din “”Margaritare”
3. SĂ NU NECINSTEASCĂ NIMENI BISERICA
LUI HRISTOS ŞI SFINTELE TAINE
DIN PREDICA DE SFÎNTUL PETRU ŞI DIN ZIUA SF. ILIE
Astăzi puţini fraţi au venit la biserica noastră. Oare care să fie pricina de s-au oprit şi noi săvârşim, pomenirea mucenicilor şi nimeni n-a venit către noi? De nu cumva depărtarea căii i-a pus pe dânşii în atâta lenevire şi pregetare? Dar nici aceasta nu i-a oprit să vină, ci pentru că n-au dragoste călduroasă către Dumnezeu şi către ai Lui sfinţi. Şi că în ce chip pe cel ce este sârguitor şi treaz în voinţă, nici un lucru nu poate să-l oprească, aşa şi pe cel leneş şi şovăitor toate pot să-l oprească.
Mucenicii şi-au vărsat sângele pentru adevăr, şi care este adevărul? Hristos; şi tu puţină cale n-ai putut să nu o socoţi? Acelora li s-au tăiat capetele pentru Hristos. Hristos pentru tine a murit şi pentru Dânsul şovăieşti? Este pomenirea mucenicilor şi tu te leneveşti şi pregeţi? Ţi se cădea să vii să vezi pe diavolul biruit şi pe mucenic biruind şi pe Dumnezeu slăvindu-l şi Biserica încununată.
Dar ce zice cel fără de minte? Păcătos sânt şi nu pot să vin la biserică. Şi de vreme ce eşti păcătos vino la Biserică să te facă drept. Cine şi care dintre oameni este fără de păcat? Sau nu ştii că şi tocmai aceştia ai bisericii care slujesc sfântului jertfelnic sunt încărcaţi cu păcate, şi de vreme ce şi ei carne purtând şi fiind uniţi cu trup de lut şi noi înşine cei ce şedem pe scaun arhieresc şi vă învăţăm pe voi, suntem împletiţi cu păcate dar nu ne deznădăjduim de iubirea de oameni a lui Dumnezeu, nici nu arătăm neomenie, că pentru aceea şi pe cei ce sunt preoţi a sluji patimilor i-a făcut, ca din cele ce păţesc ei, să dea iertăciune celorlaţi.
Câtă necunoştinţă şi muncă, că de este cineva să cânte sau să joace, sau să facă alte jocuri şi ne-ar chema, noi toţi alergăm foarte grabnic ca şi când am avea aripi şi pe cel ce ne-ar chema îl avem ca pe un mare dăruitor, şi toată ziua ne-o trecem numai a auzi şi a privi la acela. Iar la Dumnezeu învăţându-ne prin prooroci şi prin psalmi căscăm şi dormităm, şi la inimă avem vifor iar la cap întunecare iar la alergările de cai când mergem să privim unde nu e nici un acoperământ de perete de s-ar întâmpla să-i lovească cu vreo vijelie în obraz ei îngăduiesc ca nişte îndrăciţi şi rabdă uneori gerul, alteori zăduful după cum este vremea şi depărtarea căii nu-i osteneşte şi nu-i oboseşte şi nu-i opreşte nici o nevoie, iar la biserică când vrem să mergem toate ni se face sminteală şi ploaia şi calea.
Iar când ne-ar întreba cineva cine este tatăl proorocului Isaia sau Avdie sau al altui prooroc sau din apostoli nicidecum nu ştie să răspundă. Iar pentru carele cailor care merg la alergări, răspund cu multă socoteală despre armele ştiutorilor, avocaţilor şi retorilor. Şi cine se laudă şi să le îngăduiască aceasta spune-mi? De multe ori v-am învăţat şi v-am arătat să nu mergeţi la zboruri şi la alergările cailor şi nu mi-aţi ascultat cuvântul.
Nu-ţi fie ruşine, vino iarăşi de auzi. Dar vei zice: am auzit şi n-am păzit, acum cum voi putea să vin să aud. Ţi-e ruşine. Dar încă ai cuvântul meu în inima ta mustrându-te înrădăcinat, zici că nefiind eu de faţă tot ţi-e ruşine şi te roşeşti. Drept aceea nimeni mustrându-te, tot ai frică şi legătura, că învăţătura mea te curăţeşte, n-ai păzit?
Adevărat atunci eşti dator să vii şi să păzeşti iar şi să auzi. Şi de vei pune iarbă şi nu te va curăţi, a doua zi iarăşi nu o vei pune? O, omule, un tăietor de lemne vrea să taie un copac mare, şi de va da cu securea odată şi nu va cădea copacul, oare nu va da iar, şi a patra şi a cincea oară sau şi a zecea oară. Aşa fă şi tu. Acestea vă zic, nu să vă fac mai leneşi şi mai şovăitori, ci ca să fac mai nevoitori.
O, omule intrat-ai în biserică, învrednicindu-te-ai de vorba scripturii şi mai vârtos a lui Hristos, păzeşte-te să nu iei mai înainte de opustul (încheierea) preotului, pentru că, ca şi un slujitor fugar te vei judeca de către Dumnezeu. Toată ziua petreci în locurile cele trupeşti şi două la cele duhovniceşti nu poţi îngădui? La jocuri mergi şi până nu se strică nu ieşi, şi la biserică vii şi mai îninte de terminarea Sf. Liturghii ieşi.
Fie-ţi frică de cela ce zice, cel care necinsteşte Sf. Taine se va socoti şi necinstit de către Hristos. A sta înaintea unui împărat nici să zâmbeşti sau a râde nu cutezi, iar înaintea Domnului Hristos şi Împăratului tuturor stând şi nu stai cu frică şi cu cutremur, ci vorbeşti şi râzi fără de tocmeală în casa lui Dumnezeu. Cu aceasta Îl îndemni pe Dânsul de te urgiseşte şi nu iei iertare păcatelor tale. Pentru că Dumnezeu nu atâta pe cei păcătoşi îi urăşte, ca pe cei ce nu se opresc de la păcat. De la unii ca aceştea îşi întoarce Dumnezeu faţa şi se îndepărtează.
Ce faci omule? Stai în biserică şi la frumuseţe străină priveşti şi nu te cutremuri şi nu te înspăimântezi a batjocori în acest fel pe Dumnezeu şi cu mai necinste decât un târg? Că la târg ţi-e ruşine să te arăţi că priveşti la frumuseţea cuiva. Iar în casa lui Dumnezeu unde te învaţă şi mai vârtos te spăimântează pentru păcatele şi nelegiuirile tale şi mai mult auzind atunci ca să nu le faci; şi tu faci inima ta prăvălia diavolului şi cu ochii tăi faci lucrurile diavoleşti. Mai bine ar fi fost ca ochii aceştia să fie orbi decât să privească fără de ruşine şi fără de lege. Socoteşte, omule, cu gândul tău lângă cine stai aproape, când te apropii la Sfânta şi înfricoşata Liturghie oare cu cine vrei să te rogi împreună cu Heruvimii, cu Serafimii şi cu celelalte puteri, cu îngerii şi cu arhanghelii, socoteşte pe care îi ai împreună în horă şi împreună cântăreţi şi aceasta îţi ajunge întru priveghere şi întru pricepere. Când îţi vei aduce aminte că porţi trup de pământ şi eşti de-a valma împreună cu sfinţii îngeri, cu toate cereştile puteri cele fără de trupuri şi te-ai învrednicit împreună cu aceia să cânţi şi să lauzi pe Stăpânul Hristos şi Dumnezeul tuturor.
Pentru aceea nu fii ca un slăbănog, ci fii gata cu poftă la cântarea Sf. Liturghii.
Nu avea gând lumesc la vremea aceea ci către ceruri pune tot gândul tău ca şi cum ai sta lângă scaunul slavei şi ca şi cum ai zbura împreună cu serafimii, şi aşa lui Dumnezeu lauda cea sfântă adu-o, că pentru aceasta dăm învăţătura să stai bine la vremea Sf. Liturghii ca să ridicăm gândurile cele ce zac jos, că la vremea Sf. Slujbe, fraţilor, nu numai oamenii strigă acea înfricoşată strigare ci şi dumnezeieştii îngeri cad la Domnul Hristos şi arhanghelii se roagă având împreună vreme de Sf. Taine.
Că precum oamenii ţin şi mişcă ramurile de măslin înaintea împăraţilor şi prin odrasla măslinului îi aduc aminte să facă milă şi iubire de oameni faţă de poporul lui, aşa şi sfinţii îngeri la jertfa Sf. Liturgii în loc de stâlpările măslinului, acel preasfânt şi dumnezeiesc Trup îl arată către Domnul nostru Iisus Hristos, şi se roagă pentru firea omenească zicând către Mântuitorul Hristos nu numai pentru neamul omenesc ne rugăm şi ne umilim Ţie iubitorule de oameni şi iubitorule de bunătăţi, Stăpâne pe care Însuţi nu i-ai lăsat, ci mult iubindu-i până la atâta ai primit cât şi pe Sf. Tău Suflet l-ai dat pentru ei, pentru aceştia şi noi vărsăm rugăciunile pentru care Tu Însuţi Ţi-ai vărsat preascumpul Tău Sânge.
Pentru aceştia ne rugăm pentru care Ţi-ai jertfit cinstitul Tău Trup şi Te-ai junghiat de evreii cei fără de lege. Pentru aceea se cade ca fiecare să chibzuiască cu gândul său, care are greşeală şi păcătuire a îmblânzit-o şi care bunătate a câştigat-o din îndreptare; care păcat a lăsat, sau la ce măsură de bunătate a ajuns şi de s-a făcut mai bun de cum era? Şi de va afla şi va cunoaşte că s-a făcut pe sine mai bun de cum era, să se păzească cu postirea lui bine. Iar de s-a făcut leneş la celelalte bunătăţi şi are numai postirea singură s-o arate, iar de celelalte bunătăţi nici una nu a făcut afară să rămâie. Iar după ce toate păcatele şi le va curăţi cum se cuvine atunci să vină înăuntru şi să se împărtăşească cu Sf. Taine ale lui Hristos.
Căci cel ce nu posteşte se cuvine să aibă şi iertare din cauza bătrâneţilor, alţii de boala trupului, alţii din altă întâmplare. Iar cel ce nu greşeşte de mântuirea păcatelor lui nu poate fi să nu dea seamă. Pentru că de va cerceta Dumnezeu greşalele, vorbele care se fac pe la biserici, lenevirile, pregătirile de pe la slujbe, atunci ce vom face cum îi vom răspunde? Să ştii că Dumnezeu Însuşi grăind prin prooroci către noi toţi, iar noi grăim multe şi lungi cuvinte unul către altul, care nu ne sunt de folos ci numai bârfim în zadar; de va lăsa toate celelalte şi numai pe acestea să cerce şi să facă judecată la noi, care nădejde de mântuire ne va fi nouă? Niciuna. Să nu te înşele gândul că este puţin păcatul acesta, ci de vei vrea să cunoşti mărimea păcatului acestuia şi necinste ce I-o faci lui Dumnezeu, să urcăm la oamenii aceştia pământeşti şi atunci vei cunoaşte măreţia lucrului.
Cutează tu la un boier mare sau şi la un prieten când vorbeşte înţelepciune cu tine şi tu să laşi vorba lui, şi să te întorci să vorbeşti cu sluga ta, şi atunci vei cunoaşte câtă necinste Ii faci tu lui Dumnezeu prin aceasta. Pentru că de i-ar face cineva această necinste la un domn mare la multă pedeapsă l-ar aduce pentru batjocorirea aceia, sau şi capul i l-ar tăia. Iar Dumnezeu cu atâtea şi atâtea necinstindu-se nu numai de unul sau de doi şi trei oameni ci de mulţi, putem zice de noi toţi şi Dumnezeu rabdă şi amână mânia, şi când vreţi să potoliţi mânia unui împărat pământesc alergaţi toţi cu copii cu femei şi din urgia împărătească răpiţi pe vinovat.
Iar pe cerescul Împărat nu voim să-l facem blând şi iertător şi să răpim din urgia lui nu unul sau doi sau trei sau o sută, ci pe toţi păcătoşii lumii.
Şedeţi afară şi nu alergaţi cu toţii la biserică ca văzând Dumnezeu unirea voastră pe aceia să-i lase din munca iadului şi nouă să ne ierte păcatele. Pentru că ce este mai puternic decât biserica lui.? Şi nu-mi zice pereţi şi arme, că toate acestea îndelungarea vremii le învecheşte şi le strică iar biserica niciodată nu se învecheşte, nici se îmbătrâneşte. Bisericii nici vrăjmaşii noştri nu-i pot strica, adică diavolii. Acestea nu le zicem de laudă, de vreme ce faptele singure mărturisesc.
Câţi împăraţi şi tirani s-au bătut cu Biserica lui Hristos? Şi câţi s-au bătut cu dânsa toţi au pierit iar ea s-a suit mai sus decât cerurile. Atâta înălţime şi mărire are Biserica lui Hristos, cât bătându-se de alţii pururea birueşte, viclenindu-se se adauge, batjocorită fiind mai luminată se arată. Cunoscut-a-ţi dar în ziua aceia câte s-au pornit asupra noastră, arme mânie de ostaşi şi foc mai mare şi noi pe la curţile împărăteşti mergem şi ne-am făcut de toată minunea în toată lumea. Iar pentru darul lui Dumnezeu nici una din acelea nu ne-au îngrozit, pentru ce?
Că nici una din răutăţile aceestea nu sunt amare, pentru că este rău în lume? Nimic, vei zice moarte, dar moartea nu este rău, căci curând mergem la adăpostirea cea fără de iarnă, dar ce? Răpirea avuţiei? Gol am venit gol mă voi duce; dar ce? Scoaterea din pământul lui? Al lui Dumnezeu este pământul şi plinirea lui. Dar ce este rău; necazul? Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri, când vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră. Pentru că deşi mă duceam nu era batjocorirea aceia. Pentru că o batjocorire este numai păcatul, că de se va batjocori toată lumea tu pe tine nu te batjocori şi nu vei fi batjocorit niciodată. Vânzare a gândului este cauza, pentru că de nu vei vinde cu gândul pe altul, nici altul nu va putea să te vândă pe tine. Mergeam şi vedeam lucrurile şi mai vârtos cuvintele mele cele date, lucruri făcute în târg şi m-am mirat şi am vrut să vă zic unde se folosesc şi unde se află.
Cei ce nu cinstesc Sf. Liturghie şi vorbesc griji lumeşti şi sunt lipsiţi de darul lui Dumnezeu. Pentru că spunem, care slugă va face slujba casei lui mai înainte de a face slujba casei domnului său, aceasta este cu neputinţă. Cum dar este cu neputinţă de vreme ce oamenilor nu putem a nu le zice şi a nu-i chema domni, şi ne plecăm şi ne cucerim în faţa lor, de am putea să vedem sufletele acelor oameni care nu-L cinstesc pe Iisus Hristos făcătorul şi ziditorul nostru că este barbar şi neruşinat. Că precum la băi câte trupuri nu intră să se curăţească sunt pline de întinăciune şi de grozăvie multă aşa şi sufletul care nu aude învăţătura duhovnicească a lui Dumnezeu este prin necurăţie şi de împuţiciunea păcatelor şi aţi vedea de câte rane şi spini sunt pline sufletele acelora.
Căci precum pământul ce nu se ară se înţeleneşte şi se umple de mărăcini aşa şi sufletul care nu aude cuvântul lui Dumnezeu şi învăţătura duhovnicească răsare tot mărăcini şi ciulini, adică se naşte tot felul de păcat în inima noastră. Că de vreme ce noi în toate zilele auzim citania Scripturilor, a proorocilor şi a apostolilor şi de-a pururea cântăm dumnezeieştile canoane şi abia cu mare nevoie fugim de patimile noastre, abia potolim mânia. Abia gonim urgia, pizma şi pofta cea rea, abia contenind fiarele cele fără ruşine, adică gândurile cele rele ale diavolilor, dar cei ce niciodată n-au dobândit această vindecare a învăţăturii, care nădejde a mântuirii vom avea? Căci precum cel ce iese de la adăpostire pretutindeni rătăceşte, la fel şi cel ce pierde lumina lui în multe locuri se împiedică şi cade. Aşa şi cela ce cade în uitarea temerii de Dumnezeu, gânduri şi înstrăinări are pururea.
Căci când Dumnezeu este cu noi în ajutor, toate cele ce sunt de întristare departe le goneşte. În acest fel iarăşi depărtându-se de noi pentru păcatele noastre, nu-şi aduce aminte de noi deloc şi atunci trupul şi inima se rupe şi se străinează şi cei ce sunt întristătorii diavolii şi oamenii se adaogă, încât de la toţi au bântuială, pentru ca să se facă mai cu grijă cei leneşi şi să se poată întoarce din căderea ce-au căzut. Pentru că zice dumnezeiasca Scriptură, pedepsi-te-va neascultarea ta şi răutatea ta te va mustra, în aşa fel încât depărtarea lui Dumnezeu este o grijă la păcătos. Căci cunoaşte Dumnezeu mai înainte şi se îngrijeşte pentru om; îl lasă puţin ca să se smerească şi atunci alungându-se lenevia se fac mai nevoitori şi cei leneşi.
Socotesc că mulţi vor fi care ne-au lăsat de multă vreme şi s-au dus la zboruri şi la jocurile nelegiuirii şi astăzi au venit şi aş vrea să-i văd mai des ca să-i alung de la uşa bisericii, nu ca să fie afară pururea, ci ca să se îndrepteze şi iarăşi să vie. Dar de vreme ce şi părinţii pe feciorii lor când greşesc îi scot afară din casă şi nu le dau nici pâine să mănânce nu ca să-i înstrăineze de tot, ci ca să-i înţelepţească şi ca să se facă mai buni şi atunci cu cinstea şi slava cea părintească să vie la moştenire; în acest fel fac şi păstorii cu oile cele râioase, le despart pe oile cele sănătoase ca să se tămăduiască de boală şi apoi fără de sminteală să vie la oile cele sănătoase ca să nu se umple toată turma de boala acelora.
Drept aceea şi noi vrând să-i ştim pe aceia măcar că nu-i vom vedea cu ochii, iar cuvântul nostru îi va cunoaşte şi gândul lor îi va mustra, adică ce zic. Numai acela este la biserică care petrece în mod vrednic cu cuvântul şi gândul. Acelaşi care are viaţa lui stricată şi este cu mulţi unit, deşi este trupul lui aici şi gândul lui afară, folos nu are. Pentru că cei ce sunt canonisiţi după dumnezeieştile pravile şi rămânând afară adevărat au nădejdi bune că de vor îndrepta păcatele lor pot iarăşi să intre cu gândul curat. Iar cei ce s-au pângărit pe sine şi li s-a poruncit să nu intre mai înainte la uşile Sf. Altar, până ce nu se vor curăţi de întinăciunea care li s-a făcut prin păcate, pe urmă se fac obraznici şi fără ruşine şi fac lovitura rănii mai grea, cu atât de rău a păcatului cât este de mare neruşinarea după păcat.
Mulţi oameni se împărtăşesc cu Sf. Taine ale lui Hristos într-un an odată, alţi de mai multe ori într-un an; oare pe care din aceştea îi vom lăuda sau îi vom ferici? Pe cei ce se împtăşesc de multe ori sau pe cei ce de puţine ori? Eu zic că nici pe cei ce se împărtăşesc din an în an şi nici pe cei ce se împărtăşesc de mai multe ori, nici de puţine ori, numai pe cei ce se împărtăşesc cu gând curat şi cu inimă curată, pe cei ce au viaţă nehulită, pe cei ce sunt nepomenitori de rele şi nu pizmuitori şi care poftesc pacea. Unii ca aceştia la toate praznicile Domneşti să se împărtăşească. Iar cei ce sunt necunoscători şi necuraţi de tot felul de păcate, niciodată în an să nu fie vrednici a se împărtăşi. Că mulţi bolnavi şi slabi mor împărtăşindu-se cu nevrednicie şi merg la iad.
O, omule mâncata-i din masa cea duhovnicească şi Cinei cele împărăteşti te-ai învrednicit şi iarăşi te dedai la păcat? Trupul tău ungi cu mir şi iar îl umpli de putoare şi de scârnăvie. Tot anul te împărtăşeşti şi te curăţeşti şi o săptămână n-ai trecut şi iar faci cele mai dinainte ale tale fărădelegi? I-a spune-mi de te vei însănătoşi în patruzeci de zile fiind bolnav de multă vreme şi te vei da pe sine iar la boala aceea, n-ai pierdut osteneala cea mai dinainte? De vreme ce cele fireşti le schimbi cu mult mai vârtos cele din voinţă, şi de îţi va mirosi gura nici cele obişnuite bucate nu le poţi mânca, dar cum îndrăzneşti a te împărtăşi având în suflet atâta putoare de păcate? Şi ce iertare vei avea? Nici una.
Pentru că zice dumnezeiescul Apostol cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie vinovat este Trupului şi Sîngelui Domnului nostru Iisus Hristos, adică câtă muncă vor lua evreii ce au răstignit pe Iisus Hristos, atâta va lua şi acela. Că precum acei ucigaşi sunt vinovaţi sângelui aşa şi cei ce nevrednici se împărtăşesc cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Ca şi cum cineva ar sparge sau ar întina haina împăratului batjocoreşte aşa şi la Sf. Taine este ca şi cum ar omorî trupul Domnului nostru Iisus Hristos, cei ce-l primesc cu suflet şi cu gând necurat încât atâta sunt de multe cele ale nelegiuirii pe cât sunt cele ale batjocurei. Acest cuvânt pe multe inimii le arde, acesta pe mulţi i-a clătit şi i-a tulburat. Muşcat-am cunoştinţa celor ce aud, iar mai vârtos şi a mea celui ce grăiesc mai mult decât a vostră a celor ce auziţi.
Căci când este învăţătură împreunate sunt şi pedepsele, aşa şi rătăcirile sunt împreună şi acest lucru este al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Drept aceia trebuie şi cel ce zice şi cel ce aude să se supuie acestor pravile şi să aibă această fire. La fel şi fiecare greşit este călcător poruncilor lui Dumnezeu. Pentru ca să facă cu măsură canonul şi certarea, pentru că trebuie să fie duhovnicul crezător la păcătoşi aducând-şi aminte de boala şi slăbiciunea lui, ca să nu-i canonisească greu. Pentru aceea de vei vedea pe cineva curvind şi va vrea să se împărtăşească aşa nevrednic spune preotului în taină că cutare om este nevrednic şi vrea să se împărtăşească; şi opreşte pe necuratul. Iar de vei acoperi eşti părtaş la păcatul acela, pentru că n-a zis proorocul că ai curvit, ci că cu curvarul împreună partea ta ai pus.
Vai, vai, cât rău este să ascundă cineva păcatele altora, sau şi ale lui de cel mai mare sau şi de duhovnicul lui, pentru că părtaş zice că eşti muncilor şi pedepselor pentru păcatele aceluia şi cu toată dreptatea; că de dulceaţa păcatului neavând parte, iar muncii te faci împreună părtaş şi păcatului aceluia. Pentru ca nu-mi zice cele necurate cuvinte care te duc la ea, adică ce mi-e de păcatul altuia? Măcar de aş putea să le văd pe ale mele, că atunci mai mult voi vrăji de păcatele tale, când tu vei certa ale tale greşeli pentru folosul fratelui tău precum şi Pavel zicea: “ Că atunci când vede păcătosul că toţi îl urăsc şi se depărtează de dânsul ca un rău mare, atunci ce a făcut nu mai face, iar de va vedea că nu le pare rău de ceea ce a făcut se face şi mai rău, însă ştiu că multă supărare vă pricinuieşte ceea ce zic. După ce veţi pleca de aici cine va putea auzi şi îngădui mustrările voastre, zicând, noi iarăşi viind şi rău făcând şi pătimind şi necăjindu-ne, ne alungi părinte de la Împărtăşanie şi de la cina cea Tainică.
Drept aceea v-am zis acestea ca să cunoaşteţi că nu vă alung ci mai mult vă adun şi nu vă opresc ci vă chem şi vă trag pe voi la bine, mai vârtos prin mustrări, că frica muncii precum văpaia topeşte ceara aşa se face şi la gândul celor păcătoşi; topeşte şi arde păcatele voastre şi curat face gândul vostru, şi adaugă îndrăznirea şi venirea, precum doctorul cel ce cunoaşte, care dă vreunui bolnav ierburi amare când nu poate mistui bucatele ce mănâncă şi cu acele ierburi amare scoate veninul şi curăţeşte stomacul şi îndeamnă pofta cea amorţită spre mâncare şi atunci cu poftă începe la hrană obişnuită. În acest chip este şi învăţătura când zice învăţătorul cuvinte amare curăţeşte cugetele cele rele ale gândului şi ale inimii şi se descarcă de greul păcatelor şi atunci cu multă bucurie primeşte Trupul şi Sângele lui Hristos. Pentru aceea zice Apostolul; “Supuneţi-vă şi ascultaţi de mai marii voştri, pentru ei se ostenesc pentru sufletele voastre”, ca şi cum vor da seama, ca tu de vei greşi pentru ale tale păcate şi de te vei nevoi bine nu va fie ţie să dai seama pentru altul.
Iar preotul de va griji bine numai de viaţa lui şi pentru a celorlaţi fraţi nu va sta cu nevoinţă, împreună cu oamenii cei răi va merge în gheena focului. Pentru că de multe ori preotul pentru ale lui greşeli nu se dă la muncă; iar pentru păcatele celor străini se pierde, adică merge în iad. Dar de vreme ce i-am mustrat foarte tare pe cei nevrednici şi primesc Sf. Taine, trebuie să zicem şi pentru voi slujitorii, preoţi ai sfintei Biserici. Ca să ni se cuvină nouă ca cu multă grijă şi smerenie şi nevoinţă să aşteptăm Sf. Daruri. Că de veţi cunoaşte pe cineva în răutate trăind şi-l vei ierta pe el a se împărtăşi cu trupul şi Sângele lui Hristos, din mâinile voastre se va cere de la Dumnezeu, chiar de va fi domn sau boier mare sau şi chiar împăratul să fie, nu te teme de va veni nevrednic să se cuminice, opreşte-l că mai multă putere ai tu decât împăratul, preotule. Nu îndemna spre urgie pe Domnul tău Iisus Hristos să-L dai în trup necurat împuţit.
Nu da la unii ca aceia în loc de hrană cuţit şi de va veni acela pentru slăbiciune să se împărtăşească şi fiind nevrednic, opreşte-l nu te teme. Teme-te de Dumnezeu şi nu de oameni şi aşa făcând vei fi cinstit de oameni şi iubit de Dumnezeu. Iar de ţi-i frică şi nu îndrăzneşti, adu-l la mine şi nu voi ierta eu să facă această fărădelege mai bine poftesc să-mi scoată sufletul meu mai înainte de vreme, decât dumnezeiescul Trup şi Sânge să-L dau nevrednicilor.
Mai bine sângele meu să-l vărs mai înainte, decât să dau înfricoşatul Sânge acesta, unde nu se cade şi mai bine să mă lipsesc de viaţa pentru Dumnezeu sau pentru viaţa lui Dumnezeu, Căruia I se cuvine toată slava în veci. Amin.