Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA. DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005
Cuvântul V – Despre soartă şi providenţă
Nu este, într-adevăr, preaiubite, învăţătură mai rea şi mai plină de puroi de nevindecat ca învăţătura despre soartă, despre ursită! Nu numai că pune în sufletele celor rătăciţi de această credinţă (în soartă) o învăţătură hulitoare, necredincioasă şi pierzătoare, ci le şi înduplecă să grăiască despre Dumnezeu cele care nici despre demoni nu s-ar putea spune; mai tulbură şi viaţa noastră şi umple totul de nelinişte şi de multă frământare. Învăţătura despre soartă surpă, distruge şi arată ca de prisos tot ce ne-a fost dat de Dumnezeu şi de fire, prin prooroci şi prin sfinţi, spre învăţătura şi îndreptarea noastră. Învăţătura despre soartă face ceea ce ar face, de pildă, un om bolnav care ar avea nevoie de doctorii, dar care nu s-ar lăsa convins să folosească leacurile făcute de doctorii ce stau în jurul lui şi nici n-ar vrea să scape de boală, ci ar sta nepăsător şi trândav, aşteptând o ticăloasă moarte. Învăţătura despre soartă nu ne învaţă oare tot aceleaşi? Să nu dea nimeni un sfat folositor, să nu asculte nimeni sfatul altuia! În zadar sunt legile şi judecătorii! În zadar ameninţările şi sfaturile! În zadar frica de pedeapsă, în zadar pentru cei buni cinstirile, premiile şi răsplăţile! Nici dacă te străduieşti n-ai vreun folos, nici dacă te trândăveşti nu eşti păgubit. Omul, când e copil, să nu se ducă la şcoală, când ajunge bărbat, să nu asculte de legi, să nu ia aminte la sfaturi şi îndemnuri de folos. Ce poate să aducă munca şi osteneala? Ca o corabie fără lest, fără corăbieri şi căpitan, care a dat cârma minţii furiei furtunii, aşa să umble omul!
Spune-mi, vrei să ne lăsăm convinşi şi să nu facem nimic pentru mântuirea vieţii noastre? Deocamdată să lăsăm de o parte sufletul şi să vorbim de viaţa de aici. Să dăm oare ascultare învăţăturii despre soartă, când ne spune să nu pedepsim slugile care greşesc, să nu întoarcem pe cei stricaţi de la desfrânare, să nu ducem la închisoare pe cei ce fac rău, să nu ascultăm de legi? Aş vrea măcar pentru puţină vreme să fie aşa, ca să puteţi vedea la lucru pe acest pustiitor şi păgubitor învăţător de rele. Dacă trebuie neapărat să se întâmple fiecăruia după cum îi e scris, şi celor ce trudesc, şi celor ce dorm, atunci lucrătorul pământului să nu mai înjuge boii, să nu mai scoată plugul, să nu mai taie brazda, să nu mai arunce sămânţa, să nu mai aştepte timpul potrivit al anului, să nu mai îndure frigul, ploaia ce nu conteneşte, greutăţile şi ostenelile anotimpurilor, să nu mai ascută secera, să nu mai secere holdele, să nu mai bată grâul, să nu mai sădească, să nu mai cultive plante! Într-un cuvânt, să lase deoparte toată grija lucrării pământului, să stea acasă şi să doarmă tot timpul. Şi, negreşit, dacă îi e scris şi-i ursit spre bine, bunătăţile îi vor veni de la sine în casă. Iar dacă ursitoarea Cloto 1-a ursit altfel, de s-ar istovi muncind, ostenelile şi sudorile lui îi vor fi fără de folos. De credeţi, într-adevăr, în soartă, pentru ce nu sfătuiţi lumea să facă aşa? Pentru ce nu-i daţi sfatul acesta, ca să învăţaţi din fapte binele soartei? Vrei să-mi arăţi ce-am primit de la soartă? Pune capăt lucrării pământului, desfiinţează navigaţia, distruge toate meseriile; să nu mai lucreze niciun meşteşugar, nici zidarul, nici fierarul, nici ţesătorul, nici un altul care cu meseria lui întreţine viaţa noastră, şi atunci vei vedea bine care sunt răsplăţile sorţii, atunci vei simţi într-adevăr, atunci vei vedea ce preţ are scrisul sorţii! Dar ce vorbesc eu de meseriile care sunt sprijin vieţii noastre? Să rămână meseriile, să nu se desfiinţeze niciuna, să rămână toate cu rânduiala lor! Dar nimeni să nu se mai îngrijească de cele ale lui, nimeni să nu mai aibă grijă de cele ale casei lui, ci să-i îngăduie sorţii să-i chivernisească viaţa, şi atunci va cunoaşte tot folosul ei: când chinuit şi biciuit i se vor cere impozitele şi, ne-având cu ce plăti, va spune că aşa îi e scrisul sorţii, nimeni nu-1 va asculta! Până când vom fi copii la minte? Când vom înceta să mai flecărim? Când vom cunoaşte pe Stăpânul obştesc? Dacă soarta face pe oameni răi şi buni, pentru ce sfătuieşti pe copilul tău, pentru ce-1 îndemni? Toate-s de prisos şi-n zadar! Dacă soarta face bogaţi şi săraci, nu-ţi mai trimite copilul la învăţătură, nu-i mai da bani, nu mai face nimic din cele ce-i pot înmulţi averea, ci lasă în seama sorţii viitorul lui. Dar n-ai să vrei! Iată, pentru ce în lucrurile mici n-ai încredere în puterea sorţii, iar în cele mari te încrezi? Dacă este, într-adevăr, soartă, lasă-ţi copilul să se întâlnească şi cu oameni răi şi să se vatăme cu stricaţii! Dacă e sortit şi ursit să fie bun, îţi va fi bun copilul!
– Dar este, este negreşit soartă!, mi se răspunde.
– Atunci, pentru ce te îngrijeşti de treburile tale şi ale altuia? Dar pentru ce vorbesc eu de copii? N-ai să vrei să laşi în grija sorţii nici pe slugile tale! Pentru ce faci totul ca să fie bună sluga, îl ameninţi, îl înfricoşezi, şi nu ai încredere în soartă? Pentru ce îl pedepseşti când e rău? Nu-i de vină el că a greşit, ci soarta care l-a împins! Pentru ce îl lauzi când e bun? Fapta nu-i a lui, ci a ursitei! Dar, mai bine spus, el nu e nici bun, nici rău. Cu adevărat, omul care nu face prin el însuşi nici bine, nici rău, ci face una sau alta silit de altcineva, acela nu-i nici bun, nici rău. Pentru ce îi lăudăm pe oameni? Pentru ce-i blamăm? Pentru ce-i blestemăm, pentru ce ne facem urări unii către alţii? Vezi la ce nesocotinţă ne duce învăţătura despre soartă? Nu mai este om cuminte! Nu mai este desfrânat! Nu mai este om zgârcit! Nu mai este drept! A pierit şi virtutea, a pierit şi viciul, în zadar am fost aduşi pe lumea asta! Dar, mai bine spus, nu în zadar, ci spre rău. Nu este oare o nesocotinţă să fim împinşi la rău de necesitatea sorţii, şi totuşi să fim aspru pedepsiţi pentru această silnicie, când ar trebui să fim miluiţi şi nefericiţi? Nu-i oare necugetat să fim urâţi şi osândiţi, când ar trebui să fim cinstiţi? Nu trebuie osândit, ci cinstit cel care a fost nedreptăţit şi a suferit o silnicie. Aşa, noi suntem şi nedreptăţiţi, şi osândiţi. Poate fi oare nesocotinţă mai mare decât să fii pedepsit pentru fapte spre care ai fost împins de altcineva la rău? Soarta m-a făcut ucigaş, iar eu să-mi pierd viaţa pentru că m-am supus ei? Poate fi oare o învăţătură mai vătămătoare ca aceasta? Este la fel ca şi cum ai arunca pe cineva într-o prăpastie, iar după ce ai pus mâna pe cel ce-a fost aruncat, 1-ai mai şi pedepsi tocmai pentru că a căzut în prăpastie; sau altă pildă: este ca şi cum ai da pe cineva în robia unei stăpâne sălbatice, care 1-ar chinui şi 1-ar supune la mii şi mii de rele, apoi 1-ai pedepsi pentru că stă în robie. Spune-mi: poate fi oare ceva mai nechibzuit sau mai ticălos? Dacă lucrurile stau aşa, vrăjmaşii ar trebui să ierte pe vrăjmaşi, pentru că le-au făcut rău împotriva voinţei lor; însă soarta nu iartă pe supuşii ei, cu toate că i se supun în totul, – dar, mai bine spus, sunt siliţi să se supună -, ci îi pedepseşte tocmai pentru lucrurile pe care i-a silit să le facă. Spune-mi, te rog: ce gunoaie, ce labirint, ce furtună va fi deopotrivă cu tulburarea aceasta? Nu mi-a fost de ajuns un singur fel de nedreptate, că o duc ca vai de lume fără să fi făcut vreun păcat, iar altul se bucură de cinste fără să fi făcut vreun bine? Nu mi-e de ajuns numai această nedreptate, că, la întâmplare şi fără judecată, pe mine m-a făcut rău, şi pe acela bun, ci şi aceea că soarta a mai adăugat şi altă nedreptate, fără a urma de altfel felul de judecată drept al oamenilor? Oamenii sunt într-atât de buni şi de blânzi, că despart faptele făcute fără voie de cele făcute cu voie. Dar o zeiţă a răzbunării, un demon rău a amestecat totul. Dacă cei care cred în soartă spun că Dumnezeu nu priveşte la toate acestea, atunci voi vădi rătăcirea lor în alt chip. E cu neputinţă ca Dumnezeu să nu poarte de grijă acelora din lume, când e atâta bună rânduială în lume. Dacă nu este Dumnezeu, cum s-ar întocmi toate? Iar dacă este Dumnezeu, cum să le treacă cu vederea? Dacă Dumnezeu le-a făcut şi le trece cu vederea, uită-te la necredinţa şi la mărimea hulei unui astfel de gând! Iar dacă nu le-a făcut, dar trece cu vederea pe cele făcute, atunci vina asta nu-i mai mică decât cea dintâi. Ai văzut cum diavolul se străduieşte în fel şi chip ca să-i facă pe oameni să se înfurie împotriva lui Dumnezeu? Vrei să mă convingi de credinţa ta în soartă şi că socoţi adevărată învăţătura asta? Atunci, nu-ţi mai învinui femeia când a căzut în desfrânare, nu te mai umple de mânie, nu mai da în judecată pe cel ce ţi-a necinstit casa! Dacă vezi că ţi se pradă casa, nu pune mâna pe prădător, nici nu-1 pedepsi! Că, după cum spui, n-a făcut asta cu voia lui. Nu mai avea grijă de lucrurile tale! Doar toate ţi se vor întâmpla după vrerea sorţii! Aruncă aurul pe care-1 ai! Nu te mai ocupa de case, de afaceri, de robi! Scrisul sorţii nu va fi stricat de trândăvia ta; ceea ce nu vei vrea să faci! Convins de fapte, vei osândi învăţăturile despre soartă. Pentru ce când păcătuieşti pui înainte soarta, pe care în tot ce faci o osândeşti? Iată dar că învăţătura despre soartă n-a fost născocită din altă pricină decât din trândăvie, din nepăsare, din dorinţa de a scăpa de ostenelile pentru virtute. Dacă este soartă, nu este judecată; dacă este soartă, nu este credinţă; dacă este soartă, nu este Dumnezeu; dacă este soartă, nu este virtute, nu este păcat; dacă este soartă, muncim în zadar, suferim în zadar. Nu este laudă, nu este blam, nu este respect, nu este ruşine, nu sunt legi, nu sunt tribunale.
– Dar pentru ce unul e bogat, iar altul e sărac?
– Tocmai pentru că nu cunoaştem pricinile, ar trebui mai bine să rămânem în neştiinţă decât să născocim o învăţătură rea pentru desluşirea lor. Mai bine este să nu ştii bine decât să ştii prost! În primul caz, nu ai nicio vină; în al doilea caz, eşti lipsit de iertare. Cu toate acestea, cu harul lui Dumnezeu acum cunoaştem pentru ce unul e bogat, iar altul sărac. Unul e bogat sau pentru că a moştenit de la părinţi averea, sau pentru că a câştigat-o prin negoţ, sau pentru că a răpit şi a luat cu sila averile altora, sau pentru că s-a însurat cu o fată bogată, sau pentru că a câştigat averea din truda câmpului, din meserii sau din altceva asemănător. Multe sunt chipurile de îmbogăţire; unele drepte, altele nedrepte. Tot aşa, şi cu cel sărac. E sărac sau pentru că a fost înşelat, sau pentru că s-a uneltit împotriva lui, sau pentru că i s-a răpit averea de oameni lacomi, sau pentru că a mâncat-o, sau pentru că a trândăvit, sau pentru că a chivernisit-o rău, sau pentru altă pricină; că multe sunt chipurile de sărăcire.
Dar aş putea fi întrebat:
– Pentru ce unui om care întreţine desfrânate, paraziţi şi linguşitori, care răpeşte averi străine, care duce o viaţă stricată şi fără rost, pentru ce unui astfel de om îi curg averile ca dintr-un izvor? Pentru ce altul care e blând, cuminte, drept şi plin de toate virtuţile nu are nici hrana cea de toate zilele? Pentru că unul este bun şi a ales viaţa plină de osteneală a virtuţii, iar celălalt, rău şi a luat-o pe calea cea pierzătoare şi stricată a răutăţii. Pentru ce dar cel rău este bogat, iar cel bun,sărac?
– Pentru ca acesta să ia mai mare cunună dacă suferă şi rabdă, iar celălalt să primească mai mare osândă şi pedeapsă, dacă nu se schimbă, dacă nu ajunge mai bun, dacă nu-L cunoaşte pe Stăpânul lui! Tihna pe care o dă Dumnezeu celor bogaţi îi îngreunează mai mult dacă ei stăruie în rău, iar belşugul le ajunge adaos de pedeapsă dacă nu se folosesc de el cum trebuie. Tot aşa, necazurile şi strâmtorările sunt pentru cei buni adaos de cununi, chiar de cad. Că este o măsură în iertare; nu sunt judecate păcatele prin ele însele, ci într-un fel este judecat bogatul, şi altfel săracul. Săracul, cu milă, bogatul, fără milă. Să ne închipuim, de pildă, că hoţ şi ambiţios e şi bogatul, ca şi săracul; săracul are totuşi o îndreptăţire, deşi fără tărie: nevoinţa sărăciei, pe când bogatul nu are nicio îndreptăţire vrednică de crezare şi binecuvântată. Prin urmare, cu cât e mai micşorat săracul în viaţa de aici, cu atât e mai mare în fapte bune în viaţa viitoare, iar bogatul, în păcate. Să nu socoteşti dar că săracul e nedreptăţit, iar bogatul, cu câştig! După cum tuturor celor cărora li s-au dat aici pedepse pentru faptele lor rele, dincolo li se şterge toată pedeapsa sau li se dă o pedeapsă mai mică, pentru că au suferit aici pedeapsă pentru marile lor păcate, tot aşa şi celor care s-au bucurat aici de bunătăţi şi cinste, dar au rămas neschimbaţi în rău, dincolo cinstea le ajunge merinde de pedeapsă. Uită-te cum pretutindeni Dumnezeu ţine de rău pe ce răi pentru cinstea ce-au avut-o pe pământ: Datu-ţi-am ţie toate cele ale Domnului tău! ; şi iarăşi, cinstea dată preoţilor pe timpul lui Eli , iar în altă parte: Şi Eu am luat din fiii voştri să fie ei profeţi şi din tinerii voştri să fie ei sfinţiţi” . Şi pretutindeni în Scriptură adaugă cele ce s-au făcut în pustie. Deci când vezi că bogatul face rău, că e zgârcit şi lacom, că răpeşte, pentru aceea mai cu seamă plânge-1, că fiind bogat, face acestea; pedeapsa îi va fi şi mai mare. Când vezi că un sărac trăieşte în dreptate, cu multă purtare de grijă, pentru aceea mai cu seamă admiră-1, că e drept, deşi e sărac. Dacă vei judeca aşa acestea, dacă vei privi la cele viitoare, dacă vei socoti o nimica cele de aici, dacă vei nădăjdui necontenit în cele viitoare, dacă te vei depărta de cele de aici, atunci n-ai să fii niciodată tulburat de cele ce se petrec în lume. Facă Dumnezeu ca noi să dobândim toate bunătăţile, cu harul lui Hristos! Amin.