din „Parinti, copii si cresterea lor”
Asadar, sa nu lasi copiilor avere, ca sa le poti lasa virtutea. Este o dovada de prostie ca nu le dam copiilor nostri, cât suntem în viata, putere asupra tuturor bunurilor noastre, dar le lasam dupa ce nu mai suntem, împreuna cu toata averea noastra, si cea mai mare libertate.
Cu toate ca am putea sa le încredintam si cât timp traim si raspunderi, ca sa-i facem mai întelepti, sa-i cumintim si sa-i oprim când ne administreaza prost bunurile. Dupa ce murim însa, daca le lasam împreuna cu absenta noastra, ei fiind tineri, si puterea pe care o da bogatia, atunci ne vom împinge copiii, si asa nefericiti si coplesiti de durere, în prapastii fara fund, punând foc peste foc si aruncând ulei în cuptorul deja încins.
Prin urmare, daca vrei sa-i lasi bogati si în siguranta, lasa-L pe Dumnezeu sa le fie datornic si Lui încredinteaza-I mostenirea lor. Daca tinerii primesc ei însisi banii, nu stiu cui sa-i dea, ci vor cadea victime multora, dusmani ascunsi sau oameni nerecunoscatori.
Daca, însa, tu I-ai împrumutat banii tai lui Dumnezeu, comoara ta va ramâne mereu nepradata si ea se va întoarce foarte usor apoi la copiii tai. Dumnezeu are mare bucurie când îsi plateste datoria si îi priveste cu mai multa multumire si placere pe cei ce L-au împrumutat decât pe cei ce nu L-au împrumutat. Dumnezeu îi iubeste în special pe cei carora le este dator.
(Omilia a VIII-a la Epistola catre Romani)