din „Parinti, copii si cresterea lor”
Mai ales voi, femeile, imitatile-le pe femeile din Biblie. Ai nascut un copil? Fa si tu ca Ana. Asculta bine si ia aminte ce a facut ea: ea si-a dus copilul la scurta vreme dupa ce l-a nascut la Templu. Cine dintre voi n-ar voi ca fiul sau sa fie o data Samuel si nu de mai multe ori regele lumii?
Si cum ar putea fiul vostru sa-i semene lui Samuel? Dar de ce sa nu poata? Fiindca nu vrei, nici n-o sa-l dai pe mâna celor ce pot face din el un alt Samuel. Si cine ar fi cel care l-ar putea face sa-i semene? Dumnezeu.
Ana tot lui Dumnezeu I l-a încredintat pe fiul ei. Nici Eli, care ar fi fost foarte potrivit, n-ar fi fost în stare, n-ar fi putut-o face. Si cum ar fi reusit, când el nici pe proprii sai fii n-a reusit sa-i educe. Credinta si dorinta femeii, însa, a putut totul.
A nascut un copil, primul, si nu stia daca va mai naste. Ea n-a spus: o sa astept sa creasca, sa cunoasca lumea si o sa-l las sa-si traiasca copilaria. Nu, ea a avut o singura grija: cum sa-si încredinteze fiul înca de la început lui Dumnezeu.
Sa ne rusinam noi, barbatii. Femeia l-a daruit lui Dumnezeu si I l-a lasat Lui, în sanctuar. De aceea si casnicia ei a fost plina de lumina, pentru ca mai întâi a cautat la cele duhovnicesti si pentru ca I l-a daruit Domnului pe întâiul ei nascut, primul ei rod.
De aceea pântecul ei a fost roditor si a mai nascut si alti copii si de aceea acestia au propasit, au reusit în lume. Daca oamenii cinstesc la rândul lor când si ei sunt cinstiti de altii, nu-i va cinsti pe ei si mai mult Dumnezeu, El Care o face fara sa astepte nimic de la noi?