din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”
Ed. IBMBOR – 2007
1. Fiarele sălbatice sunt mai blânde şi mai liniştite atâta vreme cât pasc în păduri şi n-au ajuns să cunoască lupta cu omul. Dar când vânătorii le prind şi le duc în oraşe, când le închid şi le aţâţă să se înfrunte cu cei ce se luptă cu fiarele, şi apoi când fiarele sar asupra luptătorului şi gustă din carnea lui şi beau sânge omenesc, atunci nu mai pot fi oprite cu uşurinţă de la această mâncare, ci se reped cu multă dorinţă spre astfel de ospăţ. Aşa am păţit şi eu. După ce am început lupta cu iudeii şi am sărit asupra contradicţiilor lor neruşinate, după ce am doborât toate întâmpinările lor şi toată îngâmfarea ce se ridica împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, după ce am robit gândurile spre ascultarea lui Hristos, am fost cuprins de o dorinţă şi mai mare de a mă lupta cu ei.
Dar ce s-a întâmplat? Vedeţi că glasul îmi este mai slab şi nu mai poate face fată unei cuvântări lungi. Mi se pare că am păţit şi eu ceea ce păţeşte un ostaş care şi-a rupt sabia şi care se întoarce trist la ai săi, după ce i-a tăiat pe duşmani, după ce cu multă furie a intrat în rândurile vrăjmaşilor şi a doborât la pământ multe trupuri. Dar păţania mea e mai grea decât a acestui ostaş. Ostaşul căruia i s-a frânt sabia mai poate smulge altă sabie de la un ostaş de lângă el, mai poate să se folosească de furia sa, mai poate să-şi arate râvna lui cea mare! Dar eu, care am rămas cu glasul slab, nu mai pot lua de la altul un alt glas. Ce am să fac? Am să mă întorc şi eu? Dar nu-mi îngăduie tirania dragostei voastre. Îmi este ruşine şi de părintele nostru , care e de fată, îmi este ruşine şi de râvna voastră. De aceea, cu ajutorul rugăciunilor părintelui nostru şi cu ajutorul dragostei voastre voi căuta să încerc cele ce-mi sunt peste putere.
Nimeni să nu mă osândească spunând că predica aceasta nu e rostită la timp potrivit; căci eu azi, când îi prăznuim pe mucenici, în loc să vorbesc de luptele lor, mă pregătesc de luptă cu iudeii. Mucenicilor le este mai plăcută această cuvântare. De pe urma laudelor ce le-aş aduce n-ar ajunge mai străluciţi. Ce nevoie au ei de cuvântul meu, când luptele lor depăşesc firea cea muritoare, iar răsplăţile lor sunt mai presus de minte şi de putere? Şi-au râs de viaţa de aici, au călcat în picioare caznele şi muncile, au dispreţuit moartea, au zburat la cer, s-au izbăvit de tulburarea grijilor lumeşti, au poposit la limanul cel liniştit; n-au luat cu ei argint, haine scumpe, ci vistierii nefurate, răbdare, bărbăţie şi dragoste. Acum petrec în ceata lui Pavel. Viitorul nu le era nelămurit, căci erau întraripaţi de nădejdea cununilor înainte de primirea cununilor. Ce nevoie ar avea deci de cuvintele mele? Din pricina aceasta le este mai plăcut cuvântul împotriva iudeilor. De pe urma laudelor mele, după cum am spus mai sus, nu vor câştiga nimic pentru slava lor; dar de pe urma luptelor cu iudeii vor simţi mare plăcere şi vor asculta cu mare bucurie cuvintele spuse spre slava lui Dumnezeu. Căci ucenicii pe iudei nu-i iubesc mai cu seamă pentru că L-au iubit puternic pe Cel răstignit de ei. Iudeii spuneau: „ Sângele Lui peste noi şi peste copiii noştri” ; mucenicii şi-au vărsat sângele lor pentru Cel ucis de ei. Deci, cu deosebită plăcere au să-mi asculte spusele.
2. Am dovedit îndeajuns că dacă robia aceasta de acum a iudeilor avea să aibă sfârşit, profeţii iar fi prezis sfârşitul şi n-ar fi tăcut, odată ce au prezis sfârşitul tuturor robiilor ce au venit peste iudei: a celei din Egipt, a celei din Babilon şi a celei din timpul lui Antioh Epifaniu. Am dovedit cu Dumnezeieştile Scripturi că pentru fiecare din aceste robii a fost vestit mai dinainte şi timpul, şi locul; dar nici un profet n-a hotărât timpul pentru robia aceasta de acum. Numai atât a prezis Daniel, că va pustii totul, că va schimba felul de vieţuire; a mai prezis şi după cât timp de la întoarcerea din robia babilonică va începe această robie.
Dar nici Daniel, nici alt profet n-a spus că va avea sfârşit robia şi că se vor termina aceste nenorociri. Dimpotrivă, au spus că robia aceasta îi va stăpâni până la sfârşitul lumii. Martor al celor spuse e timpul scurs de la începutul acestei robii; nici până acum nu se vede nici urmă şi nici vreun început de schimbare, cu toate că iudeii au încercat adeseori să rezidească templul. Au încercat în trei rânduri, în vremea lui Adrian, a lui Constantin şi a lui Iulian, dar au fost împiedicaţi.
În timpul lui Adrian şi Constantin au fost împiedicaţi cu ostaşi, în timpul lui Iulian au fost împiedicaţi de focul care a izbucnit din temelii; focul a pus capăt încăpăţânării lor deşarte.
Cu dragă inimă aş vrea să-i întreb:
Spune-mi, iudeule, pentru care pricină v-aţi redobândit iar patria după ce aţi locuit în Egipt atâta vreme? Pentru care pricină v-aţi întors iarăşi în Ierusalim după ce aţi fost duşi iarăşi în robie în Babilon? La fel, aţi suferit atâtea necazuri în vremea lui Antioh, şi aţi dobândit din nou felul vostru de viaţă de mai înainte; aţi avut iarăşi jertfe, altar, Sfânta Sfintelor şi pe toate celelalte cu vrednicia de mai înainte. Acum însă nu s-a mai întâmplat una ca asta! Şi iată, au trecut o sută de ani, de două ori pe atât şi de trei ori, şi nici umbră de schimbare nu vedem că se arată undeva .
Dimpotrivă, au pierdut desăvârşit orice nădejde şi nici prin vis nu mai aşteaptă vreo schimbare ca mai înainte.
Dacă ar da vina pe păcatele lor şi ar spune: „ Pentru că am păcătuit înaintea lui Dumnezeu şi L-am supărat, de aceea nu ne-am mai recăpătat ţara!” ; dacă ei, care se purtau totdeauna cu neruşinare când îi învinuiau profeţii, dacă ei, care tăgăduiau când profeţii le vorbeau despre crimele lor, dacă aceştia acum s-ar mărturisi şi şi-ar osândi păcatele lor, cu dragă inimă l-aş întreba pe fiecare dintre ei: „ Din pricina păcatelor tale, o, iudeule, locuieşti în afară de Ierusalim de atâta vreme? Ce lucru nou îmi spui? Ce lucru străin? Oare numai acum trăiţi în păcate, iar la început aţi trăit în dreptate şi fapte bune? N-aţi săvârşit de la început mii şi mii de nelegiuiri? Nu v-a învinuit profetul Iezechiel de nenumărate păcate, când a adus pe cele două femei desfrânate, pe Ola şi Oliva, spunând: „ Aţi zidit casă de desfrânare în Egipt, v-aţi făcut de cap cu barbarii şi aţi slujit la dumnezei străini” ? Nu v-aţi închinat oare viţelului de aur, cu toate că s-a despărţit marea, s-au sfărâmat pietrele şi s-au făcut atâtea minuni în pustie? Nu l-aţi lovit cu pietre pe Moise, nu l-aţi alungat şi nu aţi încercat adeseori să-l ucideţi în alte mii de chipuri? N-aţi stăruit în hulirea lui Dumnezeu? N-aţi slujit lui Beelfegor? N-aţi jertfit demonilor pe fiii şi pe fiicele voastre? N-aţi săvârşit tot felul de păgânătăţi şi de păcate? Nu v-a spus Profetul ca din partea lui Dumnezeu: „ Patruzeci de ani M-am mâniat pe neamul acesta şi am zis: Pururea rătăcesc cu inima” ?
Cum, dar, nu S-a întors atunci Dumnezeu de la voi, ci, după ce v-aţi ucis copiii, după ce aţi slujit idolilor, după ce aţi fost atât de nesocotiţi, după ce v-aţi purtat cu o negrăită nerecunoştinţa, a lăsat profet între voi, pe marele Moise, şi a făcut semne mari şi minunate? Şi ceea ce nu s-a petrecut cu nici un om, aceea s-a petrecut cu voi! În loc de acoperiş, nori au fost întinşi deasupra voastră! În loc de făclie de lumină, stâlp de foc mergea înainte! Duşmanii cădeau de la sine, iar oraşele erau cucerite numai la strigătul glasului vostru! N-aţi avut nevoie de arme, nici de înşirare în ordine de bătaie, nici de luptă! Aţi trâmbiţat numai, şi zidurile au căzut de la sine. Străină şi minunată v-a fost hrana! O strigă Profetul, zicând: „ Pâine cerească le-a dat lor. Pâine îngerească a mâncat omul. Bucate le-a trimis lor din destul” .
Te întreb: Pentru care pricină atunci, când trăiaţi păgâneşte, când slujeaţi idolilor, când vă ucideaţi copiii, când îi băteaţi cu pietre pe profeţi, când săvârşeaţi mii şi mii de răutăţi, v-aţi bucurat de o bunăvoinţă atât de mare şi de un sprijin atât de puternic din partea lui Dumnezeu, iar acum, când nici nu slujiţi idolilor, când nici nu vă ucideţi copiii, nici nu aruncaţi cu pietre în profeţi, pentru ce trăiţi într-o nesfârşită robie? Era oare un alt Dumnezeu atunci şi altul acum? Nu-i oare acelaşi Cel ce le-a rânduit pe acelea şi Cel ce le lucrează pe acestea?
Te întreb: Pentru care pricină, când mai mari vă erau păcatele, multă era cinstea ce v-o dădea Dumnezeu, iar acum, când păcătuiţi mai puţin, Şi-a întors cu totul faţa de la voi şi v-a dat necinstei fără de sfârşit? Dacă acum Şi-a întors Dumnezeu faţa din pricina păcatelor voastre, cu mult mai mult ar fi trebuit s-o facă atunci. Dacă v-a suferit atunci când săvârşeaţi păgânătăţi, cu mult mai mult ar fi trebuit să vă sufere acum, când nu săvârşiţi nici una. Dar pentru care pricină nu vă suferă? Chiar dacă vouă vă este ruşine să spuneţi pricina, vă voi spune-o eu deschis. Dar, mai bine spus, n-o spun eu, ci însuşi adevărul lucrurilor.
Pentru că L-aţi omorât pe Hristos, pentru că aţi întins mâinile împotriva Stăpânului, pentru că aţi vărsat cinstitul Lui sânge, de aceea nu este pentru voi îndreptare şi nici iertare. Atunci aţi ridicat mâna împotriva robilor, împotriva lui Moise, a lui Isaia, a lui Ieremia; atunci, chiar dacă săvârşea cineva vreo păgânătate, totuşi păgânătatea nu era capul răutăţilor. Dar acum, prin nebunia săvârşită faţă de Hristos, aţi umbrit toate păcatele vechi, aţi lăsat în urmă orice alt chip de nelegiuire. Din pricina aceasta sunteţi pedepsiţi mai mult acum. Pentru că, dacă n-ar fi aceasta pricina necinstei voastre de acum, pentru ce Dumnezeu v-a suferit atunci când vă ucideaţi copiii, şi nu vă mai suferă acum, când nu mai îndrăzniţi una ca aceasta? Nu e oare evident că omorând pe Hristos aţi săvârşit un păcat cu mult mai rău şi mai mare decât uciderea de copii şi decât orice fărădelege?
3. Spuneţi-mi, după toate acestea, mai puteţi să-L numiţi pe Hristos înşelător şi călcător de Lege? N-ar trebui să vă plecaţi şi să vă ascundeţi feţele când vă uitaţi la adevărul atât de evident al faptelor? Dacă Iisus, după cum spuneţi, ar fi fost un înşelător şi un călcător de Lege, ar fi trebuit, pentru că L-aţi omorât, să o duceţi bine. Dacă Finees, omorând un om, a potolit toată mânia împotriva poporului –
„ A stat Finees, zice Scriptura, şi L-a îmblânzit şi a încetat bătaia” – şi dacă prin uciderea unui călcător de lege i-a scăpat de mânia lui Dumnezeu pe atâţia oameni care au făcut păgânătăţi, cu mult mai mult s-ar fi întâmplat aceasta cu voi dacă Cel răstignit de voi ar fi fost un călcător de lege. Pentru ce Finees, care a ucis un călcător de lege, a fost îndreptăţit şi a fost cinstit cu preoţia, iar voi, care, după cum spuneţi, aţi răstignit un înşelător şi un potrivinic al lui Dumnezeu, nu numai că nu o duceţi bine, nici nu sunteţi cinstiţi, ci, dimpotrivă, pătimiţi şi mai cumplit decât în vremea când vă ucideaţi copiii voştri?
Nu sare în ochi şi celui mai prost om că înduraţi o pedeapsă ca aceasta pentru că aţi săvârşit nelegiuire împotriva Mântuitorului lumii şi a Apărătorului lumii? Deşi acum v-aţi îndepărtat de sângiuiri necurate, deşi acum păziţi sâmbetele, iar atunci păcătuiţi chiar în zi de sâmbătă! Dumnezeu, prin gura proorocului Ieremia, vă făgăduise să cruţe oraşul vostru dacă veţi înceta de a mai ridica sarcini sâmbăta ; şi iată, acum îndepliniţi această poruncă, nu ridicaţi sarcini sâmbăta, şi Dumnezeu nu Se împacă cu voi. Nu Se împacă pentru că păcatul acesta al uciderii lui Hristos este mai mare decât toate păcatele. Prin urmare, este de prisos cuvântul vostru că robia voastră de acum se datorează păcatelor voastre de fiecare zi. Nu din pricina vieţii voastre deci, ci din pricina acelei îndrăzneli sunteţi în robia de azi. Pentru că dacă n-ar fi aceasta, Dumnezeu nu Şi-ar fi întors faţa de la voi atâta vreme, chiar de aţi fi săvârşit mii de păcate. Şi asta se vede din cele spuse şi din ceea ce am să spun acum.
– Ce anume?
– L-am auzit adeseori pe Dumnezeu spunând părinţilor voştri prin profeţi: „ Voi eraţi vrednici de mii şi mii de rele; dar Eu fac pentru numele Meu, ca să nu fie hulit între neamuri” . Şi iarăşi: „ Eu nu fac pentru voi, casa lui Israel, ci pentru numele Meu” . Cu alte cuvinte, spune aşa: Sunteţi vrednici de pedeapsă şi osândă mai mare; dar ca să nu spună cineva că Dumnezeu este slab şi nu poate să mântuie, şi că Dumnezeu i-a lăsat pe iudei în mâinile vrăjmaşilor lor, iată, îi ajut şi-i apăr.
Prin urmare, dacă Hristos ar fi fost un călcător de Lege, iar voi L-aţi răstignit, Dumnezeu v-ar fi scăpat de toate necazurile de acum, chiar dacă aţi fi săvârşit mii şi mii de păcate, ba chiar cu mult mai grozave decât cele dinainte, tocmai pentru ca să nu fie hulit numele Lui, ca să nu fie socotit Cel răstignit de voi cineva mare şi să nu se spună că din pricina Lui suferiţi acestea. Dacă Dumnezeu, pentru slava Sa, a trecut cu vederea păcatele strămoşilor voştri, cu atât mai mult ar fi făcut aceasta acum, ar fi lăudat răstignirea lui Hristos şi v-ar fi şters multele voastre păcate. Dar când se vede că Dumnezeu Şi-a întors cu totul faţa de la voi, este evident că Dumnezeu, prin această urgie şi părăsire desăvârşită, arată şi celor mai neruşinaţi că Cel răstignit n-a fost un călcător de Lege, ci însuşi Legiuitorul, Cel ce a venit, pricina miilor şi miilor de bunătăţi.
De aceea, voi, care nu credeţi în El, trăiţi în ocară şi necinste, iar noi, care ne închinăm Lui, noi, care mai înainte eram mai necinstiţi decât voi toţi, cu harul lui Dumnezeu suntem acum mai cinstiţi decât voi toţi şi în mai mare cinstire” .
– Dar de unde se vede că Dumnezeu Şi-a întors faţa de la noi?, mă poate întreba un iudeu.
– Spune-mi, mai este nevoie de cuvânt, mai este nevoie de dovadă? Mai cereţi încă dovadă prin cuvinte, când înseşi faptele strigă, când dau drumul la glas mai răsunător decât trâmbiţa, prin dărâmarea Ierusalimului, prin pustiirea templului şi prin tot ce s-a întâmplat cu voi?
– Dar oamenii au adus acestea peste noi, şi nu Dumnezeu!, mi se obiectează mai departe.
– Dar mai cu seamă Dumnezeu a săvârşit acestea! Dacă le pui pe seama oamenilor, atunci gândeşte-te la aceea că oamenii n-ar fi putut să le ducă la sfârşit, chiar dacă ar fi îndrăznit, dacă Dumnezeu n-ar fi hotărât aşa! Când barbarul a năvălit, aducând toată Persia cu el, şi nădăjduia ca în acest atac să-i prindă pe toţi evreii, căci îi avea pe toţi închişi în Ierusalim ca într-o plasă şi într-o mreajă, ei bine, atunci, da, atunci n-a lăsat barbarul acela la voi, fără luptă şi fără ciocnire, o sută optzeci şi cinci de mii de ostaşi, iar el a fugit, mulţumit că scapă cu viaţă ? Dumnezeu aşa a hotărât adeseori soarta multor altor războaie. încât şi acum, dacă nu v-ar fi părăsit cu desăvârşire, duşmanii voştri n-ar fi putut dărâma Ierusalimul, n-ar fi putut pustii templul, n-ar fi dăinuit până într-atât pustiirea. În sfârşit, n-ar fi fost încercările voastre fără de folos, când de atâtea ori aţi încercat să vă luaţi oraşul şi să zidiţi templul!
4. Nu numai prin acestea, ci şi prin altele voi încerca sa vă conving că împăraţii romani n-au făcut ceea ce au făcut cu propria lor putere, ci din pricina mâniei lui Dumnezeu, din pricina părăsirii de către Dumnezeu.
Dacă cele întâmplate ar fi fost o lucrare omenească, ar fi trebuit ca totul să se fi mărginit numai la căderea Ierusalimului, ar fi trebuit ca necinstirea voastră să nu meargă mai departe. Dar să admitem, aşa cum spuneţi voi, că oamenii au surpat zidurile, că oamenii au dărâmat oraşul, că oamenii au distrus altarul! Oare tot ei au luat de la voi şi harul Duhului? Oare tot ei au pus capăt tuturor celor sfinte, de pildă glasului care ieşea din acoperământul împăcării, lucrării ungerii, arătării de pe pietrele din hainele preotului? Căci şi religia iudaică nu-şi avea de jos toate începuturile ei, ci pe cele mai multe şi pe cele mai de cinste le avea de sus, din ceruri. De pildă, aducerea de jertfe. Dumnezeu a îngăduit să se aducă jertfe. Altarul, lemnele, cuţitul, preotul erau jos; focul însă, care avea să vină pe altarul de jertfă şi să mistuie jertfele, îşi avea începutul de sus. Nu un om aducea foc în templu, ci o flacără pogorâtă de sus aprindea jertfa. Şi iarăşi, dacă era nevoie să se afle ceva, ieşea o voce din Heruvimii de pe acoperământul împăcării şi prezicea cele viitoare. Şi iarăşi, pe pietrele de pe pieptul arhiereului se ivea o strălucire, care se numea arătare; această strălucire arăta cele viitoare.
În afară de acestea, când trebuia să Fie uns cineva, se pogora harul Duhului asupra untdelemnului. Profeţii slujeau acestor lucruri. Adeseori nor şi fum umpleau altarul. Deci, pentru ca iudeii să nu se mai obrăznicească, nici să pună pe seama oamenilor pustiirea. Dumnezeu n-a lăsat să cadă numai oraşul şi să fie pustiit doar templul, ci a făcut să piară şi acele lucruri care-şi aveau începuturile în ceruri: focul, glasul, strălucirea pietrelor şi toate celelalte la fel cu acestea.
Când iudeul îţi spune: „ Oamenii ne-au dus război, oamenii au uneltit împotriva noastră” , răspunde-i: „ Oamenii nu v-ar fi dus război dacă Dumnezeu n-ar fi îngăduit! Hai să zicem că oamenii au doborât zidurile! Dar omul a împiedicat oare să se pogoare foc de sus? Omul a oprit oare glasul care necontenit se auzea din acoperământul împăcării? Omul a oprit oare arătarea de pe pietre? Omul a oprit oare ungerea preoţească? În sfârşit, omul le-a prăpădit oare pe toate celelalte? Nu le-a luat oare Dumnezeu? Oricine vede asta! Pentru ce le-a luat? Nu oare pentru aceea că v-a lepădat şi Şi-a întors cu totul faţa de la voi?” .
– Nu-i aşa!, mi se răspunde. Nu le mai avem pe toate acestea pentru că nu mai avem templul şi oraşul Ierusalim!
– Dar pentru ce nu mai aveţi nici templul, nici Ierusalimul? Nu pentru că v-a părăsit Dumnezeu?
Dar, mai bine spus, ca să închidem cu desăvârşire gurile cele neruşinate ale iudeilor, haide să dovedim şi acest lucru chiar din Scripturi. Să dovedim că nu dărâmarea templului este pricina încetării profeţiei, ci mânia lui Dumnezeu. Să dovedim că prin nebunia lor îndreptată împotriva lui Hristos L-au mâniat acum pe Dumnezeu mai mult decât atunci când s-au închinat viţelului. Când a profeţit Moise, nu erau nici templu, nici altar; mai mult încă, iudeii nu încetau de a săvârşi păgânătăţi; cu toate acestea, harisma profeţiei n-a zburat; dimpotrivă, a profeţit acest mare şi viteaz bărbat şi s-au mai arătat atunci, în afară de el, încă alţi şaptezeci de profeţi. Şi nu numai atunci, ci şi mai târziu, după ce fusese ridicat templul şi fusese rânduită toată slujba de la templu. Atunci când a fost ars templul şi au fost duşi toţi iudeii în Babilon, Iezechiel şi Daniel erau plini de Duhul şi preziceau cele viitoare, fără să aibă înaintea ochilor Sfânta Sfintelor, fără să stea lângă altar, ba, dimpotrivă, se aflau într-o ţară barbară, printre oameni necuraţi şi călcători de Lege. Şi au spus lucruri cu mult mai multe şi mai minunate decât profeţii dinaintea lor şi au văzut vedenie dumnezeiască, atât cât le era cu putinţă să vadă.
Spune-mi, pentru care pricină nu mai aveţi acum profeţi? Nu e evident că Dumnezeu Şi-a întors fata de la voi? Dar pentru care pricină Şi-a întors faţa de la voi? Evident, iarăşi, că din pricina Celui răstignit, din pricina acelei fapte nelegiuite.
– De unde se vede aceasta?, aş putea fi întrebat.
– De acolo că înainte de săvârşirea acestei nelegiuiri aveaţi totul de la Dumnezeu, cu toate că trăiaţi ca nişte necredincioşi; iar acum, după cruce, deşi păreţi că trăiţi mai aproape de Dumnezeu, totuşi înduraţi mai mare pedeapsă şi nu vă bucuraţi de nici unul dintre darurile de mai înainte.
5. Dar ca să aflaţi pricina necazurilor voastre de acum de la înşişi profeţii care au înfăţişat-o lămurit şi ritos, ascultaţi ce grăieşte Isaia! Ascultaţi cum prezice şi binefacerea ce va fi făcută tuturor prin Hristos, şi nerecunoştinţa voastră: „ Prin rana Lui, noi toţi ne-am vindecat” , spune Isaia. Prin aceste cuvinte prezice mântuirea prin cruce, aceea care va fi dată tuturor. Apoi, pentru ca să spună cine suntem noi, a adăugat: „ Toţi ca nişte oi ne-am rătăcit fiecare în calea lui s-a rătăcit” . Vorbind de chipul crucii, grăieşte aşa: „ Ca o oaie la junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde, aşa nu-Şi deschide gura Sa. Întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat” . La nelegiuita judecată a lui Pilat. Deşi au mărturisit atâtea împotriva lui Iisus, El nu le-a răspuns nimic. Şi L-a întrebat ighemonul: „ Auzi ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?” . Hristos însă nimic n-a răspuns, ci tăcea. Acest lucru l-a spus de demult Profetul, zicând: „ Ca o oaie la junghiere S-a adus şi ca un miel fără de glas înaintea celui ce-l tunde” .
Apoi, pentru ca să arate nelegiuirea săvârşită atunci la judecată, zice: „ întru smerenia Lui, judecata Lui s-a ridicat” , nici un judecător n-a pronunţat atunci sentinţa după dreptate, ci au primit mărturiile mincinoase împotriva Lui. Pricina este că Hristos n-a vrut să Se răzbune. Căci dacă ar fi vrut, ar fi zguduit şi cutremurat totul. Dacă atunci când era pe cruce, a sfărâmat şi pietrele, a întunecat lumea, a întors razele soarelui, a făcut pretutindeni pe pământ noapte în loc de zi, apoi n-ar fi putut face asta şi când era la judecată? Dar n-a vrut! Şi-a arătat blândeţea şi smerenia Sa. De aceea spune Profetul: „întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat” .
Apoi, pentru a arăta că nu era un om cum e fiecare din noi, a adăugat: „Neamul Lui cine-l va spune?” . Căci cine este Acela despre Care spune Profetul: „ S-a luat de pe pământ viaţa Lui” ? De aceea şi Pavel zice: „ Viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, Viaţa noastră, atunci şi voi vă veţi arăta împreună cu El în slavă” .
Dar este timpul să spun şi să arăt ceea ce îmi propusesem, anume să-l aduc pe Isaia, care spune că iudeii suferă din pricina lui Hristos nenorocirile de acum.
– Unde spune asta?
– După ce vorbeşte de judecată, după ce vorbeşte de junghiere, după ce vorbeşte de luarea vieţii de pe pământ, după ce a spus: „ s-a luat de pe pământ viaţa Lui” , a adăugat: „ Şi voi da pe cei răi în locul îngropării Lui şi pe cei bogaţi în locul morţii Lui” , n-a spus: „ pe iudei” , ci: „ pe cei răi” . Într-adevăr, pot fi oare oameni mai răi decât aceia care L-au ucis pe Binefăcător după ce le adusese atâtea binefaceri?
Dacă nu s-au întâmplat acestea, dacă nu trăiţi acum întru necinste, dacă n-aţi fost lipsiţi de toate darurile date strămoşilor voştri, dacă n-a căzut oraşul vostru, dacă n-a ajuns templul vostru o ruină, dacă viaţa voastră n-a ajuns mai jalnică decât o tragedie, atunci, o, iudeule, nu crede!
Dar dacă lucrurile strigă, dacă profeţia s-a împlinit, pentru ce mai grăieşti cu obrăznicie şi neruşinare în zadar şi fără rost?
Unde vă sunt toate cele sfinte ale voastre? Unde este veşmântul arhieresc, unde e engolpionul şi arătarea? Nu-mi vorbi mie de patriarhii aceştia de acum, crâşmari, negustori, oameni plini de toate fărădelegea! Spune-mi, ce fel de preot este patriarhul vostru, când nu mai este ungerea cea veche, nici toată cealaltă sfinţenie? Spune-mi, ce fel de preot este patriarhul vostru, când nu mai este jertfă, nici altar, nici slujire a lui Dumnezeu? Vrei să-ţi vorbesc de legile despre preoţie, să-ţi spun cum erau unşi preoţii în vechime, ca să afli că aceştia, pe care voi îi numiţi patriarhi acum, nu sunt preoţi, ci o fac pe preoţii, joacă rolul de preot cum joacă artiştii pe scenă, dar, mai bine spus, nici nu pot să-şi joace bine rolul lor de preoţi. Sunt atât de departe nu numai de adevăratul preot, dar chiar de preotul de pe scenă.
Adu-ţi aminte cum a fost făcut Aaron preot! Adu-ţi aminte câte jertfe a adus Moise pentru el, câte animale de jertfă a doborât! Adu-ţi aminte cum l-a spălat, cum a uns vârful urechii lui, mâna lui dreaptă, piciorul drept; l-a dus apoi în Sfânta Sfintelor şi i-a poruncit să rămână înlăuntru un număr anumit de zile.
Dar, mai bine spus, merită să auzi chiar cuvintele: „ Aceasta este ungerea lui Aaron şi ungerea fiilor lui… Şi a grăit Domnul către Moise, zicând: Ia pe Aaron şi pe fiii lui şi hainele lor şi undelemnul ungerii şi viţelul cel pentru păcat şi berbecul şi strânge adunarea la uşa cortului mărturiei. Şi a zis Moise întregii adunări: Acesta este cuvântul pe care L-a poruncit Domnul. Şi după ce i-a adus – căci trebuie să prescurtez -, i-a spălat pe ei cu apă. L-a îmbrăcat apoi pe Aaron cu haina, l-a încins cu brâul, l-a îmbrăcat cu veşmântul cel lung, i-a pus umărarul, l-a încins şi l-a strâns; i-a pus engolpionul, şi peste engolpion, arătarea şi adevărul, şi mitra pe capul lui, şi peste mitră placa cea de aur; apoi, luând din untdelemn, a stropit cu el jertfelnicul şi l-a sfinţit, şi vasele şi spălătoarea şi căpătâiul ei şi le-a sfinţit, şi a turnat din el pe capul lui Aaron. Şi fiilor lui le-a făcut la fel. Şi a adus viţelul. Şi după ce l-a jertfit, au pus şi fiii lui mâinile pe el; şi luând din sânge, a uns coarnele jertfelnicului şi a curăţit jertfelnicul şi a turnat sângele pe căpătâiul jertfelnicului şi l-a sfinţit ca să se roage peste el. Apoi, după ce a ars unele părţi din viţel, pe unele înlăuntru, iar pe altele afară, a adus berbecul şi l-a ars în întregime; şi a adus un alt berbec, cel pentru sfinţire; şi după ce Aaron şi fiii lui au pus mâinile pe el, l-a junghiat; şi luând din sângele lui, a pus pe vârful urechii drepte a lui Aaron şi pe vârful mâinii lui drepte şi pe vârful piciorului drept; şi fiilor lui le-a făcut la fel. Apoi, luând unele părţi din jertfă, le-a pus în mâinile lui Aaron şi ale fiilor lui şi aşa le-a adus. Şi luând iarăşi sânge şi din untdelemn l-a stropit pe Aaron şi veşmintele lui, şi pe fiii lui şi veşmintele fiilor lui. Şi i-a sfinţit şi a poruncit să fiarbă carne în curtea cortului şi acolo să o mănânce. Şi din uşa cortului mărturiei, le-a spus Moise: Să nu ieşiţi şapte zile, până ce se va împlini ziua sfinţirii voastre. Căci în şapte zile se vor sfinţi mâinile voastre ca să se roage pentru voi” .
Când Moise spune că prin acestea a fost uns preot Aaron, că prin acestea a fost curăţit, că prin acestea a fost sfinţit, că prin acestea a rugat pe Dumnezeu, şi când acum nu se mai întâmplă nimic din acestea, nici jertfă, nici ardere de tot, nici stropire cu sânge, nici ungere cu untdelemn, când nu mai este nici cortul mărturiei şi nici nu mai stă înlăuntru un număr anumit de zile, e evident că preotul de acum al iudeilor este nesimţit, necurat, blestemat, spurcat; e evident că mânie pe Dumnezeu. Dacă nu-i cu putinţă să fie sfinţit un preot altfel decât prin acestea, atunci în chip necesar urmează că iudeii n-au preoţie odată ce acestea nu se săvârşesc. Vezi dar că pe bună dreptate spuneam că patriarhii lor de acum sunt departe, tare departe, nu numai de adevăratul preot, dar chiar de preotul de pe scenă?
6. Nu numai de aici, dar şi din altă parte putem afla cât de sfântă era la iudeii de altădată vrednicia preoţiei. Nişte oameni spurcaţi şi pierduţi s-au răzvrătit împotriva lui Aaron; au încercat să-l scoată din preoţie, căci îi puneau la îndoială vrednicia cu care era cinstit. Prea blândul Moise, voind să-i convingă, chiar prin fapte, că nu l-a urcat la această dregătorie pentru că-i era frate, rudă sau apropiat, ci, ascultând de porunca lui Dumnezeu, i-a încredinţat preoţia, a poruncit ca fiecare seminţie să aducă un toiag; acelaşi lucru i-a poruncit şi lui Aaron. Când le-au adus, Moise le-a luat pe toate şi le-a pus înlăuntru, în cortul mărturiei. După ce le-a pus, a poruncit să aştepte judecata lui Dumnezeu pe care o va da prin toiegele acelea. Toate celelalte toiege au rămas aşa cum erau, şi numai toiagul lui Aaron a odrăslit, a dat frunze şi roade, ca să cunoască aceia că Stăpânul firii îl hirotonea din nou pe Aaron, slujindu-se de frunze în loc de litere .
Cel care a spus la început: „ Să răsară pământul iarbă verde” şi a deşteptat puterea ei spre rodire, Acesta a făcut şi atunci ca lemnul acela, uscat şi fără rod, să odrăslească fără pământ şi fără rădăcină. Toiagul acela era deci o dovadă şi o mărturie a răutăţii răzvrătiţilor acelora, dar şi a judecăţii lui Dumnezeu; nu slobozea glas, dar prin înfăţişarea lui îi îndemna pe toţi, mai puternic decât glasul trâmbiţei, să nu mai încerce astfel de fapte.
Şi nu numai prin această minune l-a hirotonit pe Aaron, ci şi prin alta. Iarăşi, alţii mulţi s-au sculat şi au dorit cinstea lui Aaron – căci vrednicia de preot este într-adevăr de invidiat şi mulţi o doresc. Moise le-a poruncit să-şi ia cădelniţe, să pună tămâie în ele şi să aştepte hotărârea de sus. Şi pe când tămâiau ei, s-a desfăcut pământul şi i-a înghiţit pe toţi cei care erau de partea lor, iar pe cei care au luat cădelniţele i-a ars foc de sus. Ca să nu fie dată uitării cu timpul această întâmplare şi nici să nu ajungă necunoscută urmaşilor judecata aceasta minunată a lui Dumnezeu, Moise a poruncit să bată acele cădelniţe în jurul altarului, pentru ca, după cum toiagul prin înfăţişarea lui sloboade glas, fără să aibă glas, tot astfel şi plăcile acestea să le vorbească tuturor celor de mai târziu, să-i îndemne şi să-i sfătuiască să nu mai săvârşească nebunia înaintaşilor lor, ca să nu fie pedepsiţi la fel .
Ai văzut cum erau hirotoniţi în vechime preoţii? Acum însă la iudei toate sunt o jucărie, o batjocură, o ruşine, o afacere! Toate sunt pline de nelegiuiri. Spune-mi, pe aceştia îi urmezi, care totdeauna se încăpăţânează să lucreze şi să vorbească împotriva legilor lui Dumnezeu? Spune-mi, la sinagogile lor alergi? Nu îţi este teamă că are să te trăsnească Dumnezeu de sus? Nu ştii că şi dacă nu furi, dar dacă eşti văzut în peştera tâlharilor primeşti aceeaşi osândă? Dar pentru ce vorbesc eu de tâlhari? Ştiţi bine cu toţii şi vă aduceţi aminte de acei oameni blestemaţi, de şarlatanii aceia care au dat jos statuile împărăteşti din oraşul nostru. Vă aduceţi aminte că nu numai cei care au îndrăznit să săvârşească această faptă, ci şi cei care au fost doar văzuţi că erau de faţă la cele întâmplate au fost duşi la tribunal, au fost târâţi cu ceilalţi şi au primit cea mai grea pedeapsă?
Iar tu te sileşti să alergi acolo unde-i ocărât Tatăl, unde-i hulit Fiul, unde-i lepădat Duhul cel Sfânt şi de viaţă făcător? Spune-mi, nu îţi este teamă, nu te cutremuri când intri în locurile acelea spurcate şi necurate? Spune-mi, ce apărare, ce iertare vei avea când te împingi de bună voie spre prăpastie, când te arunci singur în adânc?
Să nu-mi spui mie că în sinagogă se află legea şi cărţile profeţilor! Nu-i de ajuns aceasta ca să facă locul sfânt. Ce lucru e mai bun: să ai cărţile sfinte într-un loc sau să grăieşti cele scrise în cărţi? Negreşit, să grăieşti cele scrise în cărţi şi să le ai în minte! Te întreb: Oare s-a sfinţit gura diavolului pentru că a rostit cuvinte din Scriptură? Nu se poate spune! Diavolul a rămas tot diavol! Dar demonii? îi vom pune oare în rândul Apostolilor pentru că predicau şi spuneau: „ Aceşti oameni sunt robii Dumnezeului celui Preaînalt, care vă vestesc vouă calea mântuirii” ? Deloc! Continuăm să-i blestemăm şi să-i urâm! Te întreb: Cuvintele rostite nu sfinţesc gura ce le rosteşte, iar cărţile sfinţesc locul unde stau? Cum poţi grăi astfel? Eu tocmai pentru asta mai cu seamă urăsc sinagoga, pentru că ţine în ea legea şi profeţii. Dacă nu le-ar ţine, n-aş urâ-o atât de mult.
– De ce?
– Pentru că aceasta este o mare momeală, o mare înşelăciune pentru oamenii mai simpli. Căci şi Pavel l-a izgonit pe cel-rău mai mult pentru că a vorbit decât pentru că a tăcut. „ Supărându-se Pavel, spune Scriptura, i-a zis duhului: „ Ieşi din ea!” .
– De ce?
– Pentru că duhul necurat striga: „ Aceşti oameni sunt robii Dumnezeului celui Preainalt” .
Dacă ar fi tăcut, n-ar fi înşelat atâta; vorbind însă, ar fi atras şi i-ar fi convins pe oamenii mai simpli să dea ascultare şi celorlalte spuse ale lor. Ca să deschidă uşă înşelăciunilor lor, ca să dea minciunii mult crezământ, demonii amestecă în minciuni şi ceva adevăr. Întocmai ca aceia care, preparând otrăvurile, ung gura paharului cu miere ca să se ia cu uşurinţă otrava. De aceea mai cu seamă Pavel s-a supărat şi s-a grăbit să le închidă gura, pentru că demonii îşi luaseră o vrednicie ce nu li se cuvenea. De aceea şi eu îi urăsc pe iudei, pentru că au Legea, dar ocărăsc Legea şi încearcă să-i amăgească pe cei simpli. Vina nu le-ar fi atât de mare dacă ar lupta împotriva lui Hristos fără să creadă în profeţi. Aşa însă, sunt lipsiţi de orice iertare, pentru că spun că ei cred în profeţie, dar ocărăsc pe Cel profeţit de ei.
7. Pe scurt, dacă socoteşti că sinagoga e sfântă pentru că se află în ea Legea şi cărţile profeţilor, ar fi cu cale să socoteşti sfinţi şi idolii, şi templele idolilor. Odinioară au avut iudeii război şi au biruit filistenii; au luat chivotul şi l-au dus în templul lor . A fost oare sfânt templul acela pentru că a avut chivotul? Deloc! Dimpotrivă, şi spurcat şi necurat. Şi s-a arătat aceasta îndată prin fapte. Au aflat vrăjmaşii că înfrângerea iudeilor nu se datorează slăbiciunii lui Dumnezeu, ci nelegiuirii iudeilor; chivotul fiind luat în robie, şi-a arătat puterea lui în pământ străin, căci de două ori a trântit jos idolul şi l-a sfărâmat . Deci, nu numai că n-a sfinţit locul, dimpotrivă, i-a adus şi război.
De altfel, ce chivot mai au acum iudeii, când nu mai e nici acoperământul împăcării, nici descoperire, nici plăcile testamentului, nici Sfânta Sfintelor, nici catapeteasma, nici arhiereu, nici tămâiere, nici ardere de tot, nici jertfă, nici celelalte care alcătuiau atunci sfinţenia chivotului aceluia? După părerea mea, chivotul acesta de acum al iudeilor nu este întru nimic mai bun decât chivoturile care se vând în piaţă, ba, dimpotrivă, e cu mult mai rău. Chivoturile care se vând în piaţă nu vatămă deloc pe cei ce se apropie de ele, pe când chivotul acela din sinagoga iudeilor pricinuieşte multă vătămare în fiecare zi celor ce se apropie de el.
„Fraţilor, nu fiţi copii cu mintea, ci cu răutatea fiţi prunci” . Izbăviţi de teama aceasta deşartă pe cei spăimântaţi de chivotul din sinagoga iudaică ! Învăţaţi-i de ce trebuie să se teamă şi să se sperie! Învăţaţi-i că nu trebuie să se teamă de chivotul acesta, ci de stricarea templului lui Dumnezeu, prin drumurile la sinagogă, prin cugetul alipit de iudaism, prin ţinerea sărbătorilor iudaice.
„ Cei care voiţi să vă îndreptăţiţi prin Lege aţi căzut din har” . De aceea trebuie să vă temeţi ca nu cumva să auziţi de la Cel ce are să vă judece în ziua aceea: „ Plecaţi, nu vă ştiu pe voi , pentru că aţi avut părtăşanie cu cei ce M-au răstignit, pentru că v-aţi încăpăţânat să ridicaţi iarăşi sărbătorile pe care le-am desfiinţat, pentru că aţi alergat la sinagogile iudeilor care au făcut nelegiuiri faţă de Mine.
Eu am dărâmat templul, am făcut să ajungă o ruină locul acela sfânt, care avea în el lucruri înfricoşătoare, iar voi cinstiţi nişte case, care nu sunt cu nimic mai de cinste decât crâşmele, cinstiţi nişte peşteri de tâlhari” .
Dacă Hristos spunea despre templu, atunci când erau în el Heruvimi, când era chivotul, când înflorea încă harul Duhului, că „ l-aţi făcut peşteră de tâlhari” şi „ casă de neguţătorie” , din pricina fărădelegilor iudeilor şi a crimelor lor, ce nume vrednic putem găsi sinagogilor lor acum, când i-a părăsit harul Duhului, când au pierit toate cele sfinte, când ei săvârşesc această slujbă nelegiuită, luându-se la harţă cu Dumnezeu?
Dacă atunci când religia iudaică era în floare, templul era peşteră de tâlhari, acum, de-ai numi sinagoga casă de desfrâu, loc de nelegiuire, sălaş de draci, întăritură a diavolului, prăpăd de suflete, prăpastie şi adânc a toată pierzania, şi tot ai numi-o mai puţin decât merită!
Doreşti să vezi templu? Nu alerga la sinagogă, ci fii tu templu! Dumnezeu a dărâmat un templu în Ierusalim, dar a ridicat mii de temple mai sfinte ca acela.
„Voi sunteţi templu al Dumnezeului celui viu” , spune Scriptura. Împodo-beşte-ţi această casă, alungă orice gând rău, ca să fii mădular de cinste al lui Hristos, ca să fii templu al Duhului Sfânt. Fă şi alte temple la fel! Şi după cum nu-i treci cu uşurinţă cu vederea pe săracii pe care-i vezi, tot aşa nu-l trece cu vederea nici pe cel pe care-l vezi că aleargă la sinagogă! Opreşte-l cu cuvântul, ca printr-un frâu, şi adu-l la Biserică. Milostenia aceasta e mai mare decât cealaltă milostenie şi un câştig mai mare decât câştigul a mii de talanţi.
Dar pentru ce vorbesc eu de câştig de mii de talanţi? Este mai mare câştig decât de-ai câştiga întreaga lume văzută, pentru că şi omul este mai de preţ decât întreaga lume; căci pentru om s-a făcut şi cerul şi pământul, şi marea şi soarele şi stelele. Gândeşte-te dar la vrednicia celui pe care-l mântui şi nu dispreţul purtarea lui de grijă. De-ai depune la zarafi nenumăraţi bani, n-ai să câştigi atât cât câştigi mântuind un suflet abătându-l de pe calea cea rătăcită şi povăţuindu-l spre buna credinţă. Cel ce dă săracului pune capăt foamei; dar cel ce îndreaptă pe unul care ţine obiceiurile şi sărbătorile iudaice, (acela) pune capăt necredinţei. Unul uşurează sărăcia, celălalt opreşte nelegiuirea. Unul izbăveşte trupul de durere, celălalt smulge sufletul din gheenă.
Ţi-am arătat comoara! Nu pierde câştigul! Aici nu mai poţi da vina pe sărăcie, nu mai poţi spune că eşti sărac pentru a face o astfel de milostenie. Cheltuiala este numai la cuvinte, risipa, la vorbe. Să nu ne trândăvim dar, ci cu toată râvna şi cu toată tragerea de inimă să-i vânăm pe fraţii noştri; să-i târâm chiar fără voia lor în casele noastre şi să le întindem ospăţ. Chiar astăzi să-i facem părtaşi mesei, pentru ca, în faţa noastră curmând postul şi dându-ne încredinţare şi convingere deplină de frumoasa lor îndreptare, să ajungă şi loruşi, şi nouă pricinuitori ai veşnicelor bunătăţi, cu harul şi iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, prin Care şi cu Care Tatălui slava, împreună şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.