Poarta limbii

din „Parinti, copii si cresterea lor”

Sa purcedem! Sa intram mai întâi pe poarta limbii, pentru ca e cea mai importanta. Sa-i facem mai întâi de toate canaturi si zavoare, dar nu din lemn, nici din fier, ci din aur. Într-adevar, aceasta poarta este de aur, pentru ca în cetatea aceasta nu va locui un om obisnuit, ci împaratul tuturor, daca e bine facuta. Si pe masura ce copilul învata sa vorbeasca, vom sti si unde asezam palatul împaratului.

Sa-i facem, asadar, canaturi si zavoare din aur, care sunt cuvintele lui Dumnezeu, cum spune profetul: „Cât sunt de dulci limbii mele cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea” (Psalmul 118, 103). Sa-i învatam pe copii sa aiba mereu pe buze aceste cuvinte, chiar si atunci când sunt la plimbare, dar nu asa la întâmplare sau doar din când în când, ci neîntrerupt. Iar canaturile sa nu le îmbracam doar într-o foita de aur, ci sa le facem cu totul din aur, sa le facem groase si grele si sa fie împodobite cu pietre pretioase, dar nu doar pe deasupra, ci pietrele sa fie încrustate în aur.

Zavorul canaturilor sa fie crucea lui Hristos, sa fie facut în întregime din pietre pretioase si sa fie asezat de-a curmezisul în mijlocul canaturilor.

Dupa ce facem cum am spus mai înainte canaturile din aur, groase si puternice si dupa ce asezam zavorul din pietre pretioase, sa-i facem si pe locuitorii cetatii vrednici de o asemenea poarta. Si cine sunt acestia? Sunt cuvintele cuviincioase si sfinte pe care trebuie sa-i învatam pe copii sa le spuna. Sa îndepartam dupa aceea cu grija orice strain corupt ca sa nu-i perverteasca pe locuitorii cetatii noastre. Sa îndepartam adica cuvintele ironice, batjocoritoare si jignitoare, cuvintele fara sens, cele de rusine, cele lumesti.

Apoi nimeni sa nu intre pe aceasta poarta în afara de împarat. Ea sa ramâna deschisa numai pentru El si pentru suita Lui, sa se spuna si despre ea: Aceasta este poarta Domnului; dreptii vor intra prin ea” (Psalmul 117,20) sau: „Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvânt rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta” (Efeseni 4, 29). Aceste cuvinte ale sfântului apostol Pavel sunt cuvinte de multumire adresate lui Dumnezeu si chiar cântari sfinte. Sa-i învatam pe copiii nostri sa vorbeasca numai despre Dumnezeu si despre întelepciunea cereasca.

Cum? Fiind noi judecatori severi ai faptelor lor. Este usor când e vorba de un copil, pentru ca el nu lupta pentru bani si nici pentru slava, nu-l intereseaza femeile sau copiii sau casa. Deci, ce prilej ar avea sa spuna lucruri jignitoare sau sa blesteme? Toata lupta lui se margineste la cei cu care sta de vorba.

Spune-i ca e lege sa nu insulte si sa nu vorbeasca urât nimanui, sa nu jure si sa ocoleasca certurile. Daca vezi ca încalca aceasta lege pe care tu i-ai dat-o, pedepseste-l, uneori mai aspru, alteori doar dojeneste-l cu cuvinte care sa-l doara, altadata cu un canon sau vorbeste-i frumos, convinge-l si promite-i ce vrei tu.

Sa nu-l lovesti si sa nu-l obisnuiesti cu bataia. Daca îl vei obisnui cu bataia, va învata sa nu-i mai pese si atunci totul s-a naruit. Sa stie de frica, desigur, nuiaua, dar sa nu-l bati. Sa-i arati biciul, dar sa nu-l biciuiesti. De asemenea, sa nu-ti duci la împlinire amenintarile. Sa-i dai, însa, de înteles ca amenintarile se vor adeveri daca staruie în greseala.

Amenintarile atunci sunt bune, când sunt crezute. Daca atunci când greseste vede ca esti îngaduitor si nu-l pedepsesti, nu-i va mai pasa de pedeapsa. Copilul trebuie sa stie ca odata ce a gresit va fi pedepsit. Nu-l pedepsi, dar fa-l sa creada ca o sa-l pedepsesti ca sa nu dispara frica. Frica trebuie sa ramâna ca un foc întins ce distruge toti maracinii de peste tot sau ca o sapa mare si ascutita care sapa foarte adânc. Daca vezi ca frica si-a tacut efectul, lasa-l, pentru ca firea noastra ne cere sa ne si simtim în siguranta.

Învata-ti copilul sa fie plin de îngaduinta si iubitor de oameni si daca-l vezi obraznic cu însotitorul, sclavul lui, nu te face ca n-ai bagat de seama, ci pedepseste-l, desi e un om liber. Astfel va sti ca daca nici cu sclavul sau nu îi este permis sa se poarte cu obraznicie, cu atât mai mult nu îi este îngaduit sa huleasca sau sa arunce cu vorbe rele în aproapele sau, om liber si de acelasi rang cu el. închide-i gura la cuvintele rele. Daca-l vezi vorbind urât cuiva, opreste-l si întoarce-i cuvintele de cearta spre propriile lui greseli.

Sfatuieste-o si pe mama sa sa faca la fel si pe pedagog si pe sclavul care-l însoteste, ca împreuna sa fie paznicii lui. Sfatuieste-i sa vegheze ca nu cumva sa-i iasa pe gura, adica prin portile sale de aur, vreunul din acele gânduri viclene.

Sa nu crezi, te rog, ca-ti va lua mult timp. Daca-i arati înca de la început severitate, îl faci sa se teama de pedeapsa si pui în jurul lui atâtia paznici; astfel sunt de ajuns doua luni ca sa-l înveti cum sa se poarte si sa nu mai uite.

Aceasta poarta a limbii va deveni vrednica de Domnul Iisus Hristos când nu va mai rosti nici un cuvânt rusinos, nici batjocoritor, nici glumet, nici fara rost, ci numai cuvintele care I se potrivesc Domnului. Daca cei ce-si pregatesc copiii pentru armata îi învata cum sa traga cu arcul, cum sa poarte mantia soldateasca si cum sa calareasca, cu atât mai mult trebuie sa-i învete pe copii, de mici, sa poarte aceste vesminte si aceste podoabe împaratesti, fiindca ei sunt soldatii împaratiei ceresti.

Sa învete, asadar, sa cânte pentru Dumnezeu ca sa nu li se dea prilejul sa cânte cântari rusinoase si desantate sau sa spuna povesti usuratice.

Asa sa-si pazeasca poarta limbii si doar gândurile potrivite cu Domnul sa fie socotite locuitori ai cetatii lui Hristos. Sa-si omoare celelalte gânduri, asa cum albinele omoara trântorii, nelasându-i sa iasa afara si sa faca zgomot.