A aceluiaşi certare către cei ce pleacă de la slujbă şi se duc la hipodrom şi la spectacole. Asemenea şi câtă grijă se cuvine să avem faţă de fraţii delăsători. Cuvânt către neofiţi
1. Iarăşi hipodrom şi spectacole drăceşti! Şi iar adunarea noastră este împuţinată azi. De aceea şi eu, temându-mă de uşurătatea ce se iscă din delăsare şi lipsă de atenţie, mai dinainte am îndemnat şi am rugat iubirea voastră ca să nu piardă bogăţia strânsă în post, nici să nu se atingă de lepra spectacolelor drăceşti. Şi, cum era de aşteptat, nu am avut nici un câştig din acel îndemn. Căci iată, unii dintre cei care au ascultat (1) învăţătura noastră, azi au fost traşi afară şi au părăsit această dăscălire duhovnicească (2), alergând acolo şi aruncând dintr-o dată toate din mintea lor: amintirea sfintei păresimi, mântuitorul praznic al zilei învierii, împărtăşirea tainică şi înfricoşată cu Sfintele Taine şi neîncetata (3) noastră învăţătură.
2. Ce râvnă voi mai avea pentru obişnuita învăţătură văzând că nu se trage nici un câştig din cele spuse de noi, ci pe cât învăţăm mai mult, pe atât creşte şi delăsarea (4)? Iar nouă, aceasta ne produce mai multă durere, iar pe aceia îi aruncă într-o mai mare osândă.
Dar nu numai durere ne aduce, ci ne aruncă într-o ÅŸi mai mare deznădejde. Căci după cum un ţăran – dacă vede că, după multe osteneli ÅŸi greutăţi, pământul nu dă nimic pe măsura ostenelii, ci este asemenea pietrei sterpe – devine mai plictisit pentru a-l lucra, văzând că se osteneÅŸte în deÅŸert, tot aÅŸa ÅŸi dascălul – când observă, după multă preocupare ÅŸi învăţătură susÅ£inută, că ucenicii rămân în aceeaÅŸi delăsare – nu mai poate cu aceeaÅŸi ardoare să le grăiască învăţătura duhovnicească. Numai că în acest caz el nu-ÅŸi pierde plata ostenelilor dacă ascultătorii arată lipsă de interes.
3. Căci în cazul învăţăturii duhovniceşti nu se întâmplă ce se vede în cazul pământului. Acolo, dacă pământul este înşelător, ţăranul se întoarce acasă cu mâna goală, neputând să afle nici o mângâiere de pe urma ostenelilor. Aici, însă, nu este aşa, ci chiar dacă ucenicii se îndărătnicesc în aceeaşi lipsă de interes, chiar dacă nici unul nu se foloseşte de cele spuse, dascălul nu se păgubeşte cu nimic din cele ce i se cuvin şi astfel îşi ia cu prisosinţă plata ostenelilor, fiindcă iubitorul de oameni, Dumnezeu, nu-i taie câştigul din pricina delăsării acelora, ci şi dacă ascultă şi dacă nu ascultă, El tot îl răsplăteşte înmiit.
4. Dar, fiindcă nu urmărim doar să rămânem cu răsplătirile, ci ne îngrijim mult şi de câştigul şi folosul vostru, socotim delăsarea voastră ca o pagubă a noastră. De aceea şi cugetăm că ne-am ciopârţit bucuria; dar [se rupe bucuria] mai ales când ne gândim că acest lucru se face pricină de şi mai mare osândă pentru cei care, după atâta îndemn, stăruie în aceeaşi delăsare şi nu vor să câştige nimic din neîntrerupta învăţătură.
5. Aceasta ÅŸi Hristos a spus-o despre iudei: „Dacă nu veneam ÅŸi nu le grăiam, păcat nu aveau. Acum, însă, nu au pretext pentru păcatul lor” [In 15, 22]. Dar ea se potriveÅŸte a fi grăită ÅŸi acum despre cei care au preferat adunării de aici recitările de afară, petrecerile vătămătoare, hipodromul ÅŸi spectacolele diavolului. Dacă nu i-am fi îndemnat atât de mult mai înainte, dacă nu am fi repetat tot timpul, rugându-i ca pe niÅŸte copii mici, ÅŸi nu i-am fi chemat în fiecare zi prin multa învăţătură pe drumul virtuÅ£ii, arătându-le deopotrivă ciuma răutăţii ÅŸi ridicându-i spre îndreptarea greÅŸelilor, dacă nu le-am fi spus toate acestea mai înainte, degrabă s-ar învrednici de iertare.
6. Acum, însă, ce apărare mai au? Cine le va da iertare, când nu numai că primesc vătămarea ieşită din multa uşurătate, ci şi pentru alţii sunt pricină de poticneală? Căci nici măcar cel bătrân nu se gândeşte la vârsta sa, nici la ieşirea sufletului, nici la mărimea poverii păcatelor pe care le-a făcut, ci în fiecare zi sporeşte greşelile şi se face celor tineri dascăl al uşurătăţii. Spune-mi şi mie, când va putea un astfel de om să îndrepte uşurătatea unui copil şi să înţelepţească un tânăr necuviincios, el însuşi fiind neînţelepţit la vârsta pe care o are? Iar când [i se spune] că va da socoteală nu numai pentru cele ale sale, ci şi pentru că s-a făcut altora dascăl al uşurătăţii, nici aşa nu renunţă la această obişnuinţă rea.
7. Căci, după cum cel ce lucrează virtutea capătă răsplată nu numai pentru osteneala lui, ci ÅŸi pentru folosul adus celorlalÅ£i, aducându-i pe mulÅ£i la râvna ÅŸi imitarea virtuÅ£ii sale, în acelaÅŸi mod ÅŸi cei ce lucrează răutatea primesc pedepse mai mari prin aceea că dau prilej de uÅŸurătate pentru alÅ£ii5. Ce să îi mai mustram pe tineri dacă bătrânii se pleacă spre atâta uÅŸurătate ÅŸi nu ascultă de îndemnul apostolului, care zice: „nu fiÅ£i piatră de poticnire nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu” [I Cor 10, 32].
8. Ai văzut milostivirea apostolului, ce sfătuire a dat, temându-se foarte ÅŸi tremurând, din pricina celor vătămaÅ£i de uÅŸurătatea noastră, ÅŸtiind că nu mică va fi primejdia pentru cei ce au molipsit ÅŸi pe alÅ£ii cu uÅŸurătatea? De aceea îndemnându-i, le spunea să se îngrijească pururea de virtute: „fie de mâncaÅ£i, fie de beÅ£i, fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i” [I Cor 10, 31 ]. Ia aminte la exactitatea îndemnului! Toate – zice – pe care pui mâna ÅŸi le faci, să aibă rădăcina ÅŸi temelia aceasta: să fie spre slava lui Dumnezeu ÅŸi nimic să nu fie din partea ta care să nu aibă această temelie. AÅŸadar, „fie de mâncaÅ£i, fie de beÅ£i, fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i”.
9. Åži cum este aceasta: a mânca ÅŸi a bea spre slava lui Dumnezeu? Este atunci când ÅŸezând la masă mulÅ£umeÅŸti Celui Ce Å£i-a dat-o, când ÃŽl recunoÅŸti ca Dătător, când nu porÅ£i discuÅ£ii lumeÅŸti, ci – cu multă cumpătare plinind trebuinÅ£a trupului ÅŸi refuzând orice lipsă de măsură ÅŸi îmbuibare – când te scoli, mulÅ£umeÅŸti Celui Ce a dat hrana spre întremarea noastră. AÅŸa faci toate spre slava lui Dumnezeu. Căci zice: „fie de mâncaÅ£i, fie de beÅ£i, fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i„.
10. Ia uită-mi-te cum prin aceste puÅ£ine vorbe a cuprins tot modul nostru de trai! Căci zicând „fie altceva de faceÅ£i”, s-a referit într-un singur cuvânt la toată viaÅ£a noastră, vrând ca noi să lucrăm faptele virtuÅ£ii fără să privim deloc la slava oamenilor. Dar nu numai aceasta a vrut să ne spună prin „fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i”, ci ne mai dă de înÅ£eles ceva: să ne depărtăm de orice faptă a răutăţii ÅŸi nimic să nu facem care nu aduce slavă Stăpânului tuturor. Dacă urmăm virtutea, să fim atenÅ£i, mai întâi de toate, dacă ne aduce laudă din partea singurului Dumnezeu; să nu avem sub nici o formă ca motiv faima din partea oamenilor. Iar dacă suntem delăsători, numai acel lucru să ne înfricoÅŸeze ÅŸi să ne strunească cugetul nostru: acea judecată nemitarnică ÅŸi venirea acelei zile înfricoÅŸate ÅŸi că cele ale noastre sunt spre ocara lui Dumnezeu. Åži, precum despre cei ce se nevoiesc în virtute spune: „pe cei ce Mă slăvesc îi voi slăvi” [I Rg 2, 30], aÅŸa auzi-l iar ÅŸi pe proorocul, care zice: „Vai vouă, că din pricina voastră numele Meu este batjocorit între neamuri” [Rom 2, 24; Is 52, 5; Iez 36, 20].
11. Vezi câtă înverÅŸunare are cuvântul? Dar cum să-L slăvim pe Dumnezeu? Printr-o trăire spre slava lui Dumnezeu ÅŸi prin luminarea ce iese din viaÅ£a noastră, după cum zice altundeva: „să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune ÅŸi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” [Mt 5, 16]. Căci nimic nu face să fie atât de mult slăvit Stăpânul nostru ca vieÅ£uirea înaltă. După cum lumina soarelui luminează ochii celor ce o privesc, tot aÅŸa ÅŸi virtutea îi atrage spre contemplarea ei pe toÅ£i care o privesc ÅŸi îi miÅŸcă spre slăvirea Stăpânului pe cei cu mintea sinceră. Deci pe toate câte le facem, aÅŸa să le facem, ca să miÅŸte spre slavoslovie pe fiecare din cei ce ne privesc. Căci zice: „fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i”.
12. Oare ce spun? Dacă vrei să bucuri pe cineva vreodată, nu pofti să slujeÅŸti celor care petrec în bunăstarea ÅŸi luxul acestei lumi, ci celor în necazuri, celor în împrejurări grele, celor în temniÅ£e, celor cu totul goi ÅŸi care nu au parte de nici o mângâiere. Adu-le acelora fericire, ÅŸi multe [vei primi]. Căci dobândeÅŸti mare câştig de la aceia ÅŸi devii mai înÅ£elept ÅŸi lucrezi totul spre slava lui Dumnezeu. Iar dacă trebuie să ai grijă de cineva, alege-i mai bine pe orfani ÅŸi pe văduve ÅŸi pe cei aflaÅ£i în multă sărăcie, decât pe cei ce trăiesc în slavă ÅŸi strălucire. Căci El ÃŽnsuÅŸi a zis: „Eu sunt tatăl orfanilor ÅŸi judecătorul văduvelor” [Ps 67, 6]. Åži iarăşi: „JudecaÅ£i pe orfan ÅŸi faceÅ£i dreptate văduvei ÅŸi veniÅ£i apoi să vorbim, zice Domnul” [Is 1, 17].
13. Dacă vrei pur ÅŸi simplu să te duci în piaţă (6), adu-Å£i aminte de îndemnul apostolului, care zice: „fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i”. Nu risipi timpul (7) în adunări nefolositoare ÅŸi vătămătoare, ci abateÅ£i drumul către casa lui Dumnezeu, ca ÅŸi trupul ÅŸi sufletul să primească mult folos. Dacă discutăm cu cineva, s-o facem cu multă îngăduinţă ÅŸi blândeÅ£e ÅŸi să nu lăsăm să ne întindem în convorbiri lumeÅŸti, care nu au nici un folos, ci să discutăm acele lucruri care ÅŸi ascultătorilor le sunt de mare folos ÅŸi pe noi ne feresc de orice acuză (8).
14. Acestea nu le-am adus în faÅ£a dragostei voastre pe degeaba, ci ca să ÅŸtiÅ£i de câtă prevedere este nevoie dacă vrem să ne îngrijim de mântuirea noastră ÅŸi de câtă osândă sunt vrednici cei care au preferat acestei adunări ÅŸi învăţăturii duhovniceÅŸti scenele de afară ÅŸi adunările nefolositoare ÅŸi vătămătoare ÅŸi hipodromul ÅŸi spectacolele drăceÅŸti ÅŸi pierzătoare. Ei nu l-au ascultat pe fericitul Pavel, care zice: „nu fiÅ£i piatră de poticneală nici iudeilor, nici elinilor, nici Bisericii lui Dumnezeu” [I Cor 10, 32].
15. Ce iertare le rămâne unora ca aceÅŸtia, ce apărare vor avea, când creÅŸtinul, având parte de această învăţătură ÅŸi împărtăşindu-se cu înfricoÅŸatele Taine, petrece împreună cu iudeul ÅŸi elinul ÅŸi se bucură de acele lucruri care le plac ÅŸi acelora? Când vom mai putea, spune-mi, să-l aducem pe cel rătăcit la adevăr ÅŸi să-l atragem la dreapta credinţă pe cel stăpânit de atâta uÅŸurătate? Oare nu se potriveÅŸte ÅŸi nouă să zicem unora ca aceÅŸtia ceea ce a spus fericitul Pavel corintenilor care intrau în templele idoleÅŸti după ce au primit cuvântul dreptei credinÅ£e? „Dacă cineva – zice – te vede pe tine, cel ce ai cunoÅŸtinÅ£a, ÅŸezând în templu” [I Cor 8, 10].
16. Dar noi, schimbând puÅ£in cuvintele, vom zice: „Dacă cineva te vede pe tine, cel ce ai cunoÅŸtinÅ£a dreptei credinÅ£e, trecându-Å£i vremea în acele adunări nefolsitoare ÅŸi vătămătoare (9), oare conÅŸtiinÅ£a lui, slabă fiind, nu se va întări ca mai mult să urmeze asemenea distracÅ£ii?” Căci ceea ce fericitul acela a spus cu privire la cei ce merg în templele idoleÅŸti, fără a Å£ine seama de nimic, după ce au primit cunoÅŸtinÅ£a dreptei credinÅ£e ÅŸi se fac pricină de sminteală celorlalÅ£i, aceasta o spunem ÅŸi noi acum – fiind bun prilejul – către cei ce aleargă la acele nelegiuite adunături ÅŸi cinstesc mai mult spectacolele păgâne, decât întrunirea de aici10.
17. Dar care e câştigul atâtor acuzaÅ£ii când cei vinovaÅ£i nu aud, nici nu sunt de faţă când se spun aceste lucruri? TotuÅŸi, chiar ÅŸi aÅŸa, nu este fără de folos îndemnul nostru. Căci se poate ca prin înÅ£elegerea [dobândită] de voi, ei să afle toate acestea în amănunÅ£ime ÅŸi să fugă de momeala diavolului, întorcându-se la hrana cea duhovnicească11. AÅŸa fac ÅŸi medicii. Căci doctorii, când îi cercetează pe cei neputincioÅŸi, le vorbesc despre tămăduire nu numai acelora, ci ÅŸi celor care stau de faţă ÅŸi sunt sănătoÅŸi. Ei rânduiesc ÅŸi tot ceea ce [trebuie să facă] cei din preajma suferindului. Lor le încredinÅ£ează grija acestor lucruri ÅŸi nu pleacă până nu pun totul la punct. AÅŸadar ÅŸi noi, chiar dacă nu sunt de faţă cei suferinzi, vă încredinţăm vouă, celor sănătoÅŸi, instrucÅ£iunile pentru vindecarea acelora ÅŸi vă dezvăluim durerea sufletului nostru ca voi să vă îngrijiÅ£i mai departe de mântuirea mădularelor voastre ÅŸi să pliniÅ£i cu fapta îndemnul apostolului: „fie de mâncaÅ£i, fie de beÅ£i, fie altceva de faceÅ£i, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceÅ£i”.
18. Şi când pleci de aici, fă ceva pentru mântuirea fratelui! Nu-l acuza doar, nici nu-l certa, ci sfătuieşte-l, mângâie-l, arată-i vătămarea ce vine din priveliştile păgâne, dar şi folosul şi câştigul învăţăturii de aici. Lucrează spre slava lui Dumnezeu şi îţi vei agonisi de două ori mai multă plată: pentru cele care le faci spre folosul mântuirii tale şi pentru cele prin care te zbaţi să vindeci mădularul tău. Căci aceasta este fala Bisericii, aceasta porunca Stăpânului: să nu te preocupi numai de cele ale tale, ci şi de cele ale aproapelui!
19. Ia aminte la câtă vrednicie se ridică pe sine cel ce se osteneÅŸte mult pentru mântuirea aproapelui! Unul ca acesta, pe cât e cu putinţă omului, ÃŽl imită pe Dumnezeu. Ascultă-l pe profetul, care zice: „cel ce scoate dintr-un nevrednic un drept va fi precum gura Mea” [Ier 15,19]. Cel ce râvneÅŸte să-l mântuiască pe fratele fără de grijă – zice – ÅŸi să-l răpească din gâtlejul diavolului, Mă imită pe Mine, pe cât e omeneÅŸte cu putinţă. Ce poate fi la fel cu această vrednicie? Aceasta este mai mare decât toate faptele bune, acesta este vârful tuturor virtuÅ£ilor.
20. Şi este mai mult decât firesc. Căci dacă Hristos Şi-a vărsat sângele pentru mântuirea noastră, iar Pavel strigă către cei care aduc sminteală şi lovesc conştiinţa celor ce-i privesc: piere fratele tău cel slab prin cunoştinţa ta; el, pentru care a murit Hristos![I Cor 8,11]; deci, dacă Stăpânul tău şi-a vărsat sângele din cauza lui, cum nu este nedrept fiecare dintre noi, dacă nu îndeamnă prin cuvânt şi nu dă mâna celor căzuţi din uşurătate în cursa diavolului? Iar că veţi face aceasta, plini de dragoste fiind pentru mădularele voastre, şi veţi aduce pe fraţii voştri la Maica tuturor (12), sunt pe deplin convins, ştiind eu că, înţelepţiţi fiind de harul Lui Dumnezeu, puteţi şi pe alţii să-i faceţi să priceapă.
21. Vreau mai departe să-mi întorc cuvântul către neofiţi. Neofiţi îi numesc nu numai pe cei învredniciţi de curând de duhovnicescul dar, ci şi pe cei [botezaţi] acum un an sau mai de mult. Căci dacă ar vrea, ar putea şi aceştia să se bucure neîncetat de acest nume de cinste. Această tinereţe nu cunoaşte bătrâneţe, nu este supusă bolii, nu se pierde prin lipsa de vlagă (13), nu slăbeşte odată cu timpul, nu poate fi cucerită prin nimic, nu este împuţinată de nimic, decât numai de păcat. Căci bătrâneţea ei [vine] prin istovirea din păcat.
22. Åži, ca să ÅŸtii că păcatul este mai istovitor decât toate, ascultă-l pe proorocul, care zice: „Ca o sarcină grea apăsat-au asupra mea” [Ps 37, 5-6]. Dar nu numai că este greu, ci ÅŸi urât mirositor. Căci adaugă: „împuÅ£itu-s-au ÅŸi au putrezit rănile mele”. Ai văzut că păcatul nu este numai greu, ci ÅŸi urât mirositor? ÃŽnvaţă acum din cele ce urmează ÅŸi de unde se naÅŸte el, căci zice: „de la faÅ£a nebuniei mele”. Prin urmare, nebunia (14) ni se face pricină a toate relele. Se poate deci ca unul bătrân, prin vârsta trupului, să fie tânăr ÅŸi neofit, prin prospeÅ£imea harului, iar unul tânăr după trup să fie îmbătrânit prin mulÅ£imea păcatelor. Când păcatul află intrare produce multe cusururi ÅŸi zbârcituri.
23. De aceea, vă rog, ÅŸi pe cei ce aÅ£i fost de curând învred¬niciÅ£i de botez ÅŸi pe cei ce aÅ£i luat darul mai înainte, pe unii să curăţiÅ£i prin mărturisire ÅŸi lacrmi ÅŸi pocăinţă sinceră murdăria primită până acum, pe alÅ£ii să păstraÅ£i strălucirea neveÅŸtejită ÅŸi să vegheaÅ£i la frumuseÅ£ea sufletului, ca să nu primiÅ£i nici măcar o pată care ar putea provoca vreo întinăciune. Nu vedeÅ£i pe cei ce poartă haine arătoase câtă grijă au când umblă prin piaţă ca nu cumva sărind vreo picătură de noroi să le strice frumuseÅ£ea hainei (15), deÅŸi din aceasta nu rezultă vreo vătămare a sufletului? Căci haina este distrusă de molii ÅŸi în timp se uzează. De altfel, se poate uÅŸor spăla de orice murdărie, prin apă. Dar sufletul, dacă va primi vreo pată – să nu se întâmple asta vreodată! – fie prin limbă, fie prin gândurile ce se nasc în minte, îndată intră în el multă pagubă, multă îngreuiere ÅŸi multă putoare.
24. De aceea, temându-mă ÅŸi eu de vicleniile vrăjmaÅŸului, vă îndemn neîncetat să păstraÅ£i îmbrăcămintea de nuntă neîntinată ÅŸi, cu ea, aÅŸa cum este acum, să intraÅ£i totdeauna la această nuntă duhovnicească (16). Åži fiindcă nuntă duhovnicească este ceea ce se săvârÅŸeÅŸte aici – ÅŸi după cum la nunta omenească ospăţul Å£ine ÅŸapte zile – aÅŸa ÅŸi noi Å£inem acest ospăţ tot atâtea zile, punându-vă înainte masa cea tainică ÅŸi plină de mii de bunătăţi. Dar ce zic eu ÅŸapte zile? Dacă vreÅ£i să fiÅ£i treji ÅŸi neadormiÅ£i, acest ospăţ se va Å£ine pentru voi tot timpul, numai să păstraÅ£i haina voastră de nuntă întreagă ÅŸi strălucitoare.
25. Căci astfel Îl veţi atrage şi pe Mire spre o dragoste (17) şi mai mare, iar voi veţi fi mai strălucitori odată cu scurgerea vremii şi vă veţi arăta mai luminoşi, harul fiind sporit mai mult prin lucrarea faptelor bune. Fie ca noi toţi să arătăm trezvie vrednică de cele ce ne-au fost deja încredinţate şi să fim învredniciţi de iubirea de oameni cea de sus, cu harul şi cu îndurările Unuia Născut Fiului Său, a Domnului nostru Iisus Hristos, împreună cu Care Tatălui şi Duhului Sfânt slavă, putere şi cinste, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
1 ÃŽn timpul postului.
2 Oare echivalentul acelor spectacole nu sunt unele emisiuni TV cu mult mai fastuoase în zilele marilor sărbători creştine şi care ne ţintuiesc în fotolii, furându-ne amintirea prăznuirii duhovniceşti?
3 Cuvântul grec presupune şi continuitatea, dar şi densitatea învăţăturii prezentate catehumenilor, lucru uşor vizibil din lecturarea prezentelor cateheze.
4 Dacă Sfântul Ioan se plângea de nestatornicia creştinilor de atunci, oare ce viaţă trebuie să ducem noi, ce putere a cuvântului trebuie să avem, pentru a putea domoli puţin nestatornicia oamenilor contemporani?
5 Orice lucrare a omului se răsfrânge asupra întregii umanităţi ÅŸi, în cele din urmă, asupra întregului univers. Responsabilitatea noastră în faÅ£a lui Dumnezeu pentru mersul lumii este imensă, ÅŸi puÅ£ini oameni – poate doar sfinÅ£ii – au putut să sesizeze implicaÅ£iile fine ale faptelor ÅŸi gândurilor noastre.
6 Echivalentul centrului de azi: locul unde se petrec noutăţile, distracţiile, tranzacţiile, în genere viaţa publică cea mai animată a cetăţii.
7 Timpul dat ca prilej de mântuire. Orice clipă de după botez, după cuvântul apostolului Pavel, trebuie chivernisită cu multă atenÅ£ie, în favoarea desăvârÅŸirii noastre ÅŸi a celorlalÅ£i. „RăscumpăraÅ£i vremea, căci zilele rele sunt” [Ef 5, 16].
8 Reproşul ar putea veni atât din partea celor care ne aud şi apoi gândesc rău despre noi, cât şi din partea conştiinţei noastre.
9 Sfântul Ioan a folosit de mai multe ori acesta sintagmă. Termenul tradus de noi prin adunare trimite la o împreună fiinÅ£are a celor ce iau parte la astfel de reuniuni, de orice natură ar fi ele. Există o anumită identificare a spectacolului cu cel ce priveÅŸte, o anumită împărtăşire reciprocă: spectacolul, reuniunea – sau orice altceva de acest tip – se susÅ£ine din vivacitatea ÅŸi fidelitatea participanÅ£ilor, iar aceÅŸtia, la rândul lor, se împărtăşesc de emoÅ£iile transmise de încărcătura energetică a acelei adunări. Este uÅŸor de înÅ£eles – dar greu de acceptat pentru noi, cei de azi – teama părintească a Sfântului pentru cei care, nesimÅ£ind părtăşia din vremea Sfintei Liturghii, au preferat cealaltă părtăşie. Modul în care simÅ£im Sfânta Liturghie este pentru creÅŸtini termometrul ce ne indică fervoarea, căldura ÅŸi adevărul trăirii noastre.
10 Semnalăm doar echivalenţa observată de Sfântul Ioan între manifestările pline de fervoare ale spectacolelor şi vechiul cult idolatru.
11 Sfântul Ioan vede în credincioÅŸii prezenÅ£i puntea de legătură între el ÅŸi cei absenÅ£i, punte prin care cuvântul său poate ajunge la aceia. „V-am spus acestea ca acei care nu sunt de faţă să audă prin voi” (P. G. 51, 70) sau „Dragostea voastră să fie pentru noi punte către aceia” (P. G. 51, 71). (n. ed. fr.)
12 Biserica.
13 este acea stare în care nu mai ai nici o resursă pentru a înainta. Analiza acestei stări face obiectul folositoarelor scrisori ale aceluiaşi mare ierarh către diaconiţa Olimpiada.
14 „Nebunie” este în antonimie cu „întreaga înÅ£elepciune”. Cel din urmă desemnează starea de integritate a puterilor firii (suflet ÅŸi trup). Primul termen poate desemna orice abatere de la hotarele firii. Ceea ce numim noi, printr-un termen medical, „nebunie” este doar manifestarea cea mai bătătoare la ochi a omului ieÅŸit din fire („scos din minÅ£i”). De altfel, Sfântul Ioan face într-o cateheză anterioară (a V-a) o analiză similară asupra beÅ£iei.
15 Paralelismul pus în evidenţă de Sfântul Ioan marchează un com¬portament fundamental al omului: dorinÅ£a de a fi cât mai curat, stare necesară pentru a se bucura de intimitatea lui Dumnezeu. Pierzând prin păcat dimensiunea lăuntrică a acestei curaÅ£ii, singura veritabilă ÅŸi necesară, îi rămâne alternativa celeilalte „purităţi”, pe care o urmăreÅŸte în chip obsesiv. Pe măsură ce conÅŸtientizează necesitatea celei dintâi, va renunÅ£a treptat la preocuparea excesivă pentru cea de-a doua. Acesta poate fi unul – dar nu ÅŸi singurul – din aspectele „nespălării” practicate de pustnicii retraÅŸi în afara comunităţilor umane.
16 Împărtăşirea cu Sfintele Taine este văzută ca nuntă duhovnicească. A se vedea şi nota 5 din cateheza a II-a.
17 Cuvântul e cel folosit pentru dragostea erotică între bărbat ÅŸi femeie: eros. Dacă facem poruncile lui Hristos, „Îl stârnim” să ne dăruiască mai multă iubire ÅŸi, pe măsură ce creÅŸte în noi simÅ£irea acestei iubiri, sporeÅŸte ÅŸi dragostea noastră pentru El. De remarcat rolul fundamental al Sfintelor Taine în această relaÅ£ie de dragoste între Dumnezeu ÅŸi om. O ilustrare apropiată de timpurile noastre a prezenÅ£ei unei astfel de realităţi liturgice până la sfârÅŸitul veacurilor – în măsura în care fiecare dintre noi doreÅŸte să o conÅŸtientizeze – în Biserica lui Hristos este experienÅ£a Sfântului Ioan de Kronstadt ÅŸi a Sfântului Iona de la Odessa.