Predica a XVI-a despre statui

din „Predicile despre statui”

Predica a XVI-a
 
S-a ţinut când i s-a vestit cârmuitorului jaful şi toţi se gândeau sâ fugă, iar cârmuitorul a întrat în biserică şi a mângâiat poporul; tot odată despre fereala de jurământ şi acea vorbă a Apostolului: „Pavel, cel băgat în temniţă pentru Iisus Hristos”(1)

Ţinută la 21 Martie

(1)  Filimon 1.

1. Am lăudat pe cârmuitor pentru grija ce ne-o poartă, căci văzând cetatea turburată de svonuri ÅŸi pe toÅ£i chibzuind despre băjenie, întrând (in biserică) v-a mângâiat ÅŸi v-a dat bune nădejdi;  eu  însă, trebuie să  roÅŸesc ÅŸi să mă ruÅŸinez pentru  voi, fiindcă după  atâtea predici atât de lungi ale mele, aÅ£i avut nevoie ÅŸi de acea mângâiere din afară. Am dorit să se deschidă pământul ÅŸi să mă înghită, când l-am auzit vorbindu-vă ÅŸi, când mângâindu-vă, când învinovăţindu-vă, pentru această frică nesăbuită. Căci n’ar fi trebuit să primiÅ£i voi învăţătură de la  acela, ci voi  să fiÅ£i învăţătorii  tuturor necredincioÅŸilor.  Åži Pavel n-a îngăduit nici să ne judecăm în faÅ£a ÅŸi la scaunul necredincioÅŸilor (I Cor. 6, 1); iar tu, după atâta sfătuire venită de la părinÅ£ii tăi (sufleteÅŸti), ai avut nevoie de învăţători din afară (păgâni), pentru că niÅŸte fugari nemernici au stârnit iar cetatea ÅŸi au pus-o pe goană. Cu ce ochi ne vom mai uita la păgâni, când noi suntem aÅŸa de temători ÅŸi de fricoÅŸi? Cu ce limbă vom grăi către ei ÅŸi îi vom îndupleca să nu se teamă de relele ce ne ameninţă, când noi, din pricina acestei neliniÅŸti, am ajuns mai sperioÅŸi decât orice iepure?—Şi ce era să facem? mă întreabă cineva. Oameni suntem.—Dar tocmai pentru că suntem oameni ÅŸi nu animale, de aceea nu trebuie să ne pierdem, capul. Acelea se înspăimântă de orice svon sau sgomot, căci ele N-au judecata care să alunge teama. Tu însă care eÅŸti împodobit cu grai ÅŸi judecată, cum poÅ£i să ajungi în halul lor? A venit cineva ÅŸi a vestit năvala ostaÅŸilor? Să nu te turburi, ci dându-i drumul, pleacă-Å£i genunchii, roagă pe Domnul tău, suspină amarnic, ÅŸi el va îndepărta nenorocirea. Ci tu, numai la auzul unui svon mincinos despre năvala ostaÅŸilor, ai trecut prin primejdia de a te smulge din viaÅ£a aceasta. Fericit Iov acela, care, deÅŸi îi veneau unul după altul vestitori ce-i vesteau mari nenorociri ÅŸi pe deasupra ÅŸi pierderea nesuferită a feciorilor, nu s-a văitat, n-a suspinat, ci s-a pus pe rugăciuni ÅŸi a adus mulÅ£umire lui Dumnezeu. Fă ÅŸi tu la fel cu el; când vine cineva de-Å£i vesteÅŸte că au sosit ostaÅŸii ÅŸi. au împresurat oraÅŸul ca să-l jefuiască, tu caută-Å£i adăpost la Domnul tău ÅŸi zi: „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat; cum Iul Dumnezeu i-a plăcut aÅŸa s-a întâmplat” (Iov 1, 21).

Pe el nu l-au speriat nenorociri aievea, iar pe tine te sperie chiar numai svonul despre ele?  De ce cinste suntem vrednici, dacă noi, cărora ni s-a poruncit să îndrăsnim ÅŸi împotriva morÅ£ii, ne lăsăm aÅŸa de speriaÅ£i? Omul speriat strânge (in jurul Iui) ÅŸi teama neintemeiată ÅŸi turburarea închipuită, iar cel care e cu suflet liniÅŸtit ÅŸi senin topeÅŸte ÅŸi teama cea îndreptăţită. Nu vezi cum în timp ce marea e furioasă, norii se alungă, tunete se sparg ÅŸi toÅ£i cei din corabie sunt speriaÅ£i, cârmacii stau la cârma lor, fără turburâri ÅŸi spaimă, cu luare aminte la meÅŸteÅŸugul lor, ÅŸi dându-ÅŸi osteneala ca să alunge furtuna ce-i ameninţă? Luându-te ÅŸi tu după aceÅŸtia, agaţă-te de ancora sfântă, adică de nădejdea în Dumnezeu, ÅŸi rămâi neclintit, neschimbat, „Oricine aude vorbele mele acestea, zice, ÅŸi nu le împlineÅŸte, va semăna cu un om smintit care ÅŸi-a clădit casa lui pe nisip; ÅŸi a căzut ploaia ÅŸi au venit apele ÅŸi au suflat vânturile, ÅŸi au năvălit în casa aceea ÅŸi a căzut, ÅŸi căderea ei s-a făcut cu zgomot mare” (Mat. 7, 26-27). Vezi că e neghiobie să cazi ÅŸi să te rostogoleÅŸti? Dar noi nu am fost nici măcar ca nebunul acela, ci am căzut ÅŸi mai  amarnic  decât acela. Căci  casa lui s-a prăbuÅŸit după venirea apelor ÅŸi a ploii, după ce au suflat vânturile; ci noi, fără să se repeadă vânturile, fără să se reverse fluviile, înainte de venirea nenorocirii, numai după un zvon, ne-am prăbuÅŸit ÅŸi am dat afară din noi, toată merindea de gânduri înÅ£elepte ce o strânsesem. Ce gânduri credeÅ£i că mă străbat acum? Cum să mă ascund? Unde să mă vâr în pământ? Cum să nu mă ruÅŸinez? Dacă n’aÅŸ fi fost trimes cu sila de mai marii mei, nici nu m’aÅŸ fi sculat, nici n’aÅŸ fi vorbit, pentru că sufletul mi-e întunecat de mâhnirea pricinuită de frica voastră nemernică. Care nu s-ar supăra, cine nu s-ar mânia, când după atâta învăţătură, voi aveÅ£i nevoie de învăţători elini (păgâni) ca să vă mângâie ÅŸi să vă înduplece a răbda cu bărbăţie teama de faţă? RugaÅ£i-vă, deci, ca să mi se dea  cuvânt în deschiderea gurii mele, să mă pot scutura de această descurajare, ÅŸi să-mi viu puÅ£in în  fire. Căci tare mi-a mai  abătut sufletul, ruÅŸinea ce  am simÅ£it-o pentru  micimea voastră de suflet.

2. Multe am vorbit adineaori dragostei voastre: ÅŸi de laÅ£urile ce ni-s întinse din toate părÅ£ile, ÅŸi de frică ÅŸi întristare, despre jale ÅŸi plăcere, ÅŸi despre coasa ce sboară pe casele celor ce jură. Dintre toate acestea vă rog să vă aduceÅ£i aminte de cele ce-am spus cu privire la coasa sburătoare, ce cade în casa celui ce jură, îi surpă lemnele ÅŸi pietrele ÅŸi mistuie totul. Åži după aceasta nu uitaÅ£i nici aceea că e cea mai mare nebunie să iei Evanghelia, ce opreÅŸte jurământul ÅŸi să juri pe ea ÅŸi că e mai bine să suferi o pagubă bănească, decât să pui pe aproapele să jure, fiindcă aceasta e destulă slavă pentru Dumnezeu. Căci când ÃŽi spui lui Dumnezeu: „Din pricina Ta nu l-am pus să jure pe cutare care a furat ÅŸi a făcut fapte rele”, pentru această slavă îţi va da ÅŸi aici, ÅŸi dincolo, multă răsplată. Aceasta   spuneÅ£i-o ÅŸi  altora  ÅŸi  păziÅ£i-o  ÅŸi  voi.
              
Ştiu că aci toţi suntem mai cucernici şi că ne lepădăm de tot năravul urît; dar ceea ce vrem noi e ca să nu fim numai aci cuminţi, dar ca şi la plecare să luăm această evlavie, căci afară avem, mai ales, nevoie de ea. Căci şi cei ce scot apă, nu-şi ţin vasele pline numai lângă fântână, şi, plecând acasă, le deşartă, ci mai cu seamă acolo le pun la loc sigur ca să nu se răstoarne şi să nu le fie munca zadarnică. Să facem şi noi la fel cu aceştia şi ajunşi acasă să păzim cu băgare de seamă cele spuse; pentru că, dacă aci umpleţi vasele cugetului vostru, iar, întorşi acasă, le goliţi de ce aţi auzit aci nu veţi avea nici un folos de pe urma umplerii lor aci. Să nu-mi arăţi voinicul în horă, ci la trântă; să nu-mi arăţi cucernicia în timpul ascultării, ci în timpul faptei. Acum lauzi cele spuse aci; ci adu-ţi aminte de toate acestea când va trebui să juri. Dacă izbutiţi să ţineţi această poruncă, atunci mă voi îndeletnici în cuvântarea mea şi cu lucruri mai însemnate.

Iată acesta e al doilea an de când propovăduiesc dragostei voastre ÅŸi n-am fost în stare să vă desluÅŸesc nici măcar o sută de stihuri din Scripturi. Pricina este că voi trebuie să învăţaÅ£i de la mine, ceea ce puteaÅ£i împlini acasă, prin voi înÅŸivă. Åži cea mai mare parte din cuvântările noastre se cheltuiesc pentru lucruri ce privesc moravurile.  Dar asta nu trebuia să fie aÅŸa, ci voi trebuia să aveÅ£i grijă de moravuri ÅŸi să ne lăsaÅ£i nouă să desluÅŸim înÅ£elesul ÅŸi adâncimile Scripturilor. Åži dacă trebuia să ne auziÅ£i ÅŸi pe noi, aceasta nu se cădea să fie mai mult decât o singură zi. Căci o astfel de cuvântare nu e cine ÅŸtie ce lucru întortochiat ÅŸi greu sau având nevoie de multe dovezi. Când Dumnezeu destăinuie (această lege despre moravuri) cuiva, atunci nu mai e vreme de judecăţi strâmbe ÅŸi întortochiate. Dumnezeu a zis: Să nu juri. Nu mă mai întreba pe mine, de ce a zis Dummnezeu aÅŸa? Este o poruncă a Domnului ; El, care a dat-o, a ÅŸtiut ÅŸi pricina, pentru care a dat-o. Dacă ea n’ar fi de folos, n-ar fi oprit (jurământul), ci l-ar fi îngăduit desigur. ÃŽmpăraÅ£ii dau legi,  ÅŸi  adeseori  acestea nu sunt întotdeauna de folos; căci ei sunt oameni ÅŸi nu pot nimeri întotdeauna, ca Dumnezeu, aÅŸa  cum trebuie;  cu toate acestea noi ne supunem  acestor legi. De ne căsătorim, de facem testament, de cumpărăm robi, case sau  pământ sau de facem orice  altceva,  le facem   pe   toate acestea   nu   după   părerea noastră   proprie,   ci   întocmai,   cum   poruncesc legile;  noi nu suntem stăpâni pe  noi înÅŸine atât de mult, încât să ne putem săvârÅŸi faptele noastre după bunul plac al nostru, ci foarte adeseori ascultăm de ele, ÅŸi dacă facem ceva împotriva lor, atunci  lucrul acesta  este nevalabil  ÅŸi  fără  folos. Când  arătăm  deci o atât de mare cinste  faţă de legile omeneÅŸti vom putea noi oare să călcăm aÅŸa în picioare poruncile lui Dumnezeu? Ce scuză se poate aduce pentru această călcare? Cum poate nădăjdui cineva  să fie iertat pentru asemenea faptă? El a zis: „Sâ nu juri”. Dacă vrei ca toate faptele ÅŸi vorbele tale să fie în deplină siguranţă, adică neatinse  de păcat, să nu te apuci tu, prin faptele tale, să aduci o lege potrivnică celeia a lui Dumnezeu.

3. Dar destul despre acestea, ci punându-vă înainte numai una din zisele citite azi, să încheiem, cu aceasta, cuvântarea noastră de acum. Auzirăm citindu-se: „Pavel cel legat în lanÅ£uri pentru Iisus Hristos ÅŸi fratele Timotei” (Filimon 1). Măreaţă numire! Nu numire de cine ÅŸtie ce cârmuitor sau dregător, ci de lanÅ£uri ÅŸi cătuÅŸe; cu adevărat măreaţă. Cu toate că pe el îl fac slăvit multe alte lucruri, cum că adică a fost dus în al treilea cer, că a mers în rai ÅŸi că a auzit cuvintele cele nespuse (tainice); dar el n-a pus nici una din toate acestea, ci în locul tuturor, cătuÅŸa, căci aceasta îl făcea mai slăvit ÅŸi mai vestit decât acelea. De ce? Pentru că cele dintâi sunt daruri ale îndurării lui Dumnezeu, pe când acestea (lanÅ£urile) sunt dovezi de răbdarea ÅŸi statornicia robului Său. E un obicei al celor ce iubesc să fie mai mândri de suferinÅ£ele îndurate pentru cei iubiÅ£i, decât de binefacerile primite de la aceÅŸtia. Nici regele nu se făleÅŸte cu cununa lui, cât se desfată Pavel de lanÅ£urile sale; ÅŸi pe drept cuvânt, cununa e o podoabă numai pentru capul care e încununat, pe când lanÅ£ul înfăţiÅŸează ÅŸi o podoabă mai mare, aduce în acelaÅŸi timp ÅŸi oarecare ocrotire. Cununa regească a trădat adesea capul ce-o purta, a momit spre ea o mulÅ£ime de răuvoitori ÅŸi  vicleni, ÅŸi a împins pe unii spre  râvna domniei, iar în război podoaba aceasta e aÅŸa de primejdioasă, încât este luată de pe cap ÅŸi ascunsă.

ÃŽn războaie adesea regii întră în luptă după ce ÅŸi-au schimbat hainele; aÅŸa e de mare primejdia ce-Å£i vine de la coroană. CătuÅŸele însă nu fac nici un neajuns de felul acesta celui care le poartă; ci tocmai dimpotrivă: când e luptă ÅŸi linie de bătaie împotriva demonilor ÅŸi puterilor protivnice, cel ce e încătuÅŸat n’are decât să întindă înainte cătuÅŸele ÅŸi respinge năvala lor.

Mulţi dintre dregătorii lumeşti, nu numai cât sunt în slujbă, ci şi după ce ies din ea, poartă numele acelei dregătorii (in care au fost puşi).

Unul se numeÅŸte fost consul; celălalt fost prefect; Pavel însă se numeÅŸte mai ca seamă „cel legat în lanÅ£uri”, ÅŸi foarte potrivit. Dregătoriile spuse mai sus în orice caz nu sunt o dovadă a virtuÅ£ilor sufletului, căci se cumpără pe bani sau se pot dobândi prin linguÅŸirile prietenilor; dregătoria aceasta, cea provenită din lanÅ£uri, e dovada unui suflet bine rânduit ÅŸi cel mai bun semn al dorinÅ£ei aprinse pentru Hristos. Åži acele (dregătorii de mai sus) repede trec din mână în mână, pe când aceasta (a lui Pavel) nu a găsit nici un urmaÅŸ. Ia uită-te ce de timp este de la el ÅŸi numele celui legat în lanÅ£uri a ajuns din ce în ce mai strălucit. ToÅ£i dregătorii care au fost în vremurile de demult au fost daÅ£i uitării ÅŸi nici măcar din nume nu sunt cunoscuÅ£i celei mai mari părÅ£i dintre oameni, însă numele sfântului Pavel, cel legat în lanÅ£uri, e foarte cunoscut aici între noi, foarte cunoscut în Å£inutul barbarilor, cunoscut la SchiÅ£i ÅŸi îndieni ÅŸi chiar dacă ai ajunge la marginile pământului, vei auzi de acest nume, ÅŸi oriunde
              
ar merge cineva va vedea că numele lui Pavel e în gura tuturor. Şi ce-i de mirare că e pe mare şi pe uscat, când şi în cer numele lui Pavel e foarte preţuit de îngeri, de arhangheli, de puterile cele de sus şi chiar de Dumnezeu, împăratul lor? Şi ce fel de lanţuri erau acelea de i-au adus atâta slavă celui înlănţuit în ele? Nu erau făcute din fier? Da, din fier, dar aveau pe ele înflorit din belşug harul Duhului, pentru că fusese împresurat cu ele din pricina lui Iisus Hristos. 0 minune! Robii au fost legaţi în lanţuri, Domnul răstignit pe cruce, şi propovăduirea evangheliei se întinde în fiecare zi, şi se întinde tocmai prin mijloacele prin care se credea că va fi împiedicată. Crucea şi lanţurile care înainte erau semne de îngrozire, acum au ajuns semne de mântuire şi fierul acela (al lanţurilor) este mai de preţ pentru noi decât orice aur, nu din pricina firii lui, ci din această pricină (adică pentru că ele (lanţurile) sunt semne ale mântuirii, întrucât prin ele s-a exercitat deprinderea în virtuţile creştine).

Dar văd că de aci răsare pentru noi altă întrebare: şi dacă sunteţi cu luare aminte, vă voi spune şi întrebarea şi îi voi da şi răspunsul. Şi anume care e întrebarea? Venind odată Pavel aci la Festus şi vorbind cu acesta, desvinovăţindu-se de vinele pe care le aruncau Iudeii asupra lui şi spunând cum a văzut pe Iisus, cum a auzit glasul acela sfânt, cum prin orbire a ajuns la lumină, cum a căzut şi s-a sculat, cum a întrat în Damasc ca prins, legat fiind fără de lanţuri; şi vorbind el despre lege şi despre proroci, arătând că aceia au prezis toate acestea, a câştigat pe judecător şi aproape că l-a făcut să treacă de partea sa.

4. Căci aÅŸa sunt sufletele sfinÅ£ilor; când au căzut în primejdii, nu chibzuesc cum să scape de primejdii, ci lucrează din răsputeri ca să atragă de partea lor pe cei ce îi prigonesc. AÅŸa s-a întâmplat ÅŸi atunci: a întrat ca să se apere ÅŸi a plecat, câştigând de partea lui pe judecător, însuÅŸi judecătorul a mărturisit acestea, zicând: „Curând mă îndupleci a mă face creÅŸtin” (Faptele Ap. 26, 28). AÅŸa se cădea să se întâmple ÅŸi azi, ca acest ocârmuitor să  aibă prilejul să se minuneze de curajul vostru de buna voastră rânduială, de liniÅŸtea voastră desăvârÅŸită, să tragă învăţătură din rânduială voastră ÅŸi apoi să plece, mirându-se de adunarea voastră, lăudând întrunirea voastră ÅŸi văzând aievea ce deosebire e între creÅŸtini ÅŸi păgâni. Dar ca să mă întorc la cele ce spuneam, după ce Pavel l-a câştigat ÅŸi acela a zis: „In curând mă îndupleci a mă face creÅŸtin” Pavel i-a răspuns: „Fie în curând, fie mal târziu să dea Dumnezeu ca nu numai tu ci toÅ£i acei care mă ascultaÅ£i să vă faceÅ£i creÅŸtini cum sunt eu, dar fără lanÅ£urile acestea” (Fapt. Ap.. 26, 29). Ce spui Pavel, tu care, scriind Efesenilor, zici  „Vă rog aÅŸadar eu cel întemniÅ£at pentru Domnul să umblaÅ£i vrednici de chemarea la care aÅ£i fost chemaÅ£i” (Efes. 4, 1), ÅŸi câtre Timotei zici: „Pentru care (evanghelie) sufer până acolo că sunt legat ca un făcător de rele” (II Tim. 2, 9). Åži iarăşi scriai către Filimon „Pavel, cel legat în lanÅ£uri pentru Iisus Hristos”? Iar când te sfădeai cu Iudeii, ziceai „Pentru nădejdea lui Israel sunt legat cu aceste lanÅ£uri” (Fapt, Ap. 28,20) ÅŸi iarăşi, scriind către Filipeni, ziceai: „AÅŸa ca mai mulÅ£i fraÅ£i, îmbărbătaÅ£i prin lanÅ£urile mele, să îndrăsnească mai mult a vesti fără teamă cuvântul (lui Dumnezeu)”? (Filip. 1, 14). Pretutindeni porÅ£i cu tine lanÅ£urile, pretutindeni pui înainte cătuÅŸile te făleÅŸti cu ele, însă venind la judecată te-ai lepădat de rânduiala obiÅŸnuită a vieÅ£ii tale, ÅŸi tocmai când trebuia să te porÅ£i mai bărbăteÅŸte, îi spui judecătorului: „AÅŸ dori să te faci creÅŸtin, dar fără de lanÅ£urile acestea”. Atunci, dacă lanÅ£urile sunt bune, ÅŸi aÅŸa de bune că dau ÅŸi altora curaj să vestească cuvântul lui Dumnezeu (căci aÅŸa ai spus mai sus, ca mai mulÅ£i fraÅ£i, îmbărbătaÅ£i prin lanÅ£urile mele să vestească fără teamă cuvântul), de ce în faÅ£a judecătorului nu le lauzi cu ele, ci faci tocmai dimpotrivă? Nu vi se pare că aceasta e întrebarea? Dar să vă dau cât mai grabnic ÅŸi răspunsul. Nu din strâmtoare sau frică făcea Pavel aÅŸa, ci din multă înÅ£elepciune ÅŸi duhovnicească pricepere. în ce fel? Vă voi spune. El vorbea cu un păgân necredincios, care nu cunoÅŸtea rânduielile noastre. Nu voia să-l aducă (la credinţă) pe drumul cel greu, ci, ceea ce spunea: „M’am făcut ca unul fără lege, pentru cei lipsiÅ£i de lege” (I Cor. 9, 51), a făcut ÅŸi cu acest prilej. Căci, îşi zicea Pavel, dacă va auzi de lanÅ£uri ÅŸi de suferinÅ£e, îndată se va da înapoi, necunoscând puterea lanÅ£urilor. Să capete întâi credinÅ£a, să se adape din propovăduire ÅŸi atunci ÅŸi el va alerga la aceste lanÅ£uri.  Am auzit  cuvântul Domnuluimeu care zice: „Nimeni nu pune un petec de stofă nouă la o haină veche, pentru că îi roade locul pe care e pus ÅŸi ruptura se face ÅŸl mai mare: nici nu pune vin nou în burdufuri vechi, pentru că plesnesc burdufurile” (Mat. 9, 16). Sufletul lui (al lui Festus) e o haină veche, un burduf vechi; nu e primenit prin credinţă, nu e împrospătat prin harul Duhului, e încă slab ÅŸi pământesc, se gândeÅŸte tot la cele lumeÅŸti, rămâne uimit de deÅŸertăciunea lumească, ÅŸi râvneÅŸte la slava cea de faţă. Dacă de la început ar afla fără ocol că, făcându-se creÅŸtin, numaidecât va fi ÅŸi înlănÅ£uit ÅŸi pus în cătuÅŸe, ruÅŸinat ÅŸi roÅŸind va fugi de această propovăduire. De aceea spune: Fără aceste lanÅ£uri; nu  că ar vrea să se lepede de lanÅ£uri — Doamne fereÅŸte — ci pentru ca să se coboare la slăbiciunea aceluia, pentru că el — Pavel — Å£ine la ele ÅŸi le îmbrăţiÅŸează, precum o femeie iubitoare de găteli Å£ine la giuvaerurile ei de aur.

De unde poÅ£i vedea aceasta? „Mă bucur acum — zice el — în suferinÅ£ele mele ÅŸi în trupul meu împlinesc ce lipseÅŸte suferinÅ£elor lui Hristos” (Col. 1, 24). Åži iarăşi: „Căci vi s-a hărăzit de Hristos, nu numai să credeÅ£i în El, ci să ÅŸi suferiÅ£i pentru El” (Filip. 1, 29). Åži iarăşi: „Nu numai atât, dar ne ÅŸi mândrim ca suferinÅ£ele noastre” (Rom. 5, 3). Dacă se bucură ÅŸi se făleÅŸte ÅŸi numeÅŸte acestea (lanÅ£urile) har, apoi e limpede că din această pricină a vorbit în faÅ£a judecătorului aÅŸa. Pentru că ÅŸi altă dată ajungând în nevoia de a se făli, arată tocmai aceasta zicând: „Foarte bucuros mă voi lăuda în slăbiciunile mele, în nevoi, în defăimări, în prigoniri, în strâmtorări, ca să sălăşluiască în mine puterea lui Hristos” (II Cor. 12, 9-l0). Åži iarăşi: „Dacă e vorba sâ mă laud, mă voi lăuda cu lucrurile privitoare Ia slăbiciunea mea” (II Cor. 11, 30). Åži în altă parte, comparându-se pe sine cu ceilalÅ£i ÅŸi voind să ne arate întru ce e el mai presus ca ceilalÅ£i, astfel spune: „Sunt ei slujitorii lui Hristos?—vorbesc ca un nebun—eu sunt ÅŸi mai mult” (II Cor. 11, 23). Åži voind să-ÅŸi arate întâietatea, nu s-a lăudat cu morÅ£ii pe care i-a înviat, cu demonii pe care i-a alungat ÅŸi cu leproÅŸii pe care i-a curăţit, sau cu alte isprăvi de acest fel, ci a zis: „Bătăi am primit peste măsură, în primejdii de moarte am fost adesea, în temniÅ£e, ÅŸi mai mult. De la Iudei de cinci ori am căpătat câte patruzeci de lovituri fără una, de trei ori am fost bătut cu nuiele, odată împroÅŸcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte ÅŸi o zi am fost în adâncul mării” (II Cor. 11, 23—25) ÅŸi toate celelalte. Astfel peste tot Pavel se laudă cu necazurile lui ÅŸi se făleÅŸte cu ele nespus de mult, ÅŸi pe drept cuvânt. Căci tocmai aceasta dovedeÅŸte mai ales puterea lui Hristos, că prin astfel de lucruri au biruit apostolii, adică prin lanÅ£uri, suferinÅ£e, bătăi ÅŸi cele mai mari pătimiri. Căci acestea două ne-a vestit Hristos: suferinţă ÅŸi izbăvire, osteneli ÅŸi cununi, sudori ÅŸi răsplată, întristări ÅŸi bucurii; întristările le-a pus în viaÅ£a de aici, iar bucuriile le-a amânat pentru viaÅ£a viitoare, arătând în acelaÅŸi timp că nu amăgeÅŸte pe oameni, ÅŸi totodată voind să mai uÅŸureze greutatea necazurilor (omeneÅŸti) chiar prin rânduiala lor. Cel ce amăgeÅŸte iÅ£i pune înainte mai întâi cele plăcute ÅŸi pe urmă aduce pe cele dureroase. Ce vreau să spun? HoÅ£ii adesea când vor să răpească pe copiii mici nu îi sperie în bătăi ÅŸi lovituri la început, ci îi momesc cu plăcinte, dulciuri ÅŸi alte lucruri, de care de obicei se bucură vârsta copilărească, pentru ca, fiind ademeniÅ£i cu asemenea bunătăţi ÅŸi pierzându-ÅŸi libertatea lor, să ajungă în cea mai mare primejdie. Păsărarii ÅŸi pescarii tot aÅŸa ademenesc pasările ÅŸi peÅŸtii, întinzând înaintea lor hrana cu care se deprinseseră ÅŸi le era cea mai dragă, acoperind astfel laÅ£ul. AÅŸa că apucătura înÅŸelătorilor e să-Å£i întindă mai înainte cele plăcute, apoi mai târziu să-Å£i dea cele întristătoare, pe când cei care te iubesc ÅŸi-Å£i vor binele fac tocmai dimpotrivă. Cel puÅ£in părinÅ£ii fac de-a-ndoaselea decât hoÅ£ii de sclavi; când trimet copiii la ÅŸcoală, le pun supraveghetori, îi ameninţă cu bătaie,  bagă spaima în ei, ÅŸi, după ce au trecut astfel vârsta crudă de au ajuns oameni în toată firea, le dau pe mână ranguri, stăpânire, desfătare ÅŸi toată bogăţia lor.

5. AÅŸa se poartă ÅŸi Dumnezeu; nu ca hoÅ£ii de sclavi, ci ca părinÅ£ii iubitori. Mai întâi ne-a adăpat cu cele amare, dându-ne pe seama nenorocirii de faţă; ca pe un copil, unui pedagog sau dascăl, pentru ca fiind noi muÅŸtruluiÅ£i ÅŸi cuminÅ£iÅ£i de către acesta, să dăm dovadă de răbdare,  să învăţăm toată rânduiala cea cuminte, ca astfel, ajungând oameni cumsecade să moÅŸtenim împărăţia cerurilor; mai întâi ne face vrednici de bogăţia ce ni se lasă, ÅŸi apoi ne dă pe mână bogăţia. Dacă n’ar fi făcut aÅŸa bogăţia n’ar fi fost pentru noi un dar, ci o pedeapsă ÅŸi un blestem. Precum un copil fără minte ÅŸi risipitor, când primeÅŸte ca moÅŸtenitor bunurile părinteÅŸti, e împins în prăpastie chiar de către acestea, pentru că n’are  destulă pricepere ca să chivernisească banii, iar dacă e cuminte, modest ÅŸi cumpătat, ÅŸi gospodăreÅŸte cum se cade averea părintească, ajunge — mulÅ£umită acesteia — mai vestit  ÅŸi  mai strălucit; tot aÅŸa, de bună seamă, trebuie să se întâmple ÅŸi cu noi. După ce am primit înÅ£elegerea celor sufleteÅŸti ÅŸi am ajuns oameni desăvârÅŸiÅ£i la  vârsta potrivită, Dumnezeu ne dă tot ce ne-a făgăduit; acum, însă, ne dă învăţătură prin această mângâiere alinătoare. Åži nu numai acesta e câştigul, cu care ne alegem pe urma acestor necazuri, ci ÅŸi altul nu mai prejos decât acesta. Cel care trăieÅŸte mai întâi în huzur, apoi, după aceasta aÅŸteaptă să vie pedeapsa, nu se bucură nici de huzurul de faţă; cel care însă a fost mai înainte în suferinţă, dar după aceasta aÅŸteaptă să guste cele plăcute, uită ÅŸi de necazurile de faţă cu gândul la bunurile viitoare. Prin urmare nu numai pentru izbăvirea noastră, dar ÅŸi pentru plăcerea ÅŸi mângâierea noastră, a pus mai înainte cele rele, pentru că, încurajaÅ£i de nădejdea celor viitoare, să nu mai simÅ£im amarul celor de faţă. Tocmai aceasta vrea să arate ÅŸi Pavel când spune:„Căci întristările noastre de acum, care sunt uÅŸoare ÅŸi de o clipă, ne agonisesc nouă o slavă peste măsură de mare ÅŸi veÅŸnică,  pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd” (II Cor. 4, 17. 18).

A numit uÅŸoară această întristare, nu cătând la propria fire a nenorocirilor, ci gândindu-se la aÅŸteptarea bunurilor viitoare. Căci, precum negustorul nu simte necazurile călătoriei pe mare, din pricina nădejdii câştigului, iar luptătorul din circ rabdă bărbăteÅŸte rănile capului, când se gândeÅŸte la cunună; tot aÅŸa ÅŸi noi, Å£intindu-ne ochii spre ceruri ÅŸi spre bunurile de acolo, oricâte nenorociri ar da peste noi, să le răbdăm vitejeÅŸte, întăriÅ£i fiind de nădejdea bună în cele viitoare. AÅŸadar, după ce-am primit această învăţătură, să plecăm; căci, deÅŸi e scurtă ÅŸi neintortochiată,  cuprinde în ea multă ÅŸi adâncă înÅ£elepciune. Cine se află în durere ÅŸi  necaz, are mângâierea potrivită; cine e în desfătare ÅŸi belÅŸug, are un îndemn la cumpătare. Când, ÅŸezând la masă, îţi vei aduce aminte de aceste cuvinte, te vei lăsa de beÅ£ie ÅŸi îndopare, învăţând din ele, că trebuie să stăm cu sufletul îngrijorat, zicându-Å£i în tine însuÅ£i: „Pavel în lanÅ£uri ÅŸi temniţă, iar eu la beÅ£ie ÅŸi masă bogată; atunci cum îmi voi mai dobândi eu iertarea? Cuvintele acestea sunt potrivite ÅŸi pentru femei. Căci cele luxoase ÅŸi prea iubitoare de podoabe, care se încing peste tot cu aur, când ÅŸi-or aduce aminte de aceste cătuÅŸe (ale lui Pavel), vor prinde ură pentru podoabele lor, cred, ÅŸi vor alerga la acele lanÅ£uri. Căci acele podoabe au fost pricina multor nenorociri ÅŸi au adus în case  nenumărate certuri, ÅŸi au stârnit pismă, ură ÅŸi necaz; pe când aceste lanÅ£uri au ÅŸters păcatele lumii, au spăimântat pe demoni ÅŸi au alungat pe diavolul. Prin acestea, când era în închisoare, a înduplecat pe paznic, prin acestea a tras de partea lui pe Agrippa, cu acestea ÅŸi-a câştigat Pavel atâţia ucenici. De aceea ÅŸi zicea: „Întru care sufăr amarnic până Ia IanÅ£uri, ca un răufăcător, dar cuvântul Domnului nu e legat” (II Tim. 2, 9). După cum nu se poate pune în lanÅ£uri raza ÅŸi nici închide în casă, tot aÅŸa nici cuvântul propovăduirii. Åži ceea ce e mai mult, învăţătorul era legat, dar cuvântul lui zbura; el locuia în temniţă, iar învăţătura lui colinda pământul.

6. Åžtiind acestea, să nu ne descurajăm, când dăm de nenorociri, ci tocmai atunci să fim mai tari, mai puternici. „Nenorocirea aduce răbdare” (Rom. 5, 3). Să nu ne plângem de necazurile ce dau peste noi, ci în toate să aducem mulÅ£umiri lui Dumnezeu. Am trecut a doua săptămână a postului, dar să nu ne gândim la aceasta; căci nu înseamnă că ai trecut postul, dacă ai petrecut timpul, ci dacă Å£i l-ai umplut cu fapte bune. Să ne dăm seama, dacă ne-am făcut mai harnici, dacă ne-am îndreptat vreunul din cusururile noastre, dacă ne-am curăţit de greÅŸeli. La Păresimi toÅ£i au obiceiul să se întrebe unii pe alÅ£ii, câte săptămâni au postit; ÅŸi poÅ£i să auzi pe unii spunând că două, pe alÅ£ii că trei, iar ceilalÅ£i că au postit toate săptămânile. Åži ce folos, dacă am trecut postul fără fapte bune? Dacă unul spune:  Am postit tot postul, tu spune: aveam un duÅŸman ÅŸi m-am împăcat cu el; aveam obiceiul sâ bârfesc, ÅŸi m-am lăsat de el; aveam năravul de a jura, acum m-am îndreptat. Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură ÅŸi multe mărfuri; nici noi n-avem nici un folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos ÅŸi fără rost. Dacă postim numai de mâncare, după ce vor trece cele patruzeci de zile, va trece ÅŸi postul. Dacă însă ne lăsăm de păcate, ÅŸi după trecerea postului de mâncare rămânem cu postul de păcate, atunci folosul pentru noi e necurmat ÅŸi chiar înainte de împărăţia cerurilor, Dumnezeu ne va da nouă aci multă răsplată. După cum cel care trăieÅŸte în răutate e pedepsit ÅŸi înainte de a fi aruncat în gheenă (iad), mustrat fiind de cugetul său; tot aÅŸa cel bogat în îndreptări, ÅŸl înainte de a dobândi împărăţia cerului va avea parte de multă bucurie, hrănindu-se cu bună nădejde. De aceea Iisus a zis: „Iarăşi vă voi vedea ÅŸi vă veÅ£i bucura ÅŸi bucuria voastră nu o va lua nimeni de la voi” (Ioan 16, 22). Scurtă vorbă, dar cu atâta mângâiereI Căci ce înseamnă: Nimeni nu vă va lua bucuria voastră? Dacă ai bani, mulÅ£i îţi pot lua bucuria ce o ai de pe urma bogăţiilor ÅŸi hoÅ£ul care sparge peretele, ÅŸi sluga care fuge cu banii încredinÅ£aÅ£i lui, ÅŸi împăratul, când îţi confiscă averea, ÅŸi pizmuitorul care te pârăşte pe nedrept. Dacă ai vreun rang, mulÅ£i pot să-Å£i ia această bucurie: când se va sfârÅŸi dregătoria ta, se va sfârÅŸi ÅŸi plăcerea ta; ba chiar în timpul acestei slujbe multele întâmplări, întovărăşite de greutăţi ÅŸi griji, îţi vor ÅŸtirbi bucuria. Dacă ai un trup puternic, vine o boală ÅŸi-Å£i strică bucuria ce o aveai din această pricină; dacă eÅŸti frumos ÅŸi chipeÅŸ, venind bătrâneÅ£ea, te va veÅŸteji ÅŸi-Å£i va răpi bucuria; dacă te bucuri de o masă bogată vine seara ÅŸi se isprăveÅŸte bucuria ospăţul.

Căci orice alt lucru omenesc poate fi uÅŸor smuls de la noi, ÅŸi nu ne aduce o plăcere trainică, dar cu virtutea ÅŸi cu evlavia lucrul stă cu totul altfel. Dacă dai de pomană, nu-Å£i poate lua nimeni meritul tău; chiar dacă ar veni din toate părÅ£ile oÅŸti ÅŸi regi, sau nenumăraÅ£i pârîtori ÅŸi bârfitori, nu ar putea să-Å£i ia averea pusă la păstrare în cer, ci bucuria va rămâne veÅŸnică. Căci scris este: „A risipit, a dat la săraci în dreapta ÅŸi-n stânga; dreptatea lui rămâne în veac” (Psalm 111, 9), Åži nu fără dreptate; căci cele date de el sunt aÅŸezate în cămările cerului, unde furul nu le sapă, tâlharul nu le jefuieÅŸte, molia nu le roade (Mat. 6, 20), Dacă vei face rugăciuni stăruitoare ÅŸi necurmate, roada lor nu Å£i-o poate răpi nimeni: căci roada aceasta a prins rădăcini în cer, nu poate fi smulsă de nici o defăimare ÅŸi rămâne neatinsă. Dacă după ce unul Å£i-a făcut rău, tu i-ai făcut bine, dacă, fiind vorbit de rău, tu ai răbdat cu înÅ£elepciune, dacă fiind ocărit ai binecuvântat: aceste merite dăinuesc necontenit, ÅŸi bucuria izvorîtă din ele nu Å£i-o va putea lua nimeni, ci, de câte  ori îţi vei aduce aminte de ele, te vei bucura ÅŸi te vei veseli ÅŸi vei avea multă plăcere. Tot astfel dacă putem să ne ferim de jurământ ÅŸi înduplecăm limba noastră să se lepede de acest nărav primejdios, îndreptarea se va săvârÅŸi în nu multă vreme, dar bucuria va dăinui mereu ÅŸi fără întrerupere. De altfel voi trebuie să fiÅ£i învăţătorii ÅŸi călăuzitorii altora: pe prieteni trebuie să-i ia, să-i înveÅ£e ÅŸi să-i sfătuiască  prieteni de ai lor; pe robi tovarăşii de robie ÅŸi pe tineri, cei de o vârstă cu ei.

Nu-i aÅŸa că dacă Å£i-ar fi făgăduit cineva câte un ban de aur pentru fiecare om pe care l-ai îndreptat, Å£i-ai fi dat toată osteneala ÅŸi Å£i-ai fi petrecut timpul lângă ei îndemnându-i ÅŸi căutând să-i îndupleci? Dar acum Dumnezeu, ca răsplată pentru această osteneală a ta, nu-Å£i făgăduieÅŸte un ban de aur, nici zece, nici douăzeci sau o sută, sau o mie, ci îţi dă ceea ce e mai preÅ£ios decât tot pământul, adică împărăţia cerurilor. Åži nu numai atât, dar ÅŸi altceva pe deasupra. Åži anume ce? „Dacă desparÅ£i ceea ce e de preÅ£ de ce este fără preÅ£ vei fi ca gura Mea” (Ierem, 15, 19), Ce ar putea să se măsoare cu aceasta, când e vorba de slavă ÅŸi izbăvire? Ce desvinovăţire sau iertare ne va mai rămâne nouă acelora cari, după o asemenea făgăduinţă, nesocotim mântuirea aproapelui nostru? Tu, dacă ai vedea un orb gata să  cadă în prăpastie, îi întinzi mâna ÅŸi socoÅ£i că e un lucru nevrednic să-l laÅŸi să piară; dar când vezi în fiecare zi pe toÅ£i fraÅ£ii tăi prăvălindu-se în năravul păcătos al jurămintelor, nu cutezi să scoÅ£i nici o vorbă? – l-ai spus odată ÅŸi nu te-a ascultat. – Atunci spune-i ÅŸi a doua ÅŸi a treia  oară, spune-i de atâtea  ori până îl vei face să te asculte. în fiecare zi ne vorbeÅŸte Dumnezeu ÅŸi nu-l ascultăm, ÅŸi El totuÅŸi nu  ne  părăseÅŸte. însuÅŸeÅŸte-Å£i dară ÅŸi tu această grijă pentru aproapele. De aceea suntem laolaltă, ÅŸi locuim împreună în cetăţi, ÅŸi ne adunăm în biserici, ca să purtăm laolaltă greutăţile unii pe ale altora, ÅŸi ca să ne îndreptăm unii altora greÅŸelile. Åži după cum mai mulÅ£i oameni, locuind în aceeaÅŸi prăvălie, fac negoÅ£ cu deosebite mărfuri, dar pun tot câştigul  laolaltă, tot aÅŸa să facem ÅŸi noi. Orice bine poate să-l facă cineva aproapelui, să nu pregete, nici să zăbovească, ci să fie ca o neguţătorie ÅŸi obÅŸte duhovnicească, ca, după ce toÅ£i am pus toate la un loc, ÅŸi am dobândit multă bogăţie ÅŸi o mare comoară, cu toÅ£ii laolaltă să dobândim împărăţia cerurilor prin harul ÅŸi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, prin care ÅŸi cu care se cuvine să-i aducem slavă Tatălui ÅŸi Duhului Sfânt, acum ÅŸi pururea ÅŸi în vecii vecilor. Amin.