Creste un luptator pentru Hristos

din „Parinti, copii si cresterea lor”

Nu încetez sa va rog si sa va implor si sa staruiesc în rugamintile mele sa dati copiilor vostri, mai înainte de orice, o buna crestere.

Daca într-adevar îti iubesti copilul, arata-i ca-l iubesti. De altfel, vei fi si rasplatit pentru asta. Asculta înca o data ce spune apostolul Pavel: „Dar ea se va mântui prin nastere de fii, daca va starui, cu întelepciune, în credinta, în iubire si în sfintenie” (I Timotei 2, 15). Daca ai impresia ca ai facut greseli nenumarate, încearca sa gasesti în ele si o mângâiere. Creste un luptator pentru Hristos. Nu spun sa nu-ti lasi fiul sa se casatoreasca sau sa-l trimiti în pustie sau sa-l pregatesti pentru viata monahala.

M-as bucura, desigur, sa fie asa si as vrea ca toti s-o doreasca, dar, de vreme ce lumea crede ca viata de monah e o viata grea, nu silesc pe nimeni s-o aleaga. Ce-ti cer eu e doar atât: creste un soldat pentru Domnul Hristos care, traind în lume, sa învete, totusi, de la cea mai mica vârsta sa fie evlavios.