Din
OMILII LA SARACUL LAZAR. DESPRE SOARTA SI PROVIDENTA. DESPRE RUGACIUNE. DESPRE VIETUREA DUPA DUMNEZEU
EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC SI DE MISIUNE AL BOR
2005
Cuvânt despre pricina pentru care se citesc
Faptele Apostolilor în timpul Rusaliilor
(La începutul Faptelor Apostolilor – IV)
l. Cea mai mare parte din datoria ce-o făcusem, prilejuită de titlul Faptelor Apostolilor, v-am plătit-o în zilele trecute. Pentru că mi-a mai rămas o mică datorie, m-am sculat să v-o plătesc azi. Păstraţi ca pe un lucru de preţ cele spuse, ţineţi-le cu multă râvnă! Ştiţi doar că voi, care aţi primit argintul, veţi da socoteală de argintul acesta Stăpânului în ziua judecăţii, când vor fi chemaţi să dea socoteală cei ce-au primit talanţii, când va veni Hristos să ceară zarafilor argintul cu dobândă. Trebuia să dai argintul Meu la zarafi, spune Hristos, şi Eu venind l-aş fi cerut cu dobândă! Cât e de mare şi de nespusă bunătatea Stăpânului! Pe oameni îi opreşte să ia dobândă, iar El cere dobândă!
– Pentru ce?
– Pentru că dobânda pe care o iau oamenii e plină de osândă şi vrednică de vină, pe când dobânda cerută de Hristos este de laudă şi vrednică de cinste. Dobânda aceea care se ia de la banii daţi cu împrumut păgubeşte şi pe cel ce-o dă, şi pe cel ce-o primeşte; pierde şi sufletul celui ce-o primeşte, şi striveşte cu sărăcia şi pe cel ce o dă. Ce poate fi mai groaznic decât să neguţătoreşti sărăcia altuia, decât să faci comerţ cu nenorocirile fraţilor tăi? Ce poate fi mai groaznic decât să iei masca bunătăţii, şi sub ea să-ţi arăţi toată neomenia, să întinzi mână de ajutor, şi cu ea să împingi în prăpastie pe cel ce are nevoie să fie ajutat? Ce faci, omule? N-a venit la uşa ta săracul ca să-i măreşti sărăcia, ci ca să-1 scapi de sărăcie! Faci la fel cu cei ce preferă otrăvurile; aceia fac de nesimţit răutatea lor, amestecând otrava cu mâncarea; tu, acoperind prăpădul dobânzii cu masca bunătăţii, nu-i laşi să simtă vătămarea pe cei ce au să bea otrava cea ucigătoare. De aceea, prilej bun este să spunem despre cei ce dau bani cu dobândă şi despre cei ce se împrumută, cuvintele spuse despre păcat.
– Dar ce s-a spus despre păcat?
– Până la o vreme, spune Scriptura, îndulceşte gâtlejul; dar mai târziu o vei afla mai amară ca fierea şi mai ascuţită decât sabia cea cu două tăişuri. Aşa se întâmplă şi cu cei ce se împrumută. Când nevoiaşul primeşte banii, simte o uşurare mică şi trecătoare; dar mai târziu, cu creşterea dobânzilor, când povara ajunge mai mare decât puterile lui, vede că dulceaţa aceea, care-i ungea gâtlejul, e mai amară ca fierea, mai tăioasă decât sabia cu două tăişuri; şi se vede silit să părăsească dintr-o dată toată moştenirea părintească.
2. Dar să mutăm cuvântul de la cele materiale la cele spirituale. Trebuia să dai argintul Meu la zarafi! , spune Hristos ; vă numeşte pe voi, care auziţi cuvintele acestea, zarafii care au primit argintul acela.
– Dar pentru ce Dumnezeu ne-a numit zarafi?
– Pentru ca să vă înveţe pe toţi să arătaţi aceeaşi râvnă pentru cercetarea spuselor mele, câtă râvnă arată bancherii pentru cercetarea monezilor pe care le primesc. După cum zarafii aruncă monezile false, calpe, şi le primesc numai pe cele bune, după cum ei fac deosebire între moneda falsă şi moneda bună, tot aşa fă şi tu! Nu primi orice cuvânt! Aruncă de la tine cuvântul fals şi stricător, dar ţine-1 minte pe cel sănătos şi mântuitor! Ai şi tu, ai şi tu cântar şi balanţă, făcute nu din aramă şi fier, ci din curăţenie şi credinţă! Cu ele încearcă orice cuvânt! De aceea a spus: “Fiţi zarafi încercaţi!”, nu ca să staţi în piaţă şi să număraţi arginţii, ci ca să puneţi la probă cuvintele cu toată luarea-aminte. De aceea şi apostolul Pavel zice: Încercaţi-le pe toate, dar păstraţi numai ce e bun! V-a numit zarafi nu numai pentru că trebuie să încercaţi totul, ci şi pentru că trebuie să daţi altora ceea ce aţi primit. Căci zarafii n-ar avea niciun câştig de pe urma negoţului lor dacă şi-ar închide prăvălia după ce primesc banii şi n-ar mai da şi altora bani. Tot aşa ar fi şi cu cei care ascultă predica. Dacă primeşti învăţătura predicii, o ţii în tine şi n-o dai altora, toată osteneala ta se pierde. De aceea vedem în prăvăliile zarafilor toată ziua un du-te vino. Asta să se întâmple şi cu spusele predicii. Că şi la zarafi vedem că unii depun bani, alţii iau îndată şi pleacă. Şi acest lucru se petrece toată ziua. Şi astfel zarafii, cu toate că nu lucrează cu banii lor, totuşi îşi agonisesc averi mari cu bani străini, pentru că-i întrebuinţează cum trebuie. Aşa fă şi tu! Cuvintele acestea ale predicii nu-s ale tale, ci ale Duhului; dar dacă te foloseşti bine de ele, îţi vei strânge multă avere duhovnicească; de aceea Dumnezeu v-a numit zarafi.
– Dar pentru ce Dumnezeu a numit argint cuvântul?
– Pentru că după cum monedele de argint au întipărit pe ele desăvârşit chipul împăratului – că dacă acest chip nu-i desăvârşit, atunci moneda nu-i de argint curat, ci se numeşte falsă -, tot aşa şi învăţătura credinţei trebuie să aibă desăvârşit chipul cuvântului. În afară de asta, argintul întreţine toată viaţa noastră; argintul este temeiul nevoinţelor toate; de cumpărăm sau vindem, o facem cu argintul. Asta se întâmplă şi prin cuvântul de învăţătură; argintul acesta duhovnicesc este temeiul şi rădăcina tuturor nevoinţelor duhovniceşti. Astfel, dacă voim să cumpărăm ceva de la Dumnezeu, Îi dăm lui Dumnezeu mai întâi cuvântul rugăciunii, şi aşa primim ceea ce noi cerem. Dacă vedem pe un frate că nu se îngrijeşte de sufletul lui, că e pe cale să se piardă, îi câştigăm mântuirea şi-i cumpărăm viaţa dându-i cuvânt de învăţătură. De aceea trebuie să păstrăm cu multă grijă toate cuvintele de învăţătură şi să le ţinem minte bine, ca să le dăm şi altora. Că ni se va cere şi dobânda arginţilor acestora. Să fim dar cu luare-aminte atunci când îi primim, ca să putem împărţi şi altora arginţii! Are fiecare, dacă vrea, putere să înveţe. Nu poţi îndrepta o biserică întreagă? Dar poţi să-ţi sfătuieşti soţia! Nu poţi vorbi înaintea unei mulţimi atât de mari? Dar îl poţi înţelepţi pe fiul tău! Nu poţi îndrepta prin cuvânt de învăţătură un popor ca acesta? Dar o poţi face mai bună pe sluga ta! Nu-i peste puterile tale acest cerc de ucenici! Nu-i peste priceperea ta măsura învăţăturii! Mai uşor chiar decât mine îi poţi îndrepta pe toţi aceştia! Eu mă întâlnesc cu voi o dată-n săptămână sau de două ori adesea. Tu însă îi ai pe ucenici necontenit în casă, lângă tine, soţia, copiii, slugile, şi-i poţi îndrepta şi seara, şi la masă, ziua întreagă. Şi pentru altă pricină voi îi puteţi mai lesne vindeca. Eu, vorbind unei mulţimi aşa de mari, nu cunosc patimile ce necăjesc sufletele, de aceea sunt silit să dau toate leacurile în fiecare predică; voi însă nu sunteţi siliţi să faceţi asta; ci puteţi culege mai mult rod cu mai puţină osteneală. Cunoaşteţi bine cusururile celor din casă; de asta îi şi puteţi mai repede vindeca.
3. Să purtăm dar grijă, iubiţilor, de casnicii noştri! Osândă mare foarte, pedeapsă nespusă aşteaptă pe cei ce nu se îngrijesc de casnicii lor. Dacă cineva nu poartă grijă de ai săi, spune Pavel, acela s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios! Vezi cum loveşte Pavel pe cei ce nu poartă grijă de ai lor? Şi pe bună dreptate! Cum va purta grijă de străini, se întreabă el, dacă nu poartă grijă de ai săi? Ştiu că adesea v-am dat sfatul acesta, dar nu voi conteni să-1 dau, deşi nu răspund eu de trândăvia altora. Că spune Hristos: Tu trebuia să dai argintul Meu la zarafi! Mai mult n-a cerut. Dar cu toate că n-am nicio răspundere, cu toate că în privinţa asta sunt scăpat de pedeapsă, totuşi, ca şi cum m-ar aştepta osânda şi pedeapsa, aşa mă tem şi tremur pentru mântuirea voastră! Nimeni să nu asculte cuvintele cele duhovniceşti cu nepăsare şi fără luare-aminte! Nu fac fără rost şi fără scop introducerea aceasta lungă, ci ca să păstraţi mai bine ce am să vă semăn, nu ca să mă aplaudaţi şi să lăudaţi în zadar şi fără de folos, şi apoi să plecaţi acasă. Nu urmăresc laudele voastre, ci mă îngrijesc de mântuirea voastră. Cei care joacă pe scenă, primesc de la mulţime ca răsplată laudă pentru jocul lor. Eu nu vă vorbesc pentru a mă lăuda, ci ca să primesc pentru asta răsplată de la Stăpânul. De aceea, des de tot vă rog să coborâţi în adâncul minţii voastre spusele mele. După cum pomii care au rădăcinile înfipte adânc în pământ rămân neclintiţi în faţa atacurilor vânturilor, tot aşa şi gândurile care stau în adâncul sufletului, nu sunt smulse cu uşurinţă de atacul nevoinţelor şi grijilor. Spune-mi, iubite, ai suferi să-ţi laşi copilul să moară când 1-ai vedea topit de foame? N-ai îndura oare orice ca să-1 scapi de foame? Dacă nu treci cu nepăsare pe lângă fiul tău care piere de foamea de pâine, cum suferi să-1 treci cu vederea când piere de foamea dumnezeieştii învăţături? Mai meriţi să te numeşti tată? Şi doar foamea aceasta e mai cumplită ca cealaltă, că aduce o moarte mai groaznică. De aceea şi mai mare trebuie să vă fie purtarea de grijă. Creşteţi copiii voştri, spune Pavel, întru învăţătura şi certarea Domnului! Asta-i cea mai bună grijă a părinţilor, asta-i adevărata purtare de grijă a celor care i-au născut. Aşa îi cunosc pe părinţi! După grija mare ce-o au pentru copii în cele duhovniceşti.
Dar am vorbit destul în introducere. Trebuie neapărat acum să vă plătesc şi datoria. Am făcut această lungă şi întinsă introducere tocmai pentru ca să primiţi cu toată paza ce am să vă dau. Care este dar obligaţia cu care vă rămăsesem dator la plecare? Sau poate aţi uitat şi asta? Trebuie deci să v-o amintesc: mai întâi despre cartea din care v-am şi plătit mai înainte datoria; am să vă spun şi cât am plătit, ca să vedem ce-a mai rămas de plată. Cât vă plătisem dar mai înainte? Vă spusesem atunci cine a scris cartea Faptelor, cine e tatăl acestei scrieri. Dar, mai bine spus, nu tatăl, ci slujitorul. Că nu el a născut cele spuse, ci a slujit acelora. Am vorbit şi despre titlul cărţii şi am arătat ce vrea să-nsemne cuvântul “Fapte”; am vorbit apoi şi despre numele de “apostol”. Acuma trebuie să vă spun pentru ce părinţii noştri au legiuit să se citească această carte a Faptelor în vremea Rusaliilor. Poate vă amintiţi că vă făgăduisem atunci să vă spun şi acest lucru. Nu fără rost, nici în zadar au ţinut părinţii vremea aceasta, ci au făcut-o cu o înţeleaptă pricină; nu ca să supună libertatea noastră silniciei vremurilor, ci pentru ca, pogorându-se la sărăcia celor mai slabi în credinţă, să-i urce la bogăţia cunoştinţei. Că părinţii au ţinut vremile pentru că se străduiau să se pogoare la cei mai slabi în credinţă, nu pentru că se supuneau silniciei ţinerii legii, o spune Pavel. Ascultă ce spune: Ţineţi zile şi luni şi vremi şi ani? Mă tem să nu mă fi ostenit în zadar la voi!
– Dar tu nu ţii zilele şi vremile şi anii?, aş putea fi întrebat. Ce înseamnă asta?
– Dar te întreb, ce-ai să mai spui dacă-1 vom vedea pe cel care ne opreşte să ţinem zilele, lunile, vremile şi anii, că le ţine? Nu-i aşa că-mi vei spune că se contrazice, că se luptă cu el însuşi? Dar să nu fie asta! El, prin ţinerea vremilor, se coboară la cei care ţineau vremile, voind să piardă această slăbiciune a lor. Aşa fac şi doctorii. Gustă ei mai întâi din mâncărurile date bolnavilor, nu pentru că au nevoie să mănânce, ci pentru că se străduiesc să le vindece boala. Aşa a făcut şi Pavel. Fără să aibă nevoie de ţinerea vremilor, a ţinut vremile, ca să-i scape de slăbiciunea tinerii pe cei ce le ţineau.
– Dar când a ţinut vremile Pavel?
– Fiţi, vă rog, cu luare-aminte! A doua zi am ajuns la Milet. Căci Pavel hotărâse să treacă de Efes, ca să nu i se întâmple să întârzie în Asia. Pentru că el se grăbea, dacă ar putea, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii . Ai văzut că ţinea ziua Cincizecimii cel ce spunea: Să nu ţineţi zilele, lunile şi vremile ?
4. Pavel nu respecta numai ziua, ci şi locul. Nu se grăbea numai să fie de Rusalii, ci să şi serbeze Rusaliile în Ierusalim.
“Pentru ce faci asta, fericite Pavel? S-a terminat cu cele din Ierusalim! Prin hotărârea lui Dumnezeu au rămas pustii Sfintele Sfintelor! Vieţuirea după lege a încetat. Tu strigai gala-tenilor zicând: Cei ce aşteptaţi să vă îndreptaţi prin lege, aţi căzut din har . Pentru ce ne întorci iarăşi în robia legii?”
Da, nu-i neînsemnată întrebarea ce o punem. Nu-i puţin lucru să ştim dacă nu cumva se contrazice Pavel! Că Pavel nu ţine numai zilele, ci păzeşte şi alte porunci din lege, el, care striga galatenilor: Iată, eu, Pavel, vă spun că, dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos la nimic nu vă va folosi! Vedem însă că Pavel acesta, care spusese că dacă vă veţi tăia împrejur, Hristos la nimic nu vă va folosi, el a tăiat împrejur pe Timotei. Găsind Pavel în Listra pe un tânăr, spun Faptele Apostolilor, fiul unei femei iudee credincioase, dar al unui tată elin, 1-a tăiat împrejur . Nu voia să-1 trimită dascăl, netăiat împrejur.
– Ce faci, fericite Pavele? Desfiinţezi prin cuvânt tăierea împrejur şi o întăreşti iarăşi cu fapta?
– Nu o întăresc, răspunde Pavel, ci o desfiinţez cu fapta!
Timotei era fiul unei femei iudee credincioase şi al unui tată elin, dintr-un neam netăiat împrejur. Pentru că Pavel avea să-1 trimită învăţător la iudei, n-a voit să-1 trimită netăiat împrejur, ca să nu-i închidă iudeii uşile cuvântului chiar de la început. Deci, ca să croiască drum desfiinţării tăierii împrejur şi ca să deschidă cale învăţăturii lui Timotei, Pavel 1-a tăiat împrejur, tocmai ca să desfiinţeze tăierea împrejur. De aceea spune Pavel: M-am făcut iudeilor ca un iudeu ; n-a grăit aşa ca să se facă iudeu, ci ca să-i convingă să nu mai fie iudei pe cei ce rămăseseră iudei. De aceea 1-a tăiat împrejur şi pe Timotei, ca să desfiinţeze tăierea împrejur. S-a slujit deci de tăierea împrejur împotriva tăierii împrejur. A primit şi Timotei tăierea împrejur, ca să poată fi primit de iudei; iar odată primit, să-i poată desprinde de ţinerea tăierii împrejur.
Ai văzut pentru ce Pavel a ţinut şi Cincizecimea, şi tăierea împrejur? Vreţi să vă mai arăt că a ţinut şi alte porunci din lege? Fiţi cu luare-aminte!
S-a suit o dată la Ierusalim; apostolii, când 1-au văzut, i-au spus: Vezi, frate Pavele, câte mii de iudei au crezut? Toţi aceştia au auzit despre tine că înveţi lepădarea de lege. Ce dar? …Fă ce-ţi spunem noi! Sunt la noi patru bărbaţi care au asupra lor o făgăduinţă. Ia-i pe aceştia şi curăţeşte-te împreună cu ei, rade-ţi capul împreună cu ei, ca să se încredinţeze din fapte că nu este nimic din cele ce-au auzit despre tine, că tu însuţi umbli după legea lui Moise! Aţi văzut ce pogorământ minunat? Ţine vremile, ca să desfiinţeze ţinerea vremilor! Taie pe Timotei împrejur, ca să pună capăt tăierii împrejur. Aduce jertfă, ca să surpe ţinerea aducerii de jertfe. Că acesta-i era scopul pentru care făcea aşa, ascultă-1 că o spune: Făcutu-m-am pentru cei de sub lege ca unul supus legii, ca să câştig pe cei de sub lege, şi deşi sunt liber faţă de toţi, tuturor m-am făcut rob . Făcea aceasta Pavel, imitând pe Stăpânul său. După cum Stăpânul, fiind în chipul lui Dumnezeu, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, ci S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând , şi fiind liber a ajuns rob, tot aşa şi Pavel, deşi era liber faţă de toţi, tuturor s-a făcut rob, ca să-i câştige pe toţi. Stăpânul S-a făcut rob luând firea noastră, ca să-i facă liberi pe robi; a plecat cerurile şi S-a pogorât , ca să-i ridice la cer pe cei ce stăteau jos. A plecat cerurile. N-a spus: “A părăsit cerurile şi S-a pogorât”, ci: a plecat, pentru ca să-ţi facă mai uşoară urcarea la ceruri. Pe Stăpânul L-a imitat şi Pavel după puterea lui. De aceea şi zicea: Fiţi următori ai mei, precum sunt şi eu al lui Hristos!
– Dar cum ai ajuns tu, o, fericite Pavel, următor al lui Hristos?
– Cum? Am ajuns pentru că nu caut folosul meu, ci folosul celor mulţi, ca să se mântuiască! Pentru că liber fiind faţă de toţi, tuturor m-am făcut rob!
Nu-i ceva mai bun ca această robie! Ea e pricina libertăţii altora! Pescar duhovnicesc era Pavel. Vă voi face pe voi pescari de oameni! , spusese Hristos – de aceea le şi făcea pe acestea. Că şi pescarii, nu trag undiţa îndată ce văd că peştele atinge cârligul, ci îngăduie şi urmăresc undiţa o bucată de vreme, aşteptând să se înfigă bine cârligul, şi aşa, să scoată peştele nestingherit afară. Aşa făceau şi apostolii atunci. Aruncau undiţa învăţăturii cuvântului în sufletul iudeilor; ei o apucau şi o ţineau; păzeau tăierea împrejur, sărbătorile, vremile, jertfele, se tundeau şi făceau şi altele asemenea; apostolii îi urmăreau pretutindeni, dar nu-i trăgeau. “De vrei să te tai împrejur, spunea Pavel, nu te opresc, ci te urmez; de vrei să jertfeşti, jertfesc şi eu; de vrei să mă tund eu, care m-am lepădat de vieţuirea după lege, mă plec şi fac ce-mi ceri; de-mi ceri să ţin şi Cincizecimea, nici la asta nu mă împotrivesc! Oriunde te-ai duce, te urmăresc; îngădui, aşteptând să ţi se înfigă bine undiţa cuvântului, ca să pot desprinde bine de tot neamul vostru de legea şi vieţuirea veche. De aceea am şi venit de la Efes la Ierusalim!” Ai văzut cât a urmărit Pavel peştii în pescuirea aceasta, plecându-se cuvântului? Ai văzut că ţinerea vremilor, pogorământul tăierii împrejur şi participarea la jertfe nu s-au făcut ca să se întoarcă apostolii la vechea vieţuire iudaică, ci pentru ca să-i întoarcă ei la adevăr pe cei ce erau alipiţi de umbre? Cel care şade sus nu va putea nicicând ridica pe cel ce zace jos, dacă rămâne mereu sus! Trebuie să se pogoare la acela, şi aşa îl ridică. De aceea s-au pogorât apostolii din înălţimea vieţuirii evanghelice! S-au pogorât ca să ridice pe iudei de la josnicia vieţuirii legii, la înălţimea lor.
5. Din cele spuse, s-a văzut că şi ţinerea vremilor şi toate celelalte s-au făcut cu rost şi cu folos. Să vedem acum pentru ce se citeşte în vremea Cincizecimii cartea Faptelor Apostolilor. Că de aceea am vorbit despre toate acestea, pentru ca atunci când vedeţi că se ţin vremile, să nu socotiţi că apostolii s-au întors la legea iudaică. Dar fiţi, rogu-vă, cu luare-aminte. Nu sunt de mică însemnătate cele ce-am să spun. În ziua crucii, citim cele scrise despre cruce; iarăşi, în sâmbăta cea mare, citim că Domnul nostru a fost vândut, că a fost răstignit, că a murit cu trupul, că S-a îngropat. Atunci, pentru ce Faptele Apostolilor nu le citim după Cincizecime, când s-au întâmplat şi s-au început? Ştiu că mulţi nu cunosc asta. De aceea trebuia să adeveresc acest lucru din cartea Faptelor, ca să aflaţi că nu cele cincizeci de zile sunt începutul Faptelor Apostolilor, ci timpul de după cele cincizeci de zile. De aceea e dreaptă întrebarea: „Pentru ce s-a legiuit ca în ziua crucii şi a patimilor să citim cele despre cruce, şi pentru ce nu citim Faptele Apostolilor în zilele în care s-au săvârşit, ci mai înainte de timpul săvârşirii lor?” Da, apostolii n-au făcut minuni îndată după învierea lui Hristos; ci Hristos a petrecut cu ei pe pământ patruzeci de zile. Vă voi spune altă dată pentru care pricină
a petrecut Hristos cu ei pe pământ patruzeci de zile. Deocamdată să îndreptăm cuvântul spre întrebarea noastră; să arăt că Hristos nu S-a înălţat la cer îndată după înviere, ci a petrecut patruzeci de zile pe pământ cu ucenicii Lui; şi nu numai că a stat pe pământ, ci a fost împreună cu ei, a stat la masă cu ei, a vorbit cu ei, iar după patruzeci de zile S-a înălţat la Tatăl în ceruri; şi apostolii, nici atunci, după înălţare, n-au făcut minuni, ci au mai trecut alte zece zile; şi când s-a împlinit Cincizecimea, li s-a trimis Duhul Cel Sfânt, şi atunci, primind limbi de foc, au început să facă minuni. De toate acestea ne încredinţează, iubiţilor, Scripturile. Ele ne spun, de pildă, că Hristos a petrecut împreună cu apostolii patruzeci de zile, că după cincizeci de zile S-a pogorât Duhul Cel Sfânt, că atunci au primit limbile de foc şi că atunci au început minunile lor.
– Cine ne spune toate astea?
– Ucenicul lui Pavel, cinstitul şi marele Luca! În cuvântul începător grăieşte aşa: Cuvântul cel dintâi l-am făcut, o, Teofile, despre toate cele ce a început Iisus a face şi a învăţa, până în ziua în care S-a înălţat, poruncind prin Duhul Sfânt apostolilor pe care i-a ales, cărora S-a şi înfăţişat pe Sine viu după patima Sa, cu multe semne doveditoare, arătându-li-Se timp de patruzeci de zile şi grăind despre împărăţia lui Dumnezeu. Şi petrecând cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim . Vezi că Domnul a fost pe pământ după înviere patruzeci de zile, că a vorbit despre împărăţia lui Dumnezeu şi că a petrecut împreună cu apostolii? Vezi că a stat la masă cu ei? Şi le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte făgăduinţa Tatălui, pe care aţi auzit-o de la Mine, le-a spus El. Că Ioan a botezat cu apă, iar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt, nu mult după aceste zile . Acestea le-a spus Mântuitorul în cele patruzeci de zile. Iar ei, adunându-se, L-au întrebat pe El zicând: “Doamne, în acest timp ai să aşezi împărăţia lui Israel?” Iar El a zis către ei: „Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în a Sa stăpânire. Ci veţi lua putere, venind Sfântul Duh peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria, până la marginea pământului”. Si acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi nor L-a luat pe El de la ochii lor . Aţi văzut dovada deplină că Hristos a fost patruzeci de zile pe pământ şi că apostolii nu făceau minuni? Cum aveau să facă minuni, când încă nu aveau Sfântul şi de viaţă făcătorul Duh? Aţi văzut că după patruzeci de zile Iisus S-a înălţat la cer? Aţi văzut iarăşi că după zece zile apostolii au început să facă minuni? Că Duhul Cel Sfânt S-a pogorât peste ei când s-au împlinit cele cincizeci de zile. Întrebarea este deci aceasta: Pentru ce se citesc Faptele Apostolilor în timpul Cincizecimii? Că ar fi trebuit să se citească această carte în vremea Cincizecimii numai dacă apostolii ar fi început să facă minuni în vremea asta, adică după învierea lui Hristos. Aşa precum citim cele despre cruce în ziua crucii, la fel, cele despre înviere, în ziua învierii, şi iarăşi, în ziua fiecărei sărbători citim cele întâmplate în fiecare sărbătoare, tot aşa ar fi trebuit să se citească şi minunile apostolilor în zilele în care s-au săvârşit minunile.
6. Ascultaţi acum cu luare-aminte întreaga pricină pentru care nu le citim atunci, ci îndată după cruce şi după înviere. După cruce vestim îndată învierea lui Hristos, iar dovada învierii sunt minunile apostolilor; şi cartea aceasta a Faptelor Apostolilor este o şcoală în care învăţăm despre minunile apostolilor. Părinţii dar au legiuit să se citească îndată după cruce şi după învierea cea de viaţă purtătoare cartea aceea care ne dă cea mai mare încredinţare de învierea Stăpânului. De aceea, iubiţilor, citim îndată după cruce şi după înviere despre minunile apostolilor, ca să avem dovada învierii vădită şi neîndoielnică. Nu L-ai văzut cu ochii pe Hristos înviat, dar Îl vezi cu ochii credinţei înviat! Nu L-ai văzut cu privirile acestea pe El înviat, dar Îl vezi înviat prin minunile apostolilor. Arătarea minunilor te duce la privirea prin credinţă a lui Hristos înviat. De aceea, cu mult mai mare şi mai puternică dovadă despre învierea Lui au fost minunile făcute în numele Lui decât arătarea Lui înviat. Vrei să vezi că minunile ne încredinţează mai mult de învierea Lui decât dacă S-ar fi arătat tuturora? Ascultaţi cu luare-aminte! Mulţi se întreabă şi spun: “Pentru ce după înviere nu S-a arătat îndată iudeilor?” Întrebarea aceasta însă e de prisos şi zadarnică! Dacă avea să-i atragă prin asta la credinţă, apoi Hristos S-ar fi arătat după înviere tuturora. Dar Lazăr e dovada că nu i-ar fi atras dacă li S-ar fi arătat după înviere. L-a înviat pe Lazăr cel mort de patru zile; Lazăr mirosea, putrezise, era legat cu feşe, şi l-a făcut să iasă din mormânt în văzul tuturora; cu toate acestea, nu numai că nu i-a atras la credinţă, ci chiar i-a şi supărat. Da, au venit şi au voit chiar să-L omoare pentru asta . Dacă a înviat pe altul, şi nu au crezut, oare nu s-ar fi pornit iarăşi cu furie împotriva Lui dacă li S-ar fi arătat după înviere? Negreşit, iudeii nu I-ar fi putut face nimic. Totuşi prin încercarea aceea a lor şi-ar fi arătat toată necredinţa. Pentru aceea Hristos S-a ascuns, voind să-i scutească de o furie zadarnică; i-ar fi făcut încă şi mai vinovaţi de pedeapsă dacă li S-ar fi arătat după înviere. De aceea, pentru ca să-i cruţe, S-a ascuns de ochii lor, dar S-a arătat prin minunile apostolilor. Să auzi pe Petru spunând: În numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă! , nu era mai puţin decât să-L vezi pe El înviat. Minunea aceasta e cea mai mare dovadă a învierii; atrage mai uşor la credinţă decât învierea însăşi. Că minunile săvârşite în numele Lui au putut convinge pe oameni mai mult decât vederea lui Hristos înviat, se vede de aici: Hristos a înviat şi S-a arătat ucenicilor Săi; cu toate acestea, s-a găsit un necredincios şi între aceia: Toma cel numit Geamănul; a avut nevoie să-şi pună mâinile în semnul cuielor; a avut nevoie să vadă coasta Lui . Dacă ucenicul acela, care a stat cu El trei ani, care a stat la masă cu Stăpânul, care a văzut semne şi minuni mari, care a auzit cuvintele Stăpânului şi L-a văzut înviat, dacă el nu a crezut mai înainte, până ce n-a văzut semnele cuielor şi rănile suliţei, te întreb: cum avea să creadă lumea dacă-L vedea pe El înviat? Cine ar putea spune asta? Dar vă voi da şi o altă dovadă în afară de aceasta, că minunile au mai multă putere de convingere decât arătarea Lui înviat. Când a auzit tot poporul spunând ologului: În numele lui Iisus Hristos, scoală-te şi umblă!, au crezut în Hristos trei mii, chiar cinci mii de bărbaţi, pe când ucenicul n-a crezut, cu toate că L-a văzut înviat. Vezi că minunea asta te face să crezi mai uşor în înviere? De vederea lui Hristos înviat s-a îndoit chiar ucenicul Lui, pe când la vederea minunii vindecării ologului au crezut chiar duşmanii Lui. Aşa că dovada minunii e mai puternică decât dovada arătării. I-a atras mai mult pe iudei şi i-a convins de învierea lui Hristos. Dar pentru ce vorbesc eu de Toma? Nici chiar ceilalţi ucenici n-au crezut de la întâia vedere! Ascultă cu luare-aminte! Totuşi, iubite, să nu-i osândeşti pe ucenici! Dacă Hristos nu i-a osândit, nu-i osândi nici tu! Ucenicii au văzut un lucru nou şi nemaiauzit: L-au văzut înviat din morţi pe Cel întâi-născut. Minuni aşa de mari obişnuiesc la început să înspăimânte; numai cu timpul se statornicesc în sufletele credincioşilor. Aşa s-a întâmplat şi cu ucenicii atunci. După ce Hristos a înviat din morţi, le-a spus: „Pace vouă!” Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, li se părea că văd duh. Şi le-a zis Iisus: “Pentru ce sunteţi tulburaţi? După aceea le-a arătat mâinile şi picioarele . Şi încă necrezând ei de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: “Aveţi ceva de mâncare aici? Voia să-i încredinţeze prin asta de învierea Lui, ca şi cum le-ar fi spus: “Nu te convinge coasta, nici rănile? Să te convingă atunci masa!”
7. Şi ca să vezi bine că de aceea a spus: Aveţi ceva de mâncare aici?, ca să nu socotească ucenicii că este o nălucă, un duh, o vedenie, ci înviere adevărată şi reală, ascultă că şi Petru se slujeşte tot de această dovadă ca să adeverească învierea. După ce a spus: Pe Acesta Dumnezeu L-a înviat a treia zi şi I-a dat să Se facă arătat …nouă, martorilor celor mai dinainte rânduiţi , a dat şi dovada învierii, zicând: care am mâncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi . De asta şi în altă parte Hristos, după ce a înviat pe cea moartă, ca să adeverească învierea, a spus: Daţi-i să mănânce! Când dar auzi că a stat cu ei patruzeci de zile, arătându-li-Se lor şi petrecând cu ei, cunoaşte pricina mesei! N-a mâncat pentru că avea nevoie de mâncare, ci pentru că voia să îndrepte slăbiciunea ucenicilor. De aici se vede că cea mai mare dovadă a învierii erau minunile şi semnele apostolilor. De aceea şi spune El: Amin, amin zic vouă: cel ce crede în Mine, va face şi el lucrurile pe care le fac Eu; şi mai mari decât acestea va face! Era nevoie de semne şi mai mari, pentru că între timp fusese crucea, care smintise pe mulţi. Dacă Hristos, după ce S-a săvârşit, ar fi rămas mort şi în mormânt şi n-ar fi înviat, după cum spun iudeii, nici nu S-ar fi înălţat la ceruri, nu numai că n-ar fi trebuit să se facă minuni mai mari după răstignirea Lui, dar ar fi trebuit să se stingă şi cele săvârşite mai înainte. Uitaţi-vă cu luare-aminte la ceea ce am să spun. Spusele mele sunt o dovadă neîndoielnică a învierii, de asta le şi spun iarăşi.
Înainte de răstignire, Hristos a făcut minuni: a înviat morţi, a curăţit leproşi, a alungat demoni. Apoi a fost răstignit şi, după cum spun nelegiuiţii iudei, n-a înviat din morţi. Ce le vom spune? Îi vom întreba aşa: Dacă n-a înviat, cum atunci s-au făcut după răstignirea Lui minuni mai mari în numele Lui? Niciun om mort n-a făcut după moartea lui minuni mai mari; aici însă vedem că după moartea Lui s-au făcut minuni mai mari şi prin natura lor, şi prin felul lor. Minunile săvârşite de apostoli au fost mai mari prin natura lor: niciodată umbra lui Hristos n-a înviat morţi, pe când umbrele apostolilor au făcut multe minuni . Şi prin felul lor minunile au fost mai mari: înainte de răstignire făcea minuni poruncind El Însuşi; după înviere însă, robii Lui, slujindu-se de cinstitul şi sfântul Lui nume, făceau minuni mai mari şi mai strălucite, aşa că puterea Lui strălucea mai tare şi mai slăvit. Într-adevăr, era cu mult mai mare lucru să facă minuni un altul folosindu-se de numele lui Hristos decât să facă El prin porunca Sa. Ai văzut, preaiubite, că şi prin natura lor, şi prin felul lor au fost mai mari minunile apostolilor după învierea lui Hristos? Deci este neîndoielnică dovada învierii. Spun din nou ce spusesem mai înainte: dacă Hristos ar fi murit şi n-ar fi înviat, ar fi trebuit să se fi terminat şi minunile, şi să se fi stins; dar aşa, nu numai că nu s-au stins după moartea Lui, ci au fost şi mai mari, şi mai slăvite. Dacă Hristos n-ar fi înviat, n-ar fi făcut alţii minuni ca acelea în numele Lui. Dar aceeaşi putere făcea minuni şi înainte de răstignire, şi după răstignire. Înainte, Hristos Însuşi; mai pe urmă, prin ucenicii Săi. Şi s-au făcut după răstignire minuni mai mari şi mai strălucite, ca să fie mai vădită, şi mai plină de slavă dovada învierii.
– Dar de unde ştim că după răstignirea lui Hristos s-au făcut minuni?, m-ar putea întreba un necredincios.
– De unde ştim, îl voi întreba şi eu, că Hristos a fost răstignit?
– Din dumnezeieştile Scripturi, îmi va răspunde.
– Că s-au făcut atunci minuni şi că a fost răstignit Hristos, aceasta o ştim din Sfintele Scripturi. Deci Scripturile ne vorbesc şi despre minunile de dinainte de răstignire şi despre cele de după răstignire. Iar dacă protivnicul îmi va spune că apostolii n-au făcut minuni, atunci îi voi grăi aşa: Aceasta arată şi mai mult puterea şi harul lui Dumnezeu, că apostolii au atras la credinţa în Dumnezeu fără minuni atâta lume. Aceasta-i cea mai mare minune, cel mai mare semn: că nişte oameni săraci, nişte sărmani, nişte oameni de dispreţuit, nişte neînvăţaţi, nişte oameni de rând şi de nimica, doisprezece la număr, au atras la ei, fără minuni, atâtea oraşe, şi neamuri, şi popoare, şi împăraţi, şi tirani, şi filosofi şi retori, într-un cuvânt, întreg pământul! Vrei să vezi şi acum făcându-se minuni? Îţi voi arăta minuni şi mai mari decât cele dinainte! Îţi voi arăta nu un mort înviat, nu un orb căruia i s-a redat vederea, ci tot pământul slobozit de întunericul rătăcirii! Îţi voi arăta nu un lepros curăţit, ci atâtea neamuri care au scăpat de lepra păcatului şi s-au curăţit prin baia naşterii din nou. Pentru ce dar, omule, când vezi că lumea toată se schimbă dintr-o dată, pentru ce mai cauţi minuni mai mari decât acestea?
8. Vrei să vezi cum a făcut Hristos ca lumea să-şi recapete vederea? Mai înainte oamenii nu socoteau că lemnul şi piatra sunt piatră şi lemn, ci numeau dumnezei aceste lucruri neînsufleţite! Într-atât erau de orbiţi! Dar acum au văzut ce este lemnul, ce este piatra. Acuma ştiu că este Dumnezeu, că numai prin credinţă se poate vedea firea aceea nemuritoare şi fericită.
Vrei să-ţi mai dau şi altă dovadă a învierii lui Hristos? Sufletul ucenicilor! După înviere, sufletul lor a fost mai mare, mai curajos.
Este recunoscut în toată lumea că de abia dacă-ţi mai aminteşti după moartea lui de un om cu care ai avut, pe când trăia, legături de prietenie; dar pe un om cu care n-ai avut legături în timpul vieţii lui şi pe care 1-ai părăsit când trăia, pe acela îl uiţi de tot. De aceea, niciun om care şi-a lăsat şi şi-a părăsit prietenul sau dascălul, pe când trăia acesta, n-are să-1 preţuiască nici după moartea lui, mai ales când vede că dragostea şi râvna ce-i arată îi aduc primejdii nenumărate Dar iată că lucrul acesta, care nu se întâmplă cu niciun om, s-a întâmplat cu Hristos şi cu apostolii. Pe când Hristos trăia, apostolii s-au lepădat de El şi L-au părăsit; iar când a fost prins, L-au lăsat şi au fugit. Dar după ocările acelea nenumărate şi după răstignire, atât de mult L-au preţuit, că şi-au dat şi viaţa pentru mărturisirea Lui şi a credinţei în El. Dacă Hristos a murit şi nu a înviat, cum se face că apostolii, care au fugit pe când trăia din pricina primejdiei care-i ameninţa, înfruntau după moartea Lui, pentru El, primejdii nenumărate? Ceilalţi apostoli au fugit toţi; Petru însă s-a lepădat chiar de trei ori cu jurământ. Şi iată că Petru, cel care s-a lepădat de El de trei ori cu jurământ, care s-a temut de o slujnică netrebnică, el, după ce Hristos a murit, voind să ne convingă prin fapte chiar că L-a văzut pe Hristos înviat, atât de mult s-a schimbat, că n-a mai ţinut seama nici de un popor întreg, a sărit în mijlocul mulţimii de iudei şi a spus că Cel răstignit şi îngropat a înviat din morţi a treia zi şi S-a înălţat la ceruri. Nu i-a mai fost teamă de nimic. De unde i-a venit curajul? De unde din altă parte decât din încredinţarea învierii lui Hristos? Pentru că L-a văzut şi a vorbit cu El, pentru că L-a auzit vorbind despre cele viitoare, pentru aceea, ca şi cum ar înfrunta primejdii pentru un om viu, aşa s-a aruncat în toate primejdiile. Asta pentru că dobândise mai multă putere şi mai mult curaj să moară pentru El şi să fie răstignit pe cruce cu capul în jos. Când vezi deci că se fac minuni mai mari, că ucenicii care-L părăsiseră mai înainte au mai multă dragoste pentru El, au mai multă îndrăznire, când vezi că lucrurile se schimbă şi ajung pretutindeni mai strălucite, că toate sporesc spre o stare strălucită şi plină de îndrăznire, află din aceste lucruri că viaţa lui Hristos nu s-a terminat cu moartea, ci a urmat învierea, află că Cel răstignit trăieşte şi rămâne veşnic Dumnezeu neschimbat. Dacă n-ar fi înviat şi n-ar trăi, ucenicii n-ar fi făcut mai târziu minuni mai mari decât cele dinainte de răstignire. Înainte de răstignire, L-au părăsit şi ucenicii. Acum însă, aleargă la El lumea întreagă; nu numai Petru, ci şi alţii, mii şi mii şi cu mult mai mulţi, după Petru, oameni care nu L-au văzut şi-au dat viaţa pentru EI, li s-au tăiat capetele, au suferit nenumărate chinuri, ca să plece din lumea aceasta având întreagă şi desăvârşită mărturisirea Lui. Cum s-a făcut, o, iudeule, că Cel mort, Care a rămas în mormânt, după cum spui tu, a arătat atâta tărie şi putere în cei de după apostoli, încât i-a convins să I se închine numai Lui şi să voiască mai bine să sufere şi să îndure orice decât să piardă credinţa în El?!
Iată, toate dau dovadă puternică de învierea lui Hristos: minunile din vremea apostolilor, minunile cele de acum; dragostea celor de atunci, dragostea celor de acum; primejdiile prin care au trecut cei credincioşi. Vrei să vezi că şi duşmanii se tem de tăria şi puterea lui Hristos, că sunt cuprinşi de teamă cu mult mai mult după răstignire? Ascultă cu luare-aminte şi asta: Văzând iudeii îndrăznirea lui Petru şi a lui Ioan, spune Scriptura, şi ştiind că sunt oameni fără carte şi simpli, se mirau . Şi erau cuprinşi de nelinişte nu pentru că (aceştia) erau neînvăţaţi, ci pentru că îi biruiau pe toţi înţelepţii, cu toate că erau neînvăţaţi, şi văzând cu ei pe omul care fusese tămăduit, n-aveau de zis nimic împotrivă , cu toate că mai înainte de răstignire se împotriveau când vedeau minunile.
– Dar acum, pentru ce nu s-au împotrivit?
– Puterea nevăzută a Celui răstignit le-a legat limba. El le-a închis gura lor; El le-a potolit îndrăznirea; de asta stăteau fără să aibă ceva de spus împotrivă. Iar când vorbesc, uită-te cum îşi mărturisesc spaima. Vreţi, le spun ei, să aduceţi asupra noastră sângele Omului Acestuia? Dar pentru ce te temi de sângele Lui, dacă-i simplu om? Câţi profeţi n-ai ucis, câţi drepţi n-ai înjunghiat, o, iudeule, şi de sângele niciunuia nu te-ai temut! Pentru ce te temi acum? Da, cu adevărat. Cel răstignit a zguduit conştiinţa lor; nemaiputându-şi ascunde teama pe care o aveau, şi-au mărturisit, fără voia lor, înaintea duşmanilor lor slăbiciunea. Când L-au răstignit, strigau zicând: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! Atâta dispreţuiau sângele Lui! După răstignire, văzând că străluceşte puterea Lui, se tem, sunt neliniştiţi şi spun: Vreţi să aduceţi asupra noastră sângele Omului Acestuia? Dacă Hristos a fost un înşelător, un potrivnic al lui Dumnezeu, după cum spuneţi, iudei nelegiuiţi, pentru ce vă temeţi de sângele Lui? Dacă ar fi fost aşa cum spuneţi voi, ar trebui, dimpotrivă, să vă împăunaţi că L-aţi ucis! Dar pentru că n-a fost aşa, iată că tremuraţi!
9. Ai văzut că peste tot duşmanii lui Hristos sunt neliniştiţi şi se tem? Le-ai văzut neliniştea? Află acum şi bunătatea Celui răstignit! Iudeii spuneau: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! ; Hristos însă n-a făcut aşa, ci Îl roagă pe Tatăl zicând: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! Dacă ar fi fost sângele Lui asupra lor şi asupra copiilor lor, n-ar fi ajuns dintre copiii lor apostoli. N-ar fi crezut trei mii , nici cinci mii . Uită-te că iudeii au fost cruzi şi nemiloşi cu copiii lor, n-au vrut să ştie de glasul sângelui! Dumnezeu însă a fost mai bun decât toţi taţii, mai iubitor decât toate mamele! Da, a fost sângele Lui peste ei şi peste copiii lor; dar nu peste toţi copiii, ci numai peste aceia care au urmat necredinţei şi fărădelegii părinteşti; au fost vinovaţi de păcatul săvârşit nu cei care au fost fiii lor după succesiunea naturală, ci după nebunia voinţei. Vezi însă şi din altă parte bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Dumnezeu n-a adus îndată asupra lor osânda şi pedeapsa, ci a lăsat să treacă patruzeci de ani şi mai bine de la răstignire. Mântuitorul a fost răstignit în timpul lui Tiberiu; Ierusalimul a fost cucerit în timpul lui Vespasian şi Tit.
– Dar pentru ce a lăsat să treacă atâta vreme?
– A vrut să le dea timp de pocăinţă, ca să se dezbare de păcate, să îndepărteze de la ei nelegiuirile. Dar pentru că au rămas tot nevindecaţi, cu tot răgazul ce li s-a dat, a adus în sfârşit asupra lor osânda şi pedeapsa: le-a dărâmat oraşul, i-a scos din el şi i-a împrăştiat pe toată faţa pământului. Şi asta a făcut-o tot din pricina iubirii Lui de oameni. I-a împrăştiat, ca să vadă că în toată lumea oamenii se închină lui Hristos Cel răstignit de ei; pentru ca, văzându-L slăvit de toţi şi cunoscându-I puterea, să-şi cunoască grozava lor necredinţă; şi cunoscându-L, să se reîntoarcă la adevăr. Ducerea în robie le-a fost învăţătură, iar pedeapsa, sfătuire. Dacă ar fi rămas în pământul Iudeii, n-ar fi cunoscut adevărul spus de prooroci: Cere de la Mine, şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta, şi stăpânirea Ta, marginile pământului! Trebuia dar să-i ducă până la marginile pământului, ca să vadă cu ochii lor că Hristos stăpâneşte şi marginile pământului. Iarăşi, un alt prooroc spune: Şi I se vor închina Lui fiecare din locul său . Trebuia dar ca ei să fie împrăştiaţi în toate locurile de pe pământ, ca să vadă cu ochii lor că fiecare I se închină Lui din locul său. Şi iarăşi, altul a spus: Se va umple pământul de cunoştinţa slavei Domnului, ca apa multă a mării îl va acoperi . Trebuia dar să se împrăştie iudeii în tot pământul, ca să vadă pământul plin de cunoştinţa slavei Domnului şi să vadă mările, adică aceste Biserici duhovniceşti, mustind de cinstirea lui Dumnezeu. De aceea i-a împrăştiat Dumnezeu pretutindeni pe pământ. Dacă ei ar fi rămas în Iudeea, n-ar fi ştiut acestea. Dumnezeu voieşte ca iudeii să vadă cu ochii lor şi adevărul profeţiilor, şi puterea Lui; pentru ca să fie povăţuiţi de acestea la adevăr, dacă vin la simţăminte mai bune, iar dacă stăruie în necredinţa lor, să nu aibă niciun cuvânt de apărare în înfricoşata zi a judecăţii. De aceea i-a împrăştiat în toată lumea, ca să câştigăm ceva şi noi din aceasta; văzând adică proorociile acelea despre împrăştierea lor, despre cucerirea Ierusalimului, despre care aminteşte şi Daniel când vorbeşte despre urâciunea pustiirii , iar Maleahi spune: Că şi vouă vi se vor închide uşile , despre care au grăit mai dinainte David, Isaia şi alţi mulţi prooroci; deci, pentru ca văzându-i aşa de pedepsiţi pe cei care s-au purtat cu nerecunoştinţa faţă de Stăpân, văzându-i că şi-au pierdut libertatea patriei, toate legiuirile lor şi tradiţiile părinteşti, să cunoaştem puterea lui Dumnezeu, Care a spus acestea mai dinainte şi le-a şi săvârşit; pentru că duşmanii, prin bunătăţile date nouă, să vadă puterea Lui, iar noi, prin pedepsele date lor, să cunoaştem bunătatea şi puterea Lui nespusă şi să nu încetăm a-L slăvi, ca să dobândim bunătăţile cele veşnice şi nespuse, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, cu Care Tatălui, împreună cu Sfântul şi de viaţă Făcătorul Duh, cinste şi putere, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.