ÅŸi la câştigul ce-l vom avea, lucrând pentru Dumnezeu.  De pildă, te-a batjocorit cineva? Rabdă bărbăteÅŸte; ÅŸi vei răbda bărbat este dacă te vei gândi nu numai la batjocură, ci ÅŸi la vrednicia ÅŸi cinstea acelui ce-Å£i porunceÅŸte să rabzi,  ÅŸi atunci  vei răbda blajin. Ai dat de pomană? Nu te gândi numai la cheltuială, dar ÅŸi la venitul ce-l vei avea de pe urma acestei cheltuieli. Ai fost păgubit în avere? MulÅ£umeÅŸte ÅŸi nu te uita numai la supărarea pricinuită de pagubă, ci ÅŸi la câştigul venit din această mulÅ£umire. Dacă ne  orânduim cugetul în felul acesta,   nici una   din   nenorocirile  întâmplate nu ne va  întrista, ci vom avea folos de pe urma acelora ce par a fi triste. Paguba va fi mai plăcută ca bogăţia, mâhnirea decât plăcerea ÅŸi desfătarea, batjocura va fi mai plăcută ÅŸi mai vrednică de dorit decât cinstea, ÅŸi toate neajunsurile se vor preface pentru noi în câştig; ne vom bucura de multă liniÅŸte sufletească aci, iar acolo vom dobândi împărăţia cerurilor; de care fie ca să fim cu toÅ£ii vrednici, prin harul ÅŸi îndurarea  Domnului  nostru  Iisus  Hristos, prin care ÅŸi cu care se cuvine Tatălui împreună cu Duhul Sfânt, slavă, putere ÅŸi cinste, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.