Cuvânt la Sfântul Ioan Botezătorul

din “Predici la duminici si sarbatori”

(7 ianuarie)

„Săracilor li se binevesteşte”
(Matei 11, 5)

Nu sărăcia, ci pofta podoabelor este piedica faptei bune

La săvârşirea faptei bune, dacă noi voim aceasta cu adevărat, nimic nu ne poate împiedica; putem fi săraci, slăbiţi şi bolnăvicioşi, neînsemnaţi, din starea de jos, încă şi robi şi slugi. Nici sărăcia, nici slăbiciunea trupului şi boala, nici robia sau altceva de felul acesta nu poate să ne împiedice de a fi îmbunătăţiţi.

Dar ce vorbesc eu despre sărac, despre rob, despre cel neînsemnat! Ba chiar şi când şezi în închisoare, nici aceasta nu te poate împiedica de la fapta bună. Cum aşa? Vă voi spune, iubiţilor! Închipuieşte-ţi că unul din casnicii tăi te-a jignit şi mâniat. Iartă-l şi lasă să treacă mânia peste el. Şi poate, oare, sărăcia, închisoarea şi starea de jos să te împiedice pe tine a face aceasta? Ce zic eu: Să te împiedice? Dimpotrivă, sărăcia şi celelalte îţi ajută, îţi slujesc la înăbuşirea mâniei.

Iarăşi, când tu vezi îndestularea altuia, să nu-l pizmuieşti. Iată, aici nu poate să-ţi stea în drum sărăcia şi cele asemenea. Şi iarăşi: Când te rogi, trebuie să faci aceasta cu duh treaz şi privighetor. Şi la aceasta nu poate să-ţi stea nimic împotrivă. Blând, modest, cumpătat şi curat poţi fi chiar când nu ai avea nimic în lumea aceasta; dimpotrivă, lucrurile dinafară nu te ajută la aceasta.

Iată, tocmai aşa se întâmplă cu harul lui Dumnezeu. Poate cineva să fie şchiop, sau orb, sau ciuntit, ba poate să zacă şi în boala cea mai grea; toate acestea nu împiedică harul lui Dumnezeu a veni la dânsul. El caută numai sufletul ce-L primeşte cu voie bună, şi nu ia aminte nici cât de puţin la toate celelalte, la lucrurile cele dinafară, precum este sărăcia, boala şi altele.

Cei ce aleg pe soldaţi se uită la tinereţe, la mărimea şi tăria trupului. împăratul cerului, însă, nu cere atât de mult, ci primeşte în oastea Sa şi pe cei bătrâni, şi pe cei slabi şi pe cei şchiopi, şi nu se ruşinează de dânşii. Cine poate să fie mai iubitor de oameni, mai bun? El cere de la noi numai ceea ce stă în puterea noastră.

Fireşte, Dumnezeu ne cheamă la slujirea Sa, nu pentru ca noi să-L folosim în vreun fel pe Dânsul, ci numai pentru ca El să ne poată face bine. Dimpotrivă, împăraţii cei pământeşti iau pe oameni în slujba lor pentru folosul lor propriu. Ei au nevoie de oameni pentru un război pământesc, Dumnezeu însă duce pe ai Săi la o bătălie duhovnicească.

Nu trupul, ci sufletul este aici în luptă; şi nu se luptă cu mâinile şi cu armele, ci prin ştiinţă şi prin fapta cea bună. Şi ori de ce chemare şi meserie ai fi aceasta nu te poate împiedica de la îndeletnicirea faptei bune. Dacă eşti muncitor, în vremea lucrului tău, cântă cântări duhovniceşti, dacă nu cu gura, pe tăcute, în inimă. Nu este nici un tovarăş mai bun decât un cântec cucernic. Astfel de tovărăşie nu-ţi aduce nici o primejdie, şi poţi să şezi la lucrul tău aşa de liniştit ca într-o mănăstire. Căci nu locul, ci fapta cea bună aduce duhului odihna.

Nicidecum nu se vatămă fapta cea bună a Apostolului Pavel, prin aceea că el se îndeletnicea cu lucrul mâinilor.

Nu zice: „Eu sunt ţăran, sau sărac, cum aÅŸ putea să umblu după fapta bună cea înaltă?”. Tocmai pentru aceea tu poÅ£i încă mai bine să fii îmbunătăţit, căci sărăcia mai mult ne ajută la fapta bună decât bogăţia; ÅŸi munca este mai folositoare cucerniciei decât trândăvia. AÅŸa, bogăţia este pentru unii o mare piedică la fapta bună. Când se cuvine a înăbuÅŸi mânia, a stârpi pizma, a înfrâna iuÅ£eala, când se cuvine a se ruga, a fi blând ÅŸi modest, bun ÅŸi iubitor, cum ar putea sărăcia să fie piedică la acestea? Pentru toate acestea nu se cere a cheltui bani, ci numai o voinţă tare, dreaptă.

Numai singură milostenia, dintre toate faptele bune, are mai mult trebuinţă de bogăţie. Dar şi ea, prin sărăcie, se face mai slăvită şi mai strălucită. Femeia aceea, care numai doi dinari a aruncat în visteria templului, a fost foarte săracă, şi totuşi a covârşit pe toţi bogaţii (Luca, cap. 21).

Aşadar, să nu socotim bogăţiile un lucru mare! Preţul ce-l are aurul nu stă în firea lui, ci în socotinţa noastră. Căci dacă cercetează cineva lucrul cu atenţie, fierul este mult mai trebuincios decât aurul şi aduce în viaţă un folos mult mai mare meşteşugarilor şi manufacturilor. De asemenea, pietrele obişnuite sunt mai trebuitoare şi mai folositoare decât pietrele scumpe, căci din ele se zidesc casele, zidurile şi cetăţile. Sau, arată-mi ce folos au mărgăritarele preţioase? Ba ele mai vârtos sunt vătămătoare, căci pentru a putea agonisi un astfel de mărgăritar, trebuie să laşi o sută de săraci flămânzi.

Dar pentru fericirea cea adevărată, n-ai trebuinţă de asemenea lucruri. VoieÅŸti, oare, cu ele să placi bărbatului tău? O, în loc de aur ÅŸi de mărgăritare, împodobeÅŸte-te cu fapte bune cu blândeÅ£e, cu buna cuviinţă! Atunci te vei arăta lui drăgălaşă, căci podoaba milostivirii ÅŸi a cumpătării întăreÅŸte dragostea bărbatului. AÅŸadar, împodobeÅŸte-te cu buna cuviinţă, cu înfrânarea, cu milostivirea, cu prietenia, cu iubirea ÅŸi gingă-jÅŸia către bărbatul tău, cu blândeÅ£ea, cu cumpătarea, cu răbdarea ÅŸi cu îngăduinÅ£a. Acestea sunt culorile faptei bune; aceasta este o podoabă pe care o iubesc ÅŸi îngerii, ÅŸi oamenii, ÅŸi pentru care Dumnezeu însuÅŸi te va lăuda. Dacă „înÅ£elepciunea unui om îi luminează faÅ£a”, precum zice Sfânta Scriptură (Ecclesiastul 8, 1), apoi cu atât mai mult fapta bună va slăvi faÅ£a femeii. Iar dacă tu, aÅŸa de mult preÅ£uieÅŸti podoaba cea pământească, apoi spune mie: Cu ce au să te ajute, în ziua judecăţii, aceste mărgăritare ÅŸi cele asemenea lor? Cu ce-Å£i vor putea ajuta, când, pe de altă parte, Dumnezeu îţi va arăta săracii pe care i-ai lăsat flămânzi? De aceea a zis Pavel: „împodobiÅ£i-vă nu cu împletiturile părului, sau cu aur, sau cu mărgăritare, sau cu haine scumpe” (I Timotei 2, 9), căci această podoabă este o ispită, mai întâi pentru voi, ÅŸi apoi pentru mulÅ£i, ÅŸi la moarte se va lua de la voi împreună cu toate celelalte.

Dimpotrivă, podoaba faptei bune rămâne cu noi şi nu suferă nici o schimbare; ea nu ni se poate răpi şi ne va întovărăşi dincolo, în veşnicie. Această podoabă nu are nevoie de bogăţie, oricine poate să o dobândească. Nici sărăcia, nici lipsa, nimic din cele dinafară nu poate să ne împiedice a birui pe satana.

Este adevărat că satana ne ispiteÅŸte, dar nimeni să nu păşească pragul casei sale până ce nu va fi rostit cuvintele: „Mă lepăd de tine, satano, ÅŸi de toată desfătarea ta, ÅŸi de toată slujba ta, ÅŸi mă predau Å¢ie, Hristoase!”. Nu ieÅŸi niciodată din casă fără să fi rostit cuvintele acestea. Ele trebuie să fie pentru tine toiag, armă ÅŸi tărie neînvinsă. Pe lângă aceste cuvinte mai fă ÅŸi semnul Sfintei Cruci pe fruntea ta, ÅŸi atunci nici un om, nici chiar satana nu te va vătăma. Atunci vei ridica semnul de biruinţă asupra satanei ÅŸi vei dobândi cununa dreptăţii. Iar de aceasta, fie să ne împărtăşim cu toÅ£ii prin harul ÅŸi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl ÅŸi cu Duhul Sfânt se cuvine lauda, în vecii vecilor. Amin.